CONF. UNIV. DR. EC.

ILIE RĂSCOLEAN

MANAGEMENTUL ACTIVITĂȚII DE BUGETIZARE PE BAZĂ DE

PROGRAME COMUNITARE ȘI NAȚIONALE

NOTE DE CURS

PETROŞANI
2022
 CAPITOLUL I
PROCESUL BUGETAR

Finanţele publice comportă fluxuri băneşti efectuate în scopul constituirii resurselor

statului pentru satisfacerea unor nevoi generale ale societăţii.
Finanţele publice îşi îndeplinesc misiunea lor socială prin funcţiile pe care le exercită:
funcţia de repartiţie şi funcţia de control.
Funcţia de repartiţie a finanţelor publice cunoaşte două faze distincte, dar strâns legate
între: constituirea fondurilor şi distribuirea acestora.
Prima fază constă în formarea fondurilor de resurse financiare publice. La constituirea
acestora participă:
 întreprinderile
 instituţiile publice
 populaţia
 persoane fizice şi juridice rezidente în străinătate
Participarea la constituirea fondurilor publice de resurse financiare îmbracă diferite forme:
impozite, taxe, contribuţii pentru asigurări sociale, amenzi, penalităţi, redevenţe şi chirii din
concesiuni şi închirieri, împrumuturi de stat, dobânzi aferente împrumuturilor acordate, donaţii,
ajutoare, alte venituri bugetare.
Cea mai mare parte a resurselor financiare sunt mobilizate la fondurile publice cu titlul
definitiv şi fără contraprestaţie.
Există însă şi resurse primite cu titlu rambursabil, dar acestea ocupă un loc secundar în
totalul resurselor respective.
Astfel, constituirea fondurilor publice se realizează în procesul distribuirii şi redistribuirii
produsului intern brut, între diverse persoane juridice şi fizice, pe de o parte, şi stat, pe de altă
parte.
Cea de-a doua fază a funcţiei de repartiţie a finanţelor publice constă în distribuirea
fondurilor de resurse financiare publice pe beneficiari – persoane fizice şi juridice.
Distribuirea resurselor financiare reprezintă de fapt dimensionarea volumului cheltuielilor
publice pe destinaţii, şi anume pentru:
 a) învăţământ, sănătate, cultură
b) asigurări sociale şi protecţie socială
c) servicii şi dezvoltare publică şi locuinţe, mediu şi ape
d) apărarea naţională
e) ordine publică
f) acţiuni economice
g) alte acţiuni
h) datorie publică
În cadrul fiecărei destinaţii, resursele se defalcă pe beneficiari, obiective şi acţiuni.
Aceste fluxuri de resurse financiare iau forma cheltuielilor pentru:
a) plata salariilor şi a altor drepturi de personal
b) procurări de materiale şi plata serviciilor
c) subvenţii acordate unor instituţii publice şi întreprinderi
d) transferuri către diverse persoane fizice (pensii, alocaţii, burse, ajutoare, etc.)
e) investiţii
Pe calea cheltuielilor publice se completează astfel resursele financiare ale agenţilor
economici, ale instituţiilor publice şi ale persoanelor fizice care servesc pentru dezvoltare sau
consum.
Necesitatea funcţiei de control a finanţelor publice decurge din faptul că fondurile de
resurse financiare constituite la dispoziţia statului aparţin întregii societăţi.
Aceasta este interesată în:
- asigurarea resurselor financiare necesare satisfacerii nevoilor sociale;
- repartizarea resurselor cu luarea în considerare a priorităţilor stabilite de autorităţile
competente;
- utilizarea resurselor financiare publice în condiţii de maximă eficienţă economică,
eficacitate socială şi de altă natură;
- armonizarea intereselor imediate ale societăţii cu cele de perspectivă la dimensionarea
resurselor financiare puse la dispoziţia statului şi la orientarea acestora către diferite
destinaţii.
Nu în toate cazurile controlul statului conduce la luarea unor măsuri care adaugă un plus
de valoare patrimoniului public, dar el împiedică irosirea avutului public, previne efectuarea de
cheltuieli ilegale, inoportune sau ineficiente, contribuie la repararea prejudiciului adus avutului
public la instaurarea ordinei şi disciplinei în gestionarea banilor şi a altor valori publice.
Controlul statului are o sferă largă de manifestare în toate domeniile vieţii sociale care ţin
de sectorul public şi în consecinţă îmbracă forme diferite, se realizează de organe diferite şu
foloseşte instrumente diferite.
Controlul financiar constituie o manifestare a funcţiei de control a finanţelor publice.
Aceasta se referă la modul de constituire a fondurilor în economice, la repartizarea acestora
pe beneficiari şi la eficienţa cu care sunt utilizate resursele publice.
Funcţia de control a finanţelor publice este strâns legată de funcţia de repartiţie, dar are o
sferă de manifestare mai largă decât aceasta, deoarece vizează, pe lângă constituirea şi repartizarea
fondurilor publice şi modul de utilizare a acestor resurse.
Între cele două funcţii ale finanţelor publice există raporturi de intercondiţionare: funcţia
de repartiţie oferă câmp de manifestare funcţiei de control, iar funcţia de control, la rândul său,
generează uneori forme de manifestare a funcţiei de repartiţie.
Controlul financiar se efectuează, în mod necesar, în faza repartiţiei dar se extinde şi asupra
producţiei, schimbului şi consumului.
În ţara noastră controlul financiar se exercită de organe ale: Curţii de Conturi; ale
Ministerului Finanţelor Publice prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală având în
componenţă, printre altele - Direcţia generală antifraudă fiscală, Direcţia generală a vămilor,
Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili, Direcţiile generale teritoriale ale
finanţelor publice; structuri specializate ale ministerelor şi instituţiilor publice ( auditul public
intern, controlul financiar preventiv).
Constituirea resurselor financiare publice se face pe seama impozitelor, taxelor,
contribuţiilor precum şi a veniturilor nefiscale prelevate de la persoane fizice şi juridice, cu luarea
în considerare a potenţialului economic şi a altor criterii stabilite de lege.
Dimensionarea cheltuielilor publice şi repartizarea acestora pe destinaţii se efectuează în
concordanţă cu obiectivele strategiei de dezvoltare economică şi socială a ţării şi cu priorităţile
imediate stabilite de autorităţile publice competente. Resursele financiare publice se constituie şi
se gestionează printr-un sistem unitar de bugete denumit Bugetul general consolidat al statului
cuprinzând: bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale, bugetele fondurilor
speciale, bugetul trezoreriei statului şi bugetele altor instituţii publice cu caracter autohton.
 Veniturile şi cheltuielile reflectate cumulat la nivel naţional alcătuiesc resursele financiare
publice totale, respectiv cheltuielile publice totale, care după consolidare prin eliminarea
transferurilor din bugetele respective vor evidenţia dimensiunile efortului financiar public, starea
de echilibru sau dezechilibru după caz .
Procesul bugetar cuprinde patru faze :
- elaborarea proiectului de buget;
- aprobarea bugetului;
- execuţia bugetară;
- încheierea execuţiei bugetare.
1.1 Elaborarea, aprobarea, execuţia şi încheierea execuţiei bugetului de stat

1.1.1 Elaborarea proiectului bugetului de stat şi aprobarea acestuia.

Proiectul legii bugetare anuale este rezultatul unui proces complex, care constă în
dimensionarea creditelor şi alocaţiilor bugetare destinate finanţării obiectivelor şi acţiunilor de
utilitate publică ale perioadei precum şi a resurselor financiare ce urmează să fie mobilizate în
acest scop pe surse de provenienţă.
Întocmirea proiectului bugetului de stat se realizează de către organisme diferite, în funcţie
de competenţele stabilite de lege.
A. Proiectele legilor bugetare anuale şi ale bugetelor se elaborează de către Guvern, prin
Ministerul Finanţelor Publice, pe baza următoarelor:
a) - prognozele indicatorilor macro economici şi sociali pentru anul bugetar, precum şi
pentru următorii trei ani
b) - politicile fiscale şi bugetare
c) - prevederile memorandumurilor de finanţare sau alte acorduri internaţionale semnate
şi ratificate
d) - priorităţilor stabilite prin formularea propunerilor de buget de către ordonatorii
principali de credite
e) - propunerile de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite
f) - programelor întocmite de către ordonatorii principali de credite în scopul finanţării
unor acţiuni
g) - propunerilor de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, precum şi
 transferuri pentru autorităţile publice locale
h) - posibilităţilor de finanţare a deficitului bugetar
În vederea realizării în timp util a acestei activităţi extrem de complexe prin legea finanţelor
publice au fost fixate următoarele termene şi obligaţii (Legea nr.500/13.08.2002)
Ministerul Finanţelor Publice va înainta Guvernului, până la data de 31 iulie a fiecărui an,
limitele de cheltuieli pentru anul bugetar următor, precum şi estimările pentru următorii 3 ani,
stabilite pe ordonatorii principali de credite.
Ministrul finanţelor publice va transmite ordonatorilor principali de credite, până la data de
1 august a fiecărui an, o scrisoare-cadru, care va specifica contextul macroeconomic pe baza căruia
vor fi întocmite proiectele de buget, metodologiile de elaborare a acestora, precum şi limitele de
cheltuieli aprobate de Guvern.
Limitele de cheltuieli aprobate şi stabilite pe ordonatori principali de credite pot fi
redimensionate de către Ministerul Finanţelor Publice, pe baza prognozelor de toamnă ale
Comisiei Naţionale de Prognoză sau în cazul modificării ulterioare a legislaţiei din domeniu, în
funcţie de specificul ordonatorului principal de credite, cu informarea Guvernului.
Ordonatorii principali de credite au obligaţia ca, până la data de 1 septembrie a fiecărui an,
să depună la Ministerul Finanţelor Publice propunerile pentru proiectul de buget şi anexele la
acesta, pentru anul bugetar următor, cu încadrarea în limitele de cheltuieli şi estimările pentru
următorii 3 ani, însoţite de documentaţii şi fundamentări detaliate.
Camera Deputaţilor şi Senatul, cu consultarea Guvernului, îşi aprobă bugetele proprii şi le
înaintează Guvernului în vederea includerii lor în proiectul bugetului de stat.
Autorităţile administraţiei publice locale au aceeaşi obligaţie pentru propunerile de
transferuri consolidate şi de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat.
Proiectele de buget şi anexele la acesta, refăcute, se depun la Ministerul Finanţelor Publice,
până la data de 15 septembrie a fiecărui an.
Ministerul Finanţelor Publice, pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de
credite şi a bugetului propriu, întocmeşte proiectele legilor bugetare şi proiectele bugetelor, pe care
le depune la Guvern pentru prima lectură, până la data de 30 septembrie a fiecărui an.
Proiectul legii bugetului de stat este însoţit de un raport privind situaţia macroeconomică
pentru anul bugetar pentru care se elaborează proiectul de buget şi proiecţia acesteia în următorii
3 ani. Acest raport va cuprinde un rezumat al politicilor macroeconomice în contextul cărora au
fost elaborate proiectele de buget, precum şi strategia Guvernului în domeniul investiţiilor publice.
Raportul şi proiectele legilor bugetare anuale vor exprima politica fiscal-bugetară a
Guvernului, precum şi alte informaţii relevante în domeniu
Ministerul Finanţelor Publice, pe baza prognozelor de toamnă ale Comisiei Naţionale de
Prognoză, definitivează proiectele de buget ale ordonatorilor principali de credite şi al bugetului
propriu şi proiectele legilor bugetare anuale, pe care le depune la Guvern, până la data de 1
noiembrie a fiecărui an.
După însuşirea de către Guvern a proiectelor legilor bugetare şi de buget, acesta le supune
spre adoptare Parlamentului, cel mai târziu până la data de 15 noiembrie a fiecărui an.
În cazul în care alegerile generale parlamentare sunt organizate în ultimele 3 luni ale anului,
calendarul este următorul: Ministerul Finanţelor Publice, pe baza proiectelor de buget ale
ordonatorilor principali de credite şi a bugetului propriu, întocmeşte proiectele legilor bugetare şi
proiectele bugetelor pe anul următor, pe care le depune la Guvern în termen de 15 zile de la
învestirea noului Guvern
După însuşirea de către Guvern a proiectelor legilor bugetare şi de buget, acesta le supune
spre adoptare Parlamentului cel mai târziu în 20 de zile de la învestire, fără a depăşi data de 31
decembrie a anului în curs.
Bugetele se aprobă de Parlament pe ansamblu, pe părţi, capitole, subcapitole, titluri,
articole, precum şi alineate, după caz, şi pe ordonatorii principali de credite, pentru anul bugetar,
precum şi creditele de angajament pentru acţiuni anuale şi multianuale.
Creditele bugetare şi creditele de angajament estimate pentru următorii 3 ani sunt
prezentate Parlamentului şi publicate în Monitorul Oficial al României, având valoare orientativă.
Estimările pentru următorii 3 ani reprezintă informaţii privind necesarul de finanţare pe
termen mediu şi nu vor face obiectul autorizării pentru anii bugetari respectivi.

1.1.2 Execuţia bugetului de stat.

Execuţia bugetului de stat reprezintă ansamblul operaţiilor privind încasarea veniturilor şi
efectuarea propriu zisă a cheltuielilor aprobate de către Parlament.
 Caracteristica esenţială a procesului execuţiei bugetului de stat constă în separarea
activităţilor de executare a cheltuielilor de cele de executare a veniturilor, fiecare dintre acestea
folosind instrumente şi proceduri diferite.
În execuţia părţii de cheltuieli a bugetului de stat se parcurg în mod succesiv următoarele
etape: angajarea, lichidarea, ordonanţarea, plata.
a) - Angajamentul – reprezintă asumarea de către un organism public a obligaţiei de a plăti
unei terţe persoane fizice sau juridice o anumită sumă de bani repartizată din bugetul de stat.
Această obligaţie rezultă dintr-un act legal care poate fi contract, hotărâre judecătorească,
decizie sau ordin ministerial etc, şi este legată de livrarea către instituţia publică a unor bunuri,
executarea unor lucrări, prestarea unor servicii, numirea sau angajarea unor funcţionari publici etc.
Angajarea este consecinţa unei decizii deliberate având natură voluntară, dar există cazuri
când aceasta este fortuită, având natură involuntară în situaţia plăţilor impuse de acoperirea unor
pagube produse de accidente sau calamităţi naturale precum si de alte evenimente necunoscute
dinainte.
Angajarea cheltuielilor se face de către ordonatorii principali, secundari şi terţiari.
Angajarea cheltuielilor se bazează fie pe prerogative guvernamentale în materie, în limita
creditelor bugetare aprobate, fie ca urmare a deciziei organului legislativ, pentru situaţii specifice
intervenite în sensul derulării exerciţiului bugetar.
b) - Lichidarea – constituie operaţiunea prin care se verifică şi se constatã realitatea în
legătură cu realizarea furnizării, a efectuării lucrării sau a prestării serviciului, în favoarea
instituţiilor publice, în funcţie de care se stabileşte cuantumul plăţii ce urmează a fi efectuată din
creditul bugetar aprobat.
Astfel se verifică existenţa angajamentului, suma datorată şi exigibilitatea datoriei.
Lichidarea reprezintă o formă distinctă a execuţiei cheltuielilor publice deoarece în cele
mai multe cazuri, sumele datorate de instituţiile publice către diverse persoane nu pot fi stabilita
decât cu aproximaţie în momentul angajării lor
Lichidarea trebuie să aibă la bază actele justificative privind livrările de bunuri, lucrările
executate şi serviciile prestate, ştatele de plată a salariilor sau a altor drepturi băneşti etc, fiind o
operaţiune posterioară realizării prestaţiilor către instituţia publică angajatoare a cheltuielilor
bugetare.
 c) - Ordonanţarea presupune emiterea unui ordin de plată prin care pe baza evaluării
realizate prin lichidare se dispune plata unei sume de bani în favoarea unei terţe persoane,
îndreptăţite la aceasta.
Întrucât pe baza acestor acte administrative urmează să fie afectate resursele băneşti ale
statului, dispoziţiile sau ordinele de plată emise de ordonatorii (principali, secundari sau terţiari)
de credite, trebuie să fie avizate în prealabil de către conducătorii compartimentelor financiar –
contabile sau de către alte persoane însărcinate cu exercitarea controlului financiar preventiv.
În cazul efectuării de cheltuieli în temeiul unor legi cu o mare valabilitate în timp cum ar
fi de exemplu plata de dobânzilor aferente datoriei publice sau a salariilor funcţionarilor publici se
trece direct la operaţiunea de plată fără a mai fi nevoie de o ordonanţare prealabilă
d) - Plata – este operaţiunea prin care are loc stingerea obligaţiilor băneşti a instituţiilor
publice faţă de persoane fizice sau juridice îndreptăţite care au efectuat anumite prestaţii în
favoarea acestora.
Această plată se efectuează prin instrumente de plată fără numerar utilizate în practica
obişnuită, prin mandat poştal, în numerar etc.

1.1.3 Încheierea şi aprobarea contului de execuţie bugetară.

Execuţia bugetului de stat presupune înregistrarea contabilă a veniturilor şi cheltuielilor,
precum şi a încasărilor şi a plăţilor aferente acestora.
Aceste înregistrări sunt concentrate în dările de seamă contabile trimestriale şi pentru
întreg exerciţiu bugetar anual pe care ordonatorii principali de credite au obligaţia să le depună la
Ministerul Finanţelor, iar ordonatorii secundari şi terţiari la ordonatorii ierarhici superiori.
Pe baza acestor dări de seamă contabile şi a conturilor privind execuţia de casă a bugetului
de stat prezentate de organele de specialitate ale administraţiei publice, Ministerul Finanţelor
întocmeşte contul general anual de execuţie a bugetului de stat, al cărui cuprins este corespunzător
structurii bugetului, care a fost aprobat de Parlament.
Acest cont general, cuprinzând ca anexe conturile anuale de execuţie a bugetelor
ordonatorilor principali se prezintă spre analiză şi definitivare Guvernului.
Competenţa aprobării contului anual de execuţie a bugetului de stat revine Parlamentului.
Contul general anual de execuţie a bugetului de stat şi celelalte conturi anuale de execuţie
se aprobă prin lege după verificarea acestora de către Curtea de Conturi.
 1.2. Elaborarea, aprobarea şi execuţa bugetelor administraţiilor publice
locale
Fiecare comună, oraş, municipiu, sector al municipiului Bucureşti, judeţ respectiv
Municipiul Bucureşti întocmeşte buget propriu în condiţii de autonomie.
Între bugetele consiliilor locale şi bugetele consiliilor judeţene nu există relaţii de
subordonare.
Bugetul local reprezintă un document prin care sunt prevăzute şi aprobate în fiecare an
veniturile şi cheltuielile unităţilor administrativ-teritoriale.
Bugetul local pe ansamblul judeţului, respectiv al Municipiului Bucureşti sunt formate din
totalitatea bugetelor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi bugetului propriu al judeţului,
respectiv ale sectoarelor şi al municipiului Bucureşti.
Veniturile bugetelor locale se constituie din:
 venituri proprii formate din: impozite, taxe, contribuţii, alte vărsăminte, alte venituri şi cote
defalcate din impozitul pe venituri din salarii;
 sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat;
 subvenţii primite de la bugetul de stat şi de la alte bugete;
 donaţii şi sponsorizări.
 împrumuturile contractate pe piaţa financiara interna sau externa, fie direct, in numele
organelor administraţiei publice locale, fie garantate de către Guvern.
Fundamentarea veniturilor bugetelor locale se bazează pe constatarea şi evaluarea
materiei impozabile şi a bazei de impozitare în funcţie de care se calculează impozitele şi taxele
aferente, precum şi pe alte elemente specifice, inclusiv pe serii de date în scopul evaluării
corecte a veniturilor.
Trecerea de către Guvern, în administrarea şi finanţarea autorităţilor administraţiei publice
locale, a unor cheltuieli publice, ca urmare a apariţiei unor altor cheltuieli publice noi se face prin
lege, numai cu asigurarea resurselor financiare necesare realizării acestora după cum urmează:
în primul an, prin cuprinderea distinctă, în anexă la bugetul de stat, a resurselor necesare finanţării
cheltuielilor publice transferate, precum şi a criteriilor de repartizare;
în anii următori, prin cuprinderea resurselor respective în ansamblul sumelor alocate unităţilor
administrativ – teritoriale.
 Conform actualelor reglementări, cotele defalcate din impozitul pe venit intră în categoria
veniturilor proprii ale bugetelor locale.
Astfel, din impozitul pe venit, încasat la bugetul de stat al fiecărei unităţi administrativ
teritoriale, se alocă lunar, în termen de 5 zile lucrătoare de la finele lunii în care s-au încasat acest
impozit, o cotă de 41,75% la bugetele locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor, pe teritoriul
cărora îşi desfăşoară activitatea plătitorii de impozite, 11,25% la bugetul propriu al judeţului şi
18,5% într-un cont distinct, deschis pe numele direcţiei generale a finanţelor publice judeţeană
pentru echilibrarea bugetelor locale ale unităţilor administrativ teritoriale de pe raza judeţului.
Prin legea bugetului de stat, în situaţii deosebite, cotele defalcate din impozitul pe venit pot
fi majorate.

Pentru anul 2022 s-au stabilit următoarele cote:

-15% la bugetul local al județului;

-63% la bugetele unităților administrativ teritoriale (comune, orașe, municipii);

-14% într-un cont distinct deschis pe seama direcțiilor generale regionale ale finanțelor
publice pentru echilibrarea bugetelor locale;

-6% încasate la bugetul de stat se repartizează în mod egal județelor reprezentând fond la
dispoziția Consiliului județean pentru a fi repartizat unităților administrativ teritoriale.

- 2% într-un cont distinct deschis pe seama direcțiilor generale regionale ale finanțelor
publice/administrațiilor județene ale finanțelor publice, pentru finanțarea instituțiilor publice de
spectacole din subordinea autorităților administrației publice locale ale unităților administrative-
teritoriale din județe, respectiv teatre și opere.
Operaţiunile de virare a cotelor cuvenite din impozitul pe venit se efectuează de Ministerul
Finanţelor Publice prin direcţiile generale ale finanţelor publice.
Veniturile şi cheltuielile se grupează în buget pe baza clasificaţiei bugetare aprobate de
Ministerul Finanţelor Publice.
Veniturile sunt structurate pe capitole şi subcapitole, iar cheltuielile, pe părţi, capitole,
subcapitole, titluri, articole precum şi alineate şi paragrafe, după caz.
 Cheltuielile bugetelor locale, în funcţie de destinaţie, sunt grupate astfel:
- Autoritatile executive (Serviciile publice generale);
-.Invatamânt, sanatate, cultura si religie, asistenta sociala, ajutoare si indemnizatii (Actiuni
social-culturale);
- Servicii, dezvoltare publica si locuinte;
-Transporturi, agricultura, alte actiuni economice (Actiuni economice);
- Alte actiuni;
- Fondul pentru garantarea imprumuturilor externe, plata dobânzilor si a comisioanelor aferente;
- Plati de dobânzi si comisioane (Datoria publica si altele);
- Rambursari de imprumuturi (Rambursari de imprumuturi si pentru echilibrare bugetara) ;
- Fonduri de rezerva;
- Cheltuieli cu destinatie speciala (Finantate din fonduri speciale).
Cheltuielile prevăzute în capitole şi articole au ca destinaţie precisă şi limitate.
Proiectele bugetelor locale se elaborează de către ordonatorii principali de credite având în
vedere următoarele:
 prognozele principalilor indicatori macroeconomici şi sociali pentru anul bugetar pentru
care se elaborează proiectul de buget şi pentru următorii trei ani;
 politicile fiscale şi bugetare, naţionale şi locale;
 prevederile acordurilor de împrumuturi interne sau externe încheiate, ale
memorandumurilor de finanţare sau altor acorduri internaţionale;
 politicile şi strategiile sectoriale şi locale precum şi priorităţile în formularea propunerilor
de buget;
 propunerile de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor de credite din subordine;
 programele întocmite de ordonatorii principali de credite în scopul finanţării unor acţiuni
sau ansamblu de acţiuni;
 programele de dezvoltare economico-sociale în perspectivă ale unităţii administrativ-
teritoriale în concordanţă cu politicile de dezvoltare la nivel naţional, regional, judeţean,
zonal sau local.
.
Ministerul finanţelor Publice are obligaţia ca în termen de 5 zile de la publicarea în
Monitorul Oficial al României, a legii bugetului de stat, să transmită direcţiile generale ale
finanţelor publice sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat şi transferurile
consolidabile.
Acestea vor fi repartizate pe unităţile administrativ-teritoriale de către Consiliile judeţene
şi Consiliul general al Municipiului Bucureşti pentru definitivarea proiectelor bugetelor locale de
ordonatorii principali de credite. Ordonatorii principali de credite au obligaţia ca în 15 zile de la
publicarea Legii Bugetului de Stat în Monitorul Oficial, să definitiveze proiectul bugetului local
care trebuie publicat în presa locală sau se afişează la sediul unităţii administrativ-teritoriale.
Locuitorii au dreptul de a depune contestaţii privind proiectul de buget în termen de 15 zile de la
data publicării sau afişării acestuia.
În termen de 5 zile de la expirarea termenului de depunere a contestaţiilor proiectul de
depunere a contestaţiilor, proiectul bugetului este supus aprobării Consiliului local, judeţean sau
Consiliului general al Municipiului bucureşti, după caz de către ordonatorii principali de credite.
În termen de maximum 10 zile de la data supunerii spre aprobare consiliile menţionate se pronunţă
asupra contestaţiilor şi adoptă proiectul bugetului local, după ce acesta a fost votat pe capitole,
subcapitole, titluri, articole, precum şi alineate, după caz şi pe anexe.
Astfel, proiectele de buget trebuie aprobate în termen de maximum 45 zile de la data
publicării legii bugetului de stat în Monitorul oficial al României.
În situaţia în care consiliile locale, judeţene sau consiliul general al municipiului Bucureşti,
după caz, nu aprobă bugetele locale în cadrul acestui termen, direcţiile generale ale finanţelor
publice vor dispune sistarea alimentării cu cote şi nume defalcate din unele venituri ale bugetului
de stat şi cu transferuri consolidabile până la aprobarea acestora. În această situaţie, din bugetele
locale se pot efectua plăţi numai în limita celorlalte venituri încasate.
Bugetele locale aprobate sunt transmise de către ordonatorii principali de credite direcţiilor
generale ale finanţelor publice, în termen de 5 zile de la aprobarea acestora, iar acestea în termen
de 10 zile întocmesc şi transmit Ministerului Finanţelor publice bugetele pe ansamblul fiecărui
judeţ, respectiv al municipiului Bucureşti.
Legea finanţelor publice locale cuprinde prevederi şi pentru situaţiile în care legea
bugetului de stat nu a fost adoptată cu cel puţin 3 zile înainte de expirarea exerciţiului bugetar.
În această situaţie se aplică în continuare bugetele anului precedent, limitele lunare de cheltuieli
neputând depăşi 1/12 din prevederile anului precedent, cu excepţia cazurilor deosebite, temeinic
justificative de către ordonatorii de credite.
 Dacă sumele propuse în proiectul de buget sunt mai mici decât cele din anul precedent,
limitele lunare de cheltuieli nu vor depăşi 1/12 din sumele propuse. De asemenea direcţiile
generale ale finanţelor publice vor acorda unităţilor administrativ-teritoriale sume defalcate din
unele venituri ale bugetului de stat şi transferuri consolidabile, cu încadrarea în limita lunară de
1/12 din prevederile bugetare ale anului precedent.
Şi în acest caz, dacă sumele prevăzute în proiectul bugetului de stat sunt mai mici decât
cele din anul precedent, limitele lunare se acordă în cotă de 1/12 din sumele propuse prin proiectul
bugetului de stat.
Execuţia bugetară a cheltuielilor presupune parcurgerea următoarelor faze: angajament,
lichidare, ordonanţare, plată.
Execuţia bugetară la unităţile administrativ-teritoriale se bazează, de asemenea, pe
principiul separării atribuţiilor persoanelor care au calitatea de ordonator de credite de atribuţiile
persoanelor care au calitatea de contabil.
Astfel, operaţiunile specifice angajării, lichidării şi ordonanţării cheltuielilor sunt în
competenţa ordonatorilor de credite şi se efectuează pe baza avizelor compartimentelor de
specialitate din cadrul instituţiilor publice, iar plata cheltuielilor este asigurată de şeful
compartimentului financiar-contabil în limita fondurilor disponibile.
Documentele justificative care însoţesc instrumentele de plată, trebuie să certifice
exactitatea sumelor de plată, recepţia bunurilor şi executarea serviciilor, conform angajamentelor
legale încheiate. Instrumentele de plată se semnează de contabil şi şeful compartimentului
financiar-contabil. Plata cheltuielilor la comune şi la instituţiile publice unde compartimentul
financiar contabil are un număr de personal mai mic de 5 persoane se realizează de ordonatorul de
credite şi persoana împuternicită cu atribuţii financiar contabile.
Ordonatorii principali de credite întocmesc şi prezintă spre aprobare, consiliilor locale,
judeţene şi Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, până la data de 31 mai a anului
următor, conturile anuale de execuţie.
Acestea au următoarea structură:
 la venituri :prevederi bugetare iniţiale; prevederi bugetare definitive; încasări realizate;
 la cheltuieli: - credite bugetare iniţiale;
- credite bugetare definitive;
- plăţi efectuate.
 Ordonatorii principali de credite întocmesc, trimestrial şi anual, situaţii financiare asupra
execuţiei bugetare care se depun la direcţiile generale ale finanţelor publice.
După verificare, acestea întocmesc şi depun la Ministerul Finanţelor Publice situaţii
financiare centralizate.
Ordonatorii principali de credite au obligaţia să anexeze la situaţiile financiare anuale
rapoarte de performanţă, în care să prezinte pe fiecare program, obiectivele, rezultate preconizate
şi cele obţinute, indicatorii şi costurile asociate, precum şi situaţii privind angajamentele legale.
Excedentul anual al bugetului local, rezultat la încheierea exerciţiului bugetar, se
utilizează, în ordine, pentru: rambursarea eventualelor împrumuturi restante; plata dobânzilor,
comisioanelor şi a altor costuri aferente acestora; constituirea fondului de rulment.
Disponibilităţile fondului de rulment sunt purtătoare de dobândă şi se păstrează într-un cont
distinct; deschis pe seama fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, la unităţile teritoriale ale
trezoreriei statului.
Fondul de rulment poate fi utilizat, temporar, pentru acoperirea golurilor de casă provenite
din decalaje între veniturile şi cheltuielile anului curent, precum şi pentru acoperirea definitivă a
eventualului deficit bugetar rezultat la sfârşitul exerciţiului bugetar. Fondul de rulment poate fi
utilizat şi pentru finanţarea unor investiţii din competenţa autorităţilor administraţiei publice locale
sau pentru dezvoltarea serviciilor publice locale în interesul colectivităţii.
Utilizarea fondului de rulment se aprobă de consiliul local, judeţean şi Consiliul general al
Municipiului Bucureşti.
1.3. Împrumuturi contractate de autorităţile administraţiei publice locale

Consiliile locale, judeţene şi Consiliul general al Municipiului Bucureşti, pot aproba

contractarea sau garantarea de împrumuturi interne sau externe, pe termen scurt, mediu şi lung,
pentru realizarea de investiţii publice de interes local, precum şi pentru refinanţarea datoriei
publice locale.
Angajarea de împrumuturi interne fără garanţia statului se poate realiza doar cu condiţia
informării prealabile a Ministerului Finanţelor Publice.
Împrumuturile externe pot fi contractate direct şi vor fi garantate de către autorităţile
administraţiei publice locale numai cu avizul comisiei de autorizare a acestor împrumuturi.
 De asemenea autorităţile administraţiei publice locale pot beneficia şi de împrumuturi
externe contractate sau garantate de stat.
Datoria publică locală reprezintă o obligaţie generală care trebuie rambursată, conform
acordurilor încheiate, din veniturile proprii ale unităţii administrativ-teritoriale., formate din
impozite, taxe, contribuţii, alte venituri şi cote defalcate din impozitul pe venit.
Instrumentele datoriei publice locale sunt:
 titluri de valoare;
 împrumuturi de la societăţile comerciale bancare sau de la alte instituţii de credit.
Emiterea şi lansarea titlurilor de valoare se pot face direct de autoritatea administraţiei publice
locale sau prin intermediul unor instituţii specializate.
Pentru evidenţa datoriei publice locale se va ţine un registru care va cuprinde informaţii cu
privire la suma totală a datoriilor autorităţii administraţiei publice locale, precum şi detalierea
datoriei şi a altor informaţii.
De asemenea valoarea totală a garanţiilor emise de autoritatea administraţiei publice locale se
înscrie în registru garanţiilor locale care cuprinde informaţii din care să rezulte suma totală a
garanţiilor, precum şi detalierea garanţiilor.
După contractarea şi garantarea de împrumuturi interne sau externe, autorităţile administraţiei
publice locale au obligaţia de a transmite Ministerului Finanţelor Publice, în termen de 10 zile de
la data intrării în vigoare a contractului respectiv, copii din care să rezulte următoarele:
- contractarea /garantarea împrumuturilor;
- actul adiţional la contractul de împrumut sau garantare dacă au fost aduse modificări la
acestea.
Pe perioada utilizării şi rambursării împrumutului se raportează lunar Ministerului
Finanţelor Publice, date cu privire la datoria publică locală.
Serviciul datoriei publice locale nu reprezintă obligaţii sau răspunderi ale Guvernului şi
acesta va fi plătit din bugetele locale şi din împrumuturi pentru refinanţarea datoriei publice locale.
Împrumuturile contractate de unităţile administrativ teritoriale, precum şi cele contractate
de agenţii economici şi serviciile publice din subordinea acestora pot fi garantate de către acestea
prin veniturile proprii. Veniturile care se constituie în garanţie ţi care sunt încasate la bugetul local,
vor fi supuse condiţiile acordului de garantare, care se va aplica cu prioritate faţă de orice
revendicări ale unor terţi faţă de unitatea administrativ teritorială:
 Autorităţilor administraţiei publice locale li se interzice accesul la împrumuturi, sau să
garanteze orice fel de împrumut, dacă totalul datoriilor anuale reprezentând ratele scadente la
împrumuturile contractate sau garantate, dobânzile şi comisioanele aferente acestora, inclusiv a
împrumutului care urmează să fie contractat sau garantat în anul respectiv, depăşeşte limita de
30% din veniturile proprii.
Ratele scadente aferente împrumuturilor, dobânzile şi comisioanele aferente se prevăd în
bugetul local.
În situaţia în care, pe parcursul execuţiei bugetare, apar goluri temporare de casă ca urmare
a decalajului dintre veniturile şi cheltuielile bugetului local, acestea pot fi acoperite prin
împrumuturi fără dobândă acordate de Ministerul Finanţelor Publice din disponibilităţile contului
curent general al trezoreriei statului, cu condiţia utilizării în prealabil, dacă este cazul, a fondului
de rulment.
Valoarea totală a împrumutului care poate fi angajat de autorităţile administraţiei publice
este impusă următoarea limită:
 nu va depăşi 5% din totalul veniturilor estimate a fi încasate pe durata anului bugetar în
care se face împrumutul;
 autorităţile administraţiei publice locale nu pot angaja împrumuturi mai mari decât
fondurile pe care le pot rambursa pe durata aceluiaşi exerciţiu bugetar. În situaţia în care
împrumutul nu a fost restituit până la 31 decembrie, direcţiile generale ale finanţelor
publice au obligaţia să execute contul unităţii administrativ-teritoriale în cauză.
Dacă autoritatea administraţiei publice locale nu îşi rambursează toate obligaţiile de plată
până la sfârşitul anului bugetar în care au fost angajate împrumuturile sau dacă, la un moment pe
durata anului bugetar, datoriile pe termen scurt depăşesc limita de 5% din totalul veniturilor,
Curtea de Conturi vor efectua o verificare excepţională asupra activităţii autorităţilor administraţiei
publice locale.
De asemenea Curtea de Conturi va solicita autorităţii administraţiei publice locale să
întocmească un plan de redresare, care va fi depus şi la direcţia generală a finanţelor publice. În
cadrul planului de redresare, Ministerul Finanţelor publice poate acorda din disponibilităţile
conturi curent general al trezoreriei statului împrumuturi cu dobândă, cu condiţia ca autorităţile
administraţiei publice locale să se angajeze la rambursarea acestor fonduri într-un termen stabilit
de Ministerul Finanţelor Publice, dar care nu poarte depăşi 2 ani.
 1.4. Clasificaţia bugetară
Legea bugetară anuală aprobă pentru fiecare exerciţiu bugetar, lista impozitelor, taxelor
precum şi celorlalte venituri ale statului care urmează să se perceapă. De asemenea se prevăd
creditele bugetare pe destinaţii.
Pentru cunoaşterea veniturilor şi cheltuielilor bugetare acestea sunt grupate într-o ordine
unitară şi obligatorie în funcţie de similitudinea lor fundamentală.
Se are în vedere prezentarea acestora pe categorii omogene care să indice natura,
compoziţia şi efectele veniturilor şi cheltuielilor precum şi a celorlalţi indicatori care nu fac parte
din categoria veniturilor şi cheltuielilor.
Prin clasificaţia indicatorilor privind finanţele publice se înţelege ordinea obligatorie şi
uniformă, ştiinţific fundamentată, în care sunt grupate veniturile după sursele lor de provenienţă şi
cheltuielile după destinaţia lor dar şi ceilalţi indicatori privind finanţele publice.
Clasificaţia este deosebit de importantă în activitatea de analiză a modului de realizare a
veniturilor şi de efectuare a cheltuielilor.
În acelaşi timp ea are o importanţă juridică şi statistică. Astfel, ea permite stabilirea
responsabilităţilor financiare, exercitarea controlului financiar pe de o parte, iar pe de altă parte
permite prezentarea în dinamică, în condiţii de comparabilitate a indicatorilor financiari.
În ţara noastră clasificaţia indicatorilor privind finanţele publice este stabilită de Ministerul
Finanţelor şi are caracter obligatoriu pentru toate organele care participă la întocmirea şi
executarea bugetului public – organe centrale şi locale ale puterii şi administraţiei de stat, instituţii
publice etc.
Clasificaţia indicatorilor finanţelor publice cuprinde mai multe anexe dintre care amintim:
- clasificaţia indicatorilor privind finanţele publice ;
- clasificaţia indicatorilor privind bugetul de stat;
- clasificaţia indicatorilor privind bugetele locale;
- clasificaţia indicatorilor privind bugetul asigurărilor sociale de stat;
- clasificaţia indicatorilor privind bugetul asigurărilor pentru şomaj;
- clasificaţia indicatorilor privind bugetul fondului naţional unic de asigurări sociale de
sănătate;
- clasificaţia indicatorilor bugetelor instituţiilor publice;
 - clasificaţia indicatorilor privind bugetul fondurilor externe nerambursabile;
- clasificaţia cheltuielilor din credite externe.
La venituri, criteriul de bază al clasificări îl constituie, natura veniturilor sau surselor de
provenienţă, deosebindu-se patru categorii de venituri:
- venituri curente
- venituri din capital
- operaţiuni financiare
- subvenţii
Veniturile curente, cea mai importantă sursă a veniturilor bugetului public naţional, se
împart la rândul lor în :
- venituri fiscale, reprezentând transferuri obligatorii şi fără contraprestaţie către
administraţia de stat a impozitelor directe şi indirecte;
- contribuţii şi asigurări;
- venituri nefiscale, provenite de la sectorul public sau privat.
În continuare, veniturile sunt grupate în funcţie de natura lor pe capitole(impozit pe profit,
impozit pe salarii, T.V.A, accize, impozite şi taxe pe proprietate ), iar unele capitole cu caracter
complex sunt împărţite pe subcapitole. De exemplu, capitolul impozite şi taxe pe proprietate
cuprinde subcapitolele:
- impozite şi taxe pe clădiri;
- impozite şi taxe pe teren;
- alte impozite şi taxe pe proprietate;
Pentru a pune în evidenţă unităţile de la care provin o serie de venituri, se folosesc titlurile
şi paragrafele care indică ministerele şi departamentele din cadrul acestora de la care provin
veniturile bugetare.
La cheltuieli, clasificaţia urmează două linii principale:
- obiectul sau funcţia pentru care cheltuiala este destinată(clasificaţia funcţională)
- natura cheltuielii sau efectul economico al acesteia(clasificaţia economică)
Cheltuielile sunt împărţite în părţi, cele mai importante fiind:
I – servicii şi dezvoltare publică generale;
II – apărare, ordine publică şi siguranţă naţionala;
III – cheltuieli social culturale;
 IV – servicii şi dezvoltare publică, locuinţe, mediu şi ape;
V – acţiuni economice;
VII – rezerve, excedent/ deficit.
În cadrul părţilor cheltuielile sunt împărţite pe capitole (clasificaţie funcţională). De
exemplu partea III, cheltuieli social culturale, se subdivide în mai multe capitole: învăţământ,
sănătate, cultură şi religie, asigurări şi asistenţă socială, etc Cheltuielile unui capitol sunt
sistematizate pe subcapitole, de exemplu pentru învăţământ: învăţământ preşcolar şi primar,
învăţământ secundar; învăţământ superior.
Cheltuielile fiecărui subcapitol se împart pe titluri şi paragrafe, care arată unităţile cărora
le sunt destinate cheltuielile respective. Prin clasificaţie se asigură, de asemenea, detalierea
cheltuielilor aferente fiecărui paragraf, în funcţie de natura cheltuielilor sau efectul economic al
acestora(clasificaţia economică).
După natura lor, prin clasificaţie, cheltuielile sunt împărţite mai întâi pe titluri, care au
următoarea semnificaţie:
- cheltuieli de personal;
- bunuri şi servicii;
- dobânzi;
- subvenţii;
- cheltuieli de capital;
- alte cheltuieli.