Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
In perioada la care ne referim influenta romana a continuat sa se manifeste prin schimburi comerciale,
prin capetele de pod construite de catre romani, unde stationau trupe romane. De asemenea, chiar si in
Oltenia de astazi, pana la brazda lui Novac, erau cantonate trupe romane. Istoricul Eusebiu ne
vorbeste despre recucerirea Daciei in vremea imparatului Constantin cel Mare, care a construit un nou
pod peste Dunare. S-a intensificat propaganda crestina dinspre Imperiul Roman. De aceea afirmam ca
procesul de desavarsire a etnogenezei are loc in cadrul obstei satesti.
Caracterul teritorial al obstei satesti, in aceasta perioada, este atestat prin diverse argumente.
Doua dintre acestea sunt mai semnificative: cel de ordin lingvistic si documentele scrise.
Dar caracterul teritorial al obstii satesti este atestat si de documente scrise. Mentionam, in acest sens, o
scrisoare expediata de catre o comunitate crestina din Dacia gotica, in secolul al IV-lea e. n., unei
comunitati crestine din Cappadocia. In aceasta scrisoare sunt infatisate patimirile Sf. Sava Gotul, care a
trait intr-un sat din zona Buzaului de astazi si, totodata, se fac referiri la faptul ca la nordul Dunarii
traieste o populatie statornica, care practica agricultura si pastoritul in localitati rurale asezate pe vaile
raurilor si constituite in obsti si la un inceput de diferentiere sociala intre bogati si saraci. Un alt
document scris ce atesta acest lucru este o lucrare, numita Strategikonul, redactata de catre imparatul
bizantin Mauricius, in care este mentionata populatia romanica din nordul Dunarii, care vorbea limba
latina, cu sate asezate de-a lungul raurilor, avand ca ocupatie agricultura si cresterea vitelor, iar ca mod
de organizare obstile agricole.
Din datele obtinute rezulta ca obstea sateasca avea o organizare proprie, caracterizata prin
exercitarea dreptului de autoconducere. Organele ce exercitau acest drept erau Adunarea megiesilor,
Sfatul oamenilor buni si batrani si judele satului.
Totodata, obstile satesti erau organizate, mai ales dupa secolele al VII-lea si al VIII-
lea e. n. in uniuni de obsti (obsti de obsti), care erau constituite pe teritorii unitare din punct
de vedere economic, geografic. Ele erau conduse de un Mare Sfat al obstii de obsti, format
din reprezentantii obstilor componente.
Viata sociala din cadrul obstei satesti era reglementata prin norme de conduita fara
caracter juridic, adica norme de conduita care nu erau impuse prin forta de constrangere,
pentru ca nu exista aparatul de stat care sa exercite o asemenea constrangere. De aici putem
trage concluzia ca acele norme erau respectate de buna-voie, intrucat ele exprimau interese
comune.
In legatura cu valoarea acestor norme de conduita, dupa retragerea aureliana, normele dreptului daco-
roman si-au pierdut caracterul juridic. Cele din domeniul dreptului public nu s-au mai aplicat si au
pierit din constiinta poporului nostru, pentru ca normele de drept public reglementeaza organizarea de
stat, relatiile dintre stat si cetateni, or dupa retragerea aureliana statul s-a descompus si odata cu el si
normele juridice care il organizau, pe cand normele dreptului privat, adica cele din obstea sateasca
aflatoare pe teritoriul Daciei Traiane insa s-au pastrat, dar si-au pierdut caracterul juridic. Astfel, s-au
pastrat normele privind stapanirea pamantului, normele de munca, cele cu privire la relatiile dintre
persoane, cu privire la incheierea conventiilor, cele ce reglementau reprimarea delictelor din cadrul
obstei satesti, precum si acele norme ce reglementau sistemul de solutionare a litigiilor. Ele au fost
preluate, o data cu aparitia primelor formatiuni politice de tip feudal, au fost sanctionate de catre statul
feudal si pe aceasta cale si-au redobandit caracterul juridic. Iata dar ca obstea sateasca este vehiculul
istoriei prin care toate normele de conduita ce au reglementat viata din cadrul acesteia in Dacia
Traiana au fost transportate in societatea feudala.
In materia bunurilor, hotarul satului se identifica cu mosia obstei satesti, care era
stapanita in devalmasie. Acest lucru s-ar traduce prin faptul ca asupra pamantului obstei purta
un drept de proprietate colectiva (“stapanire de-a valma”). Din acesta stapanire devalmasa s-a
desprins inca din epoca statului geto-dac stapanirea individuala asupra terenurilor destinate
agriculturii. In perioada cuprinsa intre secolele IV si VIII e. n., prima desprindere din fondul devalmas
a fost locul pe care membrii obstei si-au intemeiat casa si curtea. Ulterior, din campul de cultura
obstea a atribuit pentru totdeauna fiecarei familii un lot de pamant denumit “sort”, care isi are originea
in latinescul “sortis”, ce desemneaza o parte atribuita cuiva. Lotul aflat in stapanirea individuala purta
si denumirea de racla (lot matca), deoarece doar aceia care stapaneau un lot matca, adica practicau
agricultura in sat, aveau acces si la bunurile aflate in stapanire devalmasa. Stapanirea individuala putea
fi extinsa prin desteleniri si defrisari, ce puteau fi intreprinse numai cu acordul Adunarii megiesilor.
Acele stapaniri dobandite prin munca proprie purtau denumirea de stapaniri locuresti. De asemenea,
tot Adunarea megiesilor se pronunta cu privire la trecerea unor loturi de pamant in stapanirea si
folosinta personala, obstea pastrand asupra acestora un drept superior de supraveghere si control. Cu
timpul aceasta stapanire dobandeste caracter permanent, manifestandu-se ca un embrion al proprietatii
private asupra pamantului. Tot cu titlu de folosinta individuala erau exploatate terenurile din vatra
satului, pe cand padurile, pasunile, apele si subsolul, din care se exploatau minereuri, au ramas in
stapanirea devalmasa.
In legatura cu practicarea agriculturii, s-au aplicat norme privind sistemul asolamentului, repartizarea loturilor
de cultura, destinatia loturilor de cultura, inceperea lucrarilor agricole, strangerea recoltelor, formarea
rezervelor obstei pentru anii cu recolte slabe.
In ceea ce priveste practicarea unor mestesuguri de catre membrii obstei satesti, normele de
conduita recunosteau celor care au deprins anume meserii, precum olari, morari, fierari, etc.,
dreptul asupra bunurilor produse, precum si posibilitatea de a lucra pentru altii contra plata.
Normele de conduita privind statutul persoanelor se intemeiaza pe principiul egalitatii, egalitate ce rezulta
din stapanirea devalmasa a terenurilor si din munca in comun. Conducatorii obstei satesti erau alesi doar in
functie de calitatile individuale, dovada ca sfatul obstei era format din oameni buni si batrani; de asemenea,
asa cum am mai aratat, Adunarea megiesilor putea atribui anumite sarcini unor persoane din cadrul obstei.
Aceeasi egalitate se manifesta si in relatiile din cadrul familiei, in sensul ca intre soti,
pe de o parte, parinti si copii, pe de alta parte, exista obligatia reciproca de intretinere.
Aceasta obligatie izvora din faptul ca patrimoniul familiei era rezultatul muncii colective a
familiei. Casatoria se realiza prin consimtamantul viitorilor soti, urmat de binecuvantarea
parintilor si a bisericii. Divortul putea fi obtinut in conditii egale de ambele parti, deoarece, in
obstea sateasca, pana in a doua faza a regimului turco-fanariot, divortul putea fi obtinut prin
repudiere (se afirma de fata cu martori fie ca femeia nu se mai reintoarce la domiciliul
conjugal, fie ca aceasta nu mai este primita in domiciliul conjugal).
Exista egalitate si pe plan succesoral, in sensul ca descendentii, fii sau fiice, au vocatie
succesorala egala la mostenirea defunctului, dupa cum vocatie succesorala la mostenirea
defunctului are si sotul supravietuitor.
Sfatul oamenilor buni si batrani solutiona litigiile din toate domeniile vietii sociale (cu privire la
patrimoniu, la integritatea si onoarea persoanelor, etc.), ocazie cu care partile administrau probele. Cele
mai importante probe erau proba cu martori si juramintele.
Dată articol: -