APARIŢIA ŞI DEZVOLTAREA LIMBII ROMÂNE

- originea latină şi caracterul ei romanic -

Istoricii antici fixează către cea de-a doua jumătate a secolului al VIII-lea î.Hr. -753, data întemeierii Romei
de către legendarul rege Romulus. Limba latină va rămâne timp îndelungat exclusiv limba acestei aglomeraţii
urbane numită „Latium”. În secolul al VI-lea la 40 km de Roma în provincia Praeneste - Palestrina de astăzi, se
vorbea un idiom/limba asemănător. La nord-est, în oraşul Falerii la fel - texte falisce. La sud erau sabinii şi samniţii
care vorbeau idiomuri osce şi sabelice, iar la nord erau etruscii. După eliberarea de sub etrusci, în 509 î.Hr. începe
pentru Roma o perioadă de noi cuceriri care va dura până la moartea lui Traian în 117d.Hr. când Imperiul Roman se
întinde de la Eufrat, Rin, Dunăre, Carpaţi până în Sahara, Nubia şi Peninsula Arabiei. Pe urmele administraţiei şi
armatei romane limba latină s-a răspândit în noile provincii. Astfel va avea loc romanizarea. În aceasta perioadă,
105-106, Dacia este integrată în Imperiul Roman.

ROMANIZAREA este un proces lent de învăţare a limbii latine de către indigeni(popor bastinas) şi de uitare
lentă a limbii autohtone. Romanizarea este un fenomen de lungă durată şi, odată declanşat devine ireversibil,
datorită uitării limbii materne

TRĂSĂTURI ALE ROMANIZĂRII

1. Este esenţialemente paşnică în ciuda unor expediţii punitive/de pedepsire.
2. Era singurul mijloc de a stabili contactul cu administraţia, cu autorităţile militare şi comercianţii
3. Era singura şansă de a se integra lumii civilizate şi de a beneficia de prestigiul cultural de care se bucura
aceasta
4. Romanizarea nu a rezultat din deplasarea masivă a unor populaţii romane în provincii, ci din învăţarea de
către provinciali a limbii latine
5. Condiţia favorizantă a romanizării era includerea unui anumit teritoriu în statul roman, ceea ce presupunea:
prezenţa masivă a trupelor romane, instalarea unei administraţii bine organizate, înfiinţarea unor aşezări
comune.

DOVEZI ALE ROMANIZĂRII

1.Inscripţiile latine găsite care dovedesc prezenţa stabilă a unor lapicizi /ştiutori de carte. În Dacia au fost găsite
peste 3000 de inscripţii în peste 200 de localităţi,
Prima inscripţie consemnată în breviarul(Carte) lui Eutropius, „ex tot orbe romana infinitas eo copias hominum
transtulerat ad agras et urbes colentas”. Inscripţia este importantă nu numai pentru datarea ei istorică, ci şi pentru
faptul că ea însăşi vorbeşte despre romanizare: „(Traian) adusese acolo oameni din toată lumea romană,
nesfârşită mulţime de oameni pentru a lucra ogoarele şi a popula oraşele”.
A doua inscripţie consemnată de Theophilactus Simocatta în secolul VII: „torna, torna, fratre”, rostită de către un
soldat în timpul unui marş nocturn, frază auzită și înțeleasă de mai mulţi soldaţi, producându-se astfel debandadă în
cadrul armatei bizantine.
2.Aşezările numite municipii: Napoca, Potaissa(turda), Apullum(alba iulia).

Latina dunăreană este varianta teritorială care stă la baza formării limbii române. Limba română se cristalizează
între secolele VI şi VIII.e.n. Sunetele, structura şi vocabularul sunt esenţial latine.

Sunt unice în limba română:

- 40 de substantive: canticum, caecia/ceață, lingula, imperator, margela, judicium.
- adjective: agilis, felix, putridus, acutitus /ascuţit, flamabundus/flamand.
- verbe: horire/a urî, despicare, circulare, asudare.

MODIFICĂRI SEMANTICE

Cuvântul „focus” =cămin, vatră, l-a înlocuit pe acela de „ignis”, „paganus” =locuitor de la ţară-› păgân, „rostrum”
=bot, l-a înlocuit pe cel de „gură”, „anima” =suflet -› inimă, „insignare”=a învăţa -› a însemna, „sentire” =a auzi -›
a simţi, „tener”=gingaş -› tânăr.

Numai în limba română se păstrează vocala „î”, articolul hotărât enclitic şi genul neutru. Peste 60% din lexicul
limbii române este de origine latină.
1
ETAPELE FORMĂRII LIMBII ROMÂNE

GO HU GE A SLA BUL U TU TA

I Latina dunăreană: II – VI(VII) = latina transplantată în Dacia + influenţele externe şi interne. Durează 165 de
ani până în 275 când împăratul Aurelian se retrage. În 212 prin CONSTITUŢIA ANTONIANĂ se conferă cetăţenie
romană tuturor locuitorilor Daciei. În secolul IV pătrunde creştinismul prin misionari creştini, se retrage Aurelian,
iar Dacia se împarte în două: Dacia Ripensis şi Dacia Mediteranean. În anul 250 pătrund goţii şi în bătălia de la
Abritus înving goţii, ceea ce demonstrează neoficial cristalizarea populaţiei locale ca popor. În 375 pătrund hunii,
dacii se retrag, rămân doar carpii de pe Valea Trotuşului, în 454 vin gepizii din Marea Baltică, îi înving pe huni şi
se stabilesc în localitatea Sirium-Sârmuin – Iugoslavia de azi. În secolul VII pătrund slavii, de aici hidronimia
majoră: Someş, Criş, Tisa, Mureş, Cerna etc.; se simplifică vocabularul. Cad consoanele finale, „l” trece la „r”gula-
gură, „e” va deveni „ie” ferum-fier, şi se amestecă cazurile.
TRANSFORMĂRI
Căderea lui „b” intervocalic: caballus -› cal, sebum -› seu. Căderea lui „v” intervocalic: ovem -› oaie, grevus -›
greu. „t”, „d”+ „i” se palatalizează: Vicentzius -› Vicenţiu. „dz”, „z” devin „d”: adzutor -› adjutor, ziaconus -›
diacon. „l”, „n”+ „i” devin l’, n’: filius -› fiu, cuneus -› cui. „ct” -› „pt”: octo -› opt. „gn” -› „mn”: lignum -› lemn.
„ns” -› „s”: densus -› des. consoanele geminate se simplifică :mamma - mama, vacca-vaca, annuus-an. „a” -› „e”:
malum -› melum. „e” -› „i”: bene -› bine. „i” -› „a”: silvaticus -› sălbatic. „o” -› „u”: ponere -› punere

II Româna comună: VI(VII) – XI(XII)

Pătrunderea slavilor în Dacia aduce mari schimbări, aceştia nefiind împiedicaţi să se aşeze în sudul Dunării
şi să formeze aici în interiorul Imperiului Roman de Răsărit pe teritoriul Bulgariei de azi primul lor stat, adică statul
slavo-bulgar. Aceştia au fost creştinaţi în secolul IX, întemeindu-se astfel mănăstiri şi biserici în care dascălii se
ocupau permanent de tradiucerile din limba greacă. Aceştia au ajuns şi în Dacia. Creştinismul este declarat religie
de stat de către Constantin cel Mare în secolul IV. Bizanţ devine Constantinopol. În secolul IX pătrund în Dacia
maghiarii din Panonia, desfiinţând cultura şi civilizaţia romană de acolo, ajung în Transilvania şi în secolele X – XI
pun stăpânire pe ea.
Urmări: Apar primele voievodate româneşti care se bizuiau pe religie Gelu, Glad, Menumorut. Este păstrat modelul
bizantin prin preoţii şi călugării bulgari. Apar primele cărţi în vechea slavonă bisericească - alfabetul chirilic- de la
fraţii Chiril şi Metodiu. Călugării sunt sfătuitori ai domnului. În secolele XII – XIII limba slavonă se foloseşte în
cancelaria domnească, dar, în ciuda acestor fenomene nu au schimbat caracteristicile profunde ale limbii române.
Cuvinte din limba slavă: babă, cleşte, cocoş, crâng, deal, hram, hrean, a iubi, lene, Bistriţa, cuvinte maghiare:
chip, fel, gând, neam, oraş.
Intră slavii, pecengii, cumanii, maghiarii, apar primele ţări: Haţegului, Loviştei, Bârsei. În anul 587 -› „torna, torna
fratre” care este considerat actul de naştere al limbii române. În secolul X pătrund aromânii şi istroromânii: a -› ă
casa-casă, e -› ea sera-seară, n -› r (rotacism –luna-lură, fenomen prezent şi azi în Banat)

III sec. XIII – XV. Pătrund tătarii. În anul 1241 apar primele state feudale. Se dezvoltă cultura în limba slavonă.
Cade vocala „u” final lupu-lup. Apare pluralul în „ure”- malure, coşure. Apare vocala „î”: „cîne”, „rîpă”
IV sec XIV – 1650. Aici este integrată Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung către judele Braşovului, Johannes
Benkner - 1521 -› primul document în limba română; din momentul acesta vor apărea foarte multe acte: vânzare –
cumpărare, moşteniri, testamente, foi de zestre, traduceri religioase din slavonă, tipărituri (Coresi), „Alixăndria”,
„Noul testament de la Bălgrad” (1648), „Cazania lui Varlaam”, scrie Grigore Ureche.

V 1650 – 1780
- Samuil Micu scoate o gramatică
- scrie Dosoftei, Miron Costin, Cantemir şi se tipăreşte Biblia de la Bucureşti şi apar primele şcoli
greceşti la Iaşi şi Bucureşti

VI 1780 – 1860
- apare limba cultă
- apare „Lexicomul de la Buda”

VII 1860 – astăzi

- apar - stilurile funcţionale
- normele supradialectale
 2
STUDIUL DE CAZ - - LATINITATE ŞI DACISM - FIŞĂ SINTETICĂ-

1.DELIMITĂRI CONCEPTUALE
►Latinitate=reprezintă faptul de a avea origine latină sau caracter latin; nume dat culturii şi civilizaţiei
latine;
►Dacism=curent în istoriografia autohtonă, având ca trăsătură fundamentală absolutizarea (mitizarea)
contribuţiei dacilor la formarea poporului român (manifestat cu precădere în perioada interbelică)
- ! De schiţat motivaţia: Miturile fondatoare condensează însăşi conştiinţa umanităţii şi de aceea ele trebuie
cunoscute
2.MITUL LATINITĂŢII
a. context istoric

► Romanizarea = proces lent de asimilare a culturii şi civilizaţiei romane în provincii de către populaţia din
ţinuturile cucerite.

■ Etapele romanizării
1. Etapa preliminară – sec I î.Chr-sec I d. Chr- daco-geţii preiau în urma schimburilor comerciale elemente de
cultură materială romană: arme, ceramică, monedă, vestimentaţie, unelte etc.
2.Etapa propriu-zisă: 106 – 271/274 – romanizarea are un caracter organizat
3. Etapa de după 271:
- păstrarea legăturilor cu lumea romană S-Dunăreană;
- ocupaţia romană temporară la N Dunării în timpul împăraţilor Constantin cel Mare (306-337) şi Iustinian
(527-565) ;
- răspândirea creştinismului în limba latină ;
- romanizarea dacilor liberi.

■ Factorii romanizării

-măsurile administrative;

- serviciul militar pe care tinerii daci îl săvârşeau;

- căsătoriile şi între soldaţii veterani romani şi femeile dace, copiii născuţi beneficiind de avantajele cetăţeniei
romane;

- creştinismul răspândit în limba latină; drept dovadă stau cuvintele de baza ale credinţei creştine, care se regăsesc
în română, prin moştenirea directă a unor termeni din latină: Dumnezeu (din domine deus), creştin (din christianus),
biserică (din basilica), botez (din baptism), rugăciune (din rogationem), preot (din presbiterius), cruce (din
crucem), păcat (din pecatum), înger (din angelus).

-influenţa pătrunderii de meseriaşi, agricultori, negustori în Dacia, încă de dinainte de cucerirea de către Traian, se
face simţită şi astăzi, prin termenii din domeniu, păstraţi din latină: sat (fossatum, localitate întărită printr-un sanţ), a
ara (arare), a semăna (seminare), grâu (granum), secară (secale), orz (hordeum), legume (legumen), cânepă
(canepa), in (linum), aur (aurum), argint (argentum), sare (salem), cal (caballus), vacă (vaca), vie (vinea), vita
(vitea), poamă (poma), etc.

■ Dovezi ale romanizării – cele mai importante sunt inscripţiile(în Dacia au fost găsite peste 3000 de
inscripţii în peste 200 de localităţi)
▪ prima inscripţie consemnată în breviarul lui Eutropius, „ex tot orbe romana infinitas eo copias hominum
transtulerat ad agras et urbes colendas”. Inscripţia este importantă nu numai pentru datarea ei istorică, ci şi pentru
faptul că ea însăşi vorbeşte despre romanizare: „(Traian) adusese acolo oameni din toată lumea romană, nesfârşită
mulţime de oameni spre a lucra ogoarele şi a popula oraşele”.
▪ A doua inscripţie consemnată de Theophilactus Simocatta în secolul VII: „torna, torna fratre”, rostită de
către un soldat în timpul unui marş nocturn, frază auzită şi înţeleasă de mai mulţi soldaţi, producându-se astfel
debandadă în cadrul armatei bizantine.
 3
b. TEORII (care susţin latinitatea poporului român)
▪ Grigore Ureche –autorul unor idei importante nu numai pentru originea noastră romană, ci şi pentru unitatea
noastră etnică: „Rumânii, câţi se află lăcuitori la Ţara Ungurească şi la Ardeal şi la Maramoroşu, de la un loc
sântu cu moldovenii şi toţi de la Râm se trag”(Letopiseţul Ţării Moldovei)
▪ Miron Costin „Letopiseţul Ţării Moldovei”, „De neamul moldovenilor”
-combate „basnele” interpolatorilor Simeon Dascălul şi Misail Călugărul și Axinte Uricariul (aceştia interveniseră
în cronica lui Ureche, afirmând că moldovenii ar proveni din tâlharii de la Roma exilaţi pe teritoriul Daciei);
- oferă etimologia latină a 87 de cuvinte;
- enumeră argumente arheologice (cetăţi vechi, Columna lui Traian, turnul lui Sever), etnografice, folclorice (port,
tunsoare, obiceiuri de înmormântare);
▪ Dimitrie Cantemir „Hronicul vechimei a româno-moldo-vlahilor”
- consideră „nobilii romani” descendenţi din „aristocraţia elină”, propune astfel şi origine mult mai veche, cea
greacă;
- crede că dacii ar fi dispărut după retragerea aureliană sau ar fi fost asimilaţi pe deplin de cuceritorii ajunşi aici din
centrul Italiei;
▪ Şcoala Ardeleană: Samuil Micu, Gheorghe Şincai, Petru Maior- „Istoria pentru începutul romanilor
în Dacia”- Teoria purismului latinist
- au încercat să impună ideea originii pur latine a poporului român, vehiculînd teoria exterminării dacilor în timpul
celor două războaie daco-romane (101-102; 105-106)
- OBS. Motivaţia lor are, de fapt, un substrat politic, urmărind să obţină aceleaşi drepturi pentru locuitorii
Transilvaniei, invocând calitatea lor de cei mai vechi locuitori ai ţinutului, de care se bucură cele trei naţiuni
privilegiate: ungurii, saşii, secuii.
c. latinitatea limbii române (vezi notiţele)
d.ideile latinităţii reflectate în literatură▪ Vasile Alecsandri, Fântâna Blanduziei, Cântecul gintei latine ▪
Gheorghe Asachi – La Italia ▪ Al. Macedonski – poemul Hinov ▪ Al. Philippide – poemul Ausonius
3.MITUL DACIC
a.context istoric
Continuitate- teorie istorică ce demonstrează locuirea neîntreruptă în primul mileniu de după Christos a spaţiului
carpato-danubiano-pontic de către geto-daci, daco-romani şi români şi totodată formarea poporului român în acest
teritoriu
■DOVEZI ALE CONTINUITĂŢII DACO-ROMANE DUPĂ RETRAGEREA AURELIANĂ
I. EPIGRAFICE
 inelul de argint de la Micia, cu inscripţia„Quartine vivas” „Să trăieşti Quartine”-sec IV
 donariul de bronz de la Biertan cu Hristograma şi inscripţia „Ego Zenovius votum posui” „Eu Zenovius am pus
acest dar”- sec IV d. Chr.
II.ARHEOLOGICE
 blocarea porţilor amfiteatrului şi ziduri ridicate la Sarmizegetusa sec.IV
 morminte de incineraţie, cuptoare de olărie- Napoca sec. V
 aşezări daco-romane din sec V-VI la Verbiţa (DJ), Cipău (MS), Biertan (SB) etc
 opaiţ de bronz cu toartă în formă de cruce-Luciu, Ialomiţa, sec V-V
III. NUMISMATICE
 majoritatea monedelor descoperite sunt din bronz, cu valoare mică, utilizate în schimburile mărunte, cotidiene-
dovadă a continuităţii unui popor sedentar. Migratorii preferă monede de aur şi argint, cu valoare mare şi volum
mic, uşor de transportat.
IV CREŞTINE
 inscripţia de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa „Dumnezeu etern şi Iunona” (Maria) şi îngeri- sec III
 donariul de la Biertan (Hristograma), sec IV
 opaiţ descoperit la Tomis, sec IV –chipul Lui Christos şi inscripţia „Pacem meam do vobis” –„Pacea mea v-o
dăruiesc vouă”
 inscripţia de la Niculiţel, (lb greacă) sec IV (numele a patru martiri creştini: Zotikos, Attalos, Kamasis, Filippos)
 martirizarea lui Sava Gotul (valea Buzăului)- 372 d. Chr.
 Episcopii de la Tomis: Bretanion, Gherontie, Teotim I
 Scriitorii patristici (părinţi ai Bisericii) - Dionisie cel Mic sec IV- întemeietorul sistemului cronologic creştin
1. Sf. Ioan Cassian – „Tratat despre întruparea Domnului”Aeticus Histrus sec.IV- tratat despre caracteristicile
 limbii daco-romane 4
b.TEORII ce reflectă importanţa substratului dac-punctul de plecare al reconsiderării temei dacice este „Balada
Dochiei”- Gh Asachi şi apare în a doua jumătate a secolului al XIX-lea
▪I.C.Brătianu „Studii istorice asupra originilor naţionalităţii noastre”- vorbeşte despre o întreită origine a
poporului român: traci, celţi şi romani;
▪ B.P.Hasdeu „Perit-au dacii?”
- el vorbeşte de o suprapunere de straturi în Peninsula Balcanică (pelasgi, traci, romani, slavi) şi de absenţa
predominării unui anumit element în constituirea „naţionalităţii noastre”;
- identifică 84 de cuvinte din fondul dac şi 15 toponime;
▪ N. Densusianu „Dacia preistorică” – o teorie fantezistă (purismul dac)
vorbeşte de un imperiu pelasgic care are rădăcini în Dacia şi cuprinde, sub împăraţii Uranus şi Saturn, Europa,
Mediterana, Egiptul şi Africa de Sud, iar limba dacă şi latină sunt dialectele aceleiaşi limbi;
▪ Vasile Pârvan, „Dacia”, „Getica”
- susţine superioritatea spirituală a geto-dacilor, cărora le atribuie o concepţie morală superioară, o viziune
religioasă „henoteistă”, depăşind concepţia politeistă a grecilor şi a altor popoare ale antichităţii;
▪ Lucian Blaga „Revolta fondului nostru nelatin”- tentativă de reabilitare a fondului traco-slav, afirmând că
„exclusivismul latin”este o exagerare;
- Blaga este împotriva credinţei că am fi latini puri, „limpezi, raţionali, cumpătaţi, iubitori de formă, clasici” şi
pledează pentru barbarie, pentru „fondul slavo-trac,exuberant şi vital”.
▪ Mircea Eliade, „De la Zalmoxis la Genghis-Han”
- susţine că deşi dacii au adoptat limba latină, acestia şi-au păstrat obiceiurile şi nu s-a produs o modificare radicală
a substanţei autohtone;
- vorbeste despre cultul lui Zalmoxis ca despre o religie precursoare creştinismului şi îi amplifică importanţa,
▪ La procesul de reechilibrare a originilor contribuie şi: Cezar Bolliac, A.D.Xenopol, Grigore Tocilescu
OBS. În perioada contemporană, circulă ideea dublei origini, dar continuă şi un curent de opinie afirmat în perioada
interbelică, preluat în anii ceauşismului: tracomania, promovat mai întâi de Dan Botta (triumful creştinismului în
lume a fost asigurat de traci) şi apoi de mişcarea legionară
e. elemente dacice în limba română
- în lipsa dovezilor, substratul dac se reconstituie pe baza comparaţiei cu albaneza;
- vocabularul reţine cea mai importantă parte a moştenirii dace- cca 200 de cuvinte care fac parte din fodul
principal lexical (cele mai multe sunt substantive comune şi proprii);consoanele h, ş şi vocala ă;
- formarea unor numerale (unsprezece, nouăsprezece)- unii o pun pe seama influenţei slave;
f. importanţa substratului autohton, reflectată în literatura română
▪ Gheorghe Asachi, Dochia şi Traian;▪ Alecu Russo, Cântarea României, evocă Dacia şi îl elogiază pe Decebal;▪
Mihai Eminescu- Memento mori - viziune edenică asupra Daciei lui Zamolxe - Rugăciunea unui dac ▪ Mihail
Sadoveanu Creanga de aur -imaginea unei Dacii mitice, extravagantă prin utopismul ei ▪ Lucian Blaga, Zalmoxis
2. REFLECTAREA IDEILOR ÎN CELELALTE ARTE
▪ sculptura - Columna lui Traian, - Tropaeum Traiani - Podul peste Dunăre
▪ cinematografie- filmele Dacii, Columna (regia: Sergiu Nicolaescu)
5