Ministerul Educaţiei din Republica Moldova

Universitatea de Stat din Republica Moldova

Faculatea de Asistenţă Socială, Sociologie şi Filosofie

Catedra Sociologie

Teză de Licenţă

Tema: Opiniile Tinerilor din Republica Moldova privitor

la violenţa domestică

Prezentat:

Coordonator: Anastasia Oceretnîi

Lector universitar,

Chişinău 2010

2
Plan

Introducere

Capitolul 1. Consideraţii introductive privind violenţa domestică

1.1.Violenţa domestică- Delimitări conceptuale

1.2.Tipuri şi forme ale violenţei domestice
1.3. Teoriile violenţei domestice

Capitolul 2. Percepţiile tinerilor vizavi de fenomenul violenţei domestice în Republica

Moldova
2.1. Cauzele fenomenului de violenţă domestică din perspectiva tinerilor
2.2. Impactul psiho-social al violenţei domestice în Republica Moldova

Concluzii recomandări
Bibliografie

Anexe

Introducere

3
 Actualitatea temei: În societate, omul nu poate trăi singur, izolat. El se raportează
permanent la alţii, acţionează împreună cu ei, stabileşte relaţii ; pentru a fi el însuşi, omul
trebuie să se depăşească ca strictă individualitate, să se determine şi să se structureze social.
Individul se naşte ca un ”candidat la umanitate’’(H.Pieron) şi se construieşte ca personalitate,
orientat fiind spre lume şi spre propria fiinţă prin realizarea unei complementarităţi între planul
extern si cel intern, ceea ce permite o mai bună înţelegere a eu-lui, ca factor de raportare la
lumea în care trăieşte, dar şi ca modalitate de integrare internă a personalităţii.

Familia este cea mai veche formă de asociere umană, grup de persoane unite prin
căsătorie sau rudenie, grup social al cărui membrii sunt legaţi prin raporturi de vârstă, căsătorie
sau adopţie, trăiesc împreună, cooperează şi cresc copii. Violenţa poate fi considerată o
variabilă intermediară , ea cumulând efectele unor factori sociali şi psihologici. Violenţa nu
rezolvå tensiunile în familie, ci le amplifică. În secolul XXI violenţa reprezintă, de asemenea,
o ameninţare serioasă a drepturilor omului şi, în măsura în care are consecinţe negative asupra
sănătaţii, asupra dreptului la viaţă şi a dreptului (fiecărui individ) de a fi tratat cu respect.
Violenţa domestică reprezintă o serie de comportamente sistematic repetate, de atac fizic,
agresivitate verbală si psihologică, sexuală si economică, pe care un partener le manifestă
asupra celuilalt în cadrul oficializat al familiei sau in relaţia de convieţuire in acelaşi spaţiu.

Violenţa domestică se află la originea numeroaselor maladii fizice şi psihice, a consultatiilor,

spitalizårilor si incapacitåtilor temporare de muncă, precum şi a unui consum ridicat de
medicamente şi de alte servicii de sănătate.

Potrivit Studiului „Creştem mari în Republica Moldova” realizat de Unicef în 2008 în

Republica Moldova, violenţa domestică ca "stil de viaţă"( violenţa domestică care se manifestă
frecvent şi/sau care marchează viaţa de zi cu zi) s-a manifestat după cum urmează:
Aproape o jumătate dintre părinţii intervievaţi consideră că bătaia este o formă acceptabilă de
pedepsire a copililor atunci cind aceștia nu sint ascultători, iar 10% au fost de părere că există
momente in care pedeapsa fizică este necesară1. În același studiu, o treime din copiii intervievaţi
au spus că au fost bătuţi acasă in anul precedent, 40% au afirmatcăau fost pălmuiţi și 25% au
menţionat că au fost ameninţaţi cu abuz fizic sau au fost abuzaţi verbal acasă.
În școli, 33% din copii au afirmat că au fost abuzaţi verbal de către profesori și 13% au fost
supuși pedepselor fizice. În plus, 40% din tinerii intervievaţi in cadrul unui alt studiu au spus
că ei cunosc personal pe cineva care a fost supus violenţei sexuale și aproape 80% au declarat
că cunosc pe cineva care este abuzat fizic.8 Studiul demograficși de sănătate in Moldova,
1
UNICEF Moldova, Ministerul Educaţiei și Tineretului, Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei și Copilului,
Violenţa faţă de copii, UNICEF, Chișinău, 2007b.
4
realizat in 2005, a arătat că 25% din femei au fost supuse violenţei după virsta de 15 ani și 33%
din femei au fost victime ale violenţei pină la virsta de 30 de ani. De cele mai multe ori,
agresorul a fost un membru al familiei sau soţul: 75% din femeile care au fost supuse violenţei
au fost agresate de soţ sau fostul soţ. De asemenea, studiul a relevat că femeile care au copii au
devenit victime ale violenţei mai frecvent, ceea ce ar putea insemna că, probabil, copiii au fost
martori ai episoadelor violente. În ceea ce priveşte atitudinea faţă de violenţă domestică şi la
locul de muncă:

- în comparaţie cu datele existente la nivelul Uniunii Europene, populaţia din Republica

Moldova este semnificativ mai îngăduitorare faţă de violenţa domestică, în toate formele
acesteia;

- toleranţa ridicată faţă de violenţa domestică, împreuna cu vehicularea clişeelor referitoare la

violenţă, generează, în multe cazuri, considerarea comportamentului violent ca un
comportament normal. În consecinţă, comportamentul violent, deghizat în normalitate, se
transmite de la o generaţie la alta.

Violenţa domestică este un fenomen care până la această oră nu a prea fost luată în
considerare în multe ţări. De multe ori violenţa domestică nici măcar nu este considerată a fi un
delict. În cele ce urmează unele date mai concrete:

 în Germania şi în SUA, o femeie din trei au fost victimele violenţei domestice,

vinovat pentru aceasta fiind un bărbat din familie, soţul sau partenerul de viaţă.
 în Rusia, 80% din toate faptele penale sunt comise în cadrul domestic.
 în 1992, în Cuba, 26,2% din femeile cuprinse într-un studiu au fost victimele
violenţelor fizice, iar 33,5% ale violenţelor de ordin psihologic, făptaşii fiind soţii
sau partenerii lor de viaţă.
Conform rezultatelor unui proiect de cercetare efectuat la Beijing, una din cinci femei
incluse în acest proiect au fost victimele abuzurilor soţilor lor.

 în Egipt, una din trei soţii au fost lovite cel puţin o dată de partenerii lor.
 în Kuweit, cca. 15% din soţii sunt afectate de violenţa domestică.
 în Pakistan, 80% din femei cad victime violenţei domestice.
 in Papua-Noua Guinee, două treimi din femeile măritate sunt bătute de soţii lor.
 în Lituania, 34,5% din totalul persoanelor ucise sunt femei, criminalii fiind proprii
soţi.
 în Africa de Sud, la fiecare şase zile o femeie este ucisă de soţul sau prietenul ei.
5
Scopul şi obiectivele lucrării. Scopul principal al lucrării constă în studierea atitudinii tinerilor
vizavi de fenomenul violenţei domestice în Republica Moldova

Atingerea acestui scop a determinat trasarea şi realizarea următoarelor obiective:

 Sinteza gradului de studiere a problemei date în mediul ştiinţific din ţară şi de

peste hotare;

 Analiza conceptelor de „violenţă”, „violenţă domestică”, precum şi

determinarea particularităţilor lor distincte;

 Analiza teoriilor violenţei domestice

 Analiza formelor şi tipurilor violenţei domestice

 Structurarea şi caracteristica factorilor care cauzează fenomenul violenţei

domestice;

 Scoaterea în evidenţă a părerilor tinerilor vizavi de problema violenţei domestice

în Republica Moldova ;

 Elucidarea impactului violenţei domestice asupra tinerei generaţii

Conform ipotezelor lucrării:

 Violenţa domestică este un comportament distructiv care are ca scop

instituirea şi păstrarea controlului asupra partenerului de viaţă prin comportamentele de
pedepsire şi rănire a partenerului ; treptat, acesta se transformă în victimă.

 S-a constatat că există o anumită legătură în ceea ce priveşte transmiterea

comportamentului violent de la o generaţie la alta prin modele negative : acei copii care
au fost victimele unui sau a mai multor abuzuri fizice, au cele mai mari şanse de a
dezvolta un astfel de comportament şi în viaţa de adult.

 Cu cât comportamentul violent este învăţat mai devreme în copilărie, cu atât la maturitate
el este folosit ca metodă de stingere al unui conflict sau de reducere a stresului.
Gradul de studiere a temei. Emanciparea femeii a dus la redimensionarea şi renegocierea
rolurilor pe care bărbatul îl are. Acest fapt crează un sentiment de frustrare, prin conştientizarea
pierderii autorităţii în familie. Violenţa umană constituie o temă a prezentului întrucât există
peste tot în lume şi în toate domeniile vieţii sociale şi individuale. Analizele care afirmă
universalitatea violenţei vor ţine seama de criteriile şi modalităţile diferite de abordare a
6
problemei la nivelul unei societăţi caracterizată de realităţi sociale şi culturale distincte.
Caracterul relativ al violenţei decurge din interrelaţiile presupuse de codurile sociale, juridice,
politice, istorice şi culturale ale societăţii în care se manifestă.
Această problemă a fost studiată în aşa lucrări ca Dobash, R.E., Dobash, R.P. (1992) Women,
Violence and Social Change.; Gelles, J. (1979) Family Violence; Intimate Violence in Families.
Londra: Sage. Kelly, V.A. (2004) Psychological abuse of women: A review of the literature, in
The Family Journal; Mitrofan, I., Mitrofan, N. (1989) Cuplul conjugal -armonie şi dizarmonie.
Murphy, C., Hoover, S. (1999) Measuring Emotional Psychological abuse in violent domestic
relations; Stoica-Constantin, A. (2004) Conflictul interpersonal: prevenire, rezolvare şi
diminuarea efectelor; Zamfir, C., Vlasceanu, L. (coord.) (1998) Dicţionar de sociologie.
Partea practică, se referă la o cercetare asupra percepţiei tinerilor în legatură cu violenţa
domestică şi cu factorii care determină apariţia ei. Cercetarea a fost realizatå pe un lot de 50
subiecţi pe care s-au aplicat o serie de chestionare.

Suportul metodologic şi teoretico-ştiinţific al lucrării. Suportul metodologic şi

teoretico-ştiinţific al lucrării îl constituie metodele şi factorii care se stabilesc în procesul de
investigaţie a temei, precum:

 Metoda logico-juridică (cu ansamblul de procedee: analiză şi sinteză, inducţie şi

deducţie) –argumentarea pe cale deductivă a temei investigate, structurarea logică
a capitolelor şi paragrafelor lucrării în vederea expunerii coerente a temei
investigate; argumentarea anumitor teze şi concluzii ale lucrării; analiza
prevederilor legale naţionale şi internaţionale şi studierea modului de
implementare practică a lor;

 Metoda chestionarului Chestionarele reprezintă o tehnică de marketing cantitativă care ia

forma unor serii de întrebări, adresate respondenţilor. Sarcinile de bază ale unui
chestionar sunt acelea de a depista surse de informaţii latente, a prelua informaţia, a o
filtra pe cea relevantă de cea nesemnificativă şi a prezenta informaţia utilă într-o formă
organizată şi operabilă.
Chestionarul este folosit pentru o gamă largă de probleme, de la simpla sondare a
satisfacţiei utilizatorilor pînă la cercetarea detaliată a nevoilor de informare ale unui grup
restrîns de utilizatori. Ca metodă de evaluare, prezintă o serie de avantaje:
furnizează o mare cantitate şi varietate de date, pe baza opiniilor respondenţilor;
datorită gradului înalt de structurare, utilizării metodelor statistice şi generării de date
numerice, concluziile sale sunt percepute ca ştiinţifice, obiective şi prin urmare corecte;

7
 oferă răspunsuri clare la problemele cercetate;
datorită faptului că poate fi completat fără intenţia (şi influenţa) părţilor interesate, este
considerat ca fiind neutru.
Chestionarul conţine:
o profilul respondenţilor;
o mediul în care se întîlneşte mai des violenţa în familie;
o sfaturi pentru victima violenţei în familie;
o tipul de asistenţă/ajutor pentru victima violenţei in familie.

Chestionarul cuprinde intrebări închise de tip grilă ce au putut oferi o imagine statistică,
coerentă asupra stării de fapt.

 Metoda chestionarului Sine-alţii aplicat atît victimelor violenţei domestice, cît şi pe

persoanele care nu au fost victime, pentru a scoate în evidenţă care este impactul
respectivului fenomen asupra dezvoltării psihosociale de mai departe a victimei.

Lucrarea este structurată în 2 capitole: Capitolul 1 cuprinde 3 paragrafe, iar capitolul 2- 2

paragrafe, care de fapt şi reprezintă cercetarea sociologică:

În Capitolul 1 Consideraţii introductive prind violenţa domestică , sunt prezentate

delimitările conceptuale ale termenului de violență, Exemplificarea tipurilor de violență precum
și a formelor de manifestare a ei.

Teoriile despre violența domestică prezentate în paragraful 3.1. ne indică faptul că

agresivitatea este o caracteristică a formelor de comportament care sunt orientate conştient în
sens distructiv în vederea producerii unor daune, fie ele psihologice sau materiale. Faptul că
aceste violenţe în familie nu sunt sancţionate, iar recompensele imediate sunt mult mai mari,
determină perpetuarea acestor forme de manifestare .

Capitolul 2 Percepţiile tinerilor vizavi de fenomenul violenţei domestice în

Republica Moldova, Fenomenul violenței domestice este generat de o serie de contraziceri
privitor la factorii cauzali și cei favorizanți, prezentați în paragraful 2.1 al lucrării. Astfel,
pentru majoritatea populației, fenomene precum sărăcia, consumul de alcool și droguri, stress-ul
vieții cotidiene, bolile psihice stau la baza apariției violenței în mediul familial și a întreținerii
acestui fenomen.

De asemenea în paragraful 2.2. se reliefează ideea că violenţele produse în familie duc la un

episod traumatic ce poate fi retrăit într-o varietate de moduri. Violența domestică lovește ca și

8
mod de comportare deviant în toți membrii familiei afectate de violență: copii, persoane
vârstnice, membri din familie cu anumite dizabilități şi parteneri.

Concluziile cercetării, dar și ale documentării:

Consecințele violenței sunt profunde și pot infuența mai mult decât sănătatea și starea de
bine individuale, starea de sănătate a întregii comunități.

O femeie care trăiește într-o relație de violență își pierde încrederea în ea însăși și în
capacitatea sa de a participa la viață. Femeile maltratate prezintă dificultăți de acces la
informații, precum și la seviciile de sănătate existente.

Consecințele violenței domestice pot persista timp îndelungat după consumarea actului
de violență propriu-zisă, iar repercusiunile în timp ale diferitelor tipuri și multiple episoade de
violență sunt cumulative. Cu cât violența este mai gravă, cu atât impactul asupra sănătătii fizice
și mentale este mai profund.

9
Capitolul 1. Consideraţii introductive privind violenţa domestică

1. Violenţa domestică- Delimitări conceptuale

Un copil este ca o sămânţă de floare...

Cât de frumos va creşte, cât de frumos va rodi,
Depinde de grădinarul care o va îngriji,
De ce pământ şi de câtă lumină şi apă are,
De cât e de ferită de frig, de furtună şi de soare prea tare.
E atât de plăpândă...
Cum ai putea s-o rupi ori să o calci în picioare
Când e tot ce va mai rămâne în urma ta.”
(Irina Petrea)

Conceptul acoperă, atât în reglementările juridice, cât şi în practică, grade diferite de

vizibilitate şi de încadrare a comportamentelor considerate agresive, de la cele care afectează
starea de sănătate a victimei, la cele care afectează situaţia ei socială sau stima de sine. O privire
de ansamblu asupra percepţiei şi încadrării formale sau în formale a comportamentelor şi
ăţitudinilor în registrul violenţei arată o recunoaştere diferenţiată a comportamentelor şi
ăţitudinilor, de la formele de violenţă fizică la formele de violenţă sexuală, verbală sau
psihologică. Diferenţele apar în definirea termenului de violenţă şi în raport cu persoana care este
victimă a violenţei; astfel este diferenţiată definiţia violenţei asupra femeii, asupra tânărului sau
asupra persoanei vârstnice. Astfel în definiţia descriptivă a termenului de violenţă apar forme

10
cum ar fi: izolarea şi separarea persoanei de mediul social, refuzul accesului acesteia la orice tip
de resurse, ridiculizarea, hărţuirea verbală şi poreclirea (folosite pentru a determina o persoană să
se aprecieze ca fără valoare personală, astfel încât aceasta să poată fi ţinută sub controlul
agresorului), ameninţarea verbală privind abuzul sau tortura directă sau în directă (asupra
copiilor sau rudelor)

Inconsistenţa în modul de încadrare a comportamentelor şi atitudinilor în registrul

violenţei este dată de gradul diferit de percepţie şi conştientizare la nivel comunitar, atât a femeii
şi copilului şi raportului acestora cu ceilalţi membrii ai familiei, cât şi de definire diferită a
violenţei.

Figura 1

Un prim aspect implicat îl constituie percepţia culturală; studiile realizate pe grupuri

delimitate cultural arată că încadrarea comportamentelor în definirea violenţei, la nivel
comunitar, este făcută sub aspect cultural. Fiecare comunitate defineşte violenţa în cuplu în
raport cu propriile cadre culturale de în dentificare şi ierarhizare a gradelor de violenţă.2

Spre exemplu, Williams & Becker (1999) au realizat cercetări privind violenţa asupra
femeii. Cei doi cercetători au ajuns la concluzia că elementele cadrului cultural sunt esenţiale
pentru modul în care o comunitate înţelege, defineşte şi dezvoltă acţiuni pentru combaterea
violenţei asupra femeii în relaţia de cuplu; o altă concluzie a studiului a fost aceea că încercarea
de a combate violenţa la nivel comunitar prin în termediul implementării măsurilor legislăţive nu
este o soluţie în reducerea violenţei; la nivelul relaţiilor în terpersonale nu este asumată definiţia
legislăţivă a violenţei atunci când aceasta este impusă ca un mecanism extern de reglementare.

2
Wilson, A.N. (1991), Understnading Black adolescent male violence: Its remediation and prevention. New York,
NY
11
Este imperăţiv ca membrii comunităţii să conştientizeze violenţa şi să-şi asume responsabilitatea
confruntării cu problema violenţei .

Studiile comparative realizate în mai multe comunităţi, diversificate sub aspect

cultural, arată că definirea violenţei asupra copilului şi femeii depind, de asemenea, de nivelul de
valorizare socială a acestora. În ţările Est-mediteraneene, spre exemplu, abuzului fizic asupra
femeii nu este perceput social ca fiind violenţă şi nu este definit ca formă de violenţă la nivelul
juridic. Femeia este valorizată prin raportare la castitate, şi de aceea, în cazul relaţiilor sexuale
extramaritale sau în cazul în care este victima unui viol, femeia poate fi omorâtă. 3 Un studiu
realizat în Egipt, în 1993, privind cauzele uciderii femeilor, arată că 47%, din totalul femeilor
ucise, au fost omorâte de către rude; majoritatea femeilor fuseseră victime ale unui viol în afara
relaţiei de cuplu . În Afganistan, deşi violenţa asupra femeii este extremă, de la formele abuz
fizic şi maltratare până la ucidere, atât în relaţia de cuplu cât şi în relaţiile sociale, aceste
comportamente nu sunt definite ca violenţă. Spre exemplu, dreptul la viaţă al femeii afgane poate
fi decis de către soţ sau de către comunitate atunci când se apreciază că femeia a încălcat
standardele culturale privind îmbrăcămintea sau comportamentul în public; în aceste situaţii
membrii comunităţii pot decide şi ucide femeia cu pietre în public. Femeia nu are acces la
serviciile medicale, iar spitalele nu acordă asistenţă medicală femeilor .

Lipsa de consens privind definiţia violenţei asupra femeii, întâlnită la nivel socio-cultural,
este regăsită şi în abordările cercetătorilor şi specialiştilor în domeniu. În literatura de specialitate
nu există o definiţie care să acopere problemăţica violenţei şi care să fie bazată pe consensul
cercetătorilor. Fiecare cercetător sau specialist a definit violenţa, sau a creat registre de încadrare
a comportamentelor şi ăţitudinilor care să delimiteze formele violenţei, în raport cu domeniul de
specializare şi cu necesităţile de lucru; definiţiile violenţei depind de domeniul de apartenenţă al
cercetătorului şi de scopul pentru care sunt elaborate. Astfel, definiţia violenţei elaborată cu
scopul de a fi utilizată în procedurile penale va fi diferită de definiţia utilizată de către serviciile
de asistenţă a victimelor violenţei. De asemenea, definiţia utilizată de către serviciile de sănătate
publică diferă de definiţiile folosite de către psihologi în cadrul programelor de terapie a victimei
sau agresorului.4

Atât în domeniul şţiinţific, cât şi în cel juridic, sunt utilizate definiţii asupra violenţei care
în clud termenul de acţiuni în tenţionate sau acţiuni percepute ca în tenţionate. Aspectul de în
tenţionalitate delimitează realizarea actelor violente de în tenţia de a produce suferinţă şi
condiţionează definirea unui act violent de în tenţia de a produce suferinţă. în tenţionalitatea
3
Word Raport on Violence and Helth, Geneva, 2002
4
The forgotten war against women în Afghanistan în WAVE Newsletter Magasin, 1/2000
12
actelor violente este raportată la persoana care le utilizează, la motivaţia şi modalitatea în care
este utilizată violenţa. în cluderea ideei de în tenţionalitate în operaţionalizarea conceptului de
violenţă crează dificultăţi atât în încadrarea unor comportamente în registrul violenţei cât şi în
măsurarea violenţei.

În Israel, spre exemplu, jumătate dintre femei şi jumătate dintre bărbaţi consideră că
bărbatul nu este singur responsabil pentru actele de violenţă, în timp ce 16,4% dintre femei şi
15,6% dintre bărbaţi considerau că dacă un bărbat nu foloseşte violenţa în tenţionat, atunci el nu
este singurul responsabil de consecinţele violenţei; aceasta face ca violenţa neintenţionată, cum
ar fi violenţa utilizată în scopuri educăţive, să fie acceptată la nivel comunitar. Studiul arată că
femeile care erau victime ale violenţei în cuplu au înclinat, mai mult decât celelalte femei, să
considere violenţa bărbatului legitimă în anumite situaţii. Violenţa folosită cu scopuri educative
este acceptată de o parte semnificativă de populaţie; din populaţia eşantionului 13,5% dintre
femei şi 15,8% dintre bărbaţi considerau că este justificată violenţa asupra femeii atunci când
aceasta în sultă sau blesteamă, iar 13% dintre bărbaţi şi 14,9% dintre bărbaţi consideră că femeia
trebuie bătută atunci când face ceea ce doreşte, fără aprobarea soţului (Eisikovits, Winstok, &
Fishman, 2004)

În Republica Moldova violenţa asupra femeii este definită, potrivit Legii nr.45
din 01.03. 2007 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie ca fiind orice acţiune fizică
sau verbală săvîrşită cu intenţie de catre un membru de familie impotriva altui membru al
aceleiasi familii, care provoaca o suferinta fizica, psihica, sexuala sau un prejudiciu material.
Violenţa constituie, de asemenea, împiedicarea femeii de a-şi exercita drepturile şilibertăţile
fundamentale (Art. 2).

Definiţii

Există numeroase definiţii pentru violenţa în familie, care reflectă atât definiţii
legale, stipulate de lege, cât şi descrierile relevante cu privire la rolurile specifice ale persoanelor
desemnate pentru identificarea formelor de abuz, în cluzând sprijinirea victimelor, personalul
medical specializat şi persoanele care oferă servicii de asistare a victimelor.

O definiţie generală a violenţei domestice ar fi următoarea:

Violenţa domestică reprezintă orice agresiune fizică sau psihică, bătaie, agresiune
sexuală, suferinţă sexuală sau orice delict criminal, săvârşit cu în tenţie de către un membru de
familie împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care locuieşte sau a locuit în aceeaşi locuinţă
cu persoana vătămată.
13
 “Familia sau membrul unei familii” înseamnă soţul, fostul soţ, persoanele înrudite
prin sânge sau prin căsătorie, persoanele care locuiesc împreună ca o familie sau cele care au
locuit împreună ca o familie, precum şi persoanele care au un copil împreună, în diferent dacă au
fost căsătorite sau au trăit doar o perioadă împreună.

Violenţa în familie reprezintă o acţiune violentă, dusă la îndeplinire de unul din

membrii familiei, cu rol marital, parental, sau de îngrijire către alţii cu roluri reciproce. Abuzul în
în teriorul unei familii poate lua multe forme: abuzul verbal, refuzul accesului la resurse
financiare, izolarea de prieteni şi familie, ameninţări şi atacuri care, în unele cazuri, pot duce la
moartea unuia dintre parteneri. Astfel, putem vorbi despre “abuzul de soţie”, “abuzul de copii”,
care poate fi realizat de părinţi, fraţi, părinţi vitregi sau alt membru al familiei, sau de “abuzul de
batrâni” efectuat de membrii familiei care îi au în îngrijire.

Din punct de vedere clinic o definiţie larg acceptată a violenţei domestice este aceea
formulată de Stark şiFlitcraft:

”Violenţa domestică este o ameninţare sau provocare, petrecută în prezent sau în trecut, a
unei răniri fizice în cadrul relaţiei dintre partenerii sociali, în diferent de statutul lor legal sau de
domiciliu. Atacul fizic sau sexual poate fi însoţit de în timidări sau abuzuri verbale; distrugerea
bunurilor care aparţin victimei; izolarea de prieteni, familie sau alte potenţiale surse de sprijin;
ameninţări făcute la adresa altor persoane semnificăţive pentru victimă, în clusiv a copiilor;
furturi; controlul asupra banilor, lucrurilor personale ale victimei, alimentelor, deplasărilor,
telefonului şi a altor surse de îngrijire şi protecţie”.

Se numeşte "violenţa în familie" orice act vătămător, fizic sau emoţional care are loc între
membrii unei familii. Abuzul în în teriorul unei familii poate lua multe forme: abuzul verbal,
refuzul accesului la resurse financiare, izolarea de prieteni şi familie, ameninţări şi atacuri care în
unele cazuri pot duce la moartea unuia dintre parteneri. Deşi până de curând s-a presupus că
femeia este cel mai adesea victima violenţei în familiei, în urma unor cercetări s-a descoperit că
de fapt numărul bărbaţilor agresaţi este destul de mare. Experţii care cercetează această problemă
sunt de acord că violenţa este un fenomen larg răspândit, mult mai răspândit decât arată
sondajele, pentru simplu fapt ca unele fapte nu sunt raportate poliţiei sau spitalelor.

Familia care constituie un teren de manifestare a violenţei domestice devine mai puţin
transparentă şi deschisă mediului social imediat: familia lărgită, vecinii, prietenii, colegii. Este
evidentă izolarea socială a acestor familii. Ele capătă o stigmă în ochii celorlalţi şi în acelaşi timp
un sentiment de stigmă şi culpă care le face să se izoleze.

14
 Soţul violent nu doreşte ca soţia lui să întreţină relaţii sociale în cadrul cărora să-şi poată
mărturisi suferinţa şi eventual să poată primi un sprijin.

Figura 2

Pe de altă parte, bărbaţii violenţi au ca şi caracteristici de personalitate lipsa abilităţilor şi

a bucuriei de a comunica. Pentru partenerii violenţi, a comunica, în mediul în tim al căminului,
devine mai mult un prilej de a-l ataca verbal pe celălalt, în vreme ce, la locul de muncă rămâne o
rutină de relaţionare superficială cu ceilalţi, un rol jucat în limitele orelor de serviciu

Categoriile de persoane expuse riscului de violenţă în familie:

1. copiii

2. femeile

3. persoanele vârstnice

4. bărbaţii

15
 Figura 3

Familiile care sunt expuse riscului de dezvoltare a violenţei sunt:

 familia în care părinţii sunt tineri – părinţii au cunoştinţe limitate privind nevoile
de creştere şi dezvoltare a copilului, nu fac faţă stresului generat de creşterea copilului mic, nu au
aptitudini de creştere a copilului, au experimentat violenţa în copilărie etc

 frecvenţa schimbărilor în cadrul familiei solicită părinţii la numeroase adaptări

cum ar fi schimbarea locului de muncă, naşterea altor copii în familie, schimbarea etapelor de
viaţă, a rolurilor şi aşteptărilor părinţilor şi copiilor etc.

 familiile numeroase în care cresc solicitările din partea copiilor ca şi multiplicarea

rolurilor şi aşteptărilor în raport cu fiecare copil, creşterea presiunilor financiare şi a spaţiului de
locuit etc.

 frecvenţa disfuncţiilor în familie generate de perioade de criză

 status socio-economic scăzut - deşi cercetătorii nu au identificat un raport direct

între gradul de sărăcie şi violenţa în familie, nivelul economic şi educăţiv scăzut este considerat
un factor favorizant al dezvoltării comportamentelor violente; lipsa unui loc de muncă şi stresul
cauzat de multiple deprivări socio-economice favorizează dezvoltarea conduitelor violente în
familie.

1.2.Tipuri şi forme ale violenţei domestice

Studiile de specialitate identifică, în principal, următoarele forme ale violenţei

intrafamiliale: violenţa fizică, violenţa psihologică, violenţa socială, violenţa economică şi
violenţa sexuală. Cercetătorii francezi Reynaldo Perrone şi Martine Nannini sintetizează la

16
modul descriptiv manifestările de violenţă în cuplurile simetrice şi complementare identificând
ca forme de manifestare violenţa agresiune, violenţa pedeapsă şi violenţa pedeapsă cu simetrie
latentă.

Violenţa agresiune se manifestă între doi parteneri implicaţi într-o relaţie simetrică
(egalitară), prin schimb de lovituri. Este bidirecţională, reciprocă şi publică. Ambii parteneri
revendică acelaşi statut de forţă şi de putere. Confruntarea este la nivel existenţial, întrucât cel
care domină în plan fizic poate fi dominat la nivel psihologic. În cazul agresiunii între adulţi,
partenerii acceptă confruntarea şi lupta. Se lovesc, se insultă reciproc, fac scandal şi
dramatizează. O femeie brutalizată va recunoaşte că a fost bătută de soţ dar, în acelaşi timp, va
pretinde că nu se teme de el.

În cazul violenţei agresiune între adulţi şi copii, cele mai frecvente sunt izbucnirile de
mânie urmate de lovirea copilului nesupus. Dacă acesta nu cedează şi rămâne ferm pe poziţia sa,
el urcă în poziţia de adult şi se confruntă cu adultul de la egal la egal. Există şi situaţia inversă,
când adultul coboară în poziţie egală cu cea a copilului. În ambele cazuri relaţia simetrică va
continua după agresiune luând o pauză complementară, în care partenerii pot apela la terapeut
sau la o instanţă socială. Pronosticul este pozitiv, sechelele psihice limitate şi se păstrează
respectul de sine şi identitatea, există preocuparea şi voinţa de rezolvare a problemei.

Violenţa pedeapsă apare în relaţia complementară în care cei doi parteneri se află pe
poziţii inegale. Se manifestă sub forma de pedeapsă, sancţiune, maltratare, tortură, neglijenţă sau
lipsă de grijă. Unul dintre parteneri revendică un statut superior celuilalt, pe care-l consideră
inferior, subuman, nedemn, anormal sau chiar diabolic. Îşi arogă dreptul de a-i aplica pedeapsa,
adesea cu cruzime, apreciind că celălalt o merită şi trebuie să o suporte fără împotrivire ori
proteste. Întrucât relaţia este inegală, violenţa este unidirecţională şi intimă, violentul
considerându-se superior celuilalt, fapt în general acceptat de cel care suportă violenţa. Diferenţa
de putere între unul şi celălalt poate fi atât de mare, încât cel aflat în poziţia inferioară nu are
alternativă şi trebuie să se supună voinţei sale.

În cazul violenţei pedeapsă între adulţi, cel care controlează relaţia impune celuilalt
pedeapsa, sub formă de lovituri, maltratări repetate, privaţiuni şi umilinţe. De exemplu, soţul îşi
bate soţia, o tratează ca pe o sclavă, o sustrage din contextul existenţial privând-o de relaţii cu
comunitatea şi negându-i identitatea. Simpla constatare a unei “greşeli” justifică în ochii lui
îndeajuns administrarea pedepsei violente. În cazul violenţei pedeapsă de la adult la copil, aceşti
copii au suferit maltratări repetate, au fost torturaţi, privaţi cu totul de dragoste şi de îngrijire.
Sunt numeroase exemple de copii martiri care au fost închişi în pivniţe, trataţi ca nişte animale,
17
constrânşi să suporte tratamente “de corecţie”, definiţi ca “anormali” sau “ciudaţi”, pedepsiţi prin
incredibile privaţiuni şi corvezi. Rău îmbrăcaţi, prost hrăniţi şi adăpostiţi, ei prezintă şi întârzieri
în evoluţia psihologică, biologică şi socială, prezintă adesea maladii rău îngrijite sau complet
ignorate, însoţite de multiple complicaţii infecţioase. Dacă ajung la spitalul de urgenţă, li se
constată grave leziuni, vechi urme de fracturi, numeroase cicatrice şi incontestabile dovezi ale
malnutriţiei. Astfel de copii cresc cu sentimentul umilinţei şi al indignităţii, cred că-şi merită
pedepsele şi soarta şi nu privesc pe nimeni în faţă. Ei bat totdeauna în retragere şi sunt adesea
scoşi “ţapi ispăşitori” de către colegii lor.

În cazul violenţei pedeapsă nu există pauze. Violentul consideră că aşa trebuie să facă, iar
violentatul este adesea convins că el trebuie să se conformeze vieţii care i se impune. Absenţa
pauzei marchează acest tip de violenţă, o face intimă, ascunsă, niciunul dintre actori nevorbind
despre ea în exterior. În ciuda aspectului interactiv, se constată, la fiecare dintre aceşti parteneri
un foarte slab respect de sine, iar la cel bătut, o tulburare importantă de identitate. Violentul este
adesea rigid, lipsit de orice empatie, complet impermeabil la problemele celuilalt, dacă acesta
nu-i primejduieşte propria viaţă. Este plin de idei fixe, dominat de stereotipii şi pornit să
“corecteze” toate comportamentele care i se par diferite de ale lui.

Negarea totală şi refuzul recunoaşterii identităţii altuia evidenţiază la cel violent dorinţa
de a-şi modela partenerul împinsă până la a-l distruge pentru a-l reface “aşa cum trebuie să fie”,
adică strict corespunzător imaginii lui despre lume. Identitatea celui violentat este ştearsă, fiindcă
dreptul lui de a fi el însuşi este negat. Posibilităţile de salvare sunt reduse, fiindcă sechelele pot fi
profunde, iar respectul de sine aproape complet distrus. La agresor există în acest caz o foarte
slabă conştientizare a violenţei şi un confuz sentiment de vinovăţie.

Violenţa pedeapsă cu simetrie latentă este o variantă de violenţă pedeapsă, cazul în

care cel obligat să suporte pedeapsa opune rezistenţă. În ciuda raportului defavorabil de forţe, n-
o acceptă, ba chiar manifestă voinţa făţişă de a se opune, fapt ce amplifică adesea pedeapsa, care
urmăreşte acum şi îndepărtarea pericolului simetriei. Comportamentul este haotic, incoerent, de
derută şi de îndârjire din partea celui care controlează totuşi relaţia, fiindcă datele problemei s-ar
putea schimba şi cel din poziţia inferioară caută şi ar putea să treacă în poziţia superioară, iar
violenţa pedeapsă se transformă în violenţă agresiune.

Se constată o astfel de violenţă în familiile în care, de-a lungul anilor, unul dintre adulţi
exercită o autoritate despotică asupra tuturor celorlalţi membri, care se acomodează mai mult sau
mai puţin acestei realităţi, cu excepţia unuia care, totuşi, rezistă în pofida constrângerilor
suplimentare menite a-l face să renunţe la opoziţie. Observând că nimeni nu-l înţelege şi nu-ş
18
ajută, rezistentul va dobândi şi va păstra o secretă ostilitate faţă de toţi ceilalţi. El trăieşte
sentimentul injustiţiei şi al neputinţei, precum şi o anumită repulsie faţă de familie şi caută
alianţe cu indivizi din exterior (găşti, bande, secte). Se poate ajunge la o ruptură totală a
rezistentului de familie, ba chiar la o trecere progresivă, dar fermă a acestuia, la o violenţă
simetrică generalizată faţă de toate persoanele care reprezintă autoritatea: părinţi, educatori,
profesori, poliţişti, judecători etc. trecerea la acţiuni revendicative este frecventă şi se manifestă
prin delicte contra familiei, prin agresiuni sau prin sinucidere5.

Diferenţierea între cele trei tipuri de violenţă este foarte importantă, fiindcă avem de-a
face cu modele relaţionale diferite, care indică anumite comportamente ulterioare situaţiilor de
violenţă. Plasat într-o relaţie complementară repetitivă, un copil va avea un anumit stil de
învăţătură, în timp ce un alt copil, obişnuit cu relaţii simetrice, va avea un stil de învăţătură
complet diferit.

Violenţa fizică (anexa 1)este forma de abuz cea mai frecvent întâlnită, prin care o persoană
încearcă să producă suferinţă unei alte persoane. Înjunghierea, împinsul, vătămarea prin folosirea
unor obiecte contondente, a pumnilor, a picioarelor etc. sunt trei motive principale pentru care
femeile agresate fizic în familie nu pot pleca din locuinţa pe care o împart cu agresorul: lipsa
banilor, lipsa unui adăpost alternativ şi copii, ultimul dintre motive fiind argumentul cel mai des
folosit de femeile căsătorite. Studiile realizate în Australia, Canada, Israel, Africa de Sud şi
Statele Unite au arătat că 40-70% dintre femeile ucise au fost victimele partenerului de cuplu (soţ
sau prieten), suferind perioade lungi de violenţă6. Dacă ar fi să comparăm ponderea femeilor
ucise de către partenerii de cuplu cu ponderea bărbaţilor ucişi de către partenere, în Statele Unite,
doar 4% dintre bărbaţii ucişi între 1976-1996 fuseseră victime ale partenerei de cuplu (soţie sau
prietenă), în timp ce în Australia procentul bărbaţilor ucişi de parteneră este de 8,6%, între 1989-
19967.

În demersul de operaţionalizare a conceptului de violenţă fizică există un dezacord al

specialiştilor şi al juriştilor; din prisma încadrării comportamentelor în registrul violenţei fizice,
se discută încă în cluderea pălmuirii alături de acte, cum ar fi folosirea unui cuţit sau pistol. În
cazurile de violenţă sau abuz fizic s-a constatat că este asociată în majoritatea cazurile forma de
violenţă verbală; cele mai întâlnite forme sunt poreclele care transformă femeia în obiect, astfel
că, violenţa asupra partenerei este percepută de către agresor ca violenţă asupra obiectului creat 8.
De asemenea, degradarea personalităţii femeii prin utilizarea violenţei verbale, în cazul abuzului
5
Ina-Maria Ropotică, Violenţa intrafamilială, Ed. Pro Universitaria, Bucureşti, 2007, pag. 54.
6
WHO, 2002
7
WHO, 2007
8
Lambert & Firestone, 2000
19
fizic, face ca femeia să justifice acţiunile partenerului violent prin greşeli personale sau prin în
capacitate de a-şi exercita rolurile în cuplu.

Studiul panel realizat de National Research Council (SUA) ca şi Raportului Mondial al Sănătăţii
arată că deşi studiile realizate până acum, privind violenţa în familie, au fost focalizate cu
precădere asupra violenţei fizice, continuă să existe lipsa unui acord al specialiştilor asupra
definiţiei şi modalităţilor de măsurare a violenţei fizice. Dezvoltarea unor în strumente de
măsurare a violenţei fizice se impun în special din cauza dezacordului asupra conţinutului
definiţiei violenţei; multe dintre definiţiile utilizate de către cercetători, ca şi definiţiile întâlnite
în legislaţie, cuprind o gamă largă de comportamente; violenţa fizică poate fi încadrată de la
forme relăţive minore, cum ar fi pălmuirea, la forme extreme care produc moartea. De asemenea,
încadrarea culturală a violenţei impune claritate asupra actelor violente accidentale sau în
tenţionate.

Până acum cel mai cunoscut în strument de măsurare a violenţei fizice este Conflict Tactic Scale 9
(CTS), dezvoltată în Statele Unite. CTS este concepută sub forma mai multor sub-scale care să
măsoare violenţa fizică şi verbală precum şi acţiunile desfăşurate în cursul conflictului, în
cluzând în dicatori de măsurare a abilităţilor de negociere. Subscala privind agresiunea fizică,
spre exemplu, este concepută în aşa fel încât să fie posibilă măsurarea frecvenţei şi severităţii
unor acţiuni specifice de violenţă fizică în familie (incluzând itemi de măsurare a violenţei
asupra femeii şi violenţei asupra bărbatului în relaţia de cuplu, a violenţei asupra copilului şi
asupra persoanei vîrstnice). CTS poate fi folosită pentru măsurarea violenţei pe o perioadă lungă
de timp sau în ultimele 12 luni. CTS este limitată prin faptul că nu face referire la contex sau
consecinţele violenţei. O nouă versiune a CTS a fost elaborată şi denumită CTS2; această
versiune în clude noi aspecte ale violenţei cum ar fi abuzul sexual. Subscalele CTS şi CTS2 pot
fi folosite împreună sau în dependente unele de altele 10. În Europa nu au fost dezvoltate scale de
măsurare a violenţei fizice. Majoritatea cercetătorilor au adaptat şi validat Conflict Tactic Scale
pentru diferite evaluări.

Violenţa psihologică se manifestă prin instalarea fricii, modalitate prin care abuzatorul
se asigură că domină victima. Ameninţarea cu violenţa poate fi orientată direct asupra victimei
sau constă în ameninţarea cu suicidul, poate fi orientată atât asupra proprietăţii, cât şi a cuiva
drag sau a animalului de casă. Abuzatorul poate prelua controlul prin izolare şi dezinformare,
poate fi o persoană subtilă sau gălăgioasă, îşi poate urmări scopul subtil sau făţiş. Abuzul subtil
9
Straus, 1979, 1990, Indicatorii scalei sunt: aruncarea cu obiecte asupra altei persoane; bruscarea unei persoane prin
a o împinge/zgâlţâi; pălmuirea; lovirea cu piciorul; lovirea cu obiecte; bătaia; asfisierea; ameninţarea sau rănirea cu
cuţitul sau pistolul;
10
Ellsberg, 2000
20
se poate manifesta prin nerăbdarea de a petrece cât mai mult timp cu persoana iubită. Tacticile de
dezinformare constau în minciuni adresate victimei cu scopul de a-i deforma simţul realităţii.
Comportamente violente psihologic includ cuvinte jignitoare, în public sau în spaţiul privat,
acuze de infidelitate, învinovăţirea pentru tot ceea ce se întâmplă.

În ultimii ani, violenţa psihologică a în trat în atenţia specialiştilor şi o serie de cercetări au fost
orientate spre definirea şi identificarea efectelor acestei forme de violenţă asupra victimelor,
apreciindu-se chiar că violenţa verbală şi psihică este mult mai dăunătoare decât violenţa fizică.
Violenţa psihologică a fost definită ca în cluzând acele acte care provoacă suferinţa psihică însă
nu a fost elaborat un registru al conduitelor care să contureze forma violenţei psihologice11.

Cercetătorii în domeniul psihologiei şi sănătăţii mentale apreciază că violenţa acoperă o gamă

largă de comportamente, care în clude în multe situaţii formele de violenţă verbală şi psihică.
The National Committee on Family Violence of the Năţional în stitut of Mental Helth (1992), în
urma în terviurilor cu victimele violenţei privind experienţele pe care acestea le-au trăit, au în
clus în definiţia violenţei orice acţiune care poate dăuna fizic şi psihic, cum ar fi: constrângerea
sexuală, în timidarea fizică, restrângerea activităţilor normale sau a libertăţii şi împiedicarea
accesului la resurse.

Prin în hibarea capacităţii victimei de a se apăra, violenţa psihologică pare să fie mai eficientă în
menţinerea controlului asupra victimei decât violenţa fizică. În cazul violenţei fizice victima
percepe clar forma de atac din partea partenerului violent şi se apără prin diferite strategii, pe
când vitimele abuzului psihologic percep mai greu forma de violenţă din actele partenerului şi
deseori nu reacţionează. Pentru a menţine controlul asupra femeii, deseori actele de violenţă
psihologică sunt împletite cu acţiuni de iubire, ceea ce crează o confuzie a femeii asupra propriei
persoane şi asupra capacităţii ei de a analiza acţiunile partenerului12.

Violenţa psihologică este prezentă pe tot parcursul dezvoltării şi manifestării violenţei asupra
femeii în relaţia de cuplu şi afectează atât modul în care femeia percepe violenţa şi se percepe pe
sine, cât şi capacitatea femeii de a răspunde la violenţă sau de a se separa de partenerul violent.
Studiile au arătat că: (1) violenţa psihologică precede deseori alte forme de violenţă; istoria
multor cazuri arată că în primii ani după căsătorie este dezvoltată mai întâi forma psihologică a
violenţei după care violenţa escaladează în forma fizică sau sexuală13.

11
McGee şi Wolf, 1991
12
Follingstad & DeHart, 2000
13
O’Leary, Malone & Tyree, 1994
21
Studiile au arătat însă că violenţa psihologică poate fi prezentă şi în dependent de alte forme de
violenţă. Follingstad şi col. (1990) aprecia că cea mai întâlnită formă de violenţă psihologică
este ridiculizarea femeii ceea ce duce la devalorizare personală şi la capacitatea redusă de a face
faţă ulterior abuzului fizic sau sexual ; (2) violenţa psihologică însoţeşte alte forme de violenţă;
diferite forme de manifestare a violenţei psihologice sunt semnalate în cazurile de violenţă fizică
sau sexuală14; (3) violenţa psihologică continuă şi după ce alte forme de violenţă au încetat în
cazul separării femeii de partenerul violent, iar consecinţele violenţei psihologice sunt prezente
pe termen lung afectând starea de sănătate şi funcţionalitatea psihosocială a femeii15.

Pentru violenţa psihologică au fost dezvoltate scale de măsurarea doar în Statele Unite. Scalele
de măsurare a violenţei au fost dezvoltate fie pe baza unor teorii referitoare la violenţă, fie pe
baza mărturiilor vitimelor care au fost identificate de către serviciile de specialitate. Cea mai
cunoscută scală de măsurare a violenţei psihologice folosită în Statele Unite este The
Psichological Maltreatment of Women în ventory elaborată de Tolman (1988); scala este bazată
pe două categorii de factori: verbali/emoţionali şi dominare/izolare. Au fost aduse mai multe
critice acestei scale: specialişţii au apreciat fie că scala măsoară un comportament ca făcând parte
din registrul violenţei numai dacă acţiunea de control şi dominare a victimei a avut succes, fie că
itemii nu fac referire clară la distincţia dintre formele violenţei psihologice şi un comportament
în terpersonal problemăţic, fie că nu face clar distincţia între percepţia partenerului şi percepţia
comportamentului partenerului16.

O altă scală cunoscută de măsurare a violenţei psihologice este The Abusive Behavior
Inventory17. Scala în clude un număr de 20 de itemi referitori la violenţa psihologică ceea ce face
ca această scală să acopere o sferă redusă a formelor violenţei psihologice. Un exemplu de scală
elaborată pe baza mărturiilor victimelor violenţei este cea a lui Hoffman (1984). În urma în
terviurilor cu femeile care s-au identificat ca fiind victime ale abuzului psihologic, Hoffman a
elaborat o listă cu actele în cluse în violenţa psihologică. Scala cuprindă însă itemi pe care nu toţi
cercetători îi consideră reprezentăţivi pentru măsurarea violenţei psihologice 18, cum ar fi
pierderea în teresului femeii faţă de mariaj sau în somnii datorate îngrijorării.

Cercetătorii sunt de părere că în măsurarea violenţei psihologice ar trebui considerate variabilele

circumstanţiale, întrucât analiza subiectivă a violenţei este limitată de faptul că un comportament

14
Follingstad şi col., 1990; Follingstad & DeHart, 2000; Walker, 1979; Browne, 1987; Hart and Brassard, 1991;
Sabourin şi col., 1993
15
Lauer, 1995
16
Follingstad & DeHart, 2000
17
Shepard şi Campbell, 1992
18
Follingstad & DeHart, 2000
22
poate avea conotaţii diferite pentru partenerii unui cuplu19. Întrucât impactul pe care un
comportament violent poate să-l aibă asupra unei persoane depinde de caracteristicile personale,
cerectătorii consideră că posibilitatea de măsurare standardizată a violenţei psihologice este
necesară. Cercetările arată că se impune standardizarea măsurării violenţei psihologice, atât
pentru că victima nu încadrează deseori ăţitudinile şi comportamentele în registrul violenţei
psihologice, dar şi pentru că specialişţii pot utiliza definiţii diferite ale violenţei psihologice 20.

Violenţa socială reprezintă o formă de violenţă psihologică pasivă. Violenţa socială este
constatată pe baza interdicţiilor de a se vedea sau a vorbi cu prietenii, cât şi pe baza unei
exagerate verificări pentru a se şti unde este şi ce face partenerul. O formă des întâlnită de
violenţă socială este reprezentată de acuzele de infidelitate fără motiv, care determină victimei un
comportament de autoizolare, conduc la restrângerea relaţiilor sociale, mai ales a celor cu
persoane de gen opus.

Violenţa economică constituie o altă formă de violenţă psihologică pasivă. În cazul

acestui tip de violenţă, agresorul aduce victima într-o poziţie financiară dependentă. Abuzatorul
decide modul în care vor fi cheltuiţi banii, fapt ce poate implica diferite cunoştinţe financiare sau
se poate intersecta cu anumite paliere economice. Exemple ale menţinerii controlului financiar
sunt cele în care victimei nu i se permite să se angajeze, să muncească, să ţină o evidenţă a
fiecărui ban cheltuit. Violenţa economică este puternic corelată cu violenţa socială. De asemenea,
violenţa economică este puternic corelată cu violenţa psihologică, mai ales cu abuzurile
referitoare la distrugerea bunurilor personale. De aceea, violenţa economică este raportată doar
împreună cu alte tipuri de violenţă.

Violenţa sexuală reprezintă acea formă de victimizare care constă în forţarea victimei la
activitate sexuală nedorită. Cel mai frecvent sunt victimizate fetele şi femeile. Violenţa sexuală
se poate manifesta ca: viol (raport sexual cu o persoană, prin constrângerea acesteia sau profitând
de imposibilitatea ei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa); prostituţie forţată (constrângerea
unei persoane de a se prostitua prin şantaj, ameninţare, violenţă fizică); hărţuire sexuală
(propuneri sau solicitări sexuale adresate unei persoane în mod repetat şi după ce aceasta a
exprimat clar că nu le doreşte şi nu le agreează); forţare la practici sado-masochiste
(constrângerea unei persoane la acte care provoacă umilinţă, suferinţă fizică şi psihică pentru
satisfacerea nevoilor sexuale ale agresorului); forţare la acte cu caracter sexual (obligarea de a
privi persoane dezbrăcate, scene erotice, filme sau poze pornografice; constrângerea persoanei de

19
Follingstad & DeHart, 2000
20
Follingstad & DeHart, 2000
23
a se arăta goală, de a fi atinsă în părţile intime ale corpului sau de a atinge părţile intime ale
altcuiva).

Sub impactul convenţiilor internaţionale, majoritatea legislaţiilor care recunosc violenţa asupra
femeii în relaţia de cuplu, includ în definiţia violenţei forma de violenţă sexuală, însă există
puţine ţări care au mecanisme de identificare şi măsurare a abuzului sexual în relaţia de cuplu.
De aceea, o dificultate majoră în semnalarea cazurilor este dată de definiţia şi înţelegerea
violenţei, atât de către victimă, cât şi de către specialişti, din perspectiva culturală şi socială.

Nu se cunoaşte numărul real al cazurilor de violenţă sexuală şi sunt foarte puţine studiile care
tratează tema violenţei sexuale în relaţia de cuplu. Cercetătorii s-au confruntat cu o dublă
problemă în cercetarea abuzului sexual: pe de-o parte există o semnalare redusă a cazurilor de
abuz sexual, marea majoritate a abuzului sexual fiind identificat accidental în consultările
medicale sau constatat de către specialişti în urma semnalării abuzului fizic; pe de altă parte,
delimitarea lotului de persoane care legal erau victime ale abuzului sexual, deşi ele nu se
considerau în acest fel. În Statele Unite şi Mexic, spre exemplu, se estimează că 40-52% dintre
femeile victime ale abuzului fizic au fost, de asemenea, victime ale abuzului sexual 21. Violenţa
sexuală apare, însă, şi în dependent de alte forme de violenţă; astfel, în în dia, un sondaj care a în
clus un număr de 6000 de bărbaţi arăta că 22% dintre ei au declarat că foloses violenţa sexuală
asupra partenerei, iar în Anglia (Londra de Nord), 23% dintre femei au declarat că au fost
victime ale violului în relaţia de cuplu; prevalenţa cazurilor de violenţă sexuală în relaţia de
cuplu arată că în Canada 8,0% dintre femei sunt victime ale violenţei sexuale, în Anglia (Wales şi
Scotland) 14,2%, în Finlanda 5,9%, iar în Elveţia 11,6% .

În familie, formele de violenţă sunt exercitate, cu precădere, asupra femeilor, a copiilor, a

bătrânilor, dar, uneori, şi asupra bărbaţilor. Cercetătorii au creionat o serie de caracteristici ale
bărbaţilor violenţă, care şi-au maltratat soţiile sau partenerele intime. Aceste observaţii au dus la
o serie de generalizări, utilizate şi în programele de tratament împotriva violenţei, deoarece
anumite tipuri de abuzatori răspund la un anumit tratament. Între ratele violenţei pe care le
înfăptuiesc soţii şi soţiile există puţine diferenţe, însă bărbaţii tind să atingă niveluri de violenţă
mai înalte decât femeile, la care violenţa constituie, de fapt, o autoapărare. Apelurile telefonice la
poliţie, pentru tulburările domestice, pot constitui un suport redus pentru utilizarea conceptului
de “sindrom al soţului bătut”. În marea majoritate a cazurilor, femeile au fost găsite bătute în
incidentele casnice, majoritatea tulburărilor fiind determinate de bărbaţi.

21
WHO, 2007
24
 În anii ’60, abuzul asupra copiilor a constituit o problemă serioasă de familie, problema
soţiilor abuzate apărând mai târziu, prin anii ’70. Abuzul asupra bătrânilor, deşi nu este o
constatare nouă, a devenit o problemă, deoarece s-a mărit longevitatea vieţii, crescând numărul
de bătrâni. Această situaţie presupune ca mulţi copii adulţi să-şi asume rolul de îngrijitor, ceea ce
măreşte riscul de abuz asupra bătrânilor. Tipurile de abuz la care sunt expuse persoanele în vârstă
de către cei apropiaţi lor sunt22:

- abuzul fizic, cum ar fi bătutul, pălmuitul, constrângeri fizice, ca şi restrângerea sau

neacordarea îngrijirii personale (alimentaţie, medicaţie);
- abuzul psihologic, sub forma atacurilor verbale, o stare de teamă şi de izolare;
- abuzul de medicamente, situaţie în care cei vârstnici sunt încurajaţi de către doctor şi
familie să consume multe medicamente, pentru a deveni docili;
- abuzul material implică furtul sau folosirea neadecvată a banilor sau a altor obiecte
personale ale bătrânilor;
- violarea drepturilor, cum ar fi internarea forţată într-un cămin de bătrâni, spital,
ospiciu etc.
Este greu să se obţină informaţii asupra tipurilor de abuz la care sunt supuşi bătrânii de către
abuzatori, deoarece victimele se află în situaţia de dublă constrângere, acre îi sileşte să rămână în
această situaţie abuzivă. Cel mai adesea, abuzatorul asigură resursele financiare şi alte resurse
pentru supravieţuirea victimei, astfel încât aceasta recunoaşte dependenţa sa de abuzator. Aceşti
părinţi bătuţi suferă o gamă mult mai diversificată de abuzuri decât cele suferite de copii, dar
refuză, adesea, să anunţe aceste abuzuri, de frică să nu fie pedepsiţi, să nu rămână fără adăpost
sau să fie stigmatizaţi, fiind nevoiţi să accepte că au crescut un astfel de copil. Asemănător
situaţiei soţiei bătute, aceşti bătrâni bătuţi preferă cunoscutul (mediul familial) necunoscutului (o
instituţie), chiar dacă aceasta reprezintă ieşirea din situaţie

În majoritatea cazurilor de violenţă, însă, patternul abuzului în clude formele asociate ale
violenţei fizice, sexuale, psihologice, economice şi izolării sociale. După ce primul episod de
violenţă s-a produs, în diferent că este un episod de violenţă fizică, psihologică, sau sexuală,
violenţa se repetă şi escaladează ca frecvenţă şi severitate 23. Deseori abuzul se desfăşoară pe
perioade lungi de convieţuire a partenerilor de cuplu, făcând posibilă diversificarea şi
amplificarea formelor de violenţă.

22
Carmen Gabriela Mândrilă, op. cit., pag. 118-119.
23
Gookind, Sullivan & Bybee, 2004
25
1.3. Teoriile violenţei domestice

După 1980, etiologia violenţei în familie şi violenţei asupra femeii în relaţia de cuplu a primit o
atenţie deosebită, cercetătorii elaborând o gamă largă de teorii pentru a explica originea
violenţei. Studiile au evidenţiat faptul că, deşi mulţi bărbaţi se află sub impactul factorilor de risc
pentru dezvoltarea comportamentelor violente, numai o parte dintre ei ajung violenţi; astfel, în
ciuda prezenţei factorilor de risc, individul găseşte resurse personale şi sociale pentru a
interacţiona non-violent. În explicarea dezvoltării comportamentului violent, cercetătorii au
considerat aspectele ce ţin de structura individuală şi socială, cum ar fi: prezenţa unor factori
organici (genetici predispoziţionali, dezechilibru hormonal), caracteristicile psihologice
(incluzând pierderea controlului, impulsivitate, stress) sau aspecte ale personalităţii (gelozia,
frica de abandon sau unei o structură borderline a personalităţii)24.

Cele mai des întâlnite modele teoretice de explicare a comportamentului violent sunt: teoria
învăţării sociale, teoria transgeneraţională, teoria sistemului social şi modelul ecologic.

Teoria învăţării sociale25 a fost deseori utilizată de către specialişti pentru a explica originile
violenţei, factorii cheie fiind învăţarea socială şi întărirea pozitivă (Mihalic & Elliott, 1997).
Teoria susţine că tinerii învaţă din familie utilizarea violenţei şi învaţă să aprecieze violenţa ca
legitimă în rezolvarea unor situaţii26. Bandura (1973) şi Walker (1979) susţineau că învăţarea şi
întărirea comportamentului violent, ca răspuns la stres şi ca metode de rezolvare a conflictului,
se face în perioada copilăriei. Walker arăta că 50% dintre persoanele care erau violente cu
partenerul de cuplu erau violente şi în alte relaţii sociale, ceea ce, considera el, întăreşte
postulatul teoriei învăţării sociale. Într-o perspectivă apropiată, teoria subculturii volenţei 27
argumentează că anumite grupuri acceptă şi promovează valori care permit folosirea violenţei.
Între argumentele teoriei subculturii violenţei este considerată distribuţia în egală a prevalenţei
violenţei între diferite grupuri, în special a celor din clasa de jos.

Datele stăţistice nu confirmă argumentele acestei teorii. Limitele acestor abordări sunt date de
excluderea impactului caracteristicilor personale asupra manifestării unei conduite violente; acest
model explicăţiv nu poate răspunde, spre exemplu, la întrebarea de ce nu toate persoanele care
trăiesc într-un mediu socio-cultural, sunt violente.

Teoria transgeneraţională este des în vocată în explicarea violenţei, deşi până acum nu au fost
făcute cercetări longitudinale care să confirme postulatele teoriei. Cercetările, deşi puţine, au
24
Michalski, 2004
25
Sutherland, 1947; Bandura şi Walters 1963; Emery & Laumann-Bllings, 1998
26
Henslin, 1990, Michalski, 2004
27
Woflgang, 1954
26
evidenţiat, până acum, doar o potenţială relaţie între situaţia de martor sau victimă a băieţelului şi
dezvoltarea comportamentelor violente la maturitate, însă nu există posibilitatea de afirma că toţi
copiii care sunt martori sau victime ale violenţei ajung să dezvolte comportamente violente şi
criminale la maturitate; limitele cercetărilor care susţin această teorie sunt date de faptul că nu
este stabilită o diferenţiere a efectelor în raport de vârstele expunerii copilului la violenţă şi în
raport de statutul diferit de martor sau victimă a violenţei. De asemenea, cercetările nu au putut
încă stabili sau explica relaţia dintre situaţia de martor sau victimă a fetiţei asupra victimizării la
maturitate 28.

Cercetătorii consideră că cea mai adecvată teorie în explicarea originilor violenţei, ca şi în

explicarea dezvoltării, manifestării, în hibării sau reducerii comportamentelor violente este teoria
sistemului social care operează la nivel în dividual, familial şi social29.

Multe din abordările moderne încearcă explicarea originilor violenţei pe baza modelului
ecologic30; abordarea este centrată asupra în teracţiunilor dintre personalitatea în dividului şi
factorii sociali prezenţi în mediul în care acesta trăieşte, în cluzând elementele structurilor
formale şi în formale. Cercetătorii şi specialişţii în domeniul apreciază modelul ecologic ca fiind
cel mai apropiat de o explicare adecvată a violenţei prin faptul că recunoaşte în teracţiunea
factorilor personali, sociali, culturali şi factorii de mediu în dezvoltarea violenţei.

Există de asemenea diverse abordări feministe ale originii violenţei; acestea au la bază
argumentaţiile privind discriminările pe bază de sex şi distribuţia în egală a puterii între
partenerii cuplului.

Teoriile feministe Din perspectivă feministă, maltratarea soţiei trebuie studiată în

contextul societăţii, care se bazează pe o formă de organizare patriarhală, normele şi legile
patriarhale consolidând poziţia de subordonare a femeilor şi subliniind autoritatea bărbatului.
Accentuarea, din partea societăţii, a acestei subordonări, permite, indirect, bărbatului superior să-
şi neglijeze soţia, să o maltrateze sau să folosească alte practici similare.

O atitudine contradictorie rezultă din faptul că societatea, în esenţa ei, nu este patriarhală,
ci matriarhală, deoarece femeile sunt cele care impun valorile morale şi disciplina în familie,
devenind dominante în viaţa copiilor. Din punct de vedere psihosocial, copilul de sex masculin,
crescut într-un mediu matriarhal, interacţionează cu mama sa într-o manieră dependentă, iar
aceste nevoi de dependenţă, iar aceste nevoi de dependenţă sunt transferate de către bărbat în

28
Fantuzzo & Mohr, 1993
29
Michalski, 2004
30
Brofenbrenner, 1986
27
căsătorie. Ostilitatea latentă, orientată către femei, inhibată în perioada copilăriei prin norme
culturale, care nu permit copilului să-şi lovească mama, poate fi exteriorizată în căsătorie.

Maria Roy oferă un punct de vedere istoric, contemporan şi de viitor, asupra acestei
probleme, considerând că maltratarea soţiei este ciclică şi transmisă între generaţii, impunând,
sub acest aspect, o abordare globală, acre să determine schimbări educaţionale şi legislative la
nivelul societăţii. Autoarea subliniază faptul că, într-o societate violentă, oricine poate deveni
agresor sau victimă, atunci când violenţa este tolerată, iar victimele sunt blamate. În acest
context, toţi învaţă că agresiunea poate fi folositoare. Pentru a se introduce o legislaţie adecvată
şi pentru a da noi interpretări contractului marital, în vederea stopării violenţei în familie, Maria
Roy a apelat la diferite foruri conducătoare, la religie şi mass-media. Persecutarea femeilor este
considerată o problemă importantă, ţinând cont de dependenţa lor economică şi socială faţă de
partenerul de cuplu. O femeie maltratată, care încearcă să părăsească, împreună cu copii, arena
violenţei domestice, rămâne, de fapt, fără locuinţă. În cazul femeilor care reuşesc să-şi asigure o
independenţă economică, persecuţia partenerului se extinde, de multe ori, în afara căminului.

Martin susţine că bărbaţii îşi abuzează soţiile pentru că nimeni nu-i opreşte, femeile fiind
maltratate şi condiţionate să devină dependente. În această situaţie, căsătoria este o instituţie în
care femeile sunt prinse în rolul de victime. Ele sunt învăţate, de la naştere, că mariajul şi
maternitatea reprezintă împlinirea lor şi pentru atingerea acestor deziderate, femeile trebuie să fie
feminine, îngăduitoare, supuse, ascunzându-şi înclinaţiile de a fi libere şi categorice. Structura
patriarhală a familiei legitimează inegalitatea dintre sexe. Dacă femeile se afirmă, ele sunt
sancţionate pentru temeritate, iar dacă sunt pasive, provoacă, de asemenea, nemulţumire pentru
nepriceperea lor. După Martin, femeile nu sunt, niciodată, în poziţie de învingător.

Teoria genetică este tot mai puţin susţinută şi în vocată în explicarea dezvoltării violenţei; teoria
susţine ereditatea unor caracteristici ale personalităţii, cum ar fi ostilitatea, susţinută de o
similaritate biologică a membrilor familie. În acest fel, stilul de în teracţiune poate fi păstrat de
generaţiile următoare. Teoriile determinărilor ereditare biologic sau biopsihice precum şi cele ale
determinărilor în stinctive ale violenţei sunt tot mai puţin în vocate în abordările moderne ale
etiologiei violenţei. Violenţa este apreciată astăzi ca având o determinare socio-culturală, la care
contribuie caracteristicile personalităţii, factorii economici şi de mediu.

Deşi la nivel teoretic sunt abandonate orientările care susţin ereditatea violenţei şi predispoziţia
în dividului spre violenţă, opinia publică menţine concepţia predispoziţiei spre violenţă, ceea ce
crează o ăţitudine de toleranţă faţă de agresori. Eurobarometrul arată că 64% dintre europenii din
statele membre ale Uniunii Europene apreciază că cei care se manifestă violenţi sunt predispuşi
28
genetic spre o conduită violentă. Scorul cel mai înalt în considerarea predispoziţiei spre violenţă
este întâlnit în Grecia (88%), Irlanda (78%) şi Spania (73%). Diferenţa de scor a fost întîlnită
între studenţi (59%) şi persoanele casnice (70%) în estimarea predispoziţiei spre violenţă.31

Teoriile psihologice. Majoritatea explicaţiilor tradiţionale care se referă la maltratarea

soţiei au ca punct de plecare concepţia lui Freud (1959), masochismul feminin. În această
formulare, femeia masochistă este descrisă ca dorind să fie bătută, asemenea unui copil
neajutorat, dependent şi rău. Freud vede acest comportament autodistructiv ca rezultat al
efectului de rezolvare a conflictului oedipian. Copilul de sex feminin concurează cu mama sa,
dar se teme de pierderea iubirii ei. Pentru a renunţa la tată, fata, în mod conştient, provoacă
agresiunea acestuia. Comportamentul agresiv din partea tatălui determină părăsirea bărbatului,
temperând dorinţele timpurii pentru tată prin asocierea vinei. Paradigma implică ideea că femeile
se subordonează, din credinţa inconştientă că trebuie să sufere.

Shainness (1979) prezintă masochismul ca un proces care implică trăsături socio-

culturale. Bărbaţii violenţi tind să folosească violenţa ca pe un mecanism de intensificare a eu-
lui, deoarece repertoriul lor de comportamente nonviolente este foarte limitat. De obicei, femeile
masochiste sunt atrase de acest tip de bărbat. De aici rezultă că masochismul ar putea fi
considerat, mai curând, un comportament influenţat de evenimente culturale şi de evoluţii ale
individului, decât de un instinct, care se subordonează forţelor primare (libidoului). De-a lungul
vieţii lor, femeile masochiste au experimentat şi au încorporat comportamente violente din partea
unor persoane importante32.

Alţi factori, ca superioritatea puterii masculine şi lipsa controlului asupra proceselor

reproductive, determină comportamentele de supunere din partea femeilor. Acceptarea tacită a
abuzului este realizată de femeile care au o moştenire socială şi biologică, cu un comportament
care favorizează abuzul. Violenţa în familie constituie, uneori, o deviere a comportamentului
autodistructiv dinspre sine spre altă persoană. De exemplu, bărbaţii care se simt frustraţi sub un
anumit aspect, îşi exteriorizează sentimentele negative asupra soţiei şi a copiilor.
Comportamentul violent din partea bărbatului este, de fapt, o formă de apărare împotriva
dependenţei faţă de parteneră.

Capitolul 2. Percepţiile tinerilor vizavi de fenomenul violenţei domestice în Republica

Moldova

31
Eurobarometru 51.0, Europeans and their views on domestic violence against women (2007)
32
Carmen Gabriela Mândrilă,
29
Cercetareaa cuprins două ancheta sociologică, prin intermediul tehnicii chestionarului şi
anume: „Violenţa domestică” şi chestionarul „Sine-Alţii”. Cercetarea a fost realizată în
perioada ianuarie-martie 2010, pe un eşantion de 90 persoane, dintre care 60 nu fac parte din
familii violente (30 sex feminin şi 30 sex masculin), iar 30 sunt victime directe sau indirecte
ale violenţei domestice . Vîrsta este cuprinsă între 18-30 ani.
Datele generale vor fi prezentate în forma diagramelor cu analiza lor.

2.1. Cauzele fenomenului de violenţă domestică din perspectiva tinerilor

Interesul specialiştilor în decodarea violenţei domestice nu s-a limitat la elaborarea şi

utilizarea unor instrumente de lucru care să măsoare reprezentările sociale ale acestei forme de
agresivitate, ci s-a deplasat şi către structurarea cauzelor determinante ale acesteia. În acest sens,
s-a apreciat că se pot diferenţia trei categorii de cauze ale violenţei intrafamiliale:

 cauze care ţin de caracteristicile individuale, atât ale agresorului, cât şi ale victimei.
Astfel de cauze sunt: afectarea stării de sănătate a agresorului sau a victimei,
consumul de alcool, antecedentele infracţionale ale agresorului, instabilitatea
ocupaţională, graviditatea victimei, violenţa ostilă, gelozia;
 cauze determinate de caracteristicile relaţiei dintre victimă şi agresor. Relaţia dintre
un agresor şi o victimă poate fi privită în funcţie de multe puncte de vedere, acestea
spunând ceva despre cuplul în care s-a instalat violenţa. Caracteristicile unei astfel de
relaţii sunt date de: traiul în comun cu părinţii, locuinţa comună după divorţ, prezenţa
violenţei în copilăria victimei şi/sau agresorului, izolarea socială, perioada scurtă de
cunoaştere înainte de căsătorie, prezenţa unor relaţii adultere;

 cauze sociale ale violenţei intrafamiliale. În acest caz se au în vedere: inegalitatea de

gen în familie şi societate, toleranţa socială faţă de violenţa domestică, neimplicarea

30
 celorlalţi, sărăcia – lipsa de bani, tranziţia, absenţa serviciilor de ajutor, ignoranţa
femeilor victime privind posibilităţile de autoprotejare.
Dată fiind multitudinea factorilor care pot fi incriminaţi în determinarea situaţiilor de
violenţă, o direcţie importantă a cercetărilor se orientează spre cunoaşterea interdependenţelor
dintre: caracteristicilor partenerilor care comit abuzuri, ale victimelor violenţei, ale contextului
social, familial şi situaţional, ale nivelului de trai, ale nivelului cultural şi educaţional al celor
implicaţi, ale aşteptărilor de rol, ale tradiţiilor familiale, precum şi ale discursurilor despre
genuri. Toţi aceşti factori pot să se prezinte în ipostaze care să constituie un risc potenţial pentru
declanşarea violenţei sau pentru protejarea ei. Din punctul de vedere al prevenirii violenţei
trebuie să se cunoască atât factorii de risc, cât şi modul lor de interacţiune.

Manifestările propriu-zise ale factorilor de risc de violenţă sunt cumulative, rezultatul

interacţiunii mai multor factori accentuând pericolul pentru victimă. Cercetările au arătat că
declanşarea violenţei este mai probabilă dacă numărul factorilor de risc este mai mare. Riscul se
poate transforma în act violent în prezenţa unor condiţii declanşatoare ca alcoolul, drogurile,
stresul crescut datorită sărăciei, şomajului, lipsei unor condiţii decente de locuit, ale căror efecte

se cumulează.

În familiile dezorganizate, alcoolismul excesiv al unuia sau al mai multor membri

constituie sursa generatoare a unor tulburări permanente. În asemenea familii, consumul de
alcool constituie un factor intensificator al crizelor curente de violenţă în familie. Într-o amplă
lucrare consacrată consilierii în caz de criză, Ellen Janosik discută următoarele trei teorii
explicative ale relaţiei dintre alcool şi violenţă, îndeosebi a violenţei interpersonale33:

33
Carmen Gabriela Mândrilă, op. cit., pag. 82.
31
 - prima teorie presupune că alcoolul influenţează purtarea agresivă, violentă, prin
efectul “energizant” al alcoolului la orice nivel;
- a doua teorie subliniază că alcoolul nu provoacă direct agresiunea, dar reduce
inhibiţiile şi uşurează exprimarea agresiunii, prin diminuarea fricii faţă de
consecinţele sociale şi psihologice ale agresivităţii;
- a treia explicaţie a relaţiei dintre alcool şi agresiune se bazează pe acceptarea
psihologică, legată de efectele comportamentale ale consumului de alcool, cu tendinţa
larg răspândită, de a atribui alcoolului comportarea antisocială şi nu consumatorului
de alcool.
Majoritatea actelor cu caracter violent nu au loc exclusiv datorită drogului sau alcoolului,
dar este incontestabil că abuzul de astfel de substanţe scade nivelul autocontrolului, putând
conduce la fenomene grave de violenţă. Killen evidenţiază interdependenţa efectelor acţiunii
unor factori multipli. Ea remarcă agravarea formelor de agresivitate în familiile în care unul sau
ambii adulţi consumă alcool sau droguri. Pericolele care rezultă din asocierea relelor tratamente
şi a consumului de alcool sau droguri privesc în primul rând lipsa autocontrolului persoanei
violente, care poate duce la urmări grave pentru toţi membrii familiei, indiferent de maturitatea
lor. Deşi la baza fenomenului violenţei împotriva femeilor poate fi, aşa cum consideră concepţia
feministă, inegalitatea de gen, această cauză este prea generală pentru a putea stabili forme
concrete de intervenţie la nivelul cazurilor individuale. De aceea, multe studii privind violenţa s-
au axat pe cunoaşterea factorilor de risc care acţionează în anumite condiţii sociale, precum şi a
şanselor de a prezice violenţa.

Cel mai bun factor predictiv al violenţei nu este vreunul dintre factorii de risc cunoscuţi
sau vreo grupare de astfel de factori, ci numărul total al factorilor de risc surprinşi la un caz.
Aceasta creşte siguranţa predicţiei cazurilor de violenţă, ceea ce corespunde teoriei

32
multicauzalităţii. Cunoaşterea cumulativă a factorilor de risc este importantă nu numai pentru
identificarea cazurilor, dar şi pentru a planifica ajutorul de care au nevoie34.

2.2. Impactul psihosocial al violenţei domestice în opinia tinerilor

Rezultatele chestionarului “ Sine – Alţii ”

Media gradului de dominanţă este 11 . Această medie se află între limita minimă şi limita
medie specifice dominanţei .

Media gradului de dependenţă este 15 . Această medie se află între limita medie şi
limita maximă specifice dependenţei .

Media gradului de anxietate este 21 . Această medie se află între limita medie şi limita
maximă specifice anxietăţii .

Media gradului de nevrotizm este 12 . Această medie se află între limita medie şi limita
maximă specifice nevrotismului .

Media gradului de egocentrism este 8 . Această medie se află între limita minimă şi
limita medie specifice egocentrismilui .

Media gradului de neîncredere în sine este 40 . Această medie se află între limita medie
şi limita maximă specifice neâncrederii în sine .

Media gradului de neăncredere în alţii este 18 . Această medie se află între limita
medie şi limita maximă specifice neâncrederii în altii .

Media gradului de spirit critic este 7 . Această medie se află între limita minimă şi
limita medie specifice spiritului critic .

34
Maria Roth-Sarmosközi, op. cit., pag. 297.
33
 Media gradului de spirit autocritic este 5 . Această medie se află între limita minimă şi
limita medie specifice spiritului autocritic.

Media variabilelor este 137 . Rezultatul se încadrează în categoria atitudinilor

nefavorabile a victimelor violenţei domestice.

În urma rezultatelor obţinute la Chestionarul “ Sine – Altii ” obiectivele au fost

realizate , ipotezele s – au adeverit deoarece gradul de dependenţă, anxietate, nevrotizm,
neîncredere în sine şi neîncredere în alţii este între limita medie – limita maximă iar gradului
spiritului critic, spiritului autocritic, dominanţă şi egocentrism este între limita minimă – limita
medie.

Violenţa are asupra victimelor ei efectele unui eveniment traumatic. În categoria

evenimentelor traumatice intră dezastrele naturale (cutremure, inundaţii, fulgere), accidentele de
muncă, de circulaţie, cele casnice, etc., dar şi vătămările intenţionate produse de oameni. În
această ultimă categorie intră toate actele de violenţă comise de unii împotriva altora. Garbarino
et al. Delimitează două categorii de victime ale unor evenimente traumatice: cele primare, care
suferă direct de pe urma evenimentului, şi cele secundare, care asistă la întâmplări de natură
traumatică, exercitate asupra unor persoane îndrăgite, prieteni sau chiar necunoscuţi. Victima
primară este persoana abuzată fizic sau sexual, persoana bolnavă care nu este dusă al medic,
adolescenta ironizată continuu de un părinte şi izolată de colegii ei etc. Victimele secundare sunt
persoanele care sunt martori ai violenţelor în familie sau din afara ei (de exemplu, un copil asistă
la bătaia cruntă la care sunt supuşi fraţii lui sau mama sa); în toate aceste cazuri reacţiile
persoanelor sunt traumatice, comparabile cu cele ale celor din situaţia de victimă primară,
izvorâte din neputinţa de a interveni şi de a o ajuta pe aceasta, care este, de multe ori, o persoană
iubită.

În funcţie de persistenţa stresorilor, se deosebesc traumele de tipul I (rezultate în urma

expunerii la un singur act violent, de o mare intensitate) şi traumele de tipul al II-lea (rezultate în
urma unei serii de astfel de acte). Traumele de tipul I sunt caracterizate de amintiri recurente,
intrusive, cu reprezentări clare, detaliate. Ele sunt însoţite de întrebări reluate la nesfârşit, care să
explice “de ce?”, “de ce tocmai eu am fost atunci, în acel loc, am trăit aşa ceva?”, şi de explicaţii
sau percepţii greşite. Răspunsurile caracteristice pentru traumele de tipul al II-lea includ
diminuarea reactivităţii la lumea exterioară şi insensibilitatea psihică, auto-hipnoza şi disocierea,
dar şi furia35.

35
Maria Roth-Sarmosközi, op. cit., pag. 24.
34
 În anul 1980, prin includerea în manualul DSM-III (revizuit în 1987), s-a recunoscut
sindromul de stres post-traumatic (PTSD), ca fiind o categorie aparte de diagnostic “oficial”,
aplicabilă în cazurile persoanelor care au suferit experienţe traumatice. În cadrul sindromului
sunt incluse anxietatea accentuată, generalizată, depresia, pierderea respectului de sine,
retragerea în sine, comportamentele de evitare, de negare, de furie şi cele agresive, amintiri
recurente, flashback-uri, disociere, scăderea randamentului şi a capacităţii de adaptare pe
termen lung. PTSD se diferenţiază de formele acute ale reacţiei la stres (Acute Stres Disorder –
AST). Dacă fenomenele descrise apar în primele patru săptămâni de la acţiunea evenimentului
traumatic şi se rezolvă în această perioadă, atunci capacitatea de adaptare a organismului
victimei a biruit stresul, nu va suferi de PTSD. Dacă însă simptomele persistă mai mult de o
lună, consecinţele psihice se vor prelungi pentru perioade de timp greu de determinat, adesea, în
lipsa unui ajutor de specialitate, pentru toată viaţa.

Câteva din categoriile de tulburări care pot deveni cronice la persoanele victime ale
violenţei şi care pot îngreuna adaptarea în continuare la sarcinile zilnice sunt:

- tulburări de somn, datorită coşmarurilor sau gândurilor recurente, care împiedică

persoana să se odihnească;
- probleme de memorie, amintiri obsesive, declanşate de senzaţii vizuale, auditive sau
olfactive care fac ca victima să retrăiască evenimentul traumatic al abuzului; uneori
blocări sau pierderi de memorie, legate în special de momentul violent;
- hiperexcitabilitate sau mare inerţie în comportament, sau chiar alternarea celor două
aspecte;
- probleme de concentrare în desfăşurarea activităţilor de fiecare zi, lipsa de interes şi
ADHD (hiperactivitate şi deficit de atenţie);
- tulburări de afect, de tip anxietate, labilitate crescută, anxietate generalizată, panică,
fobii, impulsivitate, crize de plâns;
- gânduri de suicid, acre sugerează victimei că nu mai merită să trăiască;

35
 - comportament de automutilare, prin care victima doreşte să îşi afirme capacitatea de
autocontrol asupra propriului corp, a cărui durere o ajută să îşi simtă mai bine
limitele;
- comportament obsesiv, compulsiv, prin care victima se simte constrânsă să comită
anumite acţiuni, fără să se poată împotrivi;
- răbufniri, comportament exploziv prin care victima reacţionează vehement la stimuli
inofensivi din partea anturajului ei;
- tulburări de tip disociativ, de pierdere a contactului cu realitatea şi alunecarea în plan
imaginativ;
- comportament sexual reactiv, tulburări de sexualitate.
Efectele violenţei intrafamiliale asupra copiilor. Într-o familie bântuită de violenţă,
copii cresc într-o atmosferă în care nevoile lor de bază, nevoia de siguranţă, de viaţă ordonată, de
dragoste sunt profund neglijate. Funcţiile parentale nu mai pot fi împlinite la nivel optim. O
mamă victimă a violenţei soţului este mai puţin capabilă să asigure îngrijirile de bază necesare
copilului (hrana, igiena, hainele, sănătatea fizică) sau să-l protejeze pe acesta de răniri, accidente,
pericole fizice sau sociale. Personalitatea copilului care creşte într-o atmosferă violentă nu este
uniformă pentru toţi indivizii. Unii dintre ei devin mai puternici şi mai norocoşi să facă faţă
forţei distructive a violenţei domestice şi scapă mai puţin marcaţi. Este însă şansa pe care o au
doar unii copii şi în virtutea căreia nu poate fi neglijat efectul nociv al violenţei domestice asupra
dezvoltării noilor generaţii.

Copiii care trăiesc într-o familie violentă ajung să dezvolte aceleaşi comportamente ca şi
părinţii lor. Indiferent de vârstă, copiii sunt învăţaţi că violenţa este o metodă eficientă de a
controla alţi oameni. Studiile au arătat că adolescenţii care trăiesc într-un mediu violent sunt
următoarea generaţie de agresori şi victime. Copiii din familiile violente învaţă că:

 este acceptabil ca un bărbat să lovească o femeie;

 violenţa este modul de a obţine ceea ce vrei;
 oamenii mari au o putere pe care nu o folosesc cum trebuie;
 bărbaţii care pedepsesc femeile şi copiii sunt masculi adevăraţi;
 exprimarea sentimentelor înseamnă slăbiciune;
 nu vorbi despre violenţă!;
 nu avea încredere!;
 nu simţi!;
Copiii care trăiesc într-un mediu violent sunt martori ai ameninţărilor verbale, aruncării
obiectelor, bătăilor, ameninţărilor cu arme, torturării sexuale, încercărilor de sinucidere, crimelor.
36
Copiii nu sunt numai martori, ci pot fi şi victime în timpul acestor incidente. Studiindu-se copiii
care au ajuns în adăposturile pentru victimele violentei domestice, au fost observate următoarele
efecte ale violenţei, in funcţie de stadiul de dezvoltare, indiferent dacă un copil este martor sau
victimă a agresiunilor:

 sugarii reacţionează la mediul din jurul lor; când sunt supăraţi plâng, refuză mâncarea
sau se închid în sine şi sunt foarte susceptibili faţă de deprivarea emoţională. Sunt foarte
vulnerabili;

 copii antepreşcolari încep să dezvolte încercări primare de a relaţiona cauzele de

emoţii; prezintă probleme de comportament cum ar fi îmbolnăviri frecvente, timiditate profundă,
stimă de sine scăzută şi probleme sociale la grădiniţă cum ar fi loviri, muşcări sau contraziceri.
La acest stadiu apar diferenţele de gen;

 la vârsta preşcolară, copiii cred că tot se învârte în jurul lor şi este provocat de ei. Dacă
sunt martori ai violenţelor sau abuzului, pot crede că ei le-au provocat. Unele studii au arătat că
băieţii preşcolari au cele mai mari rate ale agresivităţii şi cele mai multe probleme somatice, faţă
de alte grupe de vârstă;

 copiii de şcoală primară, în special în stadiul târziu, încep să înveţe că violenţa este
calea cea mai potrivită pentru a rezolva conflictele într-o relaţie. Deseori au probleme la teme, iar
la fetele din această grupă de vârstă au fost identificate cele mai ridicate nivele de agresivitate şi
depresie;

 adolescenţii văd violenţa ca o problemă a părinţilor lor şi deseori consideră victimă ca

fiind vinovată. Conflictele dintre părinţi au o influenţă profundă asupra dezvoltării adolescenţilor
şi a comportamentului lor ca adulţi şi este cel mai puternic predictor al delincvenţei violente.

Exista numeroase efecte principale la copiii martori ai violenţei domestice şi unele efecte
subtile. Cel mai bine documentate şi notabile efecte sunt creşterea agitaţiei şi comportament
agresiv, ca şi depresia şi anxietatea.

Comportament agresiv şi neobedient. Copiii care au fost martori ai violenţei în familie

deseori devin agresivi cu colegii, prietenii şi profesorii. Ei tind să fie neobedienţi, iritabili şi uşor
de înfuriat. Copiii care distrug obiectele şi au tendinţa de a se implica în conflicte, pot dezvolta o
personalitate delincventă în adolescenţă. Aceste comportamente sunt mai pronunţate la băieţi, dar
au fost identificate în număr semnificativ şi la fete.

37
 Emoţii şi conflicte interioare. Problemele emoţionale interioare, cum ar fi anxietatea,
depresia, stima de sine scăzută, închiderea în sine şi letargia, au fost identificate la copiii expuşi
la violenţa domestică. Alţi copii prezintă afecţiuni somatice (suferinţe corporale, dureri şi
îmbolnăviri fără o cauză medicală). Aceste simptome apar pentru că există o tensiune internă
acumulată, la copiii care nu găsesc moduri de rezolvare a unor probleme, care nu îşi pot exprima
conflictele sau nu pot căuta ajutor. Mulţi observatori au constatat că interiorizarea problemelor,
alături de nevoia de a se comporta exemplar şi dorinţa exagerată de a-şi ajuta mama, sunt
caracteristice fetelor care au fost martore ale abuzurilor în familie.

Efecte la nivelul dezvoltării sociale şi educaţionale. Alte studii au arătat că acei copii
martori ai violenţelor sunt influenţaţi la nivelul dezvoltării sociale şi educaţionale. Copiii care
sunt sau au fost implicaţi în incidente familiale violente sunt preocupaţi de această problemă şi
nu se pot concentra asupra cerinţelor educaţionale. Dezvoltarea lor socială poate fi afectată
pentru că ei sunt foarte trişti, anxioşi sau prea preocupaţi ca să se implice, sau tendinţa lor de a
folosi strategii violente în rezolvarea problemelor interpersonale îi fac nepopulari şi se simt
respinşi. Unii asistenţi sociali au constatat că femeile din grupuri imigrante, cu o cultură diferită,
care au trăit într-un mediu violent îşi neglijează educaţia, lupta prin metode acceptate cultural de
a părăsi familia, cum ar fi căsătoriile timpurii, luarea unei slujbe înainte de a fi definitivat
studiile.

Stresul post-traumatic (post-traumatic stress disorder – PTSD). Studiile recente au

demonstrat că mulţi copii martori ai violenţelor prezintă PTSD. Definiţia tulburării post-
traumatice, găsită în DSM-IV explică: persoana care suferă de stres post-traumatic a fost expusă
unei ameninţări cu moartea sau unei răniri sau unei ameninţări a integrităţii sale fizice; răspunsul
persoanei include frica intensă, neputinţă sau oroare; în cazul copiilor – comportament agitat sau
dezorganizat. În plus, evenimentul este reexperimentat prin coşmaruri, amintiri recurente ale
evenimentului produse de anumite elemente sugestive, etc.; există o evitare continuă a stimulilor
care amintesc persoanei de incident; sunt prezente simptome ale unei permanente stări de treaza,
cum ar fi dificultăţile în adormire, iritabilitatea, izbucnirile de furie, dificultăţi de concentrare,
hipervigilenţă şi o teamă exagerată. Mulţi copii care au fost expuşi la violenţe nu au cunoscut
niciodată un mediu calm, paşnic, chiar din copilărie, şi de aceea dezvoltarea şi reacţiile lor sunt
afectate în mod diferit şi cronic decât ale copiilor care nu au experimentat decât un singur
eveniment traumatic într-un mediu liniştit şi sportiv.

Simptome ascunse. În mod frecvent, sunt şi multe simptome ascunse la copiii expuşi la
violenţa în familie, cum ar fi atitudinile improprii faţă de folosirea violenţei în rezolvarea

38
conflictelor; atitudini improprii faţă de folosirea violenţelor împotriva femeilor; acceptarea
violenţelor în relaţiile intime; hipersenzitivitate faţă de problemele din mediul familial;
sentimentul că sunt vinovaţi pentru violenţe.

Trebuie accentuat faptul că, chiar dacă nu există dubiu că copiii martori şi/sau victime ale
violenţei domestice sunt afectaţi în plan comportamental, cognitiv şi emoţional, cercetările nu
sunt foarte concluzive în ceea ce priveşte efectele definitive la nivelul sexului, vârstei sau
stadiului de dezvoltare. Inconsistentele sugerează că sunt mulţi factori care trebuie luaţi în
considerare: durata şi frecvenţa violenţelor, rolul copilului în familie, numărul separărilor şi
mutărilor, dezavantajele sociale şi economice.

Efectele violenţei intrafamiliale asupra victimelor adulte. Starea de dispoziţie a

victimelor se caracterizează prin labilitate, fiind cu precădere depresive. Nu o dată s-au gândit la
sinucidere. Suferă de insomnie, iar sănătatea le este afectată. Manifestă anxietate faţă de soţ, de
necunoscut, de nereuşită. Stima de sine le este afectată. Eşecul familial este generalizat în viaţa
victimei, ocupând toate planurile. Situaţia materială precară o pune în imposibilitatea găsirii unor
soluţii pentru a ieşi din situaţia existentă. În general, doreşte o realizare imediată, palpabilă, cum
ar fi: securitatea ei şi a copiilor în faţa soţului agresiv, internarea soţului într-o clinică de
dezalcoolizare sau într-o clinică psihiatrică, sau doreşte o locuinţă unde s-ar putea adăposti şi ar
putea trăi în linişte. Fiind frământată de griji şi gânduri, victima prezintă o anumită incapacitate
de a se concentra, fapt ce îngreunează găsirea unei soluţii pentru situaţia în care se află.

Efectele violenţei intrafamiliale în plan social. Spre deosebire de alte state, în

Republica Moldova, atitudinea violentă manifestată în familie a fost favorizată şi de existenţa
unor mituri privind rolul femeii în viaţa conjugală. Mai patriarhali decât alţii, susţinători ai
ideilor tradiţionaliste, parte a românilor consideră că “locul femeii este la cratiţă” în timp ce
bărbatul trebuie “să aducă bani în casă” şi “să conducă” atât în familie, cât şi în societate. De
cealaltă parte, românii democraţi (în general tinerii) consideră că, atât în familie, cât şi în
societate, nu contează cine ocupă rolul de lider şi deci nu sunt de acord cu aranjamentul de tip
tradiţional al familiei. În ceea ce priveşte violenţa în familie, românii suferă de anumite “clişee”,
cum ar fi: “bătaia e ruptă din rai”, “un bărbat care nu-şi bate femeia nu o iubeşte cu adevărat”,
“femeia trebuie bătută din când în când, că dacă tu nu ştii ştie ea de ce”. Este deci evident că
violenţa în familie nu este provocată, dar este favorizată de un complex distorsionat, care acceptă
comportamentul violent drept “normal”. Pe de altă parte, violenţa în familie experimentată în
copilărie duce la învăţarea conduitei violente şi practicarea acesteia la maturitate, justificată fiind
de clişee.

39
 Amploarea şi gravitatea consecinţelor psihice ale violenţei asupra victimelor depinde, pe
de o parte, de o serie de caracteristici personale cum sunt inteligenţa, voinţa, adaptabilitatea,
optimismul, dorinţa de autodepăşire, experienţele anterioare pozitive, capacitatea de schimbare
etc., care pot ajuta victima să facă faţă situaţiei dificile. Pe de altă parte, gravitatea traumei
depinde şi de sprijinul pe care îl primeşte victima de la persoanele dragi din jur, de la persoanele
semnificative din comunitate şi de la specialişti36.

Concluzii şi recomandări

Violenţa domestică deşi este un fenomen universal, se manifestă în forme şi modalităţi care ţin,
de organizarea socială şi juridică din diferite ţări aflate la rândul lor, în diferite stadii de
dezvoltare şi de reformă-reformă influenţată şi de forţa actuală a tradiţiei precum şi a gradului de
toleranţă faţă de violenţa în general.

Dar indiferent de formele sub care se înfăţişează acest fenomen se poate constata o anumită
accentuare a violenţei, o anumită escaladare a ei, ca şi pătrunderea fenomenului în cele mai

36
Maria Roth-Sarmosközi, op. cit., pag. 28.
40
adânci cute ale personalităţii umane, ceea ce îndreptăţeşte concluzia că violenţa costituie una
dintre cele mai grave probleme ale timpurilor noastre.

Gravitatea fenomenului este amplificată şi de faptul că agresiunile şi violenţele se petrec

cel mai adesea într-un mediu închis, în cadrul relaţiilor familiale şi private care se bucură de
protecţia autorităţilor ca urmare asemenea acte ori ajung să fie cunoscute într-o mai redusă
măsură sau deloc, în momentul comiterii fie sunt sesizate de către victime numai după ce au
suportat întreaga gamă de prejudicii (fizice, psihice ,materiale) pe care acestea le-au generat. În
asemenea condiţii este mult îngreunată şi profilaxia victimală. Diversitatea reglementărilor în
materie de violenţă în familie, ca şi ambiguitatea unora dintre ele, confirmă în linii mari
observaţiile de mai sus, privind complexitatea şi gravitatea fenomenului. De aici şi numeroasele
confruntări de idei, de soluţii care au loc în scopul identificării acelor mecanisme care să aibă
aptitudinea de a menţine echilibrul delicat între respectul caracterului privat al vieţii de familie şi
intervenţia oficială.

Sub acest aspect devin deosebit de preţioase acele încercări la nivel european de a se
elabora anumite linii directoare care să unească şi în plan juridic eforturile de a depăşi această
diversitate. Este vorba de asigurarea pe cât este posibil, a unei unităti în diversitate. În acelaşi
timp, chiar în ţările în care au fost promulgate legi speciale cu privire la violenţa în familie, între
care şi în ţara noastră, ar trebui extinsă reglementarea şi la alte numeroase forme ale violenţei
sexuale care nu sunt în mod oficial recunoscute nici sancţionate. Reacţiile în plan juridic,
concretizate în Legea37 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie, reflectă prin
37
Legea din 1.03.2007
41
prevederile sale interesul factorilor sociali instituţionalizaţi şi neinstituţionalizaţi pentru
reducerea dimensiunilor fenomenului de victimizare a femeilor şi copiilor, în familie şi în afara
ei precum şi o mai mare sensibilizare a familiei şi comunităţii pe linia eficacităţii intervenţiilor.
Aceasta nu înseamnă că nu mai trebuie căutate şi alte strategii de acţiune care să vizeze
deopotrivă prevenirea victimizării şi tratamentul juridic al acesteia, încât să se poată ajunge la
modalităţi de acţiune care să implice o colaborare între factorii sociali, economici, politici, de
sănătate mentală, etc.-atât la nivel naţional, cât şi local.

Experienţa, atât cât există pe acest plan, s-ar cere combinată cu cercetarea. Avem în vedere
strategii multidisciplinare prin care să se realizeze, atât informarea, cât şi sensibilizarea opiniei
publice, în direcţia acceptării de către aceasta a fenomenului violenţei în familie ca pe o
problemă a societăţii dar şi ca o problemă a autorităţilor care trebuie să fie receptive şi mai
deschise la problemele pe care le implică acest gen de violenţă. Societatea nu se poate eschiva
de la îndatorirea de a se ocupa sistematic şi prin toate structurile sale de protecţie socială şi legală
a victimelor şi a infractorilor şi nici de la prevenirea unor eşecuri începând chiar cu formarea
familiilor. Nu ar fi lipsit de importanţă dacă O.N.G-urile din ţara noastră, asociaţiile, fundaţiile şi
organizaţiile umanitare care au ca profil protejarea familiei, în special a copiilor şi a femeilor
victime, şi-ar uni inclusiv fondurile şi alte posibilitati materiale ce le au pentru asemenea
intervenţii în vederea lărgirii şanselor de protecţie a victimelor, inclusiv la nivel naţional şi de
mobilizare a acestora de a ieşi din anonimatul impus; într-un fel, şi prin ignorarea lor.Prin
desecretizarea violenţei familiale şi la nivelul societăţii nu numai la nivelul fiecărei familii, ar
dispare în mare măsură şi aspectul spectaculos pe care deseori s-a pus accentul prin prezentarea
uneori a unor anume cazuri. La aceasta s-ar putea adăuga elaborarea de strategii
multidisciplinare prin care să realizeze, atât informarea, cât şi sensibilizarea opiniei publice, în
direcţia respingerii fenomenului violenţei în familie şi în societate ca mod de rezolvare a
conflictelor din cadrul grupurilor sociale. Pe de altă parte s-ar impune ca şi autorităţile să fie mai
receptive şi mai deschise la problemele pe care le implică acest gen de violenţă, şi să li se
atribuie competenţa mai largă de intervenţie. În acest mod s-ar putea evalua mai lucid şi
direcţiile de acţiune ale organelor de stat şi ale societăţii civile, iar iniţiativele lor în acest
domeniu ar putea fi mai bine direcţionate.

Între soluţiile posibile de prevenire a violenţei ar trebui reflectat şi la identificarea şi

anihilarea factorilor de risc care pot provoca în mediul familial declanşarea unor agresiuni. În
această ordine de idei, s-ar putea discuta şi necesitatea sprijinirii victimelor sărăciei, printr-o mai
bună organizare a vieţii economice, desfăşurarea de acţiuni mai energice de combatere a
consumului exagerat de alcool, intensificarea educaţiei prin şcoală, biserica în rândul paturilor
42
defavorizate ale societăţii şi alte măsuri preventive ale violenţei. S-ar impune şi întocmirea unei
evidenţe a tuturor serviciilor cu atribuţii de intervenţie în apărarea victimelor violenţei în familie
cât şi a echipelor de intervenţie existente la nivelul Municipiului Chişinău şi a altor oraşe din
ţară. Această situaţie ar urma să fie afişată în locuri vizibile cu adrese, telefoane, etc şi
popularizată prin intermediul mass-mediei menţionându-se toate modalităţile de prim ajutor pe
care-l pot primi victimele.

Totodată mass-media ar putea informa populaţia şi asupra conţinutului actelor privitoare la

violenţa în familie, în vederea conştientizării victimelor acestui gen de violenţe asupra căilor
legale prin care li se asigură protecţia ca şi pentru impulsionarea autorităţilor de a se autosesiza
în asemenea cazuri. Prin unirea tuturor factorilor de control social se creează posibilităţi sporite
de creeare a condiţiilor unei preveniri eficiente a violenţei intrafamiliale şi faţă de femeie
actţonându-se atât asupra factorilor materiali de risc (şomaj, mizerie, alcoolism, lipsa de
educaţie) cât şi asupra conştiinţei acelora care se dedau la acte de violenţă. Problema violenţei
intrafamiliale nu este o chestiune care ar trebui să preocupe numai autorităţile dar şi societatea
civilă în genere, comunitatea în care trăiesc persoanele violente. Aceşti factori trebuie să
acţioneze împreună atât pentru prevenirea şi combaterea actelor de violenţă dar şi pentru
ridicarea gradului de conştiinţă a victimelor agresiunilor; acestea trebuie să-şi ridice glesul şi să
militeze pentru respectarea drepturilor în cadrul familiei şi a societăţii.

Un Comitet Naţional de acţiune contra fenomenelor violente care au loc în societate, ar

aduce un plan de siguranţă în familiile bântuite de agresivitate. Teritoriul fenomenelor încadrate
generic ca violenţe este destul de bine delimitat. Mai puţin clare sunt conceptele legate de ceea
ce precede violenţa, de trecerea la act, fie acestea legate de persoană fie legate de circumstanţele
declanşării sale.

43
 Bibliografie:

1. Banciu, D., Rădulescu, S.M., Voicu, M., Introducere în sociologia devianţei, Bucureşti,
Editura Ştiintifică şi Enciclopedică, 1985.
2. Chelcea, S., Ilut, P. (coord.), Enciclopedie de psihosociologie, Bucureşti, Editura
Economică, 2003.
3. Ferreol, G., Neculau, A. (coord.), Violenţa – Aspecte psihosociale, Iaşi, Editura Polirom,
2003,
4. Ilut, P., Valori atitudini şi comportamente sociale – Teme actuale de psihosociologie, Iaşi,
Editura Polirom, 2004.
5. Liiceanu, A., Violenţa umană: o nelinişte a societăţii contemporane
6. Neculau, A.(coord.), Psihologie sociala, Iaşi, Editura Polirom, 1996,
7. Violenţa –Ancheta Socială – Profesor coordonator lect. univ. dr. Dana Şerban, realizatori:
Valcu Nicoleta, Volintiru Claudia, Vornicelu Simona; Facultatea Management Economic,
anul 2005.
8. Violenţa în familie – sondaj statitistic - Profesor coordonator lect. univ. dr. Dana Serban,
realizatori: Preda Marina Eugenia, Şerban Denisa Andreea
9. Asistenţă Socială-Studii şi Aplicaţii –Volum coordonat de George Neamţu şi Dumitru Stan,
Polirom,2005
44
10. Legea din 01.03.2007 cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei
11. Revista de cercetare şi intervenţie socială nr 23 din 200808
12. Adler, A., Cunoasterea omului, Ed.Iri, Bucuresti, 1996;
13. Cartana, C.; Tone, T.; “Tendinte in evolutia familiei in Romania” in Societatea
Romaneasca, nr. 5, Ed. Academiei Romane, Bucuresti,1994;
14. Ghebrea, A.; Tessier, R.; Cuplul si familia romaneasca: mentinerea precara a familiei
traditionale, in Socoilogie Romaneasca, nr.5.pg. 475-489, 1994;
15. Mitrofan, I.; Ciuperca C.; Psihologia vietii de cuplu – Intre iluzie si realitate, Ed. SPER,
Bucuresti, 2002;
16. Schiopu, U.; Verza, E., Psihologia varstelor, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1981;
17. Voinea, M.; Psihosociologia familiei, T.U.B., Bucuresti,1993;
18. Cătălin Zamfir, Lazăr Vlăsceanu, Dicţionar de sociologie, Ed. Babel, Bucureşti, 1998
19. Septimiu Chelcea, Tehnici de cercetare sociologică, Ed Comunicare.ro, Bucureşti, 2001
20. Septimiu Chelcea, Iniţiere în cercetarea sociologică, Ed. Comunicare.ro, Bucuresti, 2004
21. Ariès, Philippe; Duby, Georges, Istoria vieţii private, Editura Meridiane, Bucureşti ,1994-
1998.
22. Arnold Van Gennep .Riturile de trecere. (Les rites de passage, Nourry, Paris, 1937-1958).
23. Banciu, D., (1994), Control social şi sancţiune socială, Editura Victor, Bucureşti;
24. Boudon, R. (coord.), (1997), Tratat de sociologie, Editura Humanitas, Bucureşti;
25. Ciofu, C., (1999), Interacţiunile părinţi-copii, Editura Medical Amaltea, Bucureşti;
26. Dragomirescu, V. T., (1976), Psihologia comportamentului deviant, Editura Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucuresti;
27. Eurobarometru 51.0, europeans and their views on domestic violence against women
(2007)
28. Frobenius Leo, Paideuma, Editura Meridiane, Bucureşti, 1985.
29. Ionescu, S., (2001), Copilul maltratat. Evaluare, preventie, intervenţie, Editura Fundaţiei
Internationale pentru Copil si Familie, Bucuresti;
30. J. M. Henslin, „Social Problems”, Prentice Hall, 1990
31. Larry W. Bennett, Substance abuse and the Domestic assault of Women, Social Work,
Journal of National association of Social Workers, 6/1996
32. Mitrofan, N., (coord.), (1997), Psihologie judiciara, Casa de Editura si Presa „Sansa” SRL,
Bucuresti;
33. Mihăilescu Ioan, Familia în societãţile moderne, T.U.B., 1995.
34. Michalski, J.H., (2004) în Making Sociological Sense Out of Trends in Intimate Partner
Violence. A social Structure of Violence against Women, Violence Against Women, Sage
Publication, nr. 6
45
35. Neamţu, G., Câmpeanu, I., Ungureanu, C., (1998), Interventie si preventie în asistenta,
Editura Fundatiei „Chemarea”, Iasi;
36. Ogien, A., (2002), Sociologia devianţei, Editura Polirom, Iasi;
37. Păunescu, C., (1994), Agresivitatea şi condiţia umană, Editura Tehnica, Bucuresti;
38. Rădulescu, S., (1998), Sociologia deviantei, Editura Victor, Bucuresti;
39. Radulescu, S., (1999), Devianţa, criminalitate şi patologie socială, Editura Lumina Lex,
Bucureşti;
40. Ritzer, „Social problems”, Random House, N.Y., 1975
41. Stănciulescu E., Sociologia educaţiei familiale, Editura Polirom, Iaşi, 2002.
42. http://www.farmaciata.ro/SitFiles/articol_no_ph.php?id=17
43. Monitorul Oficial, Lg.1.03/2007
44. http://www.endabuse.org/resources/facts/DomesticViolence.pdf
45. http://home.cybergrrl.com/dv/stat/statbwkill.html
46. http://home.cybergrrl.com/dv/stat/statcrim.html
47. http://home.cybergrrl.com/dv/stat/statgen.html
48. http://www.findcounseling.com/journal/domestic-violence/emotional-abuse.html
49. http://www.findcounseling.com/journal/domestic-violence/physical-abuse.html
50. http://www.findcounseling.com/journal/domestic-violence/sexual-abuse.html
51. http://www.findcounseling.com/journal/domestic-violence/domestic-violence-effects.html
52. http://www.findcounseling.com/journal/domestic-violence/domestic-violence-children.html
53. http://www.ziarultricolorul.ro/eveniment.html?aid=11444
54. http://www.coe.ro/ptcoe/COMUNICAT%20final.doc
55. http://www.realitatea.net/85507_Peste-2000-de-femei--victime-ale-violentei-domestice--de-
la-inceputul-anului-.html

46
Anexe

Anexa 1: Roata Puterii

47
48
Anexa 2 Diferenţa dintre violenţa domestică şi cea în familie

49
Anexa 3

CHESTIONAR “ SINE – ALTII ”

INSTRUCTAJ: Citiţi cu atentie chestionarul .La fiecare punct se răspunde printr-una din
următoarele variante :

A- Nu este adevărat pentru mine

B- Putin adevărat pentru mine
C- Pe jumătate adevărat pentru mine
D- De cele mai multe ori adevărat pentru mine
E- Adevărat pentru mine
Alege-ţi varianta care vi se potriveşte cel mai bine .

Nu uita ! Cel mai bun răspuns este cel care ţi se potriveşte !

1. Consider că este uşor să am o mare influenţă asupra unora din prietenii mei
2. Dacă alţii fac o greşală în prezenţa mea, în mod sigur le-o arăt
3. Nu ţin seama de sentimentele altora când am un scop de îndeplinit.
4. Mă simt foarte prost cănd sunt cu oameni care au o poziţie superioară faţă de mine în
activitatea profesională
5. Simt nevoia să mă scuz pentru comportamentul meu
6. Dacă cineva mă critică în faţă, mă face să mă simt umilit şi lipsit de valoare
7. Îmi schimb părerea sau felul în care acţionez ca să mulţumesc pe cineva
8. Consider că este foarte greu să mă intereseze cu adevărat activităţile unora din prieteni
mei
9. Regret faptele pe care le-am făcut cănd îmi dau seama că comportamentul meu a rănit
pe altcineva
10. Sunt foarte critic cu privire la îmbrăcămintea, manierele, ideile unora din prietenii mei
11. Unii dintre prietenii mei fac lucruri pe care întotdeauna le dezaprob

50
12. Mă nelinişteşte faptul că s-ar putea că unii dintre prietenii sau cunoştinţele mele să nu
mă agreeze
13. De foarte puţine ori se întâmplă să laud oameni pentru talentele sau lucrurile pe care le-
au făcut
14. Mă simt inferior ca persoană în faţa unora dintre prietenii mei
15. Trebuie să am mare grijă pe la reuniuni, ceaiuri de teamă să nu spun sau să fac ceva
care să nu placă celorlalţi
16. Mă nelinişteşte şi mă supără faptul că nu mă pot hotărâ la timp
17. Nu văd nimic rău în “ a călca puţin peste alţii” dacă aceasta mă ajută să-mi ating scopul
în viaţa
18. Consider că am foarte puţin posibilitatea ca să contribui la bună starea altuia
19. Cănd fac cunoştinţă cu o persoana încep să o observ bine ca să văd dacă sunt mai bun sau
nu atât de bun ca ea
20. Mă enervez foarte uşor din cauza oameniilor care mă contrazic
21. Încerc să-i fac pe oameni să facă ceea ce vreau eu să facă
22. Prefer să fiu singur decât să am o prietenie intimă cu oamenii din jurul meu
23. Simt că o să ratez dacă nu schimb ceva din comportamentul sau din viaţa mea
24. Imi trebuie câteva zile sau chiar mai mult timp ca să trec peste un eşec pe care l-am avut.
25. În general , sportivii nu sunt la fel de maturi din punct de vedere social
26. Unii oameni pe care îi ştiu devin încrezuţi cănd au vreun succes sau obţin o distincţie.
27. Când întîlnesc o persoană pentru prima data mă nelinişteşte foarte mult gândul dacă mă
place sau nu.
28. Cel puţin unul dintre prietenii mei depinde de mine in privinţa sfaturilor şi ajutorului cu
privire la hotărârile pe care trebuie să le ia.
29. Nu-mi permit să discut opinia altuia când e sigur că e justă.
30. Intru în panică dacă mă gândesc la ceea ce am făcut greşit sau că s-ar putea să greşesc in
viitor.
31. Deşi oamenii mă laudă, simt că în realitate nu sunt vrednic de laudele lor.
32. Consider că sunt altfel decât prietenii şi cunoştiinţele mele.
33. Foarte repede învăt că am puţin de aşteptat de la oameni.
34. Tac din gură sau spun mici minciuni în prezenţa prietenilor mei ca să nu le dezvălui că
gândesc altfel sau că sunt diferit de ei.
35. Succesul celor mai mulţi oameni pe care îi cunosc se bazează pe evadarea din viaţa obisnuită.
36. Succesul altora înseamnă foarte puţin pentru mine dacă nu-mi demonstrează că sunt prieteni loiali.
37. Sentimentele mele pot fi uşor rănite
51
38. Dacă stau să mă gândesc la trecutul meu există câteva puncte de care mi-e rusine.
39. Cred că aş fi mai liniştit dacă n-aş avea atâtea lipsuri.
40. Nu mă interesează deloc opiniile altora atât timp cât sunt convins că sunt pe drumul cel bun.
41. Mă îndoiesc că planurile mele se vor realiza aşa cum vreau eu.
42. Cred că sunt prea timid.
43. Intr-un grup nu-mi prea exprim parerea pentru că-mi este frică ca alţii să nu gândească
rău despre mine.
44. Imi este foarte greu să-i simpatizez pe oamenii ale căror nenorociri se datorează
defectelor lor.
45. Oamenii care nu sunt in stare să lucreze din răsputeri ca să-şi atingă scopul să nu se
aştepte la nici un ajutor din partea mea când se afla in necaz .
46. Mă critic „după” pentru că am acţionat prost în anumite situaţii.
47. Nu are nici un sens să ajungi la o întelegere cu cineva. Când oamenii sunt mai puţin
capabili nu-mi place să am de – a face cu ei.
48. Unii oameni încearcă să capete mai mult de la viaţă, decât sunt capabili să obţină.
49. Nu sunt de acord să pierd timp şi energie ca să fac servicii altora; mă îngrijesc mai mult
pe mine şi îi las pe alţii să muncească pentru ei însişi
50. Dacă aud că o persoană a avut o părere proastă despre mine, îmi dau toată silinţa ca
atunci când o vad să-i fac o părere cât mai bună despre mine.

52
 A B C D E

Anexa 5 CHESTIONAR ” S – A ”
27

Foaie de răspuns 28

A B C D E 29

1
30

31
3

4 32

5
33

6
34
7

8 35

9
36

10
37
11

38
12

13 39

14
40
15

41
16

17 42

18
43

19

44
20

21 45

22
46

23
47
24

25 48

26 53
49

50
numele şi prenumele : _________________________________

Vârsta : ___ani

Sex : ____

Anexa 6
CHESTIONARULUI
VIOLENŢA DOMESTICĂ

1. Ce vîrstă aveţi?
o 18-20 ani
o 21-23 ani
o 24-26 ani
o 27-30 ani
2. Sexul.
o Masculin
o Feminin
3. Care este statutul dumneavoastră profesional şi ocupaţional?
o Patron
o Angajat
o Liber profesionist
o Şomer
o Lucrător familial neremunerat
o Casnică, elev, student, militar în termen
4. Care este nivelul studiilor absolvite?
o Fără studii
o Liceu
o Postliceală
o Facultate
o Postuniversitară
5. Sunteţi satisfăcut de venitul Dvs?
o Satisfăcut
o Nesatisfăcut
6. Care este starea dumneavoastra civila?
o Căsătorit/ă

54
 o Necăsătorit/ă
o Divorţat/ă
o Vaduv/ă
o Concubinaj
7. Cati copii aveţi?
o un copil
o doi copii
o trei copii
o mai mult de trei copii
o nici unul
8. Mediul în care locuiţi?
o Mediu urban
o Mediu rural
9. Cum apreciaţi atmosfera în casă?
o Armonioasă
o Acceptabilă
o Tensionată
o Foarte tensionată
10. Sunteţi de acord cu manifestările de violenţă domestică?
o Acord total
o Acord parţial
o Indiferent
o Dezacord parţial
o Dezacord total
11. Cine credeţi că sunt victimele violenţei domestice, în general?
o Bărbatul
o Femeia
o Copiii
o Bătrînii
12. Cine credeţi că este agresorul, cel mai des?
o Bărbatul
o Femeia
o Copilul
o Altul.....................................

55
 13. În opinia dumneavoastrăa, care este gradul de importanţă al motivelor violenţei
domestice?

MOTIVELE DELOC PUŢIN IMPORTANT FOARTE NU ŞTIU/

VIOLENŢEI IMPORTANT IMPORTANT IMPORTANT REFUZ

ALCOOLUL

GELOZIA

SĂRĂCIA

EDUCAŢIA

FACTORII
PSIHOLOGICI

NEÎNŢELE-
GERILE ÎN
FAMILIE

ALTE CAUZE

14. Sunteţi sau aţi fost o victimă a violenţei domestice?

o Da
o Nu
o Refuz
15. Care este sau a fost frecvenţa abuzului?
o Foarte des
o Des
o Rar
o Foarte rar
o 1 dată
o Niciodată
16. Care este sau a fost gravitatea abuzului?
o Foarte grav
o Grav
o Puţin grav
o Deloc grav
17. Cine este sau a fost agresorul?

56
 o Parinţii
o Soţul/soţia
o Partenerul/partenera
o Copiii
o Alte persoane................................
18. Ce autorităţi ale statului au rolul de a se implica în cazul de violenţă domestică?
o Guvernul
o Primaria
o Justiţia
o Poliţia
o Autorităţile pentru protecţia copilului
o Organizaţiile neguvernamentale/societate civilă
o Organizaţiile internaţionale
o Nu ştiu/Refuz
19. Aţi apelat la vreo organizaţie în urma agresiunii?
o Da
o Nu
o Nu încă
20. Ce măsuri cunoasteţi că sunt luate de către autorităţi?
o Amenda
o Condamnare
o Restricţii
o Altele....................
21. Cît de eficiente consideraţi că sunt măsurile luate de stat împotriva violenţei domestice?
o Foarte eficiente
o Eficiente
o Puţin eficiente
o Ineficiente
22. Cum credeţi că poate fi evitată violenţa domestică?
o Prin discuţii
o Consiliere
o Prin măsuri represive contra agresorului
o Alte căi
o În nici un fel
23. Din ce cauză credeţi că victimele violenţei domestice tolerează agresiunea?
57
 o Frică
o Mentalitatea
o Speranţa că lucrurile se vor schimba
o Necunoaşterea organizaţiilor unde pot apela
o Sentimente de afecţiune faţă de agresor
o Dependenţă economică, socială a victimei faţă de agresor
o Alte cauze..........................

Anexa 7.
ANCHETA “VIOLENŢA DOMESTICĂ”

1. SEXUL

Tabel 1

Frequency Percent Valid Cumulative

Percent Percent

masculin 30 50.0 50.0 50.0

feminin 30 50.0 50.0 100.0
Total 60 100.0 100.0

2.

VÎRSTA

Tabel 2

Grupe de vârsta Nr de persoane Structura

18-20 29 49

21-23 11 6,6

58
 24-26 12 20

27-30 8 13

TOTAL 60 100

3.

STARE CIVILĂ

Tabel 3

Frequency Percent Valid Cumulative

Percent Percent

casatorit(ă) 28 46.7 46.7 46.7

necasatorit(ă) 8 18.3 18.3 65.0
singur(ă) 11 11.7 11.7 76.7
divortat(ă) 5 9.2 9.2 95.8
concubinaj 2 4.2 4.2 100.0
Total 60 100.0 100.0

4.

PERSOANELE CU CARE LOCUIESC

Tabel 4
59
 Frequency Percent Valid Cumulative

Percent Percent

cu părinţii 13 22.5 22.5 22.5

cu soţul/soţia 28 46.7 46.7 69.2
cu copiii 11 17.5 17.5 86.7
alte rude 5 13.3 13.3 100.0
Total 60 100.0 100.0

5.

MEDIUL DE VIATA

Tabel 5

Frequency Percent Valid Cumulative

Percent Percent

urban 41 68.3 68.3 68.3

rural 19 31.7 31.7 100.0
Total 60 100.0 100.0

6.

PROFESIA

Tabel 6

60
 Frequency Percent Valid Cumulative

Percent Percent

student(a) 10 13.3 13.3 13.3

muncitor calificat 31 52.5 52.5 65.8
muncitor necalificat 6 10.8 10.8 76.7
şomer 13 23.3 23.3 100.0
Total 60 100.0 100.0

7.

ATMOSFERA DIN CASĂ

Tabel 7

Frequency Percent Valid Cumulative

Percent Percent

Foarte bună 13 20.8 20.8 20.8

Bună 21 33.3 33.3 54.2
Acceptabilă 15 24.2 24.2 78.3
Tensionată 7 15.0 15.0 93.3
Foarte tensionată 3 5.8 5.8 99.2
Altceva 1 0.8 0.8 100.0
Total 60 100.0 100.0

8.

ACORDUL CU VIOLENŢA DOMESTICĂ Tabel 8

Frequency Percent Valid Cumulative

61
 Percent Percent

acord total 1 3.3 3.3 3.3

acord parţial 3 4.2 4.2 7.5

indiferent 7 10.8 10.8 18.3

dezacord parţial 5 4.2 4.2 22.5

dezacord total 44 77.5 77.5 100.0

Total 60 100.0 100.0

9.

VICTIMELE VIOLENŢEI DOMESTICE

Tabel 9

Frequency Percent Valid Cumulative

Percent Percent

bărbatul 1 .8 .8 .8
femeia 77 64.2 64.2 65.0
copiii 23 19.2 19.2 84.2
bătrânii 19 15.8 15.8 100.0
Total 120 100.0 100.0

10

AGRESORUL

Tabel 10

Frequency Percent Valid Valid Percent

Percent

bărbatul 52 86.7 86.7 86.7

femeia 2 1.7 1.7 88.3
copiii 6 10.0 10.0 98.3

62
 altcineva 2 1.7 1.7 100.0
Total 60 100.0 100.0

11.

MOTIVELE VIOLENŢEI DOMESTICE

Tab 11.

Frequency Percent Valid Cumulative

Percent Percent

Valid alcoolul 17 30.8 30.8 30.8

gelozia 10 16.7 16.7 47.5
lipsa banilor 15 32.5 32.5 80.0
factori 12 16.7 16.7 96.7

psihologici
altele 6 3.3 3.3 100.0
Total 60 100.0 100.0

12

VICTIMA A VIOLENŢEI DOMESTICE

Tabel 12

Frequency Percent Valid Cumulative

Percent Percent

da 19 32.5 32.5 32.5

63
 nu 41 67.5 67.5 100.0
Total 60 100.0 100.0

13.

GRADUL DE AGRESARE

Tabel 13

Frequency Percent Valid Cumulative

Percent Percent

foarte des 5 5.8 5.8 5.8

des 15 12.5 12.5 18.3
rar 10 16.7 16.7 35.0
niciodată 30 65.0 65.0 100.0
Total 60 100.0 100.0

14

PERSOANA CARE V-A AGRESAT

Tabel 14

Frequency Percent Valid Cumulative

Percent Percent

părinţii 3 5.0 14.3 14.3

soţul/soţia 7 12.5 35.7 50.0
partenerul/partenera 2 3.3 9.5 59.5
64
 alte persoane 9 14.2 40.5 100.0
Total 21 35.0 100.0
Nu ştiu/refuz 39 65.0
Total 60 100.0

15.

GRADUL DE PROTEJARE A LEGII

Tabel 15

Frequency Percent Valid Cumulative

Percent Percent

foarte des 1 2.5 2.5 2.5

des 9 14.2 14.2 16.7
rar 34 56.7 56.7 73.3
niciodată 16 26.7 26.7 100.0
Total 60 100.0 100.0

16

GRADUL DE CUNOAŞTERE AL ORGANIZAŢIILOR

Tabel 16

Frequency Percent Valid Cumulative

Percent Percent

da 28 46.7 46.7 46.7

nu 32 53.3 53.3 100.0
Total 60 100.0 100.0

65
17.

APELAREA LA INSTITUŢII SPECIALIZATE ÎN CAZ DE VIOLENŢĂ

Tabel 17

Frequency Percent Valid Cumulative

Percent Percent

da 8 13.3 13.3 13.3

nu 43 72.5 72.5 85.8
nu încă 9 14.2 14.2 100.0
Total 60 100.0 100.0

18.

POSIBILITATEA EVITĂRII VIOLENŢEI DOMESTICE

Tabel 18

Frequency Percent Valid Cumulative

Percent Percent

da 32 52.5 52.5 52.5

nu 10 16.7 16.7 69.2
poate 18 30.8 30.8 100.0
Total 60 100.0 100.0

66
19.

CĂILE PRIN CARE POATE FI EVITATĂ VIOLENŢA DOMESTICĂ

Tabel 19

Frequency Percent Valid Cumulative

Percent Percent

discutând 26 44.2 50.0

consiliere 14 23.3 26.4 76.4
alte căi 13 20.8 23.6 100.0
Total 53 88.3 100.0
Missing System Missing 7 11.7
Total 7 11.7

20.

INTERVENŢIA ÎN CAZURI DE VIOLENŢĂ

Tabel 20

Frequency Percent Valid Cumulative

Percent Percent

da 9 15.0 15.0 15.0

nu 51 85.0 85.0 100.0

67
 Total 60 100.0 100.0

21.

CAUZELE PENTRU CARE VICTIMELE TOLEREAZĂ VIOLENŢA DOMESTICĂ

Tabel 21

Frequency Percent Valid Cumulative

Percent Percent

frica 18 30.0 30.0 30.0

mentalitatea 17 28.3 28.3 58.3
neîncrederea că problema va 14 24.2 24.2 82.5

fi rezolvată
necunoaşterea organizaţiilor 9 15.8 15.8 98.3
alte cauze 2 1.7 1.7 100.0
Total 60 100.0 100.0

22.

GRADUL DE TOLERARE A VIOLENŢEI ÎN RÎNDUL RESPONDENŢILOR

Tabel 22

Frequency Percent Valid Cumulative

Percent Percent

da 12 20.0 20.0 20.0

nu 48 80.0 80.0 100.0
Total 60 100.0 100.0

68
69