Obiective:

Stimularea continuă a interesului Activităţi

elevilor pentru lectură; a)de cunoaştere şi de popularizare a cărţii:
Orientarea preferinţelor elevilor către  vizite;
valorile autentice;  expoziţii de carte;
Îndrumarea elevilor în efectuarea  recenzii;
lecturii cu maximum de folos sub aspectul  medalioane;
folosirii tehnicilor de muncă intelectuală.  activităţi de cerc;
 concursuri;
 vizionări de filme sau diapozitive;
 primirea unor invitaţi etc.
b) înregistrarea (redarea) conţinutului cărţilor: fişa
“Copii eram noi amândoi de lectură, rezumatul, recenzia, lista bibliografică etc.
Frate-meu şi cu mine (Se cunosc din orele de limba română)
……………………..
Şi el citea pe Robinson,
Mi-l povestea şi mie”
(M.Eminescu Copii eram noi “Cartea îţi aduce
Călătorie mângâiere…din
în istoria ea culegi
cuvântului şi a cărţii
multă înţelepciune”
Elementele (I.Creangă)
tipografice ale unei cărţi
1.amândoi
Teme, idei pentru Sfaturi pentru întreţinerea şi folosirea unei cărţi
discuţii Cum alcătuim o bibliotecă personală
Cum, când şi unde citim?
Arta lecturii
Dragostea pentru lectură se învaţă
2. Călătorie în istoria cuvântului şi a cărţii
 a. Cum au apărut primele înfiripări de grai omenesc
Unele vorbe s-au ivit din încercările oamenilor primitivi de a imita glasul unor animale, şuierul vântului,
plescăitul apei, etc., din nevoia de a se înţelege cu cei din jur în truda lor de fiecare zi.
Într-o fază mai înaintată de dezvoltare a gândirii sale, omul a reuşit să creeze noţiuni (deci şi cuvintele
corespunzătoare) despre lucruri şi fiinţe: băţ, bărbat, cald…Ca limbaje de comunicare au fost folosite fluieratul – cu
care se transmiteau informaţii sau se conversa la câţiva kilometri – toba şi, mai aproape de noi, trompeta, cu ajutorul
cărora se transmiteau mesaje până la zeci de kilometri distanţă.

b. Cum a apărut scrisul

Oamenii au căutat să găsească o cale trainică de a transmite experienţa lor de viaţă generaţiilor viitoare. Astfel,
au apărut semnele convenţionale notate pe diferite materiale. La început au fost desenele care reprezentau anumite
fiinţe sau obiecte. Un asemenea scris , prin desene, s-a numit pictografic. Cele mai multe dintre asemenea desene aveau
substrat magic. Scrisul pictografic a evoluat spre scrisul ideografic. Ideogramele erau desene simplificate, reprezentând
noţiuni şi judecăţi (latină, ideo= concepţie; greacă, graph = scris). Un pas înainte l-a reprezentat scrierea egipteană cu
hieroglife (descifrate în secolul al XIX-lea de savantul francez Champollion), care sunt figuri corespunzând unor
noţiuni (cuvinte) bine determinate. De exemplu: o apă se reprezenta printr-o linie şerpuitoare.
Scrierea cuneiformă a aparţinut sumerienilor din Mesopotamia, cam pe vremea hieroglifelor egiptene. Cuvintele şi
silabele erau redate prin linii sau grupuri de linii drepte, verticale, oblice sau orizontale. Se scria pe lut, de sus în jos şi
de la dreapta la stânga. Mai târziu, din motive necunoscute, scrisul acesta a căpătat o altă dispunere exterioară, de la
stânga la dreapta, semnele fiind culcate pe orizontală.Scrierea alfabetică a apărut în jurul anului 2000 î.Hr., fiind
inventată de fenicieni. Realizând simboluri cu valori fonetice pentru monosilabe şi consoane, ei au creat primul alfabet,
aproape înPe baza alfabetului
întregime grecescîncă
fonetic (vocalele s-a dezvoltat alfabetul latin,
nu erau cunoscute). răspândit
Alfabetul apoi aînfost
fenician toată lumea înde
împrumtat timpul Imperiului
către greci, apoi
Roman. În secolul al VIII-lea d.Hr. a fost alcătuit şi alfabetul slavon (apărut în Bulgaria) (glagolitic, apoi chirilic).
s-a răspândit şi la alte popoare (începând cu secolul al IV-lea î.Hr.). Alfabetul grec este primul şi cel mai vechi alfabet în Până
în secolul
sensul al IX-lea s-a
că denotează scrisvocală
fiecare numaişicu litere mari
consoană (majuscule,
cu semnul lat. majus = “mai mare”). Dacii au început, probabil , să
separat.
scrie împrumutând caracterele de la vecini, întâi de la greci, apoi de la romani. După retragerea romană (271 d.Hr.),
scrierea în limba latină se pierde treptat. Prin secolul al IX-lea, pătrunde pe teritoriul românesc alfabet slavon. De-abia
în 1860, alfabetul latin va fi adoptat oficial în Principatele Române.
 c. Materiale şi instrumente de scris
S-a scris pe tăbliţe acoperite cu ceară, bronz, aramă, fildeş, pergament , frunze, scoarţă de copac, lemn, pânză,
papirus iar în final pe hârtie.
Primele instrumente de scris au fost diverse materiale ascuţite, cu care se scrijelau formele alese. Mai târziu au
apărut dalta şi ciocanul, pensula, condeiul ( de lemn, fildeş sau metal) ascuţit la un capăt , tubul de trestie ascuţit, pana
de pasăre ( mai ales de gâscă, scoasă din uz în secolul al XIX-lea), tocul cu peniţă (începând cu secolul al XVIII-lea ),
tocul rezervor sau stiloul (inventat de românul Petrache Poenaru), creionul (fabricat din cărbune-grafit, începând cu
secolul al XVIII-lea). Cerneala este cunoscută de pe vremea vechilor egipteni, extrem de rezistentă în timp, fiind
fabricată din coloranţi naturali.

d. Istoria cărţii
În Antichitate se scria pe tăbliţe de lut sau cerate care, legate între ele la o margine, alcătuiau un codex . Cartea
- manuscris (pe papirus, pergament, hârtie) s-a dezvoltat mai ales în Evul Mediu, când copierea şi împodobirea
manuscriselor au atins culmi de adevărată artă. În sec. al XV-lea, Johannes Gutenberg a inventat literele mobile,
primele cărţi tipărite numindu-se incunabule. La noi, tiparul a apărut în secolul al XVI-lea, iar în 1508 s-a tipărit prima
carte religioasă în Ţara Românească. Cuvântul “carte” este moştenit din limba latină, unde “charta” înseamnă “hârtie,
scrisoare”.
De-a lungul timpului, a căpătat mai multe înţelesuri: a) scrisoare; b) document, hotărâre, certificat, act scris ;
c) capitol al unei lucrări; d) învăţătură, instrucţie, cultură.
 litera, de diferite forme şi dimensiuni : cursive (ca de mână) ,
aldine (îngroşate) , normale ;
formatul : mare (de exemplu 1,90/1,90 m – un atlas vienez) şi
3. Elementele mic (de exemplu, 24mm/18mm – o carte aflată la Leipzig) ; broşura
nu depăşeşte 48 de pagini ; placheta nu depăşeşte 100 de pagini;
tipografice ale unei cartea depăşeşte 100 de pagini;
cărţi învelişul cărţii : copertele, legate de un cotor (broşate, când
sunt
din hârtie, şi cartonate), învelite în pânză, mătase, cu incrustaţii sau
gravuri; supracopertele, care protejează unele cărţi preţioase ; fila de
gardă ( foaie albă de protecţie interioară) ; fila de titlu, cu datele cele
mai importante despre lucrare ; foaia de sumar.
 ediţie: toate cărţile imprimate cu aceeaşi serie ;
4. Termeni tiraj: numărul de exemplare tipărite în aceeaşi ediţie ;
importanţi indice de nume sau de materii : tabel care îl ajută pe cititor să găsească
rapid o informaţie ;
din lumea bibliografie: lista de cărţi, reviste, etc, consultate de autor;
cărţii erată: lista greşelilor strecurate la tipărire ;
caseta tipografică : imprimată pe verso la fila de titlu sau pe ultima
pagină,
cuprinde date importante pentru bibliotecari ;
colecţie : culegere de cărţi apropiate ca tematică şi tipărite într-un format
identic ;
motto : text scurt, uneori un citat, aflat pe una din primele pagini, care
sugerează ideea generală a lucrării sau a capitolului ;
prefaţă (postfaţă) : text care oferă lămuriri privind tema lucrării, scopul,
izvoarele, autorul, etc.;

editor : cel care pregăteşte manuscrisul pentru tipar, stabileşte condiţiile de imprimare ;
anticar : persoana care cumpără şi apoi vinde cărţi ;
bibliotecă : dulap sau mobilă specială cu rafturi de ţinut cărţi ; încăpere, sală în care se păstrează şi se citesc
cărţile ;
adnotare: notă explicativă , însemnare pe marginea unui text ;
subsol : partea de jos a unei pagini, unde se fac trimiteri bibliografice, explicaţii ;
autograf: ceea ce este scris de mâna autorului;
bibliofil : cel care are un interes deosebit faţă de cărţile preţioase şi rare;
abreviere: cuvânt sau grup  de Nu
cuvinte prescurtate.
îndoiţi pagina! Folosiţi un semn de carte !
 Nu scrieţi nimic pe carte! Folosiţi fişe!
 Nu întoarceţi filele cu mâinile murdare sau cu degetele muiate în gură !
 Nu ţineţi cărţile în dulapuri (spaţii) închise, lângă alimente sau pe masa unde
mâncaţi !
 Nu presaţi între filele cărţii frunze, flori !
5. Sfaturi pentru
cei
care iubesc
cartea

Biblioteca trebuie să cuprindă, în primul rând, lucrări de referinţă şi de

bază de care avem nevoie tot timpul, pentru studiu şi pentru informare
6. Îndrumări ( îndreptar ortografic, dicţionar explicativ al limbii române, dicţionar de
pentru neologisme, atlas, ghiduri turistice, jurnale de călătorie, o lucrare cu sfaturi
gospodăreşti, un îndreptar privind comportarea civilizată), enciclopedii diverse,
alcătuirea unei tratate generale de istorie, literatură, artă, ştiinţă, etc.;
biblioteci Nu trebuie să lipsească operele marilor scriitori români şi străini, cărţi
personale preferate – alese, la început, cu ajutorul profesorilor ,părinţilor, librarilor ;
Biblioteca trebuie revizuită periodic şi împrospătată ;
Trebuie să existe o evidenţă a cărţilor din bibliotecă şi una a cărţilor
împrumutate;
Când ştii că ai lipsuri în lectură, poţi citi cu glas tare, pentru a te supraveghea
Aranjarea cărţilor se poate realiza alfabetic, pe domenii, după gradul de
mai bine ;
interes şi de folosinţă .
Lectura expresivă (ritm, intonaţie, mimică, gesturi) se face numai cu voce tare ;
Când citeşti în gând, nu sări peste cuvinte sau rânduri ;
Nu trebuie să fim obosiţi ;
Lectura particulară trebuie făcută în timpul liber ;
Lectura serioasă se face în condiţii de igienă intelectuală perfectă ;
Lectura nu trebuie întreruptă des ;
7. Când, cum şi
unde citim?

Copiii şi adolescenţii din ziua de astăzi citesc mai puţin decât citeau
8. Dragostea părinţii lor iar televiziunea, jocurile video şi computerul sunt la “ordinea zilei”.
La unii copii interesul pentru lectură apare mai târziu, la alţii scade
pentru lectură se pentru o perioadă de timp, dar reapare subit.
învaţă Interesul celor mici pentru lectură depinde în mare măsură de anturaj.
Dacă li se citeşte, dacă părinţii citesc şi dacă acasă există cărţi şi reviste peste
tot, copilul va urma mai uşor drumul lecturii.
 Cărţi potrivite în perioada copilăriei:
Înainte de 5 ani – La 6 ani – vremea Între 7 şi 12 ani – istorie,Între 12 şi 15 ani – lectură “la liber”…şi
trăiesc imaginile buchiselii aventuri şi romane mici nu numai
Recomandări: reviste Recomandări: basme şi Recomandări: romane
Recomandări: îşi va alege singur cărţile;
pentru copii, cărţi cu poveşti (chiar dacă le istorice romanţate, cărţi de se va interveni doar dacă pierde prea
animale domestice sau cunoaşte), poezii mai lungi, aventuri, poveşti moderne, mult timp cu lectura suplimentară şi nu
sălbatice, basme, cu “acţiune” pe care să o povestiri cu intrigă mai mai învaţă suficient pentru şcoală sau
poveşti, povestiri poată urmări, fabule cu complicată. atunci când conţinutul cărţilor
adevărate, poezioare animale cunoscute, cărţi ce De exemplu: “Legendele exagerează în elemente de violenţă, sex
pentru copii. pot fi citite “în serial” seară Olimpului”, “Neamulsau limbaj obscen. Se pot recomanda
De exemplu: “Să de seară, ca să-i stimuleze Şoimăreştilor”, “Comoara romane istorice sau de aventuri (cele de
numărăm împreună”, imaginaţia şi memoria. din insulă”, “Robinsoncapă şi spadă ale lui Al.Dumas şi Paul
“Winnie şi teribila De exemplu: “Împăratul Crusoe”, “Aventurile lui Feval, SF-uri cunoscute cum sunt cele ale
furtună”, “Familia lui vrăjit”, “102 dalmaţieni”, Tom Sawyer”, “Cărţile
lui Isac Asimov, seria “Cireşarilor”),
Tigrilă”. “Doamna şi vagabondul”, junglei”, “Winnetou”, “De la enigmele şi cărţile poliţiste mai
“Alba ca zăpada”, “Poveşti, Pământ la Lună”, “Şarpele “cuminţi” (Agatha Christie, seria
povestiri, amintiri” de mare”, “Mary Poppins”. Maigret, Sherlock Holmes), operele mai
(I.Creangă) “uşoare” ale marilor clasici ai literaturii
(Balzac, Tolstoi, Dostoievski, Stendhal).
“ Oamenii simpli nu ştiu cât timp şi câtă trudă îţi trebuie ca să înveţi să
citeşti; eu am muncit 80 de ani şi nu pot spune că am reuşit.” (Goethe)
“ Ca să citeşti destule cărţi bune, trebuie să citeşti mai puţine cărţi proaste
căci viaţa este scurtă, timpul şi puterile limitate.” ( A. Schopenhauer)
“ La mulţi copii se dezvoltă o manie stranie: devorarea cărţilor… nu se
opresc pentru a înţelege…nu se întreabă dacă poate fi adevărat ceea ce citesc.
9. Arta lecturii
în citate

“Cărţile sunt profesori muţi.” (maximă latină)

“Barbarii (inculţi) se vor lupta întotdeauna cu armele, oamenii luminaţi se
vor întrece prin cărţi.” (maximă latină)
“…nu este alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viaţa omului zăbavă
10. Cugetări decât cetitul cărţilor…” (Miron Costin)
despre “Cartea e lumina ce călăuzeşte civilizaţia.” (F.D.Roosevelt)
“O cameră fără cărţi e ca un trup fără suflet.” (Cicero)
carte “Cartea îţi aduce mângâiere…din ea culegi multă înţelepciune” (I.Creangă)
“O, sfintele mele cărţi…cât vă datorez că sunt om, că sunt om adevărat, ca
oamenii din ţările unde nu s-a întrerupt niciodată cultura…” (N. Iorga)
“Cu cei învăţaţi mai mult vei învăţa, iar cu cei proşti vei pierde şi ceea ce ai
învăţat.” (proverb latin)
1. Aveţi bibliotecă personală ?
11. Chestionar 2. Câte şi ce cărţi aţi cumpărat în ultima vreme (lună, semestru) ?
3. La ce bibliotecă eşti înscris ?
pentru verificarea 4. Ce cărţi ai citit în ultima vreme ? Care dintre ele ţi-a plăcut mai
lecturii mult şi de ce?
5. Ce fel de cărţi doreşti să citeşti mai mult? (versuri, proză,
particulare sau aventuri, din lumea ştiinţei, fantastice, basme, de călătorii, etc.)
 suplimentare

Bibliografie:
1.Cosma, T., Ora de dirigenţie în gimnaziu, Ed. “Plumb”, Bacău, 1994
2.Lemeni,G., Porumb,M., Consiliere şi orientare. Activităţi pentru
clasele V-VIII, Editura ASCR, Cluj, 2011
3.Puia,M.,Comşa,F.,M.,Îndrumar de dirigenţie, Editura Niculescu, Prof. Cornelia Cucu
Bucureşti, 2007 Liceul cu Program Sportiv Bacău