NU UITA

Plimbăte, citeşte, iubeşte

Nu te lăsa înfrânt
Cu drogul nu e de glumit
După 2-3 „întâlniri” cu el, vei fi “altul”
Un altul dependent…

Nu uita că
Viaţa ţi se va schimba…
Corpul tău va suferi…
Şi nu vei realiza
Când personalitatea ta va dispare…

De ce este importantă prevenirea primară a consumului de droguri?

Drogurile au devenit o reală problemă a societăţii moderne cu implicaţii în toate

categoriile sociale, dar care afectează în mod deosebit tinerii al căror nivel de cunoştinţe în
privinţa efectelor negative ale consumului de droguri este insuficient. În acelaşi timp, mulţi
adulţi nu ştiu cum să recunoască simptomele consumului de droguri, cum să acţioneze eficient
atunci când se confruntă, în mod direct, cu un consumator de droguri.
Problema tinerilor care consumă droguri de la o vârstă cât mai fragedă este şi rămâne o
problemă de actualitate, pe de o parte din cauza specificului acestui fenomen, iar pe de altă parte
din cauza modalităţilor diferite de a diagnostica şi de a iniţia măsuri concrete de diminuare a lui.
Este cunoscută preocuparea crescândă a adolescenţilor şi tinerilor pentru consumul de
droguri. Pretutindeni în lume consumul de droguri a devenit o problemă care a luat societatea
românească prin surprindere. Vârsta minima la care la care începe consumul de droguri a scăzut
vertiginos. Drogurile se consumă în tot mai multe şi diverse locuri iar societatea noastră nu este
“dotată” cu instituţii care să combată eficient acest fenomen sau să ofere condiţii de tratament cu
grad mare de recuperare pentru societate a celor care s-au pierdut în această lume iluzorie a
consumatorilor de droguri.
În ultima perioadă au început să apară materiale cu sprijinul organizaţiilor non-
guvernamentale sau al altor instituţii dar multe dintre ele oferă informaţii teoretice mai degrabă
axate pe abordarea tratamentului toxicomaniei după ce aceasta s-a instalat şi mai puţin pe tehnici
eficiente în prevenirea consumului.

Care este specificul adolescenţei?

In această etapă a vieţii oamenilor se manifestă cele mai mari şi mai semnificative
schimbări atât la nivelul fizic cât şi la cel intelectual şi emoţional caracterizate printr-un mai
mare sentiment de independenţă faţă de familie, dar şi de apartenenţă la un grup de prieteni. De
asemenea, în acest interval se manifestă şi primele acţiuni de rebeliune şi de neacceptare a
normelor sociale, printre aceste fapte contestatare găsindu-se şi consumul de droguri.
Conturarea identităţii noastre (a adolescentului), este corelată cu stima de sine şi cu
concepţia despre sine. Concepţia despre sine reprezintă ceea ce vede individul atunci când se uită
la sine însuşi. Încercările adolescentului de a se cunoaşte şi descoperi au mare nevoie de suportul
părinţilor şi al altor persoane care sunt importante pentru ei. Lipsa suportului şi întelegerii din
partea persoanelor importante îl pot determina să adopte strategii de a face faţă lumii care să fie
blocante în raport cu creşterea şi maturizarea lui.
Stima de sine pozitivă este sentimentul de autoapreciere şi încredere în forţele proprii. O
sursă importantă pentru formarea stimei de sine o constituie evaluările părinţilor. Eşecul
părinţilor în a diferenţia între comportament şi persoană (etichetarea copilului după
comportament) duce la formarea unei imagini de sine negative. Lipsa de comunicare în familie
este prielnică pentru dezvoltarea sentimentului copilului că nu este înţeles şi iubit. Numai o bună
comunicare în familie poate ajuta copilul sa-şi transmită stările prin care trece părinţilor.
Unul din procesele semnificative în dezvoltarea personalităţii adolescentului îl constituie
procesul de identificare. Identificarea constă în adoptarea de către acesta a caracteristicilor,
atitudinilor şi comportamentelor unor persoane semnificative. Identificarea este o consecinţă a
observării şi imitării unui model. Cel mai frecvent, modelul îl constituie părintele, dar poate fi şi
unul dintre bunici, un frate mai mare, un profesor sau o personalitate TV. De aici decurge
importanţa modului de comportament al adultului (părinte, profesor) şi mai puţin a „prelegerilor”
educative pe care adultul le oferă copiilor.
Educaţia primită în familie are un rol deosebit în formarea personalităţii adolescentului.
O educaţie excesiv de severă poate dezvolta sentimentul că nu este iubit, poate duce la instalarea
complexului de inferioritate şi a unei indispoziţii permanente. El va căuta să evadeze din mediul
familial pentru a-şi găsi un grup de prieteni care să-l accepte şi să-l valorizeze. Nevoile lui
fundamentale (de siguranţă, de dragoste, de acceptare) nesatisfăcute în propria familie îl vor face
mai puţin selectiv în alegerea prietenilor.