Influența stimei de sine asupra performanțelor școlare

Evoluţia elevului pe plan şcolar nu rămâne fără urmări asupra

dinamicii sale psihologice.
Există deja o serie de studii asupra consecinţelor de ordin psiho-
social ale performanţelor obţinute de copil – în special
adolescent. Studiul de faţă îşi propune abordarea acestei teme
generale din două puncte de vedere distincte, unul pe plan
psihologic intrinsec, iar altul din registrul dinamicii psihologice
asociate cauzal performanţelor şcolare.
Astfel, se au în vedere în primul rând influenţele pe care le
exercită nivelul de performanţă şcolară asupra stimei de sine a
individului, ca rezultat al evaluărilor generale orientate asupra
propriei persoane. Având în vedere determinările multiple ale
stimei de sine, grupate în două registre de ansamblu – cel al
comparării subiective cu propriile standarde, respectiv cel bazat
pe comparaţiile sociale – performanţa şcolară se poate dovedi un
criteriu important, cu influenţe semnificative asupra nivelului
general de auto-evaluare al adolescenţilor.
Pe de altă parte nivelului de aspiraţie al elevilor faţă de
performanţele lor viitoare pe plan şcolar. In această privinţă,
performanţele din trecut pot funcţiona, pe plan psihologic, ca
„ancore” în raport cu care subiectul să îşi construiască
aşteptările vizavi de cele din viitor.
Una dintre preocupările principale din viața oamenilor se referă
la alegerea unui plan profesional potrivit, care să satisfacă
nevoile personale. Însă alegerea acestuia depinde în mare
măsură de modalitatea în care se va desfășura activitatea școlară
a indivizilor, orientarea spre succes sau eșec în acest domeniu
fiind un factor ce va putea influența competența individuală în
profesia optată. Fiecare elev are dreptul la succes școlar și la
atingerea propriilor standarde și performanțe. Pentru aceasta,
este necesar să cunoaștem unele elemente care manifestă un rol
important în realizarea progreselor în rândul elevilor.
Motivaţia un factor intern care împreună cu alţi factori
contribuie la manifestarea în conduită. Deşi este un stimul care
din interior determină individul să întreprindă acţiuni în direcţia
unui anumit scop, motivaţia are o origine externă. P. Golu
susţine că motivaţia este un model subiectiv al cauzalităţii
externe.
Aspiraţie înseamnă dorinţa unei persoane de a realiza un
obiectiv, de a atinge un model, de a ajunge la un ideal. Nivelulde
aspiraţie este gradul de realizare a unei dorinţe sau a unui
obiectiv.
O problemă care se pune este următoarea: cât de puternică
trebuie să fie motivaţia elevilor pentru activitatea de învăţare
pentru ca ei să obţină performanţe superioare în realizarea
sarcinilor şcolare?
S-a constatat că atât motivarea prea intensă, cât şi motivarea
prea scăzută în activitatea de învăţare conduc, de cele mai multe
ori la eşec. Prin urmare, s-a pus problema măsurii motivaţiei în
activitate, a dozării acesteia în raport cu dificultăţile sarcinilor de
învăţare.