Știința politică nu este o politică. Nu este neapărat instruirea pentru a deveni un politician practicant.

Știința
politică înseamnă instruirea în analiză calmă, obiectivă a politicii, care le poate fi sau nu de ajutor
politicienilor.
În știința politică contemporană s-a înrădăcinat o ramură specială a cunoașterii – elitologia, care se ocupă
cu studiul elitelor, de condițiile formării lor, de rolul acestora în societate, de modalitățile de influență a
diferitor grupuri de elită asupra scnhimbărilor sociale.
Urmărind evoluția istorică și politică a conceptului de elită, sociologii și politologii califică prin acest
termen pe acei membri ai unei societăți care dețin o poziție superioară în cadrul ei. Acesta este sensul
generic, social și politic al conceptului de elită. În opinia mea, se poate evoca termenul de elită pentru a
califica membrii unei meserii, ai unei arte, care excelează în sfera lor de activitate.
Teoria elitelor, care astăzi are mulți aderenți, cunoaște predecesorii vestiți, începând cu gânditorii antici,
continuînd cu N. Machiavelli și terminând cu F. Nietzsche, mai apoi dezvoltată în perioada medievală și
fundamentată conceptual în epoca modernă. Astfel, încă din antichitatem problema elitei era strâns legată
de către gânditori de problema diviziunii sociale a muncii, elementul căreia în constituie diferențierea
societății în conducători(minoritate, elită) și conduși (majoritate, mase).
Niccolo Machiavelli (1469-1527) este primul teoretician al politicii, fondatorul științei politice moderne.
Gânditorul renascentist caută o corelație optimală între cârmuitor și popor, găsind-o în puterea forte. În
același timp el condamnă puterea tiranică care desfrânează deopotrivă și conducătorii și masele.
În opinia mea, consider interesantă tipologia lui Machiavelli referitoare la metodele de conducere care
asigură Principelui eficacitatea puterii, astfel considerând că puterea trebuie acordată de preferință celor
care nu tind spre ea, celor care sunt împovărați de ea, adică celor care nu doresc să o capete sau să o
mențină.

-Tabelul cu generația 1 și 2 de elite + concluzia. Concluzia rezidă într-aceea că

reprezentanții primei generații de elitiști au formulat bazele doctrinei elitelor, având drept suport
conceptual clivajul / dihotomia „elită-masă”, iar elitiștii din generația a doua au dezvoltat și interpretat
unele postulate ale elitiștilor clasici, însă temelia doctrinei a rămas neschimbată. Această temelie constă în
structurarea elitară a societății drept necesitate și normativ.
Formarea precum și întreaga evoluție a elitei politice moldovenești, a fost condiționată de câteva procese
semnificative, conexe între ele, și anume – perestroika gorbaciovistă(1985-1991), mișcarea de reanștere
națională (1988-1991) și adoptarea Declarației de Independență a Republicii Moldova (27 august 1991).
„Perestroika”, devenind politica oficială adoptată de partidul-stat în aprilie 1987, a fost o mișcare inițială de
clasa politică nomenclaturistă, de elita politică a statului-partid care căuta un sprijin în mase, în societate.
Mișcarea reformistă în cauză a fost o tentativă de revigorare a sistemului politic sovietic prin încercarea
unor grupări din eșaloanele de vârf ale conducerii politice de a-și îmbunătăți poziția sa față de rivalii lor din
clasa politică superioară a țării și a unor segmente din birocrația recalcitrantă. În același timp, restructurarea
gorbaciovistă, desfășurată dub sloganele „democtrație”, „accelerare”, „mentalitate nouă” etc., prezenta o
încercare disperată de a salva elita gerontocratică, partocratică, de eșec.
Respectiv ea a avut drept rezultat renunțarea de la ideea unui partid-stat, a unui monopol de putere, a unei
ideologii și a unei economii de comandă, ceea ce înseamnă, de faptt, trecerea la democratizarea vieții
politice și la reformele de piață.
Elita politică apîrând ca subiectul central și definitoriu al vieții politice joacă un rol important în formularea
și realizarea în practică a obiectivului de supraviețuire a Moldovei. Ea se organizează în istoricitatea
societății di în diviziunea socială a muncii, care conjugă evoluțiile spre complexitate ale realității sociale cu
separarea deciziei de execuție. Puterea lor se bazează ori pe posibilitatea de a influența pe cei care
nemijlocit adoptă decizia, sau prin participarea proprie la adoptarea acestor decizii.
Elita politică este produsul structurii politice a societății. Membri ai elitei sunt cei care participă în procesul
de elaborare și adoptare a deciziilor de stat. Ei sunt cei care sunt aleși pentru a reprezenta interesele
populației. Aceasta include lupta pentru soluționare a problemelor majore cu care se confruntă societatea la
momentul dat Din perspectiva organizațională elita este reprezentată de vârful piramidei de etajele unde se
stochează informația vitală și se elaborează deciziile.
Elita politică cuprinde vârful piramidei ierarhiei puterii din țară. Ea deține puterea politică care îi conferă
posibilitatea de a utiliza în folosul sau toate resursele statului – de la cele materiale până la cele cultural
informaționale.
În anii 60-80- cresc cerințele formale față de persoanele ce-și realizau cariera elitară(loialitate, naționalitate,
proviniența socială, studii superioare, școală de partid) și excludeau regulat cei ce nu corespundeau
standardelor.
În comparație cu elita actuală, în unele cazuri, aparatul de conducere nomenclaturist activa mult mai
eficient. Deloc întâmplător, cadrele propuse de această mașină, au ocupat cele mai înalte funcții de
conducere din diferite state(M.Snegur, P.Lucinschi, B.Elțin, L.Cravciuc, N.Nazarbaev, E.Șevardnadze,
G.Aliev, I.Karimov,S.Nieazov, A.Brazauscas, R.Riuitel, etc.)
TABELUL
Din tabel rezultă că elita actuală este cuprinsă în grupa de vârstă medie 56,24 prin comparație cu cea din
timpul sovietic – 52,8. Elita democratică fiind mai vârstnică, cauza fiind că ea practic nu s-a schimbat,
aproximativ 70% au rădăcini nomenclaturiste, respectiv este o continuitate și ea nu are de unde fi mai
tânără. Aceasta deoarece tineretul era implicat doar în organele de minimă importanță, parlamente
decorative, sindicate, etc.

În prezent în Republica Moldova elita politică este compusă din două categorii de actori. Prima este
alcătuită din oameni care s-au mai aflat la putere și au activat în cadrul regimului sovietic. A doua categorie
sunt oamenii care au fost ridicași pe creasta de val al democtrației. Mulți din ei nu erau pregătiți de a fi
conducători, doar erau simpli cetățeni care credeau în democrație.
În timpul de față, caracteristici deosebite a elitei conducătoare sunt:
-concentrarea puterii de stat în mâinile unui grup
-indiferența față de influența factorilor negativi din interiorul țării
-un nivel de trai net superior întregii populații
-selectarea cadrelor în funcții cheie din principiul fidelității personale, relații prietenești
-un statut aparte(nu se supun legilor, nu sunt pedepsite persoanele corupte)

Elita politică moldovenească nu a susținut testarea cu puterea. Vorbim nu numai de lipsă de profesionalism
în conducerea statului, ci și de criza social economică a Moldovei devenind un factor în deformarea
moralei sociale. Nepolitismul, corupția, clientelismul, joncțiunea structurilor de stat cu cele criminale
caracterizează puterea și politica în Moldova contemporană.(de format o schemă)
Este evident că elitele moldovenești sunt slăbite de nepopularitatea sa, însă noua elită în Moldova nu are
rădăcini adânci și tradiții. În statul nostru tânăr practic este elita primei generații.Elita moldovenească
posedă o calitate prețioasă: ea ușor percepe noul, venind din afară care după părerea sa poate aduce folos.
Este evident că astăzi și în viitorul apropiat societatea moldovenească nu poate funcționa fără elită,
deoarece ea reprezintă principalul mijloc prin care statul realizează scopurile sale colective și au un impact
asupra regimului de guvernare, statului și modelului în care acesta se dezvoltă.
Respectiv, în opinia mea, pentru a deveni o elită politică veritabilă, ea trebuie instruită și pregătită pentru a
fi capabilă să se angajeze plenar în procesul de luare a deciziei politice care vizează întreaga națiune cât și
să găsească căi optime pentru a implementa aceste decizii.
În concluzie, o adevărată elită politică trebuie să fie capabilă să-și asume responsabilitatea guvernării
oneste, astfel având la bază niște standarde profesionale de recrutare și funcționare.
Fără suportul elitelor, sau în condițiile opozițiilor, o evoluție relevantă pentru interesele și poziția lor ar fi
semnificativ diferită. Elita politică contribuie la identificarea, crearea și reformularea scopurilor societății,
ea este implicată activ în formarea preferințelor oamenilor, precum și în organizarea unui vast domeniu de
relații dintre societate și conducere. Astfel, în lipsa elitei populația niciodată nu va fi în stare să se
Fondatorii recunoscuti ai acestei teorii, patriarhii ei, sunt considerați :Vilfredo Pareto(1848-1936) Gaetano
Mosca(1858-1941) Robert Michels(1876-1936).
În prima generație a eliștilor sunt incluși, în afară de fondatorii teoriei ellitelor: Max Weber(1864-1920),
Georges Sorel(1847-1922), Sigmund Freud(1856-1939)

În cea de-a doua generație: Joseph Alois Schumpeter(1883-1950), Karl Mannheim(1893-1947), Milovan
Djilas(1911-1995), Charles Writh Mills(1916-1962), Seymur Martin Lipset(1922-2006), Mihail S.
Voslenski(1920-1997), James Burnham(1905-1987).

Eliști de origine românească, din perioada interbelică : Traian Brăileanu(1882-1947), Eugeniu

Speranția(1888-1972).