BEJAN DIANA GABRIELA ANUL III,ROMANA-ENGLEZA

ESEU DE ANALIZA Marea amaraciune- Ioan Grosan

Marea amaraciune" - Analiza Marea amaraciune se plaseaza, ca si Spovedania tot o poveste de dragoste, dar in mediu rural -, la nivelul cel mai inalt al prozei lui Ioan Grosan, prin acest realism minutios si bogat sufleteste, in care suportul de hartie nu devitalizeaza personajele. Dimpotriva, jocul pre-scrierii" vietii conduce tocmai la trairea ei intensa, necontrafacuta, nealterata de fraze. Marea amaraciune exemplifica forta iubirii unor tineri normali, supusi constrngerilor unei vieti, din care evadeaza sentimental si cultural. Tinerii nu reusesc sa nvinga viata dintr-un sistem al constrngerilor dramatice sau chiar tragice, n care jocul devine o enclava, un moment trecator, tolerat doar din nebagare de seama. Iubirea se realizeaza astfel ntro lume cladita pe ura. Stefan Borbly constata cu un norocos curaj (Vatra, 12/1985) ca proza traduce o metafora a claustrarii, nserierii arbitrare, care tinde sa devina marca de spirit a unei ntregi generatii. In nuvela Marea amaraciune, prozatorul incearca si reuseste o armonizare a celor doua perspective, plasand in miezul unei splendide povesti de dragoste spirala de hartie a textualismului.Eroii nuvelei, profesorul Sebastian Pop, n vrst de 33 de ani, i o nou-venit n coal, foarte tnra profesoar Ioana Eraclid, i scriu la nceput bileele inofensive, legate strict de colaborarea lor didactic. Treptat ei descoper, ns, c mesajele respective sunt un fel de anticipri scriptice ale aciunii, n sensul c dac "autorii" stabilesc s se suplineasc unul pe cellalt la o or chiar se suplinesc, iar dac unul l invit pe cellalt la o cafea, chiar i vor bea cafeaua mpreun. De la aceast constatare le vine ideea unui joc: s prevad, n scris, cum se va desfura fiecare ntlnire a lor, s compun un fel de scenarii, care de la un moment dat vor cuprinde i replicile programate s fie rostite n cursul ntlnirii. Jocul culmineaz cu prescrierea fugii n lume, apoteoz a oricrei mari iubiri. Dei att brbatul, ct i femeia au ali parteneri conjugali, ei nu ezit s se supun textului i s se duc undeva n muni, la o caban. Acolo dragostea lor este trit pn la capt i, epuizndu-se resursele (livreti, sugereaz autorul, existeniale, nelegem noi), se stinge. Arta prozatorului este remarcabila. Ioan Grosan surprinde, cu o desavarsita tehnica a detaliilor, profunda dezamagire a indragostitului fara speranta. Aceasta stare de spirit, cu inflexiunile si striatiile ei, este descrisa prin metoda contrapunctului, autorul facand din participarea mecanica la ritualul invatamantului de stat, in Romania socialista, un fundal contrastiv.

De o parte sunt vorbele golite de substanta si de viata, tocite de prea mult uz, intrate in desfasuratorul standard al lectiilor de limba si literatura romana: hiperbolele din versurile lui Arghezi, de pilda, ori viziunea edenica a poetului, sau personajul Roman Grue dintr-un alt text, reprezentand, fireste, poporul roman. De cealalta parte este viata insasi, viata care ne-a fost data, unica si irepetabila, cu adevarat dramatica in asemenea momente, in care vezi ca dragostea nu-ti este impartasita. Important, esential este ceea ce simti, ceea ce crezi, ceea ce gandesti tu. Iubirea pe care o traiesti reprezinta cercul cel mai intim si totodata cel mai larg, care le cuprinde pe toate celelalte. Tocmai pentru ca profesorul de romana nu foloseste, cand se gandeste la Ioana, vorbe mari si sintagme gaunoase, simtim, la randul nostru, ca sentimentul lui privat este unul autentic si ardent. Literaturizarea ar fi cu totul inadecvata aici, senzatia de lacrima o ai mai intai in gat, nicidecum in efectele retorice utilizate cu dexteritate. Nuvela a dat mari satisfacii optzecitilor, prezentndu-li-se ca o posibil plan didactic pentru lecia despre postmodernism. Ficiunea care genereaz realitate, textul care se povestete pe sine, toate ideile fixe ale teoreticienilor postmodernismului par, ntr-adevr, a fi ilustrate de Marea amrciune. Valoarea nuvelei const ns n altceva i anume n capacitatea autorului de a vedea irizaia dragostei n viaa unor personaje dintr-un mediu anost. Ele i-au inventat un joc livresc, dar puteau s inventeze i altfel de joc. De exemplu, s numere stele. Important era s evadeze dintr-o realitate iremediabil prozaic. Scriind Marea amrciune, Ioan Groan nu s-a jucat de-a literatura, asemenea colegilor si de generaie. El s-a jucat de-a jucatul cu literatura, numai pentru a da satisfacie (cu o secret ironie) celor obsedai de ingineria textual.