Sunteți pe pagina 1din 12

Top Tip

Pentru a beneficia de caracteristicile interactive ale acestei prezentări PowerPoint, vă


recomandăm să o vizualizați în modul „Expunere diapozitive” sau „Slide Show”.
Lumea în antichitate

Pentru a înțelege izvoarele istorice scrise despre daci și romani,


trebuie să ne întoarcem în timp și să descoperim cine au fost
oamenii care au lăsat această moștenire valoroasă. Conform
cercetărilor, atunci când oamenii au înaintat din Africa spre
continentul european, ei au început să se stabilească în primele
locuri pe care le-au considerat potrivite. Unul dintre acestea a fost
Grecia, care a devenit prima civilizație a Europei, iar mai apoi s-a
dezvoltat și civilizația romană.

Aceste culturi vechi, care aveau deja o istorie a lor, s-au dezvoltat
foarte mult și au avut o limbă scrisă, cunoștințe în filozofie,
astronomie și matematică, printre altele. Cei mai înstăriți cetățeni,
care nu trebuiau să muncească fizic pentru a-și asigura hrana, și-au
permis să scrie despre gloria și reușitele poporului lor.
Lumea în antichitate
Din aceste surse cunoaștem noi multe dintre informațiile despre daci. Dar trebuie să
înțelegem că istoria scrisă în antichitate era foarte subiectivă.
Un bun exemplu pentru a înțelege acest lucru este faptul că grecii numeau celelalte
popoare barbare pentru simplul fapt că nu vorbeau limba lor și credeau în alți zei.
Putem astfel să credem că istoria scrisă despre daci reprezintă mai mult părerea
grecilor și a romanilor despre strămoșii noștri, nu în totalitate adevăratele lor
caracteristici.

Cu toate acestea, istoria a păstrat nume și


fapte importante ale dacilor și ale
romanilor, precum și nenumărate legende.

Ce cunoști tu deja despre daci și


romani?
Legenda întemeierii Romei
Legenda spune cum o regină din antichitate a avut doi băieți gemeni cu zeul Marte,
din mitologia romană. Precum nașterea copiilor ar fi putut provoca un conflict, s-a
poruncit uciderea lor. Dar un servitor căruia i s-a făcut milă de ei i-a pus pe băieți în
râul Tibru. Curentul apei i-a dus la mal, unde cei doi copilași au fost alăptați de o
lupoaică. Mai apoi, ei au fost găsiți și crescuți de un păstor și de soția acestuia. Ei au
fost numiți Remus și Romulus.

Când au crescut, cei doi frați au vrut să


întemeieze o cetate în locul în care au fost
găsiți, lângă apă. Dar cum nu au reușit să
ajungă la o înțelegere, între cei doi s-a iscat
un conflict în urma căruia Remus și-a
pierdut viața. Astfel, Romulus a pus bazele
Romei, pe care a numit-o după numele său.
Emblema acelei așezări a devenit lupoaica
și cei doi frați gemeni.
Dincolo de legendă
Imperiul roman a devenit încet, dar sigur, o mare putere în continentul european și
nu numai. Roma a fost capitala imperiului și un centru cultural important pentru
acea perioadă.

Armata romană era bine organizată, iar conducătorii ei erau printre cei mai buni
strategi. Acest aspect a fost esențial pentru a cuceri teritorii vaste și pentru a impune
religia, limba și organizarea romană în toate așezările cucerite, transformându-le în
provincii romane.

Imperiul avea numeroase lucruri de câștigat din aceste expansiuni: pe lângă


resursele naturale pe care le putea exploata, avea acces și la noi rute pentru comerț,
atât pe apă, cât și pe uscat.
Scrieri despre daci
Punând împreună menționările lui Herodot și ale lui
Strabon, personalități de origine greacă, aflăm că geții și
dacii făceau parte din același popor și vorbeau aceeași
limbă. Mai aflăm că triburile geto-dacice se întindeau de
la Marea Neagră la nordul Dunării și până în Munții
Carpați.

Acest popor era împărțit în triburi și se ocupa cu


agricultura, creșterea animalelor, olăritul, prelucrarea
fierului și a metalelor prețioase, apicultura și mineritul.
Hainele lor se aseamănă cu hainele populare românești.
Nu se știe dacă geto-dacii aveau un alfabet pentru limba
vorbită.

Spre deosebire de alte popoare, care erau mai dezvoltate


cultural, geto-dacii aveau acces la multe resurse naturale. Astfel,
prin prelucrarea fierului, cea mai mare parte a bărbaților aveau
arme sau unelte pentru grădinărit puternice, din fier, pe care le
puteau folosi și în lupte.
Scrieri despre daci
Din aceleași surse istorice știm că geto-dacii aveau ca zeu principal pe Zamolxis și
credeau în viața de după moarte. Ei urmăreau natura și fenomenele meteorologice
pentru a înțelege mesajele transmise de zei.

Pe lângă conducătorii triburilor care dețineau puterea de a lua decizii, era mereu și
un preot care facilita legătura dintre oameni și divinități. Cu toate că aveau o credință
păgână, valorile geto-dacilor se asemănau foarte mult cu cele ale creștinătății, cum
sunt bunătatea, dreptatea și ajutorarea.

! Știai că unele sărbători creștine poartă


nume păgâne în România? Două dintre
acestea sunt Sărbătoarea Floriilor și
Sărbătoarea Sânzienelor. Ele au la
rădăcini sărbători vechi, încă de pe
vremea dacilor și a romanilor.
Scrieri despre daci

„Planul dacic” care stă la baza Marii Uniri a României, a fost pus prima dată în
practică de Burebista, conform însemnărilor lui Strabon. Acest conducător get a
reușit să unească triburile geților și pe ale dacilor creând regatul geto-dac. Alături de
el, la conducere este menționat și Deceneu, un mare preot. În timpul conducerii lui
Burebista, poporul a devenit foarte puternic și bine organizat. Se spune că dacilor le-
a fost interzis să mai bea vin și au tăiat toate viile pentru a se putea concentra numai
pe pregătirea militară și pe dezvoltarea regatului. Burebista a fost asasinat de
conducătorii triburilor care își doreau puterea înapoi.

În timpul regatului geto-dac, numit Dacia, până și Imperiul Roman a înțeles că dacii
erau puternici și puteau deveni o amenințare. Un bun exemplu al pregătirii lor
militare era steagul dacilor, creat special pentru a înfricoșa adversarii. Acesta arăta
asemenea unui șarpe sau balaur cu cap de lup și era gol în interior pentru ca în bătaia
vântului să scoată un sunet asemenea unui urlet.
Făurirea viitorului

După Burebista, puterea a fost preluată de Decebal. Acesta din urmă a fost amintit în
scrierile lui Cassius Dio, un istoric de origine greacă. Regele Decebal a fost lăudat
pentru curajul și iscusința sa în luptă de către istoric, fapt care are o mare
însemnătate, dacă ne amintim că istoria din antichitate surprindea mai mult părerea
oamenilor care o scriau.

Tensiunea dintre daci și romani a atins un apogeu în jurul


anului 100 d. Hr. Romanii nu își doreau ca dacii să se
alieze cu alte popoare și să atace marele lor imperiu, iar
teritoriul ocupat de geto-daci era faimos pentru resursele
sale naturale. Acestea au fost motivele principale pentru
care romanii au intrat în război cu dacii, din ordinul
împăratului roman Traian.
Făurirea viitorului

Primul război dintre daci și romani a înclinat balanța în


favoarea dacilor, dar cel de-al doilea război a fost
câștigat de romani, care au transformat Dacia în
provincie romană. Regele Decebal a murit cu demnitate
în ultimul război.

Astfel, odată cuceriți, dacii au fost nevoiți să adopte limba


și religia Imperiului Roman. Prin această combinație a
celor două popoare și prin însușirea limbii latine s-a
format poporul român.

Luptele purtate între daci și romani au fost surprinse pe


Columna lui Traian, un monument din antichitate ridicat
în Roma.

S-ar putea să vă placă și