Elemente de istoria

familiei
în spaţiul occidental şi
românesc
 Surse posibile pentru investigarea
istoriei familiei
• Foi de zestre;
• Contracte maritale;
• Testamente;
• Arhive bisericeşti şi juridice;
• Pravile;
• “Topografii medicale” (gen lansat în 1778
de Academia de Medicină din Paris);
 Surse posibile pentru investigarea
istoriei familiei

• Pomelnice;
• Corespondenţă;
• Însemnări ale călătorilor străini;
• Istorii de familie, jurnale, memorii;
• Texte folclorice care păstrează urme ale
ritualurilor maritale (oraţiile de nuntă);
• Iconografia ş. a.
• În antichitate, instituţia familiei avea
caracter de instituţie PUBLICĂ, iar relaţiile
familiale serveau drept model al relaţiilor
sociale şi politice;

• Tatăl (despotul, pater familias, capul

familiei) îşi exercita autoritatea absolută
asupra membrilor familiei (în rândul
acestora erau incluşi şi sclavii);
• În antichitate, tatăl avea drept de viaţă şi
de moarte asupra copiilor, soţiei şi
sclavilor lui.

• Ca şi în cazul regilor, relaţia cu supuşii (cu

familia) nu avea caracter contractual;

• Tatăl transmitea autoritatea soţului fiicei

sale, după săvârşirea căsătoriei;
 Adopţiile în Roma antică

• Erau o chestiune publică, în care nu era

implicat un cuplu, ci doar bărbatul care
adopta;
• Adesea erau adoptaţi copii din propria
familie (un nepot de soră, un nepot pe linie
descendentă);
• De asemenea, un pater familias avea
dreptul să excludă de la moştenire, dând
spre adopţie, pe unul dintre fiii / nepoţii
săi;
• Adopţia nu era decât apanajul cetăţenilor
liberi, străinii şi sclavii nu aveau dreptul să
o practice;
• Adopţia se făcea în atrium-ul casei şi
necesita prezenţa a 5 martori (cetăţeni
romani), ca şi participarea unui “purtător
de balanţă”;
• Adopţia era privită ca un substitut al
filiaţiei naturale (cf. Manualului de drept
al împăratului Iustinian, publicat în anul
533 d. Hr.).
• Până în sec. III-II î. d. Hr., adopţia era şi o
modalitate de schimbare a statutului social
(un sclav putea deveni om liber şi
cetăţean roman, prin adopţie);

• Adopţia era cel mai adesea una

“incluzivă”, căci cel adoptat putea păstra
legătura cu familia de origine.
 Basorelief, altarul păcii ridicat de
August la Roma, în anul 13 î. d. Hr.
 Familia şi căsătoria sub auspiciile
creştinismului
• Sf. Augustin, De bono coniugali, bunurile
conjugale sunt:

• Naşterea de prunci (bonum prolis);

• Fidelitatea între soţi (bonum fidei);
• Sacramentul (bonum sacramenti).

• Familia – “o societate a afecţiunii”

 Creştinismul impune o serie de criterii
referitoare la căsătorie
• Interzicerea consangvinităţii;

• Săvârşirea ritualului marital numai în

anumite perioade temporale (Interzicerea
căsătoriilor în “vremea sfinţită” – în timpul
posturilor; în zilele de miercuri şi vineri, în
ziua Tăierii Capului Sf. Ioan Botezătorul şi
în ziua Înălţării Sf. Cruci)
Lucas Cranach,
Hristos îi binecuvintează
pe copii (detaliu),
cca 1537
 Problema consangvinităţii

În unele spaţii culturale (Grecia antică, zone

ale Orientului Mijlociu, Egiptul antic),
căsătoria între fraţi era nu numai permisă,
ci şi preferată

Ex: Cleopatra a fost “produsul” a 11

generaţii de căsătorii frate-soră sau alte
rude apropiate în interiorul dinastiei
ptolemeice.
 Ritualul matrimonial

Binecuvântarea nupţială era cunoscută la Roma

încă din veacul al V-lea;
În dreptul roman, consensus facit nuptias (era
suficient consimţământul celor 2 parteneri);
Sec. XII, Petru Lombardus include căsătoria
între cele 7 Taine ale Bisericii;
Elaborarea ritualului marital creştin: sec. IX-XIII;
Căsătoria creştină – s-a impus în Occident în
sec. al XIII-lea (Michel Sot);
• În ritualul marital, femeia este “o monedă de
schimb” între bărbaţi (cf. Claude Lévi-Strauss):
tatăl îşi DĂ fata unui ginere care o IA de soţie
(soţul devine protectorul, “tutorele” soţiei);
• Intervalul între DESPONSATIO (logodnă) şi
NUPTIAE (nuntă) este variabil;
• În medievalitate, erau acceptate şi căsătoriile
între copii (peste 7 ani);
• Sistemul medieval interzice căsătoria între veri
până la al IV-lea neam (COGNAŢIUNE)
 Evul mediu

• Familia-trunchi (casa transmisă din

generaţie în generaţie era simbolul
acesteia);

• În această casă, trăiau deopotrivă

moştenitorul legal cu soţia şi copiii lui, fraţii
necăsătoriţi ai acestuia şi servitorii. Toţi se
supuneau autorităţii capului familiei.
 Evul mediu
• Modele de căsătorie şi de familie erau
puternic diferenţiate în funcţie de statutul
social;

• Reprezentanţii elitelor erau adesea

obligaţi să se căsătorească de timpuriu şi
numai cu persoane situate pe acelaşi nivel
social;

• Existau legi referitoare la pedeapsa soţilor

adulteri, care le discriminau pe femei (jus
occidendi).
Sentimentul intimităţii în viaţa de familie
• Reprezentanţii claselor inferioare ale societăţii
nu dispuneau de locuinţe suficient de mari
pentru a putea beneficia de intimitate (adesea,
dormeau în acelaşi pat mai multe persoane);

• Reprezentanţii claselor superioare ale societăţii

erau înconjuraţi în casele lor de o întreagă
pleiadă de servitori şi de vizitatori care îi
împiedicau să trăiască un autentic sentiment al
intimităţii cu soţiile şi copiii lor.
 Sentimentul intimităţii şi al pudorii

• Începe să se afirme abia în veacul

al XVIII-lea şi devine element definitoriu al
gândirii din veacul al XIX-lea, în spaţiul
european.
 Istoria familiei în spaţiul românesc
(chestiuni terminologice)
• Lat. familia –

• 1. “fămeaie” (moştenit în lb.

veche);
• 2. “familie” (împrumut pe cale cultă, sfr.
sec. XVII).
• Alţi termeni: “casă”, “neam”.
• Conceptul de “blagorodnie” – calitatea
neamului de a fi bun
 Practici matrimoniale
(spaţiul românesc al sec. XVII-XIX)
• 1. alegerea partenerului (aspecte
importante: vârsta, gradul de rudenie,
religia, statutul social);
• 2. pecetluirea înţelegerii între cele 2 familii
prin acceptarea foii de zestre de către
ginere;
• 3. celebrarea logodnei (“arvuna”;
schimbarea inelelor; sărutarea tinerilor);
 Practici matrimoniale
(spaţiul românesc al sec. XVII-XIX)
• “Arvuna” se referă la o veche practică
existentă în biserica bizantină, înscrisă în
Codul de legi al împăratului Justinian;

• Reprezintă darurile pe care le schimbă

logodnicii ca semn al înţelegerii stabilite;

• 4. Taina Cununiei (administrată de

Biserică).
 Taina Cununiei
Bis. CATOLICĂ Bis. ORTODOXĂ
• Conciliul de la Trento
(1536) – decret prin care • Sunt recunoscute 3
se proclama: căsătorii, cu dezlegarea
• Caracterul sacru al preotului;
căsătoriei;
• Monogamia şi • A patra căsătorie nu
indisolubilitatea este recunoscută de
căsătoriei; biserică, iar preotul
• Celibatul preoţilor; care a oficiat-o este
• Calendarul liturgic al caterisit.
căsătoriei;
• Judecarea problemelor
matrimoniale numai de
instanţe ecleziastice.
 Bibliografie orientativă
Edward SHORTER, The making of the
Modern Family, New York, Ed. Basic
Books, 1975;

Jean-Louis FLANDRIN, Familles. Parenté,

maison, sexualité dans l’ancienne société,
Paris, Ed. Hachette, 1976;

Paul VEYNE, Sexe et pouvoir à Rome,

Paris, Ed. Tallandier, 2005.
 Bibliografie orientativă

• Violeta BARBU, De bono coniugali. O istorie a

familiei din Ţara Românească în secolul al XVII-
lea, Bucureşti, Ed. Meridiane, 2003;

• Violeta BARBU (coord.), De la comunitate la

societate. Studii de istoria familiei din Ţara
Românească sub Vechiul Regim, Bucureşti, Ed.
Institutului Cultural Român, 2007;

• Sorina Paula BOLOVAN, Familia în satul

românesc din Transilvania. A doua jumătate a
secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX,
Cluj-Napoca, Ed. Fundaţia Culturală Română,
1999.