 Conflict elev – profesor ( preșcolar - educatoare )

1. Situația- problemă
La finalul activitatății de matematică ,la grupa mare , educatoarea oferă recompense
copiilor care au fost activi și au răspuns corect. Unul dintre preșcolari, nemultumit de faptul
că nu a primit bulină, începe să țipe și să izbucnească în plâns. Copilul întrerupe frecvent
activitățile, nu respectă regulile grupei şi vorbeşte urât cu cei din jur. Explicația rezidă în lipsa
de timp şi afecţiune a părinţilor precum și anturajul acestuia.

2.Identificarea problemei
Chiar de la o vârstă fragedă, copilul locuieşte împreună cu mama şi bunicii din partea
acesteia.Tatăl lui a plecat în Anglia şi mama lui muncește foarte mult, fiind în cea mai mare
parte a timpului cu bunica. Rezultă faptul că T.R. se simte neglijat și lipsit de afecţiune.
Părinții încearcă să suplinească acest aspect oferindu-i jucării extravagante și necontrolându-
i programul.

3. Cauze posibile:

- pregătirea insuficientă a copilului ;

- educația din familie ;
- tulburări de comportament ale copilului ;
- stilul managerial al educatoarei;
- lipsa de unitate în cerințele educatoarei;
- exigențe excesive față de copii;
- copilul se consideră subapreciat;
- educatoarea nu se poate împăca cu neajunsurile preșcolarului;
- calitățile personale ale educatoarei sau a copilului (iritabilitate, neputință,
grosolănie).

4. Scop
 diminuarea comportamentului impulsiv şi opoziţionist manifestat în
cadrul grupei;
 stimularea înclinațiilor copilului spre activitățile practice, sportive;
 formarea deprinderii de a vorbi numai în contextul temei abordate și
să răspundă doar atunci când este întrebat.

5 .Solutii posibile:

1. Impunerea autorității educatoarei prin sancționarea copilului conform

regulamentului grupei ( interzicerea jucăriilor pentru o perioadă de timp,etc.);
2. Negocierea conflictului (explicarea și argumentarea faptei, argumentarea
comportamentului copilului, găsirea unei soluții );
3. Ignorarea gestului preșcolarului ;
4. Metoda modificărilor de comportament – întărirea unui comportament se datorează
consecinţelor pozitive sau negative pe care le are; întărirea, prin confirmare, a unui
 comportament pozitiv duce la repetare, iar lipsa de întărire a celor negative va
determina suprimarea lor, ambele situaţii determinând modificări comportamentale;

5. Metoda time-out (tehnica izolării) – când copilul răspunde neîntrebat, se ignoră și se

repetă întrebarea. În cazul în care răspunde când era întrebat, se întărește acest
comportament;

6. metoda Canter – educatoarea se manifestă pozitiv în toate situaţiile, ajută copiii să

conştientizeze scopurile şi cerinţele de rezolvare şi, mai ales, normele disciplinare, de 
participare, utilizând stimulările.

În opinia mea, cele mai verosimile soluții sunt 2 si 1 (în această ordine) deoarece
ambele pot avea consecințe pozitive în stingerea conflictului.
După rezolvarea situației conflictuale, dialogul dintre educatoare și copil este
important. Este bine să chemăm copilul după nume, este important să simtă o atmosferă de
încredere și bunăvoință. Puteți spune ceva de genul: „Răzvan, un conflict nu este un motiv
de îngrijorare. Vor mai exista astfel de dezacorduri în viața ta, iar acest lucru nu este rău.
Este important să îl rezolvăm corect, fără reproșuri și insulte reciproce, pentru a trage
concluzii ”.
Copilul se certă adesea și manifestă agresivitate dacă nu are prieteni . În acest caz,
educatoarea încearca să remedieze situația vorbind cu părinții elevului, recomandând
înscrierea copilului într-un cerc sau secțiune sportivă, în funcție de interesele sale. O nouă
activitate nu va lăsa copilului timp pentru intrigi și conflicte, ci îi va oferi o activitate
interesantă și utilă, noi prieteni de făcut.
Astfel de conflicte sunt probabil cele mai frecvente, deoarece preșcolarii și
educatoarele petrec mult timp împreună, mai puțin decât părinții și copiii. 
Este mai bine să dezamorsăm o situație tensionată fără a o duce la conflict. Pentru a face
acest lucru, sunt necesare câteva indicații:
1. Consecința unei conversații cu voce ridicată va fi o agravare a conflictului. Prin
urmare, acțiunea corectă din partea educatoarei este un ton calm, binevoitor,
încrezător ca răspuns la reacția violentă a copiluli. În curând copilul va fi „copleșit” de
calmul educatoarei.
2. Nemulțumirea și iritabilitatea provin cel mai adesea de la copiii care rămân în urmă și
care îndeplinesc îndatoririle școlare cu rea-credință. Putem inspira un copil să
reușească și să uite de nemulțumiri, încredințându-i o sarcină responsabilă și
exprimând încrederea că o va face bine.
O atitudine binevoitoare și corectă față de copii va fi cheia unei atmosfere sănătoase în
grupă, facilitând punerea în aplicare a recomandărilor propuse.

Este demn de remarcat faptul că este important să se ia în considerare anumite lucruri în

dialogul dintre educatoare și preșcolar. Trebuie pregătit din timp ceea ce îi vom spune
copilului. Un ton calm și absența emoțiilor negative sunt ceea ce trebuie pentru a obține un
rezultat bun. Și tonul de comandă pe care educatoarele îl folosesc adesea, reproșurile și
amenințările sunt mai bine de uitat. Copilul trebuie ascultat și auzit. Dacă pedeapsa este
necesară, merită luată în considerare în așa fel încât să excludă umilința copilului, o
schimbare de atitudine față de el.
 Trebuie gândite avantajele și dezavantajele diferitelor strategii de soluționare a conflictelor.
Ca și în discuția oricăror caracteristici ale personalității, se vor evita categoriile „bune” sau
„rele”, deoarece aceeași strategie de comportament poate fi atât rea, cât și bună: în funcție
de cine, în funcție de ce, în funcție de ce situație.
Cooperarea poate avea rezultat atunci când există posibilitatea de a găsi câteva puncte
de interes comune care permit satisfacerea nevoilor ambelor părți. Cooperarea este cel mai
bun mod de a rezolva conflictele, dar, din păcate, nu este întotdeauna posibil; există destul
de multe situații în viață când atingerea obiectivelor de către unul înseamnă înfrângerea
celuilalt .

 6.Propuneri pentru rezolvarea conflictului:

 stabilirea clară a regulilor şi aplicarea lor;
 antrenarea copilului în activităţi care să permită afirmarea sa;
 stimularea şi încurajarea comportamentelor adecvate prin includerea copilului în
activităţile extraşcolare (activităţi sportive, cerc de dezbateri);
 motivaţia pozitivă (formulări de tipul: „dacă vei realiza … vei obţine …”);
 recompensarea celui mai mic progres în evoluţia pozitivă a comportamentului;
 antrenarea părţilor în conflict în proiecte comune;
 sesizarea familiei şi stabilirea unor şedinţe de consiliere în comun cu aceasta pentru
îmbunătăţirea stimei de sine;
 obţinerea susţinerii din partea mamei.

8.Elaborarea unui plan de acţiune

Se va face pe două paliere:

a.Includerea copilului şi a familiei într-un program de consiliere şcolară pentru îmbunăţăţirea

stimei de sine şi a abilităţilor de comunicare în cadrul unui grup;
b.În cadrul orelor de consiliere se stabileşte de exemplu câte o săptămână tematică:
săptamâna prieteniei, a voluntariatului, săptămâna,,Vreau să fiu un copil bun” , etc. În cadrul
acestor săptămâni tematice copiii vor învăţa să diferenţieze comportamentele pasive şi
agresive în comunicare, să conştientizeze dezavantajele asociate acestor comportamente.

 9 .Rezultate obtinute
 se reduce frecvenţa apariţiei comportamentului neadecvat;
 se conformează regulilor de grup;
 respectă persoanele din grup şi la grădiniță şi acasă;
 recompensele duc la creşterea stimei de sine;
 conştientizează că întrebarea nu este numai pentru el;

10. Evaluarea planului de intervenţie

În urma intervenției, părțile au ajuns la concluzia că dialogul sincer şi deschis este cea mai
bună cale de rezolvare a  problemelor, eliminându-se  în acest fel neajunsurile provocate de
cuvintele jignitoare adresate în trecut. Părinţii au început să acorde mai mult interes
educaţiei copiilor lor.Acum, copiii sunt mult mai apropiați unii faţă de alții, relaţiile lor s-au
consolidat, comunică mai mult şi sunt mai toleranţi.