11.

Psihodiagnostic si psihodiagnoza:
Psihodiagnostic:
sens larg = o colecţie de tehnici şi strategii care permit o evaluare sistematică şi realistă a conduitei
psihice: procese, dispoziţii, abilităţi, aptitudini, trăsături de personalitat, structurile relaţionale ale unei
persoane sau ale unui grup de persoane.
sens restrâns = utilizarea testelor psihologice în examinarea psihologică
Psihodiagnosticul este rezultatul psihodiagnozei
Psihodiagnoza:
Este o activitate specifică ce utilizează diferite metode şi instrumente (testul psihologic, observaţia,
interviul, scalele de evaluare etc.) pentru a obţine diferite informaţii valide despre structura, dinamica
psihică şi personalitatea unei persoane

8. Testare psihologica vs evaluare psihologica:

Testarea psihologică = procedură standardizată folosită în procesul de evaluare. Procesul de
administrare, scorare şi interpretare a testelor/chestionarelor psihologice destinat obţinerii unui
eşantion de comportament sau cunoasterii caracteristicilor psihice definitorii.
Scopul: când există o problemă sau un obiectiv clar de urmat.
Obiectiv: evaluare aptitudini si evaluare trasaturi personalitate
Examinarea/evaluarea psihologică = este investigarea si evaluarea felului in care functioneaza
psihicul unei persoane. Include evaluare:
- cognitiva
- comportamnetala
- emotionala
- personalitatii si mecanismelor de aparare
- contextul familial
- dezvoltarea intelectuala
Scopul: aprecierea individului în legătură cu una sau mai multe probleme specifice ca: funcţiunile
intelectuale, trăsăturile de personalitate, comportarea şcolară, diverse variabile emoţionale şi sociale

20. Funcţiile psihodiagnozei

1. Surprinderea corectă a trăsăturilor şi capacităţilor psihice individuale;

1|Page
 2. Evidenţierea cauzelor care au condus la anumite comportamente, în cazul unor disfuncţii,
tulburări psihice;
3. Predicţia evoluţiei psihocomportamentale a subiectului în anumite condiţii;
4. Evidenţierea cazurilor de abatere în sens pozitiv sau negativ de la un etalon de dezvoltare
psihocomportamentală sau de la graficul dezvoltării normale;
5. Evaluarea, validarea unor programe de învăţare, formare;
6. Formarea unor capacităţi de cunoaştere, autocunoaştere;
7. Utilizarea psihodiagnozei în consilierea şi orientarea vocaţională;
8. Utilizarea psihodiagnozei în psihoterapie, asistenţa şi consilierea psihologică;
9. Verificarea unor ipoteze ştiinţifice.

13. Caracteristicile persoanei evaluate: pot afecta judecăţile psihologilor sau pot reduce acurateţea
intepretărilor. Aceste caracteristici pot fi: situationale, personale, lingvistice si culturale.
• stilul de răspuns (dezirabilitatea socială, complianţa, apărările sociale);
• condiţii fiziologice (oboseală, dizabilităţi, sănătatea etc.);
• fluctuaţii de atenţie şi memorie;
• capacitatea de a înţelege instrucţiunile,
• itemii testului (abilitatea de a citi, abilităţi personale şi trăsături de personalitate etc.);
• starea emoţională.
14. Caracteristicile psihologului evaluator:
- sănătate şi siguranţă emoţională
- umor
- flexibilitate
- abilitatea de a intra în legătură cu oamenii
- interes pentru rezolvarea problemelor prin intermediul aplicării rezultatelor conceptuale sau
clinice ale testelor (opus interesului exclusiv pentru performanţa cantitativă)
- cel care interpretează rezultatele testării trebuie să aibă o orientare teoretică compatibilă cu
explicarea unor comportamente studiate pentru a putea conceptualiza teoretic problema
subiectului într-un mod consistent şi cu sens.
34. Repere istorice privind testele de performanţă
Testarea psihologică a evoluat iniţial în zona educaţională şi clinică. Testele psihologice erau îndeosebi
folosite pentru a diferenţia copiii cu handicap mental de cei cu un intelect normal.

2|Page
In 1838 Psihiatrul francez Jean-Étienne Dominique Esquirol - face distincţia între nebunie şi
retardul mental => folosirea limbajului este cel mai bun criteriu în evaluarea nivelului intelectual,
construind o probă ce avea conţinut verbal.

1846 – Seguin - retardul mental al copiilor este o stare care ar putea fi ameliorată. El a folosit un test
„placa formelor” pentru ameliorarea copiilor cu retard menta

James McKeen Cattell – introduce noţiunea de „test mental” ca instrument pentru a evalua funcţiile
intelectuale; măsurarea inteligenţei.

Kraepelin - În 1890 a folosit prima dată în evaluarea psihiatrică anumite probe care să măsoare
integritatea funcţiilor psihice. El a clasificat bolile mintale.

1905 - Binet a folosit pentru măsurarea inteligenţei probe care se adresau mai direct funcţiilor
cognitive superioare (judecata, raţionamentul, rezolvarea de probleme, limbajul); a încercat pentru
prima dată să asigure standardizarea şi obiectivitatea măsurătorii testului şi a ajuns în acest fel la
dimensiunea sau conceptul de „nivel mental” sau „vârstă mentală”.

1917, în SUA - prima administrare colectivă a testelor mintale (instrumentele "Army Alpha" şi "Army
Beta" create de profesorul de la Harward, Robert M. Yerkes - au influenţat mult construcţia ulterioară a
testelor de inteligenţă)

Lewis Madison Terman – a imbunatatit testul lui Binet, a folosit pentru prima dată termenul de
„coeficient de inteligenţă” (Q.I), exprimat ca un raport dintre vârsta mentală şi vârsta cronologică
Odată ce probele de inteligenţă s-au răspândit, fiind folosite în scopuri de selecţie profesională în
toată America, s-a observat că ele nu erau eficiente pentru o bună selecţie, deoarece nu vizau decât
factorul general de inteligenţă. Atunci au început să apară şi teste care să măsoare aptitudinile
speciale: mecanice, muzicale sau artistice etc.

35. Repere istorice privind testele de personalitate

In anii 1980 au apărut şi alte teste care se numesc generic, astăzi, teste de personalitate. Testele de
personalitate măsoară relaţii interpersonale, tipuri de motivaţii, interese etc.

3|Page
Unul dintre aceste teste este „testul de asociere verbală” - Jung - detectarea complexelor individului,
reprezentând acele zone de conflict din viaţa acestuia
1920 - Testul Rorschach - percepţia vizuală este influenţată de personalitate - testul petelor de
cerneală, test proiectiv compus din 10 planşe cu pete de cerneală ambigue alb-negru şi color (utilizat
şi astăzi în psihologia clinică şi psihopatologie pentru identificarea tulburărilor psihice)

1914 - Robert Sessions Woodworth - primul chestionar de personalitate, Woodworth Personal Data
Survey (WPDS) Personal Data Sheet, în scopul de a standardiza interviurile psihiatrice - domeniul
militar - 116 itemi la care subiecţii răspund cu “DA” sau “NU” - Obiectivul testului era psihodiagnosticarea
capacităţii soldaţilor de a se adapta satisfăcator la factorii de stres şi la constrângerile vieţii militare -
foloseşte şi astăzi, la încorporarea în armată, varianta care are 76 de itemi

18. Elemente definitorii privind statistica in psihodiagnoza:

În psihologie, măsurarea cantitativă include 3 tipuri de statistici: descriptive, inferenţiale şi
multivariate. Prin statistică se testează un lot sau un eşantion de populaţie, considerate a fi
reprezentative
• Statisticile descriptive includ graficele, modul de prezentare şi modul de manipulare simplă
a datelor (media aritmetică, mediana, frecvenţa).
• Statisticile inferenţiale permit concluzii referitoare la unul sau mai mulţi indivizi, bazându-se
pe datele de eşantion, de lot, sau grup de indivizi. Acest tip de statistici se referă la corelaţii, la
capacitatea de a judeca diferenţele dintre indivizi sau grupuri de indivizi.
• Statisticile multivariate sunt utilizate când se compară două sau mai multe caracteristici ale
indivizilor dintr-un grup. Aceste statistici se referă la corelaţiile multiple, calcularea regresiilor,
calcularea de tip factorial sau analiza factorială.

Măsurarea = actul prin care se atribuie numere unor variabile

Distribuţia de frecvenţe este „o dispunere a valorilor unei variabile, care arată câte cazuri sunt
conţinute în fiecare categorie a variabilei respectiv
Elementele esenţiale implicate în măsurarea psihologică sunt: constructul, domeniul de conţinut,
grupele contrastante, variabila moderatoare, procedeul statistic, criteriul.
Procedeul statistic este procedeul aplicat pentru verificarea existenţei efectului mediator şi constă
în construirea ecuaţiilor de regresie.

4|Page
17. Distribuţia normala
Distribuţia de frecvenţe = o dispunere a valorilor unei variabile, care arată câte cazuri sunt conţinute
în fiecare categorie a variabilei respective
Distributia normala este o distribuţie simetrică, binominală, şi se caracterizează prin faptul că valorile
frecvenţelor situate de o parte şi de alta a clasei cu frecvenţa maximă sunt egale, sau diferă foarte puţin
între ele. Curba lui Gauss sau curba normală, standard arată graficul unei distribuţii normale. Acest
grafic are formă de clopot cu ambele extremităţi extinse la infinit, neatingând axa orizontală

Proprietăţile distribuţiei normale:

• Nivelul procentual indică procentul scorurilor aflate dedesubtul unui anumit
• Rangul indică procentul de scoruri de dedesubtul scorului avut în vedere, împărţit la numărul
total de scoruri. Rangul percentilei unui scor reprezintă procentul de cazuri care au un scor mai mic
sau egal cu scorul dat.
• Percentilele indică locul pe scală unde apare un scor particular.

19. Elementele necesare ale variabilei criteriu:

Criteriul =o variabilă pe care încercăm să o prevedem cu ajutorul testelor.

Pentru a face posibilă aprecierea corectă a calităţii testului cercetat, criteriul trebuie:
❖ să fie relevant pentru activitatea sau caracteristica la care se referă;
❖ să fie fidel - să concorde cu diverse evaluări ale performanţelor la care el se referă, făcute în
momente diferite dar şi cu alte instrumente de măsură similare lui;
❖ să fie practic, să fie acceptabil pentru cei care doresc să-l utilizeze în luarea deciziilor..
❖ să fie exprimat în aceleaşi unităţi sau în unităţi comparabile pentru toate persoanele
testate.

9/ 10. Constructul, domeniul de continut si grupele contrastante:

Constructul
= o idee «construită» de experţi pentru a rezuma un grup de fenomene sau obiecte şi a fi utilizată într-
un cadru ştiinţific (teoretic, metodologic şi/sau aplicativ)
= o abstractizare a unor regularităţi din natură ; nu este observabil direct, dar poate fi conectat cu
evenimente concrete, observabile

5|Page
Grupele contrastante sau grupele extreme = două loturi de subiecţi care printr-o variabila au valori
diferite, extreme. Modul de formare al grupelor contrastante este dependent de numărul de variabile
alese şi de scala pe care acestea sunt măsurate. Ex: daca variabila este Sex atunci vom avea ca grupe
barbati si femei. Dacă pentru formarea grupelor contrastante se utilizează o singură variabilă, măsurată
pe scală ordinală, de interval sau de raport, atunci se începe prin a ierarhiza persoanele pe baza valorilor
acestei variabile

Domeniul de conţinut al unui test = mulţimea tuturor comportamentelor care pot fi utilizate pentru a
măsura caracteristica la care se referă testul. Deosebirea dintre un construct si un domeniu de continut
consta in gradul de abstractizare implicat.
Autorul testului, pe baza unei idei pe care şi-a format-o despre ceea ce vrea să măsoare, reţine acele
comportamente care se presupune că ar fi manifestări ale constructului respectiv, în cazul domeniului
de conţinut

12. Variabila moderatoare si criteriul

O variabilă este o proprietate a unui eveniment din lume care a fost măsurat
Variabila moderatoare este o variabilă calitativă (sexul, rasa, clasa socială) sau cantitativă (vârsta,
anxietatea) care afectează direcţia sau tăria relaţiei dintre o variabilă independentă şi una
dependentă”
Variabila moderatoare = aspectul unei condiţii de testare care se poate schimba sau poate lua
diferite caracteristici în diverse condiţii.
Criteriul = este o norma pe baza careia se face o clasificare sau o variabilă pe care încercăm să o
prevedem cu ajutorul testelor.
Tipuri de criterii: Varsta, Cunoştinţele şcolare, Performanţele la diverse programe de instruire specială,
Evaluările făcute de profesori, instructori sau superiori, Rezultatele altor teste, Grupele contrastante

6+7. Criterii pentru validarea testelor:

Validarea =procesul prin care se investighează gradul în care testul măsoară ceea ce-şi propune să
măsoare
1. Vârsta şi dezvoltarea în timp a subiectului
2. Corelaţia cu alte teste - corelaţia dintre cele două teste nu trebuie să fie prea mare, ci să fie doar

6|Page
moderată
3. Analiza factorială - arată ce factori şi în ce măsură participă la rezolvarea unui test, deci scorul
subiectului
4. Consistenţa internă - se referă la omogenitatea unui test, adică la tendinţa itemilor de a corela între
ei sau cu scorul total al subiecţilor
5. Metoda experimentală - Pentru a valida un test care pretinde că măsoară o anumită variabilă putem
provoca experimental acea variabilă utilizând un anumit design sau model experimental (test de
cunoştinţe – validarea de continut/ test de aptitudini – validarea predictiva/ starea actuală a unui subiect
pe o anumită trăsătură - validarea de concurentă

66. Tipuri de scale

Scala nominală (egalitate)- scală bazală. Această scală are o singură calitate, exclusivitatea, adică
un număr poate fi atribuit o singură dată. Nu se pot folosi nici un fel de proceduri matematice. Numărul
atribuit unei caracteristici este distinct de altele, în sensul că el reprezintă una şi doar acea
caracteristică, de exemplu, caracteristica nominală „sexul” poate fi doar feminin sau masculin,
codificată ca 1 sau 2.
Scalele ordinale (egalitate si ierarhizare) obiectul este mai mare sau mai mic sau egal cu altul. se
atribuie un anumit rang in fct de o caracteristica. Nu se pot face operaţii precum adunare, scădere,
înmulţire sau împărţire.
Scalele de interval (egalitate/ierarhizare/unitati egale) se referă la distanţele egale între nivelele
fixate. Un exemplu este termometrul. Se pot fixa distante echivalente de-a lungul scalei

Scalele de raport (Egalitate/Ierarhizare/Unităţi egale/Zero absolut) pornesc de la cuantificarea

foarte precisă a punctului de plecare (absolut) Aceste măsurători sunt rare în ştiinţele
comportamentale. Ne putem baza pe „0 absolut” numai în măsura în care putem constata absenţa
absolută a unei caracteristici.

Scale Operaţii Descriere

Categorii mutuale exclusive; obiectele sau evenimentele cad
numai într-o clasă; toţi membrii aceleiaşi clase sunt
Nominal Egalitate consideraţi egali; categoriile diferă calitativ, nu
ă cantitativ.

7|Page
 Ideea de ordonare a intrărilor; obiectul este mai mare sau
Ordinală Egalitate mai mic ori egal cu altul; orice transformare
Ierarhizare crescătoare este permisă.
Egalitate Aditivitate; se pot fixa distanţe echivalente de-a lungul
De Ierarhizare scalei; este permisă orice transformare liniar
interval Unităţi egale crescătoare.
Egalitate Este definit un punct de zero absolut; poate fi determinat
De Ierarhizare raportul măsurilor a două obiecte.
raport Unităţi egale
Zero absolut

56. Definiţii ale testului psihologic:

Măsurătoare obiectivă şi standardizată a unui eşantion de comportamente a anumitor caracteristici
ale omului, relevante pentru societate sau pentru el însuşi
Serie de probe construite în scopul stabilirii prezenţei sau absenţei unui aspect psihic, a
particularităţilor de comportare sau a gradului de dezvoltare psihică
Procedură sistematică de a compara comportamentul a două sau mai multe persoane

3. Calităţile testului:
1) Să fie interesant
2) Să fie obiectiv în aplicare – mai usor de realiz la teste colective (pshilog unic) si de aptitudini (la cele
de personalit intervine afectivitatea subiectului)
3) Să aibă un instructaj clar, neechivoc
4) Să excludă hazardul – prin numar mai mare de raspunsuri posibile
5) Să fie obiectiv în apreciere şi interpretare - validarea concurenţială a fiecărei interpretări probabile
a unei probe. Este realizată integral doar la probele de aptitudini elementare şi specifice
6) Să fie gradabil - creşterea treptată a gradului de dificultate a itemilor. Aplicabilă doar în cazul probelor
de aptitudini generale şi de inteligenţă. Nu este aplicabilă la probele perceptive şi de atenţie (grad
constant)
7) Să fie etalonat - de a se măsura dispersia rezultatelor obţinute la un test în cadrul unei anumite
categorii de populaţie din care face parte subiectul

8|Page
8) Să prezinte o bună dispersie a rezultatelor – curba lui Gauss (vizează nivelul performanţial sau
intensitatea efectivă de manifestare a unei anumite caracteristici psihologice.)
9) Să fie rapid
10) Să fie univoc - să măsoare un singur aspect psihologic
11) Rezultatele unui test să fie reprezentabile -vizualizabile grafic prin histograme, sau curbe de
varianţă, sau prin profile de personalitate
12) Să fie inedit
13) Să nu facă apel la cunoştinţele şcolare
14) Să fie constant - la rezultate similare daca e aplicat pe acelasi subiect (fidelitatea testelor – ideal
sa fie reaplicat intre 6-12 luni)
15) Să se aplice la toate vârstele
16) Să permită construcţia de forme alternative sau paralele
17) Să nu solicite, pe cât posibil, un instrumentar complex şi costisitor
18) Să nu măsoare decât o singură variabilă – insa aceeaşi funcţie psihică este măsurată prin mai
multe variabile ce pot să se completeze reciproc

5. Clasificarea testelor:
1. După obiectivul urmărit:
a) teste de eficienţă:
❖ testele de inteligenţă
❖ testele aptitudini
❖ testele de cunoştinţe
b) teste de personalitate.

3. După forma de administrare:

a) În funcţie de modul de lucru al subiectului:
• teste individuale;
• teste colective sau de grup.

b) În funcţie de timpul de lucru:

• testul cu timp impus;
• testul fără timp impus.

4. După tipul de material administrat:

• testele creion-hârtie;
• testele verbale sau nonverbale;

5. După tipul de răspuns solicitat:

a. teste cu răspuns dihotomic (de exemplu:da /nu; adevărat/ fals);
b. cu mai multe variante de răspuns sau cu răspunsuri la alegere;

9|Page
 c. cu răspunsuri create de subiect (răspunsuri libere).

6. După tipul de rezultate:

a. teste sintetice (un singur rezultat global, de exemplu, testele care oferă IQ);
b. teste analitice (permit conturarea profilului psihologic al subiectului);
c. teste globale (al căror rezultat global derivă din interacţiunea specifică a unor factori
psihici independenţi, cu diferite niveluri de dezvoltare).

7. În testele de aptitudini - clasificări speciale:

a. testele de inteligenţă:
• testele de inteligenţă generală;
• testele de inteligenţă tehnică;
• testele de inteligenţă abstractă (raţionament abstract);
• testele de inteligenţă socială.

b. testele de atenţie:
• testele de atenţie distributivă;
• testele de atenţie concentrată.

c. testele de aptitudini care cuprind:

• testele de aptitudini tehnice;
• testele de aptitudini artistice;
• testele de aptitudini verbale;
• testele de aptitudini organizatorice;
• testele de aptitudini pedagogice etc.

36. Manualul testului: ne dă informaţiile cele mai relevante pentru a evalua utilitatea testului
Contine:
1. informaţii generale: titluri, câte forme are testul, autorii, data publicării, timpul de admin şi preţul
testului.
2. Descrierea naturii şi a scopului testului, câte scale are testul, ce tipuri de itemi sau dacă are
subteste (de exemplu, testele de inteligenţă au două mari subteste: testele verbale de inteligenţă şi
testele nonverbale de inteligenţă).
3. Evaluarea practică a testului - cât de uşor se aplică şi cât de atractiv este pentru subiecţi, cum se
scorează itemii (grilă de scorare)
4. Evaluările tehnice ale testului: etalonul, normele, eşantionul pe care s-a etalonat testul, ce
compoziţie sau ce grad de reprezentativitate are eşantionul, tipurile de validitate ale testului,
tipurile de fidelitate.
5. Comentarii despre revizia testului
6. Evaluare rezumativă: care sunt principalele puncte tari şi slabe ale testului.

10 | P a g e
27. Fidelitatea testelor – definire
• Fidelitatea = consistenţa si stabilitatea rezultatelor obţinute de către acelaşi subiect, examinat la
retestarea cu o probă identică, sau o formă paralelă (rezultatele nu sunt afectate de erorile de
măsură)
• Stabilitatea în timp - datele obţinute la intervale diferite de timp să fie identice sau apropiate (grad
înalt de corelaţie)
• Stabilitatea rezultatelor se cere în cazul în care subiecţii sunt testaţi de persoane diferite, la
perioade diferite de timp
• Consistenţa internă se cere în cazul în care trebuie măsurat nivelul de omogenitate a tuturor
probelor testului.
În practică ne aşteptăm la coeficienţi de fidelitate cuprinşi între .70 şi .98

63. Tipuri de coeficienti (pentru a masura fidelitatea testelor):

Coeficienţii de stabilitate –metoda test – retest, corelând scorurile obţinute la test şi la retest (peste
3 luni se administrează acelaşi test la acelaşi eşantion şi se corelează rezultatele) => cât de stabile
sunt scorurile în timp

Coeficienţii de echivalenţă - metoda formelor paralele prin corelarea scorurilor obţinute la două
teste paralele aproape în acelaşi timp. Arată cât de asemănătoare sunt două instrumente de
măsură.

Coeficienţii consistentei interne - Se calculează în cadrul analizei consistenţei interne, pe baza

scorurilor obţinute la un test administrat o singură dată (coeficientul α lui Cronbach, coeficientul
λ3 al lui Guttman şi coeficienţii lui Kuder-Richardson. Coeficienţii indică „concordanţa diferitelor
părţi ale testului”. Pentru aceasta se poate utiliza programul SPSS.

Coeficientii de fidelitate interevaluatori - pentru teste ale căror scoruri sunt rezultatul aprecierii
subiective făcută de evaluator. Ei arată în ce măsură părerile mai multor evaluatori concordă între ele

Eroarea standard de măsurare (ESM sau SEM) - indicator statistic care exprimă fidelitatea -cu cât
indicele SEM este mai mic, cu atât este mai mare fidelitatea testului.

11 | P a g e
Coeficientul de corelaţie. Ei urmăresc corespondenţa între două măsurători independente, cu
acelaşi test. Un coeficient de corelaţie arată ce relaţie sau corespondenţă există între două variabile
sau între două seturi de scoruri. Acesta ia valori între „-1” şi „+1”.

28. Fidelitatea test-retest (fidelitatea determinată prin metoda test-retest)

• determină dacă scorurile variază în timp. (Se măsoară prin testarea persoanei în două momente
diferite şi apoi se corelează scorurile obţinute.)
• se calculează coeficientul de corelaţie liniară între scorurile observate între cele două testari;
valoarea obţinută se foloseşte pentru exprimarea fidelităţii testului, considerându-se că testul este
paralel cu el însuşi => între cele două administrări ale sale, scorurile reale ale persoanei nu s-au
schimbat
• coeficientul de corelaţie calculat prin această metodă se numeşte coeficient de stabilitate
• metoda test-retest este utilă atunci când scorurile reale ale testului măsoară caracteristicile
durabile, generale şi specifice ale persoanelor.
Un coeficient de corelaţie arată ce relaţie sau corespondenţă există între două variabile sau între
două seturi de scoruri.

24. Fidelitate – metoda formelor paralele

Utilizează două forme diferite ale aceluiaşi test. Ambele forme sunt date tuturor subiecţilor, în
cadrul aceleiaşi şedinţe, chiar în aceeaşi zi. Avem o administrare ca prim test (forma „a”) şi o
administrare secundară (forma „b”). Dacă nu sunt date în aceeaşi zi se numesc forme alternative
întârziate.
Fidelitatea este administrarea a două teste care reprezintă instrumente de măsură paralele la
momente foarte apropiate unul de altul şi determină coeficientul de corelaţie liniară între scorurile
observate al celor două forme => coeficient de echivalenţă. Dacă cele două teste sunt paralele şi
dacă pentru fiecare persoană erorile de măsură la cele două administrări sunt variabile aleatoare
independente, atunci coeficientul de echivalenţă coincide cu coeficientul de fidelitate al fiecarui
test.

25. Fidelitatea – metoda split-half (Fidelitatea determinată prin cazul particular al metodei
formelor paralele alternative)
- Un caz particular al metodei formelor paralele
- inclusă în cadrul analizei consistenţei interne

12 | P a g e
- potrivită în cazul în care se urmăreşte măsurarea unor caracteristici generale ale persoanelor
- se administrează testul unui lot de persoane; se împarte testul în două părţi cât mai asemănătoare;
se calculează coeficientul de corelaţie între scorurile observate la cele două jumătăţi

26. Fidelitatea Kuder-Richardson – consistenta interna

• măsoară statistic consistenţa internă a testului (măsura în care itemii testului se referă la acelaşi
lucru)
• estimeaza care este fidelitatea medie dacă ai administrat testul realizând toate tipurile de
înjumătăţiri posibile.

68. Validitatea – definire

Validarea unui test se refera la gradul în care testul măsoară ceea ce-şi propune să măsoare
Validitatea = corelaţia dintre predictor şi performanţele profesionale ale unui eşantion. Rezultatul:
coeficientul de validitate.

69. Validitatea de aspect (de fatada):

• nu este de fapt o măsură reală a validităţii, în sens tehnic.
• Se referă la aprecierea pe care o fac cei care constituie obiectul testării cu o anumită probă(cei testati)
• contează în primul rând aprecierile subiecţilor şi în al doilea rând experţii participanţi la construcţia
testului. nu face apel la metode psihometrice sau metode statistice de calcul, ea se bazează
pe impresii şi opinii.
• asigură o atitudine pozitivă atât faţă de test cât şi faţă de examenul psihologic.
• Legată mai mult de motivaţia celui testat decât de atitudinea măsurată => inclusă ca parte
componentă în performanţa generală la examenul psihologic

72. Validitatea de criteriu

• gradul de legătură între ceea ce măsoară un test şi măsurările independente (criterii) efectuate asupra
conduitelor aceloraşi indivizi evaluate în situaţii diferite ale vieţii, presupuse a solicita aceleaşi
caracteristici ca şi testul
• Aceste criterii pot fi culese simultan (validitatea concurentă) sau ulterior (validitatea predictivă),
legătura test-criterii fiind estimată printr-un coeficient de corelate simplu sau complex
Validitatea concurentă (validitate functionala):

13 | P a g e
- rezultatele obţinute de un grup de subiecţi la un test au un indice de corelaţie înalt (+0,8/+0,9) cu
datele obţinute de acelaşi grup, la un test similar (care evaluează acelaşi atribut)
- se aplică îndeosebi pentru testele utilizate la obţinerea unor diplome sau licenţe, care măsoară
cunoştinţele sau deprinderile persoanelor, şi pentru testele care servesc la stabilirea unui diagnostic
clinic
- presupune că testăm cu un test persoanele care se află de exemplu pe un post de muncă şi în
paralel cu aceasta, solicităm şi datele legate de performanţa lor profesională, şi calculăm corelaţia
între cele două.

Validitatea predictivă
- între administrarea testului şi obţinerea informaţiilor-criteriu se lasă un anumit interval de timp
- se aplică atunci când scorurile testului sunt folosite pentru a prezice valorile pe care o anumită variabilă
le avea într-un viitor mai mult sau mai puţin apropiat
- gradul în care performanţele obţinute la test sunt asemănătoare cu cele din activitatea reală, pe care
testul o vizează

- un test are validitate de criteriu bună când coeficientul de validitate este mare
- Valoarea coeficientului de validitate -> gradul în care randamentul la test corelează cu rezultatele la
criteriu
70. Validitatea de construct (validitatea coceptuală / validitate ipotetico-deductivă/ validitate
teoretica)
• arată că testul respectă teoria în baza căreia a fost elaborat
• înglobează celelalte tipuri de validitate (conţinut, criteriu)
• presupune o descriere cât mai adecvată a constructului în termeni comportamentali concreţi,
respectiv explicarea lui
• Procedura:
• se identifică seturi de comportamente care au legătură cu constructul măsurat de test;
• se identifică constructele, pentru fiecare decizându-se dacă are sau nu vreo legătură cu
constructul măsurat de test, deci alte constructe;
• se face o listă de comportamente prin care se manifestă constructele respective.
• În final, un test, pentru a fi valid, trebuie să fie fidel.

71. Validitatea de continut

14 | P a g e
• vizează să se asigure faptul că itemii aleşi constituie un eşantion reprezentativ al universului
conduitelor pe care testul pretinde să le acopere
• determinată de cât de bine materialul testului încorporează un eşantion de itemi conectaţi de
exemplu, cu profesia în care este utilizat => implică şi o acţiune de apreciere calitativă
• în analiza validităţii de conţinut a unui test, un prim pas este definirea şi descrierea domeniului de
conţinut al acestuia, apoi analiza de itemi ai testului. Se elimină itemii care nu se referă la
comportamentele cuprinse în domeniul de conţinut la care se referă testul

64. Tipuri de criterii utilizate in practica psihologica

- varsta pt teste inteligenta
- Cunostintele scolare
- Performanta la diverse programe de instruire speciala
- Performanta profesionala
- Evaluarile facute de profesori
- Rezultatele altor teste: se utilizează ca si criteriu in construirea unui test care sa măsoare
același lucru ca si criteriul dar care sa fie mai ușor de administrat sau/si cotat
- Grupele contrastante (pt testele de personalitate

22. Etapele de construire a testelor psihologice:

1. Definirea conceptului care se doreşte a fi măsurat (conceptualizarea testului)
2. Construcţia bazei de itemi (construirea itemilor care intră potenţial în structura de conţinut a
testului şi despre care se crede că ar defini cel mai bine conceptul studiat)
3. Structurarea unei prime forme ipotetice a testului - administrată unui lot de subiecţi numit
studiul pilot (administrarea).
4. Analiza de itemi - studiu preliminar de analiză a fiecărui item şi un studiu global (analiza
datelor obtinute) - poate include şi studiul consistenţei interne a probei, validitatea,
capacitatea lor discriminativă şi nivelul de dificultate a itemilor
5. Daca testul nu e corespunzator, se corecteaza itemii si se repeta pasii 3+4. Daca testul e
corespunzator, se fac verificari suplimentare si se trece la pasul urmator.
6. Elaborarea normelor
7. Elaborarea manualelor testului

15 | P a g e
1. Analiza de itemi:
Se realizeaza in 2 modalităţi:
a) dupa gradul de dificultate - la fiecare din itemi se calculează proporţia – cei care au reuşit (la
toţi subiecţii).
b) dupa discriminarea itemilor – masoara modul cum corelează itemii individuali cu întregul test în
cadrul unei populaţii
Obiectivul analizei de itemi este descifrarea mecanismelor cognitive aplicate de subiecţi pentru
formularea răspunsurilor la itemi şi verificarea calităţii itemilor ca instrumente de măsură sau de predicţie
Itemii pot fi analizaţi printr-o dublă perspectivă: cantitativă şi calitativă.
a) Analiza cantitativă – la proprietăţile statistice ale itemilor şi este focalizată în principal pe
clarificarea problemelor privind dificultatea şi capacitatea de discriminare a itemilor;
b) Analiza calitativă – la aspecte de conţinut şi de formă incluzând problema evaluării eficienţei
procedurilor de redactare şi a validării de conţinut

Analiza de itemi poate fi rezumată prin următorii algoritmi:

1. Calculul indicelui de dificultate pentru toţi itemii şi eliminarea celor care sunt rezolvaţi de toţi
subiecţii / nerezolvaţi de toţi;
2. Depistarea cauzelor pentru care unii indici de dificultate sunt foarte mari sau foarte mici şi
eliminarea itemilor cu greşeli;
3. În situaţia itemilor cu răspunsuri la alegere se analizează răspunsurile incorecte şi se
elimină aceia în care unele răspunsuri greşite au fost alese de foarte mulţi sau foarte puţini
subiecţi;
4. Se vor elimina itemii cu indicele de dificultate necorespunzător scopului pe care trebuie să-
l îndeplinească testul.
5. Se va calcula coeficientul de corelaţie între scorurile testului şi scorurile itemilor şi se vor
elimina itemii care prezintă corelaţie nesemnificativă sau negative.
6. Analiza aspectelor legate de lungimea testului, tipuri de itemi, timpul de rezolvat, costurile
administrării testului.

15. Dificultatea itemilor:

Se determina in functie de procentul de persoane care răspunde corect în procesul de construire a
unui test. Scopul acestui calcul este alegerea itemilor cu dificultate adecvata. Putem avea:
• test dificil - un număr mare de persoane obţin scoruri mici,

16 | P a g e
 • test uşor - majoritatea scorurilor realizate sunt mari
• test potrivit lotului - scorurile sunt repartizate pe un interval de valori destul de mare, de obicei
fiind grupate în jurul mediei
Majoritatea testelor sunt construite cu itemi având grade de dificultate diferite => gradul de
dificultate se compenseaza interitemi. Nivelul de dificultate recomandabil este de 0,50 (50 %
reuşită)
Itemii testului sunt intercorelati => selectie itemi cu nivele de dificultate diferite (media dificultatii =0.50)
suma de reuşite la cele trei clase de subiecţi

16. Discriminarea itemilor:

Reprezinta gradul în care un item diferenţiază corect între subiecţi în ceea ce priveşte comportamentul
destinat să-l măsoare. Peste 150 de indicatori de discriminare care pot fi utilizaţi în construirea diferitelor
tipuri de teste
Discriminarea este dată de diferenţa dintre grupele extreme

21. Etalonarea testelor este ultima fază în construcţia unui test şi contribuie cel mai mult la
standardizarea acestuia.
Inseamna alcătuirea unor norme sau etaloane prin care putem interpreta ulterior scorul subiectului
în funcţie de ceilalţi subiecţi din etalon.
etalonul = reper care ne arată unde se plasează performanţele unui individ în raport cu ceilalţi. Se
poate obţine un scor sub medie, peste medie sau mediu.
Etalonul unui test ne ajută să comparăm între ele rezultatele aceluiaşi subiect la teste diferite.
În manualul testului, la etalonare, trebuiesc descrise în detaliu:
1) Populaţia pentru care este valabil;
2) Cum s-a format eşantionul pe care s-a etalonat testul;
3) Câte persoane conţine eşantionul de etalonare;
4) Caracteristicile eşantionului după criterii: sex, vârstă, locul naşterii, nivelul de instruire, domiciliul;
5) Cât de reprezentativ este eşantionul pentru populaţie;
6) Data testării eşantionului.

23. Fazele etalonarii:

1. Se defineşte populaţia ţintă căreia îi este destinat testul
2. Din această populaţie se alege un eşantion pe care se va aplica testul, în vederea etalonării.

17 | P a g e
 Eşantionul trebuie să fie reprezentativ pentru a reprezenta acea populaţie, adică să reflecte
mai bine populaţia ţintă după anumite criterii relevante. De asemeni, acest eşantion trebuie să
fie destul de mare pentru a reflecta adecvat aceste variabile. Esantionul – prin selectie
aleatorie simpla/ selectie aleatorie stratificata
3. Se aplică testul în aceleaşi condiţii tuturor indivizilor din eşantion.
4. După ce se obţin scorurile brute la teste, ele sunt procesate statistic si structurate (se
ordoneaza in scale sau tabele normative) => sistem de norme la care sunt raportate scorurile
brute ale subiectilor examinati => scorurile brute capata semnificatie psihologica

4. Clasele normalizate:
Pentru a putea interpreta semnificatia reală a rezultatelor unui subiect este necesar să le raportăm la
rezultatele unei colectivităti de referintă, respectiv la un etalon sau tabel normativ. Sistemele de
etalonare cele mai utilizate în psihologia aplicată sunt: cvartilele (distributia e divizata in 4 parti
egale), decilele, clasele normalizate (în 5,7,9 şi 11 clase).
Clasele normalizate reprezinta un tip de transformare si prezentare a datelor. Un motiv principal al
acestei proceduri constă în faptul că cele mai multe distributii ale rezultatelor brute, mai ales pentru teste
de abilităti, sunt aproape de curba normală a lui Gauss

Modalităţi de a normaliza:
• 5 clase normalizate; 7%, 24%, 38%, 24% şi 7% dintre subiectii lotului de referintă.
• 7 clase normalizate; 5%, 11%, 21%, 26%, 21%, 11% şi 5%
• 9 clase normalizate (sau standard, se numesc stanine); 4%, 7%,12%, 17%, 20%, 17%, 12%,
7%, 4%,
• 11 clase normalizate: de obicei util pentru testele de personalitate: 4%, 5%, 8%, 12%, 15%,16%,
15%, 12%, 8%, 5%, 4%
Paşii: calcularea tabelului de frecvenţe şi împărţirea lotului de subiecţi în unităţi procentuale egale,
respectiv în intervale între repere care sunt echidistante. Se folosesc de obicei pentru testele de
personalitate

65. Tipuri de etaloane:

Etalonul = reper care ne arată unde se plasează performanţele unui individ în raport cu ceilalţi
Exista două posibilităţi de etalonare: sistemul centil/ percentilele; scalele normalizate

18 | P a g e
Sistemul centil/ percentilele
Centila = o unitate care permite clasificarea unui subiect în funcţie de scorul obţinut la testul de
inteligenţă, prin raportare la un eşantion de 100 de subiecţi reprezentând populaţia de referinţă.
Subiectul cu scorul cel mai mare primeşte centila 99, cel cu scor mediu – centila 50, iar cel cu scorul
cel mai slab – centila 1
Percentilul = procentul de persoane dintr-un eşantion standard care se situează sub un rezultat dat,
adică procentajul de subiecţi din eşantion care dau un scor mai mic decât al subiectului pe care îl
testăm.
Cu cât o percentilă este mai mare, cu atât performanţa subiectului este mai bună => Percentila poate
fi de maxim 99, deci să te afli printre perimii 1%
Scalele normalizate –este un etalon construit din clase normalizate.
Modalităţi de a normaliza: în 5 clase normalizate; în 7 clase normalizate; în 9 clase normalizate (sau
standard, se numesc stanine – standard + nine); în 11 clase normalizate.
Alte distribuţii: quartile - distribuţia este divizată în 4 părţi egale/ sferturi, decile, stanine

37. Taxonomia Fleishman: ia in calcul 4 categorii de aptitudini:

HARD SKILLS
1. Aptitudini cognitive: Aptitudini verbale, Aptitudini de elaborare a ideilor şi abilităţile de raţionament,
Abilităţi cantitative, Memoria, Abilităţi perceptive, Abilitatea spaţială, Atenţia)
2. Abilităţi psihomotorii (Abilităţi de manipulare fină, Abilităţi de control al mişcărilor, Timpul de reacţie
şi viteză)
3. Abilităţi fizice (Forţa fizică, Rezistenţa, Flexibilitatea, echilibrul şi coordonarea)
4. Abilităţile senzoriale (Abilităţile vizuale, Abilitatea auditivă şi de vorbire)

SOFT SKILLS - trăsături de personalitate detectat de chestionarele de personalitate

Agreabilitate, Flexibilitatea comportamentală, Coordonarea, Seriozitatea, Asertivitatea, Negocierea,
Persuasiunea, Sociabilitatea, Conformismul social, Sensibilitatea sociala, Autocontrol, Increderea
sociala, Coaching, Capacitate analitică conversaţională, Dorinta de realizare, Deschiderea către
experienţa, Auto-suficienţa, Perseverenţa, Rezistenţa la concluzii pripite, Prezentare verbală, Lipsa de
descurajare
38. Teste de atentie concentrata:
Masoara capacitatea de a mentine atentia asupra unei sarcini o perioada lunga de timp, fara a fi distras
de alti stimuli. Testeaza parametrii atentiei:

19 | P a g e