Universitatea din Bucuresti

Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala

Probatiune si Protectia Victimelor
Anul 2
Grupa 3
Sandu Nicoleta – Renata

Adolescenta

2011
 Adolescenta
Introducere
Psihologia nu este o singură ştiinţă, ci un sistem de discipline care studiază
sistemul psiho-comportamental uman.
Psihologia vârstelor este o ramură a psihologiei care studiază particularităţile
psihice ale fiecărei etape de vârstă, în relaţie cu factorii biologici şi sociali care le
influenţează.
Această disciplină are două obiective principale:
de a descrie modul în care se dezvoltă indivizii umani, cum se schimbă ei pe parcursul
vieţii; de a explica dezvoltarea punând în evidenţă factorii care determină aceste
schimbări. .
Psihologia vârstelor studiază evoluţia psihicului normal, sănătos.
Problemele patologice sunt studiate de alte ramuri ale psihologiei, de ex.:
psihopedagogia specială – studiază problemele psihologice şi pedagogice ale persoanelor
nevăzătoare, hipoacuzice, retardate mental etc.;psihologia medicală - studiază problemele
psihice ale bolnavului somatic etc.
Psihologia vârstelor are mai multe subramuri ca de ex. psihologia copilului,
adolescentului, adultului, bătrânului , psihologia sugarului, antepreşcolarului etc.
Factorii determinati ai dezvoltarii psihosociale
1. Conceptele de ontogeneză, creştere, maturizare
2. Factorul intern care influenţează dezvoltarea psihosocială: ereditatea
3. Factorii externi care influenţează dezvoltarea psihosocială:
a) factorii organici
b) factorii socioculturali
4. Relaţia dintre factorii intern şi externi
Conceptele de ontogeneză, creştere, maturizare
Ontogeneza reprezintă dezvoltarea individului din momentul concepţiei până la
moarte . Cuvântul “ontogeneză” provine de la cuvintele greceşti ontos = fiinţă şi genesis
= dezvoltare . În ontogeneză individul se dezvoltă din punct de vedere biologic, psihic şi
social . Dezvoltarea fizică este desemnată în general prin termenul de creştere . Termenul
„maturizare” are două sensuri . Prin maturizare înţelegem dezvoltarea bio-psiho-socială
până la vârsta adultă .Etapa în care se atinge nivelul maxim de dezvoltare se numeşte
maturitate .
Dintre cele trei aspecte ale dezvoltării: biologic, psihic şi social, ma interesează
mai ales dezvoltarea psihică şi socială.
Voi vorbi doar despre acele aspecte ale dezvoltării biologice care sunt în legătură
cu dezvoltarea psiho-socială.
Prin dezvoltare psiho-socială înţelegem procesul de formare şi restructurare a
proceselor, funcţiilor şi însuşirilor psiho-comportamentale care asigură adaptarea
individului la mediu . Dezvoltarea bio-psiho-socială este determinată de doi factori: - un
factor intern: ereditatea;
- un factor extern: mediul.
Factorii externi care influenţează dezvoltarea psihosocială pot fi grupaţi în factori
organici şi factori socio-culturali.
Relaţia dintre factorii interni şi externi
În psihologie şi pedagogie s-a pus de multe ori întrebarea dacă dezvoltarea
individului depinde mai mult de ereditatea sa sau de influenţele externe .
În această problemă s-au conturat trei poziţii.
1. Unii psihologi şi medici susţin că dezvoltarea individului este subordonată eredităţii.
2. Alţii acordă o importanţă excesivă mediului. .
3. Alţi psihologi, au arătat că factorii ereditari şi de mediu interacţionează.
Interacţiunea lor depinde de etapa de dezvoltare, cât şi de natura şi complexitatea
proceselor psihice . În perioadele timpurii ale vieţii influenţa eredităţii este mai mare
decât ulterior . În cazul funcţiilor psihice mai simple rolul eredităţii este mai mare .
Funcţiile psihice complexe au o bază ereditară fără de care nu se pot forma, dar
nivelul până la care se dezvoltă depind într-o măsură mai mare de mediul social decât de
ereditate.
Problema relaţiei dintre ereditate şi mediu este mult discutată şi în prezent.
Ursula Şchiopu şi Emul Verza consideră că viaţa umană poate fi împărţită în 3
mari cicluri, fiecare având câteva stadii şi substadii .La baza acestei clasificări stau 3
criterii:
tipul fundamental de activitate ;
tipul de relaţii obiectuale şi sociale ;
contradicţiile dintre:
a) cerinţele externe şi posibilităţile individului de a le satisface;
b) cerinţele subiective şi posibilităţile societăţii de a le satisface.
1) Ciclul de creştere şi dezvoltare din primii 20 / 24 ani de viaţă. Acest ciclu are 3
stadii:
a) copilăria cu următoarele substadii:
perioada de sugar de la 0-1 an;
perioada antepreşcolară 1- 3 ani;
perioada preşcolară 3 - 6 / 7 ani;
perioada şcolară, mică 6 / 7 – 10 / 11 ani.
b) pubertatea sau perioada şcolară mijlocie de la 10 / 11 –14 / 15 ani;
c) adolescenţa cu două substadii:
adolescenţa propriu-zisă 14/15-20 ani;
adolescenţa prelungită 20-24 ani.
Teoria dezvoltării psihosociale a lui E. H. Erikson
Erik Erikson este unul dintre psihologii neofreudieni care a dezvoltat teoriile lui
Freud. Erikson, analizând biografia a sutelor de pacienţi trataţi de el, a ajuns la concluzia
că premisa dezvoltării unei personalităţi sănătoase este rezolvarea conflictelor dintre
individ şi societate.
El a identificat 8 stadii ale dezvoltării psihosociale . În fiecare stadiu individul se
confruntă cu un alt tip de conflict. De modul în care sunt rezolvate conflictele depinde
progresul individului.
Dintre cele 8 stadii , unul singur este important pentru acest referat , si anume
stadiul al cincilea . Stadiul al cincilea are loc între 12-18 ani.
În acest stadiu trebuie rezolvat conflictul dintre conştientizarea identităţii eului –
respectiv confuzia rolurilor . În această perioadă tânărul se integrează în diferite grupuri
sociale care solicită interpretarea unei mari varietăţi de roluri sociale . În relaţiile cu
părinţii şi profesorii trebuie să accepte regulile impuse de aceştia; trebuie să colaboreze
sau să rivalizeze cu colegii de şcoală sau din cluburile, cercurile pe care le frecventează;
trebuie să înveţe să domine, să organizeze uneori activitatea – deci trebuie să înveţe să
interpreteze diferite roluri . Rolurile sunt contradictorii şi această contradicţie trebuie
rezolvată pe plan subiectiv . Tânărul trebuie să îşi construiască identitatea care să
integreze, să sintetizeze însuşirile solicitate de aceste roluri . Paralel cu întărirea identităţii
eului se intensifică încrederea în sine, iniţiativa, autonomia şi scade frecvenţa
comportamentelor opoziţioniste, demonstrativ-nonconformiste . Eşecul formării
identităţii duce la confuzia de roluri care este însoţită de neîncredere în sine, sentimente
de inferioritate.
Cuprins
ŞCOLARUL MARE (ADOLESCENTUL)
1. Caracterizare generală a adolescenţei
2. Dezvoltarea cognitivă
3. Afectivitatea; conştiinţa; relaţiile interpersonale
Caracterizarea generală a adolescenţei
Unii autori consideră că adolescenţa este etapa dintre pubertate şi tinereţe, adică
începe la 14 / 15 ani şi durează până la 18 / 20 ani.
Alţii definesc adolescenţa ca fiind etapa care începe cu intrarea în pubertate şi se
termină atunci când persoana devine adult tânăr, adică începe în jurul vârstei de 11 / 12
ani şi durează până la 20 / 25 ani.
Aceşti psihologi includ şi pubertatea în adolescenţă.
În acest referat voi adopta primul punct de vedere.
Sfârşitul adolescenţei şi începutul etapei adulte este marcat:din punct de vedere
biologic, de atingerea dimensiunilor corporale caracteristice pentru vârsta adultă şi
dezvoltarea completă a organelor sexuale;din punct de vedere psihologic, de formarea
personalităţii ;din punct de vedere social, de ocuparea unui loc de muncă şi întemeierea
propriei familii.
Durata adolescenţei depinde, printre altele, şi de gradul de şcolarizare al
persoanei. Unii copii, după ce termină cele 8 clase obligatorii, nu continuă şcoala . Ei
rămân acasă sau se angajează şi mulţi dintre ei se căsătoresc mai repede decât cei care
continuă şcoala . Pentru ei adolescenţa se termină cu 4 – 5 ani mai repede decât pentru cei
care urmează şcoala profesională sau liceul şi eventual o facultate . Pentru aceştia din
urmă adolescenţa, din punct de vedere psihologic şi social se termină mai târziu, după 20
de ani, uneori chiar la 25 de ani . In acest referat ma voi referi la caracteristicile
psihologice ale adolescenţilor din liceu şi şcoli profesionale.
Mulţi psihologi vorbesc despre adolescenţă ca despre o perioadă de criză, cu
numeroase probleme pe plan afectiv şi comportamental, cu tensionarea relaţiilor dintre
adolescent şi familie.
Părinţii, profesorii, cei mai în vârstă de multe ori condamnă “tineretul de azi” şi
pe tineri îi consideră neserioşi, incapabili să-şi asume responsabilităţi.
Aceşti adulţi susţin că ei, în tinereţe au fost altfel.
Doi filosofi exprimă aceste păreri astfel:
Tineretul de astăzi “are obiceiuri rele, dispreţuieşte autorităţile, nu-i respectă pe
cei bătrâni şi pălăvrăgeşte în loc să lucreze.
Tinerii …îşi contrazic părinţii, vorbesc cu emfază, înfulecă la masă, îşi tiranizează
rudele” .
“Adolescenţii de azi nu mai pot fi stăpâniţi.
 Unii definesc adolescenţa ca o perioadă a “anormalităţilor normale”, perioadă în
care este anormal ca totul să se petreacă normal .La adolescent coexistă trăsături infantile
cu trăsături care anticipează viitorul adult.Comportamentul este oscilant: uneori
copilăros, alteori sfidător, opoziţionist, alteori matur. Aceste particularităţi ale
adolescenţei au mai multe cauze:atitudinea oscilantă a adulţilor faţă de adolescenţi.
Uneori adulţii se comportă cu ei ca şi cum ar fi persoane mature şi le cer să acţioneze
independent şi cu responsabilitate.
În alte situaţii, poate chiar aceiaşi adulţi, le pretind să se subordoneze ca şi copiii;
discordanţa dintre aspiraţiile, idealurile adolescenţilor, dorinţa lor de a fi o personalitate
deosebită şi posibilităţile destul de limitate de a realiza aceste aspiraţii;adolescenţii se
maturizează mai repede biologic decât psihologic şi social.
Din punct de vedere biologic ei ar avea posibilitatea să-şi întemeieze familia
proprie, dar sunt dependenţi material de părinţii lor deoarece, şcoala nefiind terminată, nu
se pot întreţine singuri.
Această situaţie produce frustrări, conflicte, nemulţumiri.
2. Dezvoltarea cognitivă
Memoria şi atenţia se află la nivelul lor maxim de dezvoltare . Limbajul se
dezvoltă în continuare: vocabularul este bogat, vorbirea este expresivă . Imaginaţia se
manifestă sub toate aspectele sale . Reveria este frecventă, temele predominante fiind
relaţiile cu sexul opus şi planificarea viitorului . La unii adolescenţi imaginaţia creatoare
este foarte dezvoltată. Ei realizează invenţii sau opere artistice mai mult sau mai puţin
valoroase . Gândirea atinge posibilităţile sale maxime din punctul de vedere al capacităţii
de a opera cu informaţiile, dar cantitatea de cunoştinţe şi experienţa sunt încă limitate.
În concepţia lui J. Piaget inteligenţa adolescentului se află în stadiul operaţiilor
formale care a început încă de pe la vârsta de 12 ani.
Gândirea adolescentului nu mai este legată de concret, adică de obiecte şi imagini
vizuale. El devine capabil să opereze pe plan mintal cu propoziţii, adică cu enunţuri
verbale.
El reuşeşte:
- să clasifice noţiuni;
- să înţeleagă relaţii abstracte de tipul: a>b, b>c = a>c;
- să facă permutări, să combine datele unei probleme în toate modalităţile posibile;
- să judece nu numai referitor la ceea ce este real, ci şi referitor la ceea ce este posibil;
- dacă se confruntă cu o problemă, poate să formuleze diferite ipoteze, să le verifice
sistematic, să facă raţionamente ipotetico-deductive.
3. Afectivitatea; conştiinţa; relaţiile interpersonale
Afectivitatea.
În prima parte a adolescenţei se menţine labilitatea afectivă caracteristică etapei
pubertare . Cu timpul adolescentul îşi îmbogăţeşte experienţa afectivă, devine mai
independent şi în acelaşi timp devine mai stabil emoţional . Sentimentele devin mai
profunde şi mai stabile decât în etapa precedentă . Sentimentele de prietenie şi dragoste
au o importanţă deosebit de mare, dar şi alte sentimente şi pasiuni pot deveni intense şi
stabile: pasiunea pentru sport, pentru un domeniu artistic sau ştiinţific . Uneori devin
intense sentimente sau pasiuni negative: gelozia, dorinţa de răzbunare, pasiunea pentru
jocuri de noroc, sentimentele de superioritate sau inferioritate.
Conştiinţa.
 Conştiinţa realităţii . Adolescentul înţelege tot mai profund realitatea
înconjurătoare, atât prin asimilarea cunoştinţelor şcolare cât şi prin îmbogăţirea
experienţei de viaţă .
Conştiinţa de sine.
Cei mai mulţi adolescenţi au tendinţa să se autoanalizeze . Ei încearcă să îşi
conştientizeze calităţile, defectele, motivaţiile, interesele, sentimentele, atitudinile,
sistemul de valori . Aceasta este perioada în care se formează sentimentul identităţii .
Sentimentul identităţii are mai multe componente dintre care amintim:
1. concepţia despre sine care cuprinde părerile despre calităţile şi defectele pe care
le avem - sau credem că le avem .
2. stima de sine .
Dacă credem că avem mai multe calităţi decât defecte atunci ne apreciem, şi în
acest caz vom avea mai multă încredere în noi şi mai multe şanse de reuşită .
Dacă punem accentul pe defecte, pe aspectele negative, vom avea sentimente de
inferioritate, vom aborda problemele cu mai multă anxietate şi şansele de succes se vor
reduce.
O componentă a conştiinţei de sine şi a sentimentului identităţii este imaginea
mintală a propriului corp.
În această etapă se observă o intensificare a interesului faţă de corpul propriu,
manifestat şi prin faptul că adolescenţii se privesc frecvent în oglindă, acordă o mare
importanţă aspectului extern.
Formarea sentimentului identităţii este un proces îndelungat şi destul de dificil.
Cei mai mulţi adolescenţi trec printr-o perioadă de “criză de identitate” în cursul
căreia îşi pun foarte multe întrebări de tipul: cine sunt eu, cum ar trebui să mă comport în
anumite situaţii.
Această criză are mai multe cauze.
Una dintre ele este aceea că adolescentul trebuie să ia multe decizii importante
privind viitorul său .
El vrea să găsească cele mai bune soluţii, dar căutarea acestora este însoţită de
nesiguranţă şi anxietate.
O altă cauză este legată de faptul că adolescentul se integrează în grupuri sociale
în care trebuie să interpreteze variate roluri .
El poate să devină nesigur privind modul în care trebuie să se comporte, poate să
adopte comportamente nepotrivite situaţiei.
În aceste situaţii vorbim despre confuzia de roluri.
În timpul acestei “crize” ei experimentează diferite comportamente, joacă diferite
roluri, schimbând relativ frecvent preocupările, preferinţele, prietenii.
Aceste încercări au efecte pozitive pentru că îl ajută pe adolescent să îşi
îmbogăţească experienţa de viaţă şi să ia decizii potrivite.
Deciziile luate prea repede privind alegerea profesiunii sau a căsătoriei împiedică
realizarea acestor încercări care poate ar fi dus la o alegere mai bună.
Dacă în urma acestor experimentări adolescentul reuşeşte să sintetizeze însuşirile
chiar contradictorii solicitate de diferite roluri, dacă reuşeşte să îşi perceapă aptitudinile,
calităţile, defectele, atitudinile, valorile ca pe un tot unitar, atunci el a reuşit să îşi
formeze identitatea.
Întărirea identităţii eului este însoţită de intensificarea încrederii în sine, a
autonomiei, şi de scăderea frecvenţei comportamentelor opoziţioniste, demonstrativ-
nonconformiste.
Unele persoane nu reuşesc nici la vârsta adultă să îşi formeze sentimentul
identităţii.
Ei rămân în stadiul confuziei de roluri.
Aceşti adulţi nu au scopuri precise, îşi schimbă frecvent serviciul, partenerul .
Conştiinţa morală.
Cercetările lui Kohlberg arată că aprox. 50% dintre adolescenţi şi adulţi rămân în
stadiul moralităţii convenţionale.
Aceştia pun un mare accent pe importanţa normelor, legilor, obişnuinţelor pe care
le respectă pentru că “aşa trebuie”, “aşa au procedat şi alţii”, “aşa cer tradiţiile”.
Ceilalţi în timpul adolescenţei trec în stadiul moralităţii postconvenţionale.
În acest stadiu legile şi normele sociale nu mai au o valoare absolută, ci sunt
văzute ca nişte instrumente necesare pentru buna funcţionare a unei societăţi.
Ei înţeleg că unele norme sau legi pot fi în contradicţie cu bunele intenţii ale unei
persoane şi încălcarea lor nu este neapărat condamnabilă.
Relaţiile interpersonale.
Relaţiile cu familia.
La vârsta adolescenţei în multe familii există tensiuni, conflicte.
Acestea sunt mai frecvente în prima parte a adolescenţei.
În această perioadă se menţine sau se accentuează atitudinea critică faţă de părinţi
cât şi ambivalenţa faţă de familie .
Intensitatea şi durata conflictelor depind atât de adolescent cât şi de atitudinea
părinţilor.
Atitudinea prea rigidă, cu interdicţii exagerate, menţine starea tensională şi
îngreunează însuşirea unor comportamente independente.
Dar nici atitudinea prea indulgentă, nepăsătoare nu este bună deoarece
adolescentul are nevoie de sprijinul, îndrumarea, afecţiunea părinţilor.
Relaţiile cu cei de aceeaşi vârstă.
În prima parte a adolescenţei relaţiile cu cei de aceeaşi vârstă au o intensitate
maximă.
Cea mai mare parte a timpului liber este petrecut în grup.
Aici adolescentul se simte independent, eliberat de subordonarea faţă de adulţi.
În grup se poate afirma, îşi poate manifesta originalitatea.
Adolescentul doreşte să fie deosebit, nonconformist şi grupul îi oferă un model de
nonconformism în vestimentaţie, limbaj, comportament, prin care se poate opune
adulţilor.
El se conformează acestui model şi este foarte mulţumit de nonconformismul
său.
Adolescenţii care dintr-un motiv oarecare nu se pot integra în grup au sentimente
de inferioritate, stări depresive, dezvoltarea lor afectivă sau socială poate fi perturbată.
După un timp influenţa grupului de prieteni scade.
Se formează grupuri mai mici alcătuite din câteva perechi.
Cei mai mulţi tineri după terminarea şcolii se căsătoresc, încep să lucreze şi cu
acestea începe etapa adultă cu toate responsabilităţile sale.
Studiu de caz
 Renato – Niculae este un adolescent din Bucuresti singur la parinti .
El are varsta de 15 ani , este clasa a VIII-a la o scoala din Bucuresti , din zona in
care locuieste.
Vrea sa fie admis la liceul militar de la Breaza , si pentru acest lucru se pregateste
atat pentru proba scrisa , el invatand foarte bine la scoala , dar si pentru proba fizica
mergand saptamanal la sala , face handbal si arte martiale .
Tatal sau lucreaza ca si politist mascat , iar mama sa lucreaza la o cofetarie .
Este practic un adolescent model fata de adolescentii de varsta lui .
Adolescentii de varsta lui fiind foarte rebeli , si nu au asfel de preocupari
sanatoase atat pentru dezvoltarea fizica , cat si pentru dezvoltarea psihica , mentala .
Incheiere
Adolescentii sunt foarte rebeli si se poarte foarte urat cu parintii sau cu alte
persoane adulte asa cum am aratat in referat .
In studiul de caz am aratat un adolescent atipic fata de teoriile pe care le-am scris
in referat .
Bibliografie
Delia Breban, Angelica Brihan, Rosana Stan, Psihologia varstelor , Oradea , Editura
Universitatii din Oradea, 2004
Tinca Cretu , Psihologia varstelor , Iasi , Polirom, 2009
Emil Verza , Florin Emil Verza , Psihologia varstelor , Bucuresti , Pro Humanitate, 2000
Ursula Schiopu si Emil Verza , Adolescenta , Bucuresti , Albatros, 1989
Ursula Schiopu , Psihologia moderna sau psihologia varstelor , Bucuresti , Romania
Press, 2008