ORIGINEA SI EVOLUTIA LIMBII ROMANE

Luptele dintre romani si daci, incepute din timpul imparatului Domitian ( Tapae, 88, e. n.)
sunt continuate de imparatul Traian (101-102 si 105-106) si duc la transformarea Daciei intr-o
provincie romana, timp de 165 de ani. adica pana in anul 271 e.n., cand imparatul Aurelian
retrage garnizoanele romane in sudul Dunarii.
In aceasta perioada, in Dacia sunt adusi colonistii romani, negustorii, soldatii, care, dupa
ce-si indeplinesc obligatiile stagiului, sunt rasplatiti cu acordarea de privilegii (pamant, drepturi
cetatenesti etc.). Imparatul Cacacalla da, in anul 212 e.n., "Constitutio Antoniana", prin care dacii
devin cetateni ramani, ca urmare a insusirii limbii latine si a modului de viata roman. In perioada
dintre anii 101 si 271 e.n., avem o perioada de bilingvism, cand limba daca se incruciseaza cu
limba latina. Limbile sunt ca niste sabii, ele separa net o comunitate sociala, etnica de alta, de
aceea limbile nu se amesteca. Limba latina a iesit invingatoare, fiindca era un instrument de
comnicare, perfectionat prin activitatea marilor scriitori si oameni de cultura romani.
Intre anii 271 si secolul al VI-lea, cand vin slavii, avem perioada de formare a limbii
romane, fiindca regulile de transformare ale cuvintelor de origine latina nu vor actiona si asupra
cuvintelor de origine slava. Unii lingvisti discuta despre o a doua incrucisare intre limba romana
proaspat constituita si limba slava, incheiata cu victoria limbii romane. Fiind mai numeroasa in
nordul Dunarii si mai bine organizata, populatia romana i-a asimilat pe slavi sau i-a respins.
Slavii au trecut in sudul Dunarii si au lovit comunitatea romana, disperand-o. Totusi, primele
state din sudul Dunarii sunt romano- bulgare, sub Ionita Asan.
Limba romana s-a format si s-a vorbit in nordul si sudul Dunarii, in provinciile: Dacia,
Dardania, Moesia inferioara si superioara. Ea s-a constituit, ca si limbile dalmata, sarda,
dialectele italiene din sud, din imba latina poplara orientala. Expansiunea romanilor pe teritorilu
daciei este la est de raul Prut, fiindca avem urme de castre romane la Barbosi, Sendreni, Poiana,
aidoma celor din Muntenia de la Piscul Crasanu (Ialomita) si Spantov (Arges). Au fost remarcate
apropierile dintre limba romana si limbile sarda, dalmata, italiana de sud in conservarea
consoanelor oclusive p, t, k, in unele cuvine, spre deosebire de spaniola.
Perioada de formare a limbii romane (271- sec al VI-lea) este urmata de perioada limbii
romane comune intre secolele al VI-lea si al IX-lea. In aceasta perioada, avem si o separare a
grupului etnic al romanilor, care coboara treptat in sud, sub presiunea grupurilor slave si
maghiare din Podisul Panoniei si din zona dalmata. Locul de formate a limbii romane comune
este situat atat in nordul, cat si in sudul Dunarii, pe teritoriul fostelor provincii romane Dacia,
Moesia, Iliria, Panonia, Dardania. Este semnalata prezenta aromanilor in Macedonia, Ahaia si la
Salonic, incepand cu anul 1308, precizandu-se ca unii ar fi venit din Ungaria sub presiunea
Ungurilor si hunilor, iar din regiunea raului Sava au fost deplasati de venirea sarbilor. In aceasta
perioada, limba romana a capatat trasaturile sale specifice, diferita de celelalte limbi romanice.
Cateva exemple de trasaturi sunt: schmbarea unor vocale ("a", "i") in cuvintele latine sub
influenta limbii dace in "a" si "i" ; modificarea timbrului vocalei accentuate, ceea ce a dus la
crearea de diftongi; tendinta de a inchide timbrul vocalelor (ex: e>i dentem > dinte, a>a gula>
gura, aqua>apa); palatizarea oclusivelor labiale (lat. petiolus, rom. chicior); aferenza lui "a" (lat.
aranea>dr. raie, autumnus>dr. toamna).
Caracterul unei limbi este dat de vocabularul esential si de structura gramaticala. Nucleul
limbii romane este latin, iar structura gramaticala este latina. Cuvintele din fondul principal de
cuvinte, care denumesc parti ale corpului omenesc, sunt 90% de origine latina: dinte ( dentis),
gura, ochi, ureche, mana, picior, inima, coapsa, frunte. De asemeni avem termeni religiosi ca:
Dumnezeu, crestin, biserica, botez, rugaciune, cruce, inger. S-au pastrat termeni care denumesc
notiuni esentiale ca: sat, ara, semana, grau, secara, canepa, sare, in, aur, argint, cal, vaca, vie,
poama, ceapa, mama, fiu, frate, sora, fiica, barbat, ajutor, adapost, cantec, imparat, baiat, cutit,
lingura, mire, oaie, placinta, piersic. S-au pastrat si toponime: Dunare, Retezat, Drobeta, Napoca,
Sculeni, Cris, Somes, Olt , dar si nume: Liviu, Octavian, Tibetriu, Ovidiu, Agripina, Letitia,
Emilian, Traian, Cezar.
Literatura romana in limba romana este o dovada a permanentei noastre in spatiul carpato-
dunarean in perioada de dupa retragerea aureliana (271e.n.). Aceasta literatura patristica
ortodoxa, aceasta literatura hagiografica, aceste imnuri si carti de morala dovedesc nu numai ca
am existat, dar am si creat o literatura de nivel european, intr-o perioada cand cei ce ne contesta,
nici nu existau in Europa.
Poetul Publius Ovidius Naso trebuie considerat ca fiind protoparintele literaturii de
specific national, prin destin si prin creatie. Prin destin, fiindca a trait pe teritoriul tarii noastre,
fiind prigonit si lovit, asa cum a fost timp de doua milenii popoul roman prigonit si lovit. Prin
creatiie, fiindca in "Ponticele" si "Tristele", el prefigureaza dorul si doina de instrainare specifice
spiritului din spatiul carpato-dunarean, iar in "Metamorfoze" gasim elemente ale mitologiei
romanesti. Poemul in limba geta sau sarmata, scris de poet, nu s-a pastrat, dar el a fost prima
forma de exprimare a literaturii noastre de specific national.
Revendicarea poetului latin Ovidiu ca protoparinte al literaturii romane nu trebuie sa
surprinda, fiindca noi continuam nu doar prin limba, ci si prin spirit de latini. In situatii similare,
romanii, care au plecat si au creat in alte tari ca: Eugen Ionescu, Emil Cioran, Panait Istrati,
Mircea Eliade, Martha Bibescu, Elena Vacarescu, Ana de Noilles Brancovan, Vintila Horia,
George Enescu, Constantin Brancusi, au fost integrati in literaturile si culturile tarilor in care au
trait. Scriitorul Vintila Horia scrie romanul "Dumnezeu s-a nascut in exil", pe aceasta idee.
Reconsiderarea literaturii romane in limba latina este o datorie patriotica, fiindca ea atesta
valoarea spirituui romanesc, reprezentata de mari personalitati , ca sfintii Ioan Cassian, Niceta
Remesianul, Dionisie Exiguul, care au creea o literatura patristica, hagiografica si poetica.
Pentru ca un cuvant sa patrunda in vocabularul esential, adica in nucleul limbii romane, el
trebuie sa indeplineasca mai multe conditii: sa exprime o notiune fundamentala, sa aiba vechime
in limba, sa fie cunoscut de majoritatea vorbitorilor, sa intre in expresii si locutiuni, sa aiba putere
de derivare si compunere. Acest nucleu al limbii este peste 70 % latin si mai are cuvinte de
origine daca, slava, greaca, turca, franceza etc. El cuprinde in jur de doua mii de cuvinte, ceea ce
reprezinta cam 1% din masa vocabularului limbii romane. Nu cantitatea, ci calitatea cuvintelor
este esential pentru a defini trasaturile unei limbi. Aceasta calitate a limbii o modeleaza, o
dezvolta scriitorii.
Pastrarea elementelor dace a fost discutata pentru prima oara de Bogdan Petriceicu
Hasdeu, care a observat ca o seri de cuvinte au o mare putere de derivare si compunere,
indeplinesc conditiile de a face parte din vocabularul esential, dar a caror origine nu fusese
stabilita. Dintre acesti termeni amintim: abur, baci, balaur, balega, bar, brad, brau, buza, bucurie
etc. La fel si toponimele: Carpati, Buzau, Mures, Ciucas, Caciulata, Bucegi, Barsei, Bucuresti,
Tisa.
Substratul dac constituie elementul de originalitate al limbii romane fata de celelalte imbi
romanice: franceza- substratul galic, spaniola- substrat iberic, italina- substrat etrusc.
Prezenta populatiei slave pe teritoriu, incepand cu secolul al VI-lea, si Ofiierea cultului
religis in limba slava au deteerminat o influenta a acestei limbi romane.
S-au pastrat termeni de cult religios: liturghie, maslu, iad, rai, staret; termeni din
agricultura: plug, ogor, brazda, pogon, snop, stog; termeni de organizare sociala: logofat, vornic,
paharnic, vistielnic, stolnic, boier, jupan.
Influenta slava in structura gramatica este esrimata prin vocativul in "o" al substantivelor
feminine (Ioano), prin numeralul suta, prin modelul de constituire a numeralelor de la 11 la 19.
Influenta greaca s-a exercitat de catre coloniile grecesti din Dobrogea, mai apoi centrul
de mare influenta a bizantului asupra culturii noatre, a prezentei populatiei grecesti refugiate dupa
caderea Constantinopolului si a donmiilor fanariote. S-au pastrat termeni ca: alfabet, filosofie,
geometrie, condei, condica, psihic, dialog, analog, analogie, logica, diac etc.
Infulenta turca s-a realizat prin prezenta tucilor in nordul si sudul Dunarii, prin
Administratia turceasca si ca urmare a deselor si violentelor incursiuni militare facute de
imperiul otoman in principatele Moldova, Tara Romaneasca, Basarabia, Banat, Dobrogea. S-au
pastrat termeni ca : pasa, vzir, cafea, ibric, musaca etc.
lnfluenta franceza se datoreaza contactelor culturale, introducerii limbii franceze in scoli.
S-au impus in limba multi termeni ca : republica, administratie, egalitate, librarie, parfumerie,
galanterie, constitutie, revolutie, libertate, cavalerie, interferie, artilerie. Aceasta influenta
continua si avem multe neologisme adoptate din limba franceza.
Limba romana ocupa un loc aparte intre limbile romanice, deoarece este singura limba
orientala. Nu avem un adstrat latin, ca in limbile italiana, franceza, spaniola, ca urmare a oficierii
cultuluireligios in limba latina. Limba romana a conservat termenii din limba latina, care s-au
pierdut in celelale limbi romanice. Aceste limbi sunt: italiana, franceza, provensala, spaniola,
catalana, portugheza, sarda, retroromana. Limba dalmata a incet sa mai fie vorbita pe coasta
dalmata din secolul trecut.
Limba romana face parte, ca toate limbile romaice, din familia limbilor indo-
europene.Din aceasta familie mai fac parte limbile slave (rusa, polona, ceha, sarba, ucraineana,
bulgara), limbile germanice (engleza, germana), limbile nordice (suedeza, norvegia, daneza),
greaca, persana, hindi, avesta, albaneza.
Dialectele limbii romane sunt: dialectul daco-roman, dialectul macedo-roman, megleno-
roman, dialectul isto-roman.
1. Dialectul daco-roman este vorbit de o populatie de peste 23 demilioane de romani de pe
teritoriul fostei Dacii, dar si sub forma limbii nationale de circa 4 milioane de romani din
Republica Moldova, Bucovina de Nord, Banatul sarbesc, Cadrilater si alte cateva milioane de
romani din Ungaria, Germania, Franta, America, Canada si alte tari. Limba nationala a statului
Romania s-a constituit pe baza Dialectului daco- roman. Pe baza lui s-a relizat limba romana
literara, care este aspectul cel mai ingrijit al limbii nationale. In limba romana literara s-au scris
carti de valoare pentru literatura nationala si universala, carti stiintifice. Acest dialect are mai
multe graiuri: moldovean, muntean, oltean, banatean, crisan, maramuresean.
2. Dialectul macedo-roman este vorbit de romanii din macedonia, grupati in orasele Nis,
Skoplije, in Muntii Olimp, unde ei alcatuiesc grupari etnice distincte. In acest dialect s-au realizat
o cultura sio literatura originala.
3. Dialectul megleno-roman este vorbit de romanii din Bulgaria si Grecia, de pe valea
fluviului Marita unde ei alcatuiesc o comunitate etnica.
4. Dialectul istro-roman este vorbit de romanii din peninsula Istria, din nordul Marii
Adriatice, pe teritoriul fostei Iugoslaviei.
In afara de acestea, pe Valea Timocului, in Serbia, Vorbesc limba romana circa un milion
si jumatate de romani, care sunt total lipsiti de orice fel de drepturi. Ei au un grai daco-roman, cu
elemente oltenesti si banatene. De asemenea in Bosnia vorbesc limba romana cam o jumatate de
milion de romani, care sunt lipsiti de orice fel de dreptri din cauza regimurilor de dictatura.
 Perioada limbii literare vechi incepe din secolul al XII-lea, o data cu primele manuscrise,
si este exprimata deplin mai ales cu primele tiparituri in limba romana. Ea continua pana in
secolul al XVIII-lea. Este limba textelor religioase, a cronicelor, a primelor pagini literare, ale
scriitorilor umanisti, pe care o tratam la capitolul Umanismul.
Renasterea este un curent european, determinat de redescoperirea valorilor culturilor
antice, care puneau in centrul lor omul, si nu pe Dumnezeu. Aceasta noua conceptie -omul ca
centru al universului- a dus la aparitia umanismului, la crearea unei cuturi si literaturi laice.In
Moldova si Tara Romaneasca avem cateva momente semnificative ale Renasterii, datorita
activitatilor unor domni luminati si patrioti.
Perioada limbii literare romane moderne incepe in secolul al XIX-lea si se dezvolta in
secolul al XX-lea. De aceea ea cuprinde in primul rand activitatea marilor scriitori clasici, care au
oferit modelele limbii romane moderne. Ea este continuata de intensa activitate a scriitorilor din
al XX-lea.
Limbile de cancelarie in Evul Mediu erau latina, greaca, slavona, in care se oficia cultul
religios crestn in manastiri, ca asezaminte de invatatura, si instructia se facea in aceste limbi.
Limba romana folosita de poporul roman, va patrunde mai taziu in cancelariile domnesti, dar
Bisrica Romana isi va asuma rolul de a folosi scrisul si cititul in limba romana, avand un rol
decisiv in aparitia culturii in limba romana.
Un document redactat in limba latina este " Memoriul lui Vlad Tepes catre Matei Corvin",
alcatuit de catre Radu Gramaticul, ceea ce dovedeste ca scrisul si cititul in limba latina s-au
continuat in Tara Romaneasca. Nicolaus Olahus, figura proeminenta a umanismului romanesc
scrie in limba latina cartea sa "Hungaria", in care avem o descriere a Tarii Romanesti, a
Moldovei, Transilvaniei, Tarii Somesului, Tarii Crisului si a Tarii Timisului. In ea se arata
originea latina a limbii romane si originea romana a poporuui roman, unitatea poporului roman si
continuitatea romanilor in Dacia, adica tezele etnogenezei : "Romanii se spune ca sunt colonii
romane.Dovada de acest lucru este faptul ca au multe uvinte comune cu limba latina. Monedeler
romane se gasesc multe in acest loc si ele constituie un neindoielnic semn al vechimii stapanirii
romane prin partile acestea...Moldovinii au aceeasi limba, religie si obiceiuri ca si muntenii."
In limba greaca s-a oficiat cultul religios, s-au realizat, unele scrieri ca aceea a lui
Stavrinos, vistiernicul lui Mihai Viteazu: "Povestea preafrumoasa a lui Mihai Viteazul". "
Cronica lui Gheorghe Palamed", tot in limba greaca, este mai putin cunoscuta, dar s-a pastrat la
British Museum.
Primele tiparituri in limba romana- Liturghier (1508), Octoch (1510), Evangheliar (1512)-
sunt realizate de calugarul sarb Macarie, la Targoviste, cu ajutorul unei tipografii, cumparata de
Radu cel Mare de la Venetia.
Scrisoarea boierului Neacsu catre Hans Beneker, judele Brasovului(1521) este unul din
putinele documente pastrate. Se mai pot mentiona : Scrisoarea lui Cocrisel, ostas al lui Mihai
Viteazul la 1600, Scrisoarea lui Stefan cel Mare, trimisa principilor europeni dupa victoria de la
Vaslui.
Spre deosebire de alte texte, scrisoarea boierului Neacsu are limba fluenta, presarata de
expresii slavone, care dovedesc o anumita deprindere a scrisului in limba roman. Prin ea, boierul
Neacsu din Campulung il instiinteaza pe Hans Benekner, judele brasovului, de o eventula
incursiune a turcilor in nordul Dunarii.
Textul atesta unele particularitati ale limbii romane folosite in acea vreme cum ar fi :
pastrarea unor forme vechi de substantive (omin pentru oameni, dar si umin), conserva "u" final
(cumu) si formele vechi ale unor prepozitii( den, pre, pren), foloseste formele veci ale
pronumelor (loi=lui, miu=meu, ceale=acele), pastreaza elemente slavone in introducerea scrisorii.
 Limba romana a fost definita de majoritatea cercetatorilor ca fiind limba latina populara,
vorbita neintrerupt timp de doua mii de ani, in nordul si sudul Dunarii, intr-un mediu trac, grec,
turc, slav, adica oriental: "limba romana este limba latina vorbita in mod nentrerupt in partea
orientala a Imperiului roman, cuprinzand provinciile dunarene romanizate (Daca, Panonia de
Sud, Dardania, Moesia inferioara si superioara) din momentul patrunderii limbii latine in aceste
provincii si pana in zilele noastre." ( Al. Rosetti, istoria limbi romane, Editura stiintifica si
enciclopedica, 1977, p. 77)

Originea si dezvoltarea limbii romane

 

Lingvisti romani si straini de prestigiu, istorici, arheologi, au pus in evidenta, in decursul

timpului, date si documente de limba care statueaza originea limbii romane, originea si
caracterul ei.
In urma razboaielor dintre daci si romani, Dacia a fost transformata in provincie romana,
si va ramane stapanita timp de 165 de ani (106-271) de romani. Romanizarea populatiei
bastinase s-a desfasurat relativ rapid si usor. Peste 2600 de inscriptii scrise in latineste
si descoperite pe teritoriul tarii noastre arata limpede acest lucru. In afara masurilor cu
caracter administrativ, printre factorii ce au contribuit la romanizare pot fi enumerati:

a) serviciul militar in care tinerii daci se inrolau

b) casatoriile intre soldatii veterani romani si femeile dace, copiii nascuti beneficiind de
avantajele cetateniei romane
c) crestinismul raspandit in limba latina; drept dovada stau cuvintele de baza ale
credintei crestine, care se regasesc in romana, prin mostenirea directa a unor termeni
din latina: Dumnezeu (din domine deus), crestin (din christianus), biserica (din basilica),
botez (din baptism), rugaciune (din rogationem), preot (din presbiterius), cruce (din
crucem), pacat (din pecatum), inger (din duiangelus), etc.

Influenta patrunderii de meseriasi, agricultori, negustori in Dacia, inca de dinainte de

cucerirea de catre Traian, se face simtita si astazi, prin termenii din domeniu, pastrati
din latina: sat (fossatum, localitate intarita printr-un sant), a ara (arare), a semana
(seminare), grau (granum), secara (secale), orz (hordeum), legume (legumen), canepa
(canepa), in (linum), aur (aurum), argint (argentum), sare (salem), cal (caballus), vaca
(vaca), vie (vinea), vita (vitea), poama (poma), etc.
Se poate vorbi de o perioada de bilingvism, cand se folosesc concomitent limbile
geto-daca si latina, pana la impunerea definitiva a acesteia din urma.

In "Dacia felix" se continua procesul de romanizare si dupa plecarea oficiala a armatei si

a administratiei romane in 271., prin intensificarea patrunderii limbii latine in masele
largi rurale.
Limba romana provine din latina populara vorbita sau latina vulgara (lat.
vulagaris=popular).
Acest aspect al latinei sta si la baza celorlalte limbi romanice: italiana, spaniola,
portugheza, catalana, occitana sau provensala, romansa sau retoromana si franceza. A
mai existat una, a zecea, dalmata, dar in secolul al XIX-lea ea a icetat sa mai fie
folosita.

Procesul de formare al limbii romane se incheie in secolul al VII-lea. Invaziile popoarelor

migratoare: gotii, gepizii, hunii, avarii, slavii, etc. au influentat limba, fara a modifica
fondul principal de cuvinte si structura gramaticala de origine latina.
Istoria cuvintelor si a formelor se numeste etimologie iar metoda cu ajutorul careia
lucram se numeste metoda istorico-comparativa.
Folosind aceasta metoda s-au stabilit reguli fonetice, asemanari si deosebiri intre limba
romana si latina sau intre romana si celelalte limbi romanice. Iata cateva din regulile de
evolutie a limbii:

I) un 'l' simplu, intre doua vocale, pronuntat aspru, devine 'r'

lat. filum >fir; lat. gula >gura; lat. palus >par.
Totusi, 'l' dublu, nepronuntat aspru, nu devine 'r'
lat. callis >cale; lat. olla >oala
II) orice 'm', 'n', 's' si 't' din forma de baza dispar din rostire atunci cand se gasesc la
sfarsitul unui cuvant, sau al uneia din formele lui gramaticale:
lat. filum >film >fira >fir
III) 'b' intre doua vocale cade:
caballus >caballu >calu >cal
sebum >sebu >seu
tibi >tie

Morfologia limbii romane mosteneste, in buna masura, realitatea limbii latine populare.
Majoritatea partilor de vorbire, flexibile si inflexibile, sunt mostenite din limba latina:
substantivul, cucele trei declinari; articolul; adjectivul cu gradele de comparatie;
pronumele; numeralul; verbul cu cele patru conjugari.
Sintaxa limbii romane simplifica timpurile si modureile verbale, modifica topica, cu
predicatul la sfarsitul propozitiei, prefera raportul de coordonare fata de cel de
subordonare, etc. dar are ca baza aceeasi latina populara.

Fondul principal de cuvinte al limbii romane este in proportie de 60-66% de origine

latina, mostenit. Acestora li se adauga aproximativ 100 de cuvinte izolate (abur, brad,
barza, brusture, catun, galbeaza, gusa) si 2200 de nume proprii (Arges, Cris, Dunare,
Motru, Mures, Olt, Prut, Somes, Timis, Tisa) de cuvinte mostenite de la daco-geti. Toate
celelalte popoare ce au trecut pe aici au lasat influente si in fondul principal de cuvinte.
Astfel, din slava avem: (aproximativ 20-22% din fondul principal de cuvinte) cleste,
boala, mila, cocos, deal, a iubi, munca, noroc, vorba; din maghiara: chip, fel, gand,
oras; din turca: alai, cismea, ciulama, ciubuc; din neogreaca: caramida, a pedepsi,
prosop; iar din franceza: bancnota, a defini, geniu, stil etc (germana si latina -scoala
ardeleana).
Primul document cunoscut scris in romaneste este o scurta scrisoare din anul 1521
"Scrisoarea lui Neacsu de la Campulung". Dupa aceasta data, avem multe scrisori, acte
de vanzare si cumparare, foi de zestre, insemnari, etc.; iar dupa 1540, si carti tiparite,
cele mai multe la Brasov. Ele sunt traduceri religioase din slavona. Primele au fost
traduse in Maramures, unde li s-au gasit manuscrisele. De aici au ajuns la diaconul
Coresi, un vestit tipograf, care le-a tiparit in decurs de mai multi ani. La Orastie s-a
tiparit in 1581-1582 prima parte din Vechiul Testament.
Carti religioase s-au publicat mereu dupa secolul al XVI-lea. Cu toate ca erau si carti de
legende si chiar romane populare traduse, iar dupa 1600 se scriu direct in limba romana
si cronici despre istoria romanilor, ele nu se tipareau, se copiau de mana si circulau in
mai multe copii.
Aspectul cel mai ingrijit, din punct de vedere fonetic, lexical, al structurii gramaticale, al
limbii comune; cu ajutorul careia se exprima ideile culturii si ale stiintei, se numeste
limba literara.
Limba literara se deosebeste de vorbire/limba populara prin aceea ca nu ingaduie
folosirea unor forme sau rostiri locale (pa in loc de pe, da in loc de de, ghine su bini in
loc de bine), intrebuintarea unor cuvinte cu raspandire regionala (oghial -plapuma, batar
-maces)
sau a unor expresii familiare sau de mahala (a festelit iacana, gagiu, misto).
Pe langa forma literara si forma populara, regionala, limba romana mai este si limba a
literaturii artistice. In literatura artistica, baza este limba literara, ca limba a culturii.
Literatura artistica nu se inscrie in graiurile locale, unde exista literatura populara sau
folclorica, dar care se transmite oral. Spre deosebire de limba literara, limba literaturii
artistice poate sa intrebuinteze orice forme, cuvinte sau expresii, atat din limba
populara, cat si din graiuri. Prin urmare, limba literaturii artistice utilizeaza toate
posibilitatile limbii cu scopul de a ilustra intentia scriitorului.

Dialecte ale limbii romane sunt: dacoromana (vorbita la nordul Dunarii), aromana
(vorbita in Macedonia), meglenoromana (vorbita in Meglenia), istroromana (vorbita in
peninsula Istria, disparuta astazi).
In cadrul dacoromanei se pot identifica unele deosebiri, cea ce face sa se vorbeasca de
subdialecte, fara insa a modifica unitatea (gramaticala) a limbii: muntean, moldovean,
maramuresean, crisan, banatean; dar se vorbeste si despre graiuri: vrancean, oltean,
etc.
In secolul al XII-lea si al XIII-lea a fost introdus alfabetul slav in cancelaria domneasca,
limba romana fiin scrisa cu caractere chirice. Insa in 1860 se instituie intrebuintarea
alfabetului latin.
Dezvoltarea literaturii ca arta, dezvoltarea stiintelor prin ce au adus ele mai bun in
formularea ideilor si sentimentelor noastre o putem numi cultivarea limbii nationale. La
baza ei stau cercetarea si valorificarea vocabularului, a fiecarui cuvant, a fiecarui termen
stiintific sau tehnic nou, stradania celui care scrie sau exprima idei prin viu grai de a
patrunde intelesul adanc al cuvintelor.