32.

Procrastinarea, perfecționismul și/sau stima de sine scăzută ca factori ai declanșării

unor dificultăți de învățare

Amânarea sau procrastinarea este un fenomen larg răspândit, care se manifestă la

persoane indiferent de nivelul de inteligență, de competența, de vârstă sau de alte criterii.
Dat fiind că impactează productivitatea și ȋnvăţarea, psihologia şi toate celelalte științe
socio-umane şi pedagogice s-au aplecat asupra studiului acestui fenomen, asupra întrebării:
de ce evităm sau amânăm lucrurile pe care știm că ar trebui să le facem, chiar dacă este clar
că ar fi bine pentru noi să le facem?
Ființele umane au amânat sarcini și activităţi dintotdeauna, de fapt acest fenomen este
atât de atemporal, de fapt, încât filozofii greci antici precum Socrate și Aristotel au dezvoltat
un cuvânt pentru a descrie acest tip de comportament: akrasia, care este starea de a acționa
împotriva unei judecăți bune (ca atunci când faci un lucru, deși știi că ar trebui să faci
altceva); cu alte cuvinte, akrasia este amânarea sau lipsa autocontrolului.
Definiţiile moderne stabilesc că procrastinarea este actul de a întârzia sau amâna o
sarcină sau un set de sarcini.
Așadar, indiferent dacă ne referim la aceasta ca amânare, akrasie sau altceva, este acea
forță care ne împiedică să ȋndeplinim ceea ce ne-am propus să facem.
Cercetările de psihologie comportamentală au scos la iveală un fenomen numit
„inconsecvența timpului”, care ne ajută să explicăm de ce amânarea pare să ne atragă în ciuda
bunelor noastre intenții. Inconsecvența de timp se referă la tendința creierului uman de a
valorifica recompensele imediate mai mult decât recompensele viitoare.
Ȋn ceea ce priveşte modul de acţiune al procrastinării, nu ne  putem baza pe consecințe și
recompense pe termen lung pentru a motiva atutudinea ,,Tu ȋn Prezent”. În schimb, trebuie să
găsim o modalitate de a muta recompensele și pedepsele viitoare în momentul prezent.
Trebuie să facem consecințele viitoare să devină consecințe actuale, adica, exact ceea ce se
întâmplă în momentul în care, în sfârșit, trecem dincolo de amânare și luăm măsuri.
        De exemplu, să spunem că un profesor are un raport de scris, sau un elev are o
compunere de scris. Știe despre asta săptămâni întregi și a continuat să le amȃne zi după zi.
Experimentează un pic de ,, strȃngere de inimă” de ,,durere”, de chin provocate de gȃnduri de
teamă despre această compunere pe care trebuie să o scrie, dar nu suficient pentru a face ceva
în acest sens. Apoi, brusc, cu o zi înainte de termen, consecințele viitoare se transformă în
consecințe prezente și scrie acea compunere cu câteva ore înainte de termenul limită. Durerea
de a amâna s-a accentuat în cele din urmă și a depăşit  „linia de acțiune”.
Imediat ce trece linia de acțiune, durerea începe să scadă. De fapt, a fi în mijlocul
întârzierii este adesea mai dureros decât a fi în mijlocul activității.
Vina, rușinea și anxietatea pe care le simte în timp ce amȃnă sunt de obicei mai grave decât
efortul și energia pe care trebuie să le depună în timp ce lucrează. Problema nu este de a face
lucrarea, este de a începe lucrarea.
Dacă dorim să încetăm să amânăm, atunci trebuie să facem cât mai ușor posibil ca ,,Tu ȋn
Prezent” să înceapă și să avem încredere că motivația și impulsul vor veni după ce vom
începe.
 Specialiştii descriu trei categorii de procrastinare ȋn ceea ce priveşte ȋndeplinirea temelor
și apariției dificultăților de învățare:
Prima categorie: elevii ştiu dacă încep cu o săptămână înainte, vor lucra la temă, știu că
au pe ce cale au de mers, şi ar face o treabă foarte bună la sarcina respectivă dacă ar dori.
Dar există o parte din ei în interior care se gȃndeşte dacă ar putea să facă cea mai bună treabă
posibila…., dacă și-ar luat cu adevărat timpul și efortul de a face munca pe care au fost
repartizați şi ar face cel mai bine….aşa cum ştiu ei că pot face…. dar dacă nu vor obține cea
mai bună notă, dacă vor fi percepuţi altfel decȃt ca fiind capabili, acest lucru ar durea atât de
mult încât, mai degrabă, fac o treabă „ok” în ultima clipă, în loc de cea mai bună temă pe care
cu adevărat ar putea să o facă.
Această categorie de elevi se teme de eșec şi sunt cei care nu doresc să facă tot posibilul
pentru că dacă fac tot posibilul și nu reușesc sau dacă sunt criticați pentru asta, pentru ei este
atȃt de dureros ȋncȃt mai degrabă evită să fie cu adevărat cei mai buni. Aceștia așteaptă
ultimul moment să facă o temă „ok”, iar dacă sunt judecați pentru asta, vor spune: ,, abia azi-
noapte am făcut tema!”, deci, de aceea nu este mai bună calitativ.
 A doua categorie este tipul de elev care a primit tema, glumeşte despre asta - da, lasă, o să o
fac eu!” Ceea ce nu doresc aceşti elevi  să facă este că nu vor să facă cel mai bine acea temă.
Pentru că, dacă fac tot posibilul, ajung în vârful clasei, dar aceea nu este o poziție
confortabilă pentru ei.
Acestea sunt persoanele care, dacă ies în evidență prea mult, se tem că ar fi de fapt criticate
de ceilalţi. Poate că sunt lăudaţi de profesorul lor, dar nu vor această laudă. Mai degrabă stau
jos, nu ies în evidență, sunt amabili în mulțime - să fie ,,la modă”, să fie ca toți ceilalți.
Această categorie de elevi se teme de succes, de a fi  în centrul atenţiei. Se teme să iasă în
evidență.
A treia categorie: este tipul de elev care, atunci cȃnd un profesor spune „ trebuie să faceți
această temă”,  se uită la remă şi răspunde ,,Nu prea cred!.”
 Această categorie de elevi respinge autoritatea.  Elevul respinge sau urăşte persoanele care ȋi
spun ce să facă. Dar pentru că știe că trebuie să facă asta pentru a trece clasa, ca o modalitate
de a se răzvrăti împotriva acestei autorități, fac minimul posibil pentru acea temă și face acest
lucru în ultimul moment. Pentru acest elev, a faxce astfel sarcina este un fel de a ȋnşela
autoritatea  şi așteaptă până în ultima clipă, deoarece ,,nimeni nu ȋi spune lui ce trebuie să
facă!”.
Unul dintre motivele pentru care este atât de ușor să ne întoarcem în amânare timp după
timp este acela că nu avem un sistem clar pentru a decide ce este important și la ce ar trebui
să lucrăm mai întâi.
În rândul elevilor întâlnim des următoarele dificultăți de învățare:
-obligă elevul în luarea decizilor dure,de moment.
-apariția anxietății şi dificultatea de pornire în a realiza ceva
-lipsa puterii de concentrare chiar și pe o o singură sarcină.
Webografie:
https://www.universitymagazine.ca/how-to-stop-procrastinating/
https://www.qualform.snsh.ro/baza-de-date-online-cu-resurse-educationale-pentru-sustinerea-
educatiei-incluzive-de-calitate/amanarea-sau-procrastinarea-sursa-a-dificultatilor-de-invatare