REFERAT

TEMA : Analiza mediului economic, social, politic și

interacțiunea acestora în procesul de evoluție a
Administrației Publice
Capitolul 1 - Desfăşurarea în timp şi în spaţiu a vieţii economice 2
Paragraful 1 -Introducere – Resursele financiare ale Administrației Publice...........................................2
Paragraful 2 - Cuprins – Administrația Publică în domeniul economic. Privire comparativă...................2
Paragraful 3 – Concluzie..........................................................................................................................5

1
 Capitolul 1 - Desfăşurarea în timp şi în spaţiu a vieţii economice
Paragraful 1 -Introducere – Resursele financiare ale Administrației Publice
Alături de resursele materiale, pentru funcţionarea eficientă a administraţiei publice mai
sînt necesare şi resurse financiare. Ele reprezintă mijloacele băneşti necesare pentru satisfacerea necesităţilor
membrilor comunităţilor umane.
Resursele financiare ale administraţiei publice sînt prevăzute în bugetele anuale. In condiţiile
organizării descentralizate a administraţiei publice şi funcţionării reale a autonomiei locale se întîlnesc mai
multe tipuri de bugete, şi anume:
a) Bugetul de stat care reprezintă actul juridic şi politic prin care autoritatea legislativă, în numele
cetăţenilor contribuabili, prevede sumele şi autorizează organele administraţiei publice să utilizeze resursele
financiare pe care i le acordă în scopul îndeplinirii sarcinilor sale. El prevede sumele alocate pentru
autorităţile administraţiei de stat pe anul respectiv în conformitate cu politica bugetară existentă, conţinută în
actele normative respective;
b)Bugetul unităţilor administrativ-teritoriale este actul prin care organele deliberative ale unităţilor
adminisrativ-teritoriale de toate nivelurile stabilesc mărimea alocaţiilor financiare pentru anul respectiv,
pentru diferite domenii de activitate, cum ar fi: întreţinerea aparatului administrativ, învăţămîntul, cultura,
asistenţa socială, deservirea comunală, dezvoltarea durabilă a localităţilor urbane şi rurale şi alte domenii de
menire publică.
In condiţiile Republicii Moldova acestea sînt bugetele satelor (comunelor), oraşelor (municipiilor), ca
unităţi administrativ-teritoriale de nivelul întîi şi, bugetele raionale, bugetul municipiilor Chişinău, Bălți şi
bugetul UTA Găgăuzia, ca unităţi administrativ-teritoriale de nivelul al doilea. Bugetele tuturor unităţilor
administrativ-teritoriale, conform prevederilor legale, prezintă elemente idependente, elaborate, aprobate şi
executate în condiţiile autonomiei financiare. Ministerul Finanţelor îşi asumă doar responsabilitatea pentru a
promova metodologia elaborării bugetului, principiile de bază ale politicii statului în domeniul veniturilor şi
cheltuielilor bugetare pe anul viitor şi unele reguli specifice de determinare a ralaţiilor interbugetare.
Aceste două tipuri de bugete, şi anume, bugetul de stat şi bugetul unităţilor administrativteritoriale
formează împreună Bugetul consolidat al ţării: Bugetul asigurărilor sociale, Bugetul asigurărilor obligatorii
de asistență medical, Fondurile extrabugetare.
Totalitatea acestor resurse financiare enumerate mai sus formează în ansamblul lor Bugetul public
naţional, ceea ce constituie toate resursele financiare prevăzute pe perioada unui an şi aflate în gestiunea
autorităţilor administraţiei publice. De gestionarea corectă a resurselor financiare depinde eficienţa activităţii
administraţiei publice şi bunăstarea comuninităţii.
Paragraful 2 - Cuprins – Administrația Publică în domeniul economic. Privire
comparativă
Se pot distinge activități administrative de tip clasic și intervenții noi ale administrației în viața
economică. Când intervine în administrația economică, administrația publică utilizează procedee și organe
vechi sau pune în acțiune procedee și organe noi. Dezvoltarea activităților administrative în materie
economică, întrebuințarea unor procedee și organe fac să nască noi probleme, care nu s-au pus activității
administrative clasice.

2
 Lista nevoilor publice la care trebuie să răspundă administrația variază de la o țară la alta și diferă în
funcție de epoci, mişcare de idei, situație socială, regim economic. La prima poziție a acestor nevoi, într-o
listă imaginară, figurează nevoia de liniște, de securitate; pentru aceasta trebuie să se dispună de mijloace.
De aceea autoritatea trebuie să aibă oameni, mijloace materiale, financiare, să gestioneze un domeniu
public. Ea este obligată să îndeplinească operațiuni administrative, să creeze o administrație. Toate
administrațiile au fost, la început, rudimentare sub aspect economic, au perceput impozite, au exploatat
terenuri, au strâns bani pentru oameni, au favorizat sau au făcut tranzacții, au controlat exercitarea
meseriilor, s-au preocupat de amenajarea căilor de comunicație și de facilitarea transporturilor.
Toate serviciile publice (fiind cuprinsă aici și justiția) au asigurat și dezvoltarea afacerilor, o protecție
sau o punere in pericol a bogățiilor. Administrația publică de tip clasic nu are, în principal, un scop de natură
economică, ea nu îşi propune să intervină direct in economie, Asta nu înseamnă că nu are importanță pentru
economie ea exercită o mare influență asupra economiei.
În Orientul antic, în Evul Mediu, administrația a avut, in multe state, largi preocupări economice;
astăzi, administrația publică intervine intens in economie din diferite motive, cum ar fi: protejarea resurselor,
asigurarea unei anumite ordini economice în țară, conform voinței guvernanților. Ea și- a adăugat domeniile
sale agricole și anumite manufacturi: tutun, alcool, intreprinderi industriale, căutând să introducă o anumita
ordine in viața economică.
După ce a supus intreprinderile particulare unor prescripții de poliție și higienă, ea controlează, ea
subvenționează, ea interzice producții, magazine, promovează sau interzice crearea de industrii sau chiar ea
se substituie întreprinderilor particulare în anumite ramuri de producție sau în toate aceste ramuri (în
regimurile accentuat autocrate). Chiar și în regim liberal, administrația are o activitate economica:
exploatarea terenurilor, a pădurilor, are fabrici și execută lucrări, angajează și concediază. Astăzi ea
acționează în mult mai multe domenii și, pentru aceasta, în toate țările caută să-și perfecționeze
instrumentele, procedeele.
Procedecle vechi, încă apreciate de administrație, sunt fie folosirea mijloacelor administrative normale,
fie folosirea dreptului privat. Ea se bazează în special pe folosirea competențelor de poliție, de stabilire a
prețurilor, pe competente și în ceea ce privește regulile aplicate lucrărilor publice. Puterile de poliție permit
administrației publice să impună industriei anumite obligații sau facilitàți (de exemplu: prevederile fiscale,
cele vamale, de protecție a mediului etc. și, astfel. permite incurajarea unei industrii sau alteia).
În ceea ce priveşte executarea lucrărilor publice (canale, şosele administrația publică a procedat adesea
la înființarea unor întreprinderi care au funcționat și funcționează în cadrul administrației, sau au dat unor
intreprinderi particulare care funcționează pe baza unui regulament administrativ, sub forma stabilimentelor
publice sau unor autorități independente, sarcini de producție. Au fost create întreprinderi publice cărora li se
aplică reguli noi, deosebite de cele cunoscute înainte de stabilimentele publice, unele chiar foarte apropiate
de cele aplicabile întreprinderilor particulare. Aparatul administrativ s-a îmbogățit cu organe de informare,
coordonare în materie economică, statistică, si studii economice, planificare, cu consilii și ansaambluri
economice cu competență generala, care stau alaturi de adunările cu caracter specific public: de exemplu,
Consiliul economic francez sau Camera corporativa in Portugalia.
In guverne au apărut ministere ale afacerilor economice, sau çoordonării economice (Franța, Germania,
Grecia, Japonia) și ministere tehnice, pentru a face față anumitor nevoi de ordin economic sau pentru a dirija
anumite ramuri de producție, ministere pentru fiecare sector de activitate industriala. Aceste organisme sunt
noi, dar in structură și funcționare nu se deosebesc de cele clasice. Personalul format din specialişti
constituie tot un corp de funcționari, ca si la vechile ministere.

3
 Aceste organisme noi nu se indepărtează de cele vechi, ci se înglobează în sistemul administrativ
tradițional, se completează cu alte organe, care îmbracă forme și prezintă structuri ce până de curând erau
aproape necunoscute. Peste tot au apărut societăți de economie mixte, societäți care au statutul societăților
industriale și comerciale din viața privată, dar care reunesc capitaluri publice și private. În aceste societați
economice personalul este plasat sub regim de contract de drept privat.
A nu se confunda cu societățile de stat, care folosese proceduri de drept privat, proceduri juridice
folosite, spre exemplu, în Franța, pentru întreprinderi naționalizate. In fostele țări socialiste există
întreprinderi de stat sau cu capital majoritar de stat. În țările anglo-saxone există corporația publica (public
corporation), care deriva din sistemul autorităților independente şi utilizează procedee juridice din viața
particulară.
În Anglia, personalul este în regim de contract de muncă. În S.U.A., personalul administrativ și tehnic,
nu al muncitorilor, are statutul analog funcționarilor din administrațiile ordinare.
Și acum, iată câteva intrebări ce se pot pune în legătură cu administrația in domeniul economic:
-Administrația publică economică este o administratie absolud distinctă de administrația publică
obişnuita? Adepți ai soluției diferențierii totale între ele există și la noi și Franța, și în alte țări. Dar și invers,
se poate argumenta că în materie economică, ca și în domeniul învățământului, intervențiile administrației
publice sunt similare, reglementând activitățile, înființând și făcând să funcționeze unitațile social-culturale
sau economice, cu scopul satisfacerii nevoilor publicului, diferența nefiind decât de obiect.
În materie economică se suprapun, uneori se continuă, forme vechj si elemente noi. Nu încape îndoială
că în administrația publică economica spiritul care o animă și o dezvoltă, cunoștințele pe care le necesită,
diferă în anumite privințe de spiritul care se manifestă și cunoștințele care sunt aplicate în administrația
publică obișnuită.
În administrația clasică, frecvența și baza activității constă în repetiția acelorași acte, ea presupune în
mare parte interpretarea și aplicarea textelor și se acomodează la reguli și proceduri adesea rigide și nu
necesită previziuni de lungă durată: ea poate acorda agenților săi un statut stabil.
Administrația publică economică trebuie supusă unui imperativ de randament și productivitate: şefii săi
și mulți din agenții săi trebuie să posede cunoștințe economice vaste, ea trebuie să privească departe, să
utilizeze constant statisticile, să se bazeze pe o masă de informații, ea trebuie să prevadă, pentru că erorile
sale pot antrena consecințe grave, fãcând să sufere populația, să declanşeze crize majore. Ea are nevoie de
reguli suple, nu trebuie încorsetată în prescripții, totdeauna imperative. Personalul său trebuie să fie, în cea
mai mare parte, in situația apropiată sau identică cu aceea a personalului din întreprinderile particulare. În
conduita întreprinderilor publice sursa legalității rigide nu trebuie absolutizată; gustul de a se referi la
precedent, de a se retrage în spatele instrucțiunilor, de a solicita arbitrajul şefilor ierarhici, sunt dezastruoase.
Este necesar se promova inițiative, acceptarea riscului. Administrația publică economică prezintă evidente
caractere distincte. Ea constituie o ramură distinctă în ansamblul administrației publice. Dar nu trebuie să
exagerăm diferențele, deoarece administrația publică economică este un element al aceluiași sistem, ea este
de aceeași esență.
Ceea ce se impune într-o administrație modernă, este specializarea oamenilor, a procedeelor, a
organelor. Administrația obişnuită nu se poate dezinteresa de viața economică, ea este totdeauna implicată.
Sisteme de organizare, și procedee de tip clasic sunt larg folosite în materie economică, dar programul
general, în special cel tehnologic, a generat un proces de îndepărtare lentă dar sigură de administrația
tradiționala, fără însă a se separa complet.

4
 Astfel, un minister al afacerilor economice diferă puțin de ministerul lucrarilor publice, dar societățile
de economie mixtă, societățile de stat, corporațiile publice, se îndepărtează de formulele care satisfăceau
serviciile destinate să rezolve nevoi pur administrative sau economice. Dar utilizarea acestor formule nu are
drept consecință apariția unei administrații publice economice în afara administrației obişnuite, independentă
de aceasta. În ceea ce priveşte competențele, activitatea, condițiile de muncă, responsabilitățile personalului,
nu constituie criterii de diferențiere pentru că aceleași calități trebuie promovate într-o administrație modernă
și perfecționată, chiar dacă este de tip clasic. În ansamblul edificiului administrative, administrația
economică constituie o avangarda, nu un compartiment separat.
-O altă întrebare ar fi: care trebuie să fie originea, recrutarea, statutul personalului administrative în
serviciile economice? Să ne referim deci la personalul pur administrativ, superior sau mediu, lăsând la o
parte personalul tehnic și cel de execuție. Pentru aceste servicii, în materie economica, care se substituie
întreprinderilor particulare, personalul administrativ are aceeași proviniență și același regim ca și cel din
întreprinderile particulare, nefiind titular ai unui contract de muncă încheiat cu administrația publică.
În organele administrative economice personalul administrativ cuprinde funcționari care se află in
același regim și aceleași origini ca și cei din administrația obişnuită. Cea mai bună pregătire se poate asigura
printr-o îmbinare a culturii juridice cu cea economică. Importanța creșterii organelor economice în
administrația publică pune în toate țările problema formării funcționarilor pentru aceste organe.
-O a treia problemă care suscită controverse este aceea a tendinței administrațiilor economice de a se
sustrage controlului public. Orice administrație înclină să facă să triumfe vederile sale proprii, să scape pe
cât e cu putință de autoritatea publică. Această tendință de a-și aroga puterea, pentru a se conduce ea însăși și
a acționa cum crede ea, se releva în mod deosebit mai ales în acele zone în care există o anumită autonomje
față de guvern sau autoritațile locale. Aşa sunt societățile de economie mixtă, corporațiile, societățile de stat.
Acestea sunt conduse de consilii, asemânător intreprinderilor particulare, astfel încât autoritățile publice să
poată exercita un control asupra acestor organisme.
Autoritățile statale au doar dreptul de a numi și revoca membrii acestor consilii. Există și unele
proceduri de aprobare, mai ales în materie financiară, din partea acelor organe și obligația decontărilor. Deci
nu există o autonomie completă. In toate țările unde există întreprinderi publice dotate cu autonomie,
acțiunea autorităților publice nu trebuie să se exercite în detaliu, iar gestiunea acestor întreprinderi nu
angajează totdeauna responsabilitatea miniştrilor, pentru că ei nu pot pătrunde în detaliile de gestiune a
acestora. Rămâne însă să fie determinat când începe și când se termină acest detaliu.1
Paragraful 3 – Concluzie
În concluzie, reformele economice pe care le promovează Guvernul Republicii Moldova conform
Programului său de modernizare a țării, adoptarea de noi acte normative și modificarea celor existente în
domeniul economic de către Parlamentul Moldovei vor permite investitorilor străini, să fie numeroși pe piața
moldovenească și să investească sume mai consistente.
Utilizarea raţională şi eficientă a resurselor financiare ca şi a resurselor materiele este o sarcină majoră
a autorităţilor administraţiei publice. Optimizarea cheltuielilor publice se face şi pe calea stabilirii unor
relaţii interbugetare normale între bugetul de stat şi bugetul unităţilor administrativ-teritoriale, de toate
nivelurile, prin stabilirea unui sistem de transferturi.

1
I.Alexandru, Structuri, mecanisme și instituții administrative. Analiză comparativă, vol. I. Ed.Sylvi, 1996, p. 124 și
urm.

5
 Bibliografie
1.Teoria Administrației Publice, Suport de curs – Aurel Simboteanu, 2008 –
221.p.
2.Administrația Publică – Ioan Alexandru, 1999 – 646p.