DREPT FINANCIAR

CUPRINS

INTRODUCERE

Unitatea de învăţare 1
Noțiuni introductive
1. 1. Concept
2. Evoluţia finanţelor publice
3. Definirea finanţelor publice
4. Ştiinţa finanţelor publice
5. Izvoarele dreptului finanţelor publice
6. Obiectul dreptului finanţelor publice
7. Definiţia dreptului finanţelor publice
8. Raporturile juridice din domeniul finanţelor publice

Unitatea de învăţare 2
Sistemul Bugetar
1. Bugetul – concept şi evoluţie
2. Sistemul bugetar
3. Cuprinsul sistemului bugetar roman

Unitatea de învăţare 3
Principiile Dreptului bugetar

1. Dreptul bugetar şi principiile aplicării lui

Unitatea de învăţare 4
Conținutul si cuprinsul bugetului

1. Conţinutul bugetului
a. venituri publice
b. cheltuieli publice
2. Cuprinsul bugetului
a. state federale
b. state de tip unitar

Unitatea de învăţare 5
Procesul bugetar – elaborarea proiectului de buget

Procedura elaborării proiectului de buget

* Elaborarea indicatorilor macroeconomici
* Scrisoarea-cadru şi îndrumările metodologice ale Ministerului Finanţelor Publice
* Formularea propunerilor bugetare de către ordonatorii principali de credite
* Întocmirea proiectului de buget în sistem piramidal. Proiectele ministerelor şi celorlalte
organe centrale de stat
 * Rolul Ministerului Finanţelor Publice în elaborarea proiectului bugetului de stat
3. Însuşirea proiectului de buget de către Guvern

Unitatea de învăţare 6
Procesul bugetar – dezbaterea si aprobarea bugetului

1. Trimiterea la Parlament, de către Guvern, a proiectului bugetului de stat spre aprobare şi

adoptare
2. Examinarea bugetului de către Parlament
3. Dezbaterea şi aprobarea – de către Parlament – a bugetului statului
* Soluţiile aplicabile în cazul când bugetul nu poate fi adoptat în termenul legal

Unitatea de învăţare 7
Procesul bugetar – executarea bugetului
1.Repartizarea pe trimestre
2. Efectuarea cheltuielilor bugetare (Creditele sau alocaţiile bugetare)
3. Execuţia de casă a bugetului
4. Evidenţa execuţiei bugetare

Unitatea de învăţare 8
Procesul bugetar – încheierea si controlul execuției bugetare

1.Încheierea exerciţiului bugetar

2.Aprobarea Contului general de execuţie
bugetară
3. Controlul execuţiei bugetare

Unitatea de învăţare 9
Bugetele locale

1. Consideraţii generale privind bugetele locale

2. Veniturile şi cheltuielile bugetelor locale
* Categorii de venituri ale bugetelor locale
* Categorii de cheltuieli ale bugetelor locale

Unitatea de învăţare 10
Bugetul asigurărilor sociale

1. Asigurările sociale - concept şi evoluţie

2. Bugetul asigurărilor sociale de stat
3. Bugetul asigurărilor pentru şomaj
4. Sistemul asigurărilor sociale de sănătate

Unitatea de învăţare 11
Împrumutul public intern

1. Împrumutul public intern - definire

2. Datoria publică
* Administrarea datoriei publice
* Rambursarea datoriei publice
* Răspunderea juridică antrenată în cazul gestionării datoriei publice guvernamentale

Unitatea de învăţare 12
Împrumutul public extern
1.Creditul public extern –definire
2.Instituţii de credit internaţionale

Unitatea de învăţare 13
Controlul financiar

1. Funcţiile controlului financiar

2. Formele controlului financiar
3. Controlul financiar
4. Controlul financiar preventiv
5. Controlul financiar concomitent
6. Controlul financiar posterior
7. Auditul public intern
8. Organele de control financiar

Unitatea de învăţare 14
Finanțele publice comunitare

1. Consideraţii generale privind finanţele comunităţilor europene

2. Cadrul juridic general al finanţelor Uniunii Europene
3. Bugetul general al uniunii europene
* Principiile generale care susţin bugetul Uniunii Europene
* Procedura bugetată
4. Conţinutul bugetului general al Uniunii Europene
* Cheltuielile bugetului general al Uniunii Europene
* Veniturile bugetului general al Uniunii Europene
5. Frauda la bugetul Uniunii Europene

BIBLIOGRAFIE

I. Tratate, monografii, cursuri

GEOROCEANU ANCA MIHAELA , DREPT FINANCIAR, EDITURA

ARGONAUT 2009, nr. p. 245
Mircea Ştefan Minea, Cosmin Flavius Costaş, - DREPT FINANCIAR, Curs
universitar, Edit. Universul Juridic,Bucureşti, 2015
Mircea Ştefan Minea, Cosmin Flavius Costaş, DREPTUL FINANŢELOR
PUBLICE,vol. I - Drept financiar, Ediţia a III-a revizuită, Edit. Universul Juridic,Bucureşti,
2013
 Mircea Ştefan Minea, Cosmin Flavius Costaş, DREPTUL FINANŢELOR
PUBLICE,vol. I - Drept financiar, Edit Wolters Kluwer, 2008
Elena Mihaela Fodor,DREPT ADIMINISTRATIV, Editura Albastră, Cluj-Napoca,
2008
Constantin D. Popa, Adrian Fanu-Moca, DREPT FINANCIAR, Edit. “Lumina
Lex”,Bucureşti, 2003
Dan Drosu-Şaguna, Dan Şova, DREPT FINANCIAR PUBLIC, Edit. "C. H. Beck"
Bucureşti, 2005
Mircea Ştefan Minea, Eugen Iordăchescu, Anca Mihaela Georoceanu, DREPTUL
FINANŢELOR PUBLICE, Edit. „Accent”, Cluj-Napoca, 2002
Ioan Condor, Radu Stancu, DREPT FINANCIAR, Edit. „Fundaţia România de
mâine”,Bucureşti, 2002
Henry-Michel Crucis, FINANCES PUBLIQUES, Edit. "Montchrestien", Paris,
2003 Stéphanie Damarey, FINANCES PUBLIQUES, Edit. "Gualino", Paris, 2006
Raymond Muzellec, FINANCES PUBLIQUES, 14-e édition, Edit. “Sirey- Dalloz”,
Paris, 2006

II. Studii, articole, note, comunicări ştiinţifice

Dan Şova,“Garanţiile de stat pentru împrumuturile interne”, înRevista Română de

Dreptul Afacerilor nr. 1/2004
Horaţiu Sasu, „Necorelări legislative în reglementarea contribuţiilor sociale”,
înCurierulfiscalnr. 3/2007
Cosmin Şerbănescu, „Pilonii de pensii, între rentabilitate şi risc”, înCurierul
fiscalnr.9/2007
Cosmin Şerbănescu, „Pilonul I – între dezinformare şi ineficienţă”, înCurierul
fiscalnr.10/2007
Victoria Şeulean, Liliana Donat, „Dezvoltarea planurilor de pensii private,
alternativăviabilă la pensiile din sistemul public (I)”, în Curierul fiscal nr. 7/2006
Nicolae Grigorie-Lăcriţa, „Sinteza obligaţiilor bugetare salariale, datorate de angajat
şiangajator, în anul 2008”, în Curierul fiscal nr. 1/2008
Ion Jinga, Un buget pentru Europa de mâine, în RRDC, nr. 4/2005
Doralina Lazăr, „Impactul aderării în domeniul asigurărilor sociale”,
înCurierul fiscalnr.1/2007
Mircea Ştefan Minea, „Noul regim juridic al finanţelor publice locale în România”, în
Revista Română de Drept al Afacerilor nr.6/2006
 CAPITOLUL I

Bibliografie

NOŢIUNI INTRODUCTIVE

1. Concept
Termenul de “finanţe” este explicat ca fiind totalitatea mijloacelor băneşti care se găsesc la
dispoziţia unui stat şi care sunt necesare pentru îndeplinirea funcţiilor şi sarcinilor sale.
Expresia finanţe prezintă în domeniul economico - financiar mai multe înţelesuri, astfel
că finanţele sunt percepute şi analizate ca: relaţii sociale de natură economică ce apar în
procesul constituirii resurselor băneşti publice necesare satisfacerii nevoilor generale ale
societăţii; mijloace de intervenţie ale statului prin intermediul cărora este influenţată
activitatea economică; fonduri băneşti la dispoziţia statului necesare îndeplinirii funcţiilor şi
sarcinilor sale; acte juridice, în sensul de acte de dispoziţie autoritară, prin care se preia la
dispoziţia statului o parte din produsul intern brut.

2. Finanţe publice şi finanţe private

De la primele lor forme de manifestare şi până în prezent, în toate comunităţile sociale în
care au existat, finanţele au fost percepute şi analizate ca relaţii sociale, de natură economică,
apărute în procesul repartiţiei produsului social şi, mai ales, al venitului naţional, în strânsă
legătură cu îndeplinirea activităţilor specifice şi a funcţiilor statului.
Este remarcabil faptul că apariţia şi evoluţia finanţelor publice este legată de existenţa
unei organizări de tip statal. Un element constant în evoluţia finanţelor publice este asocierea
acestora cu statul, finanţele publice fiind caracterizate cel mai adesea ca relaţii referitoare la
formarea şi întrebuinţarea fondurilor băneşti care se acumulează în bugetele publice şi se
utilizează pentru satisfacerea nevoilor generale ale societăţii. Altfel spus, expresia “finanţe
publice” trebuie să fie asociată cu statul, cu unităţile administrativ-teritoriale sau cu alte instituţii
de drept public, în legătură cu resursele, cheltuielile, împrumuturile şi datoria acestora.

Spre deosebire de finanţele publice, finanţele private sunt – de regulă – asociate cu

unităţile economice (societăţi comerciale), băncile şi societăţile de asigurare private, în
legătură cu veniturile şi cheltuielile acestora, cu împrumuturile primite sau acordate, cu
creanţele de încasat şi obligaţiile de plată, cu asigurările şi reasigurările de bunuri, de
persoane ori de răspundere civilă, etc.
Având în vedere cele de mai sus, se impun următoarele precizări: finanţele publice sunt
folosite – întotdeauna – în scopul satisfacerii nevoilor generale ale societăţii, în timp ce
finanţele private sunt puse, de regulă, în slujba realizării de profituri/venituri de către
întreprinzătorii particulari, respectiv de alte categorii de persoane fizice şi/sau juridice; în
consecinţă, gestiunea finanţelor publice este supusă normelor juridice de drept public, iar
gestiunea finanţelor private urmează regulile dreptului privat, mai exact, ale dreptului
comercial.
 În continuare ne vom limita la prezentarea regimului juridic al finanţelor publice, adică
la modul în care sunt reglementate totalitatea relaţiilor sociale, de natură economică, ce apar
în procesul realizării şi repartizării – în formă bănească – a resurselor necesare statului pentru
îndeplinirea funcţiilor şi sarcinilor sale.

3. Evoluţia finanţelor publice

Noţiunea de “finanţe publice” a evoluat continuu, fiind supusă – de-a lungul timpului –
unor numeroase schimbări, în urma cărora şi-a conturat şi îmbogăţit conţinutul.
În cadrul evoluţiei finanţelor publice sunt remarcabile două etape importante, marcate de
concepţii politice diferite care au dominat – în majoritatea statelor lumii – societatea
omenească în decursul vremurilor moderne.
Astfel, mai întâi, o lungă perioadă de timp, statul – ca supremă autoritate publică – nu s-a
preocupat şi nu a intervenit în activitatea social-economică, decât în măsura în care acest
lucru era strict necesar, dar – de la un anumit moment dat – preocuparea statului pentru mai
buna desfăşurare a activităţilor economice şi sociale a sporit în mod constant, iar implicarea
acestuia în influenţarea proceselor economico-sociale s-a făcut tot mai evidentă.
Datorită acestei schimbări de atitudine pe care a manifestat-o statul în timp, sub aspectul
evoluţiei lor, finanţele publice au fost împărţite – în literatura de specialitate – în două
perioade distincte: a. perioada finanţelor publice clasice şi b. perioada finanţelor publice
moderne, fiecare dintre acestea prezentând anumite trăsături particulare.

Finanţele publice clasice. La sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX,

perioadă în care liberalismul politic domina dezvoltarea economico-socială a ţărilor
europene, statul liberal era mai puţin preocupat de activităţile private, concentrându-şi atenţia
şi limitându-şi intervenţia la funcţiile sale tradiţionale şi anume: apărarea naţională, ordinea
publică, justiţia şi diplomaţia.
În temeiul unei asemenea concepţii s-a considerat benefică evitarea oricărei intervenţii
din partea autorităţilor publice care ar fi putut perturba iniţiativa particulară, libera concurenţă şi
acţiunea legilor obiective ale pieţii. Activitatea economică trebuia să rămână preocuparea
exclusivă a întreprinzătorilor particulari, orice intrusiune a statului în viaţa economică fiind
considerată contraindicată, dăunătoare chiar.
În aceste condiţii, rolul finanţelor publice consta numai în asigurarea resurselor financiare
necesare funcţionării instituţiilor publice. Taxele, impozitele, împrumuturile, precum şi celelalte
modalităţi de procurare a resurselor financiare trebuiau concepute şi reglementate în aşa fel încât
să aibă un caracter neutru, astfel încât să nu afecteze (în sensul de a modifica) relaţiile social-
economice existente.

Finanţele publice moderne. Dacă în perioada amintită mai sus concepţia dominantă era
cea potrivit căreia statul trebuie să se rezume la îndeplinirea sarcinilor sale tradiţionale (cele
vizând apărarea ţării, menţinerea ordinii de drept şi întreţinerea relaţiilor diplomatice), după
primul război mondial locul statului neinteresat în mod direct de activităţile economice a fost
luat de statul intervenţionist, acela care şi-a manifestat intenţia şi, mai apoi, şi-a lărgit – în
mod treptat, dar constant – sfera preocupărilor sale în domeniile economic şi social, determinat
de necesitatea procurării unor fonduri băneşti mai consistente, cu care să poată fi acoperite într-o
măsură corespunzătoare cheltuielile publice – de la un an la altul mai mari.
 Sub aspectul activităţii economice a statului se poate remarca creşterea rolului
autorităţilor publice în influenţarea proceselor economice, manifestat prin cercetarea evoluţiei
ciclice a producţiei, prevenirea crizelor sau atunci când acestea se produceau totuşi, prin luarea de
măsuri pentru înlăturarea efectelor negative ale acestora. Toate acestea au condus la înfiinţarea
unor întreprinderi publice şi societăţi comerciale cu capital mixt (public şi privat), acordarea de
subvenţii şi facilităţi unităţilor economice private, luarea de către stat a unor măsuri menite să
contribuie la combaterea şomajului şi la redresarea economiei stagnante.
Schimbarea de concepţie a determinat reconsiderarea finanţelor publice dintr-un mijloc
simplist de asigurare a acoperirii cheltuielilor statului într-un mijloc de intervenţie a statului în
viaţa social-economică, de exercitare a unei influenţe pozitive în organizarea întregii societăţi.
Potrivit concepţiei moderne, finanţele publice sunt concepute ca un mijloc de intervenţie pe
plan social şi economic, dar continuând să acopere şi sarcinile administrative, respectiv să
finanţeze cheltuieli ale statului.
Sistemul de venituri publice (impozitele şi taxele, mai ales) reprezintă un mijloc foarte
eficient de intervenţie al statului în viaţa social-economică, el permiţând ca din venituri să se
acopere cheltuielile publice şi – totodată – să se asigure, pe de o parte, o anumită egalizare a
condiţiilor sociale (constând în reducerea prin impozit a veniturilor mari, acordarea de
facilităţi pentru categoriile defavorizate etc.), iar pe de altă parte să se stimuleze dezvoltarea
economică (prin crearea de facilităţi menite să stimuleze dezvoltarea activităţilor rentabile).
Printr-o politică fiscală condusă corect, bugetul de venituri şi cheltuieli publice poate
deveni un mijloc deosebit de eficient pentru preluarea (prin intermediul impozitelor şi
taxelor) a unei părţi din venitul naţional şi redistribuirea acesteia (prin intermediul
cheltuielilor) pentru obiective economice şi sociale de importanţă majoră pentru întreaga
societate.
Privite din perspectiva concepţiei moderne (prezentată mai sus), finanţele publice sunt
definite în doctrină ca fiind ştiinţa care studiază activitatea statului (în calitatea sa de
utilizator al unei tehnici speciale, financiare, care operează cu noţiuni precum: venituri,
cheltuieli, taxe, impozite, împrumuturi, procedee monetare, buget, etc.) desfăşurată în scopul
îndeplinirii atribuţiilor care îi revin, adică pentru acoperirea trebuinţelor generale ale
societăţii.

4. Structura finanţelor publice

Finanţele publice reprezintă ansamblul actelor şi operaţiunilor financiare care apar şi
se derulează în legătură cu constituirea, repartizarea şi utilizarea resurselor financiare
necesare asigurării funcţionării şi dezvoltării generale a societăţii.
În vederea îndeplinirii rolului lor, finanţele publice au evoluat şi s-au perfecţionat
continuu – între altele – şi sub aspectul componentelor lor structurale. Astfel, din cele mai
vechi timpuri în structura finanţelor publice s-au evidenţiat două elemente principale
distincte: venituri publice şi cheltuieli publice. Acestora li s-au adăugat – de-a lungul
timpului – şi alte elemente, la fel de importante care contribuie la stabilirea şi menţinerea
legăturilor ce trebuie să existe între principalele componente ale finanţelor: bugetul statului
– ca procedeu şi act de corelare a veniturilor cu cheltuielile publice, finanţele locale şi buge-
tele unităţilor administrativ-teritoriale – menite a conferi o anumită autonomie
administraţiei publice locale, împrumuturile de stat sau creditul public – ca modalitate
excepţio-nală de completare a veniturilor publice necesare satisfacerii trebuinţelor generale
ale societăţii, precum şi finanţele organizaţiilor internaţionale constituite prin contribuţiile
băneşti ale statelor membre ale respectivelor organizaţii şi care sunt utilizate, respectiv
destinate acoperirii cheltuielilor de întreţinere şi funcţionare a organizaţiilor internaţionale, în
beneficiul tuturor ţărilor lumii.
Toate aceste componente structurale au o existenţă de sine stătătoare, însă între ele există
o strânsă legătură care face ca acestea să formeze un întreg şi anume sistemul finanţelor
publice.

5. Trăsăturile caracteristice ale finanţelor publice

Finanţele publice, ca relaţii financiare, se caracterizează, în principal, prin următoarele
trăsături particulare:
– finanţele publice sunt relaţii sau raporturi cu un preponderent caracter economic, întrucât
ele apar în procesul formării, repartizării şi utilizării produsului social;
– finanţele publice se prezintă în formă bănească deoarece, procesul de producţie,
reproducţie şi de circulaţie a mărfurilor, de repartiţie a produsului social, relaţiile de schimb,
retribuirea muncii, precum şi relaţiile dintre agenţii economici sau dintre aceştia şi persoanele
fizice se exprimă prin intermediul banilor, în cadrul unor relaţii băneşti;
– finanţele publice sunt relaţii fără echivalent, întrucât nu presupun, în mod necesar, o
contraprestaţie directă din partea subiectului beneficiar al mijloacelor băneşti;
– mijloacele băneşti sub care se prezintă relaţiile financiare nu se rambursează, în sensul că
ele nu atrag – în sarcina beneficiarilor – obligativitatea restituirii sumelor respective, întrucât
acestea urmează – de regulă – regimul juridic al creditelor sau alocaţiilor bugetare, neavând
caracterul unor împrumuturi.

6. Ştiinţa finanţelor publice

În doctrină se susţine că ştiinţa finanţelor publice “analizează şi expune procedeele care
permit colectivităţilor publice să-şi îndeplinească atribuţiile lor cu ajutorul mijloacelor
financiare”. În literatura noastră juridică se apreciază că ştiinţa dreptului financiar (ştiinţa juridică
a finanţelor publice) este ansamblul sistematic al ideilor, teoriilor şi celorlalte cunoştinţe despre
reglementările juridice referitoare la componentele structurale ale finanţelor publice .
Totalitatea normelor juridice care reglementează domeniul finanţelor publice formează
“legislaţia finanţelor publice” sau “dreptul finanţelor publice”. Acesta este alcătuit din “legislaţia
sau dreptul financiar” şi, respectiv, “legislaţia sau dreptul fiscal”. Privită prin prisma
reglementărilor legale care sunt adoptate în scopul ordonării raporturilor sociale din domeniu,
ştiinţa juridică a finanţelor publice cuprinde şi analizează, la un loc, două categorii de norme
juridice: norme juridice financiare şi norme juridice fiscale.

Dreptul financiar este format din totalitatea normelor juridice care reglementează
relaţiile de constituire, repartizare şi utilizare a fondurilor băneşti ale statului şi ale instituţiilor
publice, destinate satisfacerii nevoilor social-economice ale societăţii; de asemenea, el cuprinde
normele juridice prin care este asigurat cadrul legal al altor instituţii importante în domeniu,
precum creditul public (împrumutul de stat) şi controlul financiar.
 Dreptul fiscal este format din totalitatea normelor juridice care reglementează
modalităţile de realizare – la buget – a veniturilor publice (constituirea veniturilor bugetare),
primordial prin specificul fiscal al impozitelor şi taxelor, dar şi sub forma altor categorii,
precum contribuţiile şi prelevările.

Cele două categorii de norme juridice: dreptul financiar sau legislaţia financiară şi dreptul
fiscal sau legislaţia fiscală se află într-o legătură foarte strânsă, chiar într-o interdependenţă,
formând împreună un ansamblu coerent de norme juridice care poate fi denumit dreptul
finanţelor publice. Această constatare se desprinde din faptul că ambele categorii de norme
juridice sunt menite a asigura reglementarea relaţiilor financiare, potrivit necesităţilor,
conţinutului şi cuprinsului finanţelor publice. Şi cum reglementarea relaţiilor financiare include
în egală măsură: constituirea (realizarea/ încasarea veniturilor) şi utilizarea fondurilor bugetare al
statului (efectuarea cheltuielilor publice), constituirea şi utilizarea fondurilor băneşti proprii ale
regiilor autonome şi ale instituţiilor publice, constituirea şi utilizarea fondului de asigurări
sociale de stat şi a fondului de ajutor de şomaj, emisiunea monetară, circulaţia monetară cu
numerar şi fără numerar, regimul juridic al valutelor, politica fiscală a statului, controlul
financiar, organizarea şi funcţionarea aparatului financiar, bancar şi de credit, cele două
componente ale dreptului finanţelor publice nu se pot imagina existând separat, ci numai
împreună. Interdependenţa celor două categorii de norme juridice se explică, în special, prin
natura financiară comună a tuturor acestor norme juridice1.
Ştiinţa dreptului finanţelor publice contribuie la modernizarea şi perfecţionarea continuă a
reglementărilor juridice din acest domeniu atât la nivelul fiecărui stat în parte, cât şi la nivel
comunitar. În acest sens sunt remarcabile legislaţiile naţionale şi dreptul comunitar european
vizând aceste domenii importante ale activităţii social-economice.
În ţara noastră, în conformitate cu prevederile legislaţiei finanţelor publice, precum şi a
celorlalte acte normative incidente în domeniu, ştiinţa dreptului finanţelor publice expune şi
analizează problematica juridică privind: sistemul bugetar (bugetul public naţional), teoria şi
reglementarea impozitelor şi a taxelor sau altor prelevări către buget (legislaţia fiscală),
creditul public, controlul financiar, etc.

7. Izvoarele dreptului finanţelor publice

Termenul „izvor de drept” desemnează forma exterioară a dreptului şi anume formele de
exprimare a normelor juridice denumite generic acte normative.
În ansamblul normelor juridice care alcătuiesc dreptul pozitiv, normele dreptului finanţelor
publice se disting – prin obiectul propriu şi specific de reglementare – întrucât acestea vizează
faptele, actele şi operaţiunile care privesc finanţele publice.
Sunt considerate izvoare ale dreptului finanţelor publice actele normative care
reglementează raporturile juridice incidente în domeniul finanţelor publice.

1
Deşi cele două categorii de norme juridice alcătuind dreptul financiar sau legislaţia financiară şi, respectiv, dreptul
fiscal sau legislaţia fiscală se află într-o legătură foarte strânsă, formând împreună – aşa cum am arătat mai sus – un
ansamblu coerent de norme juridice care este denumit dreptul finanţelor publice, pentru facilitarea înţelegerii şi
asimilării materiei de studiu vom aborda distinct, în succesiunea firească (în prezentul volum dreptul financiar şi
apoi – într-un volum distinct - dreptul fiscal) problematica subsumată domeniul amplu al dreptului finanţelor
publice.
 În funcţie de gradul lor de generalitate, sau ţinând seamă de specificitatea lor şi izvoarele
dreptului finanţelor publice pot fi grupate pe două categorii şi anume:

a. izvoare generale sau comune, reprezentate de actele normative al căror obiect de

reglementare excede problematica strictă a finanţelor publice, în sensul că aria lor de cuprindere
acoperă mai multe domenii ale vieţii social-economice (şi, deci, mai multe ramuri de drept), între
care – însă – şi pe acela al finanţelor, în general, respectiv al finanţelor publice, în special.
În această categorie de izvoare ale dreptului finanţelor publice se distinge – prin importanţa
sa – Constituţia României, întrucât legea fundamentală a ţării cuprinde o serie de reglementări
expres consacrate direcţionării activităţilor din domeniul finanţelor publice, precum cele
referitoare la elaborarea, aprobarea şi executarea bugetului de stat şi a contului general anual de
execuţie bugetară, controlul execuţiei bugetare, politica fiscală a statului, etc.
Intră, de asemenea, în categoria izvoarelor comune ale dreptului finanţelor publice toate
celelalte acte normative (legi, ordonanţe, hotărâri guvernamentale, etc.) prin care sunt
reglementate arii problematice mai vaste, dar care cuprind şi dispoziţii referitoare la finanţele
publice, cum sunt, de pildă: Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală care vizează
– prin reglementările pe care le conţine – şi aspecte privitoare la raporturile dintre autorităţile
publice locale (care gestionează bugetele unităţilor administrativ-teritoriale) şi organismele din
teritoriu ale Ministerului Finanţelor Publice, Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii
Naţionale a României şi O.U.G. nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului
aprobată prin Legea nr. 227/2007, etc.

b. izvoare speciale sau specifice, adică acele acte normative prin care se aduc reglementări
exclusiv domeniului finanţelor publice.
În această categorie, pe primul loc se situează – în mod evident – Legea nr. 500/2002 a
finanţelor publice. Legea finanţelor publice stabileşte principiile, cadrul general şi procedurile
privind formarea, administrarea, angajarea şi utilizarea fondurilor publice, precum şi
responsabilităţile instituţiilor publice implicate în procesul bugetar. Prin această reglementare
este circumscrisă şi definită sfera de cuprindere a finanţelor publice în România: activitatea
bugetară constând în elaborarea proiectului de buget, aprobarea şi executarea bugetului public
naţional, stabilirea şi perceperea impozitelor, taxelor şi altor prelevări cu titlu de venituri
(publice) bugetare, utilizarea fondurilor băneşti publice şi controlul modului de folosire a tuturor
mijloacelor materiale şi băneşti aparţinând organelor, instituţiilor şi unităţilor statului, indiferent
de rangul lor de subordonare (centrală sau locală).
Concepută ca un act normativ general, în care să se regăsească cadrul juridic principal de
reglementare în materie, Legea finanţelor publice consfinţeşte regulile de bază ale activităţii
financiare a statului; pe baza acestor reguli au fost sau urmează să mai fie elaborate acte
normative cu un conţinut mai concret, completator, prin care sunt sau vor fi reglementate
amănunţit aspectele privitoare la relaţiile sociale din domeniul finanţelor publice, precum şi a
acelora care au doar incidenţă cu respectivul domeniu.
Astfel, în completarea prevederilor generale ale Legii Finanţelor Publice au fost adoptate
acte normative prin care sunt reglementate, sectorial, dar de o manieră detaliată, diferite
activităţi, acte şi operaţiuni din domeniul finanţelor publice; dintre acestea, cu titlu
exemplificativ, enumerăm: Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, Legea nr.
30/1991 privind organizarea şi funcţionarea controlului financiar şi a Gărzii Financiare,
Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv,
Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a României, O. G. nr.
64/2007 privind datoria publică, Legea nr. 241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii
fiscale, Codul fiscal adoptat prin Legea nr. 571/2003, Codul de procedură fiscală adoptat prin
Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, etc.
Este remarcabil faptul că în domeniul economico-financiar în general, dar – mai cu seamă – în
acela al finanţelor publice, alături de legi, ordonanţe şi hotărâri guvernamentale sunt incidente
(asupra raporturilor sociale specifice) şi o serie de norme juridice cuprinse în ordine ministeriale,
norme metodologice sau instrucţiuni, determinându-ne să apreciem că şi aceste acte normative de
rang inferior constituie – în completarea celorlalte – izvoare ale dreptului finanţelor publice.
Acestea sunt doar exemple de acte normative incidente în materie, izvoarele dreptului
finanţelor publice fiind formate din totalitatea actelor normative care reglementează raporturile
juridice din domeniul finanţelor publice – care sunt deosebit de numeroase – în vigoare la un
moment dat2.

8. Obiectul dreptului financiar

Cunoaşterea reglementărilor juridice din domeniul finanţelor publice este deosebit de
importantă, dar nu este însă şi suficientă pentru înţelegerea şi interpretarea corectă a complexelor
fenomene financiare, care presupun – pe lângă o abordare strict juridică – analizarea lor atât sub
aspect economic, cât şi prin prisma politicii financiare.
Datorită acestui fapt, pe lângă studierea legislaţiei sau a dreptului finanţelor publice (ca
ansamblu de norme juridice prin care se stabilesc şi se autorizează mijloacele financiare ale
statului şi ale celorlalte colectivităţi publice) este necesară – în acelaşi timp – aprofundarea
ştiinţei finanţelor publice, care – aşa cum vom încerca în continuare să demonstrăm – reprezintă
acea ramură distinctă din sistemul dreptului care are ca obiect de studiu prezentarea (expunerea)
şi analizarea procedeelor şi mijloacelor prin intermediul cărora statul şi/sau colectivităţile publice
îşi pot îndeplini atribuţiile în domeniul finanţelor publice, în vederea satisfacerii într-o cât mai
mare măsură a trebuinţelor generale ale societăţii.
Sub aspectele sale generale, obiectul dreptului financiar este determinat prin reglementările
cuprinse – în principal – în Legea finanţelor publice. În conformitate cu dispoziţiile acestui act
normativ dreptul finanţelor publice are ca obiect de reglementare bugetul statului, veniturile
bugetare, cheltuieli bugetare, împrumutul de stat (împrumutul public sau creditul public), bugetul
asigurărilor sociale de stat şi finanţele instituţiilor publice .
Având în vedere însă faptul că Legea finanţelor publice a fost concepută ca o lege cadru
prin care se stabilesc – în cea mai mare parte – principiile călăuzitoare ale reglementărilor din
domeniul finanţelor publice, pe baza reglementărilor generale pe care aceasta le cuprinde au fost
adoptate sau urmează să se adopte o serie de alte acte normative prin care se aduc reglementări
concrete diferitelor aspecte (compartimente) ale finanţelor publice, completându-se astfel – sau,
mai exact, precizându-se în detaliu – obiectul dreptului finanţelor publice. Astfel, privit prin
prisma aspectelor sale specifice, obiectul dreptului finanţelor publice cuprinde – pe lângă cele

2
Este necesar să menţionăm că pe lângă faptul că actele normative sunt numeroase, se observă o continuă
modificare a cadrului legislativ, datorată prelungitei perioade de tranziţie din ţara noastră către o societate
democratică, dezvoltată şi maturizată suficient din punct de vedere politic, economic şi social, iar în prezent datorită
necesităţii îndeplinirii cerinţelor impuse de Uniunea Europeană ţării noastre în calitatea de nou membru. Astfel,
conform prevederilor constituţionale şi ale Tratatului de aderare la Uniunea Europeană, România a fost obligată să
pună în aplicare cu precădere normele comunitare incidente în materie fiscală.
arătate mai sus – şi o serie de reglementări concrete referitoare la bugetele locale, realizarea
veniturilor bugetare, controlul financiar etc.
Deşi are un obiect de reglementare complex şi variat, dreptul financiar se prezintă ca un
ansamblu coerent şi unitar de norme juridice, întrucât el vizează nu orice acte sau operaţiuni
financiare, ci numai pe acelea care alcătuiesc şi circumscriu domeniul finanţelor publice.

9. Definiţia dreptului finanţelor publice

Însemnătatea reglementării juridice a relaţiilor financiare rezultă din faptul că finanţele
publice sunt destinate a participa direct la dezvoltarea social-economică a întregii societăţi. Prin
intermediul finanţelor publice se asigură constituirea, repartizarea şi utilizarea cu eficienţă a
banului public pentru sporirea producţiei de mărfuri, dezvoltarea forţelor de producţie, promo-
varea activităţii de cercetare ştiinţifică, dezvoltarea învăţământului, culturii şi ocrotirii sănătăţii,
protecţia socială, protecţia ecologică, etc.
Având în vedere obiectul complex al raporturilor juridice financiare, dreptul finanţelor
publice poate fi definit ca fiind ansamblul de norme şi reguli care reglementează – în mod
complet şi unitar – relaţiile sau raporturile care se stabilesc pentru (sau în legătură cu)
constituirea, repartizarea şi utilizarea fondurilor băneşti ale statului şi ale colectivităţilor
publice locale, în vederea satisfacerii trebuinţelor generale, cu caracter preponderent social-
economice, ale societăţii .
Normele juridice care alcătuiesc dreptul finanţelor publice au – ca şi normele aparţinând
altor ramuri ale dreptului – un caracter general, impersonal; ele privesc, în principiu, un număr
nedeterminat de subiecte de drept şi se aplică în mod repetat în timp, ori de câte ori sunt întrunite
condiţiile la care se referă.

10. Raporturile juridice din domeniul finanţelor publice

În temeiul normelor juridice adoptate de puterea legislativă sau de cea executivă relaţiile
sociale vizate de aceste norme se transformă în raporturi juridice, raporturi a căror executare este
asigurată prin aplicarea legii de către autoritatea statală.
Între raporturile juridice, raporturile care se încheie în domeniul financiar ocupă un loc
aparte, datorită importanţei pe care o au aceste relaţii, ca efect al interesului deosebit pe care îl
manifestă societatea faţă de finanţele publice.
Pornind de la aceste elemente, în literatura juridică s-a arătat că “raporturile juridice
financiare sunt formate de relaţiile sociale care iau naştere, se modifică şi se sting în procesul
constituirii, repartizării şi utilizării fondurilor băneşti ale statului şi care sunt reglementate de
normele juridice financiare”.
Raporturile juridice din domeniul finanţelor publice se disting – faţă de celelalte
raporturi specifice altor ramuri de drept – prin unele particularităţi derivând din specificitatea pe
care le-o conferă elementele lor constitutive şi definitorii: subiectele, obiectul şi conţinutul.

A. Relativ la subiectele participante se impun următoarele sublinieri: raporturile juridice

din domeniul finanţelor publice se nasc numai în cadrul activităţii financiare înfăptuite de stat
prin organele sale; în cadrul acestor raporturi – întotdeauna – unul dintre subiecte este statul,
reprezentat printr-un organ de specialitate care intră în raportul juridic de pe poziţia de purtător al
autorităţii statale; această particularitate creează o poziţie de subordonare a tuturor celorlalte
subiecte participante, faţă de subiectul purtător al autorităţii de stat .
Datorită raportului de subordonare dintre subiecte, raporturile juridice din domeniul
finanţelor publice se nasc, se modifică şi se sting pe baza manifestării unilaterale de voinţă a
statului, exercitată prin forme şi modalităţi specifice prevăzute de normele juridice financiare. În
virtutea acestui fapt este, de pildă, posibilă executarea directă a creanţelor fiscale de către
organele de stat, fără a fi necesară pronunţarea, în acest sens, a vreunei hotărâri judecătoreşti.
Prin urmare, în ceea ce priveşte subiectele raporturilor juridice din domeniul finanţelor
publice este caracteristic faptul că întotdeauna unul dintre subiecte este statul, reprezentat printr-
un organ de specialitate în activitatea financiară, investit cu atribuţii în procesul de constituire,
repartizare şi utilizare a fondurilor băneşti ale statului.
De cealaltă parte, în calitatea de al doilea subiect al acestor raporturi poate fi o persoană
juridică sau o persoană fizică, respectiv o regie autonomă, societate comercială (cu capital de
stat, mixt ori privat), o instituţie publică etc. sau orice persoane fizice (cetăţeni români, cetăţeni
străini rezidenţi în România ori cetăţeni străini nerezidenţi).
Potrivit reglementărilor legale în vigoare, soluţionarea – în primă fază – a litigiilor ivite în
legătură cu executarea raporturilor juridice din domeniul finanţelor publice este de competenţa
organelor de stat care au şi calitatea de subiecte în respectivele raporturi sau de către organele
ierarhic superioare. În cazul când statul este acţionat în justiţie, el este reprezentat fie de
Ministerul Finanţelor Publice, fie de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, după caz .

B. Relativ la conţinutul raporturilor juridice din domeniul finanţelor publice trebuie

menţionat că acesta este format din drepturile şi obligaţiile subiectelor participante. Acesta se
distinge de conţinutul altor raporturi juridice prin specificitatea pe care i-o conferă obiectul unor
astfel de raporturi. Drepturile şi obligaţiile părţilor angrenate în asemenea raporturi juridice sunt
specifice fiecărei categorii, astfel că, de exemplu, drepturile şi obligaţiile părţilor dintr-un raport
juridic de finanţare bugetară (finanţare de la buget) sunt diferite de acelea dintr-un raport privind
realizarea veniturilor bugetare, de cele privind obligaţiile (cotizaţiile) externe ale statului sau de
cele dintr-un raport juridic de credit (împrumut public) .

C. Obiectul raporturilor care se stabilesc în domeniul finanţelor publice este diferit şi

variat, el având aceste caracteristici datorită sferei deosebit de largi şi complexe a finanţelor
publice care impune – pe cale de consecinţă – pe de o parte, o abundentă activitate de legiferare
şi, pe de altă parte, o mare diversitate de operaţiuni specifice privind activitatea fiscală, ambele
categorii generând o multitudine de raporturi juridice.
Astfel, în mod concret, în prima fază obiectul raporturilor juridice din domeniul finanţelor
publice este format din acţiuni de prognoză şi organizare bugetară, de creditare, de control
financiar, de circulaţie monetară etc., iar în faza următoare obiectul acestor raporturi îl formează
plata unor sume de bani la care sunt obligate subiectele participante la raporturile juridice
bugetare, de finanţare, fiscale, de asigurări, etc.
Prin urmare, ţinând seama de sfera lor de cuprindere, raporturile din domeniul finanţelor
publice pot fi grupate pe mai multe categorii: raporturi juridice bugetare, raporturi juridice
fiscale, raporturi juridice de creditare, raporturi juridice bancare, raporturi juridice de
organizare a circulaţiei monetare, raporturi juridice valutare, raporturi juridice de asigurare
prin efectul legii, raporturi juridice de control financiar, etc.
 Această sferă largă de cuprindere a raporturilor juridice din domeniul finanţelor publice se
explică prin consacrarea concepţiei moderne asupra finanţelor, aceea care se bazează pe ideea
intervenţiei statului în economie în scopul influenţării proceselor economice.

11. Activitatea financiară a statului

Activitatea financiară este reprezentată de acţiunile organelor de stat şi a altor persoane

juridice sau fizice referitoare la constituirea, repartizarea şi utilizarea fondurilor băneşti publice
necesare consumului general, care se concentrează în bugetul central, cel al asigurărilor sociale şi
în bugetele locale, precum şi metodele şi mijloacele folosite pentru realizarea acestui scop.
Statul determină modificarea raporturilor sociale având menirea de a asigura cadrul juridic
legislativ pentru desfăşurarea activităţilor economice.
Statul se implică în viaţa social – economică prin mijloacele sale specifice, şi anume prin
intermediul bugetului general consolidat, sistemul fiscal, creditul public, controlul financiar şi
alte instrumente financiare aflate la dispoziţia sa.
Bugetul se prezintă ca o balanţă care cântăreşte pe de o parte veniturile iar de cealaltă parte
cheltuielile, fiecare dintre acestea fiind detaliate pe capitole, adică pe surse de venituri şi
obiective de cheltuieli.
În elaborarea şi executarea bugetului se urmăreşte echilibrarea veniturilor şi cheltuielilor în
aşa fel încât sumele de venituri să fie cât mai apropiate de cifrele de cheltuieli, pentru a avea un
buget echilibrat. În cazul existenţei unor cheltuieli a căror cifre depăşesc veniturile, bugetul va fi
deficitar, iar în cazul invers în care veniturile sunt mai mari decât cheltuielile bugetul va fi
excedentar.
Bugetul echilibrat poate avea un efect neutru asupra economiei naţionale, pe când un buget
deficitar de scurtă durată poate avea un efect stimulativ faţă de unul excedentar care poate să nu
fie benefic lăsând neutilizate o parte din resursele financiare ale statului. Aşadar se consideră
benefică existenţa unei alternanţe între un buget echilibrat şi unul deficitar pentru a stimula
dezvoltarea economică.
Astfel cum rezultă din cele expuse mai sus, statul intervine în activitatea economică şi
socială prin două modalităţi, şi anume aceea a preluării unei părţi din veniturile contribuabililor,
adică a realizării resurselor financiare publice pe de o parte, iar pe de altă parte aceea a utilizării
resurselor financiare pentru realizarea anumitor scopuri, prin acordarea creditelor bugetare.

Activitatea financiară a statului se desfăşoară - în principal - prin intermediul organismelor

statului care participă în mod direct sau indirect la implementarea politicii fiscale având atribuţii
în domeniul finanţelor publice şi care formează aparatul financiar al statului.
Aparatul financiar al statului este format din două categorii de organe, şi anume:
a) organe ale statului cu competenţă generală, care
au atribuţii în mai multe domenii, printre care şi în domeniul finanţelor publice.
Din această categorie fac parte: Parlamentul României, Guvernul României, Consiliile
Locale, ministerele şi alte organe de stat.
b) organe ale statului cu competenţă specială, care au
atribuţii excusiv în domeniul finanţelor publice, acestea fiind denumite organe de specialitate.
În funcţie de aria de extindere a competenţei organelor de specialitate, acestea se împart
la rândul lor în :
- organe centrale de specialitate, din care amintim Curtea de Conturi, Ministerul
Finanţelor Publice, Trezoreria Publică şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală
- organe locale de specialitate, reprezentate – în principal – de subunităţile organelor
centrale de specialitate, de exemplu, Camerele de Conturi Judeţene, Direcţiile Generale
Judeţene ale Finanţelor Publice, secţiile teritoriale ale Gărzii Finaciare.

Organele statului care formează aparatul financiar al statului administrează finanţele

publice, realiazeză echilibrul financiar, monetar şi valular al ţării noastre, asigurând eficienţa
economiei naţionale.

Ministerul Finanţelor Publice este organul de specialitate al administraţiei publice

centrale care contribuie la elaborarea şi totodată implementarea Programului de guvernare în
domeniul finanţelor publice are ca principală funcţie administrarea generală a finanţelor
publice, colaborând cu celelalte ministere şi organe de specialitate.

În subordinea Ministerului Finanţelor Publice se află Agenţia Naţională de Administrare

Fiscală, instituţie publică care are ca principale atribuţii colectarea veniturilor publice,
aplicarea unitară a legislaţiei fiscale, informarea şi asistarea contribuabililor privind aplicarea
legislaţiei fiscale, etc.
În cadrul agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală funcţionează Autoritatea Naţională
Vamală, Garda Financiară şi direcţiile generale judeţene ale finanţelor publice.

Pentru asigurarea disciplinei bugetare, instituţiile publice au obligaţia să deruleze toate

operaţiunile de încasări şi plăţi privind fondurile publice prin Trezoreria Statului. Această
instituţie asigură efectuarea tuturor operaţiunilor de încasări şi plăţi în lei şi valută privind
veniturile şi cheltuielile bugetului general consolidat.