ISTORIA STATULUI ȘI

DREPTULUI
ROMÂNESC

ORGANIZAREA SOCIAL-
POLITICĂ ŞI NORMELE
JURIDICE LA ROMÂNI
ÎN SEC. IV-XIV
ASPECTE GENERALE
Perioada de după părăsirea Daciei de către romani
(deși ei organizează o provincie Dacia, dar în sudul
Dunării), până la constituirea statelor române
medievale (fapt petrecut treptat, în cursul unui
interval de câteva secole)
- sec. IV-XIV
- una dintre cele mai lipsite de documente din
întreaga istorie a românilor
- surse reduse numeric şi supuse interpretării.
Imperiul Roman în timpul lui Dioclețian și Constanin
sursa: http://researcharchive.calacademy.org/research/anthropology
- Etapă de dezintegrare a instituţiilor şi
structurilor antice
- Etapă de constituire a poporului român şi a
limbii române
- Etapă de constituire a statelor medievale
româneşti şi a instituţiilor şi structurilor de tip
feudal
- cu două faze: constituire și obținere independență
 Condiții social-politice

Părăsirea Daciei de către romani

- scădere a vieţii urbane, fără ca vechile oraşe
romane să fie părăsite total şi abandonate (ex.
Sarmizegetusa, fosta capitală a provinciei
romane, unde vechiul amfiteatru roman a fost
blocat şi folosit pentru apărare, la care se adaugă
şi alte descoperiri arheologice)
- Teritoriul rămâne la bunul plac al invaziilor
migratoare - goţii (germanici, mai precis o
ramură a lor, vizigoţii, după anul 350), hunii
(de neam turanic), gepizii, învinşi de
longobarzi şi avari, şi mai spre finalul
perioadei, slavii (cei mai importanți), bulgarii
- Ultimul val: mongolii
Migrații și valuri de migratori
sursa: https://teamweb.uni-mainz.de/
Reconstituiri de
luptători migratori pe
teritoriul României
Sursa: afiș realizat de
Radu Olteanu
(http://art-
historia.blogspot.ro/)
Populaţia romanică
- retragerea sa din calea barbarilor
- ruralizarea acesteia
- structurarea sa în formaţiuni reduse ca
întindere
Teritoriul “carpato-danubiano-pontic” continuă
să fie locuit, după cum o dovedesc urmele de
aşezări, cimitire, tezaure monetare, diverse
artefacte, la care se pot adăuga argumentele de
ordin hidronimic, toponimic, lingvistic.
Populaţia romanică – în izvoarele scrise –
diverse denumiri:
“blachi”, “olahi” (cronicile ungare),
“valachi” (latina apuseană),
“vlachi” (cum circula numele românilor în
Bizanţ şi printre slavii sudici), “volohi” (slavii
răsăriteni),
“walhi” (denumire folosită de germani)
 Organizarea politică a poporului român de la părăsirea
Daciei de către romani şi până la atestarea primelor cnezate
şi voievodate (secolul al X-lea)

• faza de constituire a statelor româneşti

medievale, separat, nu într-un singur stat, ci
mai multe, din cauza contextului istoric şi a
modului de formare
N. Iorga vorbea despre “romanii populare”, la
care ne-am putea gândi ca la nişte formaţiuni pre
-statale incipiente.
P. P. Panaitescu vorbea despre “pânze de
populaţie”, prin care el înţelege o continuitate
lingvistică în nordul şi sudul Dunării, coexistentă
cu o “pânză de populaţie” slavă, ulterior cu o
convieţuire de secole, care va duce la asimilarea
reciprocă şi inversă: a slavilor de către romanici
în nord şi a romanicilor de către slavi, în sud, la
care se adaugă şi aport de populaţie romanică din
sudul Dunării către nord (similar, Gh. Brătianu,
D. Onciul).
Organizarea

obşti - au avut în frunte o căpetenie (jude)

desemnată, la început prin alegere, iar mai apoi
ereditară.

În îndeplinirea atribuţiilor sale, căpetenia era

ajutată de către un consiliu restrâns, format din
bătrânii satului. În unele cazuri mai importante,
putea fi convocată adunarea satului.
- apariţia unor norme juridice necesare pentru
reglementarea relaţiilor dintre comunităţi

Normele juridice vicinale - sistem normativ

elementar, bazat pe vechile norme juridice geto-
dace, precum şi pe dreptul roman provincial
adaptat necesităţilor cotidiene.
Familia

Rudenia putea să fie una naturală sau una

convenţională.
- prin rudenia convenţională (rudenia de
sânge sau înfrăţirea pe moşie) se urmăreau
scopuri sociale sau anumite efecte ereditare
- solidaritatea dintre rude fiind puternică,
ceata de neam putea interveni în diferite ocazii,
dar fără a ştirbi autoritatea şefului “familiei”
- Familia era de tip “lăstar”: familie mare cu sistem
patriliniar şi patrilocal, propriu autohtonilor, total diferit
de structura familială slavă de tip “zadrugal”. Cutumele
autohtonilor implicau vârsta mai mare a mirelui şi ordinea
vârstei la căsătorie, cu obiceiul privilegiului succesoral al
ultimului născut.
- În zonele în care sistemul gentilic a supravieţuit mai
mult, au persistat şi elemente arhaice de încheiere a
căsătoriei, de tip răpirea miresei sau cumpărarea ei.
- Căsătoria se încheia prin liberul consimţământ al
soţilor.
- Divorţul era admis la cererea oricăruia dintre soţi.
- Descendenţii, precum şi soţul supravieţuitor aveau
vocaţie succesorală.
Proprietatea

• proprietatea devălmaşă asupra fondului

funciar.
Exploatarea suprafeţelor deţinute colectiv se
făcea prin rotaţie de către toţi membrii obştii.
Repartizarea terenurilor agricole se făcea anual,
prin tragere la sorţi, pădurile, apele, izlazul erau
folosite în comun.
- gospodăria şi terenurile aferente ei sunt
proprietate personală, fiind moştenite în familie
Bunurile mobile - în proprietate privată - puteau
constitui subiectul unor tranzacţii.

Bunurile imobile - în proprietate colectivă - nu

puteau fi înstrăinate. Interdicţia înstrăinării
bunurilor imobile constituia o măsură de
protecţie a patrimoniului obştii.
Sistemul obligaţiilor

- cele reciproce se stabileau cu anumite

evenimente (botez, nuntă etc.)
- cu anumite ocazii, întrajutorarea, fie între rude
fie la nivelul întregii comunităţi săteşti
Sistem punitiv

- cea mai gravă pedeapsă, nu era moartea, ci excluderea

vinovatului din obşte, deci lipsirea lui de protecţia oferită
de comunitatea vicinală - în cazul infracţiunilor contra
persoanei.
- în cazul infracţiunilor contra bunurilor - supunerea
vinovatului oprobiului public, prin purtarea sa prin sat cu
lucrul furat pentru a fi arătat şi dispreţuit (acest dispreţ
echivala cu moartea civilă).

Instanţele de judecată erau aceleaşi pentru cauzele civile

sau cele penale. Judecata era făcută de către judele sătesc
împreună cu sfatul oamenilor buni şi bătrâni.
Organizarea politică şi dreptul poporului român de la
primele atestări privind existenţa cnezatelor şi voievodatelor
şi până la formarea statelor feudale româneşti de sine
stătătoare (sec. X- sec. XIII-XIV). TRANSILVANIA
Izvoare istorice
- “Gesta Hungarorum”, cunoscută şi sub denumirea de
“Cronica lui Anonymus”, Anonymus, cronicarul regelui
maghiar Bela II (1131-1141) sau a lui Bela III (1172-1196), s-a
inspirat în “gesta” sa din cronicile maghiare de secol XI
- cronica lui Simon de Keza (1285),
- cronicile din timpul regelui maghiar Ladislau IV Cumanul,
- “Cântecul Nibelungilor”,
- poemul eroic german “Biterolf und Dietleib”,
- diversele biografii romanţate ale lui Attila,
- “Povestea anilor trecuţi” (cronică kieveană de la începutul
secolului XII)
- menţiunile istoricului bizantin Ioannes Kynnamos,
Kekaumenos
• primă formaţiune politică, în acest spaţiu
geografic, pe la aproximativ anul 900 - Pannonia
(pornind de la realitatea romană, respectiv fosta
provincie din Imperiul Roman cu acelaşi nume) -
locuită de slavi, bulgari, români (păstorii
romanilor) şi romani (aceştia fiind de fapt
bizantinii)
• Ducate:
– între Dunăre şi Tisa - ducatul lui Salanus, legat de
ducatul Moraviei Mari, în Slovacia de azi.
– la nord este menţionat un alt duce - Zubur
Ducatul lui Menumorut

• în Crişana de azi, reşedinţa ducală cetatea Biharea, la nord

de Oradea
• Menumorut era un dinast local, deoarece şi bunicul său,
Morut, menţionat de cronicar stăpânise acele teritorii
• se recunoaşte ca vasal al împăratului de la Constantinopol,
refuzând să accepte stăpânirea maghiară şi pretenţiile lui
Arpad.
• După mai multe lupte, care se întind pe o perioadă mai
îndelungată de timp, Menumorut va înceta rezistenţa sa
antimaghiară şi pacea se va consolida printr-o uniune
dinastică, sub forma căsătoriei fiicei lui Menumorut, cu Zulta
(Zoltan), fiul lui Arpad.
• Puţin înainte de 907, când moare Arpad, Menumorut va
muri şi el, iar ţara o moşteneşte ginerele său.
Ducatul lui Menumorut – hartă-schiță cetatea Biharea sursa:
http://www.cetati.medievistica.ro/cetati/Transilvania/B/Biharea/alb
um_Biharia1/index.html
• Săpăturile arheologice au confirmat cronica,
cercetările de la Biharea - existenţa unui centru
de putere, care avea cu siguranţă relaţii cu
Bizanţul, (ceramica de influenţă bizantină)
• În jur au mai fost semnalate pentru aceeaşi
epocă, cetăţi de pământ, amintite şi de
Anonymus, cu numele de Zotmar (Satu Mare),
Zyloch (Zalău) şi Zeguholmu (Szeghalom), un
adevărat sistem de fortificaţii.
• Structura etnică a zonei pare a fi fost extrem
de complexă: incluzând români, slavi, bulgari,
avari, secui, cazari, însăşi originea lui
Menumorut fiind incertă.
• Din punct de vedere confesional, dintre
populaţiile mai sus menţionate erau creştini
românii, avarii, slavii, bulgarii, în timp ce
ungurii, cazarii şi secuii erau păgâni.
Ducatul lui Glad și Ahtum

• menţionat şi de un alt izvor istoric “Legenda

Sancti Gerardi”
• localizat în Banatul de azi – reședința: Cuvin,
neidentificată
• locuit de cumani, bulgari şi români
• împotriva lui Glad au fost pornite mai multe
expediţii maghiare de cucerire, singura datată, a
avut loc în 934, ducatul nefiind practic cucerit, ci
doar tributar ungurilor, fapt dovedit de aceea că îşi
va continua existenţa sub Ahtum
Ahtum - urmaşul lui Glad, la aproximativ un
secol distanţă de înaintaşul său
• menţionat atât de Anonymus, cât şi de alte
surse, cum ar fi Legenda Sf. Gerard
• cetatea de scaun: urbs Morisena (care
înseamnă de fapt, oraşul de pe Mureş,
nelocalizat)
• sursele îl menţionează pe Ahtum ca fiind
creştin de rit grecesc, ridicase o mănăstire
• era extrem de bogat şi avea 7 neveste
• statul era mai întins decât cel al lui Glad, aproximativ zona
de sud-vest a Transilvaniei
• armată organizată, oraşe, comerţ şi economie dezvoltată,
ceea ce ne duce cu gândul la un stat destul de bine stabilit în
zonă
• indicii că Ahtum ar fi fost vasal sau confederat Imperiului
Bizantin
• compoziţia etnică este extrem de eterogenă, Ahtum având
chiar o posibilă origine pecenegă.
• Şi acest ducat va avea soarta celor de dinainte, deoarece
după mai multe lupte, Ahtum a fost înfrânt de către unguri,
probabil în 1028 (când Ahtum şi moare într-o bătălie) şi în
acest teritoriu a fost instaurat creştinismul de rit apusean
(înfiinţându-se în 1030 episcopia de la Cenad).
Ducatul lui Gelou

• începutul sec. X
• român, numit şi dux Blachorum
• cronicarul anonim subliniază bogăţia teritoriului stăpânit de acesta
(terenuri fertile, aur, sare, apă suficientă)
• devine şi el ţinta atacurilor ungare
• este ucis lângă Căpuş şi oamenii săi (foarte probabil căpetenii sau
dinaşti locali, vasali) au jurat credinţă trimisului ungar, Tuhutum
• din respectiva perioadă datează o serie de cetăţi: Dăbâca
(considerată mult timp “capitala”, cetate ridicată însă de unguri),
Moigrad, Cuzdrioara, Moreşti, Moldoveneşti, ş.a., centrul de putere
al lui Gelou, respectiv reşedinţa sa probabilă fiind Cluj sau Cluj-
Mănăştur (cronicarul spune că era o cetate situată lângă Someş şi
mai multe indicii, plus rezultatele săpăturilor arheologice sugerează
această din urmă idee)
Cetatea Cluj-Mănăștur, într-o reprezentare de epocă mai târzie - sursa:
http://www.cetati.medievistica.ro/cetati/Transilvania/C/Cluj%20Manast
ur/ClujManastur-1/index.html
Cetatea Cluj-Mănăștur – săpăturile arheologice care au avut loc – sursa:
http://www.cetati.medievistica.ro/cetati/Transilvania/C/Cluj%20Manast
ur/ClujManastur-1/index.html
• în acelaşi teritoriu intracarpatic va mai exista o formaţiune
politică, cea întemeiată de Tuhutum, întemeietorul unei
adevărate dinastii, independentă de cea maghiară
• aproximativ în jurul anului 950, zona apare încă
independentă de regii arpadieni, vasală Imperiului Bizantin şi
ortodoxă, prin episcopia de la Alba-Iulia
• nepotul lui Tuhutum, Gyla (care apare în documentele
medievale şi ca Iulus, Iula; Geulas) îşi va căsători fiica,
Sarolta cu ducele ungar Geza şi va deveni bunicul regelui
Ştefan I, întemeietorul regatului ungar şi creştinătorul
ungurilor
• Urmaşii lui Gyla vor intra în conflicte politice şi religioase
cu regalitatea ungară (între 1046 şi 1060) şi vor fi înfrânţi
• sec. XII-XIII - s-au constituit comitatele
maghiare
• în paralel subzistă districte (numite oficial),
cnezate sau voievodate româneşti: Beiuş,
Suplac, Călata, sau cele din Banat (circa 35, în
interiorul comitatelor ungare: Timiş, Cenad,
Cuvin, Caraş, Zarand, etc.) - vor deveni aşa
numitele “ţări româneşti”, perpetuând
specificul şi civilizaţia de tip latin
Organizarea politică şi dreptul poporului român de la primele
atestări privind existenţa cnezatelor şi voievodatelor şi până la
formarea statelor feudale româneşti de sine stătătoare (sec. X- sec.
XIII-XIV). ȚARA ROMÂNEASCĂ

• formaţiunile politice prestatale din Muntenia

apar mai târziu, iar cristalizarea definitivă a
statului se va realiza tocmai cu aportul şi
influenţa zonei intracarpatice
• menționate structuri eclesiastice inițial - ex.
episcopia catolică, cumană, locuită și de
români, conform izvoarelor (scrisoarea papei
Grigore IX)
Diploma ioaniţilor - 2 iunie 1247

• ioaniţii - ordin religios şi cavaleresc

• aduşi în zonă de către regalitatea maghiară (după
ce regele Andrei II adusese pentru scurt timp
teutonii în Ţara Bârsei), ca un avanpost în calea
mongolilor, ce atacaseră Europa între 1241-1242
• Primele formaţiuni politice, menţionate în
diplomă, sunt două cnezate, cel al lui Fărcaş şi cel al
lui Ioan, probabil în Oltenia, sau mai la est (Fărcaş,
localizat în Vâlcea)
• Diploma mai menţionează la vest de Olt un
voievod, pe Litovoi, iar la est, un altul, Seneslau, la
care mai putem adăuga şi Ţara Severinului
Reconstituire
razboinici sec. XIII
Cavaler teuton
Căpetenie mongolă

Sursa: afiș realizat de

Radu Olteanu
(http://art-
historia.blogspot.ro/)
• acelaşi Litovoi sau probabil un altul va intra în
conflict cu maghiarii
• între 1273-1277 va avea loc o luptă în Ţara
Haţegului, sub regele ungar Ladislau IV
Cumanul, luptă în care Litovoi moare, iar fratele
său, Bărbat, este luat prizonier
• el este însă răscumpărat ulterior şi îi va succede
fratelui ucis. Bărbat va continua lupta, dar
teritoriul stăpânit de el se va restrânge (pierde
Țara Hațegului)
• aceste formațiuni au o oarecare autonomie, dar
sunt probabil sub suzeranitate ungară
• dezvoltată viaţă economică, militară, socială şi
religioasă, iar din punct de vedere social în
diplomă se aminteşte de majores terrae (mai
marii pământului, stăpânii pământului) şi
rustici (ţărani)
Constituirea statului

• din Transilvania trece spre sud Tihomir, menţionat

între anii 1290-1310 (care pentru unii istorici este celebrul
“Negru Vodă descălecătorul”, mai mult personaj de
legendă decât istoric)
• probabil deja o structură dinastică, deoarece
numeroase documente îl amintesc pe Basarab, drept fiul
lui Tihomir, de unde şi presupunerea că este vorba despre
o succesiune la tron
• Basarab - unificatorul politic definitiv al spaţiului din
nordul Dunării, nucleul fiind zona Munteniei, precum şi
organizatorul primelor instituţii.
• El este în mod clar întemeietorul unei dinastii, cea a
Basarabilor, el fiind Basarab I.
• două centre de putere: Câmpulung şi Argeş, zonă unde
va fi şi stabilită capitala
• între 1324-1328, va cuceri zona de vărsare a Dunării
• inițial, vasal regatului Ungariei - prima menţiune a lui
Basarab este în documentele ungare, la 1324, în
diploma regelui Ungariei, Carol Robert de Anjou
– 9 şi 12 nov. 1330 într-un defileu, nelocalizat, dar care a
intrat în istorie cu numele de “lupta de la Posada”
(“posada”, fiind un substantiv comun, numele care era dat
unui astfel de defileu) – Cronica pictată de la Viena
– înfrângerea ungurilor va consacra domnia lui Basarab şi
constituirea statală şi independenţa
Curtea de Argeș – schiță arheologică – sursa:
http://www.cetati.medievistica.ro/cetati/Tara%20Romaneasca/C/Curtea%20de
%20Arges/CurteadeArges.htm
Organizarea politică şi dreptul poporului român de la primele atestări
privind existenţa cnezatelor şi voievodatelor şi până la formarea statelor
feudale româneşti de sine stătătoare (sec. X- sec. XIII-XIV). MOLDOVA

• similitudini cu Țara Românească

• din punct de vedere etnic nu trebuie să ne
imaginăm un grup compact, omogen şi latinofon,
căci sursele indică un amalgam de populaţii care
convieţuiau în zonă: români, saşi, unguri, secui,
germanici, ruteni, mongoli, genovezi la Marea
Neagră, armeni şi alani
• formaţiuni politice prestatale - menţionate în
izvoarele istorice - “câmpuri”, considerate un
fel de obşti teritoriale
• acestea au putut fi localizate în zona Hotin,
Neamţ, Bacău, Bârlad, Câmpul-Lung, Câmpul
Perilor, Câmpul Străjii. Unul dintre aceste
câmpuri include şi un nume: Câmpul de la
Vlad
• unificarea acestor mici formaţiuni în două
teritorii mai întinse, aşa numitele (în
documente) Ţara de Jos şi Ţara de Sus (“jos”
şi “sus”, în funcţie de cursul Siretului)
• voievodul Dragoş, din Maramureş, care
probabil prin 1347 a venit în Moldova şi a
organizat o marcă vasală regatului ungar, un
fel de marcă de hotar cum încercaseră să
realizeze în banatul de Severin
• scopul acestei mărci a fost de apărare
împotriva atacurilor tătare
• în 1359, tot din Maramureş, Bogdan, un
voievod nemulţumit de politica maghiară, trece
în Moldova, înlătură dinastia pe care a instaurat-
o Dragoş - statul independent Moldova
• centrele de putere care pot fi menţionate
pentru Moldova – cetățile Baia şi Siret
Cetatea de la Siret – schiță arheologică – sursa:
http://www.cetati.medievistica.ro/cetati/Moldova/S/Siret/album/index.h
tml
Instituții juridice. Proprietatea

Transilvania
- dinaştii locali menţionaţi - proprietari de pământuri,
probabil şi proprietari ai bogăţiilor subsolului, mai ales
sare, aur etc.
- după cucerirea de către maghiari, proprietatea se
scindează,
- rămân aşa numitele zone cu specific românesc, în care
regimul de proprietate rămâne cel al obştii săteşti, sau, unde
este cazul, proprietatea unui cnez sau voievod local
- restul terenului, devine ca în Europa occidentală,
proprietate a regelui, care îl dă sub forma unui fief, unui
vasal
Țara Românească, Moldova
- proprietatea asupra pământului, satului etc. a
aparţinut cnezului
- după concentrarea teritorială şi politică, terenul
devine proprietate a domnului, care îl va
împărţi după cum crede de cuviinţă, în funcţie
de preferinţe şi merite
Instituții juridice. Căsătoria

Singurele informații:
- de presupus că până la creştinare s-a păstrat sistemul
monogam roman, combinat mai târziu cu cel al
migratorilor, poligam (îl reamintim aici pe Ahtum, cel
cu 7 neveste)
- probabil că la nivelul elitelor, majoritatea de diverse
origini şi iniţial necreştine, s-a păstrat poligamia,
inclusiv din considerente politice, nu doar tradiţionale,
cât mai multe alianţe dianstice fiind necesare.
- Din momentul în care însă vorbim despre o populaţie
creştină, cel mai probabil este că s-a trecut la căsătoria
monogamă, creştină.
Alte instituții juridice

• ius valachicum, termen ce se referă la normele de

drept, cutumiare şi orale, la care apelau romanicii
în rezolvarea problemelor dintre ei
• s-au păstrat unele instituţii de tip roman, cum ar fi
cea de iudex, termen care în limba română a
devenit “jude”, funcţie care pe măsură ce s-au
conturat formaţiuni politice mai stabile,
prestatale, a fost preluată de către cnez
– era ajutat sub acest aspect, probabil de un fel de
consiliu, format din aristocraţia militară