UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA SIBIU

FACULTATEA DE DREPT
DREPT ID

REFERAT

DREPT FINANCIAR

SISTEMUL BUGETAR PUBLIC NAŢIONAL

Coordonator : Întocmit :
Conf. Univ. dr. Cristina Onet Adrian Constantin Teslovan
Anul III

SIBIU
2020
 În evoluţia finanţelor publice este remarcabilă apariţia bugetului generată de
necesitatea de a reflecta nevoile publice sub forma cheltuielilor publice şi sursele de venit sub
forma veniturilor publice ce au drept scop rezolvarea cheltuielilor publice.
Societatea omenească, în evoluţia sa, a generat o serie de nevoi care cu trecerea
timpului s-au diversificat şi proliferat. Dintre acestea, din punctul de vedere al finanţelor
publice, ne interesează nevoile publice care sunt acele cerinţe care se satisfac prin intermediul
şi efortul colectivităţilor umane. Statul prin instituţiile, organele şi organismele sale se
raportează la nevoia publică prin intermediul banului public1.
Banul public ar trebui asigurat de stat prin efortul propriu, cum însă statul nu este
deţinătorul unei averi şi nici nu are suficiente surse proprii, banul public este asigurat prin
efortul întregii colectivităţi. De aceea obţinerea banului public se face concret prin intermediul
impozitelor şi taxelor, plătite de contribuabili (denumire generică dată persoanelor fizice şi
juridice care au capacitate contributivă). Sumele încasate cu titlul de impozite şi taxe,
reprezintă surse de venit pentru buget.
Expresia de buget provine din limba franceză de la cuvântul bouge , care avea
semnificaţia unei pungi de piele în care se ţineau banii. Instituţia a fost reglementată pentru
prima dată printr-o lege în Franţa în 1802, apărând în 1806 într-o lege a finanţelor mai
modernă şi mai exactă.
În ţara noastră în perioada Regulamentelor Organice ale Moldovei şi Munteniei
existau referiri la buget sub formularea "închipuirea cheltuielilor anului viitor", această
formulare sugerează idea de buget, dar numai pentru aspectul cheltuielilor.
Conform legii nr. 500/2002 bugetul este documentul prin care sunt prevăzute şi
aprobate în fiecare an veniturile şi cheltuielile, sau după caz, numai cheltuielile, în funcţie de
sistemul de finanţare a instituţiilor publice.
În România putem să vorbim despre un sistem bugetar în sensul că există un buget
public naţional alcătuit din mai multe componente, legea finanţelor publice precizând că
referirile sale se aplică2:
- Bugetului de stat
- Bugetului asigurărilor sociale de stat
- Bugetelor fondurilor speciale
- Bugetului trezoreriei statului
- Bugetelor instituţiilor publice autonome

1
Petică Roman, Doina - Dreptul finanţelor publice, Editura Tribuna, Sibiu - 2000, pag. 3-4
2
Legea 500/ 2002 - privind finanţele publice, Monitorul Oficial nr. 597/2002

1
- Bugetelor instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, bugetul
asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale, după caz
- Bugetelor instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii
- Bugetului fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de către stat şi a
căror rambursare, dobânzi sau costuri se asigură din fonduri publice
- Bugetului fondurilor externe nerambursabile.
Ca verigă centrală a sistemului financiar, bugetul public reprezintă expresia sintetizată
a relaţiilor economice ce se manifestă în procesele formării şi utilizării principalului fond
centralizat de mijloace băneşti ale statului şi ale fondurilor unităţilor administrativ - teritoriale
în vederea finanţării activităţilor destinate creşterii calităţii vieţii (învăţământ, sănătate,
cultură, sport, cercetare).
Există mai multe concepţii cu privire la natura juridică a bugetului; ele sunt desprinse din
definiţiile date în literatura de specialitate de mai mulţi autori, astfel că există următoarele
concepţii privind natura juridică a bugetului3:
1. Într-o primă concepţie bugetul este lege, în sensul că el conţine dispoziţii imperative cu
privire la cuantumul minim al veniturilor şi cuantumul maxim al cheltuielilor şi este adoptat
printr-o lege care emană de la organul legislativ;
2. Bugetul este un act condiţiune, întrucât fără existenţa lui veniturile nu s-ar realiza şi
cheltuielile nu s-ar efectua;
3. Bugetul este un act juridic, în ceea ce priveşte veniturile, pentru că există obligaţia
legală imperativă ca acestea să fie îndeplinite; şi un act administrativ în ceea ce priveşte
cheltuielile, pentru că acestea nu sunt obligatoriu de împlinit;
4. Bugetul este un program, un plan, care pentru ca să producă efecte îmbracă forma
legii.
Bugetul este important din punct de vedere economic pentru că reflectă situaţia
economică a unui stat - cu cât economia unui stat este mai puternică, cu atât sursele de venit
bugetar sunt mai mari şi obiectivele publice de realizat pot fi mai multe şi mai puternice.
Bugetul este important şi din punct de vedere politic întrucât el exprimă până la un punct
concepţia fiscală a unui stat, coerenţa legislaţiei în domeniu.

Conform dispoziţiilor legale activitatea bugetară parcurge mai multe etape: elaborarea
proiectului bugetului de stat, aprobarea, executarea şi încheierii exerciţiului bugetar.

3
Petică Roman, Doina - Dreptul finanţelor publice, Editura Tribuna, Sibiu - 2000, pag 19-20

2
 Prin procedură bugetară se înţelege totalitatea actelor şi operaţiunilor cu caracter
tehnic şi normativ, înfăptuite de organele specializate ale statului, în scopul elaborării,
adoptării, executării şi încheierii bugetului public naţional.

După însuşirea de către Guvern a proiectelor legii bugetare acesta se va supune spre
aprobare Parlamentului până cel târziu la data de 15 octombrie a fiecărui an.
Bugetele se aprobă de către Parlament pe ansamblu, pe părţi, capitole, subcapitole,
titluri, articole şi alineate. Dacă legile bugetare nu au fost adoptate cu cel puţin 3 zile înainte
de expirarea exerciţiului bugetar, Guvernul îndeplineşte sarcinile prevăzute în bugetul anului
precedent, limitele lunare de cheltuieli neputând depăşi de regulă ½ din prevederile bugetelor
anului precedent, cu excepţia cazurilor deosebite temeinic justificate.
În cazul în care legile bugetare anuale depuse în termenul legal nu au fost adoptate de
către Parlament până cel târziu la data de 15 decembrie a anului anterior anului la care se
referă proiectul de buget, Guvernul va solicita Parlamentului aplicarea procedurii de urgenţă.

În legile bugetare anuale se prevăd şi se aprobă, pentru durata exerciţiului bugetar,

creditele bugetare pentru cheltuielile fiecărui exerciţiu bugetar. Alocaţiile pentru cheltuielile
de personal, aprobate pe ordonatori principali de credite nu pot fi majorate, virate şi utilizate
la alte articole de cheltuieli, pentru finanţarea altui capitol sau a altui ordonator principal de
credite.
Execuţia bugetară se bazează pe principiul separării atribuţiilor persoanelor care au
calitatea de ordonator de credite de atribuţiile persoanelor care au calitatea de contabil.
În procesul execuţiei bugetare cheltuielile bugetare parcurg următoarele faze:
angajament, lichidare, ordonanţare, plată. Operaţiunile specifice angajării, lichidării şi
ordonanţării sunt în competenţa ordonatorilor de credite şi se efectuează pe baza avizelor
compartimentelor de specialitate ale instituţiei publice, efectuarea plăţilor urmând să se facă
numai pe bază de documente justificative.
Ministerul Finanţelor Publice solicită ordonatorilor principali de credite, în cursul
anului, rapoarte periodice privind gradul de utilizare a fondurilor publice în vederea
monitorizării execuţiei bugetare.
Execuţia de casă a bugetelor ce compun sistemul bugetar se realizează prin trezoreria
statului care asigură încasarea veniturilor bugetare, efectuarea diferitelor plăţi, operaţiuni de
încasări şi operaţiuni financiare dispuse de către persoanele autorizate ale instituţiilor publice.

3
 Execuţia bugetară se încheie la 31 decembrie a fiecărui an; orice venit neîncasat sau
cheltuială angajată în prevederile bugetare şi neplătită până la 31 decembrie se va plăti în
contul bugetului pe anul următor. Creditele bugetare neutilizate până la încheierea anului sunt
anulate de drept. Prevederile legilor bugetare şi ale celor de rectificare acţionează numai
pentru anul bugetar respectiv.
Încheierea exerciţiului bugetar presupune evidenţierea şi cuantificarea sumelor
realizate cu titlu de venituri bugetare şi a cheltuielilor efectuate în domeniul bugetar. Astfel
exerciţiul bugetar se încheie în urma cuantificării rezultatelor şi evidenţelor din punct de
vedere contabil şi întocmirea documentelor contabile care exprimă în mod analitic şi sintetic
situaţia veniturilor şi cheltuielilor bugetare.
Alte atribuţii ale ordonatorilor de credite sunt:
- obligaţia de a angaja şi utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor
aprobate;
- răspund de angajarea şi utilizarea cheltuielilor în limita creditelor bugetare repartizate şi
aprobate;
- răspund de realizarea veniturilor bugetare;
- răspund de utilizarea creditelor bugetare pe baza unei bune gestiuni financiare;
- răspund de integritatea bunurilor încredinţate instituţiei pe care o conduc, etc.
În situaţiile în care, în timpul exerciţiului bugetar, conform legii, au loc treceri de
unităţi, acţiuni sau sarcini de la un ordonator principal de credite la altul sau în cadrul
aceluiaşi ordonator principal de credite, Ministerul Finanţelor Publice este autorizat să
introducă modificările corespunzătoare în bugetele acestora şi în structura bugetului de stat
fără a afecta echilibrul bugetar.
Ordonatorii principali de credite au obligaţia să întocmească şi să anexeze la situaţiile
financiare rapoarte anuale de performanţă în care să prezinte obiectivele şi rezultatele
preconizate şi cele obţinute. Pe baza situaţiilor financiare prezentate de ordonatorii principali
de credite Ministerul Finanţelor Publice va elabora contul general anual de execuţie a
bugetului de stat.

4
BIBLIOGRAFIE:

• Petică Roman, Doina, Dreptul finanţelor publice, Editura Tribuna, Sibiu - 2000
• Ciuvăţ, N., Drept financiar, Editura Universitaria, Craiova, 2001
• Şaguna, D. Dan, Tratat de drept financiar şi fiscal, Editura All, Bucureşti – 2001
• Legea 500/ 2002 - privind finanţele publice, Monitorul Oficial nr. 597/2002