Originea si dezvoltarea limbii romane

Limba romana este o limba de origine latina. Face parte din grupul limbilor romanice:
italiana, spaniola, portugheza, franceza (le-am numit pe cele mai cunoscute, de circulatie
universala), alaturi de care mai exista si altele, vorbite de popoare mai mici: sarda (in SardiniA),
catalana (in provincia spaniola Catalonia, cu cel mai cunoscut oras BarcelonA), provansala (sau
occitana in zona din sudul FranteI), retoromana (cu dialectele: romansa, ladina, dolomotica,
friulanA) si dalmata.
Romana este cea mai orientala dintre limbile romanice. S-a format prin romanizarea geto-
dacilor - si acestia stramosi ai nostri, ca si romanii, numai ca limbile nu se pot "amesteca". Din
geto-daca nu ne-au mai ramas decat, aproximativ, o suta de cuvinte, pe care le recunoastem prin
analizele de "substrat", urmarind unde mai pot fi gasite cuvinte asemanatoare. Triburile geto-
dacilor ocupau o suprafata ce depasea granitele Romaniei de azi, mai mare chiar decat a
Regatului Romaniei de dinainte de al doilea razboi mondial. in 106, dorind sa apere Imperiul de
navalirile triburilor migratoare, romanii au cucerit Dacia sub imparatul Nerva Traian dupa doua
razboaie grele, dar au intarit-o si au mentinut-o prospera, au introdus civilizatia romana, pentru a
rezista atacurilor din oricare punct cardinal.
Dacia a devenit o provincie romana prospera, romanii ii spuneau "Dacia felix", adica
"Dacia cea fericita". in armata, in administratie, in scoli se vorbea latina (desigur, la teatrele in
aer liber, probabil si la minele de sare si la baI). E vorba, fireste, de latina "vulgara". Spunem ca
romana se trage din latina populara (nu din cea clasica, in care s-a scris literatura clasica).
"Romanizarea" s-a produs asupra iberilor (stramosii spaniolilor si portugheziloR) si asupra
galilor (stramosii franceziloR). De presupus ca si geto-dacii si-au insusit latina, ca a doua limba,
in acelasi numar de ani ca si celelalte popoare romanizate. Pe teritoriul Daciei romanizate s-au
gasit inscriptii scrise in latineste (peste 2000).
Se presupune, prin analogie cu formarea celorlalte limbi romanice (franceza, spaniola,
portughezA), ca insusirea deplina a latinei populare ar fi durat aproximativ 100 de ani, ceva mai
mult poate. Cuvinte geto-dace din masa vocabularului: abur, barza, brad, brau, brusture, buza,
ceafa.caciula, copac, grumaz, gusa, galbeaza, mazare, manz, mos, parau, sambure, strunga, vatra
si altele. De la geto-daci, au ramas nume de ape: Arges, Buzau, Cerna, Cris, Dunare, Jiu, Mures,
01t,Prut, Somes, Siret, Tisa. Cuvantul "dava" insemna cetate si il gasim, in toponimice,
prescurtat: Turda. in masa vocabularului au mai existat si cuvinte trecatoare.legate de felurite
momente de "influenta": slave, turcesti, grecesti etc.
Dar cuvintele cu cea mai mare putere de circulatie, adica cele din fondul principal de
cuvinte, sunt de origine latina. Se poate purta orice conversatie si orice dizertatie, folosind numai
cuvinte de origine latina dar nu se poate inchega nici o propozitie in limba romana, folosind doar
cuvinte nelatine.
Limba romana moderna s-a imbogatit cu numeroase cuvinte din alte limbi dar si cu
neologisme din limbi romanice. Dar pana a se ajunge la limba romana actuala, s-au parcurs
numeroase etape. La aceasta se adauga principiul evolutiei oricarei limbi: lingvistii vorbesc de o
schimbare ce ar putea fi observata la fiecare jumatate de secol.
Este de presupus ca, in cateva generatii dupa romanizare, s- a vorbit bilingv (si geto-daca
si latinA), apoi, mai intens, latina populara (ceruta de administratie si de scoala). in Dacia s-a
format poporul daco-roman ("populatia daco-romana") si s-a format limba daco-romana. Dupa
retragerea romanilor si dupa migratiunile neamurilor nomade, ii aflam pe daco-romanii, ramasi
fara armata, retrasi in munti, in depresiuni, acolo unde nu se aflau in calea invadatorilor,
ocupandu-se cu pastoritul si cu agricultura, numindu-si tinuturile "tara", de la "terra" - adica
"pamant": Tara Oltului, Tara Lovistei, Tara Vrancei etc, pana la primele state feudale: Tara
Romaneasca, Tara Moldovei. intorcandu-ne la daco-romani, sa retinem ca au fost crestinati de
timpuriu -odata cu formarea lor ca popor - ceea ce explica in buna masura unitatea si taria lor in
teritoriu.
Trebuie sa observam regulile de modificare pe care le-au suferit cuvintele, trecand din
latina in romana. Exemplele clasice care se dau sunt: campus-camp; dentem-dinte; herba-iarba;
lacte-lapte; rota-roata; panis-pane-paine; dicere-dzicere-zicere (arhaic, dialectal-"dzise");
directus-derept-drept; canis-cane- caine; homo-om; bene-bine etc.
Nota bene: acesta este si argumentul - etimologic - al scrierii cu a din a Ia cuvintele de
origine latina care, de obicei, intra in fondul principal de cuvinte al romanei, iar pentru unificarea
ortografiei, este necesar sa se pastreze scrierea cu a din a si la cuvintele care provin din alte limbi
(e vorba de a din mijlocul cuvantului, ca in paine, mana, romaN). Sub aspect fonetic, a are alta
sonoritate, e mai deschis, decat notat cu ajutorul lui i/i ce inchide. Se poate exemplifica faptul ca
evolutia limbii se face dupa reguli clare. De observat ca I intre doua vocale a trecut in r, ca
m,n,s,t de la sfarsitul unui cuvant latin (forma de baza) au disparut; ca b intre doua vocale a
disparut; se dau, de asemenea, cateva exemple devenite clasice: (din lat.) palus > par; gula >
gura; filius > fil iu > fiu; caballus > caballu > calu > cal; sebum > sebu > seu; caput > cap; tibi >
tie; dolus > dar; sale > sare; mola > moara; sole > soare.
Limba romana s-a format incepand cu secolul al Vl-lea. Studiem evolutia limbii romane
prin metoda istorica si comparativa. Se compara cuvinte si forme gramaticale din: A) limbi
romanice; B) limba romana veche; C) graiuri romanesti; D) dialecte romanesti. Limba romana
este de origine latina si o dovedim prin: A) structura gramaticala; B) fondul principal de cuvinte.
Triburi de geto-daci s-au aflat si pe celalalt mal al Dunarii, au fost si ele romanizate si au
vorbit in dialecte foarte asemanatoare cu daco-romana. Spunem ca romana are patru dialecte
(care au evoluat din limba romana -comuna (primitiva): daco-romana, aromana, macedo-romana,
megleno-romana, istro-romana. Limba romana - sub aspectul ei de limba populara - are mai
multe graiuri, foarte unitare, care nu prezinta deosebiri decat in pronuntare (fonetismE) si in
masa vocabularului. Vorbim de aceste aspecte regionale ca despre "graiuri": oltenesc,
muntenesc, banatean, maramuresean, moldovenesc.
Limba romana este cea mai unitara dintre limbile din familia limbilor romanice si mai
apropiata, ca structura gramaticala, de latina (de exemplu, pastrarea genului neutru, pastrarea
celor patru conjugari si a modurilor - care sunt aceleasi ca si in latina). Pe de alta parte, in timp,
au aparut unele modificari in sistemul fonologie, mai ales dupa secolul al IV-lea, sistemul
vocalic, simplificat; in sistemul consonantic a intervenit actiunea palatizatoare a lui i. (Acestea,
ca si alte aspecte, sunt studiate de specialistii in fonologiesi fonetica). Un alt aspect este acela ca
topica (ordinea cuvinteloR) este mai degraba fixa (inversiunea topica are chiar valoare stilistica,
fiind "abatere" - cu valoare emotionala - de la limba standarD), pe cand in latina, era libera.
Subliniind caracterul latin al limbii romane, marele lingvist roman Al. Rosetti, in lucrarea
sa fundamentala "Istoria limbii romane" (6 voi., 1938-1966), urmata si de "Schita de istorie a
limbii romane de la origini si pana in zilele noastre" (Bucuresti, 1976), scria: :Statistica
aproximativa a cuvintelor latine, pastrate in limbile romanice (circa 6700), nu e determinanta
pentru caracterul latin al fiecarei limbi; ceea ce intereseaza este distributia cuvintelor de origine
latina si faptul ca uneltele gramaticale necesare pentru constructia unei propozitii sunt de origine
latina". () "Din cele 3607 cuvinte care formeaza vocabularul poeziilor lui Eminescu, 46,6% sunt
de origine latina si au frecventa de 83%" () "Independent de celelalte limbi romanice, romana
poseda o serie de elemente specifice ale vocabularului latin, ca: chiar, femeie, leagan, lingura,
merge, maine, picior."
Cuvinte latine conservate numai in limba romana: adapost ad-depositum; ager agilis;
ajuta adjutare; defaima diffamare; despica despicare; farmec phar-macum; ferice felice; ierta
libertare; lingura li(N)gula; lanced languidus; lingoare languor; margea margella; mesteacan
mastichinus; maneca manicare; nici neque; plapand palpabundus; putred putrudys." ()
Semnalam, de asemenea, faptul ca romana si italiana continua procedeul latin de a indica
persoana prin forma verbala (dorm, viN) si nu prin pronumele asezat inaintea verbului (fr.: je
dors, je vienS).

Vocabularul limbii romane contine cuvinte latine, datand dintr-o epoca veche, care nu au
fost inlocuite prin termeni noi, veniti din Italia, datorita intreruperii contactului intre cele doua
Romanii." (Al. Rosetti, "Schita de istorie a limbii romane de la origini si pana in zilele noastre",
Bucuresti, 1976, p.14-15.)
Faptul ca daco-romanii au imprumutat cuvinte din alte limbi nu trebuie sa trezeasca nici
uimire, nici interpretari tendentioase, caci este un fapt comun tuturor limbilor - si celor romanice
-, iar "schimburile" au fost reciproce intre francezi si germani, danezi si englezi, spanioli si arabi,
spanioli si italieni, persani si turci, turci si arabi etc
Primele scrieri In tinba romana au fost, fireste, acte (testamente, foi de zestre, acte
judecatoresti, acte de vanzare - cumparare si, fireste, scrisori particulare si insemnari personalE).
Exista destule astfel de acte pastrate, pentru a intelege cum au progresat lucrurile, dar primul
document scris in romaneste (dintre cele pe care le-am putut afla, cel putin pana acuM), este
datat 1521 si este cunoscut sub titlul "Scrisoarea lui Neacsu din Campulung". Dupa 1540, s-au
tiparit carti. Primele lucrari importante in limba romana au fost traducerile de carti religioase si,
fireste, sintaxa este inca influentata de limba din care se traducea - slavona: liturghiere, cazanii,
psaltiri si, fireste - in primul rand -, evangheliare. Primele traduceri s-au facut in Maramures;
manuscrisele au si fost gasite ("textele maramuresene"). Desi sintaxa era greoaie, vocabularul ne
este cunoscut si azi, dupa aproape 500 de ani Au parfumul arhaic, de o mare frumusete:
"Psaltirea Scheiana", "Psaltirea Voroneteana", "Psaltirea Hur-muzachi", "Codicele Voronetean".
Retinem, deci, ca, din secolul al XVI-lea, se poate vorbi de etapa timpurie a formarii limbii
literare, caci romana se vorbea in biserica, deci intr-o institutie, si pentru toti romanii.
Daca aceste traduceri, manuscrise de carti religioase, inseamna primul pas; al doilea il
constituie tipariturile. Ele aveau o mare putere de circulatie si, citindu-se duminica de duminica,
in biserica au avut darul de a influenta limba poporului, din toate zonele locuite de romani (caci
aceeasi editie circula si in Tara Romaneasca, si in Moldova, si in TransilvaniA), unificand limba
literara inca de la inceputurile ei si, astfel, punand bazele limbii nationale.
De retinut momentul CORESI, care, la Brasov, a dat numeroase tiparituri de carti
religioase in limba romana.Semnificativ este un eveniment din secolul al XVI-lea: "din porunca
Domnului Ilascu-Voievod (Ilias Rares) si a mamei sale, Doamna Elena", o parte din tirajul cartii
numite "Apostolul", tiparita in Tara Romaneasca, in 1547 a fost dusa in Moldova. Un important
rol, in secolul al XVI-lea, spre unificarea limbii literare romanesti, l-au avut cele noua tiparituri
de carti religioase ale lui Coresi, care s-au raspandit in toate cele trei tari romane. in Epilogul la
"Psaltirea romana", se vorbeste despre importanta faptului ca, in biserica, sa se foloseasca limba
romana, vorbita de intreg poporul. Tipariturile au fost sprijinite de oameni luminati, fie ei
domnitori ori clerici de toate rangurile, negustori instariti si, desigur, carturari si tipografi, ei
insisi oameni de cultura. in afara sferei literaturii religioase, au mai circulat carti cu caracter
literar, cele mai raspandite si mai gustate fiind "Alexandria" si "Istoria lui Minai Voda sin
Patrascu-Voda, carele au facut multe razboaie cu turcii pentru crestinatate", lucrari in care textul
este expresia oralitatii populare (secolul al XVI-leA).
De circulatie in toate tarile romane au fost si cartile de legi - ceea ce a dus si la unificarea
stilului administrativ al limbii romane. in Tara Romaneasca, s-a tiparit "Pravila de la Govora", cu
tiraj anume comandat pentru Transilvania, iar in Moldova, "Pravila aleasa".
De o importanta exceptionala,in cristalizarea limbii literare si a limbii literaturii, in
secolul al XVII-lea, a fost activitatea mitropolitilor Tarii Romanesti, Moldovei si Transilvaniei.
Oameni de mare cultura, ei au tiparit carti care s-au raspandit pretutindeni pe teritoriul tarii si
chiar in editii succesive; Mitropolitul Varlaam - "Carte romaneasca de invatatura", cunoscuta si
sub numele de "Cazanie". in 1643 Mitropolitul Moldovei s-a straduit sa nu dea "Cazaniei" un
caracter strict regional, dimpotriva, s-a adresat tuturor romanilor, in ideea unificatoare. (De
remarcat fenomenul de "rotacism" cu "r", in loc de "n"). Prezentand "pildele" - micile naratiuni
educative, intr-un limbaj sugestiv, atragator, emotional, Mitropolitul Varlaam poate fi considerat
primul nostru povestitor, cu nimic mai prejos de Ion Neculce. Prin "Cartea romaneasca de
invatatura", el pune temelia artei oratorice la romani, alaturi de alti clerici romani. Referindu- se
la secolul al XVI-lea, Nicolae Iorga vine cu argumente convingatoare, aratand ca predica - parte
componenta a slujbei divine - trebuie sa se fi tinut in romaneste cu mult inainte de primele
traduceri. Si astfel rolul bisericii in dezvoltarea limbii literare unitare a fost imens: "Numai in ce
priveste predica, libertatea era cu mult mai mare, si predici in limba romaneasca trebuie sa fi
existat din vremuri foarte vechi." (N.Iorga, Istoria literaturii romanesti. Introducere sintetica,
1977, p.86). Oricum, Varlaam a fost constient de importanta lucrarii sale ca "dar" national:
"Daruim si noi acest dar limbii romanesti". Prozator si orator de prim rang, Mitropolitul are si
calitati de poet, in orice caz de versificator, caci, in fruntea Cazaniei, asaza prima (dupa alti
cercetatori "una dintre primele poezii") poezie romaneasca: "Stihuri in stema Moldovei".
Mitropolitul Transilvaniei, Simion Stefan, a tiparit, in 1648, la Balgrad (Alba IuliA),
prima traducere integrala a Noului Testament, cu doua "Predoslovii" (cuvinte introductivE) in
care vorbeste despre unitatea tuturor romanilor si despre o limba .literara unica. El are in vedere
pe "romanii" din "toate tarile", avanseaza ideea introducerii unor norme, a cultivarii
neologismelor si are un stil de mare claritate, vizand o intelegere supradialectala. Pe langa "Noul
Testament", a tiparit si o Psaltire.
Mitropolitul Dosoftei al Moldovei, urmasul lui Varlaam, este cu adevarat primul nostru
mare poet cult, caci el ne-a lasat o "Psaltire" de 8000 de versuri de o mare bogatie stilistica.
Astfel incepe marea poezie romaneasca si va sta sub influenta textelor vechi, pana la Eminescu
si, dupa aceea. Influenta literaturii populare asupra celei culte a luat, la romani, mereu alte forme,
dar marcand si modernismul si avangardismul si, mai apoi, poezia romaneasca din zilele noastre.
Iorga a vazut in Dosoftei un predecesor al lui Alecsandri, considerat primul mare poet influentat
de folclor: " nu numai ca text nu este exacta traducerea, dar nici macar sensul nu este exact. Si,
poate, tocmai aceasta ii face frumusetea; recunosti in psalmii lui Dosoftei o poezie populara si,
de aceea, Dosoftei ar trebui sa intre in orisice antologie " (N.Iorga, op.cit., p.17).
Literatura romana, mai ales in genul oratoric, s-a imbogatit in secolul al XH-lea prin
Didahii, de Antim Ivireanul, predici prin care explicau, in biserica, evangheliile, intr-un stil
metaforic, intens amotional.
Secolele al XVI-lea si al XVII-lea au fost, de altfel, caracterizate prin inflorirea artei in
general si a artei bisericesti in special - : cruci ornamentate, pictura ornamentala, chenare, arta
broderiei religioase, arta portretelor brodate si, fireste, arhitectura. Sa nu uitam ca este epoca in
care Neagoe Basarab ridica acea ctitorie care a intrat in legenda "Monastirii Argesului" - este
vorba de Biserica Episcopala de la Curtea de Arges. "Secolul al XVI-lea si inceputul secolului al
XVII-lea se caracterizeaza, in arta ambelor tari, prin transformari de forme, care corespund
transformarilor sociale ale vremii", scria P.P.Panaitescu, in Contributii la istoria culturii
romanesti. Bucuresti, 1971, p.9, precizand: "Bisericile devin mai mari si mai incapatoare, mai
fastuoase.". Este momentul umanismului si al celebrului "stil brancovenesc".
Dar monumentul limbii literare romanesti, realizat prin traducerea literaturii religioase,
este "Biblia lui Serban Cantacuzino", numita , uneori, si "Biblia de la Bucuresti", din 1688.
Principalii traducatori sunt fratii Radu si Serban Greceanu care, la randul lor, au la baza si o
versiune greceasca, dar si un manuscris al lui Nicolae Milescu Spatarul, care - la randul sau - a
incercat o traducere a Bibliei si. de asemenea, se bizuia pe mai vechi traduceri din Vechiul
Testament si din Noul Testament. Al.Rosetti scria: "Sfarsitul secolului al XVII-lea e marcat prin
aparitia unei lucrari care, prin importanta si proportiilesale, incheie cu demnitate sfortarile
traducatorilor anteriori. Biblia e tiparita la Bucuresti, in 1688, din initiativa Voievodului Serban
Cantacuzino, un monarh luminat. () Limba acestei carti reprezinta sinteza eforturilor
traducatorilor romani pentru dezvoltarea si afirmarea limbii romane literare. () prin aceasta opera
monumentala, graiul din Tara Romaneasca s-a impus ca limba literara.".
Tot in secolul al XVII-lea, limba romana literara va cunoaste un nou moment in
dezvoltare, prin aparitia literaturii istorice - cronicile din Moldova si din Tara Romaneasca.
Etapele ce au urmat sunt bine cunoscute si pe larg analizate in lucrarile de istorie literara
romaneasca, momentul de varf marcandu-l.pana azi. Luceafarul poeziei noastre, Mihai
Eminescu. EI insusi s-a hranit din literatura veche, bisericeasca si cronicareasca si din folclor,
asimiland, mai apoi, si experienta marilor curente literare, filozofice si religioase universale.
Latinitatea i dacismul

Fundamentele culturii romne au fost descrise, nelese, i valorificate diferit de-alungul

secolelor de oameni de tiin care au evideniat fie componenta romana, fie pe cea dacica, fie
interaciunea lor. Astfel, pe temeiul demersului de afirmare a identitii etnice i al disputelor
privitoare la originea poporului romn i a limbii romne, se dezvolt cu timpul dou concepte i
dou curente de idei, Latinitatea i dacismul

Latinitatea limbii romne

Romanizarea lingvistic, fundamental i decisiv pentru apariia limbii romne, a
constat n nvarea limbii latine de ctre populaia autohton.

Generalizarea latinei a determinat fenomenul contrar, de regres i de eliminare treptat a

limbii materne, traco-dac. Durata romanizrii n Dacia nu coincide cu durata stpnirii romane,
aproximativ 170 de ani, cuprini ntre 106 274 / 275. Romanizarea s-a dovedit a fi un fenomen
ireversibil iar consecinele acesteia au fost de natur etno-lingvistic.

Latinitatea este un curent de idei referitor la originea latin a unui neam.Ideea latinitii,
concept imperativ de afirmare a identitii etnice ndeosebi n Transilvania, dar receptat i ca o
fireasc necesitate de cunoatere a originilor, de legitimare a unui popor n faa istoriei, a avut un
timp ndelungat de cristalizare i de consolidare, ncepnd cu marii cronicari i crturari din
secolele al XVI-lea i al XVIII-lea (Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce), apoi de
stolnicul Constantin Cantacuzino i de Dimitrie Cantemir i atingnd un punct de apogeu n
epoca colii Ardelene (Samuil Micu, Gheorghe incai, Petru Maior).

Alturi de idei valoroase unitatea i continuitatea romnilor i combaterea teoriei

imigraioniste, a originii sud-dunrene, necesitatea adoptrii alfabetului latin ei promoveaz i
evidente exagerri originea pur roman a poporului romn i a limbii, cu urmri n tendinele
de purificare a limbii de elementele nelatine, perpetuate pn spre sfritul secolului al XIX-lea.

Opinii ce susin latinitatea limbii

Nicolaus Olahus este primul care afirm unitatea de neam, de origine i de limb a
romnilor din cele trei ri n lucrarea Ungaria, scris n limba latin la Bruxelles iterminat in
1536.

El afirm c: Valahii sunt cretini, numai c, urmnd pe greci, se deosebesc de biserica

noastr catolic n privina purcederii duhului Sfnt i a altor articole mai puin importante. []
Moldovenii au aceai limb, obiceiuri i religie ca i muntenii, se deosebesc numai prin
imbrcminte. [] Limba lor i a celorlali valahi a fost cndva roman, cci ei sunt copiii din
Roma.

n cultura romneasc, meritul intietii n afirmarea ideii de latinitate a limbii materne ii

revine lui Grigore Ureche (1590-1647). El a fost primul cronicar moldovean de seam, care a
demonstrat latinitatea limbii romne, ntr-un capitol din lucrarea sa, Letopiseul rii
Moldovei, consacrat special acestei probleme i intitulat Pentru limba noastr
moldoveneasc.El spunea ca: de la Rm (Roma) ne tragem; i cu ale lor cuvinte ni-i amestecat
graiul.

Pentru a convinge cititorii deacest adevr el accentueaz unele paralelisme lexicale latin-
romane: De la ramleni, ce le zicem latini, pine, ei zic panis; carne, ei zic caro; gina, ei zic
galina; muiarea, mulier; fameia, femina; printe, pater; al nostru, noster si altele multe den limba
latineasc, c de ne-am socoti pre maruntul, toate cuvintele le-am inelege (Letopiseul rii
Moldovei).

Lui Grigore Ureche i urmeaz ali scriitori i lingviti care susin nlucrrile lor sorgintea
latin a limbii romne.

n Istorie n versuri polone despre Moldova i ara Romneasc, cronicarul

MironMiron Costin Costin realizeaz o sintez a schemei structurii limbii romne: Unde
trebuias fie Deus, avem Dumnezeu sau Dumnezeu, al mieu n loc de meus, aa s-a stricat limba;
unde era coelum, avem cierul; homo omul; frons frunte; angelus indzierul. Unele cuvinte
au rmas chiar ntregi: barba barba, aa i luna, iar altele foarte mici deosebiri. n plus, s-au mai
adugat mai trziu i puine cuvinte ungureti. n sfrit, lundu-se cele sfinte de la srbi, s-au
adugat i puine cuvinte slavoneti..

Iar n opera De neamul moldovenilor, din ce ar au ieit strmoiilor, aa cum indic i

titlul, cronicarul i propune s scoat lumii la vedere felul neamului, din ce izvor i semine snt
ulcuitorii rei noastre, Moldovei i rii Munteneti i romnii din rile ungureti. El
dovedete c precum i alte neamuri: franozii galii, turcii otomani, ungurii huni, aa i
romnii poart numele romanilor.

Au susinut ideea originii pur latine a limbii romne, cernd scrierea cu alfabet latin i
scrierea etimologic: Samuil Micu i Gheorghe inci. Ei propun eliminarea cuvintelor de alt
origine i nlocuirea lor cu neologisme latineti.

Samuil Micu este cel care, ncercnd s dovedeasc proveniena latin a romnilor,
conchide c acest lucru reiese din patru elemente: ntiu din scriitori, a doua din obiceiuri, a
treia din limb, a patra din nume.

Gheorghe SincaiAsemenea lui SamuilMicu, Gheorghe incai, n opera Hronica

romnilor i a mai multor neamuri, ncearc s dovedeasc orginea roman a poporului
romn: Din partea coloniei, carea au remas n Dachia Veche s-au prsit apoi toi romnii ci
snt de-a stnga Dunrei, cum cur n Marea Neagr; iar din partea coloniei carea s-au trecut
Dunrea i s-au aezat n Dachia cea Noao, aiderea i din romanii precarii i-au adus Marele
Constantin din Trachia, Machidonia i Thessalia, s-au prsit romnii cei ce snt de-a dreapta
Dunrei, carii s-au numit dup aceaia, amu vlahi, amu cotzo, sau cuzo-vlahi, iar mai pre urm
inari, tocma cum s-au numit i ceii ce au remas de-a stnga Dunrei, ntiu romni, apoi abotrii,
dup aceaia comani i painachite, mai pre urm munteni, moldoveni, mrgineni, mocani, frtui;
ci ori cum s-au numit, sau se numesc i acum, tot de o vi i porodi snt, adec romani de
snge, precum firea i vrtutea i mrturiseate ().
 n cultura noastr, Dimitrie Cantemir, este unul dintre cei mai erudii umaniti.Relund o
tem a cronicarilor moldoveni, lucrarea Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor
nfieaz trecutul ndeprtat al poporului nostru, originea comun a tuturor romnilor. El afirm
c sntem urmaii unui popor care a creat ocivilizaie i o cultur clasic.

Hronicul vechimii a romano-moldo-vlahilor este ultima oper a lui Dimitrie Cantemir,

ce infaieaz concepia savantului asupra formrii poporului romn i a limbii romne, tratnd,
cu o documentare extrem de bogat, de peste 150 de izvoare, originile poporului romn i
evoluia sa pn la al doilea desclecat, momentul ntemeierii celor dou ri romne, Muntenia
i Moldova.

Constantin Cantacuzino, n opera sa Istoria rii romneti vorbete, deasemenea,

despre originea romnilor, susinnd ca acetia sunt descendenii romanilor rmai n Dacia,
afirmnd astfel continuitatea daco-romana la nordul Dunrii:

Iar noi nt-alt chip de ai notri i de toi ci sunt rumni, inem i credem, adeverindu-
ne den mai aleii i mai adeveriii btrni istorici i de alii mai ncoace, c valahii, cum le zic ei,
iarnoi, rumnii, sntem adevrai romani n credin i n brbie, den carii Ulpie Traian i-au
aezat aici n urma lui Decheval, dupre ce tot l-au supus i l-au pierdut; i apoi alt i alalt tot
ireagul mprailor aa i-au inut i i-au lsat aezai aici i dintr-acelora rmi strag pn
astzi rumnii acetea. ns rumnii neleg nu numai cetea de aici, ce i den Ardeal, carii nc i
mai neaoi snt, i moldovenii, i toi ci i ntr-alt parte s afl i au aceast limb, mcar fie
i cevai mai osebit n nite cuvinte den amestecarea altor limbi, cum s-au zis mai sus, iar tot
unii snt. Ce dar pe acetea, cum zic, tot romani i inem, c toi acetea dintr-o fntn au izvot
i cur.

Evocarea romantic a nfruntrii dintre daci i romani; Momentul zero al etnogenezei

Pentru Mihai Eminescu, etnogeneza se situeaz n seria fenomenelor primordiale ilustrate

de universul su poetic: cosmogonia i sociogeneza, creaia lumii i creaia omului, a societii
umane. Dacia este, n poezia lui Eminescu, imaginea ideal a statului arhaic, generator de
sacralitate. Mai toat poezia eminescian de inspiraie istoric se afl n genere n amplul poem
din 1872 ,,Memento mori. n ,,Memento mori evocarea epocilor se realizeaz la limita visului
cu istoria i cu filosoficul.i el susine ideea latinitii: Da, de la Roma venim, scumpi i iubii
compatrioi din Dacia Traian! Se cam tersese diploma noastr de noble: limba ns am
transcris-o din buchiile voastre gheboite de btrnee n literile de aur ale limbelor surori. Cam
degenerase arborele nostru genealogic cu cte o codi strin, dar l vom curi de
toateuscturile.

Dacismul
Unde este istoria noastr, istoria pierdut? Chiar am fost un popor mic i nensemnat? Nu,
cu siguranta. S ne amintim c suntem singurii care nu am atacat vreodat un alt popor, c pentru
noi a fost o datorie sfnt s neaprm pmntul pe care Zeii ni l-au druit. Noi ne-am nscut
aici, i aici vom muri. S ne amintim de strmoii notri Pelasgi, despre care istoria oficial nu ne
mai nva nimic, de Traci i mai apoi de Daci i de Valahi. Indiferent de numele ce ni l-am dat
sau care ni s-a dat, suntem aceiai. S nu uitm s fim mndrii de trecutul nostru, de spiritul
nostru ce e mai presus de trupurile trectoare.

Dacismul este un curent ideologic autohton, afirmat la nceputul secolului al XX lea, i

caracterizat prin exagerarea contribuiei dacilor n etnogeneza romneasc.

Opinii ce susin dacismul

n multe din poeziile sale, G. Cobuc a evocat trecutul glorios al poporului nostru din cele
mai vechi timpuri si pn n zilele lui. El vede istoria ca o lupt nencetat pentru libertate social
i naional.Simboluri umane ale acestei lupte sunt Decebal, legendarul Gelu,Mihai Viteazul,
Tudor Vladimirescu (,,Decebal ctre popor, ,,Moartea luiGelu, ,,Paa Hassan, ,,Otenii lui
Tudor).

n ,,Decebal ctre popor, regele formuleaz cunoscuta maxim atribuit dacilor: E ru

destul c ne-am nscut, numai pentru a sublinia c viaa n stare de robie ar mri chinul: Mai
vrem i-al doilea ru?. De aceea, Decebal, cheam intreg poporul dac la lupt mpotriva
cotropitorilor romani. Lupta inseamn jertf, moarte demn.

Din zei de-am fi scobortori

C-o moarte tot sntem datori

Totuna e dac-ai murit

Flcu ori mo ingrbovit;
Dar nu-i totuna leu s mori
Ori cne-nlnuit.
Eu nu mai am nimic de spus
Voi braele jurnd le-ai pus
Pe scut! Puterea este-n voi
i-n zei! Dar v gndii, eroi,
C zeii sunt departe, sus,
Dumanii lnga noi!

Mircea Eliade

Autor a 30 de volume stiinifice, opere literare i eseuri filozofice traduse n 18 limbi i a

circa 1200 de articolei recenzii cu o tematic extrem de variat, foarte bine documentate.

n lucrarea ,,De la Zalmoxis la Gengis Han (De la Zalmoxis laGenghis Han)-1910,

autorul a evideniat rolul tradiiilor religioase populare ,,ntr-o istorie cu adevrat universal a
religiilor(M. Eliade).

n lucrare sunt discutate originile religioase ale numelui etnic al dacilor, vntoarea
ritual i ntemeierea Moldovei, mitologia morii din ,,Mioria,Cultul lui Zalmoxis.
 Vasile Prvan
A fost istoric, arheolog, epigrafist i eseist romn ce s-a preocupat ndeosebi de
arheologie, preistorie i istoria civilizaiei greco-romane. n scopul rezolvrii problemelor legate
de istoria Daciei, a organizat o serie de spturi sistematice, iar pe baza rezultatelor pariale ale
spturilor ascris Getica (1926), cea mai important lucrare a sa,o vast sintez istorico-
arheologic, prin care a readus n prim-planul cercetrii istorice rolul politic i cultural al daco-
geilor. El afirma c ,,spre deosebire de restul tracilor, careerau politeiti geii se arat n
credinele lor henoteiti. n legtur cu meniunea grecilor, c zeul geto-dacilor avea un nume,
el spune c acetia i-au zis zeului dincer cnd Zamolxis, cnd Gebeleizis, nume care, e de prere
c sunt,,simple atribute explicative ale puterii ori nfirii divinitii.

Asemnarea dintre daci i romnii de astzi

Privind Columna lui Traian, vedem obiceiuri care au rmas n tradiia poporului nostru
pn astzi: construcia caselor de la munte, portul nostru popular care este acelai astzi ca i
cel dltuit n piatr, pe column.

Este tiut c ranii notri mai poart i azi, n multe zone ale rii, aceeai mbrcminte
cadacii de pe columna lui Traian. Asemnarea dintre mbrcmintea dacilor i portul popular
romnesc a fost recunoscut pni de ctre coala Ardelean.

Asemnarea la port a dacilor cu romnii nseamn, de fapt, o recunoatere implicit

acontinuitii daco-geilor n Dacia i dup cucerirea i colonizarea roman.
.