Educația interculturală

și
Educația pentru timpul liber

Definiție:
Abordarea interculturală nu este o nouă ştiinţă, nici o nouă
disciplină, ci o nouă metodologie ce caută să integreze în interogaţia
asupra spaţiului educaţional, datele psihologiei, antropologiei, ştiinţelor socialului, politicii,
culturii și istoriei.
Chiar şi în comunităţile mici, în mediul rural se face simţită
existenţa unor identităţi multiple, a tradiţiilor, a obiceiurilor şi a
modului de relaţionare diferit dintre diverşi indivizi sau grupuri.
Acest fapt impune abordarea educaţiei şi a societăţii din
perspectivă interculturală. Angajarea în interacţiuni interculturale
este inevitabilă şi, mai mult, ea poate aduce atât un plus de
cunoaştere, cât şi de îmbogăţire culturală.
Educaţia interculturală are ca element cheie interculturalismul, ale cărui niveluri
principale de acţiune sunt:
- la nivel internaţional: conlucrarea între diferite ţări, culturi pentru cooperare
internaţională;
- la nivel de colaborare dintre diferite segmente de cultură şi etnice,ale unor comunităţi
în vederea formării tuturor membrilor, indiferent de etnie (respectarea şi valorificarea
specificităţii etnice şi culturale ale minorităţilor )

Obiective ale şcolii interculturale:

• Reducerea factorilor de tensiune şi conflict în zonele multiculturale;
• Eliminarea ideilor preconcepute, a miturilor, precum şi a diversiunilor interetnice, prin
aprofundarea cunoaşterii reciproce autentice;
• Înlăturarea stereotipiilor legate de etnie şi confesiune prin contactul direct, nemijlocit cu
elementele caracteristice celuilalt;
• Pregătirea unor generaţii capabile de promovarea şi dezvoltarea unor relaţii armonioase între
comunităţile etnice şi confesionale;
• Crearea unui cadru firesc de dialog între copii de diferite naţionalităţi şi confesiuni;
• Deschiderea spre acceptarea diferenţelor etnice (limbă, obiceiuri)

Scopul educaţiei interculturale este de a dezvolta sensul responsabilităţii sociale şi al

solidarităţii cu grupuri
defavorizate şi să inducă respectul principiului egalităţii în
comportamentul cotidian.

Învăţarea interculturală presupune învăţarea pe parcursul întregii

vieţi, începând de la vârste cât mai fragede. Odată ce, de mic, copilul
ştie că nimeni nu este mai presus de nimeni şi că fiecare persoană din
 aceasta lume trebuie tratată ca egală, indiferent de diferenţele aparente sau nu, este posibil să
devină un adult tolerant cu toţi cei din jur, care va accepta şi se va îmbogăţi din varietatea
culturii oamenilor
de pe întreg globul pământesc.

Timpul liber reprezintă o problemă socio-culturală tipică a lumii

contemporane. Activităţile din timpul liber, se schimbă progresiv în
timp în funcţie de vârstă: de la joaca cu mingea sau cu păpuşa,
la plimbare şi mersul cu bicicleta şi apoi ajutorul la treburile
gospodăreşti. Activitățile din timpul liber sunt acelea care contribuie la relaxarea individului.
De problema definirii conținutului timpului liber s-au ocupat mai mulți pedagogi, rezultând
rolul acestuia în viața individului la trei funcții majore:
1. Regenerarea – refacerea forțelor fizice și spirituale epuizate în timpul îndeplinirii
obligațiilor profesionale, familiale și sociale;
2. Compensarea – exercitarea insuficientă a capacităților în timpul activităților
profesionale;
3. Dezvoltarea – o funcție ideativă care are rolul de a da individului o anumită orientare
în domeniul ideilor.

Educaţia pentru timpul liber este importantă, cel puţin, din următoarele considerente:
-- pentru a răspunde la întrebarea care îl frământă pe fiecare elev: În ce fel să îmi administrez
timpul, încât să mă pot relaxa cât mai mult?;
-- pentru a pătrunde în esenţa mecanismelor economiei de piaţă, care presupune centrarea
educaţiei pe nevoile individului, prin împărtăşirea unor noi valori ca: individualitate, libera
iniţiativă, competenţa şi competitivitatea, concurenţă loială, asumarea responsabilă a riscului,
capacitatea de a construi reuşita proprie.

Rolul esențial în înțelegerea folosirii utile a timpului liber de

către elev îl are dirigintele sau învățătorul care trebuie să știe îmbina
munca și distracția. Astfel, inoculând elevului experiența necesară
formării și dezvoltării fizice și spirituale pentru a avea un succes
școlar și pentru a-și atinge aspirațiile profesionale.

Nu se pune problema instituirii unui nou program de organizare a timpului liber, pe lângă
cel al timpului de muncă, învățătura, ci de organizarea unor acțiuni și activități la care elevul
să participe cu plăcere și interes, după preferințe și preocupări, opțional în funcție de
interesele și aptitudinile pe care le are pentru anumite domenii ale vieții sociale, artistice și
culturale.
Realizat de: Joltea Andreia
Maciuc Alexandra