Prof. dr.

Mihai Dinu Gheorghiu

Dr. Mihaela Grasu

PSIHOSOCIOLOGIA COMUNITĂȚII ȘI A FAMILIEI

Master Psihologie Educațională și Consiliere (PEC), anul II, semestrul al II-lea

Februarie – iunie 2021 * Cursul are loc vinerea, 13-14 h., online

SUMARUL CURSULUI

I. OBIECTIVELE CURSULUI

II. INTRODUCERE ÎN PSIHOSOCIOLOGIA COMUNITATII

III. PROBLEMATICA FRONTIERELOR SOCIALE ÎN PSIHOSOCIOLOGIA COMUNITĂȚII

IV. MEMORIA SOCIALĂ

V. METODOLOGIE: ANCHETA DE TEREN; INTERVENȚIA PSIHO-SOCIOLOGICĂ; MĂRTURIILE MEMORIEI

SOCIALE; PLANUL ACTIVITĂȚILOR ȘI EVALUAREA

ANEXA SUPORT CURS (1) PROBLEMATICA FRONTIERELOR SOCIALE

ANEXA SUPORT CURS (2): EXERCIȚII APLICATIVE

ANEXA SUPORT CURS (3): RECOMANDĂRI METODOLOGICE GENERALE

ANEXA SUPORT CURS (4): EXPERIENȚE EDUCATIVE FAMILIALE ȘI SCHIMBURI INTERGENERAȚIONALE

ANEXA SUPORT CURS (5): PSIHOLOGUL ÎN COMUNITATE

BIBLIOGRAFIA

I. OBIECTIVELE CURSULUI

Cursul propune cunoaşterea istoricului, teoriilor și metodelor specifice psihosociologiei

comunităţii. De asemenea, cursul îşi propune să observe cu precădere modul de transmitere
a principalelor valori educative între generaţii, precum şi instituţiile cărora familiile le-au
delegat o parte din sarcinile lor educative şi de socializare. Cum se deprinde şi se
construieşte, în familie, în structurile școlare, extrașcolare și asociative, sensul al ceea ce este
posibil şi al ceea ce nu este posibil, al „limitelor” sau al frontierelor sociale.

Cursul contribuie la deprinderea abilităților corespunzatoare specializării ca psiholog și

consilier educațional în comunitate. El favorizează inserția profesională prin stabilirea de

1
contacte cu specialiști din domeniul psihologiei școlare și cu consilierii educaționali.

Prin utilizarea metodelor anchetei de teren, cursul conduce la elaborarea unui studiu asupra
unei comunităţi și la confecționarea instrumentelor de analiză și intervenție psiho-socială în
comunitate.

II. INTRODUCERE ÎN PSIHOSOCIOLOGIA COMUNITĂȚII

A. EVOLUTIA CONCEPTULUI DE COMUNITATE ÎN CULTURA EUROPEANA ȘI ÎN ȘTIINȚELE SOCIO-UMANE.

1. Modele teoretice în psihologia comunității (Zani-Palmonari, 2003, p. 25-60)

2. Noţiunile de comunitate și societate în ştiinţa socială. Semnificaţiile diferite ale

acestor noţiuni în societăţile contemporane și în culturile profesionale legate de
ştiinţele sociale.

🡪 Istoria critică a unui concept în sociologia anglo-saxonă (Cherry Schrecker, 2006) 1

🡪 Comunitarismul, forme non-comunitare de asociere, mobilitate intercomunitară (T.

Pituleac, 2009)

3. Studii exemplare în psihosociologia comunităţii

🡪 Ghetoul (Wirth, 2012 [1927]);

🡪 Comunitățile rurale: tradiţia școlii sociologice româneşti a lui Dimitrie Gusti și studierea
monografică a comunităţilor rurale (Rostas 2000; 2014)

🡪 Comunitățile de romi (A. Neculau, G. Ferreol, 1996)

B. CONDIŢIILE CONSTITUIRII UNEI NOI DISCIPLINE – PSIHOSOCIOLOGIA COMUNITĂŢILOR, caracterul ei

interdisciplinar si aplicat.
🡪 Nașterea și dezvoltarea psihologiei comunității (Zani-Palmonari, p. 131-165)
🡪 Formarea profesioniștilor pentru munca în comunitate (Zani-Palmonari, p. 104-130)
🡪 Serviciile văzute ca organizații (Zani-Palmonari, p. 182-212)
🡪 Asumarea comunitară a problemelor (Zani-Palmonari, p. 213-238)
🡪 Activitatea psihologului în serviciile teritoriale (Zani-Palmonari, p. 241-267)
🡪 Grupul de lucru (Zani-Palmonari, p. 269-287)
● Structuri organizatorice şi instituţionale. Implicarea lor în comunitate.

1 Cherry Schrecker, La Communauté. Histoire critique d’un concept dans la sociologie anglo-saxonne. Paris,
L’Harmattan, 2006, 283 p. (« Logiques sociales »). Recenzie în lb. franceză accesibilă la
https://doi.org/10.4000/lhomme.20612

2
 ● Cercetări comparative privind comunităţile în spaţiul european, prezenţa si rolul
psihosociologilor comunitari.
● Psiho-sociologii români în comunitate

C. CERCETĂRI APLICATE ÎN PSIHOSOCIOLOGIA COMUNITĂȚII

🡪 Instrumente conceptuale și metode de cercetare specifice psihologiei comunității

(Zani-Palmonari, pp. 61-100)

🡪 Familia și minorii; Adolescenții; Vârsta a treia și bătrânețea; Marginalizare și

dependență (Zani-Palmonari, p. 288-388)

● Influența minoritară și construirea identității (S. Moscovici et al., in A. Neculau, G.

Ferreol, 1996)
● Identificarea problemelor unei comunităţi. Dinamică psihosocială.
● Forme pseudo-comunitare de asociere.
● Categorii sociale defavorizate. Strategii de intervenţie.

III. PROBLEMATICA FRONTIERELOR SOCIALE ÎN PSIHOSOCIOLOGIA COMUNITĂȚII

A. CONCEPTUL DE FRONTIERĂ SOCIALĂ. TIPOLOGIA FRONTIERELOR SOCIALE2.
🡪 M. D. Gheorghiu, M. de Saint Martin (2011, pp. 13-19, 33-51) ; Charles Tilly, 2005; Andreas
Wimmer, 2008; Michèle Lamont, Virag Molnar, 2002

B. FRONTIERE, MOBILITATE ȘI CLASE SOCIALE

🡪 Gheorghiu, 2011, pp. 13-19, 24-29, 33-51, 190-256 ; Maria Larionescu, Ioan Marginean,
Gabriela Neagu, 2006. I. Drăgan, 1994.

C. Dezvoltare socială și dezvoltare comunitară

🡪 Dumitru Sandu (2006): Ce este dezvoltarea comunitară? * Participare comunitară *
Construirea societății civile europene prin dezvoltarea comunitară;
🡪 Adrian Dan: Proiecte comunitare, fonduri sociale (p. 164-178);
🡪 Adrian Hatos: Lideri, participanți și pasivi: resurse individuale pentru participare
comunitară (p. 79-196). In Cătălin Zamfir, Laura Stoica (2006).
🡪 Norbert Petrovici, Capital social. Comunitatea înţeleasă ca resursă. (f.a.)3

IV. MEMORIA SOCIALA

A. MEMORIA COLECTIVĂ ŞI MEMORIA SOCIALĂ; TIMP ŞI ISTORIE. Caracteristicile câmpului social şi
memoria socială; Memoria colectivă şi uitare; Memoria colectivă şi sistemul identitar

2 Vezi și, în acest document, Anexa support curs (I)

3 Doc pdf accesibil la adresa https://web.adatbank.transindex.ro/pdfdok/web6-7_07_Petrovici.pdf (33 p.)
3
🡪 A. Neculau, 1999, pp. 179-197 (Memorie colectivă și uitare); A. Neculau, C. Ticu; A.
Neculau, M. Curelaru, 2004

B. MECANISMELE ŞI FUNCŢIILE MEMORIEI SOCIALE; Memoria grupurilor (profesionale, etnice,

minoritare); Memoria familiei şi a indivizilor ca actori sociali (analitică interpretativă);
Reconstrucţiile vieţii; istoria vieţii ca trecut referenţial, ritual, imaginar;
🡪 A. Neculau, T. Constantin, 2004; T. Constantin T., 2004; 2006; Rouquette, 2010

C. POVESTIREA VIEŢII CA DEMERS AUTOBIOGRAFIC; RECONSTITUIREA TRECUTULUI. TEME RECONSTRUITE

(exemple). Practica istoriei vieţii ca istorie socială totalizantă

🡪 D. Lungu, 2010; A. Neculau, 2004 (b); M. D. Gheorghiu, 1999

V. METODOLOGIE: ANCHETA DE TEREN; INTERVENȚIA PSIHO-SOCIOLOGICĂ; MĂRTURIILE MEMORIEI

SOCIALE

Cercetarea de teren are ca obiectiv o mai bună cunoaștere a raporturilor dintre grupurile
sociale, pornind de la observarea relațiilor în spatiul social. Relațiile profesionale sînt
supradeterminate de frontierele sociale care despart clasele și categoriile sociale. Ierarhiile
profesionale sînt deopotrivă ierarhii sociale, în care sînt delimitate ansambluri de valori
materiale și spirituale, linia de demarcație dintre ocupanții pozițiilor superioare și cei ai
pozițiilor inferioare avînd un caracter simbolic și o semnificație etică (conformă moralei
proprii a fiecărui grup, ethosului său specific).

Pornind de la observarea preliminară pe teren a unor grupuri sociale distincte, ne propunem:

🡪 să studiem rela țiile dintre grupuri profesionale, precum și raporturile ierarhice din
interiorul lor.

🡪 să realizăm observații sistematice într-o instituție (organizație), observații completate cu

interviuri cu membri ai grupurilor respective;

🡪 să analizăm principalele caracteristici ale grupului studiat, componente semnificative ale

identității lui sociale, pornind de la:

- Cunoașterea istoricului grupului (vechime, repere cronologice semnificative ale

activității)

- Recunoașterea socială – semne ale prestigiului, reputației, simbolice și materiale

- Observarea condițiilor de locuit, efectele acestora asupra satisfacției individuale

(autoidentificare, demoralizare)

- Observarea ierarhiilor interne ale grupului și a relațiilor cu alte grupuri, moduri de

comunicare
4
 - Observarea relațiilor cu grupuri profesionale concurente în desfășurarea activității,
strategii de identificare și de diferențiere

- Observarea relațiilor cu categoriile de public pe care le presupune exercitarea

activității proprii, situarea raporturilor cu publicul între două situații extreme –
relațiile de tip comercial (publicul client) și relațiile de tip administrativ (control și
supraveghere); publicul instituțiilor medicale prezintă caracteristici mixte (între
clientela particulară și controlul medical impus, participarea serviciilor medicale la
menținerea ordinii publice).

SARCINI COMUNE 🡪 cunoașterea bibliografiei și a principiilor metodologice; documentare

proprie și parcurgerea materialului documentar și a părților din lucrare redactate de colegi;
participarea la întîlnirile echipei; efectuarea de observații de teren, redactarea unui jurnal
propriu de teren, redactarea unui capitol din raportul de cercetare.

🡪 aplicarea cel puțin a unei metode (observație și/sau interviu).

Fiecare participant trebuie să contribuie la realizarea anchetei prin

(a) Documentare (presă, arhive)

(b) Observație
(c) Realizarea unui interviu aprofundat sau a unui set de interviuri
(d) Co-redactarea raportului de cercetare

VI. PLANUL ACTIVITĂŢII SEMESTRIALE ŞI EVALUAREA

A. CURS

Fiecare participant la cursul „Psihosociologia comuniățtii” trebuie să realizeze o prezentare,

singur sau in grup, a unuia dintre capitolele cursului, dupa bibliografia indicată. Această
prezentare trebuie să aibă un caracter sintetic, să demonstreze cunoașterea problematicii
cursului, să fie însoțită de exemple și eventuale contribuții originale. De asemenea, este
recomandată o participare activă la curs, la discutarea prezentărilor efectuate de colegi sau
de profesor.

B. SEMINAR

Seminarul este destinat deprinderii și aprofundării metodelor de cercetare proprii

psihosociologiei comunității – metodele anchetei de teren, cercetarea acțiune și intervenția
psiho-sociologică. Fiecare masterand își va aduce contribuția în cadrul seminarului prin
prezentarea unei metode și analiza critică a unei cercetări întreprinse prin aceste metode
(critica instrumentelor de cercetare, adecvarea lor la planul cercetării, rezultatele obținute).

Seminarul poate prilejui de asemenea continuarea dezbaterilor începute la curs, precum și a

discuțiilor privind organizarea activităților practice (cercetarea de teren).

5
În cadrul seminarului pot fi invitați profesori, cercetători sau profesioniști din domenii de
interes pentru problematica cursului i a cercetarii. De asemenea, unele seminarii se pot
realiza „pe teren”, pentru a face observații comune cu întreaga echipă de cercetare.

Activitățile realizate pe întreaga durată a cursurilor și seminariilor se notează pentru

evaluarea activității continui a fiecărui masterand.

C. CALENDARUL ORIENTATIV AL ACTIVITĂȚILOR ȘI EVALUAREA

● februarie – mai 🡪 cursuri si seminarii

● martie – aprilie 🡪 ancheta de teren, observatii si interviuri individuale

● mai 🡪 completarea datelor, redactarea raportului de cercetare;

● mai-iunie 🡪 evaluare (colocviu final, portofoliu)

● EVALUAREA 🡪 pe lîngă activitățile desfășurate la curs și la seminar, fiecare masterand

va realiza o lucrare semestrială (portofoliu) prin care va demonstra deprinderea
cunoștințelor fundamentale ale disciplinei și a metodelor de cercetare-acțiune care-i
sunt proprii. Lucrarea semestrială face obiectul unei prezentări orale la ultima
întîlnire din semestru (colocviu) și este trimisă profesorului prin e-mail în ziua de
examen (în sesiune).

EXEMPLU LUCRARE SEMESTRIALĂ (A)

Elaborați un proiect de intervenție într-o comunitate: alegeți o comunitate care vă este
cunoscută în prealabil, accesibilă pentru cercetarea pe care urmează să o întreprindeți.
Justificați această alegere pornind de la principalele concepte ale psihologiei comunității (cf.
suportul de curs, principalele capitole ale manualului lui Zani și Palmonari). De ce este
necesară o intervenție psiho-sociologică în această comunitate? Faceți o scurtă prezentare a
comunității alese: date istorice semnificative, date socio-demografice (vîrste, repartiții pe
sex/gen, caracteristici familii), personalul care intervine în mod curent (medici, asistenți
sociali, educatori, asistente maternale, personal ecleziastic – în funcție de profilul
comunității respective). Treceți în revistă problemele de natură psiho-socială care presupun
o intervenție din partea unui psiholog comunitar. Propuneți un proiect de intervenție și
modul lui de implementare, atît în ce privește membrii comunității (familii...), cît și
personalul (pe ideea constituirii sau mobilizării unei  echipe pluridisciplinare). Lucrarea
presupune folosirea de documentare, precum și utilizarea metodelor anchetei de teren
(interviuri, observații).

EXEMPLU LUCRARE SEMESTRIALĂ (B)

Frontierele sociale în educația familială : experiențe educative familiale și schimburi
intergeneraționale. Realizați un nou interviu pe tema „continuitate și schimbare între
educația primită și educația dată”. Comparați interviul realizat anul trecut cu cel din acest
an. Persoana intervievată anul acesta trebuie să aparțină unei comunități vulnerabile, care
face obiectul unor intervenții de tip psiho-sociologic. Justificați alegerea făcută, treceți în

6
revistă problemele de natură psiho-socială care ar presupune necesitatea unor asemenea
intervenții.

EXEMPLU LUCRARE SEMESTRIALĂ (C)

PSIHOLOGUL IN COMUNITATE. Realizați o cercetare asupra pozițiilor și dispozițiilor
profesionale, precum și a strategiilor de orientare și de recunoaștere profesională în
comunitățile cărora le aparțin și în care activează psihologii. Principala metodă a cercetării
este interviul biografic, aprofundat, comprehensiv, precum și analiza unor documente cu
caracter memorialistic. Încercați să aflați cît mai multe date care privesc rețelele sociale și
profesionale care asigură integrarea psihologilor pe piața muncii.

7
 ANEXA SUPORT CURS (1)

PROBLEMATICA FRONTIERELOR SOCIALE

a. DEFINIREA FRONTIERELOR SOCIALE

FRONTIERELE SOCIALE pot fi definite, pentru început, ca fiind forme obiectivate ale diferenţelor
sociale, care se manifestă prin accesul inegal la resursele materiale şi simbolice şi prin
distribuţia inegală a acestora4. Redefinirea continuă a frontierelor poate duce la lupte şi
conflicte între grupurile pe care le despart.

Studiul proceselor de construire a frontierelor are o tradiţie îndelungată, dacă ne gîndim la

Durkheim şi la distincţia pe care o face el între sacru şi profan, sau la Weber şi la analiza
grupurilor de statut sau a grupurilor etnice. Cercetările asupra frontierelor s-au dezvoltat
foarte mult în ultimii ani, mai ales în Statele Unite, şi analiza lor critică este necesară5.

Atenţia noastră se va îndrepta în special asupra construirii frontierelor între grupurile

sociale, asupra competiţiei între grupuri pentru definirea acestor frontiere şi asupra stabilirii
principiilor de clasificare, studiindu-se atât diferenţele obiectivate în procesul de socializare
(cum se diferenţiază fiecare grup prin modul în care se organizează socializarea tinerilor), cât
şi perceperea diferenţelor, maniera în care aceste percepţii sunt însuşite de copii și tineri;
studierea acestui proces de construire a frontierelor fiind inseparabilă de studierea
PROCESULUI DE TRANSGRESARE ŞI ABOLIRE A FRONTIERELOR, care nu sunt stabilite o dată pentru
totdeauna. Apoi, în cadrul fiecărei categorii sociale pot fi diferenţiate grupurile „stabile”, sau
„realizate” de grupurile „instabile” sau „precare”.6

🡪 Cercetarea pe care am realizat-o prin efectuarea unor interviuri aprofundate cu familii şi

tineri din Franţa, România, Brazilia şi Suedia a fost completată de o serie de observaţii
etnografice asupra familiilor, ceea ce va permite studierea atât a relaţiilor dintre grupuri cât
şi a deplasării frontierelor în interiorul grupurilor şi între acestea7. Ne-am propus să
înţelegem cum se deprinde şi se construieşte, mai ales în familie şi în structurile extraşcolare
şi asociative, sensul al ceea ce este posibil şi al ceea ce nu este posibil, deci al „limitelor”, în
limbajul comun, sau mai exact al frontierelor.

🡪 O direcţie de cercetare complementară celei a frontierelor este cea deschisă de lucrările lui
Norbert Elias privind TRECEREA, SPECIFICĂ SECOLULUI XX, DE LA O FORMALIZARE A RAPORTURILOR SOCIALE
LA INFORMALIZARE, care modifică foarte mult relaţiile din interiorul familiilor, ca şi pe cele

4 Michèle Lamont, Virag Molnar, 2002. Pentru referinte bibliografice complete, consultati Gheorghiu si Saint
Martin (2011).
5 Andreas Wimmer, 2008.
6 Norbert Elias, J. L. Scotson, 1997.
7 Monique de Saint Martin, Mihai Dinu Gheorghiu, 2010.
8
dintre grupurile sociale. Conform teoriei „procesului civilizarii” a lui Norbert Elias 8, s-ar putea
crede că asistăm la o desfiinţare progresivă a frontierelor obiective, însă cel mai adesea nu
este vorba, desigur, decât de redefinirea acestor frontiere prin noi reprezentări. Procesul de
civilizare, pe care Elias l-a descris ca fiind interiorizarea progresivă a constrângerilor şi
transformarea acestora în autoconstrângeri 9, ţine atât de educaţie, cât şi de socializare,
trecerea făcându-se cel mai adesea de la „înalta societate” la clasa de mijloc şi la fracţiuni ale
claselor inferioare.

În încercarea de a înţelege principiile de clasificare şi de construire a frontierelor dintre „ei”

şi „noi”, sau dintre „established” (oameni realizaţi, cu situaţie) şi „outsiders” (marginali), nu
ar trebui să ignorăm procesele de lungă durată (precum cele studiate de Elias). Este de
asemenea necesar, aşa cum a spus Robert Castel, să „încercăm – chiar dacă nu este uşor - să
construim acele relaţii care traversează diferitele straturi ale structurii sociale”10 şi să nu
izolăm abordarea situaţiilor marginale, periferice, sau de excludere, după cum nu trebuie să
izolăm prin studiu nici burghezia si nici elitele.

Reţinând opoziţia dintre grupurile „stabile” sau „realizate” şi grupurile „mobile” sau
„instabile” ca fiind centrală pentru studierea familiilor, vom pleca de la constatările privind
procesul actual de precarizare (și parţial de pauperizare) care afectează zone sociale până nu
demult stabile, în ceea ce priveşte locul de muncă, și care a condus la o anumită
„destabilizare a celor stabili”, situaţie ce caracterizează capitalismul contemporan. Acest
proces, ale cărui consecinţe nu sunt, desigur, resimţite la fel de toate grupurile, traversează
totuşi întreaga structură socială. La un nivel mai general, este vorba despre slăbirea
ansamblului protecţiilor sociale oferite de către un loc de muncă stabil şi despre punerea sub
semnul întrebării a posibilităţii de a avea garantată prin muncă integrarea socială 11. În planul
organizării interne a muncii, este vorba despre difuzarea largă a principiului flexibilităţii prin
care li se cere muncitorilor să dovedească supleţe, să fie gata să se schimbe fără întârziere,
să îşi asume continuu riscuri 12. Ideea unui loc de muncă ce reprezintă suportul unei cariere şi
care asigură un statut şi protecţie pe viaţă nu mai este valabilă – sau cel puţin nu mai este
valabilă pentru toţi. Consecinţele acestui proces nu sunt uniforme, dar, mai ales, ele nu sunt
suportate la fel de toţi cei implicaţi. Dacă unii dispun de resursele necesare pentru a face
faţă instabilităţii şi pot face din asta un atu, pentru alţii instabilitatea nu e altceva decât o
formă de constrângere.

În cazul familiilor aparţinând unor grupuri sociale diferite, vom încerca să aflăm care sunt
EFECTELE INSTALĂRII (STABILITATII) SAU, DIMPOTRIVĂ, ALE MOBILITĂŢII GEOGRAFICE ŞI PROFESIONALE, ŞI ALE

8 Norbert Elias, 2002.

9 Norbert Elias, 2002.

10 Robert Castel, Claudine Haroche, 2001. Asupra relaţionării diferitelor grupuri care compun spaţiul social, a
se vedea de asemenea Pierre Bourdieu, 1979.

11 Cf. R. Castel, 1995.

12 Cf. R. Sennett, 2000.
9
INSTABILITĂŢII ASUPRA EDUCAŢIEI COPIILOR – BĂIEŢI ŞI FETE – ŞI A MODULUI ÎN CARE ACEŞTIA PERCEP
FRONTIERELE. Astfel, a fi „în trecere” într-un oraş înseamnă, pentru tineri, a fi „în trecere” la
şcoală şi în toate etapele socializării, a schimba foarte des instituţiile, a schimba grupurile de
prieteni, a constitui relaţii pe baze noi. Care sunt efectele destabilizării, ale precarizării
asupra modului de clasificare a celorlalţi? Şi ce efecte au structura şi componenţa familiilor
aparţinând unor grupuri sociale diferite, precum şi redefinirea frecventă a acestora?

A stabili că există o strânsă legătură între o variabilă denumită independentă, cum ar fi de

exemplu numărul anilor de studii, şi o variabilă denumită dependentă, cum ar fi de exemplu
sentimentul unei frontiere între instruiţi şi analfabeţi, nu explică nimic „atât timp cât nu am
stabilit ce denumeşte fiecare termen al relaţiei ( ... ) într-un anumit caz, deci în fiecare relaţie
particulară, relaţia statistică, indiferent de cât de mare ar fi precizia cu ar putea fi
determinată numeric, nerămînînd decât o simplă dată, lipsită de sens. Semi-
comprehensiunea „intuitivă” cu care ne mulţumim cel mai adesea într-un asemenea caz,
concentrîndu-ne efortul pe dozarea „intensităţii” relaţiei, se conjugă cu iluzia constanţei
variabilelor sau ai factorilor ce rezultă din identitatea nominală a indicatorilor sau termenilor
care le denumesc pentru a nu mai cerceta termenii de legătură”13. Ar trebui să ne punem
problema semnificaţiei reale a diferiţilor termeni de legătură, cum ar fi, de exemplu,
numărul anilor de studiu, experienţele educaţionale şi construirea frontierelor sociale, şi să
luăm în consideraţie diferenţele ascunse în spatele aceluiaşi indicator din mai multe ţări şi
din grupuri diferite.

b. Clasificarea frontierelor sociale

(1) FRONTIERE EXTERNE ȘI FRONTIERE INTERNE

(a) Frontierele externe au o dimensiune instituțională majoră, care diferențiază grupurile,

permit recunoașterea și identificarea acestora. Prezența unor asemenea instituții poate
delimita spațiul public de spațiul privat (de exemplu unele administrații, spații comerciale,
biserici, școli, spitale, etc.) și în același timp asigură servicii populației din zonă – și / sau
întregii comunități. Nu orice instituție prezentă în zona marchează frontiera externă a
comunității – sunt de identificat acele instituții care le reprezintă.

(b) Frontierele interne sunt cele care separa grupurile dintr-o anumită comunitate, indică
modul în care se ierarhizează unele în raport cu altele. Am reținut ca exemple de frontiere
interne cele care-i separă pe cei „nou veniți” într-un cartier de localnicii „vechi”, o frontieră
temporală care poate avea o dimensiune economică (unii sunt „mai cu stare” decît alții), una
culturală (membrii unui grup au școală mai multă decît altii, sau au alte mentalități,
obiceiuri), simbolică (au porecle diferite, se spun ‚bancuri’ diferite despre unii și despre alții),
politica (votează mai degrabă cu un partid, au simpatii sau opinii politice mai ales de-un
anume fel, sau sunt pur si simplu mai „politizați” decît alții – căci nu trebuie să-i pierdem din
vedere pe cei care nu se interesează deloc de politică).

13 Pierre Bourdieu Pierre, Monique de Saint Martin, 1978.

10
🡪 Frontierele externe și cele interne pot fi imaginate ca față și reversul aceleiași monede.
Spre exterior, ne diferențiem de ceilalți în funcție de un criteriu major, în funcție de care
sîntem sau nu membri ai grupului nostru, sîntem sau nu recunoscuți ca atare. Spre interior,
ne clasificăm unii în raport cu ceilalți, sîntem mai „centrali” sau mai „marginali” în
comunitatea noastră, în funcție de ierarhiile interne.

(2) FRONTIERE SPAȚIALE ȘI FRONTIERE TEMPORALE

(a) Frontierele spațiale se disting de frontierele geografice în măsura în care spațiul social și
spațiul geografic sînt noțiuni distincte. Dar spațiul social este „conținut” de spațiul geografic,
deci de multe ori aceste frontiere se suprapun: diferențe între cartiere separate de străzi,
între imobile în același cartier, uneori între scările aceluiași imobil. Putem distinge frontierele
spațiale în funcție de densitatea și coeziunea populațiilor sau grupurilor pe care le separă.
Frontierele spațiale se caracterizează prin discontinuitate, densitate slabă, circulație intensă
(sau, dimpotrivă, imobilitate), absența coeziunii. De exemplu, un bulevard intens circulat în
anumite momente ale zilei, dar cei care-l populează n-au decît legături conjuncturale între ei,
se regăsesc împreună fără să se cunoască, nu comunică decît foarte convențional, deși
asemenea circumstanțe pot crea și legături mai stabile. Iar noaptea bulevardul e pustiu,
marcat eventual de prezența unor „păsări de noapte” care pot atrage atenția forțelor de
ordine.

(b) Frontierele temporale semnifică diferențele constituite în timp, diferențiază istorii

diferite. Pot fi observate în spațiu (în funcție de vechime, de stilul unor construcții, de
valoarea asociată vechimii), dar mai ales în biografiile individuale și colective. Ele delimitează
etapele vieții și iau uneori forma unor evenimente ritualizate: de exemplu, bacalaureatul,
căsătoria, nașterea unui copil, etc. Durata poate fi un indicator al stabilității poziției sociale,
al continuității dintre momentul socializării și cel al recunoașterii de către grup, un indicator
al posedării unui capital social specific (de relații cu anumiți oameni), care poate asigura o
anumită influență.

(3) FRONTIERE ECONOMICE, CULTURALE, SIMBOLICE

Frontierele sociale au dimensiuni multiple, dar pot fi clasificate în funcție de una din
dimensiunile dominante.

(a) Frontierele economice se refera la proprietatea unor bunuri materiale, la capitalul

economic sau financiar, la tot ceea ce diferentiaza pe cei „cu stare”, „cu dare de mîna” – de
cei aflati „în nevoie”, „nevoiasi”, de „conditie [materiala] modesta”, pe „bogati” de „saraci”.
Aceste diferente pot fi relative sau semnificative, si îsi pot modifica sensul în functie de
grupurile pe care le diferentiaza (asemenea si altor categorii de frontiere): poti fi „bogat” în
raport cu cineva, si „sarac” in raport cu altcineva.

(b) Frontierele culturale se referă la „capitalul cultural” (obiectivat, incorporat,

instituționalizat) pe care-l dețin grupurile și indivizii: diferențierea se face în funcție de studii,
de diplome, de „cultura generală”, de posedarea unor bunuri culturale (biblioteci, tablouri,

11
clădiri de patrimoniu), de recunoașterea unei creativități proprii, a unui „talent” (artistic,
muzical, literar, dar și tehnic).

(c) Frontierele simbolice se referă la reputația (bună, rea) pe care o are un anumit grup,
reputație care-l poate face dezirabil, îi aduce recunoaștere socială, o confirmă, sau îl poate
face indezirabil, îl marginalizează, exclude, discriminează – considerat compromițător, de
evitat (de exemplu, „anturajul” care poate „strica” un copil).

🡪 Frontierele politice și cele religioase vor face obiectul unor discuții aparte.

(4) MOBILITATE, CIRCULAȚIE, COMUNICARE ÎN TRAVERSAREA ȘI SCHIMBAREA FRONTIERELOR

1 🡪 Frontierele se deplasează în timp, în funcție de mobilitatea grupurilor și de schimbarea

raporturilor dintre grupurile pe care le separă.

2 🡪 Indivizii traversează în mod permanent anumite frontiere în raport cu apartenențele lor

multiple, la diferite grupuri, și în raport cu identitățile și proprietățile lor multiple.

3 🡪 Frontierele organizează circulația și comunicarea dintre grupuri: acest tip de schimburi

(circulație, comunicare) este asimetric, contribuind la ierarhizarea grupurilor (poziții mai
ridicate sau mai coborîte în ierarhia socială)

4 🡪 Mobilitatea poate fi ascendentă sau descendentă; este asociată traversării sau deplasării
unei frontiere sociale – între clase sau alte categorii sociale; cei care fac experiența unei
asemenea mobilități pot rupe sau menține legăturile cu grupul de origine (familia, de
exemplu), în funcție de asta se măsoară rigiditatea sau suplețea frontierei.

12
 ANEXA SUPORT CURS (2): EXERCITII APLICATIVE

IDENTIFICAREA COMUNITĂȚILOR ȘI A FRONTIERELOR SOCIALE ÎN SPAȚIUL FIZIC

🡪 Alegerea prealabilă a unei comunități care face obiectul anchetei exploratorii de teren.
Motivarea acestei alegeri. Cunoașterea istoricului comunității, principalele repere
cronologice. Identificarea principalelor forme de organizare și a instituțiilor reprezentative
ale comunității. Forme de mobilizare a membrilor comunității, ritualuri specifice. Persoane
resurse pentru memoria socială a comunității, modalități de reprezentare (alegere,
desemnare, moștenire) și de transmitere a unui patrimoniu comun.

DE LA LIMITELE CONVENȚIONALE ALE SPAȚIULUI SOCIAL LA FRONTIERE SOCIALE

🡪 Terenul cercetării este de cele mai multe ori o zonă decupată în mod arbitrar, în funcție de
accesibilitate și de o oarecare cunoaștere anterioară a zonei și a locuitorilor ei. Limitele alese
pentru a marca această zonă pot constitui sau nu frontiere, în măsura în care marchează sau
nu o discontinuitate importantă în spațiu, discontinuitate avînd o semnificație socială
majoră. Am recomandat ca zona aleasă să se învecineze măcar cu o frontieră socială
semnificativă obiectivată spațial (care permite identificarea unui grup sau unor grupuri din
acea zona prin opoziție cu altul sau altele situate de cealaltă parte a frontierei). Distingem de
aceea în mod necesar între limitele convenționale ale spațiului studiat și frontierele lui
sociale.

🡪 Obiectivarea frontierelor sociale în spațiu: o definiție a frontierelor este aceea a unor linii
imaginare, dar care pot avea consistența materială, fizică, care sînt în măsură să transforme
diferențele dintre grupuri în proprietăți (forme de capital) sau caracteristici identitare.
Frontierele îi separă pe „ei” de „noi”, organizează schimburile dintre grupuri.

Se recomandă realizarea unei schițe a zonei care face obiectul observației, eventual a unei
hărți pe care să fie delimitată zona.

Spunem ca ghidul de observație, asemenea ghidului de interviu, este structurat în funcție de

ipotezele cercetării. Capitolele lui sînt date de aceste ipoteze. În cazul nostru, ipoteza
noastră centrală este dată de „teoria frontierelor sociale”, care spune că grupurile sociale
care au un grad mai mult sau mai putin ridicat de coeziune (precum comunitățile, etniile,
societățile...) sînt despărțite de frontiere care contribuie la organizarea schimburilor dintre
ele și le structurează prin opoziție proprietățile, calitățile, identitatea. Altfel spus, frontierele
sînt diferențe sociale organizate, ierarhizate. Principiul diferenței dintre grupuri este la baza
interacțiunii lor, care poate fi descrisă și ca o luptă de diferențiere. De aceea frontierele sînt
produsul mai recent sau mai îndepartat al unor conflicte, care au lăsat urme, mai vizibile sau
mai șterse în memoria socială, a membrilor grupului, a instituțiilor care îi reprezintă.

Frontierele sociale ale comunității. Noi ne-am propus să studiem modul în care se
obiectivează (adică sînt perceptibile ca obiecte mai mult sau mai puțin independente de
voința subiecților) aceste frontiere, în funcție de principalele lor dimensiuni, care se
constituie în „tipuri” de frontiere: externe și interne, spațiale ți temporale, economice,

13
culturale, simbolice, politice, religioase... 14 Ne propunem de asemenea să înțelegem cum se
clasifică ele în funcție de rolul pe care-l joacă în definirea identității grupurilor (unele sînt mai
importante pentru a defini poziția anumitor grupuri, altele – pentru altele): unii se
diferențiază mai ales pe criterii culturale, alții pe criterii economice, criteriile simbolice
(reputația, stigmatul, recunoașterea) sînt pentru toți semnificative dar mai marcante în
unele cazuri decît în altele (mai ales extremele sociale sînt marcate simbolic), etc.

Frontierele, am spus în definiție, separă, dar și unesc grupurile, organizează schimburile,

adică impun anumite condiții pentru a fi traversate, condiții care sînt mai profitabile unora
decît altora. Unele frontiere sînt mai suple și mai „poroase”, altele mai rigide și mai stricte.
Ele se deosebesc și prin situarea lor în timp, sînt mai recente și mai „acute”, altele sînt mai
vechi, mai șterse, mai „uitate”, dar în anumite condiții pot fi reactivate, redevin sensibile și
conflictele uitate redevin de actualitate. Vrem de aceea să înțelegem și modul de funcționare
a frontierelor, atît în ceea ce privește criteriile și condițiile „activării” sau „dezactivării” lor,
modul în care condiționează ele mobilitatea (cum se situează față de ele „stabilii” și
„instabilii”), cum se circulă și se comunică în preajma frontierelor și peste frontiere.

Pentru a preciza și apoi valida aceste ipoteze, combinăm două metode, observația și
interviul. Cele două metode au nu doar principii și tehnici comune, dar se și combină în
aplicare: facem scurte interviuri observînd, facem observații intervievînd. Iar persoana
intervievată o alegem în calitatea ei de observator de lungă durată a terenului cercetat.

14 Această tipologie nu este exhaustivă și ea trebuie adaptată în funcție de societățile sau comunitățile studiate.
De exemplu, frontierele religioase sînt perceptibile mai ales în comunitățile în care diferențele religioase sînt
marcante (precum în satele de la noi din Moldova cu o populație catolică însemnată, sau în țări precum Irlanda
de Nord, Israel, etc.).

14
 ANEXA SUPORT CURS (3): RECOMANDARI METODOLOGICE GENERALE

ANCHETA DE TEREN SI METODELE CALITATIVE. Observația și interviul, grila de observație și ghidul de

interviu. Deprinderea metodelor printr-o cercetare aplicată, lucrul în echipa de cercetare.

OBSERVAȚIA, o perspectivă multidisciplinară: sociologie, psihologie, antropologie, etnografie.

Cîmpul semantic al observației, observația critică (raportarea la norme, semnalează abaterea
de la norme), observatoare (cercetări aplicate în științele sociale), observatori (ai respectării
normelor, legilor, tratatelor). Observația în dicționarele limbii române.

OBSERVAȚIA DIRECTĂ ȘI OBSERVAȚIA PARTICIPATIVĂ: schiță tipologică a observației; condițiile

fundamentale ale observării – prezența și distanța; ce se observă? Totul: între observația
sistematică și observația întîmplătoare; observarea locurilor, a persoanelor, a
comportamentelor și interacțiunilor, a evenimentelor și efectelor acestora; observații asupra
limbajului.

ORGANIZAREA OBSERVAȚIEI: dispozitivul de observare (prin comparație cu foișorul de foc, turnul

de control, postul de observație, etc.); pregătirea prealabilă pentru observare (date
preliminare, demersuri instituționale, recomandări, contacte); periodicitatea observațiilor
(regularitate, durata medie, variabilitate); relațiile cu persoanele observate, observarea
observatorului (reguli deontologice, discreția, consimțămîntul, informare asupra obiectivelor
cercetării). Vezi și H. Peretz, p. 70-71, sq. Tipuri de observatori și modalități de acces la
mediul observat.

CULEGEREA DATELOR: observațiile sînt, asemenea interviurilor, metode de culegere a datelor;

aceste date trebuie sa fie cît mai precise cu putință (de exemplu număr de persoane, date
cronologice, frecvențe, etc.) și comparabile cu alte date, situate într-o categorie (de exemplu
date statistice disponibile). Eșantionarea (timpului, locului, persoanelor); intrarea în mediu
ca socializare, dezvoltarea de relații și evitarea relațiilor exclusive; secvența principală sau
personajul principal; utilizarea relațiilor și experiențelor anterioare (H.P.).

ÎNREGISTRAREA SI REDAREA OBSERVATIILOR: ghidul de observare; jurnalul de teren; transcrierea și

organizarea textului conform ghidului; analize cantitative și calitative ale observațiilor;
folosirea observațiilor înregistrate în raportul de cercetare.

APLICAREA COMPLEMENTARA A METODEI OBSERVATIEI SI A METODEI INTERVIULUI

🡪 Prezența pe teren și realizarea anchetei presupun utilizarea ambelor metode. Grila de

observație și ghidul de interviu au aceeași structură.

Persoanele intervievate sînt abordate în calitatea lor de observatori participanți pe termen

lung ai grupurilor din care fac parte și a celor cu care interacționează în activitatea lor.
Interviurile aduc date privind istoricul grupului (-rilor), problemele sociale legate de
activitatea profesională, de reprezentările colective și individuale asupra familiei proprii, de
recunoașterea activităților simbolice sau materiale (inclusiv prin salarizare), eventuale
situații conflictuale sau „tensiuni” existente în familie sau cu alte familii. Interviurile ajută la
înțelegerea semnificației unor observații, la explicarea fenomenelor observate. Interviurile
aduc de asemenea date privind parcursul (traiectoria socio-profesională) a persoanei
intervievate, comparativ cu alte parcursuri: condițiile alegerii profesiei, selecția,

15
(in-)satisfacția, performanța, recunoașterea, proiecte de devenire profesională, unele date
familiale semnificative. În analiza interviurilor, se va ține seama de „retorica identitară” și de
eventuale revendicări sau strategii identitare ale persoanelor intervievate.

GHIDUL DE INTERVIU

Consemn: prezentarea cadrului și obiectivelor cercetării; prezentarea personală a celui care

realizează interviul; respectarea anonimatului; se subliniază contribuția cercetării la o mai
bună cunoaștere a familiilor și comunităților. Se solicită la sfîrșit recomandări in orientarea
cercetării pe care o realizăm, a persoanelor care ar mai trebui intervievate.

Datele biografice ale persoanei intervievate – personale, familiale, studiile, parcursul

profesional, poziția persoanei în instituție și în sistem (cîmpul medical) – se solicită de
asemenea la finalul interviului.

Principalele ipoteze ale cercetării constituie capitolele ghidului de interviu. Acest ghid este
adaptat în funcție de interlocutor și se modifică pe parcursul înaintării anchetei de teren.
Este un instrument suplu și personalizat al cercetătorului.

Propuneri pentru ghidul de interviu. Persoana intervievată este reprezentativă pentru

comunitatea investigată, este de asemenea observator participant la viața comunității din
care face parte.

(a) Primul capitol al ghidului de interviu se referă la principalele caracteristici ale

comunității, la istoricul acesteia și la instituțiile ei reprezentative. Care sunt formele
de recunoaștere publică (juridică, socială...) ale comunității? Dacă aceasta
recunoaștere este veche sau recentă, dacă este contestată, dacă există critici la
adresa comunității, a modului ei de organizare sau de funcționare.

(b) Frontierele sociale externe ale comunității (sub diversele lor forme) vor fi identificate
prin întrebări relative la limitele (în spațiu și timp) care separă comunitatea
respectivă de cele asemănătoare sau concurente, ca și de alte grupuri sociale
exterioare. Cine sunt „vecinii” și ce relații sunt intreținute cu aceștia? Care sunt
valorile cele mai semnificative pentru membrii comunității? În ce constă patrimoniul
lor comun și cum este transmis acesta?

(c) Frontierele sociale interne ale comunității (sub diversele lor forme) vor fi identificate

C 🡪 Evaluarea și completarea observațiilor realizate pe teren

🡪 RECOMANDARI PRIVIND MODUL DE REALIZARE A INTERVIULUI

INTRODUCERE. In introducere trebuie să urmărim două obiective aparent contradictorii: să
convingem persoana intervievată de seriozitatea anchetei, de caracterul său ştiinţific, de
importanţa instituţiei care organizează ancheta, şi in acelaşi timp de importanta pe care o
poate avea istoria familiei sale, de ajutorul pe care ni-l poate oferi individual, ca cercetători,
mai ales într-o fază exploratorie a anchetei. Spun că între cele două situaţii există o
contradicţie aparentă, pentru că trebuie să fii „savant” si „ignorant” în acelaşi timp, iar
echilibrul dintre cele două este un secret al artei convorbirii. Dacă persoana lucrează într-o
instituţie de învăţământ (sau de educaţie), sau are mai mulţi copii de vârstă şcolară, trebuie

16
să ţinem seama de interesul pe care-l poate avea pentru reformarea sau performanţele unei
astfel de instituţii, pentru îmbunătăţirea condiţiilor de muncă.

Problema secretului convorbirii poate fi de asemenea percepută ca fiind contradictorie: trebuie

asigurată persoana cu privire la confidenţialitatea convorbirii şi la eliminarea din transcriere a
tuturor indiciilor (nume proprii) care ar putea permite ca familia sa să fie recunoscută. Pentru
a evita impresia (foarte dezagreabilă) că un grup de cercetători se va apleca asupra
întâmplărilor uneori delicate sau intime, trebuie să asiguraţi persoana că nu „cazul”
interesează, ci un ansamblu de situaţii, mai mult sau mai puţin comune, care permit să se facă
comparaţii şi să se obţină rezultate cu privire la un grup sau la „clase” sociale determinate. O
astfel de promisiune de generalitate riscă să fie în contradicţie cu interesul manifestat pentru
„experienţele educative” cele mai personale si cu istoria singulară a familiei.
Este esenţială stabilirea de la început a unui raport de încredere cu persoana intervievată.
Trebuie să-i spuneţi că vă poate încredinţa „secrete de familie”, că puteţi închide reportofonul,
că puteţi să nu le transmiteţi sau să nu le scrieţi (adoptaţi o postura asemănătoare celei a
psihoterapeutului), dar că nu vă interesează secretele de familie în mod special.
Înainte de a începe convorbirea propriu-zisă, trebuie să preveniţi persoana despre principalele
întrebări care îi vor fi adresate, despre temele sau capitolele convorbirii, ca şi despre
caracterul său deschis, semi-directiv, unde divagările sau anecdotele sunt permise, şi chiar
dorite. Întrebările mai precise vor fi formulate în timpul convorbirii cu acelaşi scop :
înţelegerea cât mai bună a ceea ce este relatat.
Trebuie sa rezervăm destul timp, minim o oră şi jumătate sau, mai ”realist”, două ore pentru
fiecare interviu. Este necesară o motivaţie puternică pentru ca cineva să ne acorde două ore
din timpul său, si nu trebuie să-l dezamăgim. Trebuie să ne întrebăm întotdeauna de ce a
acceptat acea persoana să ne răspundă, care sunt aşteptările sale.
La sfârşitul convorbirii nu uitaţi: să revedeţi întrebările pe care aţi uitat să le puneţi, în special
asupra datelor personale ale persoanei intervievate ; să prevedeţi un timp suplimentar pentru a
lua notiţe rapide cu privire la situaţia de interviu, notând mai ales observaţiile făcute în timpul
înregistrării.

PREFIGURAREA CONCLUZIILOR

🡪 Privind gradul de coeziune sau de omogenitate a grupurilor analizate

🡪 Privind structura socială, raporturile dintre principalele categorii sociale (vezi problematica
„clasei mijlocii”)

🡪 Privind tipurile de frontiere dominante și experiențele semnificative în schimbarea sau

traversarea lor

17
 ANEXA SUPORT CURS (4)

EXPERIENȚE EDUCATIVE FAMILIALE ȘI SCHIMBURI INTERGENERAȚIONALE

Amintirea EXPERIENŢELOR EDUCATIVE va lua probabil forma amintirii constrângerilor sau

recompenselor, a comportamentelor admirate, a sancţiunilor si a fricii, ca si a discursurilor,
„lecţiilor” mai mult sau mai puţin moralizatoare. Este necesar să obţinem mărturisiri asupra
modului de inoculare si a contextelor educative – amintiri facilitate de caracterul repetitiv al
acestor experienţe. Luaţi în calcul de asemenea si „experiențele rele, negative”. Încercaţi să
obţineţi descrieri ale conţinutului, exemple ale acestor experienţe – situate în contextul în
care s-au produs. La fel, pentru experienţele educative referitoare la educaţia propriilor
copii, pentru educaţia oferită, de preferinţă în comparaţie cu experienţele de educaţie
primită. Putem vorbi de o evoluţie, de o repetiţie, etc.? Sau este vorba de o „ruptură între
generaţii”?

FRONTIERELE SOCIALE puse sau deplasate de către educaţie: ce aspiraţii, ce satisfacţii, ce

decepţii? Frontierele sociale vor apărea în cursul convorbirii sub forma unui „ideal”, atins sau
utopic, respectiv sub forma unor tabu-uri, a unor interdicţii sau „influenţe negative” sau a
unui „anturaj” nefast ? Ce pericole au ameninţat sau ameninţă educaţia copiilor în diferite
momente? 🡪

EFECTELE SOCIALE sunt mai dificil de inventariat în diversitatea lor, dar trebuie să fie abordate
mai ales pe termen lung si în termeni de „câştig” si de „pierdere”, ca urmare a unui parcurs
şcolar particular si a unei anumite educaţii. Câştigurile si pierderile se înregistrează în
legătură cu statutul social, cu recunoaşterea unei anumite poziţii, cu veniturile, cu relaţiile de
care poate dispune cineva pe planuri diferite si în medii diferite. 🡪

In ceea ce priveşte „frontierele”, ca şi mai ales „efectele”, nu trebuie să aşteptaţi definiţii

precise din partea persoanelor intervievate. Ele pot fi reperate prin analiza reprezentărilor
privind ierarhia socială si traiectoria (evoluţia) persoanei intervievate, respectiv a familiei
acesteia pe „scara socială” (poziţiile ocupate într-un spaţiu ierarhizat). 🡪

1. Tablouri familiale

Va trebui sa ţineţi seama de următoarele variabile, determinante ale poziţiei sociale:

● Profesia si studiile persoanei

● Patrimoniul familial – originea sociala, profesia sau ocupaţia, studiile părinţilor,
fraţilor si surorilor
● Patrimoniul (capitalul) dobândit prin alianţă – profesia, studiile soţului, poziţia socială
a familiei acestuia
● Capacitatea de reproducere a patrimoniului familial – studiile si profesiile copiilor

OBSERVAŢII ASUPRA TABLOURILOR FAMILIALE

18
Încercaţi să răspundeţi la următoarele întrebări, motivând alegerea familiilor (persoanelor
intervievate):

o Despre ce fel de familii este vorba? „nucleare” (părinţi si copii) sau extinse,
multiliniare (bunici, fraţi, surori, etc.)?
o Familiile se caracterizează prin stabilitate si continuitate sau prin mobilitate, prin
rupturi ale legăturilor familiale?
o Alianţe matrimoniale : caracterizarea cuplurilor, ipoteze asupra factorilor care au
jucat un rol determinant în constituirea cuplurilor, respectiv în desfacerea
acestora.
o Descendenţa familială, strategii de reproducere (studii, profesii, alianţe) :
ascensiune sau declin de la o generaţie la alta? Care sunt raporturile dintre
generaţii? Dar în interiorul aceleiaşi generaţii (raporturi intra-generaţionale,
dintre fraţi, surori, cumnaţi…)?

2. Experienţe educative şi transmitere intergeneraţională

Analiza comparativă a experienţelor educative ale persoanelor intervievate ţine cont de

poziţiile sociale sau de clasă ale familiilor respective, precum şi de istoria socială şi de
particularităţile sistemului de clasificare socială specifice României (importanţa populaţiei
rurale, egalizarea constrânsă din perioada comunistă, etc.). Această analiză îşi propune să
observe cu precădere modul de transmitere a principalelor valori educative între generaţii,
precum şi instituţiile cărora familiile le-au delegat o parte din sarcinile lor educative şi de
socializare. Diferitele moduri de clasificare a acestor valori, considerate centrale (esenţiale)
de către persoanele intervievate în procesul educaţiei primite şi / sau în educaţia dată, fie că
este vorba de cultura generală (literatură şi arte, limbi străine), de religie, de politică, de
studii, de muncă (profesie), de sexualitate, etc., permit înţelegerea reproducerii diferenţiate
a modelelor parentale moştenite în cadrul primei socializări, precum şi a situaţiilor de
ruptură intergeneraţională si de reconstrucţie a sistemelor de referinţă în interiorul
familiilor. Analiza comparativă a traiectoriilor familiale şi a transformării stilurilor educative
permite pe de altă parte înţelegerea schimbării codurilor etice şi a interiorizării
constrângerilor asociate procesului educativ.

A. EXPERIENŢE EDUCATIVE FAMILIALE

o Cum apare diviziunea muncii educative între autoritatea paternă şi protecţia
maternă?
o Cum este reprezentată funcţia educativă a bunicilor? Simbol al unităţii familiale,
al continuităţii şi solidarităţii? – de exemplu prin referinţă la ritualul sărbătorilor
petrecute în familie.
o Care sunt principalele valori educative primite? Cum sunt ele ierarhizate
(prioritare, secundare)?
o Care sunt principalele valori educative transmise? În ce măsură există
continuitate sau ruptură în procesul de transmitere? Ce schimbări au intervenit în
ierarhizarea valorilor educative?

19
B. EXPERIENŢE EDUCATIVE INSTITUŢIONALE

o Care sunt principalele instituţii asociate procesului educativ? Biserica, Scoala,

Armata, instituții politice...
o În ce măsură această asociere – delegare a funcţiilor educative – s-a petrecut prin
alegere proprie, în ce măsură prin constrângere?
o Care sunt principalele valori transmise pe cale instituţională, cum se raportează
subiecţii la ele (între adeziune și critică)?

C. STILURI EDUCATIVE (MODURI DE INCULCARE A VALORILOR) ÎN FAMILIE SI ÎN INSTITUTII

o Stil autoritar (a), constrângere prin violenţă

o Stil autoritar (b), constrângere prin impunerea unui model etic (credinţă,
identificare)
o Stil deschis catre alte modele educative, externe, cooperant, dispus la
compromisuri
o Stil „liberal”, nonconformist, nondirectiv

D. DELEGAREA FUNCTIILOR EDUCATIVE FAMILIALE

o Cui au fost delegate unele functii ale educatiei parentale?

o În interiorul familiei? În afara acesteia?
o Care au fost efectele observate ale acestui proces de delegare a educatiei?

3. În chip de concluzii: propuneri pentru o tipologie a modului de transmitere a valorilor

educative

Va propun ca în finalul lucrării să faceți observații asupra modului de transmitere a valorilor

educative pornind de la următoarele variabile:

● Variabile sociale structurale: poziția socială a familiei, studiile, profesiile, veniturile

● Variabile secundare: sexul copilului, rangul la naștere (printre frați și surori)
● Distribuția rolurilor educative în interiorul familiei
● Raporturi între generații, gradul de coeziune familială
● Interacțiunile dintre persoanele și instituțiile participante la procesul educativ :
complementaritate sau conflict, forme de compromis, efecte
● Ierarhizarea valorilor educative în cadrul familiilor respective
● Modul de transmitere, stilurile educative 🡪 reproducere sau schimbare?

20
21
 ANEXA SUPORT CURS (5)

PSIHOLOGUL IN COMUNITATE
O cercetare asupra pozițiilor si dispozițiilor profesionale, precum și a strategiilor de orientare
și de recunoaștere profesională în comunitățile cărora le aparțin și în care activează

prof. dr. M. D. Gheorghiu și dr. Mihaela Grasu

PEC 2, Sem. 2, februarie – mai 2021

Obiectivele cercetării: deprinderea noțiunilor fundamentale ale psihosociologiei comunității

și familiei, precum și a memoriei sociale, printr-o cercetare aplicata; cunoașterea rețelelor
sociale și profesionale care asigură integrarea psihologilor pe piața muncii.

Metodele cercetării: ancheta de teren, observația semistructurată și interviul biografic,

aprofundat, comprehensiv; analiza unor documente cu caracter memorialistic.

Structura ghidului de interviu

Consemnul – privind cadrul cercetării, obiectivele, confidențialitatea…

I. Socializare primară și educație familiala

- Dacă au existat în copilărie elemente, evenimente care au jucat un rol în alegerea
profesiei de psiholog – relatarea celor mai semnificative amintiri
- Dacă au existat în mediul familial, sau în mediul apropiat, persoane care au influențat
interesul pentru psihologie; daca au fost făcute recomandări sau a existat o pregătire
prealabila pentru alegerea studiilor de psihologie
- Dacă poate fi identificat un raport între profesia părinților și profesia de psiholog
aleasă de copii; ce anume a putut fi transmis de la o generație la alta, în ce ar putea
consta „moștenirea familială” în deprinderea și exercitarea profesiei de psiholog.
- Observații privind profesiile apropiate celei de psiholog din domeniile medical, social,
educațional…

II. Raportul dintre vocație și pregătirea profesională

- Care considerați că ar fi calitățile necesare pentru a fi un bun psiholog? Dacă v-ați
schimbat în timp părerea în privința acestor calități, vă rugăm să ne spuneți!
- Considerați că există o vocație de psiholog și dacă da, care ar fi semnele ei distinctive?
- În ce măsură credeți ca „te naști psiholog” și în ce măsură „devii psiholog”, prin
pregătire și experiență?
- Ce ar putea distinge profesia de psiholog de arta (măiestria) exercitării ei? Puteți da
exemple de „maeștri ai psihologiei”, care se bucura de o înalta apreciere printre
confrați si constituie modele pentru cei tineri?

III. Psiholog pe piața muncii

- Recunoașterea socială a profesiei: în ce măsură considerați ca profesia de psiholog
este cunoscută și recunoscută?

22
- Care considerați a fi raporturile dintre diferitele specializări în psihologie? Există o
ierarhie a acestor specializări si, daca da, care ar fi aceasta? Care ar fi criteriile după
care se stabilește o asemenea ierarhie, fie si una informala?
- Cum vedeți situația materială a psihologilor? Sunt mari diferențele de venituri dintre
ei, în funcție de specializare, de poziția ocupata în instituții sau de vechime?
Comparativ cu veniturile din alte profesii, apropiate?
- Care sunt profesiile și ocupațiile cele mai apropiate de cele ale psihologilor? Şi care
sunt relațiile dintre ele: de cooperare si de bună vecinătate, de concurenta si rivalitate?
Profesia de psiholog este privită ca fiind subordonată altor profesii?
- Este Colegiul Psihologilor reprezentativ pentru corpul profesional al psihologilor? În
ce măsură este cunoscut, care sunt specializările cel mai bine reprezentate si în ce
măsură contribuie la recunoașterea publica a profesiei?
- Se poate vorbi de un „lobby” al psihologilor, si daca da, în ce ar consta intervențiile
sau revendicările acestuia?
- Cum este reprezentată în media profesia de psiholog? Puteți da unele exemple
semnificative?
- Care considerați a fi cele mai bune oportunități profesionale pentru un tânăr psiholog
si ce recomandări îi puteți face pentru un bun început al carierei profesionale?

IV. Intervenții posibile în câmpul profesional

- Daca ați amintit de unele disfuncționalități în viața profesionala a psihologilor, ce
considerați ca ar trebui întreprins pentru remedierea acestora? Care ar trebui sa fie
principalele direcții de acțiune sau modalități de intervenție?
- La nivelul pregătirii profesionale?
- În asocierea si organizarea vieții profesionale?
- În plan politic sau la nivelul societății civile?
- În ciuda disfuncționalităților amintite, nu regretați alegerea acestei profesii?

V. Date personale
- Anul naşterii, principalele date familiale (părinți, soț/soție, copii…)
- Dacă face parte din anumite organizații (Colegiul Psihologilor, alte asociații sau
organizații profesionale, civice, politice), dacă se consideră a fi membru activ al unei
comunități…

23
BIBLIOGRAFIA
AGABRIAN Mircea, MILLEA Vlad, Parteneriate şcoală-familie-comunitate, Institutul
European, Iaşi, 2005

ANALIZA serviciilor de sănătate mintală pentru copiii din România. Cercetare socială
calitativă, Salvați Copiii, 2010, accesibila on-line la https://www.salvaticopiii.ro/sci-
ro/files/0b/0bdbfade-aa90-4ecd-b932-0f1d6d455328.pdf

BĂRAN PESCARU Adina, Parteneriat în educaţie. Familie – şcoală – comunitate, Editura

Aramis Print, Bucureşti, 2004.

BERGER, P., LUCKMAN T., Construirea socială a realităţii. Bucureşti, Univers, 1999

CREŢU Virginia, Educaţia pentru drepturile copilului, Editura Semne, Bucureşti, 1999

DOBOȘ, Cristina, Serviciile publice de sănătate și dezvoltarea socială, în Revista Calitatea

Vieții, 3-4, 2005, accesibil on-line la https://www.revistacalitateavietii.ro/2005/CV-3-4-
05/11.pdf

DOBRESCU, Ada Ioana, Adolescența azi. Aspecte psiho-sociale. Presa universitară clujeană,
2016

DURKHEIM Emile, Educaţie şi sociologie, Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1980

GHEORGHIU, Mihai Dinu, Analiză și intervenție în știința socială, Editura Universității

Alexandru Ioan Cuza, Iași, 2005.

GHEORGHIU Mihai Dinu, Monique de SAINT MARTIN (eds.) Educaţie şi frontiere sociale.
Franţa, România, Brazilia, Suedia, Iaşi, Polirom, 2011 (2010).

GHEORGHIU, Mihai Dinu (2013-2015), EDUCATIE FAMILIALA ȘI FRONTIERE SOCIALE,

antologie de texte, suport de curs actualizat.

GOODY Jack : Familia europeanã. O încercare de antropologie istoricã, Iași, Polirom, 2003
(2000)

ILENESCU BEREA Gabriela, Delegarea funcţiilor educative ale familiei în cadrul programelor
“After School”. Teză de doctorat, UAIC, Iași, 2012.

ILUȚ Petru, Sociopsihologia si antropologia familiei, Iași, Polirom, 2005

HATOS, Adrian, Lideri, participanti si paivi: resurse individuale pentru participare comunitara.
In Cătălin ZAMFIR, Laura STOICA (coord.): O noua provocare: dezvoltarea socială. Polirom,
Iași, 2006, p. 179-196.

LUNGU, D., 2010, Povestirile vieţii; teorie și documente, Iaşi: Editura Universităţii „AL.I.Cuza”
Iaşi, 2010

MARTIN Claude, La parentalité en questions. Raport pentru Înaltul Consiliu al Populaţiei şi

Familiei. Paris, Aprilie 2003 (extrase traduse)
file:///C:/Users/HP/Downloads/La_parentalite_en_questions.pdf

24
MIRON, Mariana-Ioana, SULEA, Coralia, SÂRBESCU, Paul, Satisfacția față de viață și
spiritualitatea: implicații pentru starea psihologică de bine a individului, în Romanian Journal
of Applied Psychology 2011, Vol. 13, No. 2, 50-55, accesibil on-line la
http://www.rjap.psihologietm.ro/Download/rjap132_2.pdf

ORFORD, Jim, Psihologia Comunității, Editura Oscar print, București, 1998.

PERETZ, Henri, Metodele în sociologie. Observaţia, Institutul European, Iași, 2002 (ed. fr.
1998)

PINÇON, Michel, Monique PINÇON-CHARLOT, Cap. III, „Interviul şi condiţiile sale specifice”,
Cap. IV „Practica observaţiei” din Călătorie în marea burghezie, Institutul european, Iași,
2003 (ed. fr. 1997).

STĂNCIULESCU Elisabeta, Sociologia educaţiei familiale. Vol. II. Familie şi educaţie în

societatea românescă, Editura Polirom, Iași, 2002;

STANCIULESCU, Elisabeta, Teorii sociologice ale educaţiei, Editura Polirom, Iaşi, 1996

STĂNCULESCU, M.S. (coord.), NIŢULESCU, D., PREOTESI, M., CIUMĂGEANU, M., SFETCU, R. ,
Persoanele cu probleme de sănătate mintală în România: stereotipuri, cauze, modalităţi de
îngrijire percepute, atitudini şi distanţa socială, în CALITATEA VIEŢII, XIX, nr. 3–4, 2008, p.
284–316 https://www.revistacalitateavietii.ro/2008/CV-3-4-2008/CV-3-4-2008.pdf

VRASMAS Ecaterina Adina, Consilierea și educația părinților, Editura Aramis, București, 2002

WIMMER, Andreas, The Making and Unmaking of Ethnic Boundaries: A Multilevel Process
Theory, in American Journal of Sociology, Volume 113 Number 4 (January 2008): 970–1022.

WIRTH, Louis, Ghetoul. Cu un studiu introductiv de M. D. Gheorghiu. Iași, Editura

Universității Al. I. Cuza, 2011 (traducerea în lb. română).

ZANI, Bruno, Augusto PALMONARI (coord.), Manual de psihologia comunității, prefață de

Adrian Neculau, Iași, Polirom, 2003.

Bruno ZANI, Augusto PALMONARI (coord.), Manual de psihologia comunității, prefață de

Adrian Neculau, Iași, Polirom, 2003.

CONSTANTIN T., (2004), Memoria autobiografică; definirea sau redefinirea propriei vieţi,
Editura Institutului European , Iaşi, (350 p.)

CONSTANTIN T. (2006), Memoria evenimentelor sociale controversate– o perspectivă

psihosocială, Editura Universităţii „Al I. Cuza”, Iaşi, 306 p.

CURELARU, M., (2006), Reprezentări sociale. Iaşi: Polirom

DOISE, W., MUGNY, G. (1998). Psihologie socială şi dezvoltare cognitivă. Iaşi: Polirom
DRAGAN I. (coord.): Clasele sociale de mijloc. Editura Universitatii Bucuresti, 1994.

ELIAS Norbert, Societatea de curte, Iasi, Editura Universitatii Al. I. Cuza, 2011 (trad. rom.).

25
ELIAS Norbert, Procesul civilizãrii, vol. I si II, Iasi, Polirom, 2002 (1939, 1969, 1976).

LAMONT Michèle, Virag MOLNAR, « The Study of Boundaries in the Social Sciences », Annual
Reviews of Sociology, 28, 2002, pp. 167-195.

LARIONESCU Maria, Ioan MARGINEAN, Gabriela NEAGU: Constituirea clasei mijlocii

în România. Editura economica, 2006.
MARKOVA, I. (2004). Dialogistica si reprezentarile sociale. Iaşi: Polirom
NECULAU, A. (coord. şi autor) (2004). Viața cotidiană în comunism. Iaşi: Polirom
NECULAU. A., TICU, C. (2004). Memoria socială, in Manual de psihologie sociala, ediţia a
doua, Polirom, Iaşi, pp.319-336
NECULAU, A., 1998, Memoria pierdută, Iaşi: Polirom
PITULAC Tudor: Sociologia comunității. Iași, Institutul European , 2009.
ROSTAS Zoltan: Monografia ca utopie, Interviu cu Henri H. Stahl, Paideia, Bucureşti, 2000,
341 pag.

ROSTAS Zoltan: O istorie orală a Şcolii Sociologice de la Bucureşti, Ed. Printech, Bucureşti,
2001, 186 pag.

ROSTAS Zoltan: Sala luminoasă. Primii monografişti ai şcolii gustiene, Editura Paideia,
Bucureşti, 2003

ROSTAS Zoltan: Atelierul gustian. O abordare organizaţională, Editura Tritonic, Bucureşti,

2005

ROUQUETTE, M. L (coord) (2010). Gândirea socială, Iaşi: Polirom

SANDU Dumitru: Dezvoltare comunitară. Cercetare, practică, ideologie. Polirom, Iași, 2005

TILLY Charles: Identities, Boudaries and Social Ties. Paradigm Press, 2005.

Completare la Bibliografia generală

Bourdieu, Pierre, Iluzia biografică, trad. rom. MDG, 1988 (doc. xerografiat)

Cesereanu Ruxandra, Gulagul în conștiința românească. Memorialistică și literatura

inchisorilor și lagărelor comuniste (eseu de mentalitate). Polirom, Iași, 2005.

Lejeune Philippe, Le pacte autobiographique, Éditions du Seuil, Paris, 1975 🡪 traducere în lb.
română Pactul autobiografic, Ed. Univers, 2000.

Manolescu Ion, Literatura memorialistică - Radu Petrescu, Ion D. Sârbu, N.Steinhardt, Ed.
Humanitas, București, 1996

Săndulescu Al., Memorialişti români, 2003 (ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Intoarcerea în
timp. Memorialişti români, Editura Muzeului Naţional al Literaturii Române, București).

26
 1) JURNALE

Acterian Jeni, Jurnalul unei fete greu de mulțumit. Humanitas, București, f.a.

Antonesei Liviu, Jurnal din anii ciumei: 1987-1989, Polirom, Iași, 1995

Baranga Aurel, Jurnal de atelier, Ed. Eminescu, București, 1978

Caraion Ion, Ultima Bolgie. Jurnal 3, Ed. Nemira, București, 1998

Eliade Mircea, Jurnal, ediţia a 2-a, vol. I-II, Bucureşti: Ed. Humanitas, 2001

Goma Paul, Jurnal pe sărite, I, Jurnal de căldura mare, II, Jurnal de noapte lungă, III, Ed.
Nemira, București, 1997

Martinescu Pericle, 7 ani cit 70, Ed. Vitruviu, București, 1998

Petrescu Radu, Catalogul mișcărilor mele zilnice. Jurnal 1946-1951/1954-1956,

Ed.Humanitas, București, 1999

Sebastian Mihail, Jurnal 1935-1944, Humanitas, București, 2005

Simionescu Mircea Horia, Febra. File de jurnal, ED. Vitruviu, București, 1998

Simionescu Mircea Horia, Trei oglinzi, Ed. Cartea Românească, București, 1987

Sîrbu, I.D., Jurnalul unui jurnalist fara jurnal, Ed. Scrsul Românesc, Craiova, vol I-1991, vol.II-
1993

Steinhardt Nicolae, Jurnalul fericirii, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1994

Tănase Stelian, Ora oficială de iarnă, Institul European, Iași, 1995

Zaciu Mircea, Jurnal 3, Ed. Albatros, București, 1996

2) INTERVIURI BIOGRAFICE

Astalos George, Fie piinea cit de rea, tot mai bine-i la Paris, Editura Fundatiei Culturale
Române, București, 1996

Breban Nicolae, Confesiuni violente, Ed. du Style, București, 1994

Nicolescu Daniel, Vremuri de tinichea. Convorbiri cu Dan Deșliu, Ed.Eminescu, București,

1998

Paleologu Alexandru, Minunatele amintiri ale unui ambasabor al golanilor. Convorbiri cu

Marc Semo si Claire Tréan, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1991

Rostás, Zoltán, Monografia ca utopie, Interviu cu Henri H. Stahl, Paideia, Bucureşti, 2000

27
Rostás, Zoltán, Secolul coanei Lizica. Convorbiri din anii 1985-1986 cu Elisabeta Odobescu-
Goga. Jurnalul din perioada 1916-1918, Traducerea jurnalului și transcrierea convorbirilor:
Irina Marmor-Rostás, Prefața: Georgeta Filitti, Editura Paideia, Bucureşti, 2004

Sângeorzan Zaharia, Monahul de la Rohia. N.Steinhardt răspunde la 365 de întrebări,

Ed.Humanitas, București, 1998

3) MEMORII

Beniuc Mihai, Sub patru dictaturi. Memorii (1940-1975), Ed. "Ion Cristoiu" S.A., București,
1999

Eliade Mircea, Memorii I, București, Humanitas, 1991, ediție și cuvânt înainte de Mircea
Handoca,

Ioanid Ion, Inchisoarea noastră cea de toate zilele, Ed. Albatros, București, vol.I, II-1991,
vol.III-1992, vol.IV-1994, vol.V-1996

Lovinescu Monica, La Apa Vavilonului, Ed. Humanitas, București, 1999

Marino Adrian, Viaţa unui om singur, Polirom, Iași, 2010

Popovici Titus, Disciplina dezordinii, Ed. Masina de Scris, București, 1998

4) CORESPONDENTA

Sîrbu I.D., Traversarea cortinei, Ed. de Vest, Timișoara, 1994

Sîrbu I.D., Scrisori către bunul Dumnezeu și alte texte, Biblioteca Apostrof, Cluj, 1996

Sîrbu I.D., Iarna bolnavă de cancer, Ed. Curtea Veche, București, 1998

5) ESEURI AUTOBIOGRAFICE

Astaloș George, Utopii. Eseuri urmate de confesiuni biografice, Ed. Vitruviu, București, 1997

Breban Nicolae, Riscul in cultură, Polirom, Iași, 1997

Tudoran Dorin, Kakistocratia, Ed. ARC, Chișinău, 1998 ; Eu, fiul lor. Dosar de securitate.
Polirom, Iași, 2010.

28