 Esența și scopul educației profesionale

Latură componentă a educației, educația profesională urmareste în principal pregătirea

omului pentru exercitarea unei profesiuni, vizează latura acțională a idealului educațional,
pentru că exercitarea profesiunii reprezintă modalitatea fundamentală prin care se realizează
joncțiunea dintre individ și societate. Necesitatea sa este determinată de cerința obiectivă
privind participarea omului la procesul de producție a bunurilor materiale și spirituale, care
reprezintă baza existenței societății, prin exercitarea unei profesiuni. Problema formării și
educării profesionale a tinerei generații este de mare actualitate în condițiile societății
contemporane, când revoluția științifică și tehnica solicită participanților, la procesul de
producție, un orizont tehnologic tot mai larg, capacități și abilități superioare de folosire a
tehnicii. Pregătirea profesională temeinică a tinerilor este în aceste condiții indispensabilă
pentru a putea face față schimbărilor semnificative și accelerate din societate.
Prin educația profesională se înțelege pregătirea sau perfecționarea personalității în
vederea desfășurării unei activități profesionale. Esența educației profesionale constă în
"formarea unui orizont cultural și tehnologic cu privire la o anumită profesiune,
concomitent cu dezvoltarea unor capacități, priceperi și deprinderi necesare
exercitării ei" (7, p.230). Noțiunea de educație profesională nu este sinonimă cu noțiunea
de educație tehnologică. Educația tehnologică constă în formarea tinerilor pentru a fi capabili
să aplice cunoștințele științifice în activitatea productivă. Ea este strâns legată de educația
intelectuală, deoarece tehnologia este dimensiunea praxiologică a cunoașterii științifice.
Conținutul educației tehnologice este constituit din noțiunile, principiile, legile și teoriile
științifice fundamentale, ordonate din punctul de vedere al aplicabilității lor. O temeinică
educație tehnologică constituie baza educației profesionale (5, pag.134).

 Sarcinile educației profesionale

Sarcinile educației profesionale decurg din însăși esența sa și vizează în principal:

a)  formarea orizontului cultural-profesional.

b)  formarea unor priceperi, deprinderi, capacități, competențe de natură
acțională necesare desfășurării unei activități productive.
c)  familiarizarea elevilor cu diferite profesiuni.

a) Formarea orizontului cultural-profesional

Urmărind formarea orizontului cultural-profesional, avem în vedere ansamblul
cunoștințelor necesare orientării omului într-o profesiune sau grup de profesiuni. Se constituie
pe fondul culturii intelectuale, pe cunoștințele, priceperile, și deprinderile, competențele
dobândite în plan intelectual, cultura generală, constituind substratul pe care se clădește
cultura profesională.
Interdependența dintre cultura intelectuală și cultura profesională asigură o pregătire
de specialitate în profil larg, creează omului posibilitatea de a se adapta la schimbările și
mutațiile ce au loc în știință și tehnică, în procesul de producție și la nivelul profesiunilor.
Rezultă că orizontul cultural-profesional se constituie ca o unitate dintre cunoștințele
științifice și cunostințele tehnologice. El se formează și restructurează continuu de-a lungul
dezvoltării ontogenetice a copilului, ponderea și interacțiunea dintre cunoștințele științifice și
cele tehnologice modificându-se de la o vârstă la alta, de la un ciclu de învățământ la altul,
precum și în funcție de profilul școlii.
 Pentru a se realiza unitatea dintre cultura intelectuală și cultura profesională este
necesar ca în cadrul procesului de învățământ să imprimăm o finalitate tehnologică
cunoștințelor științifice predate și asimilate la diferite discipline. Aceasta impune ca în
activitatea de predare-învățare să se evidențieze și să se demonstreze, de fiecare dată,
valențele aplicative ale noțiunilor, principiilor, legilor și teoriilor științifice fundamentale,
multiplele interacțiuni posibil de stabilit între acestea și procesul de producție. Predarea
științei în școală trebuie să vizeze educarea tehnologică a elevilor. Aceasta presupune, pe de o
parte, înțelegerea și însușirea temeinică de către elevi a cunoștințelor științifice, sesizarea și
conștientizarea multiplelor interacțiuni dintre acestea, iar pe de altă parte, evidențierea
posibilităților de aplicare a acestora în procesul de producție, formarea capacității de a le
aplica într-o activitate practică. Asemenea obiective urmează a se realiza nu numai în
interiorul unei discipline, ci în toate domeniile de cunoaștere și activitate, într-o viziune inter
și transdisciplinară.

b) Formarea unor priceperi, deprinderi, capacitati , competente de natura actionala

necesare desfasurarii unei activitati productive.
Asigură formarea unor componențe operatorii care permit transformarea cunoștințelor
științifice în instrumente directe și eficiente ale activității practice. Aici se includ: gândirea și
aptitudinea tehnică, o serie de capacități senzoriomotorii și priceperile și deprinderile practice
(7, pag.297-298).

◈          Gândirea tehnică
Reprezintă o formă specifică a gândirii ce se diferențiază în funcție de conținutul sau/și
de domeniul în care se manifestă. Presupune întelegerea și rezolvarea unor sarcini tehnice
legate de pătrunderea principiilor de funcționare, elaborarea de prototipuri, descoperirea
relațiilor funcționale dintre diferitele componente ale unui ansamblu tehnic, găsirea soluțiilor
optime pentru diferite probleme tehnice. Conținutul principal, materialul asupra căruia
operează gândirea tehnică este reprezentat de imaginile spațiale (schițe, planuri, diagrame,
scheme ale diferitelor obiecte și mecanisme tehnice).

◈          Aptitudinea tehnică
Este o aptitudine specială complexă, ce presupune elaborarea pe plan mental a unor
soluții optime și aplicarea lor în vederea rezolvării unor sarcini din domeniul tehnic. Include
un complex de însușiri psihice cum sunt gândirea tehnică bine conturată, capacități
perceptive, abilități motorii, elemente de factură afectiv-motivațională.

◈          Capacitățile senzorio-motorii
Includ percepțiile spațiale, sensibilitatea analizatorilor (sensibilitatea vizuală, auditivă,
tactilă, simțul cromatic, simțul echilibrului), aptitudini motorii (viteza de reacție, precizia
mișcărilor, ritmul, forța, finețea mișcărilor), dexteritatea manuală. Se formează prin
implicarea elevilor în activități practice în care predomină aspectul manual și solicită
manipularea obiectelor și instrumentelor, aprecierea distanței, mărimii, poziției spațiale,
coordonarea mișcării, dar și prelucrarea și valorificarea informației senzoriale.

◈    Priceperile, deprinderile, competențele practice

Deprinderile sunt componente automatizate ale activității, formate și consolidate prin
repetare, exersate în condiții relativ identice .Odată formate, se derulează cu ușurință, precizie,
rapiditate, eficiență și cu un control redus din partea conștiinței. O mare importantă în vederea
practicării viitoarei profesiuni prezintă deprinderile de citire și întocmire a schițelor și
desenelor tehnice, deprinderile de alegere a materialelor și uneltelor, de organizare a
operațiilor de muncă, deprinderile operaționale specifice diferitelor tipuri de activitate
productivă (pilire, tăiere, nituire), deprinderi de planificare a muncii, de control și autocontrol
operativ (realizat pe măsura desfășurării activității) și de calitate (vizând rezultatul final și
măsura în care acesta a atins parametrii ceruți).
Priceperile sunt abilități de integrare și efectuare teoretică și practică a unei activități
date, corespunzător scopului și condițiilor în care aceasta se desfășoară. Sunt dezvoltări
superioare ale deprinderilor și se caracterizează printr-un indice crescut de eficiență și de
modelare în raport cu condițiile noi ale unei sarcini date.

c) Familiarizarea elevilor cu diferite profesiuni și formarea intereselor pentru

acestea.
Vizează cunoașterea de către elevi a specificului, locului și importanței diferitelor
profesiuni pentru economia națională, declanșarea unor preferințe, interese pentru anumite
profesiuni. Se realizează treptat, inițial stimulându-se atracțiile și preferințele copiilor pentru
anumite domenii de activitate sau profesiuni care ulterior se vor stabiliza sub forma
intereselor profesionale. Interesele apar și se dezvoltă în cadrul activității, fiind expresia
înțelegerii și adeziunii la anumite domenii și forme de activitate. Odată formate, se constituie
într-un factor motivațional puternic, asigurând substratul energetic necesar desfășurării
eficiente a unei activități, care răspunde unei nevoi și trebuințe individuale.

 Formarea unei atitudini corecte față de munca intelectuală și productivă, ca o

componentă fundamentală a personalității.
Concomitent cu realizarea celorlalte sarcini se urmărește și formarea unei atitudini
pozitive față de muncă, aspect deosebit de important în aprecierea valorică a personalității.
Atitudinea față de muncă este o atitudine-valoare care include un ansamblu de reprezentări,
idei, trăiri afective, convingeri referitoare la valoarea socială și individuală a muncii.
Presupune dragoste față de muncă, hărnicie, conștiinciozitate, spirit de ordine și
disciplină, spirit creator, responsabilitate în realizarea sarcinilor. Are o componentă voluntară
foarte puternică, formându-se în corelație cu trăsăturile voluntare de caracter cum sunt
consecvența în realizarea scopurilor, hotărârea, fermitatea, dârzenia, independența în acțiune,
stăpânirea de sine s.a.
Sarcinile educației profesionale se realizează etapizat, asigurându-se un echilibru între
profesionalizare (câmp profesional larg) și specializare. Sensul educației profesionale este
asigurarea competenței profesionale, înțeleasă ca o rezultantă a cunoștințelor, priceperilor,
deprinderilor, atitudinilor, intereselor, de care dispune individul și pe care le investește în
realizarea unei profesiuni. Bine concepută și condusă, educația profesională trebuie să ducă la
dobândirea vocației , creând premisele necesare exercitării unei profesii cu efecte deosebite,
benefice pentru societate ca și pentru individ.

 Orientarea școlară și profesională. Precizări conceptuale

Orientarea școlară și profesională (O.P.S.) reprezintă una din sarcinile fundamentale
ale școlii. Ea are profunde implicații atât pentru școală și individ cât și pentru societate. Înca
de la începutul secolului nostru, părintele psihologiei muncii, Hugo Műstenberg considera că
alegerea profesiunii și cea a tovarășului de viață (soț/soție) sunt hotărârile cele mai importante
în viața omului. De multe ori profesiunea aleasă influențează în oarecare măsură și asupra
căsătoriei, având în vedere că în numeroase familii soții lucrează în meserii înrudite.
Ocupația, profesia, depășește însă frontierele serviciului propriu-zis, ea trasează
cadrele întregului stil de viață al individului: distribuția orelor de muncă și libere, domiciliul,
colegii. În viața adultă, profesia reprezintă cea mai importantă condiție care influențează
modelarea personalității și bunăstarea socială cât și sănătatea fizică și mintală a individului.
Buna întelegere a locului și rolului orientării școlare și profesionale presupune unele
delimitări conceptuale.

◈ Orientarea școlară
Reprezintă acțiunea de îndrumare a elevilor spre acele forme de învățământ care
corespund în cea mai mare măsură aptitudinilor și aspirațiilor lor în scopul de a le dezvolta la
maximum toate posibilitățile. În această acțiune se va ține seama atât de disponibilitățile
(predispozițiile) elevului, cât și de cerinșele sociale caracteristice epocii în care trăiește. În
acest fel orientarea școlara creeaza o bază favorabilă orientării profesionale.

◈ Orientarea profesională
Este acțiunea de îndrumare a individului către o profesiune sau un grup de profesiuni
în conformitate cu capacitățile și interesele sale. Pe plan social, orientarea profesională
contribuie la realizarea echilibrului dintre cererea și oferta de potențial uman, ceea ce pe plan
personal înseamnă siguranța drumului ales de individ.

Cele două activități (orientarea școlară și orientarea profesională) se află într-o relație
de strânsă interdependență. Ele se realizează una în continuarea celeilalte. Acțiunile
întreprinse pe linia orientării școlare și profesionale reprezintă parte componentă, organică a
procesului de învățământ. Cu toată atenția de care se bucură pe plan mondial orientarea
școlară și profesională, fluctuația profesională n-a putut fi lichidată. Numai în S.U.A. în
fiecare an 8% din muncitori își schimbă locul de muncă și chiar profesia. Datele statistice
întocmite într-o serie de țări avansate evidențiază faptul că aproximativ 80% dintre cei ce
muncesc în țările lor sunt nevoiși să-și schimbe locul de muncă cel puțin o dată și chiar
profesiunea (9, p. 54).Toate acestea ridică problema reorientării profesionale.

 Reorientarea profesională
Reprezintă schimbarea din cauze obiective - reprofilarea unității economice,
restrângerea activității, accidente de muncă sau boli profesionale, - a profesiunii alese și
exercitate initial. Un alt concept folosit în acest domeniu este cel de selecție profesională.
 Selecția profesională
Se referă la alegerea (pe baza unui examen, teste, probe de lucru etc.) dintr-un grup de
persoane pregătite profesional, a acelora care întrunesc la un nivel superior cerințele
profesiunilor sau ale locurilor de muncă vacanțe. Selecția profesională se aplică unor persoane
care au deja o anumită profesie.
Activitatea desfășurată în perioada școlară vizează doar orientarea școlară și
profesională. Realizarea acestor obiective presupune un ansamblu de acțiuni și influențe
pedagogice, sociale, medicale, psihologice, etice etc. , care au ca obiectiv pregătirea elevilor
în vederea exprimării unor opțiuni școlare și profesionale corecte și realiste, în conformitate
cu particularitățile lor individuale (aptitudini, interese, nivel de pregătire etc.) și exigențele
psihofiziologice ale profesiunilor (indicații, contraindicații) și cerințele societății. Orientarea
școlară și profesională reprezintă deci un proces pedagogic, fiind un ansamblu de acțiuni
educative, o componentă intrinsecă a acțiunilor educative, un rezultat al unor influențe mai
mult sau mai puțin organizate. Atât orientarea cât și educația urmăresc dezvoltarea
personalității umane. Ele însă nu se identifică pentru că acțiunea educativă urmărește
dezvoltarea integrală a personalității în concordanță cu cerințele idealului educativ, pe când
orientarea are în vedere dezvoltarea acelor componente ale personalității care să-i permită
realizarea unei opțiuni școlare și profesionale cât mai adecvate posibilităților sale și
exigențelor profesiunii. Toate acestea se realizează în primul rând în cadrul procesului
instructiv-educativ. Ca subsistem educativ, orientarea școlară și profesională necesită
realizarea unor investigații psihologice privind structura și dinamica personalității elevilor.
Diversele aspecte care intră în sfera de preocupări a orientării școlare și profesionale pot fi
grupate, în funcție de principalele domenii comportamentale, în trei mari categorii: cognitiv
(intelectual), afectiv-motivațional și psiho-motoric.

Componenta cognitivă se referă la procesele de cunoaștere, aptitudinile generale și

speciale, stilul de muncă, aprofundarea cunoștințelor despre un domeniu oarecare al realității
etc.
Componenta afectiv-motivațională include mobilurile ce se află la baza opțiunii:
interese, nazuințe, înclinații, preferințe, atitudini, ideal profesional, precum și o serie de
trăsături volitiv-caracteriale cum ar fi: perseverența, fermitatea, consecvența, dragostea față de
muncă etc.
Componenta psiho-motorie cuprinde aptitudinile perceptive, mișcările reflexe,
mișcările fundamentale de bază, (locomotorii, de manipulare), calități fizice (rezistența, forța,
suplețea, agilitatea), mișcările de dexteritate, expresive, estetice etc.

Interdependența între cele trei categorii de însușiri îmbracă forma unor discordanțe și
concordanțe. Discordanțele apar de regulă între componenta afectiv-motivațională și celelalte
două componente, între ceea ce dorește și ceea ce poate individul, între nivelul de aspirație și
cel de realizare. Acțiunile educative vor urmări diminuarea acestor discordanțe și imprimarea
unei atitudini realiste. Caracterul interdisciplinar al orientării școlare și profesionale cuprinde
(pe lânga elementele de pedagogie și psihologie) aspecte de ordin medical, fiziologic,
economic, ergonomic etc. Astfel cunoașterea personalității elevilor și a profesiunilor spre care
se orientează se impune realizată și din perspectiva compatibilității sau incompatibilității lor
medicale și fiziologice .Totodată în procesul orientării se va ține seama și de investigațiile
economice cu caracter prospectiv, privind dinamica economiei naționale și îndeosebi a
necesarului forței de muncă în profil teritorial și pe plan național. Orientarea școlară și
profesională va ține seama, de asemenea, de unele date de natură sociologică, etnică, politică.
Vor fi luate în considerație atât cerințele individului cât și cele ale societății. Dacă din punct
de vedere al individului important este ca orientarea să asigure condiții prielnice dezvoltării
personalității și să-i ofere satisfacții în muncă, din punct de vedere social, important este ca
orientarea să raspundă unor obiective economice, astfel încât prin valorificarea
potențialităților de care dispune personalitatea, să se asigure o creștere a productivității muncii
sociale. Unei scări profesionale cu o infinitate de trepte pe care ne-o oferă societatea, îi
corespunde o scară a diferențelor individuale între oameni. Rolul orientării este de a realiza o
joncțiune cât mai eficientă între cele două scări (6).

 Conținutul și principiile orientării școlare și profesionale

Conținutul orientării este deosebit de bogat, având în vedere că urmărește ca finalitate
esențială să contribuie la elaborarea independentă de către fiecare subiect a celei mai raționale
opțiuni școlare și profesionale. În acest scop ea presupune drept condiții principale:
autocunoașterea, dezvoltarea unor motivații superioare sociale față de muncă, formarea unui
sistem de atitudini și valori adecvate în raport cu sfera muncii și vieții profesionale, informații
despre rețeaua școlară și universul profesiunilor, despre necesarul de cadre în diferite sectoare
de activitate, adeziune față de diferite profesii.
Abordată ca sistem de acțiuni social-educaționale, orientarea școlară și profesională
include patru subsisteme (direcții de acțiune) importante:
a) cunoașterea personalității elevilor;
 b) educarea elevilor în vederea alegerii studiilor și profesiunii;
c) informarea școlară și profesională;
d) îndrumarea elevilor spre diferite tipuri de studii și grupuri de
profesiuni.

a) Cunoașterea personalității elevilor sau psihodiagnoza de orientare

Cunoașterea elevilor reprezintă o condiție esențială a desfășurării eficiente a
procesului instructiv-educativ, dar și o componentă fundamentală a orientării școlare și
profesionale. Trebuie să se realizeze într-o viziune longitudinală care constă în observarea și
examinarea evoluției capacităților și performanțelor elevilor de-a lungul școlarității.
Presupune o analiză complexă a potențialului elevilor, a performanțelor obiectivate în
realizările școlare și extrașcolare, prin care se exprimă caracteristici și capacități de natură
intelectuală, afectiv-motivațională, voluntar-caracterială, aptitudinile generale și speciale,
profilul temperamental. Trebuie să evidențieze șansele reale ale subiecților de integrare și
evoluție pozitivă în direcția anumitor activități social-productive.
La activitatea de cunoaștere a elevilor trebuie să participe toți factorii educativi și în
primul rând toate cadrele didactice din școală. Fiecare profesor în cadrul lecțiilor, cercurilor
pe obiecte și al altor acțiuni școlare și extrașcolare are posibilitatea să obțină o serie de date
privind: nivelul de cunoștințe și capacitatea intelectuală a elevilor, interesele și aptitudinile
pentru disciplina predată, atitudinea față de muncă etc. Toate aceste date trebuie transmise
dirigintilor, care, confruntându-le cu propriile date (culese la lecții, orele de diriginție,
activitățile extrașcolare și de la alți factori educativi), le utilizează la completarea fișei școlare
a elevului.

b) Educarea elevilor în vederea alegerii studiilor și profesiunii

Procesul o.s.p. presupune însușirea de către elevi a unui ansamblu de cunoștințe
privind diversele domenii ale realității, formarea de abilități și deprinderi, dezvoltarea unor
interese multilaterale și a unor interese profesionale dominante, dezvoltarea aptitudinilor,
formarea unor atitudini pozitive față de muncă, educarea preferințelor și aspirațiilor în direcția
satisfacerii cerințelor vieții sociale, dezvoltarea unor motivații superioare (social-morale), care
să stea la baza opțiunilor școlare și profesionale, formarea unor comportamente psihomotorii
adecvate diverselor profesiuni. Educarea elevilor în vederea alegerii studiilor și profesiunii
urmărește în esență "dezvoltarea profesională" sau profesionalizarea lor treptată. Acest proces
presupune însușirea de cunoștințe, formarea unor abilități și capacități care să-i ajute pe elevi
să-și valorifice posibilitățile lor în mod liber și conștient în diverse activități școlare și
profesionale. Educarea profesională înseamnă în ultima instanță dirijarea procesului de
formare a personalității fiecarui elev în parte, în direcția realizării unei concordanțe optime
între ceea ce vrea (sistemul de aspirații si dorinte), ceea ce poate (cunoștințele și capacitățile
de care dispune) și ceea ce trebuie (cerințele vieții sociale) să facă elevul.

c) Informarea școlară și profesională

Opțiunea școlară și profesională corectă și realistă este posibilă numai în cazul unei
informări complete a elevilor privind tipurile și profilurile de studii pe care le pot urma, lumea
profesiilor și necesarul forței de muncă în profil teritorial și pe plan național. Informarea
școlară și profesională constă dintr-un ansamblu de acțiuni desfășurate în cadrul lecțiilor și în
afara acestora (dirigenție, activități extrașcolare cum sunt: cercurile pentru elevi, vizite în
unități economice, întâlniri cu specialiști etc.) care au drept scop prezentarea tipurilor de școli
și a profesiunilor. Din punct de vedere didactico-metodic principalele etape care se
conturează în cadrul acțiunilor de informare școlară și profesională sunt următoarele:
♦o informare generală, prin care se urmărește familiarizarea elevilor cu diversitatea formelor
de pregătire și de activitate umană;
♦o informare relativ diferențiată privind activitățile școlare și profesionale spre care se poate
îndrepta elevul în perioada respectivă ;
♦o informare de detaliu, la încheierea școlarității asupra domeniilor de activitate (școlară sau
profesională) spre care elevul are acces în condițiile respectării concordanței relative dintre
ceea ce vrea, ceea ce poate și ceea ce trebuie să facă;
♦o informare specializată, asupra formelor de solicitare și asupra concordanței dintre
solicitările profesionale și posibilitățile elevilor.

d) Îndrumarea, consilierea elevilor în alegerea școlii sau profesiunii

Întreaga activitate de cunoaștere, educare și informare a elevilor reprezintă, în esență,
o îndelungată etapă pregătitoare în vederea îndrumării lor spre diverse profiluri de școală și
profesiuni. Această îndrumare sau consiliere, cu care se încheie de fapt procesul de orientare
la sfârșitul unui ciclu de școlaritate presupune acordarea unui sfat de orientare cu caracter
facultativ. El constă în aprecierea corectitudinii opțiunii făcute de elev, a posibilităților și
capacităților sale de autocunoaștere și autodeterminare, în exprimarea de opinii cu privire la
domeniul în care elevul are șanse mai mari de a se afirma. Subliniind caracterul umanitar al
o.s.p., pedagogul belgian Emile Planchard subliniază că "În orice orientare și selecție omul
trebuie considerat o persoană pe care avem obligația s-o îndrumăm, iar nu o mână de lucru în
serviciul producției "(7,p.159-160). Pentru evitarea subiectivismului și a erorilor de apreciere
este bine ca recomandarea finală să fie rezultatul colaborării tuturor factorilor educativi. Acest
lucru presupune din partea tuturor cadrelor didactice atât cunoașterea temeinică a
personalității elevilor cât și a rețelei școlare și a necesarului de forță de munca în special în
profil teritorial.
Organizarea științifică și eficientă a conținutului muncii de o.s.p. presupune
respectarea unor anumite norme sau principii pedagogice, elaborate pe seama experienței
pozitive acumulate în practica orientării elevilor. Principiile care se referă la principalii
termeni (factori) ai o.s.p: elev, școală, profesiune, și cerințele social-economice, sunt
următoarele:
♦Pregătirea psihologică a elevilor
În vederea alegerii școlii (profesiunii), prin care se urmărește, între altele să se prevină
apariția unor decalaje între ceea ce trebuie, ceea ce vrea, și ceea ce poate să facă tânărul;
♦Valorificarea continutului învatamântului
A mijloacelor și metodelor de predare reprezintă căile prin care se realizează în
principal acțiunea de o.s.p. Conținutul fiecarui obiect de învățământ, prin natură, volumul și
aplicațiile sale influentează procesul general al dezvoltării personalității elevului;
♦Autodezvoltarea și autoorientare
Pune în evidență rolul prioritar al individului în procesul o.s.p. școala, împreuna cu
ceilalți factori, trebuie să constituie doar elemente de sprijin în procesul de autoclarificare
vocațională a elevului, acesta transformându-se treptat în subiect al propriei sale orientări. La
autoorientare se ajunge prin dezvoltarea la elevi a capacităților de autocunoaștere și
autoapreciere obiectivă;
♦Asigurarea unei concordanțe optime dintre particulăritățile individuale ale
elevilor și cerințele psihofiziologice ale profesiunii
Acest principiu presupune desfășurarea unor acțiuni sistematice de cunoaștere a
elevilor și a solicitărilor psihofiziologice specifice profesiunilor spre care aspiră. În procesul
o.s.p trebuie să se pornească de la ideea că există diferențe între profesiuni așa cum există și
între oamenii care le exercită, iar prin orientare trebuie să se asigure cele mai bune corelări
între specificul și exigențele unei școli sau profesiuni cu potențialitațile de care dispune
fiecare individ.
♦Adecvarea pregătirii și autopregătirii cu cerințele progresului tehnic și economic
al epocii
Acest principiu stipuleaza necesitatea realizării în permanență a unui acord între
aspirațiile și posibilitățile elevilor pe de o parte și necesitățile sociale, progresul societății, pe
de altă parte.
♦Colaborarea școlii cu toți factorii interesați
Ţinând seama de complexitatea procesului de o.s.p., la realizarea căruia participă
numeroși factori: școala, familia, instituțiile și întreprinderile, mass-media etc.; proces în care
școlii îi revine rolul principal, se impune cu necesitate conlucrarea tuturor factorilor interesați.
Acțiunea lor comună reprezintă un mijloc de verificare reciprocă și evaluare mai obiectivă a
șanselor de reușită ale elevului.

 Factorii orientării școlare și profesionale.

Așa cum am văzut, școala reprezintă factorul principal al orientării. Acest rol al școlii
rezultă din faptul că orientarea este o acțiune educativă. Este cunoscut faptul că apariția și
dezvoltarea aptitudinilor nu se face de la sine. Munca și exercițiul sunt indispensabile în acest
sens. Procesul de învățământ și activitățile în afară de clasă asigură condiții prielnice
depistării și dezvoltării aptitudinilor, pregătind terenul pentru orientare. Școala își exercită
rolul de factor principal al o.s.p., atât prin structura sistemului de învățământ din țara noastră,
prin conținutul procesului de învățământ, cât și prin activitatea personalului didactic. După
cum se știe structura sistemului nostru de învățământ se diversifică pe măsură ce urcăm spre
treptele superioare ale acestuia. Se asigură în acest mod, condiții prielnice în vederea
depistării înclinațiilor și aptitudinilor elevului, a îndrumării lui spre școală sau profesiunea
care să-i permită o dezvoltare optimă acestora.
Conținutul procesului de învățământ deține ponderea cea mai mare în acțiunea de
orientare. Finalitățile sale instructiv-educative sunt în același timp și finalități ale orientării.
Conținutul tuturor obiectelor de studiu contribuie la realizarea obiectivelor orientării, cu
deosebire în direcția informării școlare și profesionale, stimulării și cultivării aptitudinilor
generale și speciale, educării trăsăturilor volitiv-caracteriale. Fiecare obiect de învățământ
dispune de valențe deosebite în acest sens, cu condiția ca educatorul să-și propună și să
urmărească sistematic valorificarea acestora în mod firesc și logic, fără exagerări și intervenții
forțate. Introducerea în Curriculum Național a ariei curriculare Consiliere și orientare
sporește considerabil posibilitățile de influențare, prin conținutul învățământului, a opțiunilor
școlare și profesionale ale elevilor, cu condiția ca acestea să fie maximal valorificate în scopul
educației elevilor pentru carieră. Relațiile stabilite între profesor și elev trebuie, de asemenea,
să stimuleze preocuparea de autocunoaștere a elevului, să impulsioneze formarea unei
motivații pozitive (interese, aspirații, dorințe de autorealizare și autodepășire) și a unor
trăsături de caracter implicate atât în opțiunea școlară și profesională, cât și în exercitarea unei
profesiuni.
Profesorul nu este obligat să desfășoare acțiuni speciale de o.s.p. Cu toate acestea
întreaga lui activitate instructiv-educativă are și o finalitate pe linia orientării. Prin
preocuparea pentru cunoașterea elevilor, îndeosebi a înclinațiilor și aptitudinilor lor, prin
stabilirea conținutului lecțiilor, metodelor și modalităților de lucru, recomandarea lecturii
suplimentare, discuții individuale și colective, el trebuie să aibă întotdeauna în vedere ce
anume poate fi utilizat în scopul orientării elevilor.
Dirigintele are rolul cel mai important în o.s.p. El coordonează întreaga activitate
desfășurată pe această linie cu clasa pe care o conduce. Dirigintele organizează activități
speciale pentru cunoașterea elevilor, informarea și îndrumarea profesională a acestora,
stimulează și îndrumă activitatea de autoinformare și autocunoaștere a elevilor, colaborează
cu familia și alți factori educativi și întocmește fișa școlară a elevilor.
Directorul școlii este prezent în procesul de o.s.p. prin întreaga sa activitate de
planificare, organizare, îndrumare și coordonare, control și evaluare a muncii din unitatea pe
care o conduce.
Familia elevilor reprezintă un alt factor care contribuie la o.s.p. Potrivit numeroaselor
studii făcute în acest domeniu, familia ocupă primul loc în influențarea opțiunii profesionale a
elevilor. Se impune însă să facem distincție între influențele familiei și acțiunea ei educativă,
pentru că nu întotdeauna influențele familiei sunt fundamentate din punct de vedere
psihopedagogic și social. De cele mai multe ori ele sunt emanația unor factori subiectivi ce țin
de experiența și profesia părinților, de dorințele, interesele și aspirațiile lor. Asemenea
influențe se pot repercuta negativ asupra dezvoltării personalității elevilor și implicit asupra
integrării lor sociale.

Cu toate că obiectivele școlii și familiei privind o.s.p. sunt relativ aceleași, mijloacele
de realizare de regulă, diferă. La nivelul familiei se folosesc modalități de cunoaștere și
orientare a copilului în funcție de structura ei, climatul educativ, nivelul de cultură al familiei
etc. De multe ori aprecierile familiei, mai ales cele privind aptitudinile copiilor sunt
subiective. De aceea colaborarea școlii cu familia presupune nu numai informarea reciprocă
cu privire la tot ce ține de orientarea copilului, ci și îndrumarea părinților, cu toate problemele
pe care le comportă această acțiune, înarmarea lor cu tehnica folosirii metodelor și mijloacelor
de cunoaștere și educare a copiilor. Un anumit rol în o.s.p. îl are și mass-media. Prin
specificul lor, mijloacele de comunicare în masă, cum sunt: radioul, televiziunea, filmul, presa
etc. oferă informații prețioase în legatură cu orientarea, într-o formă atractivă și accesibilă
unui număr mare de beneficiari. Influența acestor mijloace se poate repercuta direct asupra
alegerii propriu-zise sau indirect, asupra pregătirii psihologice în vederea unei juste orientări
școlare și profesionale, valorificarea și dirijarea acesteia din urmă de către școală impunându-
se cu necesitate.

 Metodica activității de orientare școlară și profesională.

Metodica are ca sarcină principală de a oferi mijloace și procedee adecvate care să permită
cadrelor didactice transpunerea în practică a achizițiilor științifice, privitoare la organizarea și
desfășurarea procesului instructiv-educativ, în cazul de față o.s.p. Orientarea școlară și
profesională reprezintă un proces integrat sistemului școlar, conducerea și coordonarea sa
fiind intim legată de conducerea și coordonarea întregii activități specifice procesului de
învățământ. De aceea conținutul, auxiliarele pedagogice, tehnicile și metodele utilizate se
suprapun în bună parte celor proprii procesului de învățământ privit în ansamblu. O distincție
între metodele o.s.p. și metodele de învățământ, și ale educației este greu de făcut. După
opinia unui specialist binecunoscut în materie, D.Salade, metodele pe care școala le folosește
pentru realizarea obiectivelor o.s.p. sunt metodele de învățământ și cele ale educației, adaptate
specificului activității de orientare (conversația, demonstrația, prelegerea, modelarea
etc.).Lecția, ora de diriginție, activitățile tehnico-productive, cercurile de elevi, sunt doar
câteva dintre formele la care recurge școala în scopul o.s.p. La acestea se adaugă metodele și
mijloacele specifice o.s.p. cum ar fi: autocaracterizări, referate, folosirea monografiilor
profesionale, simularea, asumarea de roluri (jocul de rol) etc. Alegerea metodelor, mijloacelor
și procedeelor se face în funcție de competența factorilor care concură la realizarea o.s.p.
Pentru cunoașterea personalității elevului se vor folosi atât metodele și tehnicile de
cunoaștere a individualității (studierea rezultatelor la învățătură, convorbirea, chestionarul,
testele, analiza datelor biografice, observația în cadrul diferitelor activități etc.) cât și metode
de investigare a grupurilor școlare (metoda aprecierii obiective a personalității, elaborată de
Gh.Zapan, testul sociometric, sociomatricea, sociograma s.a.). Trecerea de la predominarea
orientării la predominarea autoorientării, concomitent cu amplificarea rolului activ al
elevului, presupune trecerea de la cunoaștere la autocunoaștere, de la educație la autoeducație.
În acest scop elevii vor fi familiarizați treptat cu metodele ți procedeele specifice
autocunoațterii (autoanaliza, autoobservația, autoraportul, autocaracterizarea, folosirea
jurnalului intim s.a.).
"O școală modernă- remarcă pe bună dreptate D. Salade- dispune, pe lângă
laboratoarele de fizică, chimie, informatică etc. și de unul în care orice tânăr
să-și poată testa capacitățile, să se autocunoască și să beneficieze de unele
consultații de specialitate privind viața sa intimă, autoorientarea și
autodeterminarea"(8,p.44)
Pentru informarea școlară și profesională a elevilor se pot folosi, de asemenea,
numeroase modalități și mijloace specifice. În funcție de caracterul lor ele pot fi grupate în
urmatoarele categorii:
 orale sau academice (lecții, ore de diriginție, cursuri, cicluri de conferințe, consultații,
concursuri pe teme de o.s.p., întâlniri cu specialiști din diferite domenii de activitate);
 scrise (monografii profesionale, ghiduri, buletine de informare, reviste specializate,
articole în presă etc.);
 audio-vizuale (expoziții, filme, emisiuni speciale la radio și televiziune s.a.);
 concrete sau practice (vizite, stagii de practică, activități practice desfășurate în unități
economice cu profil industrial sau agricol, în instituții social-culturale, activități
desfășurate în cadrul cercurilor tehnice, științifice, artistice, sportive s.a.).

Dintre toate acestea cele mai importante și mai eficiente în același timp sunt mijloacele de
informare concretă și îndeosebi practice, întrucât ele pun elevii în contact cu activitatea
productivă și cu principalele profesiuni din industrie și agricultură. Realizarea obiectivelor
o.s.p. necesită o strânsă legătură și conlucrare a cadrelor didactice cu alți factori atât din
școală (medicul școlar, bibliotecarul, laboranți s.a.) cât și din afara școlii (familia, unități
economice și instituțiile social-culturale).În cadrul acestei colaborări care îmbracă forme
variate, se folosesc metode și mijloace din cele mai diferite. Pe lângă modalitățile și metodele
amintite deja, dintre care multe se pot folosi și în procesul colaborării dintre factorii ce
concură la o.s.p. (vizite, convorbiri, întâlniri cu specialiștii, ore de diriginție etc.) menționăm
și altele: organizarea la nivelul școlii a punctelor de documentare pentru o.s.p., organizarea de
concursuri de tipul "Cine știe răspunde", a unor dezbateri în consiliul profesoral, în catedre de
specialitate și în comisia diriginților, interasistențe, schimburi de experiență etc.
BIBLIOGRAFIE
 
1. Barna Andrei, - "Alegerea profesiunii și autoeducația preadolescenților", în
Revista de pedagogie nr.10/1989.
2. *** - "Curs de pedagogie",T.U.B., 1988
3. *** - "Ghid metodologic pentru orientarea școlară și profesională", E.D.P., 1989.
4. Jurcau N. , Sacalis V. - " Pedagogie", Institutul politehnic, Cluj-Napoca,1992
5. Jinga I. , Istrate E. - " Manual de pedagogie", Ed.All, București, 1998
6. Nicola I. - "Teoria educației și noțiuni de cercetare pedagogică", E.D.P., București,
1990.
7. Nicola I. - "Tratat de pedagogie școlară", E.D.P., București 1996.
8. Planchard Emile - "Pedagogie școlară contemporană”, E.D.P., București, 1992.
9. Salade D. - "Puncte de vedere noi în orientarea școlară și profesională", în
Revista de pedagogie nr.2/1991, (pag. 19)
10. Suteu T. - "Tendințe actuale și de perspectivă ale orientării școlare
și profesionale", în Revista de pedagogie nr.12/1990.
11. Tomsa Gh. - "Metodologia orientării școlare și profesionale", în Revista de
pedagogie nr.4/1988.