.

Violenta domestica o realitate a societatii

Problema sociala reprezinta un proces social, o caracteristica, o situatie despre care
societatea sau un subsistem al ei considera ca trebuie schimbat[1], sau o alta explicare este o situatie
indezirabila care este considerata de un segment important al societatii ca fiind suficient de serioasa
pentru a necesita o actiune colectiva n vederea obtinerii unei ameliorari semnificative si a unei
dezirabilitati crescute, adica fiind o discrepanta semnificativa ntre normele sociale si realitatea
sociala de fapt[2].
Multi oameni nu credeau ca violenta conjugala are efecte devastatoare asupra femeii. Altii
nu cred ca un astfel de comportament exista ntr-adevar, si chiar majoritatea celor care erau
constienti de astfel de fenomen nu credeau ca afecteaza un numar suficient de femei sau ca era
suficient de grav pentru a explica o preocupare pe scara larga[3].
Invizibilitatea violentei domestice poate fi explicata n parte de omniprezenta ideologiei
patriarhale (conform interpretarilor feministe) n structurile statale, ceea ce implicit plaseaza
controlul n minile barbatilor. Patriarhatul face parte din categoria relatiilor de putere care stabilesc
inegalitati sociale prin nastere. Violenta directa mpotriva femeilor nu poate fi separata de relatiile
sociale inegale dintre barbati si femei. Faptul ca violenta directa este att de raspndita si acceptata
sugereaza cautarea explicatiilor si cauzelor dincolo de caracteristicile individuale si personale.
Transformarile sociale determinate de participarea tot mai larga a femeilor la activitatile
din sfera productiei materiale, la viata sociala n general, au impus modificarea treptata a rolului
familiei si membrilor ei. Analiza feminista privind violenta porneste de la conceptualizarea
barbatilor ca un grup investit cu putere, a caror dominare asupra femeilor este o constructie istorica
si sociala, care se reproduce si se mentine ntr-o mare varietate de feluri, cum este manipularea
convingerea, influentarea, fortarea, asocierea, conditionarea. Violenta barbatilor fata de femei,
inclusiv fata de femeile apropiate de ei, este nteleasa ca parte a unui sistem structurat pe putere si de
exploatare n cadrul relatiilor patriarhale.
Feminismul considera patriarhatul ca un sistem organizat de-a lungul istoriei, de
exercitare a autoritatii masculine, care se exercita n diverse domenii ale vietii publice ca viata
economica, cea politica si religioasa, dar si n viata familiala. Printre consecintele si formele de
manifestare ale patriarhatului se pot enumera: ndoctrinarea de gen prin socializarea n functie de
sex, privarea fetelor de anumite nivele si forme de educatie, judecarea femeilor n functie de
comportamentul lor sexual (cerinta virginitatii si a fidelitatii), accesul scazut la resurse economice,
lipsa respectului fata de rolul femeilor n societate, de-a lungul istoriei si n prezent, lipsa traditiei de
autonomie si de independenta, lipsirea femeilor de timp liber, deprecierea performantelor lor s.a. n
conditiile dominarii masculine, n care barbatul reprezinta valorile, intelectul si normele, agresiunea
comisa de barbati mpotriva femeilor sau, n general asupra persoanelor vulnerabile este un fenomen
social comun, care nu iese n evidenta de la sine, daca nu i se acorda importanta sociala cuvenita[4].
Este cunoscut faptul ca femeii i-a fost multa vreme rezervat un rol marginal n dezvoltarea societatii,
fata de care ea s-a raportat ca la ceva strain si ostil.
Subordonarea femeii fata de barbat a avut lo 444g67e c odata cu evolutia diviziunii
muncii, cu aparitia proprietatii private si a claselor opuse prin nsasi pozitia lor fata de proprietatea
privata. Anii '90 au nsemnat reale progrese n cercetarea fenomenului violentei domestice. A crescut
mult numarul cercetatorilor care descriu violenta fizica mpotriva femeilor. Rolul femeii conturat de

tonalitatea afectiva, sentimentalitate si intuitiei este cel care contribuie la fortificarea indivizilor
carora li se adreseaza[5].
Violenta este vazuta prin prisma relatiei individului cu societatea, care e considerata un
spatiu de manifestare a inegalitatilor sociale structurale. Tensiunile din cmpul social, conflictele din
interiorul unor grupuri si cele dintre grupuri pot da nastere la comportamente agresive. Modelul
acestora poate fi preluat de la o generatie la alta, de la un membru al unui grup la altul si, la rndul
lui, poate fi transmis altor indivizi sau generatii. Ca urmare, n anumite grupuri sociale nivelul de
violenta va fi semnificativ mai crescut dect altele.
Mai mult dect o expresie comportamentala, violenta este vazuta ca instrument pentru
atingerea unor scopuri sociale, pentru mentinerea sau tulburarea unei anumite ordini sau status-quo
social. Punnd n evidenta cauzele si aspectele sociale ale violentei, conceptiile din aceasta categorie
au meritul de a cauta remedii ale violentei tot pe plan social, prin masuri de politica sociala si
reglementari legislative. Nu genele determina nivelul de agresivitate al oamenilor ci situatia lor
sociala. Factorii economici, nivelul de educatie, statutul social al persoanelor implicate, traditiile
familiale si cele ale comunitatii, precum si relatiile dintre toate acestea pot creste, sau dimpotriva
diminua sansele de aparitie ale fenomenelor de violenta ale unui individ, familie sau grup. n
privinta diferentelor de gen se datoreaza influientelor sociale, exprimate cultural sub forma
asteptarilor de roluri si a discursurilor raspndite n comunitate, care favorizeaza comiterea violentei
de catre barbati.
Violenta mpotriva femeilor este o reflectare a relatiilor de putere inegale dintre femei si
barbati si serveste la perpetuarea acestor raporturi dezechilibrate. Exista o legatura intima ntre
structurile de dominatie masculina si violenta exercitata n sfera sexualului - de la hartuire sexuala,
care plaseaza femeile pe o pozitie vulnerabila n domeniul muncii, la violenta intrafamiliala, si pna
la violuri n grup, care distruge o fiinta umana, capacitatea ei de a iubi si a avea ncredere n semeni.
n ce priveste explicatiile care au fost date comportamentului violent al unor barbati, ele
au tins sa atribuie responsabilitatea unor caracteristici exterioare barbatului: el fie este bolnav psihic
si deci nu este ,,normal" (este asociat de barbatii ,,normali") fie a fost provocat si femeia este cea
care poarta vina actiunilor lui[6]. n ambele cazuri barbatul agresor nu poarta responsabilitatea
actelor sale. Aceste explicatii sunt consonante cu idiologia dominanta, dar pun n umbra o
caracteristica esentiala a constructiei unui tip de masculinitate definita prin dominare bruta fata de
femei (,,nu esti barbat, daca nu-i arati ca esti barbat").
Desigur, exisra si modele alternative, conform carora este nebarbatesc sa lovesti o femeie
- sub textul fiind ca nut e poti pune ca barbat cu o fiinta evident mai slaba ca tine. Nici unul din
modele nu apare dimensiunea ,,om": alaturi de mine se afla un om care si-a pus ncrederea n mine
cu care mpart un camin, cu care am copii; sa ncercam sa rezulvam diferentele dintre noi prin alte
mijloace dect cele primitive, sau sa ne despartim.[7]
Paradoxal, multe relatii abuzive ncep prin a fi foarte romantice si caracterizate printr-o
grija excesiva a partenerului fata de femei. Dar atentia speciala acordata ei este treptat perceputa de
ea ca find intruziva, posesiva si controlatoare prin exces. Relatia evolueaza astfel nct femeia se
departeaza treptat de prieteni si familie, astfel ca la izbucnirea primului episod violent, ea nu va avea
alt sprijin moral exterior dect pe sotul abuziv nsusi, de catre se va simti exclusiv dependenta, n
absenta celor apropiati pna nu demult. Atunci cnd masculinitatea barbatilor se defineste prin
dominatie si este traita ca atare de un barbat si cnd aceasta nu reuseste sa creeze conditii economice

ale dominatiei sale, barbatul tinde sa abuzeze femeia pe care o iubeste fie fizic, fie psihologic, fie
ambele.[8]
Violenta domestica, tentativele de explicare a comportamentului barbatului agresor si al
femeii agresate, conditiile n care se perpetueaza violenta si n care calvarul continua cu
complicitatea victimei - sunt zone complexe iar reactiile de contracarare a acestor fenomene sunt
nca insuficiente. Solidaritatea feminina, empatia, mpartasirea de experiete, ajutorul moral si
material a celor n nevoie s-au impus de-a lungul timpului ca mijloace de rezistenta la
agresiunile suferite din partea unor barbati si mai ales din partea partenerilor de viata.
Relatia de dominatie a genului feminine de catre cel masculine este o relatie care se
manifesta n genere subtil, prin nsasi modurile de percepere a realitatii. Manifestarile violente sunt
expresii agresive ale dominatiei. Agresiunile asupra femeilor constituie o modalitate specifica de
perpetuare a dominatiei. Actele de violenta care se petrec n familie reprezinta cel mai delicat aspect
al violentei mpotriva femeilor pentru ca intra n joc legaturi profunde, intime, bazate pe o ncredere
reciproca investita, dar si pentru ca la mijloc sunt alte fiinte umane, copiii, care pot ramne marcati o
viata ntreaga de aceste abuzuri traite n copilarie. Violenta intrafamiliala, sau violenta domestica
este un fenomen larg raspndit n lume si se refera la acte de agresiune ntre membrii adulti care au o
relatie intima, de familie, inclusive relatii sexuale. Conform acestei abordari, un aspect esential, n
accentuarea vizibilitatii violentei domestice, si deci impunerea sa ca problema sociala este
introducerea factorului politic. Prin politizarea unei situatii problematice (attarea unui capitol
politic acestei situatii), este depasita conditia de invizibilitate, problema fiind retrocedata spatiului
public, caruia i apartine de drept. Tallman (1977)[9] surprindea acest aspect, sustinnd ca o
problema sociala are nevoie de cstigarea vizibilitatii, dupa care este necesar si dezirabil a i se atasa
o aura de preocupare morala, pentru pastrarea sa n sfera vizibila, publica.
Cum a reactionat sistemul n ceea ce priveste constientizarea unui fenomen ca fapt
problematic, care necesita luarea unor decizii n cederea promovarii unei schimbari la nivel de
idiologie, modele culturale, sau valori? Initial, au existat mecanisme exterioare de inducere a
constientizarii cu privire la violenta domestica, mecanisme care au actionat prin intermediul unor
documente internationale prin promovarea drepturilor omului si implicit incriminarea violentei
intrafamiliale, prin actiuni la nivelul imaginii familiei si a rolurilor n familie si prin mediatizarea
unor evenimente internationale n jurul violentei intrafamiliale. Tendinta imediata de rezistenta la
schimbare, accentuata de inertia instalata la nivelul sistemului a fost oarecum contracarata de
sugerarea din exterior a unei nevoi acute n societatea noastra. nsa doar acest tip de constientizare
impusa din exterior nu este suficient pentru definirea unei probleme ca problema sociala.[10] Iar pe
plan interior, se perpetueaza vechile mentalitati, nsotite de respingerea automata a primelor
ncercari de definire a violentei intrafamiliale ca problema sociala, ca fiind un apanaj al miscarii
feministe, nteleasa prin prisma masculinizarii femeii n timpul regimului communist.
Constiinta sociala, la nivelul opiniei publice, functioneaza de-a lungul a doua dimensiuni:
n primul rnd este vorba despre elemental senzational mediatizat, prin care opinia publica este
manipulata spre o anumita atitudine, prin stimularea acelorasi mecanisme de autoprotectie (cnd fac
dintr-un fapt cotidian unul exceptional, probabilitatea repetarii acelui fapt scade). n al doilea rnd
avem de-a face cu o strategie de minimalizare a importantei si gravitatii fenomenului, prin
ndreptarea atenta a ei spre alte probleme sociale acute (saracia, somajul, diversiunile politice,
conflictele si pseudoconflicte etnice sau de clasa, pericole externe).

La nivelul politicilor sociale, constientizarea comportamentelor violente a fost de

asemenea impuse prioritar prin mecanisme exterioare. Ratificarea unor documente internationale a
determinat o anumita luare de atitudine n unele cercuri politice, pentru a dobndi acceptarea unor
foruri internationale interesate de solutionarea violentei. Astfel se explica crearea unor stucturi de
monitorizare a fenomenului violentei intrafamiliale la nivel ministerial, n ciuda absentei unor
specialisti instruiti pentru a ntelege dinamica complexa a fenomenului si deci a initia strategii
eficiente de solutionare si prevenire. Pe de alta parte, implicarea institutionala n combaterea
violentei domestice este extrem de putin vizibila programele dezvoltate pna n prezent fiind
centrate pe interventie locala, strict focalizata si nu pe educatie sau pe formarea unor echipe
multidisciplinare care sa abordeze problematica violentei intrafamiliale n complexitatea sa.
Dupa analizarea acestei probleme, putem afirma ca violenta domestica reprezinta o
problema sociala. Romnia nca oscileaza ntre pastrarea intimitatii familiale si considerarea
sporadica a cazurilor care ajung n atentia publica si promovarea violentei domestice pe agendele
politice, n vederea respectarii drepturilor omului, n mod egal, indiferent de sex. Un rol important
l-a avut conceptia feminista care a reusit sa faca vizibil la nivel de comunitate internationala,
diferitele forme de violenta comise n spatiul public si cel familial. n societatile moderne,
feminismul a contribuit la demontarea unor valori traditionale.

2.2. Etapele violentei domestice

Atitudinea societatii fata de problema violentei, interpretarea sensului dominant al acestui
termen se prezinta, n felul sau, ca un ,,indicator" al gradului social de dezvoltare.
Referitor la celelalte state de sud - estul Europei n Republica Moldova s-a efectuat un
studiu pe un esantion reprezentativ de populatie, 800 de familii[11], n violenta conjugala urmeaza
niste etape. Acest raport elaborat pe baza anchetelor victimologice ne informeaza ca n prima etapa
cnd pare prima situatie tensionata, agresorul si uimileste victima, adresndu-i insulte, njurii si
acuznd-o pentru diferite fapte prezente sau trecute. Cu aceasta ocazie, sunt utilizate de catre
agresor, diferite tehnici de control, intimidare si interogare, iar victima ncearca sa-l calmeze. n
masura n care situatia tensionata se amplifica, persoana abuzata devine tot mai pasiva, iar agresorul
devine din ce n ce mai violent. n multe cazuri victima se nvinovateste pentru ca nu a fost capabila
sa controleze situatia de tensiune de la ea din familie, simtindu-se vinovata si complet lipsita de
ajutor.
n a doua etapa situatia tensionata deja existenta, urmnd doar explozia care se transforma
ntr-un act efectiv violent. n aceasta etapa se produc cele mai frecvente acte de ranire, omor sau
agresiune sexuala.
n urmatoarea etapa agresorul constientizeaza si are remuscari chiar si devine o etapa n
care domina linistea. Agresorul chiar devine tandru cu victima si ncearca sa recupereze sau sa
repare ceea ce a facut. El este n stare de orice, poate sa-i ceara iertare, i face cadouri scumpe
promitndu-i ca nu o va mai agresa niciodata n viata. Victima gndindu-se ca partenerul a
constientizat cu adevarat situatia si spera ca importanta compatibilitatii emotionale n alegerea
partenerului conjugal a fost una corecta. Dar realitatea este cruda, deoarece la o prima situatie de

tensiune care intervine produce un nou act de agresiune, si ncepe un nou ciclu de violenta. Aceasta
etapa se numeste ,,luna de miere", adica dovezi fizice de dragoste profunda.
Fiecare episod de violenta face sa creasca probabilitatea de aparitie a unei noi agresiuni din
ce n ce mai dure si mai severe, mergnd chiar si pna la uciderea victimei.[12]
Mediile sociale, unde si divortul este costisitor, n foarte multe familii ciclul descris mai
sus nsoteste toata viata cuplului, nspre batrnete certurile si bataile fiind mai rare, probabil ca si
mijloacele erotico-sexuale convingatoare de mpacare au mai putina forta. Ceea ce arata cercetarile
concrete si experienta curenta este ca ntr-o asemenea atmosfera de risc violental, femeile sufera nu
doar fizic din cauza agresiunii propru-zise, ci si a traumei ca agresivitatea se poate repeta. Traiesc,
adica, ,,cu frica n sn".
n opinia unor barbati au subliniat de asemenea, ca femeile au luptat pentru egalitate n
drepturi, ceea ce nu e chiar corect[13].
n familie cel mai des femeia este expusa violentei fizice, psihologice, economice. Aceasta
se exprima prin umilinta, bataie, ignorarea parerilor si a drepturilor lor, renuntarea de a le da bani
pentru cheltuielile necesare, expedierea sotiilor dupa cstiguri peste hotare. Femeia n sociatate este
expusa violentei si din partea mass-mediei. Unele materiale din presa scrisa, emisiuni TV, denota
lipsa de respect fata de femei, astfel ele se obisnuiesc cu violenta, aceptnd drept norma.
Iar odata cu trecerea vremii ca si orice rau uman, desi femeile se obisnuiesc cu greu, ele
dezvolta strategii de amorsare a efectelor. si chiar daca mijloacele straegice nu reusesc, femeile se
consoleaza cu gndul ca asa le-a fost soarta.
2.3. Mituri privind violenta domestica
Exista mituri care defavorizeaza femeile si ncurajeaza comiterea unor abuzuri impotriva
lor, (M. Roth-Szamoskozi, 2005)[14] mentioneaza:
-

victima poate nvata ce sa faca pentru a prentmpina violenta;

femeia poate pune oricnd capat violentelor;

femeile victime ale agresorilor partenerilor nu au mndrie personala, sunt supuse,

pasive;

bataia afecteaza doar o mica parte din populatia feminina;

chiar, daca el este agresiv, copiii au nevoie de tata;

cnd o femeie nu-ti ndeplineste ndatoririle casnice, ea merita sa fie maltratata de

sot;

femeile tind sa exagereze violenta la care sunt supuse;

cele mai multe dintre actele de violenta casnica au loc deoarece femeile i provoaca
pe barbati sa le loveasca.
Aceste mituri si altele asemanatoare reprezinta o premisa a inegalitatii, care defavorizeaza

femeile.
Recunoasterea faptului ca violenta eriditeaza siguranta, sanatatea, dezvoltarea ,
interrelatiile, capacitatea de munca, echilibrul psihic al individului pe tot parcursul vietii impune
reconsiderarea fenomenului la scara culturala. Prevenirea violentei domestice este schimbarea
conceptiilor sociale privind comportamentul agresiv, fundamentarea lor peevidente stiintifice.
Selectam unele din miturile prezentate si ,,demistificate" de S.M Radulescu (2001)[15]:
Mit : Violenta familiala, este o problema privata n rezolvarea careia nimeni nu are
dreptul sa se amestece. Nici o autoritate nu are dreptul de acces la intimitatea
,,sanctuarului" familial.
Realitate : Orice familie trbuie protejata de imixtiunea autoritatilor, exceptnd cazurile n
care sunt prejudiciate interesele si drepturile membrilor. La fel ca si violenta din afara caminului,
violenta dinauntru constituie infractiune.
Mit: Alcoolul este principala cauza a violentei familiale.
Realitate: Este un mit foarte raspndit. Problema alcoolismului, ntr-adevar, se afla n
corelatie cu violenta. Femeile deseori mentioneaza ca el devine agresiv cnd se afla n stare
de ebrietate. Bauturile alcoolice reduc capacitatea persoanei de a controla si a dirija compotamentul,
de aceea femeile se consoleaza explicnd impulsivitatea barbatului prin influienta alcoolului. Desi
alcoolul si violenta familiala sunt adeseori asociate ntre ele, una nu este cauza celeilalte. De fapt,
agresorul are anumite caracteristici care l mping deopotriva spre alcoolism si violenta.
Mit: Copiii nu se pot lipsi de tata, chiar daca el este agresiv sau ,,ramn alaturi de el
doar n numele copiilor".
Realitate: Acest mit se spulbera mai usor si mai repede ca celelalte, daca ncepi sa
meditezi asupra numarului de copii-victime ale violentei. Fara ndoiala, situatia cnd copiii cresc
alaturi de mama si tata e ideala. Sa nu uitam, nsa, ca unii copii, care taiesc n conditii de violenta
domestica, singuri ajung s-o roage pe mama sau chiar insista ca aceasta sa-l paraseasca pe tata-omul
care o maltrateaza. Multi copii prefera sa locuiasca la bunici sau la internat, numai sa nu fie tratati cu
cruzime n propria familie.
Mit: Fmeia care a fost agresata o data, devine victima pentru totdeauna.
Realitate: Aceasta, la fel este un comportament dictat de experienta traita. Nu se
exclude perspectiva ca, dupa ce v-a consulta specialistii, femeia se va ntoarce ,,normala", n cazul
ca ciclul violentei v-a fi rupt si ea nu se va afla n conditie de tensiune emotionala si pericol.
Cunoasterea modului de a combate miturile legate de violenta, necesita un efort de
colaborare din partea cercetatorilor, a specialistilor, a mass-mediei, a organizatiilor din sfera civila si
a tuturor celor implicati n prevenirea violentei si protejarea familiei.

Distinctia cruciala dintre familia moderna si traditionala priveste primordialitatea

obligatiilor si a afectiunii. n sistemul traditional al familiilor extinse, legaturile de snge si rudenie
sunt sursa principala a drepturilor si obligatiilor, dar si obiectul privelegiat al afectiunii. Iar n
familia moderna nu este ruptura ei din reteaua parentala, ct mutarea focalizarii de pe aceasta retea
pe membrii din interiorul familiei nucleale. Familia nucleala n
societatile moderne este mult mai putin pternica si pragmatica, dect n societatile traditionale bazate
pe grupuri domestice extinse.
Reducerea semnificativa a violentei n ambele familii, moderna si traditionala nu depinde
de punerea n aplicare si de succesul la un moment dat al uneia sau alteia, ci de amploarea unor
actiuni concertate, sustinute de specialisti si fundamentate legal, de informare a comunitatii privind
modalitatile de protectie si de mistificare conceptiilor privind violenta.
2.4.

Etiologia violentei

Diversitatea foarte mare a formelor de violenta nu a permis elaborarea unei teorii

etiologice generale. Explicatiile oferite pna n prezent pot fi grupate n trei teorii principale:

Teoria violentei nnascute;

Teoria violentei-frustrare;

Teoria violentei-nvatare sau socializare.

Teoria violentei nnascute considera ca violenta este intrinseca naturii umane. Individul se
naste cu predispozitii agresive, violente, iar societatea, prin procesul de socializare, inhiba aceste
porniri instinctive. Desi a fost mult timp acceptata datorita caracterului sau facil, aceasta teorie nu a
fost confirmata prin cercetarea stiintifica. Dimpotriva, cercetarile biologice, psihologice si
sociologice au stabilit ca violenta nu este nnascuta, ci apare pe parcursul socializarii indivizilor si
este determinata de conditiile n care traiesc indivizii si grupurile umane.
Explicatiile care ntrunesc actualmente cea mai larga acceptare si care se sprijina pe o
solida argumentare stiintifica sunt oferite de teoria frustrarii si teoria socializarii.
Teoria violentei-frustrare considera ca violenta este rezultatul frustrarii, al privarilor
indivizilor de placerea satisfacerii anumitor trebuinte si dorinte.
Individul uman trebuie sa-si satisfaca o serie de nevoi fundamentale. Satisfacerea acestora
este nsotita de un sentiment de placere, n timp ce nesatisfacerea provoaca neplacere, frustrare. Pe
masura ce socializarea avanseaza, nevoile considerate fundamentale sunt completate cu alta nevoi,
modelate social-cultural. Posednd o memorie de lunga durata, individul nvata ca obtinerea placerii
prin satisfacerea nevoilor sale biologice sau social-culturale depinde de existenta n nisa sa ecologica
a produselor si fiintelor care sa-i asigure satisfacerea acestor nevoi. Astfel, apare si impulsul spre
apropierea unei parti din nisa ecologica. Daca grupul este favorizat si dispune de o abundenta de
produse, fiecare individ poate sa-si satisfaca nevoile fara a intra n conflict cu alti indivizi sau alte
grupuri. Daca grupul este mai putin favorizat, individul apeleaza la agresivitate si violenta n
vederea apropierii sau controlarii unei parti din nisa ecologica, prin care sa-si garanteze satisfacerea
nevoilor.

Violenta si agresivitatea nu se limiteaza numai la nisa ecologica n care traieste grupul

uman respectiv. Pe masura ce dezvoltarea social culturala genereaza noi nevoi si pe
masura ce grupul este capabil sa creeze mijloace tot mai eficiente de exercitare a agresiunii, el
depaseste limitele nisei sale si si impune dominatia asupra resurselor si energiilor umane din alte
nise ecologice. Binenteles, aceasta agresivitate este ntotdeauna colorata ntr-o frazeologie umanista
prin care se ncearca disimilarea adevaratei sale naturi. Teoria frustrarii sustine ca, n masura n care
indivizii pot sa-si satisfaca nevoile, ei sunt neagresivi. Cnd nu pot sa-si satisfaca nevoile conform
dorintei lor si cnd pot lupta, ei devin agresivi. Cnd nu pot sa-si satisfaca nevoile, cnd actiunea lor
este supusa controlului si interdictiilor si cnd nu pot lupta, apare inhibitia actiunii, angoasa sau
evadarea n imaginar. Starea de angoasa poate constitui nsa o incitare la agresivitate, n vederea
depasirii ei.
n explicarea cauzelor frustrarii, se face apel la factorii naturali sau sociali. Dintre factorii
naturali, cel mai des invocat este raritatea, disproportia dintre volumul resurselor si numarul
indivizilor. Desi aceasta teorie porneste de la date reale-cresterea violentei n fazele de tranzitie - nu
se poate merge mai departe si afirma ca violenta este inerenta tuturor formelor de dezvoltare n unele
tari din lumea a treia, dezvoltarea apreciata de nsisi ideologii ei ca deficitara din mai multe puncte
de vedere. Conditiile interne si internationale mai favorabile de care au beneficiat anumite tari arata
ca dezvoltarea poate evita multe forme de violenta.
Teoria violenta-socializare sau culturala explica violenta prin procesele de socializare, prin
influenta pe care o exercita modul de organizare si functionare a societatii asupra socializarii si a
comportamentelor indivizilor. Aceasta teorie porneste de la stabilirea factorilor societali care
determina, sau cel putin favorizeaza comportamentele violente.
Majoritatea cercetarilor pe care se ntemeiaza teoria socializarii converg spre concluzia ca
extinderea violentei n societatile contemporane este generata de starile critice si de disfunctiile
sociale aparute sau accentuate n ultimele decenii. n cadrul acestor cercetari, un interes deosebit l
prezinta anchetele guvernamentale asupra cauzelor si prevenirii violentei realizate n unele
tari occidentale dezvoltate si unele tari n curs de dezvoltare. Trebuie precizat ca aceste cercetari au
analizat n principal violenta criminala, violenta prin care este afectata ordinea sociala stabilita si ca
rezultatele lor nu pot fi extinse n explicarea tuturor formelor de violenta.
Desi cercetarile ntreprinse nu au ajuns sa stabileasca relatii evidente ntre violenta dintre
societate si cea continuta sau transmisa prin mijloacele de comunicare n masa, scoala
poate totusi afirma ca aceasta din urma chiar daca nu determina direct, cel putin favorizeaza aparitia
unor comportamente violente.
Violenta ajunge sa fie privita ca un mijloc de compensare a inegalitatilor sociale. Prin
natura lor, mijloacele de comunicare n masa selecteaza si transmit mai cu seama evenimente
deosebite, senzationale, evenimentele violente constituind un subiect predilect pentru ele. n acest
fel, anumiti indivizi sau grupuri sunt incitati sa recurga la violenta, asigurndu-se astfel publicitatea
ideilor si a scopurilor lor. Pe de alta parte, atragnd atentia asupra unor evenimente violente si lund
atitudine fata de ele mijloacele de comunicare n masa pot sa modeleze opiniile publicului n directia
formarii unor atitudini defavorabile comportamentelor ti atitudinilor violente si astfel sa legitimeze
reprimarea acestora. Ele pot n consecinta sa reduca violenta personala, neorganizata, facnd-o

intolerabila la nivel societal, dar n acelasi timp, ele ofera noi surse de legitimare violentei
institutionale, birocratice si n primul rnd, violenta statului.
Teoria frustrarii si teoria socializarii nu sunt incompatibile. Violenta depinde de variabile
personale, de functii fiziologice si de lupta pentru reusita ntr-o societate cu resurse rare. Deci
violenta este functie de nivelul de frustrare, de riscul de represalii si de sprijinul colectiv. Ea nu se
poate produce cnd nivelul frustrarii este redus, cnd riscul represaliilor este ridicat, si cnd sprijinul
grupului este slab.
Teoria frustrarii explica violenta direct personala, motivatia violentei si impulsurile
violente. Ea este o teorie a violentei-raspuns. Teoria culturala explica modul n care se exercita
violenta, modul n care se poate solutiona frustrarea, ,,tehnica" violentei si raspndirea ei este o
teorie a violentei nvatarii.
Aceste teorii lasa neexplicate o serie de mecanisme si de tipuri ale violentei. Nu este
explicata violenta ca ofensiva, ca provocare, violenta sistemelor si organizatiilor societale. Limitele
acestor explicatii impun extinderea cadrului teoretic al etiologiei violentei. Aceasta extindere se
poate realiza prin includerea unei explicatii complementare: violenta-functionalitate.
2.5 Portretul agresorului si a victimei
Comportamentul agresorului depinde, nti de toate, de stereotipurile patriarhale care a
prins radacini n societatea noastra. Agresorii, n marea majoritatea cazurilor au avut o copilarie
marcata de violenta. Ei au fost victimele unor abuzuri provocate de adultii care erau responsabili de
nevoile lor.
D. Thomas (1990)[16] ne infameaza ca agresorii sunt persoane nehotarte, instabile, sunt
incapabili sa-si identifice sentimentele si sa le manifeste. El de multe ori este suparat pe lume
culpabilizndu-i pe cei din jur pentru esecurile sale. Sunt gelosi, posesivi n relatie cu partenerele pe
care le schimba frecvent, domina conversatiile si au tendinta de a fi ironici si critici. De multe ori
trateaza femeia ca pe un obiect. n viata intima nu considera partenera egalul lui, avnd o atitudine
negativa fata de femei si folosesc sexul ca pe un act de supunere al partenerei. Agresorii sunt
nemultumiti de locul de munca, consuma alcool sau alte substante, au atractie fata de arme si cred cu
convingere ca puterea si controlul se obtin numai prin violenta.
Majoritatea dintre ei sunt capabili sa-si controleze propriul comportament si nteleg foarte
bine unde si cnd pot sa-si dea fru liber furiei. Ei nceteaza sa fie agresivi n prezenta
martorilor, nici odata nu-si vor manifesta brutalitatea la serviciu, la politie, n instantele de
judecata. Printre vecini, ei pot avea reputatia unui tata bun si un sot iubitor. Comportamentul lui, de
cele mai multe ori, este imprevizibil, cu timpul devenind tot mai agresiv si mai periculos. Deseori se
pare ca ntr-un singur corp parca ar trai doi oameni: unul este foarte bun, iar altul insuportabil.
Asemenea barbati si orienteaza agresivitatea, n cele mai multe cazuri, asupra oamenilor apropiati
si, au remuscari, traiesc sentimente de vinovatie, rusine, i macina regretele. nsa, n special dupa ce
au comis acte de agresivitate, devin atenti, grijulii. Ei folosesc dragostea pentru a mentine femeia n
cadrul unor relatii violente. Acest fapt este confirmat si de existenta ciclului violent.
n societatea, unde femeilor le este predestinat sa creada ca dragostea si casatoria constituie
pentru ele unicul mod de autorealizare, deseori se vehiculeaza ideia ca ea are

dreptul la libertatea de a-si parasi familia atunci cnd actele de violenta devin periculoase. n
realitate, nsa, exista multiple obstacole care o mpiedica pe femeie sa faca acest lucru: ea nu
are unde pleca, de cele mai multe ori este dependenta economic de barbat, sau nu are sustinerea si
sprijinul rudelor, si a societatii.
Fiind supusa violentei pe parcursul unei perioade ndelungate, femeia devine
neputiincioasa, ea pierde ncrederea n fortele proprii si nu este destul de puternica ca sa-si asume
controlul asupra vietii sale. Femeia victima va simti ca nnebuneste si va deveni neglijenta n ceea ce
o priveste. Stresul si anxietatea prin care trece vor determina agravarea bolilor cronice ce pot avea ca
urmare manifestari psihosomatice necunoscute. Victima va ncepe sa consume alcool sau alte
substante care i aduc o stare de ndepartare psihica de realitatea pe care o traieste. Poate avea
tentative de suicid, orientndu-si agresivitatea asupra ei nsasi sau poate dezvolta comportamente de
deplasare a furiei asupra copiilor devenind o mama violenta. ,,Femeia se va ntoarce la viata
,,normal", n cazul n care ciclul violentei va fi rupt si ea nu se va afla n conditie de tensiune
emotionala si pericol".[17]
Copii care cresc n familii violente sunt victime ale unor violente domestice. Aici copiii
sunt supusi violentei fizice sau sexuale, sunt njositi si umiliti. Sunt familii unde copiii nu sunt
maltratati, dar prezenta lor la actele de violenta din partea tatalui contra mamei constituie pentru ei o
trauma psihologica, care i va marca pentru toata viata. Copilul sufera, viata lui se transforma ntr-o
drama, deoarece el asista la un razboi dintre cei mai apropiati oameni ai lui: mama si tata.
2.6.

Stereotipii sociale privind diferentele dintre barbat si femei

Stereotipurile de gen fiind sisteme organizate de credinte si opinii consensuale n legatura

cu caracteristicele femeilor si barbatilor, precum si despre calitatile presupuse ale masculinitatii si
feminitatii. Trasaturile pe care oamenii le asociaza barbatilor si femeilor au un caracter nu numai
descriptiv, ci si prescriptiv. Credintele stereotipuri ne spun nu numai cum sunt femeile si barbatii,
dar si cum ar trebui ei sa fie.
Stereotipurile influenteaza perceptiile despre cele doua sexe. Acest sistem de credinte se
transmit mai ales prin asteptarile societale el incluznd totodata si atitudinile fata de rolurile
adecvate fiecarui sex, perceptiile cu privire la cei care violeaza aceste norme, precum si perceptia de
sine ca persoana de un anumit gen.
,,nca de la nceputurile cercetarii stereotipurile de gen au identificate doua mari grupuri
de trasaturi: grupul ,,competent", asociat barbatilor, care include trasaturi cum ar fi ncrederea n
sine, independenta, controlul (tipul activ) si grupul expresiv-calduros, asociat femeilor, care include
trasaturi cum ar fi caldura, bunatatea, preocuparea pentru binele celorlalti (tipul empatic). Aceste
trasaturi reprezinta n mare parte si rezultatul perceptiilor de sine ale fiecarui gen n parte: barbatii se
considera ei nsisi mai activ, iar femeile mai orientate catre ceilalti, mai empatice"[18].
Rezultatele analizelor comparative pe mai multe culturi si nationalitati au relevant faptul
ca aceste atribute sunt n mare parte universal-consensuale, barbatii se autoclasifica ca fiind activi,
iar femeile, empatice. Acest sistem de credinte s-a dovedit foarte stabil si de-a lungul timpului. Cu
toate ca, de exemplu, femeile se percep astazi mult mai active, dect acum cincizeci de ani, barbatii
si-au pastrat aceiasi perceptie de sine.

Cercetarea stereotipurilor de gen are n vedere drept componente centrale examinarea

trasaturilor asociate femeilor si barbatilor, rolurile asociate fiecarui gen (barbatii sunt capi de
familie, femeile cresc copiii si au grija de gospodarie, de exemplu), caracteristicile fizice si
abilitatile cognitive stereotip asociate genului respectiv (barbatii sunt vazuti mai analitici si mai buni
n rezolvarea problemelor, pe cnd femeile sunt considerate mai expresive, mai imaginative si cu
abilitati verbale mai bune). Multe dintre diferentele prezumate prin stereotipi nu au acoperire .
,,Asteptarile de rol creeaza diferente reale ntre comportamentele barbatilor si ale
femeilor, n special prin socializare. Astfel spus, cele mai multe caracteristici de personalitate si
actionare atribuite prin stereotipi nu sunt naturale, biopsihologice, ci induse prin diverse mecanisme
psihosociale. Este vorba de efectele etichetarii, legea previziunilor (profetiilor care se
autondeplinesc)"[19]. Aceste etichetari ne relateaza Ilut P. [20] ca asteptarile si etichetarile ce
privesc rolurile de sex au serioase consecinte, directe si indirecte, asupra vietii de familie.
Caracterizata ca fiind mai afectiva, ntelegatoare, grijulie, mama-indiferent daca lucreaza
sau nu - va trebui sa se ocupe n principal de copii; barbatul, avnd ,,natural" o nclinatie mult mai
pronuntata fata de stiinta si cunoastere, va aloca un timp mai mare cititului, televizorului, iar nevasta
treburilor casnice.
S-a constatat ca mariajul traditional (n care barbatul lucreaza, iar femeia nu) face barbatii
casatoriti mai sanatosi fizic si mintal dect cei necasatoriti, n timp ce la femeie situatia este inversa.
Diferentele prin stereotipie afecteaza si indirect viata n familie, mai ales n ceea ce priveste puterea
ntr-un cuplu conjugal, aceasta fiind legata direct de cstigul financiar pe care femeia l aduce n
bugetul familial. Femeile sunt mult mai putin angajate n cmpul muncii; ele ocupnd posturi mult
mai slab platite dect barbatii; la aceleasi munci efectuate, cstiga mai putin comparativ cu barbatii.
O inegalitate flagranta, dar mai putin discutata pna de curnd, este aceea ca femeile au
profesii si executa munci cu mare ncurcatura afectiva si disonanta emotionala. n relatia cu publicul,
n calitate de educatoare si nvatatoare, ca secretare, vnzatoare si chelnerite etc., lor li se pretinde sa
fie mereu amabile, sa nu supere clientii, copiii, parintii. Deci indiferent de starile sufletesti care,
firesc, nu pot fi ntotdeauna pozitive, lor li se cere sa afiseze amabilitate si bunavointa, ceea ce
evident nu e o sursa de confort psihic. Situatia are valente suplimentare negative fiindca n mediul
familial tot pe ele cade greul problemelor psihoafective: grija fata de copilul bolnav, necazul cu fiica
pe care a parasit-o iubitul etc.
,,Judecatile cu privire la status si putere sunt si le asociate stereotipurile de gen: de la cei
care ocupa pozitii mai nalte n ierarhia sociala se asteapta trasaturi specifice masculine, pe cnd
despre cei cu un status mai scazut se crede ca au trasaturi stereotip feminine.
Cei care nu se conformeaza rolurilor de gen stereotipurilor asteptate de la sexul lor sunt
sanctionati social n diverse forme"[21]. Raspunsul societatii se manifesta deseori prin blamarea
victimei, care este considerata a fi vinovata pentru ca a ncalcat diferite norme de comportament.
Pedepsirea actelor de violenta domestica a nsemnat nsa depasirea dihotomiei public/privat, care
justifica n mod traditional neinterventia autoritatilor statului n conflictele din
familie.
Discutnd celebra sintagma ,,ceea ce este personal e politic", Susan Moller Okih (1989)
[22] a constatat faptul ca la fel ca sfera publica, cea privata (domestica) este controlata tot de relatii
de putere; n ambele cazuri dominatia masculina este considerata o modalitate de manifestare a

dominatiei masculine n cadrul familiei patriarhale. n aceste conditii, dreptul la viata privata a fost
mult timp nteleasa ca fiind libertatea tatilor si sotilor de a-ti disciplina copiii si sotiile.
2.7. Femeia si violenta domestica
Cresterea violentei ndreptata asupra femeii reprezinta una dintre problemele sociale cele
mai dramatice cu care se confrunta societatile contemporane. Desi este dificil de estimat numarul
femeilor care sunt maltratate chiar de catre sotul lor, datorita dorintei de a domina si de a mentine
controlul. Mai mult, majoritatea partenerilor recurg la diferite agresiuni considernd pedepsele fizice
ca un mijloc de disciplinare.
Situatia si problemele femeilor din societatea romneasca aflata la nceputul acestui nou
mileniu, depind de doua tipuri de realitati. Pe de o parte, de realitatea socialista, de modul n care
barbatii si femeile si-au redefinit relatiile si raporturile de forta n competitia pentru controlul
resurselor care caracterizeaza societatea n tranzitie n care traim.
Pasti Vladimir (2003)[23] ne informeaza ca n majoritatea cazurilor de violenta, femeile
apeleaza la autoritati mai degraba daca violenta este exercitata asupra copiilor dect asupra lor.
Da, ntr-adevar este mai ,,normal" ca o femeie maltratata de partenerul ei si deci mai usor
de recunoscut ntr-un sondaj de opinie de ct ca un barbat sa fie maltratat de partenera.
Agresorul impune victimei izolare sociala, chiar si fata de alti membri ai familiei, pentru
ca acestia sa nu afle suferintele care i sunt provocate. Femei care au fost victime ale unor parteneri
agresivi relateaza despre violurile si perversiunile sexuale la care au fost supuse. Aceste suferinte
fizice sunt acompaniate constant de cele psihologice, caci victimele sunt amenintate, manipulate,
private adesea de resurse economice. Poate ca suferinta mintala este cea mai periculoasa (pentru ca
este constanta), este cea provocata de ideea ca n orice moment victima se afla pe mna agresorului
si fara putinta de aparare. Constientizarea acestei situatii determina la victima permanenta
autoculpabilizare si cautare de solutii pentru a preveni incidentele violente, torturante.
Raportul Organizatiei Mondiale Contra Torturii (OMCT) consemneaza: ,,... n acelasi
mod n care tortura produsa de un agent al statului are cel mai adesea loc n timp ce victima se afla
ntr-o detentie secreta, fara acces la lumea exterioara, fiind la bunul plac al celor care o interogheaza
sau sechestreaza, care la rndul lor nu sunt deloc controlati, femeia batuta, din cauza situatiei ei n
familie, traieste departe de prieteni, de familie sau de alte persoane. Desi aparent libera sa plece,
spre deosebire de detinute, fuga ei ar putea fi, din punct de vedere psihologic si de facto, imposibila,
pentru ca se teme de violenta mpotriva ei sau a copiilor, sau nu are familie, sau nu dispune de
sprijin juridic ori de sprijin si ajutor n comunitate"[24].
n situatii de violenta domestica exista, cu diferente de la o tara la alta, o toleranta fata de
asemenea acte. Aceasta toleranta se leaga de sentimentele de onoare ranita, gelozie, furie ale
barbatului, provocate de comportamentul nepotrivit al partenerei. Adesea, barbatul si imagineaza
despre comportamentul femeii si nu despre acte reale comise de ea. Aceste scuze sunt valabile nsa
doar pentru comportamentul barbatului, sunt deci discriminatorii si tolereaza de la actele impulsive
la actele de razbunare planificate, deliberate. Cel mai adesea, violentele mpotriva partenerei sunt
bine gndite, organizate de catre barbat, pentru ca ele se bazeaza pe o atitudine constanta de
dominare a barbatului asupra femeii.

George Neamtu (2003)[25] ne spune ca n unele tari exista toleranta fata de pedepsele pe
care sotul le aplica sotiei pentru comportamentul ei ,,nepotrivit". Dar aceste acte ,,sanctiuni
legitime" nu sunt permise dect barbatului; ele sunt deci rezultatul unor discriminari la care este
supusa femeia.
Organizatia Mondiala Contra Torturii (OMCT) arata ca violenta domestica este, nainte de
toate, o violarea drepturilor omului. Mai mult, relund argumentul sanctiunilor n cazuri de violenta
domestica, putem nfiera statul pentru asumarea unei parti din responsabilitatile privind consecintele
violentei domestice, deoarece aceasta se produce de fapt cu autorizarea si consimtamntul sau.
,,Una dintre problemele care apar n general n rndul specialistilor si care se datoreaza
lipsei de ntelegere profesionala a fenomenului de violenta domestica este faptul ca interesul si
viziunea lor asupra interventiei se opresc la pedepsirea agresorului si eventual la sprijinirea
victimei".[26]
Discursul specialistilor axat exclusiv pe cele doua puncte de interventie este relevat la
toate ntlnirile n care se discuta pe tema violentei n familie. Viziunea interventiei educative si
terapeutice la nivelul agresorului si a familiei, luata ca unitate de interventie, ca si viziunea
actiunilor preventive sunt aproape absente.
ntr-o societate lipsita de putere, curaj, ndrazneala, cu oameni neobisnuiti cu autonomia
personala, n case cei mai multi n-am apucat dect exercitiul slab, este greu de spus ca am avut de-a
face cu discriminari de gen n sfera publica, cei mai multi dintre noi fiind de fapt nediscriminativ
anulati ca influenta sociala. n mod particular, femeile sunt socializate n sensul blocarii aspiratiilor
prin preajma caminului, eventual sa aiba o slujba onesta, dar nu implicanta, caci are cine gndi si
conduce n numele, interesul si locul lor, dupa care sunt blamate ca nu sunt n stare de mai mult.
,,n societatile patriarhale si n familia traditionala, autoritatea barbatului si a tatalui era de
la sine nteleasa, nevasta si copiii reprezentnd un gen de bunuri pe care barbatul le administra si
admonesta fara protectia comunitatii, ea intervenind doar n circumstante extreme".[27]
Cercetarile au aratat ca violenta familiala este un raspuns complex la anumite conditii:
saracia, lipsa de putere socio-politica, promovarea n mass-media a violentei fata de femei, ideologia
dominantei si agresivitatii masculine si altele. Datele arata ca variabilele att economice ct si
psihologice intervin n hotarrea sotiilor de a ramne sau nu n abuzul conjugal.
Se constata ca femeile prinse ntr-o relatie violenta ncearca sa ia o masura de protectie
(care adesea nu este cea mai nimerita), abia n momentul n care simt ca pericolul se rasfrnge si
asupra copilului. Cta vreme femeia crede ca suferinta o atinge doar pe ea si pentru copil este de
preferat sa aiba ambii parinti, femeia ramne n relatie, pierzndu-si ncetul cu ncetul sentimentul
puterii de a stapni o situatie, sentimentul generozitatii si capacitatea de a darui dragoste si de a crea
bucurie n jur, adica acele caracteristici care definesc feminitatea ca opusa masculinitatii. Ceea ce
pierde femeia prinsa ntr-o relatie violenta este nsasi puterea feminitatii ei, puterea de a crea si
recrea lumea, de a fermeca lucrurile.
Aceasta dovedeste nca odata ca subiectul violentei domestice este un subiect important,
care nu a fost nca bine aclimatizat n conditiile societatii, ale politicienilor si ale comunitatii
profesionistilor de la noi. Faptul ca n ultimul timp au loc tot mai multe ntlniri si discutii cu

specialisti si politicieni pe teme violenta domestica constituie o mare speranta de schimbare a

actualei situatii.
,,Oricum, ceea ce n consensualitate studiile au aratat ca violenta nu rezolva tensiunile
familiei, ci le amplifica. Mai mult, violenta naste violenta si o transmite prin socializare si nvatare
sociala"[28].
Cred ca ignoranta si indiferenta, puternic nradacinate n mentalitatea romneasca,
reprezinta principala cauza a absentei unei politici sociale n crearea a unor spatii sigure pentru
victime, de luare a unor masuri preventive si de interventie complexa si de reglementare legala
protectiva eficienta.

[1]

Zamfir C., Strategii ale dezvoltarii sociale, Editura Politica, Bucuresti, 1977, p.147.

[2]

Pop Luana Miruna, Dictionar de politici sociale, Editura Expert, Bucuresti, 2002, p. 667.

[3]

Dobash R.E. si Dobash R.M., Violence against wives, London: Open Books, 1980, p.82.

[4]

Miroiu M., Lexicon feminist, 2002,Editura Polirom., p.344.

[5]

Bodrug-Lungu V., Violenta domestica - aspecte sociale si legislative, Chisinau, 2005, p. 27.

[6]

Maynard Mary si Winn Jan - Women Violence and Male Power, 1997.

[7]

Popescu Liliana, Politica sexelor, Bucuresti, 2004, p.236.

[8]

Lorber Judith- Paradoxes of gender, London, 1994, p.71.

[9]

Tallman I., Passion, Action and Politics, San Francisco: Freeman, 1977.

[10]

Analiza situatiei n Romnia n ceea ce priveste promovarea problematicii violentei domestice si

impunerea sa ca problema sociala, este preluata din studiul publicat n Revista de Cercetari Sociale,(2), 1998,
Popescu M., Violenta domestica.Tendinte actuale n politice sociale.

[11]

UNIFEM , Chisinau , octombrie 2002, p. 79-81.

[12]

Vaduva Galina, Analiza si prevenirea violentelor n familie., ndrumar pentru politisti, Ed. Ministerului de
Interne, 2002.

[13]

Ibidem. p. 90.

[14]

Roth-Szamoskozi M., Copii si femei victime ale violentei, Cluj-Napoca, 2005, p. 293.

[15]

Radulescu S. M, Victime si agresori, 2001, p. 285-289.

[16]

Thomas D., Domestic Violence Program, 1990, p. 37.

[17]

Ilut Petru, Sociopsihologia si antropologia familiei, Cluj- Napoca, 2005, p. 159.

[18]

Dragomir O., Miroiu M., Lexicon feminist, Editura Polirom, 2002, p. 342-343.

[19]

Ilut P., Sociopsihologia si antropologia familiei, Cluj-Napoca, 2005, p. 123.

[20]

Ibidem., p. 124.

[21]

Dragomir O., Miroiu M., Lexicon feminist, 2002, p. 344.

[22]

Okih, Susan Moller, Justice, Gender,and the Family, New York, Basik Books, 1989, p. 126-127.

[23]

Pasti V., Ultima inegalitate, Iasi 2003, p. 127.

[24]

Neamtu G., Tratat de asistenta sociala, Bucuresti, 2003, p. 683.

[25]

Ibidem. p. 684.

[26]

Ibidem, p. 686.

[27]

Ilut P., Iluzia localismului si localizarea iluziei, Iasi 2000, p. 166.

[28]

IlutP., Sociologia familiei, Cluj-Napoca, 1994, p. 215.