Obstea sateasca teritoriala

Obştea sătească – născută la graniţa dintre antichitate şi evul mediu a reprezentat un element de
statornicie a românismului prin vreme. Obştea sătească a avut un rol însemnat în procesul de
etnogeneză şi geneză statală a poporului român. Ea a constituit unica formă de organizare a muncii şi
producţiei a poporului român între retragerea aureliană şi formarea primelor voievodate. În contextul
marii migraţii a barbarilor, care a durat sute de ani, obştea sătească a reprezentat forma de rezistenţă a
poporului român în faţa unor posibile asimilări. Majoritatea populaţiilor care au intrat în contact direct
cu obştile săteşti, au fost asimilate de acestea. Şi nu în ultimul rând, obştea sătească a constituit garantul
existenţei şi perpetuării specificului românesc pe durata mai multor veacuri, fiind mediul perfect în
cadrul căruia a fost posibilă afirmarea adevăratelor valori ale neamului românesc.Prin urmare, bun
obștesc, avut obștesc, climat obștesc, simț obștesc erau coordonatele valorice ale vieții de obște, în fapt
a vieții satului.
La retragerea aureliana din Dacia, administratia centrala a fostei provincii s-a desfiintat, iar o alta
administratie nu a luat locul celei anterioare. In aceste conditii au ramas numai formele locale de
organizare, astfel orasele au continuat sa existe, dar s-aconstatat decaderea treptata a acestora.Dupa
invazia devastatoare a hunilor, pe ruinele oraselor s-a intins lumea satelor care au primit noi denumiri si
au continuat sa se dezvolte, ramanand forma predominanta de organizare administrativa.
Aceste izvoare ne arata ca dupa retragerea autoritatilor romane, populatia autohtona a continuat sa
traiasca in sate pe baza unor relatii desolidaritate intre membrii acestora.Satul, privit ca o totalitate a
locuitorilor sai, a format inca inainte de cucerirea romana o obste sateasca. Prin obste sateasca,
intelegem o forma de organizare sociala in vederea desfasurarii in cele mai bune conditii a muncii si
vietii.Obstea sateasca avea caracter teritorial. Obstea sateasca realizaza traditia. Ea prezenta unele
elemente comune cu societatea organizata in stat, dar prezenta si unele trasaturi ale societatii
prestatale, astfel criteriul teritorial este caracteristic atat obstei satesti, cat si statului, dar obstea
sateasca nu cunostea stratificare sociala, trasatura specifica numai sta

Unul dintre factorii care a contribuit enorm la definitivarea etnogezei româneşti şi a asigurat
continuitatea specificului poporului român timp de secole este obştea sătească. Aceasta reprezintă
principala formă de organizare a muncii din evul mediu timpuriu, şi, în acelaşi timp, a jucat un rol
important în lupta de rezistenţă a românilor contra năvălirilor barbare.

În teritoriul carpato-danubiano-pontic, primele obşti săteşti sunt întîlnite în timpul domniei regelui
Burebista. Deşi nu cunoaştem precis forma de organizare şi structura acestor formaţiuni sociale, obştile
săteşti de sorginte dacică au supravieţuit în timp, atît în timpul ocupaţiei romane, cît şi după aceasta.

Perioada de afirmare deplină a obştii săteşti are loc în interiorul comunităţii daco-romane. Începînd cu
retragerea împăratului Aurelian din 271. din Dacia, şi pînă la organizarea primelor formaţiuni prestatale
(sec. IX-X), obştile săteşti au constituit principalele forme de organizare a muncii şi a producţiei în
interiorul poporului româm în formare. În continuare, pentru o mai bună înţelegere a obştii săteşti, vă
propun unele aspecte legate acest fenomen.Dupa retragerea stapanirii romane, populatia daco-romana
a continuat sa locuiasca fiind organizata in obstile satesti teritoriale traditionale ale populatiei
autohtone.,Pe fondul procesului de decadera al oraselor inregistram un proces de ruralism in asa fel
incat cea mai mare parte a populatiei a inceput sa traiasca la sat.