ADHD repere conceptuale

ADHD este o afecțiune cronică ce afectează milioane de copii și care continuă adesea la
vârsta adultă. ADHD include o combinație de probleme persistente, cum ar fi dificultatea de a
menține atenția, hiperactivitatea și comportamentul impulsiv. Tulburările de tip deficit de atenție
şi hiperactivitate sunt manifestări la fel de frecvente ca în trecut, însă această problemă nu era
remarcată şi dezbătută atât de stringent ca astăzi. Oricare dintre noi, ocazional, poate avea
dificultăți în concentrarea și menținerea atenției. Pentru unele persoane, însă, aceste dificultăți
sunt foarte persistente și interferează zilnic cu munca, cu relațiile sociale, cu viața de familie,
astfel încât sunt privite ca o tulburare psihiatrică.
Copiii cu ADHD se pot confrunta, de asemenea, cu o stimă de sine scăzută, relații dificile
și performanțe școlare slabe. Simptomele se atenuează uneori odată cu vârsta. Cu toate acestea,
unele persoane nu își depășesc niciodată complet simptomele ADHD. Dar ei pot învăța strategii
pentru a avea succes.
Deși tratamentul nu va vindeca ADHD, poate ajuta foarte mult la ameliorarea simptomelor.
Tratamentul implică de obicei medicamente și intervenții comportamentale. Diagnosticul și
tratamentul precoce pot face o mare diferență în ceea ce privește rezultatele
Copiii cu ADHD sunt distrași ușor, nu finalizează ceea ce încep și nu sunt interesați de
greșelile pe care le fac. Ei trec cu ușurință de la o activitate la alta și sunt uneori instabili
emoțional. Pe de altă parte, dispun de inteligență normală, în multe situații reușind să treacă peste
momente dificile, ajutați de suportul mental. Mulți dintre acești copii sunt impulsivi. Ei par
iritabili și neliniștiți, incapabili să tolereze frustrarea. In general, acționează înainte de a gândi și
nu își așteaptă rândul în timpul desfășurării unei activități. În conversație întrerup, vorbesc prea
mult, prea repede și prea tare, spunând tot ce le trece prin minte.
Simptome
Definiția şi criteriile de diagnostic ale deficitului de atenție şi hiperactivității au suferit
numeroase modificări de-a lungul timpului, datorită schimbărilor apărute în conceptualizarea
acestei tulburări, însă fundamentul este reprezentat de un pattern persistent de neatenție şi/sau
hiperactivitate-impulsivitate.
Caracteristicile principale ale ADHD includ neatenția și comportamentul hiperactiv-
impulsiv. Simptomele ADHD încep înainte de vârsta de 12 ani, iar la unii copii, acestea sunt
vizibile încă de la vârsta de 3 ani. Simptomele ADHD pot fi ușoare, moderate sau severe și pot
continua până la vârsta adultă.
ADHD apare mai des la bărbați decât la femei, iar comportamentele pot fi diferite la băieți și la
fete. De exemplu, băieții pot fi mai hiperactivi, iar fetele pot avea tendința de a fi neatente în
liniștite.
Există 3 sub-tipuri de ADHD:
Predominant neatent.
Majoritatea simptomelor se încadrează în categoria neatenție, distractibilitate, afectarea
memoriei pe termen scurt şi a procesului de învăţare.
Predominant hiperactiv-impulsiv.
 Majoritatea simptomelor aparțin de hiperactivitate și impulsivitate/autocontrol slab.
Combinat.
Acesta este o combinație a primelor două subtipuri.. Majoritatea copiilor cu ADHD intră
în această categorie
Un copil care prezintă un tipar de neatenție prezintă adesea:

 Lipsa atenției la detalii sau greșeli inutile la serviciu ori în alte activități;
 Dificultăți în menținerea atenției în timpul activităților desfășurate, cum ar fi cititul sau lectura de
lungă durată;
 Persoanele afectate nu par a asculta atunci când vorbiți direct cu ei;
 Nu respectă instrucțiunile și nu reușesc să termine treburile la locul de muncă;
 Au dificultăți în organizarea sarcinilor și a activităților- de exemplu, persoana poate fi
împrăștiată și nu este capabilă să își gestioneze corespunzător timpul;
 Evită sau resping sarcinile care necesită un efort mental susținut;
 Pierd lucruri necesare realizării sarcinilor sau activităților, precum chei, portofele sau telefoane
mobile;
 Sunt ușor de distras de gânduri sau stimuli care nu au legătură cu activitatea pe care o fac;
 Sunt uituci în activitățile zilnice, precum plătitul facturilor, respectarea întâlnirilor sau returnarea
telefoanelor

O persoană cu hiperactivitate - impulsivitate are următoarele manifestări:

 Nervozitate, mișcatul mâinilor sau picioarelor, fâțâitul chiar și când stau pe scaun;
 Se ridică de pe scaun în situații când ar trebui să stea jos (la scoală sau in alte situaţii);
 Este neliniștit sau incapabil să stea locului pentru perioade mai lungi de timp;
 Este incapabil să se joace sau să desfășoare o activitate în liniște;
 Vorbește excesiv;
 Se grăbește cu răspunsul înainte ca întrebarea să fie terminată;
 Are dificultăți în a-și aștepta rândul, de exemplu când stă la o coadă întrerupe sau deranjează alte
persoane.

Simptome ADHD la preșcolar:

 Parcă este condus de un motor;

 Curiozitate exagerată;
 Joc gălăgios, distructiv;
 Solicită atenție exagerată din partea părintelui;
 Crize de furie frecvente, cooperare dificilă.

Simptome ADHD la școlar:

 Neliniștit, agitat, în continuă mișcare;
 Dificultăți în efectuarea sarcinilor școlare, performanță școlară scăzută;
 Nu se poate concentra sau este distras cu ușurință de stimuli;
 Dezorganizat, își pierde lucrurile, nu poate estima timpul;
 Dificultăți de a respecta regulile unui grup sau ale unui joc (dorește sa fie lider);
 Impulsiv, vorbește neîntrebat, nu-și așteaptă rândul îi întrerupe pe ceilalți
 Nu observă pericolele, frecvent suferă diverse accidente;
 Poate asocia tulburări de învățare, ticuri, enurezis.

Simptome ADHD la adolescent:

 Impulsiv, mai puțin hiperactiv;

 Neatent, plictisit, ușor de distras la stimuli;
 Comportament inadecvat la școală, refuz școlar, amânarea sarcinilor școlare;
 Probleme de disciplină în familie și la școală;
 Accese de furie, toleranță scăzută la frustrare;
 Nu recunoaște autoritatea și are relații tensionate cu cei de aceeași vârstă;
 Stimă de sine scăzută, risc de depresie;
 Risc de consum de substanțe, delicvență juvenilă.

Se estimează că incidența ADHD la copiii de vârstă școlară este de 3-7%, fiind mai
frecvent întâlnită la băieți. Studiile pe gemeni indică faptul că tulburarea este adesea moștenită
de la părinții persoanei, genetica determinând aproximativ 75% din cazuri la copii și de la 35%
până la 75% din cazuri la adulți. Frații copiilor cu ADHD au o probabilitate de trei până la patru
ori mai mare de a dezvolta această tulburare decât frații copiilor care nu au această tulburare.
Deficitul în sfera atenției şi hiperactivității şi alte manifestări ca impulsivitatea sau
funcțiile executive deficitare, îi expun pe elevi riscului performanței școlare scăzute. Ceea ce
diferențiază elevii cu deficit de atenție şi hiperactivitate de cei cu o dezvoltare normală este
frecvența şi intensitatea cu care apar tulburările comportamentale, elementele predominante la
școlarul mic fiind neastâmpărul şi neliniștea excesivă. Neatenția şi impulsivitatea pot contribui la
rezolvarea neadecvată a sarcinilor şi instrucțiunilor trasate sau efectuarea neglijentă a activităţii
repartizate.
Elevii cu deficit de atenție şi hiperactivitate îşi însușesc mai greu deprinderile de
organizare, planificare, management al timpului, în comparație cu colegii lor, care nu prezintă
astfel de tulburări. Aceștia au tendința de a avea mai multe accidente și răniri de tot felul decât
copiii care nu au ADHD precum și tendința de a avea o stimă de sine scăzută. Sunt mai
predispuși să aibă probleme în interacțiunea cu colegii și adulții și să fie acceptați de aceștia, sunt
expuși unui risc crescut de abuz de alcool, droguri și de alte comportamente delincvente.
Comorbidități
ADHD nu cauzează alte probleme psihologice sau de dezvoltare. Cu toate acestea, copiii
cu ADHD sunt mai predispuși decât alții să aibă și afecțiuni precum:
 Tulburarea de opoziție și comportament sfidător, definită în general ca un model de
comportament negativ, sfidător și ostil față de figurile de autoritate. În populația generală,
tulburarea de opoziție și comportament sfidător se asociază cu ADHD la aproximativ 50% din
copiii cu tablou clinic combinat si la aproximativ un sfert din cei la care predomină lipsa de
atenție.
Tulburare de conduită, marcată de un comportament antisocial, cum ar fi furtul,
bătaia, distrugerea proprietății și rănirea oamenilor sau a animalelor. Tulburarea de conduită este
asociată la aproximativ un sfert din copiii și adolescenții cu tablou clinic combinat, în funcție de
vârstă și de context.
Tulburare de perturbare afectivă de tip disruptiv, caracterizată prin iritabilitate și
probleme de toleranță la frustrare. Majoritatea copiilor și adolescenților cu tulburare de
perturbare afectivă de tip disruptiv prezintă simptome care întrunesc și criteriile de ADHD; un
procent mai mic de copii cu ADHD prezintă simptome care întrunesc criteriile pentru tulburarea
cu perturbare afectivă de tip disruptiv.
Tulburarea de învățare, inclusiv probleme de citire, scriere, înțelegere și comunicare.
Tulburarea de învățare specifică apare frecvent în asociere cu ADHD.
Tulburările consumului de substanțe, inclusiv droguri, alcool și fumat. Deși tulburările
consumului de substanțe sunt relativ mai frecvente în rândul adulților cu ADHD decât în
populația generală, aceste tulburări sunt prezente doar la o mică parte din adulții cu ADHD.
Tulburări de anxietate, care pot provoca îngrijorare și nervozitate copleșitoare și includ
tulburarea obsesiv-compulsivă (TOC). Tulburări anxioase și tulburarea depresivă majoră apar
într-un număr mic de cazuri cu ADHD, dar mai frecvent decât în populația generală.
Tulburări ale dispoziției, inclusiv depresia și tulburarea bipolară, care include depresia,
precum și comportamentul maniacal.
Tulburarea de spectru autist, o afecțiune legată de dezvoltarea creierului care are un
impact asupra modului în care o persoană percepe și socializează cu ceilalți.
Tulburările ticurilor sau sindromul Tourette, tulburări care implică mișcări repetitive
sau sunete nedorite (ticuri) care nu pot fi controlate cu ușurință.
Prof. Dr. Thomas Zentall (1985) argumenta că hiperactivitatea se produce de la niveluri
joase de excitație și servește la menținerea unui nivel optim. Cercetări mult mai recente,
teoretizând pe marginea sindromului deficitului de atenție, au localizat inhibiția
comportamentală ca un deficit central al tulburării.
ADHD include un deficit în inhibiția comportamentului. In acest sens s-a construit un
model teoretic care leagă inhibiția comportamentală de patru funcții neurologice care apar și
depind de execuția lor efectivă:
a. Memoria de lucru;
b. Autoreglarea arousal-ului emoțional;
c. Internalizarea vorbirii;
d. Reconstituirea.
ADHD ar putea fi asociat cu deteriorarea secundară a acestor patru abilități executive.
Inhibiția comportamentală este specifică, ca deficiență centrală în ADHD. Se propune un model
care să realizeze o legătură între inhibiția răspunsului și cele patru funcții executive care depind
de această inhibiție pentru performanța lor efectivă. Aceste patru funcții servesc la aducerea
comportamentului sub controlul informațiilor reprezentate intern și a acțiunilor auto-
direcționate. Astfel, cele patru funcții, permit acțiuni direcționate mai bine și sarcini mai
persistente.
Funcțiile executive au o influență decisivă asupra modului în care noi ne comportăm în
viața de zi cu zi. Ele sunt responsabile de modul nostru particular în care reacționăm. Acțiunea
lor face posibil ca date provenind de la procese cognitive diferite să fie inter-relaționate și să
sprijine coerența unui comportament orientat către scop. Funcțiile executive sunt răspunzătoare
de controlul cognitiv din creier, de comportamentul de auto-reglare.
Thomas Brown (2005) folosește metafora orchestrei fără dirijor pentru a conceptualiza
rolul funcțiilor executive. "Imaginați-vă o orchestră simfonică în care fiecare muzician cântă
foarte bine la instrumentul sau, dar pentru că nu există un dirijor care să coordoneze ordinea în
care instrumentele interpretează, acestea încep toate în același timp și sunetele se suprapun
producând zgomot, nu muzică." Succesul acestor copii în anumite activități indică faptul că ei nu
sunt în totalitate incapabili să-și folosească atenția. Principala dificultate fiind inabilitatea cronică
de a activa și gestiona anumite funcții în diverse moduri și perioade de timp.
Diagnosticul ADHD este stabilit doar de către medicul specialist psihiatru de copii și
adolescenți, în colaborare cu psihologul clinician, dar cei care observă primii manifestările
copilului sunt părinții, bunicii, educatorii, învățătorii sau alte persoane implicate în îngrijirea și
educația acestuia. Pentru stabilirea diagnosticului, medicul specialist face o evaluare complexă,
bazată pe observația clinică și pe informațiile obținute direct de la copil, părinți și educatori, iar
psihologul clinician evaluează funcțiile executive cu ajutorul unor teste psihologice specifice.
Intensitatea simptomelor ADHD este influențată de o serie de factori contextuali și de
particularitățile sarcinilor pe care copilul le realizează. De exemplu, comportamentul copiilor cu
ADHD este mult mai problematic pe parcursul activităților prelungite (de ex. efectuare temelor)
sau în contexte care implică respectarea unor reguli, mai ales dacă este implicată evaluarea și
critica publică (biserică, restaurant), decât în situațiile de joc liber (ex. pauze, excursii). În acest
sens, orice modificare comportamentală trebuie să înceapă cu o analiză funcțională a acelei
manifestări.
Dr. Frederic Kochman, pedo-psihiatru, autorul volumului „Cum să trăim mai bine cu un
copil hiperactiv”, afirmă că „părinții trebuie să devină experți în această afecțiune”. Ei trebuie
să îşi adapteze comportamentul şi metodele educative în funcţie de situaţia copilului. Este bine
să învețe tehnici de comunicare în situaţii de criză, exerciții de relaxare, ca să nu mai vorbim de
cunoașterea posibilităților terapeutice în ceea ce priveşte controlul ADHD.
Tratament
In majoritatea cazurilor, ADHD este tratat cu o combinație de terapie comportamentala si
tratament medicamentos. In plus, terapia de reeducare a abilitaților de învăţare, consilierea
psihologica pentru îmbunătățirea abilitaților sociale si masurile specifice de sprijin educațional la
scoală ajuta foarte mult in managementul acestei tulburări. Scopul tratamentului este
ameliorarea/dispariția simptomelor si îmbunătățirea performantelor școlare.
Terapii Comportamentale
Există dovezi bune pentru utilizarea terapiilor comportamentale în ADHD. Acestea
reprezintă tratamentul de primă linie recomandat în cazul celor care au simptome ușoare sau care
sunt de vârstă preșcolară. Terapiile psihologice utilizate includ: inițierea psihoeducațională,
terapia comportamentală, terapia cognitiv-comportamentală (TCC), psihoterapie personală,
terapia de familie, intervențiile școlare împreună cu colegii de clasă, formarea abilităților sociale,
formarea organizațională și antrenamentul managementului parental.
Se folosesc recompense pentru a întări comportamentele pozitive ale copilului și penalizări care
să elimine comportamentele nedorite sau problematice. În plus, părintele trebuie să structureze și
să organizeze cat mai mult mediul de viaţă al copilului prin stabilirea unor rutine de viaţă, care
să-i ofere acestuia predictibilitate și stabilitate. Toți adulţii implicați în îngrijirea copilului cu
ADHD trebuie sa fie consecvenți în aplicarea terapiei. Treptat, ordinea și structura exterioară
sunt internalizate, influențând modul de funcționare a creierului copilului cu ADHD.
Medicație
Tratamentul medicamentos al ADHD se bazează pe administrarea antidepresivelor,
antipsihoticelor, anticonvulsivantelor si amfetaminelor în conformitate cu schemele de tratament
stabilite de către medicul psihiatru.
Exerciții fizice
Exercițiile fizice regulate, în special exercițiile aerobice, reprezintă un tratament
complementar eficient pentru ADHD la copii și adulți, în special atunci când sunt combinate cu
medicamente stimulante (deși în prezent nu se cunoaște care este cea mai bună intensitate și cel
mai bun tip de exerciții aerobice pentru ameliorarea simptomelor). De exemplu, un studiu a
constatat că antrenamentul de înot a îmbunătățit cogniția, coordonarea și sănătatea mintală la
copiii cu ADHD.
Efectele pe termen lung ale exercițiilor aerobice regulate la persoanele cu ADHD includ
un comportament și abilități motorii mai bune, îmbunătățirea funcțiilor executive (inclusiv
atenția, controlul inhibitor și planificarea, printre alte domenii cognitive), o viteză mai mare de
procesare a informațiilor și o memorie mai bună.
Evaluările părinților și profesorilor cu privire la rezultatele comportamentale și socio-
emoționale ca răspuns la exercițiile aerobice regulate includ: o mai bună funcționare generală,
reducerea simptomelor ADHD, o mai bună stimă de sine, niveluri reduse de anxietate și
depresie, mai puține plângeri somatice, un comportament academic și în clasă mai bun și un
comportament social îmbunătățit.
Dieta
Modificările dietetice nu sunt recomandate din 2019 de către Academia Americană de
Pediatrie, Institutul Național pentru Sănătate și Excelență în Îngrijire sau Agenția pentru
Cercetare și Calitate în Sănătate din cauza dovezilor insuficiente.
O meta-analiză din 2013 a constatat că mai puțin de o treime dintre copiii cu ADHD văd o mică
îmbunătățire a simptomelor cu suplimentarea cu acizi grași (FFA) omega-3 si omega-6 sau cu
scăderea consumului de coloranți alimentari artificiali. Aceste beneficii pot fi limitate la copiii cu
sensibilități alimentare sau la cei care sunt tratați simultan cu medicamente pentru ADHD.
Această analiză a constatat, de asemenea, că dovezile nu susțin eliminarea altor alimente din
dietă pentru a trata ADHD. O revizuire din 2014 a constatat că o dietă de eliminare are ca
rezultat un mic beneficiu general la o minoritate de copii, cum ar fi cei cu alergii. O altă revizuire
din 2016 a declarat că nu se recomandă utilizarea unei diete fără gluten ca tratament standard
pentru ADHD.
Persoanele cu ADHD ar trebui să aibă o dietă sănătoasă și echilibrată. Nu renunțați la
alimente înainte de a cere sfatul medicului. Unele persoane pot observa o legătură între tipurile
de alimente și agravarea simptomelor ADHD. Dacă acesta este cazul, țineți un jurnal cu ceea ce
mâncați și beți și cu comportamentul care urmează.
BIBLIOGRAFIE:
Barkley,R. A. (2002) Psychosocial treatments for attention deficit/hyperactivity disorder, Journal of Clinical
Psychiatry, 63, 36-43
Barkley R. A. (2000) Taking charge of ADHD: The complete, authoritative guide for parents (rev ed), New York:
Guilford
Brown T.E. (2005) Attention Deficit Disorder: The Unfocused mind in children and adult, New heaven, CT:Yale
University Press
Rad. F. ADHD - Attention Deficit/Hyperactivity Disorder,
Brikell I, Kuja-Halkola R, Larsson H (September 2015). "Heritability of attention-deficit hyperactivity disorder in
adults". American Journal of Medical Genetics. Part B, Neuropsychiatric Genetics. 168 (6): 406–413.
doi:10.1002/ajmg.b.32335. PMID 26129777. S2CID 32835380.
http://www.bellanima.ro/a-d-h-d/
American Psychiatric Association (2013). Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders (5th ed.).
Arlington: American Psychiatric Publishing. pp. 59–65. ISBN 978-0-89042-555-8.
https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/adhd/