,,Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”

CAMIL PETRESCU

TEMA CENTRALĂ o constituie drama

Titlul iniţial al romanului:
,,Proces verbal de dragoste şi război”
(anunțat în 1929)
intelectualului însetat de absolut pe plan
afectiv care se consumă pe fondul altei drame,
1930 mai puternice, traumatizante – războiul,
diminuând-o pe cea dintâi prin tragismul,
absurditatea evenimentelor

Titlul surprinde cele două experiențe existențiale și

cognitive ale protagonistului, devenite teme ale cărții.
simbolul nopții sugerând incertitudinea care îl
devorează lăuntric pe Ștefan; iraționalul, întunericul firii
13 capitole, cifră umane cu care se confruntă. De altfel se știe că încă din
fatidică, copilărie, Petrescu s-a temut de beznă.
CARTEA I și
anticipând Termenii ,,ultima” și ,,întâia”, așezați în ordine CARTEA a II-a
eșecul semnificativă sugerează disponibilitatea, puterea
eroului, de a depăși drama iubirii înșelate și de a intra
mereu în alte orizonturi ale cunoașterii.
 Cartea I:
REMA
Subcapitole:
1. ,,La Piatra Craiului, în munte”
2. ,,Diagonalele unui testament”
3. ,,E tot filozofie”
4. ,,Asta-i rochia albastră”
5. ,,Între oglinzi paralele”
6. ,,Ultima noapte de dragoste”
Forma memorialistă
Cartea a II-a:
Subcapitole:
1. ,,Întâia noapte de război”
2. ,,Fata cu obraz verde, La Vulcan”
3. ,,Întâmplări pe apa Oltului”
4. ,,Post înaintat la Colham”
5. ,,Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu”
6. ,,Wer kann Rumanien retten?”
7. ,,Comunicat Apocrif”
Jurnal de campanie
GENEZA
romanului

ROMANUL A FOST PUBLICAT ÎN ANUL 1930. GENEZA LUI A STAT ÎNSĂ

MULT TIMP SUB SEMNUL INCERTITUDINII.
POET, DRAMATURG ŞI STRĂLUCIT ESEIST, CAMIL PETRESCU ŞI-A
DESCOPERIT RELATIV TÂRZIU VOCAŢIA DE ROMANCIER. INIŢIAL S-A
ANUNŢAT CU UN VOLUM DE NUVELE DESPRE RĂZBOI, ÎN ,,VIAŢA LITERARĂ”
DIN 21 OCTOMBRIE1929.
URMEAZĂ OSCILAŢII ÎN PRIVINŢA TITLULUI: ,,PROCES VERBAL DE
DRAGOSTE ŞI DE RĂZBOI”.
DUPĂ AL. PALEOLOGU, ACEST TITLU AR ILUSTRA MAI DIRECT O
CONCEPŢIE STENDHALIANĂ, RĂMASĂ INTACTĂ ŞI ÎN VARIANTA DEFINITIVĂ A
CĂRŢII. CRITICUL AFIRMĂ CĂ: ,,<< ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE, ÎNTÂIA
NOAPTE DE RĂZBOI >> ESTE <<UN PERFECT ROMAN STENDHALIAN.>>”
 Geneza romanului se sprijină pe afirmațiile autorului care
într-o prefață se confesează afirmând că prima parte este o fabulație,
o născocire, el nefiind căsătorit când a plecat pe front și neavând o iubită, Ela,
iar a doua parte este pură realitate consemnată în jurnalul
de campanie al autorului, sublocotenent în Primul Război Mondial.
Totodată, geneza se sprijină și pe câteva experiențe lirice sau epice
și pe alte articole de cronică a vieții mondene,
publicate la rubrica ,,Ceaiul de la ora cinci”

Roman subiectiv modern prin:

Substanțialitate

luciditate
autenticitate

Narațiune
relativism
subiectivă
sincronizare
ROMAN PSIHOLOGIC

 personajul Ştefan Gheorghidiu trăieşte un conflict interior

foarte puternic ilustrat din incipit prin aciditatea, aroganţa
discuţiei de la popotă, acesta fiind determinat de bănuiala că
soţia sa îl înşală.
 drama personajului este amplificată de incertitudini –
despărţiri-împăcări;
 autorul apelează la tehnici de analiză psihologică: monolog
interior, introspecţie, retrospecţia, flashback-ul, eroul fiind
măcinat de absolutul celor două experienţe trăite
 tonul confesiv prin naraţiunea subiectivă amplifică
autenticitatea trăirilor.
Paranteza

Element esenţial în construcţia romanelor lui Camil Petrescu, în directă

legătură cu memoria involuntară: ,,în mod simplu voi lăsa să se desfăşoare
fluxul amintirilor. Dar dacă tocmai când povestesc o întamplare îmi aduc aminte
de altă întamplare! Nu-i nimic, fac un soi de paranteză şi povestesc toată
întamplarea interlocată…”(,,Noua structură şi operă a lui Marcel Proust”).

Tehnica jurnalului-apel la anamneză.

Personajul narator din romanul ,,Ultima noapte de dragoste,întaia noapte

de război” foloseşte această tehnică pentru a se confesa sieşi, autorul făcând apel
la anamneză(reactualizarea experienţei, a ideilor, a faptelor, devenind astfel un
act Kathartic-un act de purificare, un mod de a uita:,,astăzi, cand le scriu pe
hartie, imi dau seama iar şi iar că tot ce povestesc nu are importanţă decât pentru
mine, că nici nu are sens să fie povestite. Pentru mine însă, care nu trăiesc decât
o singură dată în desfăşurarea lumii, ele au însemnat mai mult decât războaiele
pentru cucerirea Chinei…căci singura existenţă reală e aceea a conştiinţei”.
 ,,Un proces dezbătut la Curtea ­cu ­jurați din București a sfârșit 
printr-­o  achitare, pătimaș comentată. Un bărbat din așa­-zisa societate bună și-a ucis
nevasta necredincioasă și a fost absolvit de vină de către judecătorii lui”.

 ,,Căpitanul Dimiu, comandantul  ,,Corabu, tânăr și crunt ofițer, cu școala

batalionului, un soi de
flăcău ardelean, fără să fie
din Ardeal, voinic, cu mustața
bălaie, regulată ca insigna de pe șapca
cheferistă, ceva mai mare însă, aprobă
fără codire hotarârea  juraților...
 -­ Domnule, nevasta trebuie să fie
nevastă și casa, casă. Dacă-­i arde de
altele, să nu se mărite. Ai copii, ai
necazuri, muncești ca un câine și ea  pentru că nu poate cunoaște nici o
să-­și facă de cap?... Ei, asta nu... Dacă
eram jurat, și eu îl achitam” .
germană, justițiar neînduplecabil ,,spai
ma regimentului". Acum era de
nerecunoscut. Păstra asprimea  frazei
scurte, dar sentimentele acestea de
apărător al dragostei nu i le bănuise
nimeni, niciodată.  ­ 
 -Cu ce drept să ucizi o femeie care nu te
mai iubește? N-­ai decât să te 
desparți. Dragostea-­i frumoasă tocmai
silnicie. E preferință sinceră. Nu poți
să-mi impui să te iubesc cu sila”.
 ,,Căpitanul Floroiu, puțintel, delicat și cu fața blondă­șters, îmbătrânită înainte de
vreme, era de aceeași părere.  ­
- Cum poți să ai cruzimea să siluiești sufletul unei femei? Dreptul la dragoste e
sfânt, domnule... Da, da...
Și aici lungea mult, cu capul întors a necaz, în profil, pe cei doi ,,a". 
-Îți spun eu... oricând... unei femei trebuie să-­i fie îngăduit să-­și caute fericirea”.

 ,,O iubire mare e mai curând un proces de autosugestie. Trebuie timp şi

trebuie complicitate pentru formarea ei. De cele mai multe ori te obişnuieşti
greu, la început, să-ţi placă femeia fără care mai târziu nu poţi trăi. Iubeşti
întâi din milă, din îndatorire, din duioşie, iubeşti pentru că ştii că asta o
face fericită, iţi repeţi că nu e loial să jigneşti , să înşeli atâta încredere Pe
urmă te obişnuieşti cu surâsul ei, aşa cum te obişnuieşti cu un peisaj, şi
treptat iţi trebuieşte prezenţa ei zilnică. Înăbişi în tine mugurii oricăror
altor prietenii şi iubiri. Toate planurile de viitor ţi le faci în funcţie de
nevoile şi preferinţele ei. Vrei succese ca să ai surâsul ei. Psihologia arată
că au o tendinţă de stabilizare stările sufleteşti repetate şi că, menţinute cu
voinţă, duc la o adevărată nevroză. Orice iubire e ca un monodeism,
voluntar la început, patologic pe urmă. Iţi construieşti case pentru o femeie,
cumperi mobila pe care a ales-o ea, iţi fixezi deprinderile cum le-a dorit ea.
Toate planurile tale de viitor până la moarte sunt făcute pentru doi inşi”.
 Ştefan Gheorghidiu
Două realităţi temporale

Timpul obiectiv - cronologic Timpul psihologic - drama iubirii

Ştefan Gheorghidiu este personaj reflexiv, care analizează în amănunt, cu luciditate, stările
inferioare, cu o conştiinţă unică, însetat de certitudini şi de adevăr.
Hipersensibil şi orgolios, personajul îşi amplifică drama, ridicând-o la proporţii cosmice.
Ştefan Gheorghidiu este tipul intelectualului superior care se implică într-o relaţie sortită
eşecului datorită predispoziţiei către frivolitate şi materialism a iubitei sale. Salvarea eului său o
reprezintă războiul, care îi întregeşte perspectiva asupra sa şi asupra omului în general şi îi
reordonează scara de valori. Nu idealul său în iubire a fost distrus de sfârşitul legăturii cu Ela,
ci imaginea femeii iubite de până atunci. Romanul reprezintă un soi de iniţiere a lui Ştefan în
realităţile vieţii, menită să inducă o doză de realism în felul lui de a privi lucrurile. Sfârşitul
romanului pare, totuşi, dominat de o întrebare: va mai putea Ştefan Gheorghidiu să iubească
din nou?
 Ela Gheorghidiu

Personaj feminin al romanului, simbolizând idealul de iubire către

care aspiră cu atâta sete Ştefan Gheorghidiu.
Femeia construită numai prin ochii bărbatului însetat de absolutul
iubirii, al cărui crez nu făcea concesii sentimentului: ,,Cei care se iubesc au
dreptul de viaţă şi de moarte unul asupra celuilalt”.
Iubirea lor se născuse din orgoliul lui Ştefan Gheorghidiu, întrucât
Ela era cea mai frumoasă studentă de la Litere. Trăsăturile fizice sunt
puţine, dar sugestive pentru frumuseţea tinerei: ,,ochii mari, albaştri, vii ca
nişte întrebări de cleştar”. Averea moştenită de soţul ei dă la iveală firea
pragmatică a Elei, pasiunea ei pentru viaţa mondenă, ceea ce îl uimeşte pe
Ştefan, care ar fi vrut-o ,,mereu feminină, deasupra discuţiilor acestea
vulgare”.
 Trăsăturile morale reies, indirect, din referirile lui
Ştefan, care disecă şi analizează cu luciditate fiecare
vorbă, fiecare gest, dorind să aibă certitudinea iubirii
Elei, care flirta evident cu domnul G.: ,,Trăgeam cu
urechea, nervos, să prind crâmpeie din convorbirile pe
care nevastă-mea le avea cu domnul elegant de alături
de ea […] În cele trei zile, cât am fost la Odobeşti, am
fost un bolnav, cu toate că păream uneori de o veselie
excesivă. Îmi descopeream nevasta cu o uimire
dureroasă”; vizita – surpriză făcută Elei, precum și
episodul de la Câmpulung îl dezgustă profund.
 ,,Îţi construieşti casa pentru o femeie, cumperi mobila pe care a
ales-o ea, îţi fixezi deprinderile cum le-a dorit ea. Toate planurile tale
de viitor până la moarte sunt făcute pentru doi inşi. A plecat de
acasă, şi eşti necontenit îngrijorat să nu i se întâmple ceva... Te
străpunge ca un stilet orice aluzie despre ea şi eşti nebun de fericire
când, după greutăţi materiale şi umilinţe uneori, ai izbutit să-i faci o
surpriză care s-o uimească de plăcere. Ei bine, într-o zi vine femeia
aceasta şi-ţi spune că toate astea trebuie să înceteze până mâine la
ora 11,35, când pleacă la gară. Shylock n-a avut curajul să taie din
spatele unui om viu exact livra de carne la care avea dreptul, căci
ştia că asta nu se poate”.
 Ştefan Gheorghidiu vede în Ela idealul de femeie, în care el
poate găsi iubirea reciprocă perfectă. În susţinerea acestei
concepţii, sugestiv este şi faptul că el îi spune pe nume o
singură dată, prilej cu care lectorul află numele femeii, în
restul romanului o numeşte ,,femeia mea”, ,,nevasta-
mea”, ,,fata asta”, ,,ea”. În conştiinţa soţului, Ela se
transformă dintr-un ideal de femeie, într-o femeie oarecare,
semănând cu oricare alta. El îi dăruieşte Elei casele de la
Constanţa, bani, ,,absolut tot ce e în casă de la obiecte de preţ
la cărţi[…] de la lucruri personale, la amintiri. Adică tot
trecutul”.
 Eroii lui Camil Petrescu sunt fiinţe
care îşi raportează existenţa la planul
conştiinţei, la ceea ce s-ar numi ,,ideile
absolute”; ei sunt ,,suflete tari” , de
aceea, frământările lor se constituie în
adevărate drame generate de ,,jocul
ielelor/al ideilor”.
 RECAPITULARE
. Explică
Care ar putea fi motivul
viziunea lui
alegerii de către autor a
Ștefan
titlului final dat
Gheorghidiu
romanului?
despre iubire

Prezintă semnificația a
Motivează patru titluri de capitole
viziunea (exceptând pe cele
despre iubire a care alcătuiesc titlul
fiecărui romanului
personaj
Identifică mijloace de
caracterizare a
personajelor: Dimiu,
Corabu, Floroiu
Prof. TREGER BIANCA MARIA

LICEUL TEHNOLOGIC ,,DORIN PAVEL” din Alba Iulia