Cuprins

INTRODUCERE .......................................................................................................2
I. Familia- caracteristici .............................................................................................3
1.1 Tipuri de familie ...............................................................................................4
1.2 Funcţiile familiei ...............................................................................................5
II. Familia tradiţional-modernă în comunitatea evreiască .... Error! Bookmark not
defined.
2.1 Evreii-origini .....................................................................................................6
2.2 Scurt istoric .......................................................................................................6
2.2.1 Monogamia şi poligamia. Leviratul ...........................................................7
2.2.2 Selecţia maritală .........................................................................................8
2.2.3 Logodna şi căsătoria ..................................................................................8
2.2.4 Validarea căsătoriilor ..................................................................................9
2.2.5 Zona de rezidenţă.....................................................................................10
2.2.6 Relaţia părinte-copil ................................................................................10
2.2.7 Soţia în cadrul familie .............................................................................11
2.2.8 Divorţul ....................................................................................................11
2.2.9 Religia ......................................................................................................12
III. Concluzii............................................................................................................14
Bibliografie ..............................................................................................................16

1
INTRODUCERE

La originea vieţii se află familia ca şi nucleu al societăţii, iar la temelia familiei stă
căsătoria. Primul act şi de altfel cel mai important în procesul întemeierii unei familii este
asocierea a două fiinţe libere pentru a convieţui şi pentru a fi părtaşi la toate.
Familia a ocupat neîncetat un loc central în învăţătura noastră creştină despre viaţă,
fiind înţeleasă drept cea mai însemnată alcătuire socială de care depind dezvoltarea, stabilitatea
şi, mai ales, existenţa întregii omeniri. Dar, dacă familia a avut întotdeauna acest rol fundamental
în viaţa omenirii şi în societate în general, drept celulă de bază a acesteia şi mediu în care s-au
format adevăratele caractere şi personalităţi, care au marcat dezvoltarea ştiinţei, artei, culturii şi
civilizaţiei, astăzi ea este confruntată cu noi realităţi şi situaţii, care, pe de o parte, duc la
şubrezirea sau destrămarea ei, iar, pe de altă parte, ridică semne de întrebare şi îngrijorare pentru
factorii responsabili de bunul mers al familiei, încercând să găsească şi soluţii pentru păstrarea ei
în făgaşul tradiţiilor sănătoase, pentru a fi salvată de la ameninţarea cu dispariţia şi pentru a-şi
îndeplini în continuare rolul major pe care l-a avut în viaţa societăţii şi a omenirii.
Bărbatul şi femeia exprimă două modalităţi de existenţă ale omului. Omul a fost creat ca
dualitate pentru a exista în relaţie, luat individual el nu se simte complet, îl caută pe celălalt
pentru împlinire şi creaţie.
În acestă lucrare am ales să vorbesc despre evrei deoarece cultura şi tradiţiile acestui
popor mi-au atras atenţia, şi am dorit să aprofundez cunoştinţele desore acest popor şi modul său
de viaţă. Am prezentat subiectele legate de familie, stil de viaţă, educaţie, comportament, şi
trecerea familie evreişti de la tradiţionalism şi modernitate.

2
 Familia evreiască –între tradiţionalism şi modernitate

I. Familia- caracteristici
Familia desemnează grupul de persoane unite prin căsătorie, filiaţie sau rudenie, ce se
caracterizează prin comunitate de viaţă, sentimente şi aspiraţii (Bistriceanu, 2006).
În definiţia sociologică a familiei, accentul se pune pe ideea de comunitate şi convieţuire
de aceea atât căsătoria, cât şi rudenia firească sau adoptivă, sunt privite ca situaţii de fapt
(Bistriceanu, 2006).
Astfel putem face distincţie între:
 Familia nucleară este formată din părinţi şi copiii lor necăsătoriţi.
 Familia exinsă (lărgită) aceasta este formată din alte persoane respectiv rudele pe linie
directă, pe cele colaterale, trei sau mai multe generaţii.
 Familia de origine în care persoana se naşte şi creşte, alcătuită din părinţi, fraţi şi surori,
numită şi familie de orientare.
 Familia de procreere (proprie, conjugală) este stabilită prin propria căsătorie, formată
din soţi şi copii.
 Familia normală este familia care îşi îndeplineşte toate funcţiile şi familia nenormală
(dezorganizată) este vulnerabilă în care una sau mai multe funcţii nu sunt îndeplinite.
 Familia rezidenţială este formată din persoane care locuiesc împreună, sau cu alte
cuvinte desemnează toate persoanele care locuiesc în aceeaşi casă şi desfăşoară activităţi
economice – gospodăreşti.
 Familia de interacţiune se caracterizează prin schimburi reciproce de produse, vizite,
posibilitatea petrecerii concediilor, deşi aceste persoane nu locuiesc împreună.
 Familia patriarhală aici autoritatea este deţinută de bărbatul cel mai în vârstă sau de soţ.
 Familia matriarhală autoritatea este deţinută de femeia cea mai învârstă sau de soţie.
 Familia egalitară puterea şi autoritatea sunt repartizate în mod egal între soţ şi soţie.
 Familia monoparentală formată din mama necăsătorită şi copii săi, recent consacrată
legislativ şi în dreptul românesc (Bistriceanu, 2006).

3
 Din perspectiva sociologică, familia este instituţia fundamentală în toate societăţile.
Familia este un grup social relativ permanent de indivizi legaţi între ei prin origine, căsătorii
sau adopţie. Ea reprezintă una dintre cele mai vechi forme de comunitate umană, o instituţie
stabilă cu rosturi fundamentale pentru indivizi şi pentru societate (Voinea, 2005, p. 9).

1.1 Tipuri de familie

Familia tradiţională - în societatea tradiţional romanească, este alcatuită din două

persoane, soţul şi soţia, care întemeiază, prin casatorie, o familie. Familia este grupul care ne
influenţează cel mai mult dezvoltarea personală. De la părinţi, bunici, fraţi sau de la alte
persoane cu care ne înrudim deprindem comportamente, la ei găsim primele modele de
viaţă, de la ei aşteptăm preţuire, lor vrem să le aducem mulţumire.

Familia modernă- se caracterizează prin structura de autoritate şi putere. In această

familie partenerii au aceeaşi autoritate, deciziile le iau în comun, nu ca în familia tradiţională
cand doar bărbatul lua decizii, atât în privinţa hotărârilor care viza viaţa conjugală. Relaţia
modernă surprinde reciprocitatea puterii şi autorităţii, pe diferite nivele şi în diferite intensităţi.
Familia de tip despotic – în cadrul ei stabilitatea relaţiilor se menţine prin exteriorizarea
emoţiilor negative, aici prevalează stilul comunicării distante, de perscripţii. De obicei conduce
tatăl, cerând de la toţi ceilalţi supunere indiscutabilă. În relaţii apar conflicte de disperare care
trec în plan interior latent şi care pot fi urmate de reacţii frustrante sau de izolare din partea
adolescenţilor (Segalen, 2011).
Familia bastion – la baza acestei familii stau reprezentările negative despre agresivitate
şi intenţiile periculoase ale tuturor (sau ale majorităţii) oamenilor dinafara ei. Aici emoţiile
negative se revarsă asupra persoanelor din exterior. Ambii soţi denotă un comportament
egocentric faţă de cei din afara familiei lor, actionând foarte unit şi coordonat împotriva mediului
social exterior . Se întâlnesc familii de acest tip în care un părinte e foarte autoritar iar altu,
dimpotrivă este preindulgent sau tutelează excesiv copiii
Familia vulcan – relaţiile în acest tip de familie sunt foarte instabile; de la cele
permisive, de tutelare de alintare la cele cu un înalt grad de exigenţă, predominând spontaneitatea
şi afectivitatea. La prima vedere, acest tip de familie pare pozitiv, însa erupţiile de supărare, de

4
ură, deşi slăbesc încordarea, complică mult starea generală a climatului familial. Copii suportă
mari încărcături emoţionale devin vulnerabili, fricoşi, anxioşi şi nervoşi (Segalen, 2011).
Familia liberală – se întălneşte extrem de rar. Aici predomină relaţiile de indiferenţă,
stilul distant liberal, lipsa de cordialitate şi ataşament. Deciziile se iau în dezacord, predomină
egocentrismul. Fiecare membru al familiei îşi are viaţa sa, nu-l interesează atmosfera din familie.
Copii devin introvertiţi, izolaţi, deseori egoişti, indiferenţi faţă de ceilalţi membri ai familiei
Familia romantică – este tipul de familie în care membrii ei păstreză relaţiile de dragoste
şi ataşament tandru până la adânci bătrâneţi. Se caracterizează prin relaţii de colaborare şi
tutelare îmbinate armonios, stil romantic centrat pe activitatea comună a membrilor familiei.
Conflictele au un caracter constructiv, comportamentul este bazat pe reprezentări sociocentrice.
Copii se dezvoltă armonios (Segalen, 2011).

1.2 Funcţiile familiei

Funcţia de perpetuare a speciei. Familia are la bază, în primul rând atracţia biologică
dintre bărbat şi femeie determinată de diferenţierea sexuală. Dorinţa cuplului este de a avea
urmaşi dar această dorinţă este puternic influenţată de conjunctura economică, legislativă şi
gradul de cultură (Bistriceanu, 2006).
Funcţia educativă. Teoretic familia are şi o funcţie educativă, în ultimul timp familia
trebuie să lupte împotriva influenţelor negative venite din mediul exterior, a lipsei de
discernământ a responsabililor politici, a celor din mass-media, a liderilor de opinie. Întoarcerea
la normalitate va avea loc atunci când familia îşi va recăpăta funcţia educativă (Bistriceanu,
2006).
Funcţia economică. Familia tradiţională – pe care o putem fixa în timp între perioada
matriarhatului şi sfârşitul primului război mondial – avea ca principală caracteristică faptul că
bărbatul era cel care contribuia în cea mai mare măsură la întreţinerea familiei – femeia
ocupându-se cu creşterea copiilor şi foarte important din punct de vedere economic, cu asa
numita industrie casnică (Bistriceanu, 2006).

5
II. Familia tradiţional-modernă în comunitatea evreiască

2.1 Evreii – origini

Evreu (învechit: israelit) este un termen care denumeşte, în limba română, adepţii religiei
iudaice sau mozaice şi apartenenţii la poporul evreu.
Potrivit mitologiei evreieşti, din punct de vedere etnic, evreii sunt descedenţi neamului
care îi are printre strămoşi pe patriarhul biblic Iacob, numit şi Israel, fiul lui Isac, dar şi fii altor
popoare care s-au convertit la iudaism şi s-au alipit de poporul evreu. Etnia evreiască îi include
astăzi atât pe evreii practicanţi, cei care observă legile biblice şi rabinice, cunoscute ca miţvot,
cât şi pe evreii nepracticanţi sau practicanţi în parte ai cultului, pe evreii agnostici şi atei, dar care
se consideră evrei în sensul cultural sau naţional, fiind numiţi evrei laici (Oişteanu, 2001).
Poporul evreu este originar din Orientul Apropiat, îndeosebi din regiunea numită în
antichitate Ţara lui Israel. Poporul evreu e numit în limba ebraică poporul (lui) Israel, cu atestări
archeologice din perioade antice (cea mai veche a fost găsită în Egipt şi e datată în jurul anului
1213 î.e.c
Familia este pentru evreii celula de bază a societăţii, membrii unei familii se simţeau
întradevăr acelaşi os şi aceeaşi carne, iar a avea acelaşi sânge însemna a avea acelaşi suflet.
Pentru evrei familia nu avea doar un rol social ci şi unul religios. Astfel, unele sărbători se
celebrau în familie, ele fiind prilej de comunicare pentru toţi membrii familiei iar capul familiei
era oficiant al unor ritualuri de sărbătoare (History-of-the-jews, 2017).

2.2 Scurt istoric

Despre evreii, se știe că au fost unul din cele mai vechi popoare din lume. Istoria lor a
fost menționata detailat, atât în Biblie, cât și de istoricii din afara Bibliei, lăsate noua prin
descoperirile arheologice care continua pana în ziua de azi . Toate aceste date, informații, ne fac
sa înțelegem mai bine cum s-au derulat lucrurile în ultimii 4000 mii de ani).
Cronologia începe cu Avraam unul din cele mai recunoscute caractere din istoria veche.
Avraam a înțeles că Dumnezeu va împlini promisiunea data prin el și toate națiunile au văzut că
Dumnezeu s-a ținut de cuvânt culminând ca simbol cu sacrificiul fiului său Isaac. Aceasta este și
acum un mister dar în acelaș timp este un eveniment viitor. Timpul istoric este consemnat (în
culoarea verde) despre izraeliți și sclavia lor în Egipt. Această perioadă de timp începe când

6
Iosif, strănepotul lui Isaac, a condus pe israeliți în Egipt, care după câteva generații au devenit
sclavi.
Știm de altfel că evreii au trăit aproape 2000 de ani împrăștiați peste tot, fragmentați
locuind în diferite țări, niciodată acceptați cu adevărat în vreo altă țara. Mai mult, în unele țări,
evreii au suferit și au fost persecutați periodic. Să ne gândim de exemplu ce s-a întâmplat în
Europa creștină, din Spania până în vestul Europei, apoi la progroamele evreiești în Rusia, trăind
în țari nesigure. Moise a spus exact asta, știind cu adevărat cat de dificili erau.
În anul 1948, prin intermediul Națiunile Unite, evreii au reușit să reconstituie statul Israel
modern. Este cu adevărat remarcabil faptul că acolo unde se aflau au rămas identificați ca evrei,
după ce mii de ani au fost împrăștiați în alte țări. În felul acesta, așa cum a scris și prezis Moise
cu 3500 de ani în urmă, țara a fost refăcută, Israelul a renăscut (History-of-the-jews, 2017).

2.3 Caracteristicile familiei evreieşti

2.2.1 Monogamia şi poligamia. Leviratul

În trecut, în vederea răspândirii neamului omenesc, Dumnezeu a permis poligamia.

Familia lui Iacob reprezintă tipul căsătoriei cu mai multe femei, poligamia devenind un lucru
normal în viaţa poporului evreu. Totuşi, oamenii de rând se mulţumeau cu două femei, dacă
prima soţie nu putea să-i ofere urmaşi soţul îşi lua de obicei a doua soţie sau concubină, dar o
păstra şi pe prima. Primul poligam despre care ne vorbeşte Sfânta Scriptură a fost Lameh, un
urmaş al lui Cain, care şi-a luat două femei, pe Ada şi pe Sela.
În timpul lui Moise, poligamia se înrădăcinase atât de mult, încât el nu a putut îndepărta,
iar Legea divină lupta împotriva ei cu prescripţiile sale.
Astfel, Legea interzice căsătoria aceluiaşi bărbat cu două surori sau interzice regelui să se
căsatorească cu două femei. În general, poporul evreu a păstrat monogamia, cu excepţia cazului
când nu existau urmaşi. Pentru israeliţi, căsătoria monogamă a fost instituţia ideală rânduită de
Dumnezeu.
Dacă un bărbat căsătorit murea fără să aibă copii fratele lui era obligat să ia în casatorie
pe vaduvă, iar primul născut să poarte numele fratelui celui mort ( Fer, 2006).
În familia modernă evreiască nu se mai practică poligamia şi leviratul. Cultura
seculară a făcut pași importanți în acceptarea de noi modele de ceea ce constituia o familie.
Mamele singure, adulții care nu sunt căsătoriți, care au co-părinți, cuplurile homosexuale și

7
cuplurile căsătorite fără copii, sunt doar câteva din exemplele definiției extinse a unei familii
moderne.
Comunitatea evreiască actuală se confruntă cu numeroasele probleme sociale care
schimbă aspectul și definiția familiei evreiești. Un număr tot mai mare de familii evreiești astăzi
nu se conformează imaginii tradiționale a familiei nucleare care are doi părinți - un bărbat și o
femeie. Familiile evreiești vin astăzi în multe configurații diferite, de la familii monoparentale, la
familii mixte, la familii conduse de un cuplu homosexual sau lesbian ( Jewish Learing, 2017).

2.2.2 Selecţia maritală

În familia evreiască şi după datina patriarhală, părinţii erau cei care cautau femei fiului
lor. Odatǎ hotǎrâtǎ cǎsǎtoria, tinerii erau considerați logodiți. Se fǎcea o distincție clarǎ ȋntre
logodnǎ și cǎsǎtorie Aceştia se casatoreau când erau foarte tineri, în general rabinii socotesc
vâsta de 18 ani a barbatului potrivită pentru încheierea unei casatorii. Fetele erau casatorite
chiar la 12-13 ani.
Odată cu modernizarea familiei acestă selecţie nu se mai practică. Tinerii îşi pot alege
singuri partenerii iar vârsta căsătoriei a crescut şi la fete dar şi la băieţi (Fer, 2006).

2.2.3 Logodna şi căsătoria

La evrei căsătoria nu are un caracter religios, ea constă din două momente: logodna
(Eres) şi cununia (Chatuna). Actul logodnei consta într-un contract încheiat între părinţi sau
fratele mai mare a logodnicei şi părintele logodnicului în prezenţa martorilor, uneori se întărea
prin legământ.
În urma încheierii contractului întărit de jurământ, viitorul soţ plătea preţul de
cumpărare (Mochar) de 5 sicli părinţilor logodnicii preţ care putea fi înlocuit în cazuri rare
prin muncă (Iacov a muncit pentru Rahela 7 ani sau prin acte de eroism) (Biblia).
După încheierea logodnei, viitorii soţi purtau numele de mire şi mireasă, iar mireasa
nu părăsea casa părintească până la căsătorie şi era datoare să-şi păstreze castitatea. Deşi era
numai logodită era socotită drept soţia logodnicului şi în caz că încălca contractul încheiat era
ucisă cu pietre. Logodnicul avea dreptul să desfacă contractul încheiat iar pentru aceasta
trebuia să dea carte de despărţire.
După ce se încheia perioada logodnei care de obicei dura un an, avea loc căsătoria
propriu-zisă. În ajunul nunţii, mirele îmbrăcat în haine de sărbătoare, cu o cunună pe cap şi
8
înconjurat de un cortegiu de tineri (prietenii mirelui) mergea şi îşi lua mireasa pe care o
aducea în casa părinţilor săi. Aceştia rosteau o formulă de binecuvântare pentru fericirea şi
fecunditatea noii familii. Seara petreceau în veselie dar mireasa rămânea într-o cameră aparte
împreună cu prietenele ei. A doua zi mireasa apărea frumos împodobită, purta voalul de nuntă
şi împreună cu prietenele ei fecioare purtau lămpi aprinse. Sărbătoarea dura 7 zile cu mese,
jocuri şi muzică (Dimont, 2007).
În zilele noastre logodna s-a prescrisa stipulând diverse obligaţii, îndatoriri, şi
responsabilităţi, prevazând o pedeapsa sau o amenda în cazul în care logodna este ruptă. De
obicei, la finalul intelegerii, dupa ce se semnează, se sparge o farfurie pentru a purta noroc.
De asemnea şi căsătoria a suferit câteva modificări. În timpul oficierii slujbei religioase
(după semnarea actului matrimonial) cuplul stă în picioare sub un baldachin brodat, susţinut de
patru stâlpi, care reprezintă viitoarea casă. La sfârşitul ceremoniei, mirele sparge un pahar cu
piciorul. Semnificaţia este dublă: pe de o parte, susţin unii exegeţi, se reiterează simbolic
momentul distrugerii Templului in Ierusalim, iar pe de altă parte, paharul semnifică beţia,
excesul, patima, viciul, păcatul. Prin distrugerea paharului, toate relele sunt alungate.
În ceea ce priveşte alegerea căsătoria, interesul fiind axat acum pe vânarea unei cât
mai bune situaţii financiare, a unui trai bun. (Jewish Learing, 2017).

2.2.4 Validarea căsătoriilor

Căsătoria evreiasca se poate realiza numai între evrei. O casatorie mixtă nu are nici un
fel de valabilitate conform legii iudaice, deoarece casatorie trebuie realizată în legea lui
Moshe şi a lui Israel.
Căsătoriile mixte între evrei şi neevrei, nu sunt recunoscute drept căsătorii de către
dreptul iudaic-ebraic, dar sunt recunoscute conform legilor statului. Întrucât însă, unul dintre
soţi nu este evreu, Tribunalul Rabinic nu are autoritate unică asupra lor, deoarece un tribunal
religios are autoritate numai în cazul în care ambii parteneri aparţin aceleaşi religii pe care el o
reprezintă.
De aceea, în asemenea cazuri, perechea trebuie să se adreseze Tribunalului Civil, sau
Tribunalului Rabinic cu acordul ambelor părţi (Gavriluţă, 2011).

9
2.2.5 Zona de rezidenţă

În familia evreiască zona de rezidenţă a tinerilor căsătoriţi era în casa părintească a

bărbatului. Doi tineri erau considerați a fi soți numai dupǎ ce bǎrbatul o ,,lua la sine”
mergea și ȋși lua mireasa, aducând-o ȋn casa pǎrinților (Fer, 2006, p. 11).
În familia modernă tinerii au dreptul să-şi alegă zona de rezidenţă, de cele mai multe
ori ei optează pentru a locui separat de familii.

2.2.6 Relaţia părinte-copil

În familia evreiască, copilul, primea numele imediat după naştere, iar mai târziu la 8
zile, se tăia împrejur şi devenea membru al comunităţii religioase. Fiecare copil purta numele
său fără prenume, iar ca să se deosebească faţă de ceilalţi cu acelaşi nume propriu, la 8 zile
când era tăiat împrejur se adăuga numele tatălui de către mamă, tată, rude sau chiar vecini.
Creşterea copiilor pînă la 5 ani era asigurată de mamă, după care băieţii erau instruiţi
de tată sau de un educator (Omen). Instruirea constă din iniţierea copiilor în scriere şi citire, ca
să poată citi Legea şi cărţile sfinte şi să cunoască adevărata înţelepciune care izvorăşte din
frica de Dumnezeu. Din Decalog copiii învăţau să-şi respecte părinţii să nu-i blesteme, ca să
nu fie blestemaţi şi nici să-i lovească, ca să nu fie ucişi cu pietre. Educaţia mai implica şi
cunoaşterea calcului matematic, însuşirea normelor de drept public şi particular. După Vechiul
Testament, educaţia are un rol important în formarea copilului iar educatorul trebuia să fie
aspru în această privinţă (Oişteanu, 2001).
Rolul major al educaţiei fiilor îi revenea tatălui care avea obligaţia de a-l duce la
sanctuare cu prilejul marilor sărbători religioase, ce aveau caracter naţional (Paştele) unde
ascultau psalmi liturgici şi alte cântări religioase şi participa el însuşi la cult, după care
participau la ospeţele sacrificiale unde preoţii sau arhiereul explicau Legea sau anumite
porunci din ea.
Din fragedă copilărie erau deprinşi cu lectura textului sacru şi cu memorarea unor texte
din Lege, iar la vârsta de 12 ani, copilul era format în cele ce ţineau de viaţa religioasă şi se
considera că instruirea sa în ,,Iahve” era completă şi suficientă ca să o poată transmite mai
departe fiilor săi, la timpul oportun.

10
 Pentru copii avea o deosebită valoare binecuvântarea tatălui şi mai ales cea dinaintea
morţii acestuia. Părintele avea dreptul absolut în căsătoria fiicelor sale pe care le şi putea
vinde ca sclave, însă numai la poporul evreu. Durata autorităţii sale ţinea până la căsătoria
copiilor săi (Oişteanu, 2001).
În familia modernă unele obiceiuri s-au pierdut puţin câte puţin. Educaţia copiilor
este formată în şcoli, iar relaţiile copil-părinte nu mai sunt aşa strânse. Totuşi, în ceea ce
priveşte principialitatea lor religioasă, încă se pune accentul pe învăţarea copiilor a Bibliei şi
cuvântului lui Dumnezeu. Totodată s-a pierdut foarte mult din atenţia pe care părinţii o
acordau copiilor în învăţarea cuvântului lui Dumnezeu şi aplicarea lui în viaţa de zi cu zi. În
familia modernă religia nu mai este un punct forte (Jewish Learing, 2017).

2.2.7 Soţia în cadrul familie

Familia evreiască era bine organizată, fiecare membru al ei avându-şi locul şi rolul bine
precizat. Femeia se adresa uneori bărbatului ei, numindu-l domn sau stăpân. Soţia era considerată
oarecum un bun al soţului, ea era datoare soţului cu fidelitate absolută, dar nu putea pretinde
acelaşi lucru de la soţul ei, cu toate ca Legea lui Moise cuprinde unele prescripţii care au rolul de
a proteja soţia de abuzurile soţului. Intreţinerea materială a soţiei era de datoria soţului care
trebuia să-i asigure locuinţă hrană şi îmbrăcăminte, după posibilităţi (Sybil, 2013)
În familia modernă femeile beneficiază în principiu de statut egal cu barbatii. Excepţie
de la această regulă fac domeniile strict religioase. În aceste domenii, conform tradiţiei iudaice
ortodoxe, femeile nu pot ocupa poziţii rabinice, nu pot fi dayan (judecator de lege iudaica) şi nu
pot participa în mod egal la ritualurile de rugaciune. Această poziţie este bazată pe ideea
menţionată în Talmud şi codificată ca halaha (lege mozaică) că femeile sunt scutite de
îndeplinirea poruncilor pozitive ale Torei care au o perioadă fixă de timp pentru îndeplinirea lor.
În ceea priveşte întreţinerea femeilor, în zilele noastre femeile sunt idependente putându-
şi câştiga singure existenţa. Femeile sunt egale cu bărbatul, ne mai fiind obligate să rămână lângă
soţii lor (Jewish Learing, 2017).

2.2.8 Divorţul

În tradiţia evreiască, căsătoria poate fi anulată numai prin moartea unuia dintre soţi
sau printr-un document numit get. Dacă uniunea dintre soţi este realizată printr-un contract

11
legal, atunci această legătură poate fi dizolvată doar printr-un oficial, anulându-l pe primul.
Nu se va începe scrierea get-ului, doar după ce părţile sunt suficient de convinse că este ceea
ce doresc (Ponea, 2009, p. 4). În legea evreiască, care-şi are rădăcinile în Tora, numai bărbatul
poate iniţia divorţul soţul îi va scrie un act de despărţire, i-l va îmâna şi o va alunga de casa
lui. Mai mult de atât Tora permite bărbaţilor să aibă mai multe soţii, timp în care femeilor le
este interzis să aibă mai mult de un soţ (Moldovan, 2007, p. 40).
Divorţul în mentalitatea iudaică a cunoscut mai multe etape, plecându-se de la dreptul
singular al soţului de a divorţa, ajungându-se actualmente, după secole întregi dedicate
patriarhatului, la dreptul femeii evreice de a cere divorţ
În familia modernă evreii religioşi indiferent in ce ţară locuiesc au nevoie mai întâi de
un documet care să ateste divorţul civil, apoi este rectificat prin get şi cel religios.
Căsătoriile evreiești nu mai sunt imune la divorț mai ales din America de Nord, în care
una dintre două căsătorii se dizolvă. Divorțul afectează însă familia evreiască, în anumite
moduri, deoarece părinții trebuie să ajungă la un consens cu privire la copiii și dacă să-i trimită
la școlilor evreiești (Sybil, 2013).

2.2.9 Religia

Religia iudaică, reguli: principiile iudaismului.

Practicanţii acestei religii cred în Dumnezeu. Sursele iudaismului contemporan sunt
Tanahul (sau Tora scrisă) şi Talmudul (sau Tora orală). Acestea reglementează aspectele vieţii
evreilor, care nu sunt prezente în codurile penale sau civile din sistemul secular. În
conformitate cu tradiţia evreiască, iudaismul începe cu Legământul dintre Dumnezeu şi
Abraham. Iudaismul nu are o autoritate centralizată care expune dogmele religioase. Aceasta a
dat naştere la multe formule în ceea ce priveşte anumite convingeri. De-a lungul secolelor, au
apărut o serie de formulări a principiilor de credinţă. Din acestea cele mai autoritare sunt
treisprezece principiile de credinţă, formulate în secolul al XII-lea de teologul şi fisoloful
Maimonide. Totuşi, cele principii au fost ignorate de cea mai mare parte a comunităţii
evreieşti pentru câteva secole. Însă în momentul în care au ajuns în atenţia comunităţii
evreieşti reformularea principiilor a fost inclusă în cărţile de rugăciuni evreieşti (Gavriluţă,
2011).
Printre aceste principii enumerăm:

12
  Dumnezeu oferă răsplată şi pedepse în funcţie de modul în care sunt oamenii;
 Îi respectă poruncile, toate cuvintele profeţilor sunt adevărate;
 Moise este cel mai important dintre profeţi etc.
Sărbători: Sâmbăta este principala zi de sărbătoare evreiască, ziua de odihnă a
Creatorului după cele şase zile de facere a lumii (Geneza). La fel ca şi în alte religii, în ziua de
odihnă
este interzis lucrul, la fel ca şi în perioada sărbătorilor.
Alte sărbători evreieşti: Roş Haşana (Anul Nou), Şavuot (Sărbătoarea săptămânilor) şi
Yom Kippur (Ziua ispăşirii).
Religia iudaică, reguli şi obiceiuri: La opt zile de la naştere, copilul de sex masculin
este circumcis, acesta fiind un semn al legământului cu Dumnezeu. Majoratul religios pentru
fete este la vârsta de 12 ani, iar pentru băieţi la 13 ani. De asemenea, practicanţiilor religiei
iudaice le este recomandat portul anumitor veştminte cum e cazul Kippah-ului (un
acoperământ pentru cap) sau tallitul (obiect vestimentar asemănător unei eşarfe utilizat în
timpul rugăciunii).
Lucruri interzise: Practicanţii religiei iudaice nu au voie să consume carne de porc,
dar şi cea de iepure sau de cal. În schimb, alcoolul nu e interzis, acesta putând fi consumat cu
moderaţie, cu precădere în cazul sărbătorilor.
Căsătoria între o persoană practicantă a religiei iudaice şi una din altă religie nu e
încurajată deloc de rabini.
Locul unde evrei merg să se roage este sinagoga. Rabinul este cel care în acest
aşezământ e responsabil de îndrumarea religioasă (Gavriluţă, 2011).
În familia modernă se pune la fel de mult accent pe religie.Societatea evreiască
vechitestamentară câştigă un avantaj deosebit faţă de societatea noastră contemporană, care a
pierdut treptat valorile înscrise de Hristos, atunci când vine vorba despre respectarea poruncilor
lui Dumnezeu şi al respectului faţă de principiile creştine. Credinţa a rămas aceleşi doar că au s-
a modernizat odată cu trecerea timpului. Evreii se închină în sinagogi, predicile sunt susţinute
de rabini, ziua de odihnă este sabatul (Jewish Learing, 2017).

13
III. Concluzii
Familia tradiţională a suferit schimbări odată cu apariţia familie moderne. Familia
tradiţională se bazează pe puterea concretă. Aceste reguli îl obligă pe bărbat să facă ceea ce ştie,
astfel încât femeia acceptă această ordine, deoarece femeia nu avea niciun drept la opinie.
De-a lungul timpului, puterea în familie a crescut, autoritatea a evoluat spre cel ce ştia
mai mult. Puterea femeii a crescut de asemenea. Femeia avea mai multe drepturi, avea puţină
autoritate asupra copiilor, soţul se sfătuia cu ea în diferite probleme familiale.
Familia modernă se caracterizează prin structura de autoritate şi putere. In această
familie partenerii au aceeaşi autoritate, deciziile le iau în comun, nu ca în familia tradiţională
cand doar bărbatul lua decizii, atât în privinţa hotărârilor care viza viaţa conjugală. Relaţia
modernă surprinde reciprocitatea puterii şi autorităţii, pe diferite nivele şi în diferite
intensităţi.
După cum am putut observa, societatea evreiască a fost una deosebită, din aproape toate
punctele de vedere: social, politic, administrativ, economic şi mai ales din punct de vedere
religios, ca unica păzitoare a adevăratei credinţe, nefăcând excepţie de la aceasta nici căsătoria şi
nici familia. Vedem aşadar că familia israelită a Vechiului Testament este cu totul diferită faţă de
lumea din ziua de astăzi în care societatea cade pradă din ce în ce mai mult imoralităţii,
chiar dacă unele modele sociale au avantajele lor (Jewish Learing, 2017).
În ceea ce priveşte dezavantajele, am putea vorbi în primul rând despre aspectul juridic al
căsătoriei vechilor evrei, unde lipsea cu desăvârşire partea sacramentală, iar dragostea era trecută
pe plan secund punându-se un accent deosebit pe interesele de procreare ale bărbaţilor şi de
dăinuire a numelui familiei în Israel, iar apoi un alt aspect negativ a fost inferioritatea femeilor
pe aproape toate planurile vieţii sociale, politice şi religioase.
Totuşi punând în comparaţie aceste lucruri vedem că se petrece cam acelaşi lucru în ceea
ce priveşte căsătoria, interesul fiind axat acum pe vânarea unei cât mai bune situaţii financiare,
iar în ceea ce priveşte poziţia femeii în societate datorită impulsului oferit de mişcarea feministă
începând cu prima jumătate a secolului XX uşor, uşor se tinde a se ajunge la cealaltă extreme
dovadă că în unele confesiuni de factură neoprotestantă, femeia săvârşeşte cultul divin aducând
aminte de vestalele de la templele romane şi de preotesele păgâne de la oracolele greceşti, care
slujeau zeilor şi idolilor păgâni.

14
 Pe de altă parte, societatea evreiască vechi-testamentară câştigă un avantaj deosebit faţă
de societatea noastră contemporană, care a pierdut treptat valorile înscrise de Hristos, atunci
când vine vorba despre creşterea şi educarea copiilor în spiritul cinstirii lui Dumnezeu şi al
respectului faţă de părinţi. Vechii evrei puneau un accent deosebit în creşterea şi educarea
copiilor lor încă de la o vârstă fragedă pe învăţarea Legii lui Dumnezeu, pe iubirea Acestuia cu
toată inima şi cu toată fiinţa ca mijloc de mulţumire adresată lui Dumnezeu pentru faptul că i-a
scos din pământul Egiptului şi nu în ultimul rând pe respectul necondiţionat pentru părinţi ca
aceia care i-au dat viaţă şi ca reprezentanţi ai lui Dumnezeu.
Aceste principii ale vechilor israeliţi au fost însă uitate în ziua de astăzi când puţini sunt
copiii care mai primesc cât de cât o educaţie sănătoasă din partea părinţilor lor, când lumea se
secularizează pe zi ce trece, iar Hristos şi Biserica Sa sunt trecuţi în uitare, când copiii uite de
adevăratele valori morale şi de multe ori nu numai că nu le arată părinţilor respectul cuvenit, dar
şi ridică mâna asupra părinţilor lor.
Singurul punct comun al oamenilor din ziua de astăzi şi al vechilor israeliţi rămâne doar
preocuparea umanitară, faţă de văduve şi faţă de orfani, cu un plus şi de astă dată pentru
societatea iudaică.

15
 Bibliografie

1. Bistriceanu, C. (2006). Sociologia familiei. Bucureşti: Editura Fundaţia România de

Mâine.
2. Gavriluţă, N. (2013). Sociologia religiilor. Credințe, ritualuri, ideologii. Iaşi: Editura
Polirom.
3. Oişteanu, A. (2001). Imaginea evreului în cultura română. Bucureşti: Editura
Humanitas.
4. Segalen, M. (2011). Sociologia familiei. Iaşi: Editura Polirom.
5. Voinea, M. (2005). Familia contemporană. Bucureşti: Editura Focus.
6. http://www.myjewishlearning.com/category/live/conversion/, accesat în data de 16-
05-2017.
7. Moldovan, A., I. (2007). Divorţul în tradiţia evreiască. Iaşi: Editura Lumen.
8. Dimont, M. (2007). Evreii.Dumnezeu şi istoria. Bucureşti: Editura Hasefer.
9. Sybil, B. (2013). Evreii din România. Bucureşti: Editura Hasefer.
10. Fer, V. ( 17 iulie 2006). Concepţia despre căsătorie şi familie în cărţile Vechiului şi
Noului Testament. Diponibil online la http://www.teoradea.ro/pub/Conceptia.pdf.
11. Bodzin, F. (10 februarie 2012). The Changing Modern Jewish Family. Disponibil online
la http://ejewishphilanthropy.com/the-changing-modern-jewish-family/.
12. http://vesteabuna.thelife.one/2017/03/20/history-of-the-jews/, accesat la data 20.05.2017.

16