Jocul nu este doar o tema culturala sau literara ci poate fi un mod de existenta. Deseori copilaria se confunda cu jocul.

La aceasta varsta jocul este nevoia de evadare, nevoie ce tine de o stare generata de instinct, de o stare de spirit, de un fel de a fi. Jocul nu inseamna doar placere ci si indrazneala si risc, inteligenta, strategie, un set de reguli, aceasta fiind o activitate complexa. Tema jocului a fost tratata in texte fictionale si nonfictionale. De exemplu Tudor Arghezi in poezia "Prefata" si Ioan Barbu in " Dupa melci" valorificand tema jocului prin fictiune. Titlul ofera o prima interpretare a textului fiind si este in relatie evidenta cu acesta. Titlul " Prefata", un substantiv nearticulat cu semnificatia de "Cuvant introductiv", indica apartenenta poeziei la specia artei poetice. Titlul " Dupa melci" prefigureaza tema cautarii si a cunoasterii , melcul fiind asociat acestui ideal. In poezia "Prefata", Arghezi explica sub forma unui joc de joc, cum poate lua nastere o se infiinteaza carte, ca o constructie colectiva, un joc, un exercitiu competitiv : " Intr-o zi, pe inserat,/Ce sa vezi ?Ne-am apucat,/ Doi parinti si doi copii/Din cartea cu jucarii, / Sa mintim, sa povestim." Tenta ludica ofera discursului poetic o nota de voiosie, in care fiecarui element i se atribuie o valoare simbolica. In :" Si facuram si-o prinsoare/Cine poate scri mai iute/ Stihuri vreo cateva sute" este evidentiat sensul de baza a jocului : lupta pentru ceva. Faptul ca rasplata invingatorului este "un sfert de mar", dovedeste un caracter important al jocului: absenta interesului material: "Impartind un mar cretesc/ Nu cumva ca sa jicnesc/ Pe tovarasii de coate, / Mancand sferturile toate Sintagma " tovarasi de coate" aduce in atentia cititorului si

alte proprietati ale jocului: stabilirea unor relatii intre participanti. Eul liric ne propune intorcerea in timp pentru a fi inteles corect stilul copilaresc al poeziei si pentru a renunta la reguli si a ne lasa in voia imaginatiei. Poezia "Dupa melci" reprezinta o imbinare intre tema jocului, specifica varstei inocentei si gravitatea moralului. Poezia evidentiaza procesul cunosterii si puterea incantatiilor magice in copilarie. Proiectia in spatiul magic este sutinuta prin forma de balada a discursului poetic. Initial apare copilul nazdravan: Numai eu rasad mai rau/ Mai nauc, mai natarau/ Dintr-atatia (prin ce har?)/ Ma brodisem sui, hoinar . Copilul simte dorinta de a se juca, venindu-i astfel ideea de a cauta melcul bland, care astepta Omul sa-l dezgroape. Prin invocarea unei incantatii, copilul se joaca cu acest ghem de viata, fara a-si da seama de fragillitatea melcului, incercand sa descopere intregul univers: Melc, melc,/ Cotobelc,/ Ghem vargat/ Si ferecat;/ Lasa noaptea din gaoace/ Melc natang, si fa-te-ncoace. Copilul joaca aici rolul unui vrajitor care dezlantuie o forta magica ce nu o mai poate opri, creand astfel un univers al imaginatiei copilaresti . Elementele naturii sunt astfel tulburate de descantecul magic: Toata noaptea viscoli.../ Inca bine n-ajunsesem/ Ca porni, duium, sa vie/ O vifornita tarzie/ De Paresemi.. E drept ca in urma unei asemenea experiente orice copil se maturizeaza brusc. Intelege intr-o clipa ca jocul e facut pentru cei initiati, daca nu-i respecta regulile, poate sa faca rau celor din jur si implicit siesi .

Cele doua opere se aseamana prin aspectul ludic al poemelor, cei doi considerand creatia a fi atat un joc cat si un mestesug. Ambele poezii ascund in tema jocului alte teme : Arghezi creatia iar Barbu initierea si cunoasterea. Ambele poeme au in comun tema evolutiei, tema pusa in oglinda cu jocul, creatia si cunoasterea . Poezia e un joc, jocul e o poezie. Maturitatea foloseste jocul pentru a crea iar noi folosim jocul pentru a evolua.