Stadiile dezvoltarii psihice.

Teoriile dezvoltarii stadiale

Stadiile dezvoltarii psihice in conceptia lui J. Piaget, L. Kohlberg,

S. Freud si E. H. Erikson
 Conceptul de dezvoltare intregul traseu ontogenetic al unui individ de la
nastere pâna la moarte, incluzand totodata, modurile in care diferite aspecte ale functionarii umane evolueaza si se transforma
pe parcursul vietii.
Procesele care genereaza aceste modificari sunt deopotriva, procese programate biologic si procese rezultate din
interactiunea individului cu mediul. Palierele pe care se desfasoara dezvoltarea organismului uman

Dezvoltarea fizica
Include modificarile de lungime si greutate ale corpului și ale segmentelor acestuia, modificarile inimii, dar si a altor
organe interne, ale scheletului si ale musculaturii, cu implicatii directe asupra abilitatilor motorii ale subiectului;
modificarile structurii si functiei creierului generate atat de factorii genetici cat si de stimularea sau deprivarea
senzoriala, din mediul in care creste copilul in primii ani de viata.
Modificarile mentionate au o influenta majora asupra dezvoltaarii intelectului si asupra formarii personalitatii
individului;
 Caracteristicile dezvoltării psihice

Tinca Crețu - dezvoltarea psihica presupune actiunea optima a celor trei factori fundamentali:
-ereditatea,
- mediul
- educația, dar si a altora, numiți complementari.
Dezvoltarea psihica nu este nici predeterminata ereditar si nici impusa din afara, ci este rezultatul unor
interdependente, interactiuni si interinfluente complexe si de durata, intre factorii amintiti.
- De aceea, exista o serie de particularitati ale dezvoltarii psihice, care o deosebesc de alte fenomene ale dezvoltarii din
lumea vie.
Particularitati ale dezvoltarii psihice, care o deosebesc de alte fenomene
ale dezvoltarii din lumea vie:

A. Dezvoltarea psihica are, in ansamblu, o directie calitativ - ascendenta si nu doar o desfasurare lineara, simpla, constanta si total
previzibila. H. Wallon, spune ca orice individ, are o evoluție ”in spirala”, presupunand inaintari si reveniri de la niveluri mai inalte, asupra
a ceea ce s-a consolidat. De asemenea,  pot fi intalnite:
•             a) stagnari aparente (care sunt de fapt acumulari cantitative);
•             b) regresii, adica intoarceri temporare la conduite inferioare dar mai bine consolidate;
•             c) crize de dezvoltare care inseamna generarea de tensiuni psihice interne foarte puternice ce duc la inlaturarea atitudinilor si a
comportamentelor care nu mai corespund cerințelor sociale si crearea unei disponibilitati sporite pentru altele, noi, dezirabile.

•   B. Dezvoltarea psihica este individuala, personala, adica ea prezinta o serie de caracteristici comune tuturor oamenilor, dar si
aspecte si traiectorii specifice fiecaruia. O asemenea caracteristica a dezvoltarii psihice se explica prin:
•             a) existenta unui genom unic pentru fiecare persoana;
•             b) existența unor variatii in interactiunea celor trei factori fundamentali;
•             c) interventia unor evenimente de viata, care contureaza un drum al dezvoltarii, propriu fiecaruia (contextul vieții individuale).
  C. Dezvoltarea psihica este sistemica, adica producerea unei schimbari nu ramane izolata, ci influenteaza organizarea psihica de
ansamblu. De exemplu, aparitia, in cursul prescolaritatii a reglajului voluntar (a autocontrolului, stapanirii de sine), produce schimbari
calitative in intreaga viata psihica a acestuia.

 D. Dezvoltarea psihica este stadiala, adica de-a lungul vietii se pot constata transformari calitative si cantitative corelate, care
diferentiaza un interval al vietii de un altul. Putem astfel identifica mai multe stadii care pe de o parte, se diferentiaza intre ele, iar pe de
alta parte, au legaturi unele cu altele, asigurand astfel o anumita continuitate a fenomenelor de dezvoltare.
Stadiile  dezvoltarii  psihice. Notiunea de stadiu
Particularitati psihosociale de varsta si individuale

• Teoria dezvoltarii stadiale considera ca, in anumite momente ale

vietii individului apar schimbari cantitative si calitative majore,
crescand complexitatea organizarii sistemelor si subsistemelor
organismului, intr-un mod logic si coerent. 
• Stadiile, mai sunt cunoscute in literatura de specialitate
drept constructe ale dezvoltarii, gandite in legatura cu fiinta umana
considerata global, d.p.d.v. bio-psiho-socio-cultural.
Stadiul de dezvoltare este delimitarea in timp a aparitiei si
consolidarii unor particularitati si a unui nivel de
organizare a componentelor intelectuale, afective, volitive si
de personalitate (T. Crețu)
• În cursul unui stadiu se petrec fenomene de crestere (schimbari cantitative) si maturizare
(schimbari calitative optime pentru acel stadiu) in plan fizic, psihic si psihosocial.

• Fiecare stadiu se diferentiaza de un altul prin particularitatile psihologice caracteristice si

prin profilul psihologic(modul de interactiune dintre acestea) specific lui. Dar pentru ca  dezvoltarea
psihica este individuala, personala, se pot constata si particularitati psihologice individuale si
un profil psihologic individual. Particularitatile de stadiu si cele individuale trebuie respectate atunci
cand se proiecteaza si desfasoara activitatile instructiv-educative cu copiii de diferite varste.

• Stadiile nu sunt izolate unele de altele, ci intotdeauna un stadiu il pregateste pe cel ce va urma, si
acesta din urma continua dezvoltarea unor achizitii anterioare si le reorganizeaza al un nivel mai
inalt. Pornind de la observații sistematice realizate intr-un cadru științific,  J. Piaget a
descoperit legea succesiunii necesare, a stadiilor dezvoltarii psihice. Conform acestei legi, stadiile nu
pot fi nici inversate, nici omise, dar in anumite conditii poate fi accelerata desfasurarea lor.
Etapele dezvoltarii inteligentei dupa J.
Piaget
• Una dintre cele mai valoroase teorii structuraliste a fost avansata de catre Jean Piaget, in anul 1953.  Majoritatea
psihologilor sunt de acord ca Piaget a fost cel mai influent psiholog in domeniul psihologiei dezvoltarii din secolul XX.
Piaget a considerat inteligenta ca pe o forma de dezvoltare, prin intermediul interactiunii cu mediul. Copilul fiind activ,
actioneaza continuu asupra mediului sau, observand efectul pe care il are actiunea sa. Cand se gandeste, copilul
efectueaza operatii mintale. O operatie reprezinta orice set de actiuni care produce un efect asupra mediului. Pe masura
ce copilul incepe sa stapaneasca noi abilitati, acestea apar in procesele sale de gandire sub forma structurilor cognitive
denumite scheme.
•             O schema contine toate ideile, amintirile, capacitatile si asocierile legate de un anumit set de operatii asupra
mediului. Piaget considera ca dezvoltarea cognitiva are loc prin procesul construirii si dezvoltarii de scheme noi si al
extinderii celor existente, astfel incat sa se aplice la un domeniu mai vast. Pe masura ce creste si interactioneaza cu
mediul, copilul isi dezvolta si isi modifica schemele in mod continuu.
•                O schema este o structura pe care o utilizam ca fir director in comportamentul nostru.   Nu percepem fiecare
lucru nou din viata noastra ca fiind la fel de nou in fiecare zi, ci facem apel la experientele si capacitatile dobandite
anterior pentru a sti ce trebuie sa facem. Piaget considera ca procesul gandirii a luat nastere ca rezultat al evenimentelor
neasteptate. Prin asta, el intelegea ca, atunci cand suntem capabili sa apelam la schemele preexistente fara nici o
problema, nu ne mai gandim prea mult la evenimentul in curs. Noua uzanta ar fi in afara a ceea ce Piaget a numit
domeniu de oportunitate al schemelor noastre preexistente, deci ar trebui sa se modifice atat comportamentul obisnuit,
cat si schemele.
Etapele dezvoltarii inteligentei dupa J.
Piaget
•   Piaget a considerat ca toti copiii trec printr-o serie de perioade distincte in dezvoltarea intelectuala. Astfel, stadiile dezvoltarii inteligenței copilului
propuse de Piaget sunt:
•             1. Stadiul senzorio-motor (0-2 ani). În acest stadiu copilul experimenteaza lumea prin perceptii imediate si prin activitate fizica, fara o gandire asa
cum o cunosc adultii. Gandirea copilului este dominata de principiul „aici si acum”. De exemplu, pana la varsta de 8 luni nici un copil nu detine conceptul
de permanenta a obiectelor. Pana atunci tot ceea ce se afla in afara campului vizual se afla in afara mintii lui, adica copilul nu va incerca sa se uite dupa un
obiect vizibil anterior care este plasat in afara campului vizual.
•         
•     2. Stadiul preoperational (2-7 ani). În perioada preoperationala pot fi percepute cel mai clar diferentele intre gandirea copiilor si gandirea adultilor.
Aceasta este perioada in care se dezvolta limbajul si Piaget considera ca utilizarea limbajului de catre copil demonstreaza o reduce treptata
a egocentrismului.
• La inceput, copilul prezinta o vorbire egocentrica, cu o constienta redusa a necesitatilor ascultatorului, dar, treptat devine constient ca, utilizand limbajul
pentru comunicare, trebuie sa si-l ajusteze in vederea unei interactiuni, in loc sa isi exprime pur si simplu gandurile. În aceasta perioada copilul isi dezvolta
capacitatea de descentrare, de adoptare a punctului de vedere al altei persoane. Atunci cand se gandeste la diferite probleme, copilul are si o tendinta de
centrare, concentrandu-se asupra esentei problemei si ignorand alti factori. Un exemplu este lipsa reflexivitatii: la aceasta varsta, copiilor le este foarte
greu sa vada operatiile ca fiind reversibile. De exemplu, un copil ar putea invata ca 3x3=9, dar nu ar fi capabil sa ajunga, de aici, la concluzia ca 9=3x3;
sau copilul poate admite ca are un tata, dar nu este capabil sa admita ca si tatal sau are un copil. Desi o operatie este inversul celeilalte, copilul are
tendinta sa se concentreze asupra unei laturi a problemei si ii este greu sa vada o alta latura.
•             Un alt exemplu de centrare este redat de incapacitatea copilului aflat in perioada preoperationala, de a intelege principiile de conservare. Aceasta
este cea mai faimoasa dintre partile teoriei lui Piaget. Prin conservare intelegem ca un obiect isi poate modifica forma sau aspectul, pastrandu-si totusi
aceeasi masa sau volum. El a efectuat mai multe studii asupra conservarii. Aceste studii s-au realizat cu mai multe obiecte: bucati de plastilina,
transformate din bile in forme alungite, sau apa colorata, turnata dintr-un pahar larg si mic, intr-unul inalt si subtire. De fiecare data, copilul se concentra
asupra celui mai evident aspect al modificarii, ignorandu-le pe cele asociate, care indicau faptul ca volumul sau cantitatea a ramas aceeasi.
•             Principala sarcina a perioadei preoperationale este de a pregati copilul pentru perioadele
• ulterioare si, in acest scop, copilul invata tot timpul din ce in ce mai multe despre mediu. La sfarsitul perioadei preoperationale, copilul este dotat destul
de bine cu scheme adecvate pentru a face fata principalelor provocari din mediul sau.       
Etapele dezvoltarii inteligentei dupa J.
Piaget
•      3. Stadiul operatiilor concrete (7-11 ani). Începand cu aceasta perioada copilul nu mai este atat
de egocentric, fiind capabil sa vada obiectele si evenimentele si din punctul de vedere al celorlalti.
În aceasta perioada, gandirea copilului incepe sa fie asemanatoare cu cea a adultului, dar copilul
are totusi dificultati in manipularea notiunilor pur abstracte, pentru ca trebuie sa le lege de lumea
reala, pentru a le intelege. Copiii aflati in aceasta perioada sunt caracterizati de o dorinta
extraordinara de a culege informatii despre lume: deseori ei aduna liste considerabile de fapte sau
de date despre un subiect de interes.
•             4. Stadiul operatiilor formale (de la 11 ani pana la maturitate). Acest stadiu marcheaza
aparitia abilitatii de a gandi abstract fara a se bizui pe obiecte sau evenimente concrete. El poate
manevra acum logica abstracta, elaboreaza ipoteze (teorii) despre lume, le testeaza ca un om de
stiinta si utilizeaza notiuni abstracte in gandirea sa. Copilul este capabil sa rezolve o problema la
nivel mental prin evaluarea sistemica a mai multor propozitii si, in acelasi timp, sa analizeze
interconditionarea lor. Piaget considera ca aceasta este cea mai inalta forma de gandire si sustinea
ca, din acest moment, copilul isi poate extinde cunostintele, fara a mai fi impiedicat de
egocentrism sau de alte asemenea restrictii.
Etapele dezvoltarii inteligentei dupa J.
Piaget
Desi stadiile de dezvoltare cognitiva identificate de Piaget sunt asociate cu perioade de
timp, ele difera de la un individ la altul.Cercetarile lui Piaget asupra cognitiei,
inteligentei si dezvoltarii morale conduc la cateva implicații educative:
• 1. copiii vor oferi explicatii diferite asupra realitatii la diferite stadii de dezvoltare
cognitiva;
• 2. dezvoltarea cognitiva este facilitata prin oferta de activitati si situatii care
angajeaza si presupun adaptare (asimilare si acomodare);
• 3. materialele de invatare si activitatile trebuie sa includa nivelul motor si mental
adecvat stadiului de dezvoltare si sa evite sarcini care depasesc capabilitatile
cognitive curente;
• 4. utilizarea de metode de invatare care implica subiectul invatarii si prezinta o
provocare.
Stadiile dezvoltarii morale in teoria lui L. Kohlberg

•  Dezvoltarea morala este un aspect esential al socializarii. Fiecare societate are

regulile sale morale, care orienteaza comportamentul membrilor sai in diferite
situatii. Prin procesul de dezvoltare morala copilul interiorizeaza normele
morale ale societatii in care traieste, invata ce este corect si ce este gresit.
•             Dezvoltarea morala a copilului a fost studiata de Piaget si de Kohlberg. Ei au
ajuns la concluzia ca dezvoltarea morala este strans legata de dezvoltarea
cognitiva a copilului (Hayes, Orrell, 1997;  Seamon, Kenrick, 1992).
•             Kohlberg, pentru a studia dezvoltarea morala, a prezentat subiectilor de
diferite varste povestiri care implicau cate o dilema morala si le-a cerut sa arate
cum ar fi solutionat ei problema. Analizand mii de raspunsuri, Kohlberg a
identificat 3 stadii ale dezvoltarii morale, fiecare avand cate doua substadii.
Stadiile dezvoltarii morale in teoria lui L. Kohlberg

• Aceste stadii sunt:

•   1. Stadiul moralitatii preconventionale. În acest stadiu corectitudinea comportamentului este apreciata in
functie de consecintele sale.
•             a) in primul substadiu, care tine pana la varsta de aproximativ 6 ani, copilul crede ca un comportament
este moral daca permite evitarea unei pedepse.
•             b) copiii mai mari, pana la aproximativ 12-13 ani, apreciaza caracterul moral al unei actiuni tot in functie
de consecintele actiunii, dar pentru ei este esential modul in care esti apreciat de cei din jur, recunostinta celor
din jur sau dezaprobarea acestora, faptul ca si ei la randul lor te-ar putea ajuta in situatii dificile.
•             2. În stadiul moralitatii conventionale devine importanta respectarea regulilor sociale.
•             a) la inceputul adolescentei un comportament este apreciat ca fiind moral daca respecta conventiile
sociale si evita dezaprobarea celorlalti. Aprobarea sau dezaprobarea unui comportament nu se realizeaza atat
in functie de consecintele comportamentului, cat in functie de intentiile subiectului.
•             b) spre sfarsitul adolescentei nu mai are o importanta asa de mare aprobarea sau dezaprobarea sociala,
devin mai importante respectarea legilor si a ordinii sociale. Un comportament este considerat moral, daca
prin el se respecta autoritatea si sunt indeplinite datoriile fata de familie, prieteni, tara.
Stadiile dezvoltarii morale in teoria lui L. Kohlberg

•    3. Stadiul moralitatii postconventionale.

•             a) cei care se afla in acest stadiu nu neaga rolul legilor si normelor sociale,
dar nici nu le absolutizeaza; ei isi dau seama ca acestea sunt doar niste
instrumente necesare pentru buna functionare a unei societati. Ei inteleg ca
uneori, unele norme sau legi pot fi in contradictie cu bunele intentii ale unei
persoane.
•             b) ultimul substadiu al dezvoltarii morale tine seama de cele mai importante
principii etice, ca de ex. de drepturile omului. Cei care se afla la acest nivel se
conduc dupa principii morale proprii. Regulile pot fi respectate sau nu, in functie
de concordanta sau discordanta fiecarei persoane,  cu aceste principii.
•             Fiecare om trece prin aceste stadii in aceeasi ordine, dar unii trec mai lent
dintr-un stadiu in altul, iar altii mai rapid. Unii nu ajung niciodata in ultimul stadiu.
Stadiile psihosexuale descrise de S. Freud

•   Freud considera ca psihicul uman este determinat de forte motivationale inconstiente. Continutul esential al
inconstientului este instinctul sexual (libidoul). Acesta este izvorul energiei psihice si factorul motivational de
baza al comportamentului uman. Freud a descris stadiile de dezvoltare psihosexuala a copilului.
•             În primul an de viata copilul se afla in faza orala in care activitatea erotica se exprima in cursul suptului si
mestecatului.
•             De la 1 la 3 ani libidoul se concentreaza asupra anusului si copilul gaseste multa placere in actiunea de
defecare. Acesta este stadiul anal.
•             De la 3 la 5 ani este stadiul falic. Copilul descopera diferentele biologice dintre sexe. Tot in aceasta faza
copilul isi orienteaza libidoul in afara lui. Baiatul se simte atras de mama (complexul Oedip) si ar dori sa elimine
rivalul care este tatal sau. Dar el se teme ca drept pedeapsa va pierde organul genital. Aceasta frica, numita
complexul castrarii, duce la refularea iubirii pentru mama si identificarea cu tatal, ceea ce – in timp – va duce la
preluarea normelor morale ale acestuia. În mod asemanator fata se indreapta catre tatal sau, dar frica de
dezaprobarea mamei duce la refularea acestor sentimente (complexul Electra).
•             Între 7 si 12 ani este faza de latenta.
•             Dupa 12 ani, odata cu pubertatea, are loc retragerea libidoului de la parinti si orientarea sa catre alti
semeni. Acesta este stadiul genital (Hayes si Orrell, 1997; Gal, 2001).
Teoria dezvoltarii psihosociale a lui E. H. Erikson

•  Erik Erikson este unul dintre psihologii neofreudieni care a dezvoltat teoriile lui Freud. Erikson, analizand biografia a sutelor
de pacienti tratati de el, a ajuns la concluzia ca premisa dezvoltarii unei personalitati sanatoase este rezolvarea conflictelor
dintre individ si societate. El a identificat 8 stadii ale dezvoltarii psihosociale. În fiecare stadiu individul se confrunta cu un alt
tip de conflict. De modul in care sunt rezolvate conflictele depinde progresul individului.
•             1. Primul stadiu, in primul an de viata, are la baza conflictul incredere versus neincredere, determinat de calitatea
ingrijirii materne. Îngrijirea calda, echilibrata, calma induce incredere, in timp ce ingrijirea dezordonata, capricioasa  duce la
instalarea neincrederii, a suspiciunii, fricii. Aceste insusiri (increderea sau neincrederea) se integreaza in inconstient si devin
trasaturi de baza in relatiile interpersonale pe care le statornicește individul.
•             2. Al doilea stadiu dureaza pana la 3 ani. În aceasta perioada copilul invata sa mearga, sa actioneze singur si sa isi
controleze sfincterele. Conflictul caracteristic perioadei este cel dintre autonomie versus indoiala (cel din urma fiind insoțit
de sentimentul de rusine datorat incapacitatii copilului de a-și dobandi autonomia). Daca copilul este incurajat sa efectueze
singur diferite actiuni marunte, iși dezvolta autonomia. Daca este criticat frecvent [pentru ca se loveste, se murdareste,
strica unele obiecte], atunci se va indoi de capacitatea sa de a face singur ceva si devine excesiv de rusinos/temator.
Adeseori si aceste insusiri (autonomia, increderea in sine / indoiala, rusinea) devin insusiri fundamentale ale personalitatii.
•             3. În al treilea stadiu, care dureaza pana la 5 ani, conflictul de baza este cel dintre initiativa versus vinovatie. Copilul
are tendinta de a fi activ, de a se misca tot timpul, de a se juca, de a comunica cu cei din jur. Daca initiativa sa nu este
ingradita, ea va deveni o caracteristica psihica. Daca copilul este mereu certat, pus la punct, el se va simti vinovat.
Sentimentul vinovatiei, subevaluarea sinelui, pot deveni insusiri de personalitate.
Teoria dezvoltarii psihosociale a lui E. H. Erikson

•   4. Stadiul al patrulea dureaza pana la aproximativ 11 ani si este caracterizat prin
conflictul sarguinta versusinferioritate. În aceasta perioada copilul incepe scoala și i se impun numeroase cerinte, carora
reuseste sa le faca fata prin dezvoltarea harniciei. Daca nu reuseste sa faca fata cerintelor, atunci va avea sentimente de
inferioritate, se va simti incapabil sa faca fata solicitarilor.
•             5. Stadiul al cincilea are loc intre 12-18 ani. În acest stadiu trebuie rezolvat conflictul dintre constientizarea
identitatii eului versus confuzia rolurilor. În aceasta perioada, tanarul se integreaza in diferite grupuri sociale care solicita
interpretarea unei mari varietati de roluri sociale. În relatiile cu parintii si cu profesorii sai, trebuie sa accepte regulile
impuse de acestia; va trebui sa colaboreze sau sa rivalizeze cu colegii de scoala sau din cluburile, cercurile pe care le
frecventeaza; va trebui sa invete sa coordoneze, sa organizeze uneori activitatea, sa-și domine colegii uneori – deci trebuie
sa invete sa interpreteze diferite roluri. Rolurile sunt contradictorii si aceasta contradictie trebuie rezolvata pe plan
subiectiv. Tanarul trebuie sa isi construiasca acea identitate care sa integreze, sa sintetizeze, insusirile solicitate de toate
aceste roluri. Esecul formarii identitatii ar putea duce la confuzia de roluri, care este insotita ulterior, de neincredere in
sine, sentimente de inferioritate, etc.
•             În paralel cu intarirea identitatii eului, in aceasta perioada se intensifica increderea in sine, initiativa, autonomia si
scade frecventa comportamentelor opozitioniste, demonstrativ-nonconformiste.
•             6. Cel de al saselea stadiu are loc intre aproximativ 18-35 ani si este perioada tineretii si inceputul varstei adulte.
Conflictul caracteristic acestei perioade este cel dintre intimitate versus izolare. În acest stadiu se stabilesc relatii intime
bazate pe iubire sau prietenie. Esecul realizarii unor astfel de relatii duce la izolare sociala.
Teoria dezvoltarii psihosociale a lui E. H.
Erikson
•   7. Al saptelea stadiu, intre 35-65 ani, este perioada adulta propriu-zisa. Conflictul fundamental este
cel dintre generativitate versus stagnare. Termenul “generativity” este un termen creat de Erikson din
notiunile generozitate, generare si exprima dorinta individului de a ajuta membrii propriei familii dar
si pe altii, exprima preocuparea pentru generatiile viitoare, pentru progresul tarii sau chiar al
umanitatii (atitudine prezenta la unii politicieni, oameni de stiinta, artisti). Cei caracterizati prin
generativitate sunt mai activi, mai creativi. Esecul generativitatii duce la egocentrism, pasivitate,
rutina, stagnare in dezvoltarea personalitatii.
•             8. Ultimul stadiu are loc de regula dupa 65 ani, in perioada batranetii. Conflictul de baza este
cel dintre sentimentul realizarii versus sentimentul disperarii. Unii, atunci cand privesc in urma și
intocmesc un bilanț al vieții, sunt satisfacuti de realizarile lor. Altii sunt nemultumiti, chiar disperati,
deoarece conștientizeaza doar esecurile si oportunitatile pierdute (Hayes, Orrell, 1997; Schiopu, Verza,
1995; Gal, 2001).
•             Marele merit al teoriei lui Erikson este acela ca pune in evidenta dezvoltarea Eului, de-a lungul
intregii vieti.
•            
 Dezvoltarea copilului in teoria invatarii sociale

•             Teoreticienii acestei abordari avanseaza ideea conform careia,

personalitatea sau comportamentul copilului se dezvolta ca urmare a
interactiunii sociale, prin:
• -        recompense si pedepse,
• -        imitare,
• -        identificarea cu anumite modele de rol si
• -        conformarea la expectante.
•  Exista trei modalitati principale de incurajare a socializarii la copil, prin procesul de
imitare si identificare, prin educatia directa, implicand pedepse si recompense si prin
transmiterea expectantelor sociale.
•             Imitarea. Copilul observa si imita persoanele din jurul sau: copiii mici se joaca
adoptand roluri sociale si imitand adultii pe care i-au vazut in aceste roluri. Toate aceste
lucruri fac parte din procesul prin care copilul invata o gama de comportamente pe care le
poate utiliza mai tarziu.
•             Imitarea este deseori descrisa drept o „scurtatura” in invatare. Aceasta presupune
copierea unei anumite actiuni sau a unui set de actiuni si permite copilului sa
dobandeasca o serie de deprinderi fizice, rapid si eficient. Prin imitare, copilul este capabil
sa invete mai mult decat ar putea prin invatarea directa.
•             Identificarea. Este un proces care se realizeaza in doua etape si este implicat in
invatarea bazata pe observatie. Deseori, un copil va invata un stil mai general de
comportament asumandu-si un rol complet sau modelandu-se dupa o alta persoana.
Identificarea are loc intr-o perioada mult mai mare de timp decat imitarea si se crede ca,
in mare masura, invatarea rolurilor sociale, cum ar fi invatarea rolului de gen si sex, are loc
prin procesul de identificare.
•  Autointarirea. Oamenii isi definesc standarde de succes pentru
propriul comportament in diferite situatii si prin raportarea la aceste
standarde isi autoadministreaza recompense si pedepse pentru
atingerea si depasirea standardelor. Autointaririle si pedepsele iau cel
mai adesea forma unor intariri emotionale (mandria si satisfactia in
primul caz, rusinea si culpabilitatea in cel de-al doilea). Depresia face
si ea parte frecvent din setul de pedepse autoadministrate. Setul
initial de standarde de apreciere este invatat de regula prin modelare,
in principal de la parinti sau de la alte persoane semnificative in
copilarie.
• Hill sustine (1964) ca motivele pentru care pedepsele psihologice par
sa fie atat de eficiente in producerea unei constiinte puternice la copii,
au la baza actul de a-si cere scuze. Treptat, acesta se interiorizeaza,
astfel incat, in loc sa spuna doar „imi pare rau”, copilul ajunge chiar sa
ii para rau si, mai tarziu, sa se simta vinovat si responsabil. Pe de alta
parte, daca este pedepsit fizic, copilul poate vedea lucrurile mult mai
superficial, ca pe o amenda pe care trebuie sa o plateasca pentru un
comportament neadecvat, dar nimic mai mult. Deci, singurul efect al
pedepsei fizice ar fi teama de a nu fi descoperit si nu neaparat
dezvoltarea unei constiinte puternice.
• Pentru copii, importanta explicatiilor, pentru a li se clarifica
expectantele adultilor si motivele regulilor, constituie un alt aspect al
socializarii, care poate fi diferit de la un grup social la altul. Explicatiile
par sa incurajeze copilul sa se comporte sociabil. Un alt factor foarte
important in dezvoltarea copilului este modul in care, acesta intelege
ceea ce se intampla in jurul sau si ratiunea pe care o da regulilor si
comportamentelor observate.