REFERAT

La disciplina „Istoria Administrației publice”

Tema: Devălmăşia ca atribut al organizării sociale şi
administrative în cadrul Obştii săteşti.

Subteme:
1.Obștea sătească și normele sale de conduită;
2.Devălnășirea ca atribut;
2.Caracteristicile și normele obștii sătești

Structura referatului;
1)Introducere
2)Cuprins
3)Concluzie
 Anul 271 este cunoscut ca anul retragerii Aureliele din spațiul dacic. Din
punct de vedere al organizării administrative în perioada după 271, până la
formarea statului medieval Moldova, sec XIV-lea, geto-dacii în procesul de
romanizare(care s-a produs în sfera culturii și în sfera lingvistică, normative și în
sfera organizării armate) deja și-au piedut acele caracteristici care ne dă dreptul
nouă, cât și istoricii folosesc pe larg această noțiune de daco-romani, adică dacii,
geto-dacii romanizați. Marea masa a populatiei romane, precum si zonele locuite
anterior de dacii liberi au ramas in continuare in sfera de influenta romana, caci
Iimperiul roman a continuat sa manifeste un interes deosebit pentru fostele sale
posesiuni de la nordul Dunarii.
In ceea ce priveste organizarea sociala a populatiei daco-romane, trebuie
precizat ca dupa retragerea aureliana asistam la un fenomen de ruralizare a vietii
sociale, trasatura comuna tuturor provinciilor Imperiului roman. Pe acest fond
populatia daco-romana isi continua existenta in formele traditionale de
organizare sociala, anume obstilesatesti sau teritoriale, care devin acum unica
forma de organizare sociala in spatiul carpato-danubiano-pontic.
Factorii ce au influențat acest process publicat de fapt pentru acea perioadă
a doua jumătate a secolului III e.n. sunt: Marele Migrații ale popoarelor
nomade( cu mod de viață sedentar), care erau destul de agresive, aveau un
sistem economic social mai înapoiate, nu aveau o organizare articulate
instituțională.
Principala formă de organizare social și administrative la daco-romani devine
obștea sătească. Ea reprezintă o comunitate de oameni care lociau pe un anumit
teritoriu pe care îl stăpâneau din punct de vedere economic, și locuitorii care
locuiau pe acest teritoriu, care se numea de regulă sat aveau forma lor de
conducere și administrație. Stapanirea exercitata de membrii obstii asupra
terenurilor din hotarul obstei:stapanire devalmasa si stapanire
personala/individuala. Ambele forme de stapaniresunt in esenta lor forme de
apropriere a folosintei si ca atare nu trebuie confundate cu proprietatea indiviza
sau cu cea privata. Comunitatea umană dintr-o obște sătească își avea
proprietatea comună asupra teritoriului dar împărțea acestul teritoriu anual
pentru prelucrare, familiilor care făceau parte componentă din această obște
sătească. Această prelucrare era numită prelucrare parcelară, care avea loc dea
valma(adică împreună, la grămadă).
Obstea sateasca sau teritoriala se afla la mijlocul distantei dintre obstea
gentilica si stat, in sensul ca ea pastreaza anumite trasaturi ale obstei gentilice,
dar are elemente comune si cu organizarea de tip politic, dovada ca obstea
sateasca s-a mentinut si dupa formarea statelor feudale romanesti de sine
statatoare. Astfel,.obstea sateasca pastreaza democratismul vechii organizari
gentilice, schimband doar criteriul apartenentei individului la colectivitate din cel
din sange in cel teritorial, acesta fiind de altfel si elementul comun cu organizarea
de tip politic.

In documentele referitoare la satele existente dupa intemeierea statelor

feudale romanesti se mentioneaza in mod frecvent ca ele dateaza "din veac" si ca
au "hotare vechi si de demult". O statistica intocmita pe baza unor asemenea
documente din Moldova a stabilit ca 80.3% din sate erau anterioare intemeierii
statului. Ele au existat deci si in perioada de trecere la feudalism, asa cum au
existat si la daci, chiar in perioada dominatiei romane. Este semnificativ ca in
limba romana s-au pastrat, atat termenul de "sat" provenind de la latinul
"fossatum", cat si cel de "catun" de origine traca. Dar "sat" nu are numai sensul
geografic de asezare rurala, ci si pe acela demografic de totalitate a locuitorilor
sinonim cu "obstea", termen mai rar folosit.

Deci prelucrarea pămntului se considera că este proprietate comună, însă

repartizarea parcelară se făcea anual pentru ca fiecare familie să aibă o porțiune
de teren, pe care o prelucra și creștea produse pentru a întreține familia. Această
repartizare anuală se făcea cu schimbarea terenurilor, deoarece terenurile pot fi
de diferită fertilitate(mai rodice, mai puțin rodice), iată de ce se făcea această
rotație. Această rotație se mai făcea și prin faptul că se foloseau mai multe
asolamente, adică asolamentul anual, bienal și trienal. Asolamentul anual
însemna că pe același teritoriu se putea de semănat, de crescut în fiecare an
același produs. Bienal era atunci când un an se creștea produse pe această
porțiune de pământ iar al doilea an această porțiune de pământ rămânea
neprelucrat, pentru ca el să-și acumuleze rezervele organice pentru viitorul an.
Trienal se făcea în cazul în care porțiunea de pământ rămânea cu conceptul din
ziua de azi pârloagă pe doi ani, iar al treilea an deja era cultivat, semănat și în așa
fel în membrii obștii sătești considerau că ridică productivitatea acestei porțiuni
de pământ. Celelalte terenuri, cum ar fi lacurile, iazurile, râurile, pădurile,
imașurile, erau comune. Stapanirea exercitata de membrii obstii asupra acestor
bunuri atragea imposibilitatea pentru oricare dintre membrii obstei de a instraina
sub orice forma terenurile aflate in hotarul obstii. Cea de-a doua forma de
stapanire asupra pamantului in cadrul obstei, cea individuala,are la baza munca
proprie depusa de un membru al obstei pentru amenajarea unui bun care
anterior se afla in devalmasie si care prin munca incorporata in el dobandeste o
valoare economica noua. Prima desprindere din fondul devalmas al obstii a fost
terenul pe care membrii obstii si-au intemeiat gospodariile (terenul de casa si
gradina). Semnul distinctiv al trecerii acestor terenuri din stapanirea devalmasa in
cea personala era gardul. Un proces asemanator l-a parcurs si terenul de
agricultura, denumit țărina sau racla. Acest teren era impartit in loturi distribuit
familiilor din obste prin tragere la sorti, dar nu in sistemul asolamentului ca in
obstea geto-daca, ci o data pentru totdeauna. Aceste loturi se numeau sorți sau
loturi matca deoarece ele dadeau posibilitatea celor care le stapaneau sa utilizeze
si celelalte parti din hotarul obsetei, stapanite in devalmasie cu ceilalti membrii ai
obstii.

Cu alte cuvinte, obștea sătească din punct de vedere economic, era o obște cu
proprietate comună asupra forțelor de producție, cu repartizarea parcelară a
pământurilor și folosirea în comun a celorlalte terenuri. Desigur că toate aceste
reguli, când, cine și cum împărțește, care sunt criteriile de repartizare se făceau în
conformitate cu anumite reguli care purta denumirea de obiceiul pământului.
Acesta nu era altceva decât un grup de reguli, un fel de Belegines ca pe timpul lui
Burebista, în condițiile deja a obștii sătești – obiceiul pământului(pământului se
avea în vedere a localității) pentru că obiceiul pământului a și dat naștere ulterior
dreptului cutuniar(adică dreptul tradiției, obiceiurilor). Întro obște sătească putea
să fie un obicei, în vecinătate era o altă obște sătească și desigur aveau obiceiul
pământului lor, personal, și câte comunități, câte obști sătești erau atâtea și
obiceiuri, clar că unele se intersectau desigur pentru că era vorba de o anumită
integrare, o anumită preluare aexperienței care exista în vecinătate. Adică noi ne
întâlnim cu conceptul de obiceiul pământului ca un termen juridic, ca un termen
de reglementare. Astfel acesta fiind constituit din un set de reguli care
reglementau toată viața comunitară și economică în obștea sătească.
Obștea sătească din punct de vedere al organizării sociale probovăduia
spiritual egalitar ai toți membrii obștii sătești erau mai ales la prima etapă de
funcționare a lor erau egali, cu excepția a unor conducători care își adjudecă
ulterior conducerea datorită acestul fapt, ulterior însușesc anumite bunuri, are loc
o diferențiere socială, atunci deja societatea va ajunge la un alt nivel când relațiile
de obște se vor transforma în relații de clasă, când vor apărea clasa feudală,
țăranii, șerbi ș.a. Aceasta reprezenta cee ace numim noi obștea săteasă din punct
de vedere al organizării ei și al ponderii economice.
Caracterele obstii satesti sau teritoriale:

1) Un prim caracter care decurge din insasi denumirea acestei forme de

organizaresociala, este cel teritorial. Obstea este prin definitie o asociatie de
gospodarii familiale, reunite pe baza unui teritoriu stapanit in comun.
Termenulcare desemneaza teritoriul stapanit in comun este cel de mosie, de
sorgintetraca, si este sinonim cu cel de proprietate. Pentru a desemna partea care
revinefiecarui membru al obstei din teritoriul stapanit in comun, se utilizeaza
termenulde mos, din aceeasi familie de cuvinte, alaturi de care, in limba romana a
patruns si un sinonim de origine latina, anume batran, care vine de la "veteranus"
si care a avut la origine aceeasi semnificatie. De aici si expresia intalnita la nivelul
obstilor satesti teritoriale, si care se pastreaza si astazi inlimba romana, aceea de
mos batran.

2) Caracterul agrar si pastoral. Acest caracter este determinat de

indeletnicirile traditionale ale stramosilor nostri, anume agricultura si cresterea
vitelor. In mod corespunzator teritoriul obstei satesti sau teritoriale se impartea in
2 categorii de terenuri corespunzator destinatiei lor economice: campul, terenul
de cultura, si pasunea, care în sens larg cuprindea si padurea, terenul desemnat
cresteriivitelor.Marea majoritate a membrilor obstei se îndeletnicea cu
agricultura, însa exista si un numar mai redus de membrii ai obstei, care se
îndeletniceau cu pastoritul într-o forma pastorala specifica poporului roman si
anume transhumanta.

Orice trecere a unei suprafete de teren din stapanirea devalmasa in stapanirea

individuala se facea cu aprobarea adunarii generale a obstii, obstea continuand sa
pastreze asupra tuturor terenurilor aflate in potarul sau un drept superior
desupraveghere si control. Normele referitoare la relatiile de munca . Intrucat
obstea este o comunitate de munca cu stapanire devalmasa asupra pamantului
ea organinizeaza desfasurarea indeletnicirilor fundamentale ale membrilor sai. S-
au conturat astfel o serie de reguli de conduita referitoare la procesul muncii:

1. reguli ce reglementau repartizarea campurilor de cultura.

2. Reguli ce reglementau stabilirea felului culturii pentru fiecare lot .

3. Reguli ce reglementau timpul de desfasurare a muncii (pornirea

plugurilor)

4. Reguli referitoare la distribuirea produselor pentru consumul personal al

membrilor obstei si pentru fondul obstii.

5. Reguli referitoare la pornirea turmelor pentru pastoritul comun.

6. Impartirea produselor turmei comune

7. Stabilirea locurilor si a perioadelor de pasunat.

3) Organizarea obstii satesti sau teritoriale.Oraganele de conducere ale

acesteia erau:

- Adunarea megieșilor

- Sfatul oamenilor buni si batrani

- Alesii obstei(juzii și cnezii)

 Cîteva Obşti săteşti aşezate în regiuni cu o configuraţie geografică şi
economică unitară puteau forma uniuni de obşti. În cadrul uniunilor, obştile
săteşti îşi păstrau organele lor de conducere, dar pentru rezolvarea problemelor
comune ale uniunii constituiau, prin desemnarea reprezentanţilor săi, un Sfat al
Uniunii

Fiecare obște sătească, desigur își aveau organele sale de conducere. Primul
organ, cel mai important de conducere a obștii sătește era adunarea megieșilor
(megieș este sinonimul noțiunii de vecin). Statut de megieș în avea fiecare
membru al obștii sătești, iar adunarea megieșilor cu era altceva decât organul
suprem de conducere al obștii sătești. Era o formă democtatică, adică nu este
vorba de un conducător care stabilește regulile. Chiar și cele reguli care se
conțineau în obiceiul pământului erau aprobate, discutate, înconființate, stabilite
de către adunarea megieșilor. Ea se convoca după necessitate, de regulă de două-
trei ori pe an, atunci când se acumula o sumedenie de probleme, de întrebări care
erau la ordinea de zi și care reflectau organiarea vieților sociale, care trebuiau să
fie soluționate (de exemplu, forma de repartizarea a bunurilor ) se convocau și se
discuta despre acest lucru. Adică această adunare a megieșilor nu este altceva
decât un fel de successor al ordo decuriolum, din municipiile și coloniile de pe
timpul Daciei romane, în sens că era un organ deliberativ, adică un organ colectiv
de conducere. Din cauza că acestă adunare era doar de două-trei ori pe an,
comunitatea a decis să aleagă unii reprezentanți ai acestei comunități, să formeze
un organ mai mic, căruia ei o să-i delegheze dreptul să soluționeze problemele
între adunările lor, acest organ se numea sfatul oamenilor buni și bătrâni.
Însăși această denumire de oameni buni, erau acei care se deosebeau prin
anumite calități, adică respecta obiceiul pământului, avea anumită autoritate în
aceasta, se deosebea prin niște calități de organizare, avea anumite calități
morale,pentru că acesta mereu era pus, să spunem așa în capul mesei.
Partea a doua, și anume denumirea de oameni bătrâni, aici se conține faptul
că vârsta acumulează o anumită experiență bogată în organizarea activității obștii
sătești, care erau membri al acestui consiliu, acestui sfat. În fiecare an la adunare,
acest consiliu era ales dintre megieși și I se dădea dreptul să activeze din numele
adunării, în al doilea rând, ei soluționau problemele care apăreau și nu era
necesar să fie convocată adunarea, deci rezolvau problemele curente, problemele
judiciiare, conflicte care puteau să apară, adică ei aveau și funcții judecătorești și
administrative. Acest consiliu, adică oamenii bătrâni aleși din megieși, aveau
dreptul să folosească ca pedeapsă chiar de excluderea din obște, fiind cea mai
mare pedeapsă, care putea fi pe o anumită perioadă de timp sau chiar pentru
totdeauna.
Având la bază obiceiul pământului, acest sfat al oamenilor bătrâni la fel nu se
puteau aduna în fiecare zi, astfel au ales din aceste rânduri de sfat o persoană
care zilnic să țină volanul administrării acestei obștii sătești, acest conducător la
diferite etape și regiuni a căpătat denumirea de jude(la plural juzi) sau cneaz, care
era în fruntea unei obști sătești. Unde era o mai mare influență romană, erau juzii,
iar era unde era influența slavă(când menționam despre sferele migratoare) se
numea cneaz. Juzii și cneazii aveau funcții similar cu ale sfatului oamenilor buni și
bătrâni, dar care le soluționa în mod mai operativ(de exemplu conflicte mai
mărunte care puteau izbucni sau redarea unor idei de completarea acelui obicei al
pământului cu unele norme noi) întrucât jude și cneazul erau mereu în această
activitate și era o persoană cu experiență, având funcții judecătorești,
administrative cât și economice.
Acest jude sau acest creaz nu este altceva decât succesorul acelui magister
de la comunitatea dacică din municipii și colonii, și predecesorul al primarului de
astăzi. Iar consiliul acesta al oamenilor buni și bătrâni nu este altceva decât
predecesorul consiliilor noastre locale de astăzi dar care deja se aleg în alte
moduri, existând o legislație modernă, atribuție de altă natură și spiritul.
Normele referitoare la familie si casatorie:

In perioada obstei sătești aceasta era compusa din familii mici alcatuite din
parinti si copii, caracterizate prin egalitatea in drepturi a tuturor membrilor
familiei asupra patrimoniului acesteia, egalitate determinata de munca in comun
depusa de membrii familiei in cadrul gospodariei casnice. Aceasta egalitate in
drepturi a generat obligatii reciproce de intretinere pe de o parte intre parinti si
copii, pe de alta intre soti. Principiile traditionale ale familie daco-romane s-a
imbogatit sub influenta crestinatatii. Casatoria se inchie prin liberul
consimatamant al partilor, iar divortul era admis la cererea oricaruia dintre soti,
intre acestia existand deplina egalitate in privinta motivelor de divort pe care le
puteau invoca.

Normele referitoare la mostenire si obligatii:

 In materie succesorala, descendentii aveau egala vocatie succesorala la
moștenirea moșiei familiei, fiind totodata recunoscut si dreptul de mostenire al
sotului supravietuitor. In ceea ce priveste materia obligatiilor, membrii obstei
aveau deplina capacitate da a incheia conventii si invoieli libere de forme, cea mai
raspandita fiind vanzarea, care evoluase sub influenta bizantina devenind
consensuala translativa de proprietate.O alta conventie larg raspandita era
schimbul dat fiind caracterul natural al economiei.
Ca și în cazul perioadelor anterioare, sentimental acesta de unificare, de
integrare mereu a existat din acea perioadă până în ziua de astăzi. Acum trăim
întro perioadă așa numită integraționistă. Iată de ce acești juzi, cneazi se
cunoșteau unii pe alții, se împrumutau deseori cu unelte, făceau schimb de
mărfuri, rezultat care obștile sătești aveau aproximativ aceleași obiceiuri, condiții
climaterice. Astfel a apărut necesitatea obiectivă de a se unifica, și s-a început
procesul de unificare a obștilor sătești. Reeșind din unificarea a 4-5 obști sătești
mai apare deja un organ al administrației la nivelul uniunii de obști, acesta se
numea sfatul uniunii de obști în care erau cnezii sau juzii de la toate celelalte
obști, și ei deja soluționau problemele comun care erau în această uniune de
obști.
La formarea acestor uniuni de obști pentru că ele au stat la baza consolidării
proprietăților care existau și edificării unor noi unități administrative, care se
numesc voievodate și crezate.
În concluzie, economia obștii sătești, era proprietatea comună asupra
pământului iar organizarea social și administrativă se făcea sub formă de auto-
administrare prin organele proprii de conducere, atât de liberative cât și
executive(dacă să vorbim cu termenii din ziua de azi), deci un organ care discută,
adoptă decizii și un organ care le pune în aplicare. Obștea sătească este o
formă de comunitate a cărei origine se pierde în începuturile epocii
medievale, în care pădurea și pășunile sunt proprietatea indivizibilă a
întregii comunități.