Sunteți pe pagina 1din 14

Ergonomia autoturismelor

Niţişoară Maria Mădălina


Anul I master KPOT
Introducere:

Asigurarea unor cerinţe ergonomice postului de conducere al unui automobil a devenit o


necesitate pe măsură ce timpul pe care conducătorul auto il petrece la postul de
conducere este tot mai mare. Dacă tendinţa actuală este ca automobilul să devină "o a
doua casa" a tot mai multor persoane, având în vedere utilizarea tot mai intensă a
automobilului multe ore din zi iar asigurarea unui efort minim, necesar conducerii
automobilului în siguranţă, devine obligatorie.
Măsurile constructive care asigură condiţii ergonomice de conducere a automobilului
vizează atât mişcările fizice pe care conducătorul auto este obligat să le folosească în
procesul de conducere a automobilului cât şi efortul intelectual diminuat, prin aducerea în
câmpul său vizual şi auditiv a unor informaţii suplimentare (unghiul de vedere lateral şi
vertical permis de postul de conducere, consumul de combustibil instantaneu şi mediu,
temperatura aerului exterior, presiunea uleiului motorului, nivelul combustibilului din
rezervor, kilometrii parcurşi de la ultima alimentare, viteza medie de deplasare etc). Aceste
informaţii suplimentare îi permit conducătorului auto să ia decizii privind strategia de
conducere şi asigurarea condiţiilor de deplasare în siguraţă a automobilului
De asemenea spaţiul destinat postului de conducere trebuie să asigure conducătorului auto
libertate de mişcare, confort de conducere şi să permite existenţa unor utilităţi necesare.
Caroseria este partea superiaoara a autoturimului amenajata pentru transportul marfurilor sau
peroanelor. Forma caroseriei este una aerodinamica, usoar,a, rezistenta solicitarilor si asigura o
buna vizibilitate conducatorului auto.
Suspensia este destul de ușor de înțeles ce anume face sistemul de suspensie. Chiar din
denumirea acestuia putem înțelege că, în mare parte,  suspensia are rolul de a ridica
ceva de la sol și de a menține în această stare, într-un efort de a minimiza impactul cu
forțele cu care intră în contact. Așadar, printre rolurile esențiale ale unui sistem de
suspensie se numără:
· Absorbția vibrațiilor și a forțelor de impact cu drumul
· Menținerea contactului dintre roțile autoturismului și suprafața de deplasare
Volanul de direcţie este unul din elementele asupra căruia conducătorul auto acţionează în
permanenţă. Volanul trebuie să asigure o acţionare cu un minim de efort fizic, acest fapt fiind
asigurat prin alegerea unor sisteme de direcţie cu servomecanisme.
Servomecanismele direcţiei au rolul de a amplifica forţa la volan depusă de conducătorul auto
la rotirea volanului.
Reglare volan sus–jos
Se regleaza astfel incat prin inelul volanului sa putem privi toate informatiile de la bord;
Reglare volan pe adancime
Reglarea se executa astfel incat distanta dintre piept si volan trebuie sa fie de aproximativ 30-
40 cm. Din aceasta pozitie volanul este conceput sa ofere: control, siguranta si confort.
OGLINZILE RETROVIZOARE
Oglinzile retrovizoare vor fi reglate astfel incat soferul, fara a-si misca corpul, sa vada partile
laterale ale masinii.
In oglinda retrovizoare din stanga trebuie urmarite vehiculele care vin din spate si executa
manevra de depasire.
Oglinda din dreapta are rolul de a urmari vehiculele ce tocmai au fost depasite.
Oglinda interioara se va urmari vehiculele care venind din spate nu pot fi observate in
oglinzile laterale atunci cand se afla in unghiul mort al oglinzilor laterale.
Pedala de acceleraţie este un alt element asupra căruia conducătorul auto
acţionează. Efortul fizic depus pentru accelerare devine important la deplasarea pe
distanţe mari, conducătorul auto resimţind oboseala modificărilor de accelerare ale
automobilului, impuse de traficul rutier sau de legislaţie.
Pedala de frână, deşi este acţionată mai rar decât pedala de acceleraţie, face parte
din sistemul de frânare, care este o componentă importantă a asigurării deplasării în
siguranţă a oricărui automobil. Efortul fizic depus de conducătorul auto asupra pedalei de
frână poate deveni, în special în cazul frânărilor intensive, de urgenţă, destul de
important. Acest efort este diminuat prin folosirea servomecanismelor de frânare,
generalizate la toate automobilele moderne.
La autoturisme există tendinţa cresterii numărului treptelor de viteze pentru a se obţine o mai
eficientă corelare între oferta grupului motopropulsor şi cerinţele venite din partea drumului
şi a condiţiilor de aderenţă dintre roţi şi calea de rulare. In cazul transmisiilor mecanice
neautomate se extind cutiile de viteze cu 6 trepte de mers înainte, iar în cazul transmisiilor
automate s-au realizat cutii de viteze cu 8 trepte de mers înainte. Acest fapt conduce la
creşterea efortului de conducere depus de conducătorul auto şi de aici rezultă alte direcţii de
acţiune ergonomice cum sunt cele ale dezvoltării cutiilor de viteze secvenţiale, ale folosirii
transmiilor cu variaţie continuă a raportului de transmitere, ale scurtării levierului de
schimbare a treptelor de viteze, ale introducerii mecatronicii în sistemul de acţionare.
Confortabilitatea postului de conducere se asigură intr-un procentaj important prin
măsurile constructive care se iau asupra scaunului conducătorului auto, în ceea ce
priveşte suspensia acestuia, forma spătarului şi a şezutului, asemănătoare cu
anatomia corpului uman, posibilităţile de reglare pe direcţiile de referinţă electrică a
acestuia la comanda conducătorului auto.
REGLAREA SCAUNULUI
Reglarea scaunului pe verticala (sus- jos) astfel incat distanta de la plafon la nivelul
capului sa nu depaseasca 15 cm, din aceasta pozitie elevul are o imagine de ansamblu
optima asupra drumului  si totodata o imagine clara asupra rotilor din fata, traiectoria
acestora fiind usor de urmarit.
Reglarea scaunului pe orizontala (fata-spate), astfel incat cu piciorul drept deasupra
pedalei de frana, genunchiul sa fie usor flexat, pentru a avea o  forta optima de apasare
a franei  in conditii de siguranta activa, dar si din punct de vedere al sigurantei pasive
pentru ca daca nu avem un unghi in genunchi (piciorul usor flexat la franare) ci
este intins la 180 de grade (piciorul drept), in cazul unui impact frontal forta
socului este preluata in plin de soldul bazinul piciorului cu consecinte grave, decat
daca piciorul ar fi corect asezat pe frana. Astfel  frana asupra rotilor sa fie distribuita
rapid, timpul de reactie  si distanta de oprire sa fie cea dorita de conducatorul auto.
Reglarea spatarului se face in pozitia verticala pentru ca in momentul in care apasam
frana, acesta ne ofera suport. Daca pozitia acestuia este pe spate la apasarea pedalei de
frana corpul tinde sa se ridice din scaun iar o parte a presiunii de franare se pierde, iar
distanta de oprire invariabil se mareste.
Instalaţia de climatizare asigură un mediu propice asigurării unui microclimat interior
corespunzător dorinţelor conducătorului auto. Tot mai perfecţionată instalaţia de climatizare
permite recircularea aerului din interiorul habitaclului, cu filtrarea sa periodică sau pătrunderea
aerului exterior în habitaclu, cu încălzirea sau răcirea acestuia, cu filtrarea sa, după cum doresc
ocupanţii automobilului.
Cuvinte cheie:
Confortul si siguranta sunt cele
mai importante caracteristici ale
unui autovehicul
BIBLIOGRAFIE.
[1]. www.iveco.ro
[2]. www.bmw.com
[3]. Sanguineti R., Salazar C.F:;-Iveco story. The world of transport.Norden Publishing House ltd., ISBN 3- 907150-
21-X, Swizerland, 1994.
[4]. BMW 5 Ser
https://www.google.com/url?sa=i&url=http%3A%2F%2Fveddvelem.hu%2Fajanlatok%2F12269-
auto_klima_fertotlenites_ozonnal_kedvezmenyesen_budapesten&psig=AOvVaw3fJVLHSByjGbmCJOqjQ8gM&us
t=1587735180064000&source=images&cd=vfe&ved=0CA0QjhxqFwoTCJCNss_U_ugCFQAAA
https://neoclim.ro/categorii-stiri/incarcare-freon-auto?page=2AAdAAAAABApie Saloon, Printed in
Germany, 2008.

https://www.google.com/url?sa=i&url=https%3A%2F%2Fwww.cars.ro%2Futile%2Fsemne-cedeaza-ambreiaj-1325
1.html&psig=AOvVaw3LEis5lvm-h5tEuKVQg2Ec&ust=1587734533756000&source=images&cd=vfe&ved=0CA0
QjhxqFwoTCJjo0oHW_ugCFQAAAAAdAAAAABAD

https://www.google.com/url?sa=i&url=https%3A%2F%2Fmobmob.ro%2Fpreturi%2Fschimbatoare-secundare&psig
=AOvVaw0yIyzAZy-8fGvYy5QnUY6B&ust=1587734468765000&source=images&cd=vfe&ved=0CA0QjhxqFwo
TCJjnw5TW_ugCFQAAAAAdAAAAABAD

https://www.google.com/url?sa=i&url=https%3A%2F%2Fmasini-de-viteza8.webnode.ro%2F&psig=AOvVaw38u-
UPXm6vv8ZcYzyUWRF-&ust=1588595689976000&source=images&cd=vfe&ved=0CA0QjhxqFwoTCIitkr3al-kC
FQAAAAAdAAAAABAJ

https://www.google.com/url?sa=i&url=https%3A%2F%2Fwww.autoovarom.ro%2Fintretinerea-sistemului-de-suspe
nsie%2F&psig=AOvVaw04sLydIWrXri7EaK8GAQSL&ust=1588596138262000&source=images&cd=vfe&ved=0
CA0QjhxqFwoTCMjWtYTcl-kCFQAAAAAdAAAAABAE

S-ar putea să vă placă și