Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova

Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți

Facultatea de Științe Reale, Economice și ale Mediului

Referat la disciplina universitară

Cultura și Civilizația Europeană

cu tema

Civilizația daco-geţilcă

Realizat:Răileanu Dina, st. gr. MI21Z

Verificat: Teo-Teodor Marşalcovschi, conf. univ., dr.

Mediul geographic
Dacia era în antichitate țara locuită de geto-daci, care erau împărțiți într-un număr mai mare
de state iar ei ocupau un teritoriu cuprins între: râul Tisa (vest), râul Nistru și Marea
Neagră (est), Dunărea (sud) și Carpații Păduroși (nord). În anumite părți chiar depășeau
aceste hotare: spre est peste Nistru, "înaintând până spre Bug", iar spre vest, "ajunseră până
la Dunărea panonică".
Regatul dacic a ajuns la cea mai mare întindere a sa în timpul regelui Burebista, având ca
hotare: țărmul Mării Negre și Bugul - spre est, Cadrilaterul boem, Dunărea panonică și
Morava - spre vest, Carpații Păduroși - spre nord, iar Muntele Haemus (lanțul Balcanilor) -
spre sud. Capitala regatului era orașul Argedava.
Formaţiunile statale
Istoricii și sociologii vorbesc despre forme de "monarhie federală" la Daci, în perioadele
când mai multe triburi se uneau sub conducerea unui singur șef militar. Dar nu de "stat" în
sensul grec, roman sau actual al cuvântului, deoarece nu există date care să atesteze instituții
permanente de coordonare sau de arbitrare a obștilor, de guvernare a societății sau de
administrare a teritoriului. În mod curent, funcțiile de coordonare, de arbitrare, de guvernare
și de administrare erau exclusiv și direct împlinite de șefii fiecărui trib în parte. Dacii ca
popor puteau întruni armate puternice, construi cetăți sau poduri, dar numai ocazional,
pentru a pregăti o acțiune militară. Sărbătorile și cultul erau alte ocazii de a întruni mulțimi
și triburi diferite, dar și aici formele de organizare colectivă dispăreau odată încheiate
festivitățile.
În societatea geto-dacilor nobilii erau numiţi tarabostes, iar poporul simplu comati sau
capilati. Tarabostes purtau un fel de căciuliţă din lînă, care reprezenta un semn al demnităţii
aristocratice, de unde şi denumirea dată acestor nobili – pileati (pileum – căciuliţă, bonetă).
Nobilii stăpîneau mari întinderi de pămînt şi turme de vite, din categoria lor proveneau regii,
preoţii şi conducătorii militari. Oamenii de rînd aveau capul descoperit, iar din pricina
părului mare li se spunea comati (de la coma – coamă). Aceştia constituiau principala pătură
productivă, fiind agricultori, meşteşugari, negustori. Comaţii alcătuiau efectivul armatei. În
societate existau şi robi, însă rolul lor în economie era redus.

Organizarea internă. Armata

Autorii antici, în general, subliniază virtuțile războinice ale daco-geților; și într-adevăr,
crearea, menținerea și prestigiul statului s-au fondat în mare măsură pe o bună organizare
militară, atât ofensivă, cât și defensive. Armata daco-geților era compusă din pedestrime și
din corpuri de cavalerie. Termenii tratatului de pace încheiat de Decebal cu Domițian,
precum și cei ai condițiilor capitulării impuse de Traian arată clar că armata dacilor fusese
instruită și dotată urmând modelul armatei romane; că avusese, un timp, în serviciul ei
instructori și ingineri militari romani; și că în dotarea ei intraseră și arme și mașini de război
romane (fapte care au asigurat un înalt potențial de război și o foarte bună pregătire de
luptă).
Cetățile și așezările fortificate (unele datând din perioada anterioară formării statului
lui Burebista) constituie dovezi elocvente privind nu numai aspectele militare defensive, ci și
tehnica cu totul remarcabilă de inginerie militară a acestor construcții. Numărul lor este
considerabil. Numai în regiunea Moldovei au fost descoperite până acum peste 20, datând
din epoca cuprinsă între secolele VI-III î.e.n.

Valori spirituale
 Religia geto-dacilor avea un caracter specific, fiind o religie henoteistă. Geţii venerau mai
multe zeităţi dar una din acestea era considerată cea mai importantă, care stapînea asupra
tuturor zeilor. Divinitatea principală şi supremă a geţilor a fost Zalmoxis (Zamolxis) despre
care autorii antici ne oferă informaţii bogate. Herodot este cel care afirmă că geţii „sînt cei
mai viteji şi cei mai drepţi dintre traci” şi îl înfăţişează pe Zalmoxis ca o divinitate de
seamă, la care se duc cei care mor. Informaţiile cele mai preţioase aduse de Herodot sînt în
legătură cu mitul şi cultul lui Zalmoxis. Herodot afirmă că geţii se cred nemuritori. Această
„imortalizare” se dobîndeşte prin intermediul unei iniţieri. O altă caracteristică a credinţelor
geţilor a fost credinţa antifatalistă privind destinul uman. Ei credeau că soarta omului
depinde de el însuşi, de faptele lui. Astfel de credinţe sînt atestate şi la alte popoare indo-
europene cum ar fi vechii indienii. În Grecia concepţii asemănătoare le întîlnim şi în orfism,
curent mistico-religios care s-a constituit, potrivit grecilor în baza ideilor promovate de
legendarul Orfeu, considerat de greci de origine tracă.
Religia constituia prin autoritatea şi organizarea ei o mare forţă în statul lui Burebista şi a lui
Decebal. Înfăptuirile politice interne şi externe ale lui Burebista au fost realizate şi cu
ajutorul marelui-preot Deceneu.
Preoţimea. Ca şi la alte popoare antice, preoţimea juca un rol însemnat în societatea geto-
dacilor. Preoţii aveau cunoştinţe din diferite domenii şi inspirau un profund respect. Autorii
antici deosebeau mai multe categorii de preoţi: capnobatai, ktistai şi polistai. Este greu de
spus care au fost rolul şi atribuţiile acestor categorii de preoţi, deşi potrivit unor autori antici
polistaii erau asemuiţi cu esenienii, o sectă ascetică din Orientul Apropiat cărora le aparţin
aşa numitele „Manuscrise de la Marea Moartă”, care la rîndul lor ţin de primele comunități
creştine. Preoţii geţilor efectuau sacrificii şi posedau cunoştinţe ştiinţifice. O dată cu
formarea statului se înfiinţează funcţia de preot suprem, care era şi vicerege. Potrivit
autorilor antici, pe parcursul istoriei geto-dacilor o astfel de funcţie ar fi avut-o Zamolxis,
Deceneu şi Comosicus. Cel mai important şi cunoscut este Deceneu care l-a ajutat pe
Burebista să unifice populaţiile geţilor, sarmaţilor şi altora într-un singur stat, iar după
asasinarea acestuia a devenit rege.

Romanizarea
Romanizareaeste un proces istoric complex
si îndelungat, organizat şi susţinut destatul roman, prin care populaţiile
n e r o m a n e a u p r e l u a t ş i a s i m i l a t f o r m a d e o r g a n i z a r e administrativa romana,
limba latină, instituţiile, modul de viaţă, cultura şi tradiţiile romane.
 Dupã cucerirea Daciei de cãtre Traian a început treptat şi procesul de romanizare. Nu a fost
însã vorba de o romanizare purã aşa cum a dorea sã susţinã o aripã a culturii româneşti din
perioada iluminismului care, prin multe lucruri bune, a vrut sã introducã în vocabularul
românesc ,,latinisme“ forţate creînd un vocabular de lemn, pe alocuri chiar caraghios.
Bineînţeles cã aceste extremisme nu s-au pãstrat pentru cã limba românã vie şi bunul simţ au
biruit în cele din urmã.   Romanizarea nu s-a fãcut cu romani ,,puri“ ci cu o sumedenie de
colonişti aduşi din toate provinciile cucerite de romani Peste vitejii daci se lasã amurgul:
urmele acestui neam destoinic se va mai pãstra doar în cîteva denumiri de localitãţi şi ape şi
puţine cuvinte din lexicul românesc. Printr-o politicã perfidã administraţia romanã a reuşit-
este adevãrat nu în proporţie de sutã la sutã- sã şteargã caracterul tracic al populaţiei
autohtone. Asta a însemnat ,,importanta“ cucerire romanã în Dacia: exterminarea în mare
parte a unui popor şi înlocuirea acestuia cu un hibrid vorbitor de latinã vulgarã. Cu timpul
dacii din provincia traianã au început sã se lepede de propria civilizaţie. Şi-au însuşit cultura
materialã romanã şi au început sã adopte credinţe şi obiceiuri romane, nume romane şi limba
latinã- lucru esenţial în cadrul procesului de romanizare pe care romanii l-au folosit în toate
provinciile cucerite de ei. Numeroşi autohtoni din rîndul populaţiei dace încep sã ridice
monumente funerare de tip roman şi îşi iau nume romane. Vechile nume dacice vor fi
pãstrate doar ca porecle. Interesul pentru a dobîndi cetãţenia romanã care le asigura drepturi
depline îi face pe dacii din provincie sã adopte treptat limba latinã în locul propriei limbi.
Este drept cã anumite cuvinte dacice vor pãtrunde în latina popularã vorbitã pe teritoriul
Daciei şi se vor transmite limbii române de mai tîrziu. Limba latinã a devenit oficialã în
întreg Imperiul. Cultura romanã nu a fost mai superioarã ca a altor popoare. Locul ei a fost
fãcut cu sabia şi cu catapultele. Implementarea ei în rîndul popoarelor cucerite a fost a doua
fazã a procesului de cucerire. Nu poate fi pusã la îndoialã dãinuirea populaţiei autohtone
dacice sub stãpînirea romanã care a fost demonstratã de istorici pe baza unor numeroase
documente arheologice, epigrafice, numismatice şi lingvistice dar cu timnpul aceastã
populaţie adoptã limba, cultura şi obiceiurile romane implementate prin coloniştii aduşi în
Dacia deja romanizaţi. Prin acest lucru autohtonii daci au intrat în ,,romanitatea universalã“.

În concluzie pot sa afirm ca Civilizația daco-getică care au ocupat teritorii mari au

avut o armată puternica, bine instruită și echipată, dar care în cele din urmă a pierdut
lupta cu romanii astfel începând procesul de romanizare.La geto-daci religie era
henoteistă, închinânduse lui Zalmoxis care era considerată principala zeietate.Preoții
având și ei un rol foarte important în societatea daco-getică.