Cerințe educaționale speciale

Elaborat de către:
N. Nogai, V. Vîlcu, O. Bordeianu,
S. Plugaru, A. Terlețkaia-Catruc
I.P. „CTIF”
 Cuprins:
I. Noțiuni generale
II. Factori de risc
III. Tipuri de ADHD
IV. Particularităţi generale de dezvoltare, simptome
V. Date statistice
VI. Metode de tratament
VII.Modalități de incluziune școlară a copiilor cu ADHD
IV. Referințe bibliografice
 I. Noțiuni generale

ADHD Tulburarea cu Deficit de

Atenție/Hiperactivitate

TULBURĂRI HIPERKINETICE

Tulburări emoționale (afective) și

de comportament
(UNESCO, 1995)
Dizabilități ce au cauze
biologice/organice

Tulburare cu Deficit de Atenție/
Hiperactivitate (ADHD) – modelul
persistent de lipsa de atenție și/sau
hiperactivitate-impulsivitate care afectează
funcționarea sau dezvoltarea.
Afectarea atenției – întreruperea prematură a
activităților cu scop, lăsându-le neterminate.
Lipsa de atenție se manifestă comportamental
în ADHD prin abaterea de la sarcini, lipsa de
consecvență, dificultatea de a rămâne
concentrat și dezorganizarea, și nu este cauzată
de sfidare sau de lipsă de înțelegere.
I. Noțiuni generale
Hiperactivitate – o agitație în special în situațiile ce
impun un calm relativ. Hiperactivitatea se referă la un
individ cu activitate motorie în exces (cum ar fi un
copil care aleargă de colo-colo), în situații inadecvate,
excesiv de neastâmpărat, de vorbăreț, care se foiește
sau bate ritmic cu degetele în semn de nerăbdare.
Impulsivitate – se referă la acțiuni pripite realizate pe
moment, fără a le pregăti în prealabil, și care au
potențial crescut de a provoca rănirea individului (e.g.,
traversarea străzii fără a se asigura dacă vine sau nu o
mașină). Impulsivitatea poate fi expresia unei dorințe
de recompensă imediată sau a incapacității de a întârzia
obținerea satisfacției.
 II. Factori de risc

Factori de temperament: ADHD se asociază cu un nivel scăzut de inhibiție de

control și de restricție comportamentală; cu emotivitate negativă; și/sau cu un
nivel ridicat de căutare a noului. Aceste trăsături pot predispune unii copii la
ADHD, dar nu sunt specifice tulburării.

Factori de mediu: Greutatea foarte mică la naștere (sub 1500 de grame) crește de
două-trei ori riscul de ADHD, dar majoritatea copiilor cu greutate mică la naștere
nu dezvoltă ADHD. Deși ADHD se corelează cu fumatul în timpul sarcinii, această
asociere reflectă doar parțial riscul genetic. Un număr mic de cazuri poate fi asociat
cu reacții la aspecte care țin de dietă. Poate exista un istoric de abuz asupra
copilului, de neglijare, de schimbare frecventă a orfelinatelor, de expunere la
neurotoxine (e.g., plumb), de infecții (e.g., encefalită), sau de expunere la alcool în
utero. Expunerea la toxinele din mediu a fost și ea corelată cu apariția de ADHD,
dar nu se știe dacă aceste asocieri sunt cauzale.

Factori genetici și fiziologici: ADHD are o prevalență crescută printre rudele de gradul I ale indivizilor care au ADHD.
Caracterul ereditar al ADHD este substanțial. Deși anumite gene au fost corelate cu ADHD, ele nu sunt nici necesare,
nici suficiente ca factori cauzali. Posibile influențe asupra simptomelor ADHD pot fi considerate tulburările vizuale și
auditive, anomaliile metabolice, tulburările de somn, carențele nutriționale și epilepsia. ADHD nu se asociază cu trăsături
fizice specifice, deși unele anomalii fizice minore pot avea frecvență relativ crescută (e.g., hipertelorismul, bolta palatină
ogivală, inserția joasă a urechilor). Pot apărea întârzieri motorii subtile și alte semne neurologice ușoare.
 II. Factori de risc

ADHD nu există în mod izolat:

• 50% dintre copiii cu ADHD au cel puțin două comorbidități

• 50-90% dintre copiii cu ADHD au cel puțin o afecțiune
comorbidă
• 85% dintre adulții cu ADHD întrunesc criteriile pentru o
afecțiune comorbidă

Afecțiuni comorbide:

• Anxietate 20-25%
• Ticuri 10-30%
• Dificultăți de învățare(dislexia, discalculie, disgrafie,
etc) 30-40%
• Tulburare de conduită 30-50%
• Consum de substanțe 10-20%
• Tulburările din spectrul autismului 10-20%
 III. Tipuri de ADHD

Tipuri de ADHD:

•predominant neatent: sunt prezente dificultăți de

concentrare, atenţie scăzută, distractibilitate, deficit de
învățare;

•predominant hiperactiv-impulsiv: este prezentă agitația

psihomotorie, comportamentul impulsiv, autocontrolul
slab;

•tip combinat: este prezint deficitul de atenție împreună

cu hiperactivitatea/impulsivitatea, această categorie fiind
cea mai des întâlnită

Simptome ADHD la preșcolar:
Parcă este condus de un motor;
Curiozitate exagerată;
Joc gălăgios, distructiv;
Solicită atenție exagerată din partea părintelui;
Crize de furie frecvente, cooperare dificilă.
IV. Particularităţi generale de dezvoltare, simptome
Simptome ADHD la școlar:
Neliniștit, agitat, în continuă mișcare;
Dificultăți în efectuarea sarcinilor școlare, performanță școlară scăzută;
Nu se poate concentra sau este distras cu ușurință de stimuli;
Dezorganizat, își pierde lucrurile, nu poate estima timpul;
Dificultăți de a respecta regulile unui grup sau ale unui joc ;
Impulsiv, vorbește neîntrebat, nu-și așteaptă rândul îi întrerupe pe ceilalți
Nu observă pericolele, frecvent suferă diverse accidente;
Poate asocia tulburări de învățare, ticuri, enurezis.
Simptome ADHD la adolescent:
Impulsiv, mai puțin hiperactiv;
Neatent, plictisit, ușor de distras la stimuli;
Comportament inadecvat la școală, refuz școlar, amânarea sarcinilor;
Probleme de disciplină în familie și la școală;
Accese de furie, toleranță scăzută la frustrare;
Nu recunoaște autoritatea și are relații tensionate cu cei de aceeași vârstă;
Stimă de sine scăzută, risc de depresie;
Risc de consum de substanțe, delicvență juvenilă.
 IV. Particularităţi generale de dezvoltare, simptome

Diagnosticul de ADHD la copii

Apariţia simptomelor apar încă de la frecventarea grădiniţei

(3 ani), cînd trăsăturile decaracter şi temperament ale
copilului devin mult mai evidenţiate fiind asfel mai uşor de
observat. Agravarea stării copilului începe de la vîrsta de 6
– 8 ani iar părinţii şi cadrele didactice care cunosc copilul îl
descriu ca fiind „de necontrolat”. În cazul fetelor tulburarea
de comportament este mai dificil de observat fiind într-
o formă mai ascunsă. Simptomele care sunt însă evidente su
nt: dezadaptarea socială, dificultăţi de învăţare, tulburări de
personalitate
 IV. Particularităţi generale de dezvoltare, simptome

Aspecte pozitive ale ADHD

Majoriatea descrierilor ADHD se concentrează asupra aspectelor negative şi uită să menţioneze avantajele
ADHD. Aspectele pozitive includ:

1. Creativitate
2. Nivel ridicat de energie
3. Intuitivitate
4. Căldură sufletească
5. Atitudine încrezătoare (uneori prea accentuată)
6. Atitudine iertătoare (uneori prea accentuată)
7. Sensibilitate
8. Capacitate de a-şi asuma riscuri (uneori prea mari)
9. Flexibilitate
10. Loialitate
11. Dezvoltat simţ al umorului
 V. Date statistice

• 1902 – prima documentare a copiilor cu comportament ADHD

• la nivel mondial afectează 3-5% dintre copiii de vârstă şcolară,

din care 2/3 sunt băieţi

• 1 din 20 copii suferă de ADHD

• 10% copii școlari afectați de ADHD

• cu 42% a crescut nivelul de diagnosticare cu ADHD în ultimii 8

ani
 V. Date statistice

Statistica ADHD pe categorii de vârste, la nivel mondial

1,8-5,4%
0,1-8,1%
0,6-7,3%
1,5-2,5 %

COPII PREȘCOLARI

COPII/ADOLESCENȚI
la nivel mondial
la nivel mondial ADULȚI

la nivel mondial ADULȚI peste 50 ani

Europa
 V. Date statistice

Copii cu ADHD *

• Cheltuielile anuale pentru 1 copil cu ADHD sunt de 5 ori mai mari, comparativ cu copiii sănătoși (15000 $ față de
2800 $)
• 1 copil din 5 cu ADHD nu beneficiază de servicii de intervenție în școală
• Între 45-55% de familii cu copiii diagnosticați cu ADHD, au un părinte cu aceiași diagnoză
• Există cel putin câte un copil în clasă (școală primară/gimnaziu) cu diagnoza ADHD

Adolescenții cu ADHD:

• Șoferii adolescenți diagnosticați cu ADHD sunt mai predispuși la accidente de circulație și comportament periculor
în trafic
• Băieții adolescenți cu ADHD sunt mai predispuși la absenteism, medie mai joasă, neexecutarea temelor pentru
acasă

În Republica Moldova nivelul de diagnoză și tratament al ADHD la moment nu este răspândit pe larg, fapt ce
afectează familiile cu copii ADHD, cât și procesul educațional
 VI. Metode de tratament

Metode de tratament al ADHD

Terapie nemedicamentoasă

Terapie medicamentoasă

Terapie combinată
 VI. Metode de tratament

TERAPIE NEMEDICAMENTOASĂ

TERAPIE PSIHOEDUCAȚIE
COMPORTAMENTALĂ

EXERCIȚII ȘI DIETĂ
 VI. Modalități de incluziune școlară a copiilor cu ADHD

Pentru obținerea unor rezultate pozitive este esențială crearea unui

climat care să-i facă pe toți copiii să se simtă parte a unei comunități ce
le oferă sprijin și îi acceptă. Pentru a crea această comunitate cadrele
didactice ar trebui:

• Să dețină strategii de management eficient al grupei și de intuire a

unor măsuri de disciplină pozitivă;
• Să organizeze mediul ambient, activitățile de rutină și regulile
într-o manieră preventivă;
• Să anticipeze ce anume poate provoca probleme comportamentale
și să evite acele aspecte printr-o planificare atentă;
• Să învețe copilul cu ADHD să adopte atitudini și comportamente
adecvate și dezirabile și să le întărească atunci când ele se
manifestă.
 VII. Modalități de incluziune școlară a copiilor cu ADHD

INTERVENȚII LA ȘCOALĂ

INTERVENȚII INSTRUCȚIONALE

PROBLEMA: Elevii cu ADHD deseori au dificultăți de "limbaj" în sala de clasă. Elevii cu ADHD pot avea
dificultăți în a urma instrucțiunile (mai ales dacă sunt instrucțiuni în mai multe etape) sau în a interpreta limbajul
pragmatic.

SOLUȚIILE:
- Oferirea instrucțiunilor clare și precise.
- Captarea atenției elevului înainte de a oferi instrucțiuni.
- Verificarea dacă elevul a înțeles, solicitându-i să repete instrucțiunile și
oferea clarificărilor, dacă este necesar.
- Folosirea cerințelor directe - "când-atunci”.
 VII. Modalități de incluziune școlară a copiilor cu ADHD

INTERVENȚII COMPORTAMENTALE

PROBLEMA: Elevii cu ADHD sunt mai receptivi la consolidarea consecventă, imediată. Odată cu schimbările de
comportament, părinții, profesorii și copiii învață tehnici specifice care vor ajuta la îmbunătățirea comportamentului copiilor.
Abordările identifică scopurile și comportamentele țintă care urmează a fi modificate; accentuează consecvența și rutina;
stimulează stima de sine prin recunoaștere verbală și recompense tangibile; și identifică stimulente adecvate dezvoltării. Este
esențial ca scopurile să fie stabilite în colaborare cu elevul și familia acestuia. Stimulentele trebuie să fie semnificative și
individuale

SOLUȚIILE:
- Oferirea feedback-ului imediat și frecvent, feedback pozitiv și încurajare mai des, decât feedback negativ.
- Oferirea elevilor unui feedback concret - "vă mulțumesc pentru ridicarea mânii, când doriți să puneți o întrebare ".
- Utilizarea instrucțiunilor vizuale/imagini sau liste pentru inițierea sarcinilor și finalizarea sarcinilor.
- Divizarea și separarea etapelor pentru a iniția sarcini.
- Reducerea volumului de muncă necesar pentru a demonstra cunoștințele, de exemplu, în loc de a-i cere unui copil să facă 10
exerciții de adunare, solicitați-i- să facă 5
- Stabilirea așteptărilor clare și structurate în sala de clasă.
- Permiterea oportunităților acceptabile de mișcare: "permise de mișcare".
 VII. Modalități de incluziune școlară a copiilor cu ADHD

INTERVENȚII DE MEDIU

PROBLEMA: Argumentare Strategii Elevii cu ADHD adesea necesită schimbări în mediul lor fizic pentru a reduce
probabilitatea elementelor de distragere și a permite mai multe oportunități de monitorizare din partea profesorilor și
interacţiune.

SOLUȚIILE:
- Așezare, de preferat, departe de elementele care distrag atenția.
- Proximitatea cu profesorul.
- Un loc liniștit în sala de clasă pentru calmare sau activitate.
- A fi așezat alături de un prieten "mai atent".
- Sporirea schimbării și introducerea elementelor de noutate
 VII. Modalități de incluziune școlară a copiilor cu ADHD

INTERVENȚII ACADEMICE

PROBLEMA: Argumentare Strategii Elevii cu ADHD pot avea necesități de învățare comorbide (de exemplu,
dificultăți legate de motricitatea fină, viteza de procesare mai slabă, memorie de lucru mai slabă), plus la problemele
de distractibilitate care necesită locuri speciale în sala de clasă.

SOLUȚIILE:
- Implicarea în mod activ a elevului, dându-i sarcini conform nivelului academic corespunzător.
- Acordarea de timp prelungit (1,5 x) pentru completarea chestionarelor, testelor și examenelor.
- Permiterea elevului să scrie chestionarele, testele și examenele într-o cameră liniștită.
- Permiterea utilizării antifoanelor/căștilor pentru a reduce zgomotele externe în timpul testelor
- Oferirea-unui scrib sau unei persoane care face notițe ori acces la tehnologia asistivă.
- Darea temelor pentru acasă după cum este necesar, dar cu monitorizarea volumului
 VIII. Referințe bibliografice

Bibliografie:
1. Sindromul de hiperactivitate cu deficit de atenție la școlarul mic. N. Bucun, A. Glavan, Chișinău-
2015 ISBN:978-9975-48-095-6
2. Tulburarea cu Deficit de Atenție/Hiperactivitate (ADHD). Protocol clinic național. Colectiv de
autori, Chișinău-2020
3. ADHD https://adhd-institute.com/burden-of-adhd/
4. NICE guideline 2018. Attention deficit hyperactivity disorder: diagnosis and management.
https://www.nice.org.uk/guidance/ng87
5. Canadian ADHD Resource Alliance (CADDRA). Canadian ADHD Practice Guidelines. Edition 4.1.
Toronto CADDRA, 2020.
6. Attention deficit hyperactivity disorder: diagnosis and management
https://www.nice.org.uk/guidance/ng87/chapter/Recommendations#dietary-advice
7. ADHD: în cifre https://www.medicalacademic.co.za/psychiatry/adhd-in-numbers/
8. Bune practici privind managementul clasei incluzive în cazul copiilor diagnosticați/identificați cu
ADHD https://www.proform.snsh.ro/baza-de-date-online-cu-bune-practici-pentru-educatie-incluziva-
de-calitate/bune-practici-privind-managementul-clasei-incluzive-in-cazul-copiilor-diagnosticati-
identificati-cu-adhd
Vă mulțumim