CUVINTE DE ORIGINE DAC - 180 Abur, aghiu, amurg, balt, barz, basc, balaur, biat, bordei, brad, brndu,

brnz, burt, buz, cciul, cioar, cioban, cioc, ciocrlie, codru, copac, copil, cre, descurca, doin, dop, gard, ghear, iele, leagn, mazre, mce, mlai, mmlig, melc, mistre, mo, mugure, prunc, ra, smbure, stejar, stn, strugure, oprl, ap, uita, vatr, zimbru. FORMAREA POPORULUI ROMN SI A LIMBII ROMNE

Teorii privind etnogeneza romanilor. Studierea problemei etnogenezei (din greaca, etnos inseamna "popor", genesis - "nastere"), adica a originii oricarui popor, consta in determinarea urmatoarelor aspecte: cand, unde, din ce parti componente si in ce conditii s-a format comunitatea etnica respectiva. Aceste cerinte se refera si la problema originii neamului romanesc. Etnogeneza romanilor este una din cele mai fundamentale probleme ale istoriei noastre nationale. Ea a atras nu numai atentia istoricilor romani ci si straini. De multe ori, insa, conzluziile istoricilor, mai cu seama ale celor straini erau dictate de anumite interese geopolitice. in acest caz credem oportun sa ne referim succint la cele maj importante teorii ale etnogenezei romanilor, expuse in literatura istorica. In operele autorilor medievali, incepand cu cei bizantini (Kekaumenos, sec. XI; Kinnamos, sec. XII) se constata ca romanii, numiti de ei vlahi, sunt colonisti romani adusi de Traian din Italia. Cronicarii medievali maghiari constatau ca vlahii erau "pastorii romanilor", ca ei locuiau in Panonia pana la venirea hunirlor (sec. V). Umanistii italieni din secolul al XV-lea (Enea Silvio Picolomini, viitorul papa Pius al Il-lea s.a.) de asemnea erau de parere ca romanii "sunt de neam italic". Cronicarii si savantii romani din secolele XVII-XVIII (Gh. Ureche, M. Costin, Const. Canta-cuzino, D, Cantemir, reprezentantii Scolii Ardelene - Petru Maior, Samuil Micu, Gh. Sincai) au demonstrat originea comuna a romanilor din Transilvania, Tara Romaneasca si Moldova din "vechii romani", care au locuit in Dacia. Dimitrie Cantemir a mentionat si aportul dacilor la formarea poporului roman. Reprezentantii Scolii Ardelene considerau, insa fara temei, ca dacii au fost exterminati in timpul razboaielor cu romanii. Cercetarile ulterioare ale istoricilor au combatut aceasta afirmatie. Tot nefondate sunt si teoriile cum ca romanii s-au format numai pe suportul dacic, fara o contributie substantiala a romanilor.

La sfarsitul secolului al XVIII-lea, in conditiile expansiunii Imperiului habsburgic in Principatele Romane, unii istorici germani (Fr.Sulzer, I.Eder) scriau ca romanii s-au format ca popor la sud de Dunare si au revenit la nordul ei in secolul al XII-lea. Aceasta idee este reluata in 1871 de istoricul si filologul german Robert Rosler in lucrarea "Studii asupra romanilor". Lucrarea lui a aparut in conditiile cresterii miscarii de emancipare a romanilor din transilvania, care evocau dreptul istoric asupra spatiului locuit de ei din vremuri stravechi. R.Rosler a incercat sa argumenteze ideea originii balcanice a romanilor, care numai in secolul al XII-lea au emigrat la nord de Dunare, adica atunci, cand pe pamanturile Transilvaniei locuiau deja ungurii, sasii si secuii. Prin aceasta se nega dreptul istoric al romanilor asupra pamanturilor unde ei locuiau. Argumentele lui Rosler erau urmatoarele: - dacii au fost nimiciti in razboaiele cu romanii; - dacii nu au putut fi romanizati in doar 165 de ani (timpul stapanirii romane in Dacia); - provincia Dacia a fost parasita in intregime de populatie la 275; - limba romana nu contine cuvinte germanice vechi, desi pe teritoriul Daciei a stationat tribul germanic al gotilor; - exista cuvinte asematoare in limba romana si albaneza, dovada a convetuirii lor la sud de Dunare; - nu exista izvoare care sa ateste prezenta romanilor la nordul Dunarii inainte de secolul al XlII-lea; - dialectul daco-roman cel de la nord de Dunare se aseamana cu dialectul macedono-roman de la sud de Dunare; - prezenta influentei sud-slave asupra Bisericii romanilor; - romanii erau pastori nomazi. Falsitatea "teoriei rosliene" a fost amplu demonstrata de istorici straini si romani, chiar in perioada cand ea a aparut (I.Iung, B.P.Hasdeu, A.Xenopol, D.Onciul, N.Iorga s.a.). Argumentele lor sunt urmatoarele:

- prezenta geto-dacilor este atestata de numeroase dovezi a continuitatii lor dupa cucerirea romana - romanizarea dacilor nu s-a facut doar in cei 165 de ani a stapanirii romane la nordul Dunarii, ci ea a fost atunci cea mai intensa, desfasurandu-se atat inainte de cucerirea romana cat si dupa evacuarea Daciei de catre administratia romana - continuitatea daco-romanilor este dovedita de numeroase descoperiri arheologice, date lingvistice, marturii epigrafice etc.; - lipsa totala a elementelor lingvistice germane in limba romana a fost combatuta de numeroase studii ale lingvistilor romani; - cuvintele comune din limba romana si albaneza sunt provenite din mostenirea traco-ilirica comuna (cu radacini in limba indoeuropeana); - numeroase izvoare scrise atesta prezenta romanilor la nordul Dunarii inainte de secolul al XlII-lea; - cele doua dialecte (daco-roman si macedono-roman) fac parte din limba romana comuna (sau protoromana), care s-a format pe intreg spatiul Carpato-Danubiano-Balcanic; - influenta sud slava asupra Bisericii romane nu neaga, ci confirma prezenta romanilor la nordul Dunarii, fara de care ortodoxismul nu s-ar fi raspandit aici; - pastoritul transhumant (sezonier) si nu nomad era una din ocupatiile romanilor din zonele montane. Ocupatia lor de baza era agricultura imbinata cu cresterea animalelor in asezari sedentare. Nici un izvor istoric nu atesta, insa, in decursul epocii medievale o imigrare in masa a romanilor de la sud la nord de Dunare, ci dimpotriva, treceri permanente ale romanilor transilvaneni la sud si est de Carpati, inclusiv peste Dunare. De asemenea este lipsita de temei stiintific opinia expusa de unii istorici sovietici cum ca pe baza populatiei romanizate, in urma contactelor ei cu slavii, s-au format doua popoare separate: munteni, datorita contactelor cu slavii de sud, si moldovenii - cu slavii de rasarit. Aceasta pretinsa divizare etnica ar fi servit drept baza pentru constituirea a doua limbi separate: romana si moldoveneasca.

Sustinute in scopuri politice, aceste viziuni nu-si gasesc o argumentare stiintifica in izvoarele istorice, care ii divizeaza pe romani dupa provincii istorice (moldoveni, munteni, bucovineni, olteni etc.), si nu dupa apartenenta lor la diferite etnii. Dimpotriva, izvoarele demonstreaza ca indiferent de denumirea locala ei toti formeaza un neam - neamul romanesc. Izvoarele istorice nu confirma o diferentiere stricta a influentei slave in Moldova si Tara Romaneasca, precum nici rolul ei determinant. Cat priveste limba, nici o scoala stiintifica lingvistica nu recunoaste existenta a unei limbi literare moldovenesti deosebita de cea romana. Totodata, nimeni nu neaga prezenta unui grai moldovenesc, de rand cu alte graiuri romanesti (muntenesc, oltenesc, ardelenesc etc.) in spatiul locuit de romani. Componentele principale ale etnogenezei romanilor, in procesul de constituire a poporului roman pot fi evidentiate componentele lui fundamentale. Cel mai vechi component (numit si substrat) il prezinta tracii de nord, sau geto-dacii. Aceasta ramura a marelui neam al tracilor, aflata timp indelungat in contact cu civilizatia antica (la inceput greaca, apoi romana), a creat o cultura originala, care a atins un inalt nivel de dezvoltare. Aceasta le-a permis geto-dacilor sa creeze statul lor propriu . Al doilea component fundamental in etnogeneza romanilor este elementul roman (sau stratul roman). Acest strat s-a suprapus celui getodac: la inceput, pana la cucerirea Daciei de catre Imperiul Roman (anul 106 d.Chr.) - numai in aspect economic si cultural, iar dupa aceasta - s-a produs o sinteza etno-culturala dacoromana. Datorita prezentei partiale la nord de Dunare si influentei centrelor romane de la sud de Dunare aprofundarea acestei sinteze a continuat si dupa anul parasire! Daciei de catre legiunile romane (271-275). Ca urmare, a continuat romanizarea dacilor liberi si statornicirea in spatiul vechii Dacii a unei populatii latinofone. Acest proces s-a desavarsit catre secolul al Vl-lea, avand drept rezultat formarea unei etnii si a unei limbi romanice la nord si sud de Dunare: protoromanii (sau est-romanicii) cu o limba comuna (protoromana). Populatia est-romanica a infruntat valurile migrato-rilor - a gotilor, apoi a hunilor. Arheologii au constatat raspandirea in secolele IV-VI (dupa incetarea stapanirii hunilor) in spatiul Carpato-Danubian a unei culturi materiale (numite cultura Brateiu) - in Transilvania, cu corespundere in Muntenia -Ipotesti, Candesti-Ciurel, si in Moldova Costisa-Botosana-Hansca), care apartinea unei populatii bastinase sedentare de agricultori si crescatori de animale. Au fost descoperite obiecte de import romano-bizantine, tiparnite de turnat cruci.

Peste aceasta populatie protoromana, care ducea o modesta viata agrara in obsti satesti, s-au revarsat in secolele VI-VII triburile slave, care au migrat pe valea Tisei si in Moldova. Triburile slave au rupt in anul 602 granita bizantina (limesul) de la Dunare si s-au revarsat in intreaga Peninsula Balcanica pana in Grecia. Acest eveni-ment a avut repercursiuni serioase pentru unitatea daco-romanica sau est-romanica). Ca urmare, populatia protoromana de peste Dunare s-a slavizat cu timpul, ori s-a retras spre sud in munti, dand nastere grupurilor etnice ale macedono-romanilor, istro-romanilor s.a. In alta directie s-au dezvoltat relatiile populatiei est-romanice de la nordul Dunarii cu slavii. Aici populatia autohtona era superioara numeric slavilor, ceea ce a dus cu timpul la asimilarea lor. Slavii au influentat intr-o anumita masura etnogeneza romanilor, alcatuind adstratul (sau suprastratul) procesului de desavarsire in constituirea neamului romanesc (secolele VI-IX). Slavii, fiind agricultori si crescatori ^de animale sedentari, au convietuit mai indelungat cu autohtonii, lasand in limba romana cuvinte de origine slava (plug, prieten, drag, iubire etc.), care denota multiple contacte umane. Rolul slavilor in etnogeneza romanilor este asemanator cu cel al germanicilor in constituirea popoarelor vest romanice (francezilor, italienilor, spaniolilor, portughezilor). Formarea limbii romane. Formarea limbii romane a parcurs aceleasi etape ca si formarea poporului roman. O prima etapa a formarii limbii romane o constituie procesul de romanizare a geto-dacilor. Ca urmare, acestia au preluat treptat limba latina vorbita (sau vulgara), in perioada de pana in secolul al Vl-lea se generalizeaza pe intreg spatiul istoric al Daciei si Moesiei o limba romanica unitara, numita de filologi limba protoromana comuna. Din limba geto-dacilor dupa diferite opinii sau pastrat in cea romana 170-180 de cuvinte. Sub impactul migratiei slavilor romanitatea nord si sud-dunareana estedivizata, iar din limba protoromana comuna, care avea un caracter in linii generale de o limba inchegata, se formeaza dialectul daco-roman (nord-dunarean) si dialectele sud-dunarene (aroman sau macedo-roman, megleno-roman si istro-roman). Acest proces, care se desfasoara in secolele VII-IX, a cunoscut influenta limbii slave. Influenta slava n-a schimbat caracterul latin al limbii romane, exercitandu-se prin imbogatirea ei cu circa 20% de cuvinte de origine slava. Stratul lingvistic latin, cel mai important, cuprinde circa 60% din vocabularul limbii romane.

Mentiuni in sursele externe despre romani, in izvoarele straine medievale timpurii romanii sunt denumiti vlahi, valah, volohi, blahii etc. Acestea sunt variante ale unei denumiri, care initial desemna un trib celt, apoi a fost data de vechii germani romanilor si galilor romanizati; pe urma din lumea germana acest termen a trecut in cea slava si bizantina. Slavii de sud si bizantinii ii numeau pe romani- vlahi, slavii de rasarit - volohi, ungurii le ziceau olahi, care era derivat de la "oslasz" -denumire data de ei italienilor. Romanii de la bun inceput s-au numit romani, denumire care a evoluat in rumani, apoi romani. Ei si-au pastrat permanent constiinta originii lor romane. Cea mai veche mentiune despre romani se intalneste in "Geografia" savantului armean Moise Chorenati (a doua jum. a sec. al IX-lea) in care se semnaleaza "tara necunoscuta carei ii zic Balak", (sinonim cu valach, blacht numire germanica a romanicilor), aflata la nord de tara bulgarilor. Persanul Gardizi (in "Podoaba istoriilor", secolul al Xl-lea) plaseaza intre bulgari, rusi si unguri "un popor din Imperiul Roman", care locuia intre Dunare si "muntele mare". Cronica veche rusa "Povesti vremennah let" ("Povestea anilor de demult") mentioneaza pe "volohi" prin anul 898 in legatura cu miscarea triburilor ungare spre est. In cronica anonima, scrisa de cronicarul notarului regelui maghiar Bela, numita "Gesta Hungarorum", intocmita in secolul al XlI-lea pe baza unor izvoare mai vechi, se povesteste despre o populatie romaneasca in Transilvania in secolele IX-X. La anul 976 in cronica autorului bizantin Kedrenos sunt mentionati vlahii sud-dunareni. Recunoasterea de catre popoarele vecine a unei comunitati etnice romanesti in spatiul Carpato-Danubian marturiseste ca in aceasta perioada poporul roman era deja constituit. CUVINTE DE ORIGINE SLAV S-au pastrat termeni de cult religios: liturghie, maslu, iad, rai, staret; termeni din agricultura: plug, ogor, brazda, pogon, snop, stog; termeni de organizare sociala: logofat, vornic, paharnic, vistielnic, stolnic, boier, jupan.
Dialectele limbii romane sunt: dialectul daco-roman, dialectul macedo-roman, megleno-roman, dialectul isto-roman. 1. Dialectul daco-roman este vorbit de o populatie de peste 23 demilioane de romani de pe teritoriul fostei Dacii, dar si sub forma limbii nationale de circa 4 milioane de romani din Republica Moldova, Bucovina de Nord, Banatul sarbesc, Cadrilater si alte cateva milioane de romani din Ungaria, Germania, Franta, America, Canada si alte tari. Limba nationala a statului Romania s-a constituit pe baza Dialectului daco- roman. Pe baza lui s-a relizat limba romana literara, care este aspectul cel mai ingrijit al limbii nationale. In limba romana literara s-au scris carti de valoare pentru literatura nationala

si universala, carti stiintifice. Acest dialect are mai multe graiuri: moldovean, muntean, oltean, banatean, crisan, maramuresean. 2. Dialectul macedo-roman este vorbit de romanii din macedonia, grupati in orasele Nis, Skoplije, in Muntii Olimp, unde ei alcatuiesc grupari etnice distincte. In acest dialect s-au realizat o cultura sio literatura originala. 3. Dialectul megleno-raman este vrbit de romanii din Bulgaria si Grecia, de pe valea fluviului Marita unde ei alcatuiesc o comunitate etnica. 4. Dialectul istro-roman este vorbit de romanii din peninsula Istria, din nordul Marii Adriatice, pe teritoriul fostei Iugoslaviei.

Acum patru milenii, se dezvolta pe meleagurile regiunii carpatodanubiano-pontice viaa istoric a tracilor, cu o art i o metalurgie a bronzului dintre cele mai prospere din Europa acelor vremi. Tracii intrau astfel n istoria lumii prin mbogirea tezaurului cultural al continentului nostru. Nucleul patriei tracilor a fost inutul carpato-danubiano-pontic. De aci ei s-au revrsat pn departe, ajungnd pn la Troia cea cntat de Homer i participnd la iureul care a dus la prbuirea puterii miceniene i a statului hittit din Asia Mic. n prima jumtate a mileniului I .e.n. se raspndise n lumea, tracic i fierul, care va determina o rapid dezvoltare a forelor de producie. Timp de o mie de ani atelierele tracice, n special cele din Transilvania, dar i cele din zona extracarpatic si din Dobrogea, au produs arme strlucitoare, unelte diverse i podoabe felurite, piese de harnaament etc, dintre care unele snt adevrate opere de art. Armele tracice erau renumite i rivalizau cu cele miceniene prin form, decor l eleganta Cu aceeai pricepere, meterii traci lucrau i obiectele, de aur i argint, dup cum, din sec. XII-XI .e.n., ei devin stpni i pe cunotinele tehnologice legate, de data aceasta, de metalurgia fierului In aria de locuire a tracilor de nord se cristalizeaz, n sec. VIII-VII .e.n., o mare unitate de cultur, pe care arheologii o numesc , dup o uzan internaional , cultura Basarabi, o localitate n jud. Dolj. Aceasta acoperea o mare arie geografic, al crei centru se sprijinea tot pe Carpai i pe Dunre. De pe fondul etno-cultural Basarabi s-au ridicat geto-dacii, poporul care ncepuse s se constituie ca atare chiar din cursul dezvoltrii culturii Basarabi. Geto-dacii formau nc de la nceput o puternic entitate etnic, lingvistic, economic i n vremea lui Burebista politic. i pe plan spiritual, geto-dacii se manifestau tot n cadrul aceleiai mari uniti etno-culturale. Ei locuiau pe ntreaga arie dintre pantele de nord ale Balcanilor (Haemus, Stara Pianina), Carpaii Pduroi la nord, litoralul de vest i de nord al Pontului Euxin i Tyras (Nistru) la est i Dunrea mijlocie i Morava spre vest i sud-vest. Pe aceast

ntins vatr, geto-dacii vor crea o civilizaie material i spiritual superioar aceleia a neamurilor nvecinate. Tot pe aceast vatr va avea s se petreac, difereniat, procesul romanizrii, al sintezei daco-romane i al nate rii, astfel, a poporului romn. In istoriografia strin a circulat prerea c geto-dacii nu ar fi traci, ci germani, celi sau slavi. De asemenea, s-a .vorbit mult chiar i la istoricii romni c geto-dacii snt de origine balcanic i c au trecut la nord de Dunre dup jumtatea sec. V .e.n. O asemenea concepie a fost posibil din cauza lipsei izvoarelor scrise ale antichitii privind pe getodaci. Intruct istoricul grec Herodot printele istoriei", cum a fost numit, pe dreptate amintea pe gei numai la sud de Dunre (Istru), unde s-ar fi nvecinat cu sciii s-a tras concluzia greit c geii ar fi emigrat" sau s-ar fi strmutat" la nord de Istru n pe rioada de dup 514 .e.n., cnd Herodot relateaz campania lui Darius I mpotriva sciilor i lupta geilor peotru aprarea libertii i in dependenei lor. Descoperirile arheologice infirma parerea lui Herodot privind prezenta sciilor pe Dunre i ele documenteaz, n mod concret, locuirea geilor ntre Balcani, Carpai i Nistru nc din sec. VII .e.n., iar prin naintaii lor traci, din vremuri imemoriale. Geii i dacii erau unul i acelai popor, de esen etnic tracic i vorbind aceeai limb, cea tracic. La Trogus Pompeius gsim precizarea c dacii snt de aceleai neam cu geii" i c snt o mldi" a acestora, iar Strabo contemporan, n parte, cu Burebista arat c dacii vorbesc aceeai limb cu geii", cea tracic. Pliniu cel Btrn vorbea de geii pe care romanii i numesc daci". De la acelai Strabo avem tirea c geii snt cei care se ntind spre Pont i spre rsrit, iar dacii cei care locuiesc n partea opus, spre Germania i izvoarele Istrului", subliniind prin aceasta deosebirea doar teritorial dintre gei i daci. Termenul de daci apare prima dat la Caesar, cuceritorul Galiei, iar acela de Dacia la Tacit i Agrippa, iar acela de geto-daci, de daco-gei i tracogei este un termen modern, pentru a scoate n eviden unitatea etnic i originea tracic a geilor i a dacilor. Intrarea n lumina istoriei mai devreme a geilor se datorete apropierii lor de lumea greceasc i condiiilor istorice i geografice specifice. Implicarea geilor n evenimentele legate de campania lui Darius din 514 .e.n. a fost determinat de interesele statului persan de a-i extinde stpnirea i asupra cetilor greceti de pe litoralul vestic i nordic al Pontului Euxin i asupra neamurilor din interior, n spe tracii meridionali, geii i sciii. Geii intrau astfel n cadrul istoriei universale antice nc din sec. VI .e.n De fapt, nsi dezvoltarea social-economic, politic i militar a geilor a cunoscut un ritm mai viu dect acela al populaiei din zona intracarpatic.

Dac privim mai ndeaproape documentarea arheologic actual, datnd de dup 550 .e.n., se poate uor observa c s-a petrecut o inegalitate n ritmul dezvoltrii .societii din aria carpato-danubiano-pontic i nordest-balcanic, c acest ritm s-a accelerat n sud-estul Romniei i n Bulgaria de nord, adic acolo unde izvoarele antice amintesc pe gei i unde izvoarele arheologice vin s confirme o atare difereniere, care a cuprins deopotriv i zona getic de la est de Carpai.

ROLIS, IA UN INEL LA TINE CA S O IUBETI PE RAZE! LA EL TE VEI UITA DAR I MAI MULT (TE VEI UITA) LA RAZE! Este probabil un mic descntec de dragoste. Cert e c ne aflm un faa unei poezii n limba geto-dac (s nu uitm c Rolis era get!) i c Raze ar putea fi prima poet get atestat. Nu ne surprinde. Din mrturiile istoricilor contemporani cu tracii, tim c acetia din urm erau mari iubitori de muzic i poezie i c legendarul Orfeu se nscuse pe meleagurile trace. nsui Ovidiu (dup propria mrturisire) a scris versuri n limba geilor spre ncntarea acestora.

O tradiie a oamenilor lupi este atestat de Herodot i pentru neuri, locuitori strvechi ai actualului pmnt romnesc : A ceti oameni au reputaia de a fi vrjitori, cci att sciii, cit i elinii stabilii in Sciia spun c o dat pe an fiecare dintre neuri se preschimb n lup, pentru puine zile, i c pe urm i recapt ndat forma". Practicile i superstiiile lycantropice au dinuit din cele mai vechi timpuri pn astzi n Romnia. Obiceiuri care se mai vd si astzi prezint oameni care poart masc de lup. Romulus Vulcnescu compar n Mtile populare aceste mti de lup cu mtile de lemn ale capetelor de acal din Egiptul antic. Calendarul pgn ascuns n spatele celui crestin consemneaz multe zile ale lupilor ntre care plini de temei rmne Sf. Andrei. Steagul dacic rmne extrem de important prin semnificaiile pe care le comport. Dup N. Iorga, arpele, balaurul din steagul dacic nu e numai un simbol animalic, ci esena religiei strmoeti". Cu alte cuvinte stindardul dacic avea o semnificaie spiritual i aa cum o presupunem pentru balaur, trebuie s-o presupunem i pentru lup. In "De la Zalmoxis la Gengis-Han" Mircea Eliade avanseaz o interpetare a acestui simbol sub titlul Dacii i lupii. Ea pleac de la numele de daoi pe care-1 d Strabon dacilor i de la substantivul daos, care in frigian nseamn lup. Daoi ar insemna lupii. Rdcina cuvintului ar fi dhu a apsa, a stringe, a sugruma, din care deriv iliricul dhaunos lup, zeul Daunus, sau alt zeu, trac, al rzboiului Kandaon sau lidianul Kamdaules.

Gebeleizis sau Nebeleizis era Divinitatea Suprem a tracilor, fulgerul fiind una dintre armele pe care acesta le folosea. El era reprezentat ca un brbat chipe, uneori cu barb. Gebeleizis provoca tunetele i fulgerele. n

unele reprezentri acesta apare aezat pe tron, iar n altele, n chip de clre, avnd n mna stng un arc; un arpe coboar spre capul calului. Mai este nsoit i de un vultur cu corn. Vulturul ine n cioc un pete atunci cnd simbolizeaz singur Divinitatea amintit, iar n gheare are un iepure. Acest zeu este stpnul Cerului i al Pmntului, patronul aristocraiei militare; el ar putea avea ns atribute Uraniene, solare. Zeul cel mare Gebeleizis mai este cunoscut i sub numele de cavalerul trac Derzelas sau Derzis (alii consider cavalerul trac ca o apariie mai trzie, un erou i nu un Zeu). Alteori Zeul apare n ipostaza de clre lupttor nsoit de un cine; el poarta o lance pe care o arunc asupra unui porc mistre din fuga calului. Cnd nu este n ipostaza de lupttor ori vntor el are trsturile unui clre panic purtnd n mn o tor ori un corn al abundenei; uneori este reprezentat avnd trei capete, (tricefal), asemenea cinelui nsoitor, alteori ca un Zeu binecuvnttor, avnd primele trei degete ale minii drepte nlate sau desfcute iar celelalte strnse ctre podul palmei. Apare n mrturiile epigrafice i numismatice de la Histria i Odesos (Varna) iar la Limanu (jud. Constanta) Derzelas apare calare, ca de altfel n ceramica de la Rctu i Zimnicea, tezaurele de la Bucureti - Herstru i Surcea (jud. Constanta). l vom ntlni mai trziu n lumea antic la macedoneni "clreul macedonean", iar n Mitologia greac sub numele de Zeus. n sfrit, Gebeleizis, sau cavalerul trac care se regsete n mitologia altor popoare ca Zeus sau Vanagh, a fost asimilat de ctre cretini drept... Sfntul Gheorghe! Divinitatea suprem brbteasc a geto-dacilor, Gebeleizis, cunoscut mai trziu la tracii sub-Dunreni sub numele, probabil grecizat, de Zbelsurdos, are o replic feminin, i anume pe marea Zei Bendis. Reprezentrile vechi, descoperite n ultima vreme, ne-o nfieaz sub chipul unei femei cu faa rotund, buclat, cu pomeii proemineni i cu prul mpletit n dou cosie ori mprit n dou mari bucle ce-i ncadreaz faa. S fie oare Zeia Bendis, cu cele dou cosie blonde lsate pe spate, precursoarea Ilenei Cosnzene din basmele de mai trziu ale romnilor? n anumite situaii Zeia apare ncadrat de dou animale sacre cervidee sau de un cerb i un arpe. Marea Zei Bendis era adorat de femeile trace, fiind Zeia Lunii, pdurilor i... farmecelor. La Costeti a fost descoperit un cap al Zeiei iar la Sarmizegetusa spturile au scos la iveal un medalion de lut ars (10 cm. n diametru i 1,5 cm. n grosime), avnd un bust al Zeiei cu tolba de sgei pe umr; de asemeni, la Piatra Roie s-a descoperit bustul ei din bronz, nalt de 14,7 cm. i lat de 13 cm. n afar de marele Zeu Gebeleizis i marea Zeia Bendis, tracii au mai avut i o Zeitate a focului i vetrei, pzitoare a casei, respectiv Zeia Vesta (Hestia, Histia), n cinstea creia casele tracilor se construiau dreptunghiulare, cu pereii din piatr sau de lemn, podeaua din pmnt bttorit i acoperiul "n dou ape". Nu departe de Tartaria, n zona Criurilor, au fost scoase la lumin i urmele primelor locuine de suprafa datnd din mileniul V B.C., deci cu o vechime de 7000 de ani! Aceste tipuri de locuine, care se vor rspndi apoi n toata lumea, erau, se pare, rezultatul unui cult nchinat acestei Zeie, pereii avnd la nceput rolul de a proteja spaiul sacru n mijlocul cruia se ntreinea focul aprins n vatr.