OBŞTEA SĂTEASCĂ ŞI PRIMELE

FORMAŢIUNI STATALE ÎN
SPAŢIUL ROMÂNESC

Clasa a VI-a
 OBŞTEA SĂTEASCĂ
 principala formă de organizare a muncii
din evul mediu timpuriu, şi, în acelaşi
timp, a jucat un rol important în lupta de
rezistenţă a românilor contra năvălirilor
barbare;
 principalele forme de organizare a muncii
şi a producţiei în interiorul poporului
român în formare.
 OBŞTEA SĂTEASCĂ ERA
COMPUSĂ DIN DOUĂ
ELEMENTE:

Teritoriul
Comunitatea.
 TERITORIUL
 Constituit din vatră şi moşie;
 Vatra era teritoriul pe care erau construite toate casele şi
locuinţele ţăranilor.
 Prin termenul de „moşia” satului, înţelegem totalitatea
terenurilor arabile şi nearabile, de care se foloseau
membrii comunităţii, adică: terenurile destinate cultivării
cerealelor, terenurile destinate creşterii animalelor,
fînaţele, iazurile, pădurile, livezile, etc.
 Terenurile arabile erau proprietatea privată a tăranilor, şi
puteau fi transmise ereditar, după principiul patriarhal (din
tată în fiu); în timp ce terenurile nearabile erau stăpînite în
devălmăşie, adică fiecare membru al comunităţii se putea
folosi de el.
 COMUNITATE
 Toţi locuitorii unei obşti săteşti.
 Se împărţea la rîndul ei în familiile individuale şi cetele de
neam.
 O familie individuală constituia familia simplă, aceeaşi care
o avem în ziua de azi, dar care era mai numeroasă şi mai
tradiţionalistă decît familiile de azi. Cetele de neam
constituie totalitatea familiilor, grupate după nume. De
exemplu: ceata de neam a familiei Moraru, sau ceata de
neam a familiei Rotaru.
 În cadrul unei obşti săteşti erau între 7 şi 12 cete de neam.
Un exemplu concludent este cel al obştii săteşti ce a precedat
satului Hansca, r-nul Ialoveni, care era formată din 12 cete
de neam, şi a avut o durată în timp de 900 de ani (fapte
dovedit de descoperirile arheologice).
SPAȚIUL CARPATO-DANUBIANO-PONTIC