UNIVERSITATEA DE VEST„VASILE GOLDIŞ" DIN ARAD

DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA PERSONALULUI

DIDACTIC
PROGRAMUL DE STUDIU POSTUNIVERSITAR:
PSIHOPEDAGOGIE SPECIALĂ ȘCOLARĂ

LUCRARE DE DIPLOMĂ

COORDONATOR ŞTINŢIFIC:
Conf. Univ. Dr. Bogluț Angela

ABSOLVENT:
Niţişoară ( Baderca) Maria-Mădălina

2022
 UNIVERSITATEA DE VEST„VASILE GOLDIŞ" DIN ARAD
DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA PERSONALULUI
DIDACTIC
PROGRAMUL DE STUDIU POSTUNIVERSITAR:
PSIHOPEDAGOGIE SPECIALĂ ȘCOLARĂ

Modalități de utilizare a jocului didactic în procesul

educațional-recuperator

COORDONATOR ŞTINŢIFIC:
Conf. Univ. Dr. Bogluț Angela

ABSOLVENT:
Niţişoară ( Baderca) Maria-Mădălina

2022
 PLANUL LUCRĂRII
ARGUMENT
Capitolul I. Consideraţii generale
I.1. Conceptul de joc, caracteristici, clasificări
I.2. Teorii despre joc
I.3. Relaţia dintre joc şi învăţare
Capitolul II. Jocul didactic în învăţământul primar
II.1. Profilul psihologic al varstei şcolare mici
II.2. Necesitatea folosirii jocului didactic în învăţare la şcolarul mic
II.3. Funcţiile jocului didactic
II.4. Componentele jocului didactic
Capitolul III. Studiu experimental privind organizarea şi desfăşurarea jocurilor didactice în
învăţământul primar
III.1. Organizarea cercetării
III.1.1. Ipoteză, obiective, eşantioane
III.1.2. Metodologia cercetării
III.1.3. Programul ,,Învăţăm jucându-ne”
III.1.3.1,,Învăţăm jucându-ne la limba română”
III.1.3.2. ,,Învăţăm jucându-ne la educaţie civică”
III.1.3.3. ,,Învăţăm jucându-ne la matematică”
III.2. Rolul învăţătorului în pregătirea, conducerea şi îndrumarea jocului
didactic
III.3. Strategii de realizare a jocului didactic
Capitolul IV. Rezultatele obţinute în urma cercetării
IV.1. Prelucrarea şi interpretarea datelor
IV.2. Concluzii şi propuneri
Anexe
Bibliografie
 Argument

Şcoala, ca factor activ al progresului este chemată să utilizeze cele mai eficiente căi, care să
asigure şi să stimuleze în acelaşi timp creşterea ritmului de învăţare, formarea de capacităţi şi
atitudini, însuşirea de cunoştinţe în conformitate cu cerinţele actuale ale societăţii. La nivelul
învăţământului primar, unde se pun bazele deprinderilor de muncă intelectuală, jocul didactic oferă
un cadru propice de realizare a unui învăţământ activ, stimulând în acelaşi timp iniţiativa şi
creativitatea elevilor.
Lucrarea de faţă se înscrie în gama preocupărilor pentru perfecţionarea stilului de muncă,
pentru găsirea celor mai eficiente metode şi procedee în obţinerea performanţelor în învăţământul
primar.
Şcolarizarea copiilor la 6 ani, ridică probleme din punct de vedere intelectual, afectiv şi
psiho-motor în adaptarea la regimul muncii şcolare. Acest lucru ne determină să folosim jocul
didactic, pe parcursul lecţiilor, care să vină în sprijinul adaptării lor la procesul de învăţare
menţinerii atenţiei pentru o perioadă mai mare de timp, accelerării ritmului de lucru, corectării
defectelor de vorbire şi prevenirii rămânerii în urmă la învăţătură.
Tipurile de jocuri didactice prezentate, pot fi considerate oferte de învăţare în
învăţământul primar.
Jocul didactic este un tip specific de activitate, care dacă este utilizat în procesul de
învăţământ, cu dibăcie, dobândeşte funcţii psihopedagogice semnificative, asigurând participarea
activă a elevului la lecţie, sporind interesul acestuia pentru studiu.
Jocul didactic a fost una din formele de activitate prin care am rezolvat sarcini didactice din
mai multe motive:
• copiii se mobilizează mai uşor când află că se vor juca;
• pe fondul bucuriei provocate de joc, cunoştinţele, priceperile şi deprinderile intelectuale au şanse
să se fixeze cu mai multă trăinicie;
• este un factor motivaţional important al învăţării active;
• are rol terapeutic, generator de preocupări şi izvor de satisfacţii, realizează devierea stresului şi
încordării prin canalizarea energiei spre activităţi tonice, atractive.
Sunt punctate avantajele de ordin metodologic în situaţia în care activităţile sunt organizate
sub forma jocului didactic.
Prezentarea componentelor de bază ale jocului didactic ajută la înţelegerea faptului că orice
sarcină poate deveni joc didactic.
Prezentarea câtorva jocuri didactice poate să demonstreze valenţele formative ale acestora la
dezvoltarea personalităţii şcolarului mic.
Ca mijloc educativ, jocul didactic îşi exercită funcţia formativ-educativă în procesul de
cunoaştere şi de aplicare creatoare, de valorificare a cunoştinţelor dobândite de copil.
În lecţii se pot folosi o gamă largă de jocuri didactice pentru dobândirea, consolidarea,
verificarea cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor.
Răspunzător de pregătirea, conducerea şi îndrumarea jocului didactic, se face învăţătorul,
care proiectează acest tip de activitate, cunoscându-şi colectivul de elevi. Ca un expert al actului de
predare-învăţare alege sarcinile didactice în concordanţă cu particularităţile de vârstă şi individuale
ale elevilor, cu nivelul de pregătire al acestora. Ca agent motivator, învăţătorul declanşează şi
întreţine interesul elevilor, curiozitatea şi dorinţa lor de a învăţa.
Rezistenţa scăzută la efort intelectual, lipsa de interes pentru învăţare, insuficienta înţelegere
în actul de predare-învăţare a elevilor, m-a determinat ca o parte din sarcinile de învăţare să le fixez
prin variate tipuri de joc. Am adaptat şi creat jocuri didactice la care elevii s-au arătat receptivi,
menţinându-le atenţia timp mai îndelungat, angajându-i în explorare, investigare, aproximare,
comparare, măsurare şi experimentare.
 CAPITOLUL I
Consideraţii generale asupra jocului
„Jocul este o şcoală, o şcoală deschisă, un program
tot aşa de bogat, precum este viaţa”
(P. Popescu - Neveanu)

I.1. Conceptul de joc, caracteristici, clasificare

Noţiunea de joc prezintă anumite particularităţi la diferite popoare. La vechii greci, desemna
activităţi proprii copiilor „a face copilării”, la evrei corespunde noţiunii de „glumă, haz”. Ulterior,
în toate limbile europene, s-a extins asupra unei largi sfere de acţiuni umane care „pe de o parte nu
presupun o muncă grea, iar pe de altă parte oferă satisfacţie şi veselie”1.
Jocul este o activitate specific umană, dominantă în copilărie, o activitate de tip fundamental
cu rol hotărâtor în evoluţia copilului, constând în reflectarea şi reproducerea vieţii reale într-o
modalitate proprie copilului, ca rezultat al interacţiunii dintre factorii bio-psiho-sociali.
Esenţa jocului constă în reflectarea şi transformarea pe plan imaginar a realităţii
înconjurătoare. Copilul reuşeşte să imite, într-un mod specific, viaţa şi activitatea adulţilor.
Platon a considerat jocul ca o atitudine arătând că munca poate fi efectuată uneori în joacă
de fiinţa umană şi recomandă: „faceţi în aşa fel încât copiii să se instruiască jucându-se şi veţi avea
prilejul de a cunoaşte înclinaţiile fiecăruia”.
Dicţionarul de psihologie explică jocul ca o formă de activitate specific pentru copil,
hotărâtoare pentru dezvoltarea lui.
D. B. Elkonin defineşte jocul ca fiind forma de activitate cea mai accesibilă copilului, iar ca
structură corespunde în cea mai mare măsură posibilităţilor sale fizice şi psihice.
A. N. Leontiev apreciază jocul ca fiind principala formă de activitate biopsiho- socială, o
activitate conştientă, la baza căreia se află cunoaşterea, trebuinţa de asimilare ocupând primul loc.
H. Wallon „psihologul copilăriei prin excelenţă” (R. Zazzo), este de părere că jocul
copilului este asemănător unei investigaţii agreabile şi animate, în care funcţiile psihice se dezvoltă
în toată bogăţia lor.
Metodica predării jocurilor la Şcolile Normale2 oferă una din clasificările jocurilor.
În teoria psihopedagogică jocul este reprezentat ca principalul mijloc de educare a copiilor și
are un rol important pentru dezvoltarea psihică, pregătindu-l de nivelul superior de dezvoltare .
Jocul figurează ca formă de activiate din copilaria timurie, în care copilul se dezvoltă psihologic
prin două intstrumente: jocul și imitația.
Jocul este o activitate specifică copilăriei, unde dorințele se satisfac conștient și liber, jocul
aduce copiilor distracție, bucurie și satisfacție.
Jocul este un ansamblu de acțiuni care au ca obiective pregatirea intelectuală, morală și fizică
a copilului. Jocul dezvolta capacitatea și adapatarea cu ușurință la situații noi care îi învață pe copii
să fie atenți și le dezvoltă încrederea în sine și crește capacitatea de efort. Acest fapt se datorează că
jocurile de mișcare se desfășoară mai mult în grup, acestea oferă socializare, dar trebuie adaptate în
fucție de deficiența copilului. Acesta este motivul pentru care jocurile de mișcare sunt o metodă, o
oportunitate importantă de a integra copii cu cerințe educationale într-un colectiv, comunicarea
devine mai ușoară, lucrează în perechi sau grupuri pentru atingerea scopului jocului și astfel ei
devin mai responsabili respectând regulile jocului și acceptați așa cum sunt.
Este important de știut că jocurile de mișcare îi pregatesc pe copii de muncă, îi îmbunătățesc
fizic, dezvoltandu-le și anumite calități psihologice, sunt obișnuiți să își unească forțele cu ceilalți
pentru atingerea unui scop de joc. Jocul le dezvolta pesonalitatea și le educă particularitățile
intelectuale și fizice precum curajul, fermitatea, perseverența în joc , atitudine pozitivă față de grup,
spirit de competiție și socializare.
 Jocul didactic urmărește un scop bine determinat și presupune o situație de joc cu anuminte
condiții și reguli. Ele au menirea de a plasa copilul în lumea cunoștințelor și de a-l pregăti cu
deprinderi pentru a putea opera cu cuvântul. Prin intermediul jocului obișnuim copilul să gândească
independent și să aplice cunoștințele acumulate preventiv în diferite situații. Ele vin să altoiască
copilul cu cele mai frumoase calității intelectuale morale și estetice, ele influențează și asupra
emoțiile copilului care devine mai dinamic , mai ingenios încrezut în forțele proprii, în care le
dezvoltă reflexivitatea, autocunoașterea și autoevaluarea propriului demers cognitiv al propiriilor
actiuni și operații realizate.
Înainte de joc cadrul didactic creează o atmosferă plăcută și o dispoziție bună elevilor. Pe
parcurs, sunt susținuți și încurajați elevii timizi care uneori participă personal la joc care îi conduce
pe neobservate și le susține inițiativa în care se bucură și trăiește emoțional împreună cu ei. Desigur
se va ține cont de respectarea raportului dintre instruire și distracție. Încălcând acest principu, nu
poate fi vorba de joc didactic, ci de joc-distracție.
Utilizarea jocurilor didactice în cadrul lecțiilor, are o mare importanță deoarece vizează:
 Cultivarea creativității prin îndrăzneală, istețime, spirit inovator, flexibilitatea
gândirii
 Crearea unor situații generatoare de motivație
 Educarea unor trăsături care pline de voințe-pozitive
 Stimularea elevilor slabi sau timizi
 Cultivarea încrederii în forțele proprii, precum și a spiritului de răspundere,
de ajutor reciproc și colaborare.
Jocurile didactice le plac copiilor și folosirea lor sporește eficiența lecțiilor, care este de luat
demn afirmația lui Lucian Blaga că ,, Înțelepciunea și iubirea copilului e jocul,, în care copilul se
dezvoltă intelectual, moral și fizic.
Jocurile didactice se pot folosi în orice moment al lecției cu scopul de:
 A familiariza elevii cu unele concepte
 A consolida cunoștințele însușite
 A cultiva unele calități ale gândirii
 A evalua cunoștințele însușite.
În procesul jocului demonstrează cât de realist este el în tot ceea ce face și la ce nivel se ridică
competența sa, uneori atât de bine conturată motivațional. Succesul unui joc didactic este asigurat
dacă sunt îndeplinite majoritatea cerințelor și mai ales dacă este bine explicat, în care jocurile
copiilor devin o metodă de formare care capătă o organizare și a prelua fucția în ordinea implicată
de logica cunoașterii și a învătării.
Măiestria pedagogică joacă un rol decisiv în reușita elevilor, din aceste considerente, una din
metodele active-interactive bazate pe acțiunea stimulată este jocul didactic. Astfel cadrul didactic
consolidează, precizeză, dar și verifică cunoștințele elevilor în care pune în valoare și antrenează
capacitățile creatoare ale acestora.
După scopul educațional urmărit jocurile se pot clasifica:
- Jocuri de miscare- care urmăresc dezvoltarea calităților, priceperilor și deprinderilor
motrice
- Jocuri de exersare a pronunției corecte
- Jocuri de dezvoltare șiorientare spațială
- Jocuri de dezvoltare a memoriei și gândirii.
 După sarcina didactica urmărite jocurile se pot clasifica.
- Jocuri pentru fixarea și sistematizarea cunoștințelor
- Jocuri de însușire de noi cunoștințe
- Jocuri de verificare și evaluare a cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor.
După conținut jocurile se pot clasifica:
- Jocuri didactice pentru cunoașterea mediului înconjurător
- Jocuri didactice cu conținut matematic
- Jocuri didactice pentru educarea limbajului
După locul care îl ocupă activitatea jocurile se pot clasifica:
- Jocuri organizate ca activitate de sine stătătoare
- Jocuri integrate în activitate
Pentru cadru didactic, unul dintre cele mai importante aspecte ar fi nevoia sa de adaptare la
necesitățile copiilor, fie că sunt copii cu CES, sau sunt copii cu un ritm mail lent de învățare. Una
dintre cele mai mari provocări căruia să-i facă față un cadru didactic este adaptarea stilului de
predare astfel incât să corespundă necesităților ficărui elev.
Jocurile didactice se bazeaza pe recunoaștere, comparație, asociere și raționamen, se poate
organiza cu succes la toate disciplinele de învățământ, iar ca metodă la orice moment al educației.
Lecțiile desfășurate prin joc cât și cele diversificate cu jocuri didactice susțin efortul elevilor
și reduc oboseala, mențin atenția. Cu ajutorul jocului se dezvoltă curajul, perseverența,
corectitudinea, disciplina, spiritul de cooperare, un comportament civilizat, cultivăm prin metoda
jocului la elevi dragostea de a cunoaște și îi captivează și imobilizează să lucreze cu plăcere și
interes în cadrul lecției.

De miraculoasă taină a jocului au încercat să se apropie filozofi, pedagogi, psihologi,

folclorişti, literaţi, jurişti. Există multe definiţii ale jocului, dar nici una nu este completă, nici una
nu cuprinde toate semnificaţiile, tot spectrul acestui concept, toate reprezentările lui intuitive.

Jocul copilului îşi începe calea de la propriul corp şi se concentrează asupra lui. Această
formă primară de activitate este numită de E. Ericson joc autocosmic, deoarece apare cu mult
înainte de a fi perceput că joc. La etapă iniţială, se reflectă în cercetarea lumii prin percepţii
emoţionale, simţuri chinestezice, vocalizări etc. Treptat, copilul începe să se joace cu cei din jur şi
cu obiectele accesibile. El poate să strige fără motiv, “testînd” ce tonalităţi, ce “lungime de undă” o
face pe mama să se întoarcă spre el, sau poate să se delecteze cu “expediţii de cunoaştere”, de
studiere prin pipăire a chipului mamei, a corpului ei – cea dintîi hartă geografică a copilului, iar
hărţile întocmite în urmă interacţiunii cu mama devin un prim ghid de orientare a eului în lume.

Microsfera, acea lumişoară de jucării care îl ascultă, constituie punctul de refugiu al copilului,
creat de el pentru a se putea retrage în momentul cînd simte trebuinţa unei reparaţîi capitale a
propriului eu. Lumea exterioară trăieşte după legile sale: ea poate să se opună reconstrucţiei sau
poate fi distrusă într-o clipă, poate aparţine cuiva sau poate fi „confiscată” de cei mai mari.
Speriindu-se sau decepţionîndu-se în microsferă, copilul regresează uneori, în autosferă: iluzii, vise
etc. Pe de altă parte, dacă acea iniţiere în „folosirea” lumii material decurge cu succes şi ia o
orientare firească, atunci plăcerea posedării jucăriilor se asociază cu învingerea traumelor proiectate
pe ele şi cu starea de bine în urmă acestei posedări.
 În procesul creşterii copilul pătrunde în macrosferă, în lumea pe care trebuie s-o împartă cu
alţîi. La început, atitudinea pe care o ia faţă de cei din jur este identică cu cea faţă de obiecte: îi
studiază, îi îmbrînceşte, îi obligă să fie “căluţi”. E momentul cînd în scenă îşi fac intrarea
învăţămintele: el află ce conţinuturi pot fi abordate numai în fantasme sau numai în jocul
autocosmic, ce conţinuturi pot fi prezente în microcosmosul jucăriilor şi al obiectelor. Când copilul
învaţă aceste lucruri, îi atribuie fiecărei sfere un sens propriu de realitate şi de posedare.

Pedagogul rus N. V. Şelgunov sublinia că pentru copil „jocul înseamnă viaţă. În joc el este
liber, independent, îşi dezvoltă propriile forţe; el este o persoană integră, care face uz de mijloacele
spiritului, încă nedezvoltat, pentru a trăi o viaţă completă de copil şi om viaţă incompletă de matur.
Deşi deţine puţine resurse spirituale, are formate puţine reprezentări, acestea sunt suficiente pentru
joc”. Jocul deci îl ajută pe copil să acumuleze resurse spirituale, să-şi formeze şi să-şi concretizeze
reprezentările despre cele mai importante acţiuni, fapte, valori. Desigur, majoritatea jocurilor
slujesc, în primul rînd, interesului, emoţiei, trăirii, dar nu intelectului. Anume graţie acestui fapt
jocurile devin un prim sprijin în pregătirea copilului pentru viaţă; îi asigură securitate, „spaţiu
psihic”, „libertate psihică” necesare pentru ca toate forţele, toate funcţiile care încă dormitează să se
închege, să capete formă.

A avea, a pierde, a regăsi, a face, a desface, a reface, a crea, a distruge, a re-crea la nesfîrşit
legături cu fiinţe şi lucruri este ceea ce pare mereu nou şi fascinant în jocuri, copiii aflîndu-se în
căutarea propriei plăceri şi explorînd noi posibilităţi în ei înşişi. Jocul este o tentativă de a stăpîni, o
organizare liberă a dorinţelor, pentru a găsi, fără prea multe riscuri, plăcerea şi a o împărtăşi cu cei
de aceeaşi specie.

Jocul este strâns legat de învăţarea vorbirii – nu numai în sensul de „a comunica verbal”, ci şi
de „a comunica prin gesturi, comportamente”. Prin jocul cu obiectele are loc autopercepţia,
percepţia lumii înconjurătoare şi a celorlalţi; cu ajutorul funcţiei simbolice, mereu trează la fiinţa
umană, se construiesc analogii şi reţele de corespondenţă cu realitatea unor experienţe
manipulatoare: corporale şi mentale.

A fi, a avea, a face, a lua, a da, a iubi, a urî, a trăi capătă sens doar prin intermediul jocurilor,
al practicilor ludice de eşec sau de stăpînire a lucrurilor şi a fiinţelor vii. Jocul este întotdeauna o
speranţă de plăcere. Această plăcere, obţinută sau nu, este o experienţă a sinelui, generatoare de o
nouă cunoaştere a propriei fiinţe şi, adesea, a altora, chiar dacă jocul decurge într-un context mai
puţin pozitiv.

A priva un copil de joc înseamnă a-l priva de plăcerea de a trăi. Orice joc aduce satisfacţie,
este un mediator al dorinţei şi un instrument de exprimare a dorinţei. Jocul are loc concomitent în
două dimensiuni temporale: prezent şi viitor. Pe de o parte, acesta îi dăruieşte copilului bucurie pe
moment şi serveşte satisfacerii nevoilor actuale, pe de altă parte – este direcţionat în viitor, deoarece
în joc se modelează anumite situaţii din viaţă ori se produce consolidarea, fixarea anumitor însuşiri,
calităţi, stări, deprinderi, capacităţi, competenţe necesare îndeplinirii funcţiei sociale, profesionale,
precum şi întăririi fizice a organismului în dezvoltare.

Raportul joc-dezvoltare poate fi comparat cu raportul învăţare-dezvoltare. În spatele jocului

stau schimbarea nevoilor şi schimbarea conştiinţei. Conform lui L. S. Vîgotsky, „jocul este sursa
dezvoltării şi creează zona proximei dezvoltări. În joc copilul creează o situaţie imaginară; jocul
este acea platformă unde copilul face uz în mod spontan de abilitatea sa de a separa sensul de obiect
fără să conştientizeze acest lucru. Crearea unei situaţii imaginare este prima manifestare a
emancipării copilului, el operînd cu un sens alienat în situaţii reale. În acelaşi timp, copilul, pe
această cale, îşi elaborează o importantă îndemînare pentru o funcţiune de succes cînd se va
maturiza”.

Jocul este cea mai universală sferă a sinelui copilului, în care au loc procese puternice de
autoinspiraţie, autocontrol, autodeterminare, autoexpresie şi, cel mai important, de autoreabilitare.
În opinia lui V. Ekslain, „experienţa obţinută prin joc are caracter terapeutic, deoarece în joc se
creează relaţii securizante între copil şi adult. Copilul este liber să se prezinte aşa cum poate şi să fie
exact aşa cum este în momentul dat, în formula sa individuală, în ritmul său individual”.

Prin joc copiii cu CES ajung la descoperiri de adevăruri, pot acționa creativ, in care intenția
jocului nu este divertisment, ci învățare care pregătește copilul pentru muncă, viața și încadrarea
ulterioară în societate.

Scopul educației prin joc este de a forma deprinderi,strategii cognitive, atitudini și să

acționeze pe plan verbal și motric. Jocul didactic are o largă contribiție la dezvoltarea proceselor
psihice. O mare parte a jocurilor didactice cuprind importante exerciții senzoriale și de memorare
care contribuie la dezvoltarea sensibilității auditive și a auziului fonematic. Un deosebit aport il au
jocurile pentru dezvoltarea memoriei voluntare.

Principalele caracteristici ale jocurilor sunt determinate de natura lor, dar si de varsta celor
care le practica. Pentru copii, ei sunt principalul motor al dezvoltării psihologice, având un rol
important în pregătirea lor pentru integrarea socială .
Într-o abordare incluzivă, toți elevii ar trebui considerați la fel de importanți pentru ca toată
lumea să își valorifice calitati, plecand de la premisa ca fiecare elev este capabil sa faca ceva bun.
Succes și progres realizat trebuie raportat propriei persoane şi evoluţia deficienţei fiecărei persoane.
Este important ca fiecare copil are o șansă.
1. Regulile jocului- Explicarea și demonstrarea jocului
Explicația jocului trebuie să fie clară, scurtă, făcută pe un ton adecvat, pentru a fi accesibilă.
Se va afirma de la începutul: ceea ce se numește jocul, conținutul acestuia, pe scurt principalele
reguli, câștigătorul jocului, urmărirea fiecare participant, comenzile pentru start, modul de alergare
și cum se termină. Explicația va fi însoţită de demonstraţie. În timpul explicației și demonstrației,
grupul va fi așezat astfel încât poate urma demonstrația. Pentru a vedea dacă copiii au înțeles
regulile, profesorul îi poate întreba pe copii sau cereți-le să arate unele dintre acțiuni.
2. Jocul
Se începe cu un anumit semnal dat de profesor, după ce acesta s-a asigurat că toți copiii
sunt la locul lor și ei înțeleg jocul. Va continua sa urmeze jocul, avand grija sa-si respecte regulile,
stimuland spiritual de inițiativă, avertizându-i pe cei care nu respectă regulile. Realizarea sarcinilor
de jocuri de noroc și respectarea regulilor, normele de comportament față de adversarul tău
contribuie la crearea unei atmosfere plăcute. În timpul jocului un emoțional se creează starea de
bucurie. Arbitrajul trebuie să fie echitabil, imparțial. Un joc bine conceput este capabil să
mobilizeze toate forțele, mentineti treaz interesul copiilor si obtineti eficienta maxima. În acest
context, o importanță foarte mare în educația fizică la elevii de școală primară aparține jocurilor de
mișcare care prin conținutul lor specific de influență analitică-influență individuală, au potențialul
de a forma abilitățile și atitudinile socio-psihomotorii ale autoafirmare, autoevaluare și auto-
orientarea valorii a personalității. Jocul este principalul mijloc de implicarea copilului într-o
activitate complexă, specifică vârstei. Prin ea dezvoltarea motrică și psihologică a copilului se
realizează, baza comportamentului în colectiv și contribuie la formarea trăsăturilor de caracter.
Aceste reguli de jocuri de mișcare vor fi adaptate astfel încât copiii cu cerințe educaționale speciale
să o poată face. În ultimii ani, conform statisticilor, s-a înregistrat o creștere a numărului de copii cu
nevoi speciale în școala obișnuită.
Astfel, copiii care erau înscriși la o școală specială în urmă cu câțiva ani beneficiază acum
de o facilitate într-un obișnuit școală alături de copii tipici și au un curriculum similar.
Potrivit lui Alois Ghergut, copiii cu nevoi educaționale speciale trebuie să facă parte din
comunitate, integrați și sprijinite în adaptarea lor la mediul școlar [8]. Au nevoie să fie valorificați,
să beneficieze de deschidere și practici educaționale flexibile astfel încât abilitățile și abilitățile lor
de învățare și adaptare să fie recunoscute. Special Cerințele educaționale (SER) sunt nevoi
educaționale suplimentare, complementare, care necesită o școlarizare adaptată la particularitățile
individuale și cele caracteristice unei anumite deficiențe sau dificultăți în învățare, cum ar fi și
asistență complexă [1].Iată de ce jocurile de mișcare sunt o metodă, o oportunitate importantă de
integrare a copiilor cu cerințe educaționale speciale într-un colectiv, deoarece prin ele cooperează
copiii (lucrând în grup sau perechi) legarea de noi prieteni, nu se mai simt Respins, comunicarea
devine mai ușoară, colaborează pentru a realize scopul jocului, se sprijină reciproc, devin
responsabili respectând regulile jocului, înțeleg și acceptă așa cum sunt.
Jocul dezvoltă capacitatea de a se adapta cu ușurință la situații noi, crește capacitatea de
efort, îi învață pe copii să fie atent și le dezvoltă încrederea. Datorită faptului că jocurile de mișcare
se desfășoară mai mult în grup, acestea asigura socializare, dar trebuie adaptate in functie de
deficienta copilului.
De fapt, orice copil, indiferent de tipul de dezvoltare, poate întâmpina la un moment dat
dificultăți de învățare, adaptare, socializare. Acest lucru nu ar trebui să ducă la excluderea lui
socială și școlară, ci, dimpotrivă, este necesar să analizeze factorii care au condus la această situație
și să caute soluții.
Integrarea școlară este procesul de plasare într-o clasă de elevi a oricărui copil și într-un cerc
îngust se referă la şcolarizarea copiilor cu cerinţe educaţionale speciale în unităţile obişnuite de
masă. Scopul principal al special și Educația special integrată este învățarea, educația, reabilitarea,
recuperarea, adaptarea și integrarea educația școlară, profesională și socială a copiilor cu cerințe
educaționale special.
În categoria copiilor cu cerințe educaționale speciale se află atât copiii cu dizabilități, cât și
copii fără deficiențe, dar prezentând manifestări stabile de inadecvare la cerințele școlii.
Copiii cu cerințe educaționale speciale se pot juca pentru a-și exprima propriile capacități.
Astfel copilul dobândește prin intermediul jocului informații despre lumea în care trăiește, intră în
contact cu oameni și obiecte din mediul înconjurător și învață să conducă în spațiu și timp. Jocurile
trebuie adaptate in functie de cea a copilului deficienta. Copiii cu tulburări de comportament trebuie
să fie în permanență sub observație, iar la cei cu ADHD jocurile trebuie să fie cât mai variate.
Formele de integrare a copiilor cu cerinţe educaţionale speciale pot fi următoarele:
diferenţiate clase, integrate în structurile școlare obișnuite, grupe de doi până la trei copii deficiențe
incluse în clase, integrarea individuală a acestor copii în aceleași clase obișnuite.
Stilul de predare trebuie să fie cât mai apropiat de stilul de învățare pentru ca un volum mai
mare de informații să fie acumulate în aceeași perioadă de timp. Acest lucru este posibil dacă stilul
de învățare al copilului este cunoscut, dacă este efficient se face o evaluare care ne permite să știm
cum predă copilul, dar și ce și cum este necesar să fie predat.
Prin jocurile de mișcare copilul nu se mai simte respins, deoarece creează un climat afectiv-
pozitiv, stimulează încrederea în sine și motivația pentru învățare, încurajează sprijinul și
cooperarea din partea colegilor, formează a atitudinea pozitivă a colegilor încurajează independența,
încurajând copilul să se străduiască, sprijină și încurajează îndeplinirea sarcinilor școlare fără a crea
dependență.
Am prezentat mai multe argumente în favoarea importanţei jocului în viaţa copiilor. Sa-i
lăsăm deci pe copii să se joace, să-i îndemnăm să se joace, să insistăm să se joace, să le organizăm
jocuri, deoarece:
1. îi ajutăm să simtă unitatea cu ceilalţi;
2. le arătăm ce înseamnă respectul;
 3. le oferim suport în a cerceta şi analiza realitatea, a gîndi liber şi frumos;
4. îi ajutăm să înveţe să ia decizii individuale şi în grup;
5. îi învăţăm ce înseamnă compasiunea;
6. îi ajutăm să evolueze;
7. le dezvoltăm deschiderea şi curajul de a-şi exprima atitudinile faţă de ceilalţi;
8. îi ajutăm să-şi depăşească propriile temeri şi să facă faţă stresului;
9. le arătăm cum se poate trăi fără violenţă;
10. le cultivăm simţul umorului;
11. îi ajutăm să descopere arta atingerii echilibrului şi armoniei interioare;
12. îi ajutăm să-şi valorifice punctele forte ale personalităţii lor;
13. le inoculăm speranţă.
Posibil, aceste obiective par a fi dificil de atins pentru instituţiile de învăţămînt, pe care mulţi
le percep drept loc unde copiii noştri achiziţionează doar cunoştinţe. Dar cum rămîne cu pregătirea
lor pentru o viaţă independent şi o socializare reuşită? A învăţa înseamnă a învăţa să fii, a învăţa să
trăieşti singur şi împreună cu ceilalţi, “schimbînd doar jucăriile”.
S-a constatat că:
 jocul nu apare spontan şi autonom, nu se dezvoltă de la sine, ci trebuie să fie învăţat în
ambianţă socială;
 are un caracter universal cu rol de propulsare în procesul obiectiv al dezvoltării;
 jocul are un caracter polivalent, fiind pentru copil muncă, artă, realitate, fantezie;
 jocul este o realitate permanentă cu mare mobilitate pe scara vârstelor;
 caracterul colectiv al jocului reprezintă o expresie a trebuinţei de comunicare.
Ambianţa de comunicare conferă jocului o motivaţie socială suplimentară.
Relaţiile de grup intervin ca un factor organizatoric care exercită o influenţă coercitivă,
disciplinatoare asupra activităţii fiecărui copil. în joc, copilul învaţă să se supună cerinţelor,
regulilor impuse de colectiv.
Dezvoltarea intelectuală a copilului se desfășoară în contextul propriilor activității de învățare
și are drept forță motrică contradicțiile apărute dintre ,,vechi’’și ,,nou’’. Mecanismul actei
dezvoltări este trecerea de la exterior la interior, de la social/ individual. O condiție fundamentală a
decurgerii dezvoltării intelectuale este comunicarea copilului ca mod valoros de interacțiune
psihosocială a persoanelor. Actualmente cunoscut este rolul comunicării drept condițiile de bază în
dezvoltarea psihicului uman avansat de Vâgotskii(1983) care a explicat legătura dintre dezvoltarea
psihică și comunicare.
Conform lui L. Vâgotskii, dezvoltarea psihică a individului nu este altceva decât însușirea
experienței sociale de către el, iar aceasta are loc doar în interacțiunea cu alte persoane , adică prin
intermediul comunicării. La rândul său, comunicarea se dezvoltă și ea în corelație cu celelalte
funcții psihice, deorece întreaga activitate psihică constituie un tot unitar, prin care se realizează
interacțiunea copilului cu mediul înconjurător .
Jocurile sunt strategii euristice în care copiii își manifestă istețimea, inventivitatea, inițiativa,
răbdarea, îndrăzneala și curajul. Prin încărcătura sa afectivă jocul asigură o antrenare mai deplină a
întregii activități psihice. În joc copilul este un adevărat actor și un simplu spectator. El participă cu
toată ființa sa la îndeplinirea jocului, realizând în felul acesta obiectivul de învățare autentică.
Referindu-ne la jocul didactic, constatăm că acesta este o activitate care sprijină înțelegerea
obiectivelor planificate, fixarea și formarea unor deprinderi durabile, precum și împlinirea
personalității. Fiecare joc didactic cuprinde următoarele componente constitutive: conținutul,
sarcina didactică, regulile jocului și acțiunea de joc.
Jocurile didactice în majoritatea lor au ca element didactic întrecerea între grupe de elevi sau
chiar între elevii întregului colectiv, făcându-se apel nu doar la cunoașterea lor, dar și la spiritul de
achipă, disciplină, ordine, coeziune în vederea obținerii victoriei. Întrecerea prijeluiește copiilor
emoții, bucurii și satisfacții. Copiii obosesc repede și de acea este necesară introducerea jocurilor
încât perioadele care solicită atenția să alterneze cu activitatea de învățare.
,, Jocul este considerat un motor al minții și are un rol important în dezvoltarea copilului.
Este cel mai bun mijloc de învățare, deoarece prin joc copilul învață ușor fără să-și dea seama și pe
lângă plăcere, jocul îi perimite copilului să-și stimuleze și organele de simț. Prin joc copilul învață
să se concentreze, să-și respecte partenerul de joc, el progresează și învață în măsura în care
motivația lui este susținută’’.
Jocurile de mișcare îi învață pe copii să perceapă mai precis distanța, să aprecieze rapid
situația în care se află, să ia mereu o decizie eficientă, să acționeze corect și să fie activ în mijlocul
unui colectiv, își dezvoltă independeța, curajul, perseverența și le educa sentimentul de prietenie și
strictețe împotriva oricarei încălcări a regulilor de conduita.

Clasificarea jocurilor

I.2. Teorii despre joc

„Jucându-se, copilul asimilează realităţile intelectuale

care fără joc, rămân exterioare inteligenţei lui”
(J. Piaget)

Au existat cercetări în acest domeniu care au dus la formularea unor teorii despre joc, ce-au
contribuit la înţelegerea evoluţiei jocului, de-a lungul timpului, a concepţiei despre joc a oamenilor
de ştiinţă.
Psihologia jocului în concepţia gânditorilor
  J. PIAGET - consideră jocul „ca un pol al exerciţiilor funcţionale în sensul dezvoltării
individului”3 , un exerciţiu de explorare a mediului înconjurător.
În evoluţia jocului, Piaget stabileşte existenţa a trei categorii principale de joc:
1. jocul exerciţiu - caracteristic perioadei senzorio-motorii (0-2 ani), este punctul de plecare al
jocului ce constă în repetarea pentru plăcere a activităţii copilului, desfăşurată în scopul adaptării la
mediu, constituind o asimilare a realului la EU;
2. jocul simbolic - caracteristic perioadei 2-5 ani, înseamnă „apogeul jocului infantil”; ficţiunea la
copil depăşeşte instinctele ajungându-se la o extensie a EU-lui. El corespunde funcţiei esenţiale pe
care o îndeplineşte jocul în viaţa copilului. Acest joc transformă realul printr-o asimilare mai mult
sau mai puţin pură la trebuinţele EU-lui, în timp ce imitaţia este o acomodare la modelele
exterioare, iar inteligenţa este un echilibru între asimilare şi acomodare.
3. jocul cu reguli - apare în stadiul preoperaţional (2-7 ani), având rol de socializare a copilului;
include jocurile de construcţie ce cuprind elemente de muncă.
În concepţia lui J. Piaget, funcţiile jocului sunt:
1. de adaptare - cea mai importantă funcţie ce se realizează pe două coordonate: asimilarea
realului la Eu (încorporarea cunoştinţelor noi prin folosirea schemelor preexistente) şi acomodarea
prin imitaţie a Eu-lui la real (modificarea schemelor existente pentru a încorpora cunoştinţe noi ce
nu se mai potrivesc acestora)
Adaptarea realizată prin joc este un proces reactiv şi creativ al cărui echilibru se realizează
prin inteligenţă.
2. formativ - informativă (angajarea plenară a copilului)
Jocul constituie un mecanism specific de asimilarea influenţelor mediului socio-uman ce fac
posibilă dezvoltarea copilului. Jocul este cel ce angajează resursele cognitive, afective, volitive de
mare importanţă în formarea individului.
3. cathartică - jocul simbolic are funcţia de descărcare energetică şi de rezolvare a conflictelor
afective de compensare şi trăire intensă –detensionarea copilului.
4. socializare şi sociabilizare a copilului - se explică prin tendinţa copilului de a se acomoda la
ceilalţi, dar şi de a asimila relaţiile cu cei din jur la EUL său. în jocul cu reguli copilul acceptă
normele exterioare lui, le asimilează.
 J. S, BRUNER - consideră că atitudinea de “joc” sau „spiritul de joc” exercită o influenţă
favorabilă asupra necesităţii adaptării copilului la mediu, „îi facilitează învăţarea intrinsecă,
îi formează o atitudine realistă faţă de tot ceea ce-1 înconjoară şi-i dezvoltă forţele
creatoare ...”4
„La copil, spunea Edouard Claparede, jocul este munca, este binele, este datoria, este
idealul vieţii. Jocul este singura atmosferă în care fiinţa sa psihologică poate să respire şi, în
consecinţă, poate să acţioneze”. Claparede consideră jocul drept un exerciţiu pregătitor pentru viaţa
de adult „prima şcoală a vieţii sociale ce pregăteşte viitorul, potolind nevoile prezentului”.5
E. Claparede explică finalitatea jocului, arătând rolul acestuia în pregătirea pentru viaţă şi
introduce paradigma educaţiei funcţionale a copilului, conform căreia educaţia formează calităţi
psihice luate în perspectiva funcţiunii.
Lucrările lui Jean Chateau au arătat că jocul la copil este în primul rând o plăcere internă,
dar în acelaşi timp, o activitate serioasă, „a te juca înseamnă a-ţi propune o sarcină de îndeplinit”.6
Regula în joc are rol reglator în organizarea, dinamizarea conduitei copilului, dar şi în inhibarea
reacţiilor nepotrivite. Plăcerea pe care o capătă copilul jucându-se este o plăcere morală legată de
respectarea regulilor.
„Jocul uman exprimă înainte de toate dorinţa de depăşire, este o autoafirmare”.7 Pentru
copil este prilejul de afirmare a EU-lui. Un rol important îl are formarea grupului ca bază a
activităţii comune de joc şi implicaţiile determinate de organizarea grupului: regula, ordinea şi
disciplina de grup, formele de joc în grup, specificitatea grupurilor de joc pe vârste şi sexe.
Pentru perioada preşcolară, prin locul şi ponderea pe care le ocupă jocul, A. N. Leontiev
apreciază că acesta devine activitatea principală a copilului, deoarece dezvoltarea acestuia
stimulează şi întreţine cele mai importante modificări ale psihicului individului în cadrul căreia se
dezvoltă procesele psihice ce pregătesc trecerea copilului pe o treaptă superioară de dezvoltare,
perioada şcolară.
Într-o accepţie largă, jocul este privit ca fenomen de cultură de Johan Huizinga, cu anumite
trăsături: “jocul este libertate,... se izolează de viaţa obişnuită în spaţiu şi timp, creează ordine, este
ordine”8 având reguli acceptate de bună voie, însoţite de destindere, satisfăcând idealuri de
exprimare şi idealuri sociale.
Psihologii sovietici Vîgoţski şi Elkonin, consideră că activitatea de joc în perioada 3-7 ani
este o activitate dominantă sau directoare. Copilul se angajează în funcţii simbolice lăsându-şi
imaginaţia să intervină în joc, dobândind o anumită înţelegere a coordonării sociale şi a grupului.
D. Elkonin este de părere că jocul este practica dezvoltării. Copilul se joacă pentru că se
dezvoltă şi se dezvoltă pentru că se joacă. Receptivitatea deosebită a jocului faţă de sfera activităţii
şi a relaţiilor umane demonstrează că acesta, pe lângă faptul că împrumută subiectele din condiţiile
vieţii copilului, prin conţinutul său intern, este un fenomen social, se naşte în condiţiile vieţii
sociale a copilului.
U. Şchiopu, consideră că jocul „stimulează naşterea capacităţii de a trăi din plin, fiecare
moment cu pasiune, organizând tensiunea proprie acţiunilor cu finalitate realizată, având funcţia de
o mare şcoală a vieţii”.9
Pentru şcolaritatea mică recomandă jocul cu reguli. „Regula în joc devine fenomen central,
un fel de certitudine ce-1 ajută în adaptare, un reper ca atare”.10 Disputele din joc devin lecţii de
civică despre drepturi şi îndatoriri. In jocurile de echipă devine activă competiţia colectivă, iar
învăţătorul abil poate creea emulaţii, consideră U. Şchiopu şi E. Verza.
Jocul didactic este considerat „una din principalele metode active, atractive, eficace în
munca instructiv-educativă cu preşcolarii şi şcolarii mici”.11
În concepţia teoreticienilor prezentaţi, jocul îndeplineşte funcţii importante în dezvoltarea
copilului.
Au existat preocupări contemporane în domeniul jocului, ca obiect de studiu în liceele
pedagogice la clasa a Xl-a, ca Didactică aplicată, variate culegeri cu jocuri didactice, cu sarcini de
învăţare prezente în manualele de matematică în formula „NE JUCĂM”.

I.3. Raportul dintre joc şi învăţare

După evoluţia sa ontogenetieă, activitatea umană poate fi clasificată în

joc, învăţare didactică, muncă productivă, creaţie. Toate aceste forme nu sunt
„pure”, ci doar predominante de un fel sau altul, de-a lungul vârstelor.
Între diversele forme de activitate umană există şi elemente comune şi
elemente proprii, specifice.
Relaţia dintre diversele forme ale activităţii.12
 H. Wallon apreciază jocul ca o activitate de preînvăţare. Treptat în cadrul activităţii de joc a
preşcolarilor, începe să se constituie şi învăţarea, care în etapa următoare va deveni activitatea
dominantă. învăţarea nu apare direct şi în mod spontan din joc, ci este introdusă în mod special de
cadrul didactic ca o nouă treaptă în evoluţia activităţii infantile.
Învăţarea este indisolubil legată de joc. Treptat, elementele de joc încep să cedeze tot mai
mult locul elementelor de învăţare.
La vârsta şcolară, învăţarea este forma predominantă de activitate. Jocul este subordonat
învăţării exercitând o influenţă deosebită asupra dezvoltării psihice a copilului.
Dacă la vârsta preşcolară, jocul reprezintă activitatea principală a copilului, la vârsta şcolară mică,
jocul este o formă accesibilă de învăţare activă, participativă.
Corelaţia dintre joc şi învăţare este condiţionată de nivelul general de dezvoltare psihică a
copiilor. Prin îmbinarea elementelor de învăţare cu cele de joc, copilul îşi însuşeşte unele cunoştinţe
şi face primii paşi în direcţia formării deprinderilor de muncă intelectuală.
Învăţarea ca fenomen complex, dinamic, multilateral are un conţinut bogat şi o sferă largă de
cuprindere: formarea priceperilor, însuşirea unor cunoştinţe, formarea motivaţiei, atitudinilor,
sentimentelor şi a voinţei. Astfel „în procesul de învăţare este antrenat întreg psihicul, toate
funcţiile”.13
Învăţarea este privită ca „un proces destinat achiziţionării unei experienţe noi, formării unor
capacităţi şi deprinderi care să permită individului rezolvarea unor situaţii problematice sau
optimizarea relaţiilor sale cu lumea înconjurătoare”.14
Andrei Cosmovici distinge în cadrul învăţării două forme:
a) învăţarea spontană, neorganizată, realizată în familie, în grupuri de joacă;
b) învăţarea sistematică, realizată în special în şcoală.
Învăţarea şcolară este „însuşirea de cunoştinţe, priceperi, eât şi
formarea de capacităţi necesare adaptării la mediul natural şi social”15,
accentul căzând pe formarea intelectuală.
O modalitate de învăţare o constituie jocul pentru că răspunde particularităţilor de vârstă ale
şcolarilor mici şi pentru că elementul distractiv pe care-1 conţine, stimulează interesul şi
curiozitatea şcolarilor. Învăţarea bazată pe joc este eficientă numai dacă jocul este conceput în
corelaţie cu obiectivele urmărite în lecţie. La fiecare joc se impune să acordăm atenţie sporită în
formularea sarcinii didactice, în asigurarea elementului distractiv care crează destindere şi care-i
determină pe elevi să se implice în actul învăţării.
 Jocul didactic face parte integrantă din procesul învăţării. Învăţarea propriu-zisă prin joc
facilitează actul de învăţare, iar competiţia din activitatea de joc, poate continua şi în munca de
învăţare.
Atunci când învăţarea îmbracă forma de joc, plăcerea care însoţeşte atmosfera jocului
creează noi interese de participare, de activitate independent pe baza unor interese nemijlocite.
Elementele de joc încorporate în procesul instruirii au calitatea de a motiva şi stimula elevii,
mai ales în prima etapă a învăţării.
Jocul creează momente de tensiune, de emoţii. Dorinţa de a câştiga întrecerea motivează
copiii la o activitate intensă, rapidă şi plăcută. Datorită elementului de atractivitate, elevii nu simt
efortul depus în învăţare.
În jocul didactic predomină învăţarea şi nu distracţia. Jocul declanşează momente de bună
dispoziţie, se încheie cu aprecieri colective sau individuale privind modul de realizare a sarcinii de
învăţare propusă.
Prin joc, copilul trece lent, recreativ spre activitatea intelectuală. Prin prezenţa
caracteristicilor situaţiei de joc, se evidenţiază o angajare deplină a capacităţilor intelectuale ale
elevilor.
Jocul didactic îmbină într-un tot unitar şi armonios atât sarcini şi funcţii
specifice jocului, cât şi sarcini şi funcţii specifice învăţării, exercitând o influenţă formativ-
educativă asupra copilului în vederea pregătirii pentru şcoală, prevenind şocul şcolarizării.
Anul 2003 a adus modificări la Legea învăţământului nr. 84/1995 privind vârsta de începere
a şcolarităţii.
În prezent, starea de „pregătire psihologică” prin care este asigurată integrarea şi adaptarea
copilului la mediul şcolar este rezultatul întregii activităţi a copilului în grădiniţă.
În grădiniţă, jocul reprezintă modalitatea cea mai importantă prin care copilul primeşte
informaţii, iar învăţarea este considerată drept impuls principal al dezvoltării inteligenţei.
Programa şcolară creează premisele unui parcurs educaţional flexibil, adaptat atât la
particularităţile de vârstă, precum şi intereselor şi nevoilor individuale ale şcolarilor mici, astfel
încât asigură reuşita debutului şcolarităţii la 6 ani.
Sunt puse în valoare „obiective de ordin atitudinal datorită potenţialului interactiv şi
motivant pe care îl asigură, sprijinind nevoile emoţionale, de adaptare şi de relaţionare specifice
acestei vârste”.16
Exemplele de activităţi de învăţare urmăresc să realizeze „scenarii” didactice cât mai diverse
care să stimuleze motivaţia intrinsecă pentru învăţare (învăţare prin joc, prin cooperare, manipularea
unor subiecte, realizarea unor modele sau desene pentru rezolvarea unor situaţii concrete).
Raportul joc-învăţare se modifică în favoarea învăţării. Jocul cu forma sa didactică însoţeşte
şi uşurează sarcinile învăţării, asigură realizarea continuităţii grădiniţă-şcoală, facilitând adaptarea
copilului la activitatea şcolară.
Adaptarea la noile condiţii în cadrul şcolii aduce în viaţa copilului aspecte noi pe plan
intelectual, afectiv şi social. Dacă treapta anteşcolară se caracterizează prin joc, etapa şcolară pune
învăţarea în centrul activităţii copilului. Spre deosebire de joc, care este o activitate liber acceptată
ce produce satisfacţii, învăţarea ca formă a muncii este o activitate impusă din afară, care se
efectuează într-un ritm susţinut, solicită eforturi şi urmăreşte scopuri pe care copilul nu le înţelege
de la început.
Şi jocul didactic şi învăţarea solicită efort din partea copilului. Sunt jocuri care antrenează
copilul până la epuizare, după cum unele activităţi de tip şcolar solicită în prea mică măsură efortul
copilului. Oricât ar fi de epuizante unele jocuri din punctul de vedere al consumului energetic, nu se
răsfrâng negativ asupra personalităţii copilului, după cum unele activităţi şcolare cu un consum
energetic redus devin obositoare, epuizante, cu un coeficient mare de solicitare psihică.
Pentru lămurirea acestor enigme trebuie să pornim de la deosebirea esenţială dintre joc şi
învăţare din punct de vedere al suportului motivaţional, respectiv al mobilelor care le declanşează
şi întreţin:
- prin structura sa psihologică jocul este motivat intrinsec, pe când învăţarea, mai ales în faza
iniţială este motivată predominant extrinsec;
- jocul este însoţit întotdeauna de plăcere şi răspunde intereselor imediate ale copilului, ceea ce
face să nu apară în joc senzaţia de oboseală;
- activitatea de învăţare îi apare copilului ca ceva impus din exterior, fără a răspunde unor interese
imediate;
- jocul oferă câmp liber manifestării şi spontaneităţii, generează bucurii, satisfacţii, pe când
învăţarea îi apare copilului ca o constrângere impusă de o autoritate externă;
- în jocul didactic copilul întrezăreşte un rezultat imediat, care-1 stimulează, iar rezultatul învăţării
nu-i satisface, pentru moment, nici o trebuinţă.
De aceea, solicitarea psihică şi efortul pe care învăţarea şcolară le presupune, trebuie
integrate într-un ansamblu psiho-social concret, în care se intersectează factorii de personalitate cu
cei ai mediului în care este integrat copilul. Efortul pe care trebuie să-1 depună copilul este un
răspuns la solicitările externe şi este o expresie a atitudinii sale subiective faţă de aceste solicitări.
Din punct de vedere pedagogic, învăţământul trebuie să vizeze ambele aspecte, orientându-
se întotdeauna după modelul jocului care le include într-un tot unitar. Oricât de mare ar fi solicitarea
intelectuală în învăţare, aceasta nu poate fi pusă doar pe seama complexităţii sarcinii fără referire la
înclinaţiile şi mobilurile celui care învaţă.
Saltul de la efortul în joc la efortul în învăţare se înscrie ca unul din mecanismele
psihologice ale adaptării active ale copilului la solicitările tot mai accentuate ce i le impune
activitatea de învăţare. Jocul îmbinat cu elemente de muncă constituie o formă de realizare a unei
atitudini corecte faţă de muncă atât în procesul de învăţare, cât şi în afara lui. În învăţământul
primar se realizează o îmbinare armonioasă între activitatea de învăţare şi joc, sub directa
îndrumare a învăţătorului.
 CAPITOLUL II
Jocul didactic în învăţământul primar

II. 1. Profilul psihologic al vârstei şcolare mici

„Mai degrabă un cap bine construit
decât unul plin “
(Michel de Montaigne)

La 6-7 ani, copilul începe procesul de integrare în viaţa şcolară ca o necesitate determinată
de cerinţele instruirii şi dezvoltării sale. începe un program strict organizat „prilej al primului
contact efectiv cu societatea şi cultura”.17
Şcolarul mic se află în faza de acumulare de cunoştinţe concrete, drept pentru care
activitatea de învăţare se adresează capacităţii de a percepe.
„Cogniţia directă implică percepţia”.18 Învăţătorul îl ajută să treacă de la percepţiile superficiale
şi fluctuante la percepţii diferenţiate, la observarea esenţialului.
Ca etapă superioară a percepţiei, se dezvoltă spiritul de observaţie (voluntar, sistematic,
analitic).
Sprijinul pe imagine este o necesitate fundamentală a gândirii „imaginea devine un simbol pentru
subiect, a cărui percepţie sau reprezentare îi permite să evoce operaţia”.19
Şcolarul mic se află în situaţia de a manipula o cantitate mare de informaţii. Acest lucru nu
ar fi posibil fară transformarea cunoştinţelor învreprezentări „activităţi cognitive de două feluri:
scheme şi imagini”.20
Drept unităţi cognitive sunt şi simbolurile (litere, numere, cuvinte) şi conceptele (set comun
de atribute pentru un grup de scheme, imagini sau simboluri). „Şcolaritatea mică este considerată
a fi prima perioadă în care se constituie reţele de concepte empirice prin care se organizează
piramida cunoaşterii”.21
După J. Piaget, la 6-7 ani copilul se află în stadiul preoperaţional (inteligenţa prelogică,
simbolică, egocentrică), după 7 ani se află în studiul operaţiilor concrete, iar spre 11 -12 ani în
stadiul operaţiilor formale.
Are loc saltul de la gândirea reprezentativă la gândirea operativă, pe baza operaţiilor logice
„acţiuni interiorizate, reversibile şi structurate”.22
Reversibilitatea marchează progresul în dezvoltarea intelectuală şi reprezintă un beneficiu
al gândirii şcolarului mic.
Şcolarul mic nu mai este prizonierul propriului său punct de vedere „să gândească ceea ce
vede” (gândire egocentrică) ci se află în situaţia de a lua în considerare o diversitate de puncte de
vedere „vede ceea ce gândeşte”, drept urmare a cristalizării structurilor mintale ce au la bază
achiziţia reversibilităţii.
U. Şchiopu şi E. Verza23 consideră regulile operative drept algoritmi ai activităţii
intelectuale de tipul:
- algoritmi de lucru (de aplicare-rezolvare);
- algoritmi de identificare (recunoaştere);
- algoritmi de control (grupări de reversibilitate).
De obicei, şcolarul mic întâmpină dificultăţi la ultimele două tipuri de algoritmi, fapt pentru
care se utilizează şi jocul didactic, întâi în planul acţiunilor concrete, apoi în cel al acţiunilor
mintale.
 Construcţiile logice îmbracă forma unor judecăţi şi raţionamente ce-l permit şcolarului să
surprindă fenomene inaccesibile simţurilor: permanenţa, invarianţa, ceea ce arată că acum,
gândirea se situează în plan abstract, categorial „indicatorul formării operaţiilor concrete îl
constituie ideea de invariantă, de conservare a unor caracteristici”24 (număr, lungime, suprafaţă,
greutate, volum).
Surprinderea invarianţei (ceea ce este constant şi identic) este o caracteristică a gândirii
logice ce presupune capacitatea de a coordona operaţiile gândirii, de a le grupa în sisteme coerente.
“Baza psihologică a admiterii invarianţei este reversibilitatea”.25
În stadiul operaţiilor concrete, operaţiile mintale rămân dependente dematerialul concret,
ceea ce explică prezenţa gândirii categorial-concretă (noţională), iar în stadiul operaţiilor formale
apar formele categorial-abstracte (conceptele).
În perioada şcolarităţii mici se dezvoltă cunoaşterea directă, ordonată, conştientizată,
sporeşte învăţarea indirectă, dedusă. Se pot alege jocuri didactice ţinând cont că în gândire se
manifestă independenţa (8 ani), supleţe (9-10 ani), spirit critic întemeiat logic (10-11 ani).
Sub efectul dezvoltării psihice şi al influenţelor educative, gândirea tinde să se organizeze în
jurul câtorva noţiuni fundamentale, cum ar fi cele de timp, spaţiu, număr, mişcare etc.
Capacitatea de cunoaştere sporeşte şi datorită memoriei care capătă,
treptat, un caracter voluntar, conştient.
Se dezvoltă limbajul oral şi scris, iar o latură importantă a limbajului oral o constituie
conduita de ascultare. Şcolarul mic învaţă să asculte explicaţiile învăţătorului, solicitările colegilor
- parteneri de joc.
Schemele folosite solicită participarea activă a proceselor imaginative, în special a
imaginaţiei reproductive. Elevul se află adesea în situaţia de a reconstitui imaginea unei realităţi.
Imaginaţia creatoare poate fi stimulată şi prin jocul didactic. Elevul creativ „înţelege, prelucrează
materialul... face orice fel de sinteze ... vine cu propriile explicaţii”.26
În plan afectiv-motivaţional, trăirile intelectuale sunt generate de învăţare, cu reuşite şi
eşecuri. Dacă învăţarea devine plăcută, atrăgătoare atunci este posibilă apariţia curiozităţii
intelectuale. Viaţa afectivă este dependentă, pe de o parte, de anumite trebuinţe, iar pe de altă parte
de relaţiile copilului cu mediul social din care face parte. Se dezvoltă sentimentul încrederii, stima
de sine, mai ales prin activităţile bazate pe cooperare. învăţătorul trebuie să vegheze în direcţia
cultivării capacităţii de stăpânire a manifestărilor emoţional primare.
S-a constatat că una dintre metodele care răspund cel mai bine trebuinţelor şcolarului mic
este jocul didactic. Trebuinţa de a se juca este tocmai ceea ce permite copilului procurarea acelor
mobiluri de acţiune pentru a-1 implica în participarea activă la propria lui formare. În plan psihic
predomină interesul ludic. Exersarea disponibilităţilor ludice prezintă un interes vital.
Motivaţia intrinsecă este cea care declanşează şi orientează activitatea şcolarului, iar
afectivitatea este cea care o întreţine prin declanşarea energiei necesare.
Pentru ca activitatea întreprinsă de micul şcolar să fie dusă la bun sfârşit, este nevoie de
acţiuni de mobilizare şi concentrare a energiei în vederea învingerii obstacolelor şi atingerii
scopurilor conştient stabilite, adică de voinţă „proces psihic complex de reglaj superior ...”.27
Treptat se dobândesc calităţi ale voinţei ce caracterizează capacitatea de efort voluntar
(puterea voinţei, perseverenţa, promptitudinea deciziei), care devin trăsături voluntare de caracter.
Atenţia şcolarului mic poate realiza o optimizare a cunoaşterii, constând în „orientarea şi
concentrarea activităţii psihice cognitive asupra unui obiect sau fenomen”.28 Prin antrenarea în
activităţi variate, atractive, copilul este ajutat săşi formeze atenţia selectivă, voluntară. Treptat se
dobândesc calităţile atenţiei (volumul, stabilitatea, concentrarea, flexibilitatea, distribuţia).
În raport cu activităţile desfăşurate, elevii îşi dezvoltă aptitudini. Acestea le asigură un fond
pozitiv, inspirându-le încredere, determinându-i să persevereze, să creeze. Aptitudinile speciale pot
influenţa dezvoltarea creativităţii şcolarului mic, facându-1 apt să rezolve cu uşurinţă sarcinile de
învăţare, să găsească soluţii inedite la problemele ivite.
Temperamentul se exprimă prin dinamica şi ritmul activităţii psihice a şcolarului mic. Se
urmăreşte formarea trăsăturilor pozitive de caracter, prevenirea şi înlăturarea celor negative.
 Datorită diversificării câmpului interrelaţional înregistrat în această perioadă, cea de-a treia
copilărie este numită „vârsta socială”, iar datorită unei atenuări relative a izbucnirilor afective şi a
înregistrării gustului pentru fantastic, este numită „vârsta maturităţii infantile”.29
Învăţătorul intră în posesia unor date concludente cu privire la particularităţile de vârstă şi
individuale ale elevilor şi prin intermediul jocului didactic, care poate fi considerat o metodă
eficientă de cunoaşterea şi educarea şcolarilor mici, fapt demonstrat într-unul din subcapitole.

II.2. Necesitatea folosirii jocului didactic în învăţare la

şcolarul mic

Jocul didactic constituie o punte de legătură între joc ca activitate dominantă în care este
integrat copilul în perioada preşcolară şi activitatea specifică şcolii, învăţarea.
Jocul didactic este o variantă a jocului cu reguli folosit în grădiniţă. Deosebirea constă în
faptul că regulile jocului sunt tocmai obiectivele pedagogice urmărite de învăţător şi convertite în
sarcini de învăţare.
În programul zilnic al şcolarului mic, grijile legate de învăţătură, nu diminuează cu nimic
pofta lui dejoacă. Integrarea jocului didactic în lecţii nu face decât să răspundă unei nevoi
lăuntrice, de a se juca, a elevului, nevoie care se menţine pe parcursul întregii copilării.
În proiectarea şi desfăşurarea activităţilor de predare-învăţare, în ciclul primar, se respectă
principiul alternării tipurilor de activităţi. În felul acesta se asigură un echilibru între activităţile
de concentrare pe sarcini instructive, cu cele de relaxare, mişcare.
Restabilind echilibrul în activitatea şcolarilor, jocul didactic fortifică energiile intelectuale şi
fizice ale acestora, generând o motivaţie stimulativă, constituind o prezenţă indispensabilă în munca
şcolară.
Rezultatele aşteptate ale învăţării sunt specificate de obiectivele de referinţă ce urmăresc
progresia în achiziţia de competenţe şi de cunoştinţe de la un an de studiu la altul. Pentru realizarea
obiectivelor se pot organiza diferite tipuri de activităţi de învăţare, astfel încât să pornească de la
experienţa concretă a elevului şi să se integreze unor strategii didactice adecvate contextelor variate
de învăţare (exerciţii, exerciţii-joc, jocuri didactice, formulări şi rezolvări de probleme, rebusuri,
procese literare etc.).
Jocul didactic furnizează multiple situaţii de învăţare care au o eficienţă deosebită în
achiziţiile elevului.
Noua programă şcolară a înlocuit conţinuturile teoretice cu o varietate de contexte
problematice care au menirea de a dezvolta capacităţi si competente la elevi prin elaborarea şi
folosirea de strategii în rezolvarea diferitelor situatii şcolare. Accentul cade pe activitatea de
explorare-investigare, prin stimularea atitudinii de cooperare, iar învăţătorul devine un organizator
de activităţi variate de învăţare, pentru toţi copiii, indiferent de nivelul şi ritmul propriu de
dezvoltare al fiecăruia, stimulându-i să lucreze, evaluându-i după progresul individual.
Pentru ca fiecare elev să fie implicat, direct în actul învăţării, la nivelul posibilităţilor sale,
este folosit frecvent jocul didactic, drept strategie didactică interactivă, centrată pe elev.
S-a constatat că lecţiile interesante, bogate în materiale intuitive, presărate cu jocuri
didactice, ajută elevii în aprofundarea cunoştinţelor, menţinându-le mai mult timp concentrată
atenţia. Pentru elevii de 6\7 ani este necesară folosirea frecventă a materialului didactic individual,
chiar şi în rezolvarea sarcinilor jocului didactic. Numai dacă elevul este pus în situaţia de a utiliza
material didactic, în concordanţă cu cerinţele didactice, reuşeşte să înţeleagă conceptele de invatare
prin treceri succesive de la concret la abstract şi invers.
Pentru ca lecţiile să aibă o densitate maximă, astfel încât, în orice moment, fiecare elev să
fie implicat în actul învăţării, este necesară o bună gestionare a timpului didactic şi o plasare
judicioasă a jocului didactic (fie sub formă de muncă independentă, fie sub formă de muncă în
grup).
Jocurile-exerciţiu pot avea mai multe variante, ce cuprind sarcini asemănătoare, dar cu un
grad de dificultate sporit, numai pentru a preveni plictiseala, redundanţa. Dacă sunt adaptate la
nivelul de dezvoltare al fiecărui copil, se poate demara o acţiune de antrenare, în paşi mici, spre un
efort din ce în ce mai ridicat.
Pe fondul unor particularităţi de vârstă se manifestă particularităţile individuale specifice
fiecărui elev. „Fiecare elev constituie un caz având condiţiile sale specifice de viaţă, experienţele
proprii, caracteristicile sale, originalitatea sa”.30 Numai dacă se cunosc particularităţile de vârstă şi
individuale ale elevilor, se pot adapta şi utiliza jocuri potrivite, în realizarea obiectivelor propuse la
lectii.
Folosindu-se jocul didactic, elevii sunt implicaţi efectiv şi afectiv mai mult în căutarea de
soluţii pentru a rezolva sarcinile cerute, în argumentarea deciziilor luate în rezolvarea unor situaţii
practice. Copilul învaţă mai mult, fiind stimulat de satisfacţiile pe care i le asigură jocul ca metodă,
ce oferă cadru de manifestare, care din punct de vedere psihologic, declanşează şi întreţine o
motivaţie intrinsecă. Elementele de joc au menirea de a-i stimula şi antrena mai mult pe şcolarii
mici în învăţarea activă.
În învăţarea prin jocul didactic, elevul este impulsionat de component ce ţin de parametrul
cognitiv-intelectual (procese cognitive şi operaţiile pe care acestea le implică) şi parametrul
activator-motivaţional (trebuinţe, interese, nivel de aspiraţie, stări afective, atitudini - factori non-
cognitivi). Aceste component acţionează într-o strânsă interdependenţă. Asigurarea
interdependenţei optime între cele două componente ale personalităţii elevului, în funcţie de nivelul
dezvoltării sale ontogenetice şi de situaţia concretă în care este antrenat, este cerinţa fundamentală a
principiului însuşirii conştiente şi active.
Nivelul real de activizare într-o situaţie concretă poate fi evaluat în funcţie de locul unde se
plasează elevul în câmpul de intersecţii posibile din diagramă.
Schema suportului psihologic al activizării.31
Sensul ideal al activizării
 Schema redată ar putea sugera ideea că nu numai învăţătorul poate hotărî momentul
introducerii jocului în lecţie ci şi însuşi elevul, luând în calcul interdependenţa celor doi parametri.
Consider că e necesar ca şi elevul să ceară folosirea acestei metode, în timpul lecţiei, atunci când
simte că vrea să se joace (mai ales pentru cei din clasa I şi a II-a).
Organic legată de principiul învăţării active şi conştiente, de principiul accesibilităţii
cunoştinţelor, de necesitatea sistematizării priceperilor şi deprinderilor intelectuale este esenţa
principiului temeiniciei şi durabilităţii cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor, ce deschide
„noi perspective în stimularea activităţii eficiente”32, atât din partea cadrului didactic prin folosirea
jocului ca metodă, cât şi în ceea ce priveşte activitatea independentă a elevului din timpul
rezolvării sarcinii didactice.
La toate disciplinele de invatatamant, prestaţiile şcolarului mic, îndeosebi ale celui din clasa
I sunt dependente de model, datorită capacităţii lui reduse de a-şi autodirija disponibilităţile şi
procesele psihice „spre o pistă de izomorfa cu sistemul aşteptărilor învăţătorului”33.
De aceea, se consideră necesar ca în lecţii să se dea explicaţii, să se îndrume elevii, să fie
încurajată participarea tuturor copiilor, pe măsura disponibilităţilor fiecăruia în:
- învăţarea senzorio-motrică (perceperea modelului extern, formarea unui model intern ce
orientează subiectul în sarcina pe care urmează s-o execute, învăţarea analitică).
- învăţarea prin descoperire (pe cale inductivă după opinia lui J. S. Bruner).
- învăţarea logică în care „achiziţia finală poate fi inclusă în structura cognitivă a subiectului”34.
- învăţarea creatoare (prin aplicarea regulilor învăţate se crează soluţia)
- învăţarea dramatizată („pune elevii în spectacolul căutării, ... a descoperirii adevărului”.35
Jocul didactic, „ca metodă bazată pe acţiune simulată”36 ,este folosit în lecţii pentru a se
realiza o învăţare eficientă.
În conceperea actului didactic, prezenţa acţiunii ludice ar fi o cerinţă psihopedagogică
pentru că:
- asigură o activizare la maximum a structurilor cognitive şi operatorii;
- orice achiziţie dacă este dobândită de copil prin participare efectivă şi afectivă însoţită de
cuvânt are trăinicie mai mare;
- situaţiile de învăţare oferite de sarcina didactică favorizează operaţiile mentale;
- constituie o modalitate de captare a atenţiei (se ştie că şcolarii mici după 20-25 minute dau
semne de apatie, nervozitate ca urmare a insuficientei rezistenţe la efort intelectual.
- din acţiunea copilului asupra obiectelor decurge dobândirea reprezentărilor conceptuale
pentru a favoriza reversibilitatea şi interiorizarea operaţiei;37
- accelerează latura formativă în cultivarea potenţialului individual;
- pretinde şcolarilor mici o finalitate precisă, organizarea şi stăpânirea conştientă, voluntară a
conduitei;
- constituie o modalitate de adaptare a copiilor de 7-8 ani la specificul muncii şcolare.
În ,”Didactica matematicii”38 jocul didactic este definit ca un ansamblu de acţiuni şi
operaţii care paralel cu destinderea, buna dispoziţie şi bucuria pe care le stârneşte, urmăreşte un
set de obiective de pregătire intelectuală, tehnică, morală, fizică etc, a copilului.
„Dicţionarul de termeni pedagogici”39, precizează că jocul didactic reprezintă o metodă de
învăţământ în care predomină acţiunea didactică simulată, ce valorifică la nivelul instrucţiei
inalităţi adaptative de tip recreativ proprii activităţii umane în general, în anumite momente ale
evoluţiei sale ontogenetice, în mod special.
Jinga şi I. Negreţ, consideră că „metodele active sau simulative sunt, de regulă, metode
formative”40, ce asigură o învăţare eficientă în clasă.
Jocul didactic face parte din categoria metodelor formative„ puerocentriste, ... adecvate pentru
formarea unor capacităţi de a opera cu informaţii ... pentru stimularea capacităţilor psihice
superioare care intervin în învăţare”.41
Valoarea formativă a jocului didactic este dată de:
- schimbarea produsă la nivelul relaţiei educator-educat; elevul devine centrul activităţii -
coparticipant la propria formare;
- realizarea diferenţierii, individualizării în pregătire (fiecare elev progresează potrivit ritmului
de lucru, capacităţilor sale individuale);
- inter-învăţarea (învăţarea pe orizontală);
- structurarea de abilităţi, priceperi, capacităţi ce solicită o perioadă extinsă pentru exersare şi
întărire;
- respectarea „legii efectului” (Thorndike): numai comportamentele de învăţare ce se încheie cu o
stare de satisfacţie tind să se repete.
Folosirea jocului didactic în lecţii arată că acesta este valorificat din punct de vedere
pedagogic cu intenţia de a imprima lecţiei un caracter atrăgător, un dinamism real, iar sub aspect
psihologic, orice tip de joc vizează interdependenţa dintre parametrul cognitiv-intelectual şi cel
activatormotivaţional.

II. 3. Funcţiile jocului didactic

Jocurile didactice, prin marea lor diversitate, prin variantele pe care le pot avea, prin faptul
că pot fi folosite de o clasă întreagă sau de grupe de copii sau chiar individual, constituie un
instrument maleabil utilizat în activitatea şcolară.
O clasificare a jocului:42
Din punct de vedere al modului de prezentare a sarcinii şi a modului de desfăşurare, se
disting tipurile de jocuri:
1. cu explicaţii şi exemplificări;
2. cu explicaţii, dar fără exemplificări;
3. fără explicaţii, doar cu simpla enunţare a sarcinii.
In funcţie de scopul şi sarcina didactică, jocurile por fi împărţite:
a) după momentul în care se folosesc în cadrul lecţiei:
1) jocuri didactice ca lecţii de sine stătătoare;
2) jocuri didactice ca momente propriu-zise ale lecţiei;
3) jocuri didactice în completarea lecţiei, intercalate pe parcursul lecţiei, sau în final
b) după conţinutul capitolelor de însuşit:
1 – jocuri didactice pentru aprofundarea însuşirii cunoştinţelor
specifice unui capitol sau a unui grup de lecţii („Caută vecinii!”, „Atenţie la schimb!”, „Găseşte-l
pe al treilea!” ,,Continua tu”, ,,Cine stie castiga”, ,,Eu spun una, tu spui alta”etc);
2 – jocuri didactice specifice unei vârste sau grupe („Stop!”, „Jetonul aranjat”, „Săculeţul
fermecat”, „Jocul perechilor”, ,,Rezolvă şi dă mai departe!”, „La ce număr m-am
gândit?”, ,,Trenuletul semnelor” etc.).
In funcţie de aportul lor formativ, jocurile se pot clasifica după acea operaţie sau însuşire
a gândirii căreia i se adresează jocul didactic:
1 – jocuri didactice pentru dezvoltarea capacităţii de analiză („Completează şirul!”, „Observă
regula şi continuă!”, ,,Adauga cuvinte potrivite”). Aceste jocuri pot cere o analiză pe baza
comparaţiei între imaginea pe care o vede copilul (percepţia) şi cea pe care el o are despre obiectele
asemănătoare (reprezentare).
2 – jocuri didactice pentru dezvoltarea capacităţii de sinteză ce presupun efectuarea prealabilă a
unei analize („Uneşte!”, „Reconstituie!”, ,,Diamantul”);
3 – jocuri didactice pentru dezvoltarea capacităţii de a efectua comparaţii („Compară!”);
4 – jocuri didactice pentru dezvoltarea capacităţii de abstractizare şi generalizare (jocul „Cine
ştie răspunde”, cu sarcina didactică de a compune numere (0 - 10), având ca regulă a jocului, de a
forma exerciţii de adunare şi scădere cu 1 şi 2, al căror rezultat să fie egal cu numărul dat de
conducătorul jocului, într-un timp fixat iniţial;
În funcţie de materialul didactic folosit jocurile se clasifică:
1 – jocuri didactice cu material didactic - standard (confecţionat)
- natural
2 – jocuri didactice fără material didactic (jocuri orale cu ghicitori, cântece, scenete, povestiri etc).
Jocurile didactice care fac referire la conţinutul capitolelor pot fi:
1 – de îmbogăţire a cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor;
2 – de pregătire a actului învăţării;
3 – de fixare: - de evaluare
- de dezvoltare a atenţiei, memoriei, inteligenţei
- de dezvoltare a gândirii logice
- de dezvoltare a creativităţii
4 – de revenire a organismului: - de revenire a atenţiei şi modului de concentrare
- de formare a trăsăturilor moral-civice şi de comportament
Funcţiile jocului ca metodă de învăţământ se pot structura astfel:
1. Funcţia cognitivă - traduce în act de învăţare acţiunea proiectată de învăţător în plan mintal,
transformând în experienţe de învăţare, obiectivele prestabilite de ordin cognitiv.
Din acest punct de vedere jocul constituie modalitatea de a acţiona practic, sistematic pentru
a determina la copil achiziţii de cunoaştere „în scopul de a-şi lărgi orizontul cunoaşterii, de a-şi
forma anumite deprinderi”.43
2. Funcţia formativ-educativă contribuie la realizarea obiectivelor din sferaoperatorie şi cea
atitudinală. Sunt exersate funcţiile psihice şi fizice ale copilului şi se formează deprinderi
intelectuale, aptitudini, capacităţi şi comportamente.
3. Funcţia operaţională (instrumentală) serveşte drept tehnică de execuţie, în sensul că favorizează
atingerea obiectivelor;
4. Funcţia motivaţională - de stimulare a curiozităţii, de trezirea interesului, a dorinţei de a
cunoaşte şi a acţiona, de organizare a forţelor intelectuale ale elevilor;
5. Funcţia normativă permite cadrului didactic dirijarea, corectarea şi reglarea acţiunii instructive;
6. Funcţia organizatorică permite o bună planificare a timpului elevului şi învăţătorului.
Jocul didactic îndeplineşte funcţiile de bază ale metodelor didactice.

II. 4. Componentele jocului didactic

Un exerciţiu sau o cerinta poate deveni joc didactic, dacă:
- realizează un scop sau o sarcină didactică;
- foloseşte elementele de joc în vederea realizării sarcinii propuse; foloseşte un conţinut
accesibil şi atractiv;
- utilizează reguli de joc, cunoscute anticipat şi respectate de elevi.
Componentele de bază ale jocului didactic44 sunt:
a) Scopul didactic care se formează în concordanţă cu cerinţele programei şcolare pentru clasa
respectivă convertite în finalităţi funcţionale de joc. Formularea trebuie să fie clară şi să oglindească
problemele specific impuse de realizarea jocului.
Unele jocuri se referă la probleme de natură cognitivă (scop cognitiv) altele urmăresc
aspecte de ordin formativ (scop formativ), prin analiză, comparaţie, selectare, generalizare,
abstractizare.
b) Sarcina didactică constituie elementul propriu-zis de instruire prin care se transpune la nivelul
copilului scopul urmărit într-o activitate. Sarcina didactică este legată de conţinutul jocului, de
structura lui, referindu-se la ceea ce trebuie să facă în mod concret elevii în timpul jocului pentru a
realiza scopul propus.
Jocul didactic cuprinde şi rezolvă cu succes, în mod obişnuit, o singură sarcină didactică, ce
reprezintă esenţa activităţii respective care antrenează intens operaţiile gândirii.
c) Elementul de joc se stabileşte de regulă în raport cu cerinţele şi
sarcinile didactice ale jocului. Într-un joc se pot folosi mai multe elemente sub
formă de:
- întrecere (individual sau pe grupe);
- cooperare (spirit de colectivitate);
- recompensare (recompense morale, materiale);
- penalizare în caz de abatere de la regulile jocului;
- aplauzele, încurajările.
Se pot organiza jocuri în care întrecerea, recompensa sau penalizarea să fie evitate.
d) Conţinutul jocului didactic este corespunzător particularităţilor de vârstă ale copiilor cărora se
adresează şi sarcinii didactice. El trebuie să fie atractiv, accesibil şi recreativ prin forma în care se
desfăşoară, prin mijloacele de învăţământ utilizate, prin volumul de cunoştinţe la care face apel.
e) Materialul didactic trebuie ales şi realizat din timp, corespunzător pentru a contribui efectiv la
reuşita jocului.
Varietatea materialului didactic constă în: jetoane cu desene, cu operaţii, figuri geometrice,
fişe de observaţie, bileţelele în trăistuţa fermecată, rebusuri.
Un material didactic adecvat conţine o problemă didactică de rezolvat, este uşor manipulat
de copii, este atractiv, interesant.
f) Regulile jocului asigură modalitatea de transpunere în acţiuni concrete a sarcinii didactice. Ele
trebuie să fie formulate clar, corect, concis, să fie înţelese de toţi participanţii la joc. In funcţie de
etapele jocului se stabilesc şi punctajele corespunzătoare.
Fiecare joc didactic are cel puţin două reguli:
- prima regulă traduce sarcina didactică într-o acţiune concretă, atractivă;
Exerciţiul este transpus în joc.
- a doua regulă are rol organizatoric şi precizează momentul când trebuie
să înceapă, să se finalizeze o anumită acţiune a jocului, ordinea în care intră în joc. Sarcina didactică
este transpusă într-o acţiune concretă.
Acceptarea şi respectarea regulilor jocului îl determină pe copil să participe la efortul comun
al grupului din care face parte, să-şi subordoneze interesele individuale celor ale colectivului.
Arat cum o problemă poate fi transformată în joc didactic:
Problema: Într-o cutie sunt bile albe şi negre, câte minimum 6 din fiecare. Se iau la întâmplare 6
bile din cutie. Câte bile albe şi câte negre pot fi printre cele luate?
Scopul: consolidarea cunoştinţelor privind adunarea numerelor 0-10;
Sarcina didactică: verificarea cunoştinţelor despre descompunerea unui număr într-o sumă de doi
termeni;
Elemente de joc: întrecere pe echipe;
Conţinutul matematic: operaţii cu numere naturale;
Material didactic: o cutie cu 6 bile albe şi 6 bile negre (minimum);
Regulile de joc: elevii scriu soluţiile posibile ale problemei pe o foaie de hârtie, iar propunătorul
strânge foile după un timp dinainte stabilit.
Pot apărea situaţiile:
Bile albe: 6 5 4 3 2 1 0
Bile negre 0 1 2 3 4 5 6
Pentru fiecare soluţie bună se acordă un punct.
Clasamentul:
- pe locul I cei cu 7 puncte (7 soluţii);
- pe locul II cei cu 6 puncte (6 soluţii);
- pe locul III cei cu 5 puncte (5 soluţii)
Se poate stabili şi o clasificare pe echipe, prin cumularea punctelor
obţinute de componenţii fiecărei echipe. Cei care nu au dat nici o soluţie bună,
pot fi penalizaţi având drept sarcină să scrie adunările.
0+6= 4+2=
6+0= 2+4=
1+5= 3+3=
5+1=
În situaţia în care elevii nu reuşesc să rezolve sarcina didactică a jocului propus, se verifică
dacă nu s-au strecurat greşeli în formulare, dacă elevii au noţiunile necesare pentru a rezolva sau
dacă gradul de dificultate nu este prea ridicat.
Organizarea activităţilor sub forma jocului didactic oferă o serie de
avantaje de ordin metodologic:
 aceeaşi sarcină se exersează pe conţinuturi şi materiale diferite, cu reguli noi;
 acelaşi conţinut matematic se consolidează, se poate repeta prin modificarea situaţiilor de
învăţare şi a sarcinilor de lucru;
 regulile şi elementele de joc modifică succesiunea acţiunilor, ritmul de lucru;
 stimulează şi exersează limbajul, aspecte comportamentale prin
 Reguli de joc;
 într-un joc, repetarea răspunsurilor, în scopul obţinerii performanţelor şi reproducerea unui
model de limbaj adaptat conţinutului pot fi reguli de joc.
Structura jocului didactic impune ca sarcină didactică în relaţie cu regulile jocului să fie
accesibilă, pentru a fi un echilibru permanent între acestea. Apar situaţii când, deşi sarcinile sunt
accesibile, regulile pot inhiba, ducând la refuz, indiferenţă sau deşi sarcinile sunt dificile,
simplitatea regulilor instaurează plictiseala. Jocul didactic reuşit ar fi cel care trezeşte interesul
pentru sarcina şi regulile sale (prezenţa elementului emotiv, de aşteptare, de surpriză, de întrecere ar
fi indispensabile).
 CAPITOLUL III
Studiu experimental privind organizarea şi desfăşurarea
jocurilor didactice în învăţământul primar

III.1.1 Ipoteză, obiective, eşantioane

Ipoteza pe care mi-am propus să o verific în planul practic al realităţii şcolare este: dacă în
învăţământul primar se concepe şi utilizează un program special de jocuri didactice atunci se va
determina o creştere a performanţei şcolare.
Specialiștii în educație vizează importanța dezvoltării al copiilor, și eficiența jocului didactic
în dezvoltarea sa, aduce numai beneficii în plan educativ .
Lucrarea are o importanță deosebită, deoarece este foarte mult utilizată în dezvoltarea copiilor
cu cerințe educaționale speciale și dezvoltarea copiilor normali.

Obiectivele cercetării de faţă sunt următoarele:

• cunoaşterea nivelului de pregătire intelectuală a elevilor şi stabilirea performanţei individuale;
• cunoaşterea şi evidenţierea valenţelor formative-educative ale jocului didactic;
• elaborarea şi implementarea unor programe speciale de valorificare a jocului didactic pentru
creşterea performanţelor în învăţare;
• determinarea corelaţiei dintre programul educaţional ,, Învăţăm jucându-ne” şi performanţele
şcolarilor mici.
Menţionez că în funcţie de metodologia adoptată cercetarea de faţă este una experimental -
ameliorativă. Am recurs la tehnica grupului de control şi am ales clasă de la CENTRUL DE
RESURSE CRAE SPERANTA din TIMIȘOARA din anul şcolar 2021-2022.
Am aplicat evaluarea iniţială şi cea sumativă pentru mini-investigaţia efectuată, în
semestrul II al anului şcolar 2021-2022 la unitatea de învăţare
Împărţirea numerelor naturale la clasa a III-a.
Grupul experimental este clasa mea, experimentul este longitudinal, urmăreşte rezultatele pe
parcursul a doi ani de studiu.
Evaluarea iniţială şi cea sumativă necesare mini-investigaţiei le-am aplicat grupului
experimental în semestrul II al anului şcolar 2021-2022 tot la unitatea de învăţare Împărţirea
numerelor naturale.
Ambele colective sunt mixte. În urma discuţiilor cu părinţii ambelor clase, cu învăţătorul
clasei martor, am adunat următorul material faptic.
Am constatat că elevii au frecventat grădiniţa, deci au fost familiarizaţi cu mediul
instituţionalizat, au avut anumite deprinderi şcolare deja în formare.
Părinţii au terminat 8 clase şi unii dintre ei au studii medii ceea ce se constituie ca un factor
care poate favoriza reuşita experimentului.
Mediul familial în care se dezvoltă cele două grupuri este normal din punct de vedere social,
având în vedere că este vorba de o comunitate rurală.
Nivelul de pregătire al colectivelor de elevi este omogen din punct de
vedere al posibilităţilor intelectuale,elevii provenind din familii care le oferă condiţii necesare
desfăşurării actului învăţării.
 III.1.2. Metodologia cercetării

Am ales cercetarea pedagogica de tip combinat: teoreticofundamentală şi practico-

aplicativă pornind de la încadrarea temei într-un spaţiu teoretic şi ajungând la reliefarea
implicaţiilor practice menite să îmbunătăţească, să optimizeze activitatea de învăţare. Din punct de
vedere metodologic, cercetarea este experimentală pentru că prin introducerea în activitatea elevilor
a jocurilor didactice, se declanşează acţiuni educaţionale noi, ale căror rezultate sunt înregistrate şi
prelucrate în vederea demonstrării valorii pe care o au.
Obeservaţia sistematică pe parcurs ma ajutat să urmăresc modul în care copiii prezintă
judecăţiile,atitudinea care o au în timpul jocului didactic dar şi a altor activităţii, dacă finalizează
sarcina de lucru, elaborează soluţii originale petru rezolvarea sarcinilor de lucru.
Metodologia cercetării cuprinde:
Metode nonexperimentale de colectare a datelor
- Observaţia sistematică pe parcursul întregului experiment şi va consta în utilizarea unor grile de
observaţie;
-Testele;
-Metoda analizei produselor şcolare;
-Metoda anchetei pe bază de chestionar;
Metode acţionale sau de intervenţie:
- Experimentul pedagogic care este metoda fundamentală de investigaţie şi are ca principale
variabile:
- Variabila independentă reprezentată de programul: ,,Învăţăm jucându-ne’’
- Variabila dependentă care urmăreşte performanţele elevilor pe tot parcursul experimentului.
Testele mă vor ajuta să cunosc şi să pot delimita mai în amănunt cum influenţează jocul
didactic obţinerea performanţei şcolare şi să surprind destul de obiectiv evoluţia şi stadiul atins de
fiecare individ în parte.
Folosindu-mă de chestionare aş putea afla în ce măsură se angajează elevii în învăţare prin
jocul didactic,cum stimulează jocul didactic potenţialul intelectual al elevilor, în ce măsură se
asigură progresul şcolar, cum apreciază elevii rezultatele obţinute la sfârşitul jocului didactic.
Observaţia mă va ajuta să urmăresc modul în care elevii prezintă judecăţile, atitudinea pe
care o au în timpul jocului didactic dar şi a altor activităţi,dacă finalizează sarcina de lucru,
elaborează soluţii originale pentru rezolvarea sarcinilor de lucru.
Ca urmare a rezultatelor obţinute prin două chestionare constituite dintr-o succesiune organizată de
întrebări cu scopul cunoaşterii opiniilor despre jocul didactic, participanţi la cercul pedagogic (5 de
cadre didactice) de vârste şi nivel de studii diferite, cu scopul de a identifica diferenţele existente în
percepţia acestora despre jocul didactic utilizat în lecţiile de matematică, modul de
utilizare al acestuia, varietatea de jocuri pe care obişnuiesc să le utilizeze la clasădesfăşurat la
CENTRUL DE RESURSE UMANE CRAE SPERANȚA pe data de 6 decembrie 2021 şi a 9 elevi,
am dedus că jocul didactic este o metodă didactică folosită, eficientă,dorită de copii.

Chestionar pentru invatatori

I. In ce masura folositi jocul didactic?

1. in foarte mica masura;
2. in masura potrivita;
3. in mare masura;
4. in foarte mare masura.
II. In ce masura se angajeaza elevii dumneavoastra in invatare prin jocul didactic?
1. in foarte mica masura;
2. in masura potrivita;
3. in mare masura;
4. in foarte mare masura.
III. In ce masura stimuleaza potentialul intelectual jocul didactic?
1. in foarte mica masura;
2. in masura potrivita;
3. in mare masura;
4. in foarte mare masura.
IV. In ce masura participa elevii timizi la lectie cand folositi jocul didactic?
1. in foarte mica masura;
2. in masura potrivita;
3. in mare masura;
4. in foarte mare masura.
V. In ce masura se asigura progresul scolar folosind jocul didactic?
1. in foarte mica masura;
2. in masura potrivita;
3. in mare masura;
4. in foarte mare masura.

Chestionar pentru elevi

I. Cat de des foloseste invatatorul jocul didactic in lectia de matematica ?

1. aproape niciodata ;
2. rareori ;
3. de obicei ;
4. aproape intotdeauna.
II. Cat de mult inveti la matematica prin jocul didactic ?
1. foarte mult ;
2. mult ;
3. putin ;
4. foarte putin.
III. In ce masura esti atent in timpul jocului matematic ?
1. in foarte mica masura;
2. in masura potrivita;
3. in mare masura;
4. in foarte mare masura.
IV. Cum apreciezi rezultatele obtinute la sfarsitul jocului matematic?
1. foarte bune;
2. bune;
3. suficiente;
4. insuficiente.
Centralizarea rezultatelor obţinute:
-la chestionarul pentru învăţători:
Observaţiile la clasă din timpul jocului didactic mi-au sugerat corelaţii între variabilele
stabilite.
Am întocmit şi folosit o fişă de observare, drept instrument de evaluare. S-au consemnat
evenimentele cele mai importante ale comportamentului elevilor. Analizând consemnările din tabel
reiese că jocul didactic este o activitate desfăşurată de toţi copiii, fără a ridica mari probleme de
adaptare şi integrare şcolară.

Categorii f % Reprezentarea
grafică
I. 2. în măsură 21
potrivită 25
3. în mare măsură 4
4. în foarte mare
măsură
II.1. în foarte mică
măsură
2. în măsură
potrivită
3. în mare măsură
4. în foarte mare
măsură

III. 1. în foarte
mică măsură
2. în măsură
potrivită
3. în mare măsură
4. în foarte mare
măsură
IV. 1. în foarte
mică măsură
2. în măsură
potrivită
3. în mare măsură
4. în foarte mare
măsură
V. 1. în foarte mică
măsură
2. în măsură
potrivită
3. în mare măsură
4. în foarte mare
măsură
 CAPITOLUL IV

Rezultatele cercetării
“Totul este joc pînă la 6 ani.”
(F. Dodson)
S-a constatat că:

- Jocul nu apare spontan și autonom, nu se dezvoltă de la sine, ci trebuie să fie învățat

în ambianță socoală;
 - Jocul are un caracter universal cu rol de propulsare în procesul obiectiv al
dezvoltării;
- Jocul are un caracter polivalent, care este pentru copil muncă, realitate, fantezie, artă;
- Jocul este o realitate permanentă cu un imensă mobilitate pe scara vârstelor;
- Caracterul colectiv al jocului reprezintăo expresie a trebuinței de comunicare.
Abordarea investigativă s-a concentrat pe cunoașterea conceptului de jocuri de mișcare și
evidențierea acestora importanţă în viaţa copiilor cu cerinţe educaţionale speciale şi nu numai.
Am constatat că jocurile de mișcare sunt o modalitate eficientă de integrare a copiilor cu nevoi
educaționale special într-un colectiv, pentru că prin ei copiii își fac noi prieteni mai ușor, sunt
acceptați în colectivitate, comunicarea devine mai ușoară, se susțin și se înțeleg reciproc și, cel mai
important, sunt acceptați așa cum sunt.
Prin joc copiii se simt liberi să acționeze.
În urma studiului, concluzionăm că prin jocurile de joc se dezvoltă dezvoltarea copiilor cu
special
- nevoile din ciclul primar a cunoscut îmbunătățiri importante creând un climat favorabil
pentru armonios
- dezvoltarea și echilibrarea personalității acestora. Pentru copii, jocurile de mișcare sunt un
mod distractiv de a face educație fizică pentru că îi scoate din școală, ajutându-i să se
relaxeze pentru a dobândi un sentiment de bine.
Profesorii preocupați de educația și formarea copiilor din școala primară ar trebui să fie
familiarizați cu caracteristicile de dezvoltare și structura psihomotricității cu toate componentele
sale pentru un bun educațional și abordare educațională. De asemenea, trebuie să cunoască cât mai
multe jocuri, să le selecteze și să le adapteze în funcție la sala de clasă pe care o predau, baza
materială, anotimpul și de ce nu să creeze altele noi.
În urma studiului literaturii, asupra conceptului de joc de mișcare și a importanței acestuia în
viața copiilor cu cerinţe educaţionale speciale am constatat, rolul determinant evident al jocurilor de
mişcare în fizic lecţie de educaţie şi nu numai, constituind principalul mijloc de angajare a copilului
cu educaţie special cerințe într-o activitate specifică vârstei. Pentru a realiza un bun proces
instructiv-educativ-recuperare pentru toți vârstele și tipurile de oameni jocurile de mișcare trebuie
adaptate de șeful activității. Prin joc, conducerea şi se realizează dezvoltarea psihică a copilului, se
stabilesc fundamentele comportamentului colectiv şi contribuie la formarea trăsăturilor de caracter.

Concluzii
Jocurile didactice oferă creşterea randamentului şcolar, deci îmbunătăţirea performanţelor
şcolare, preşcolarii îsuşidu-şi cunoştitele. Un impact major pe care jocurile didactice de educare a
limbajului îl deţin asuprazvoltării capacităţii de comuicare orală la preşcolari.
Jocurile de exersare a memoriei auditive, a atenţiei auditive, a capacităţii de difereţiere
fonematică coduc la îmbunătăţirea auzului fonematic. Utilizarea jocului didactic cu prepondereţă în
activităţile din grădiniţa de copii, conduce la rezultate cosiderabileî ceea ce priveşte aspectul lexical
şi sintetic, precum şi creativitatea şi expresivitatea limbajului oral.
Cele mai avantajoase strategii didactice de valoare a valenţelor istructiv-formative în cadrul
jocului didactic de educare sunt strategiile interactive . Ele împedică pasivitatea preşcolarilor şi le
dezvoltă acestora o serie de capacităţi: sociabilitatea, îcrederea î forţele proprii, spiritul de
echipă...etc. În ceea ce priveste eficienţa jocului didactic, aceasta poate fi perturbată atăt de factorii
externi cât şi de cei interiori.
În organizarea şi desfăşurarea jocurilor de mişcare trebuie să respecte cadrul didactic anumite
cerințe precum:
• selectarea cu grijă a jocurilor în vederea realizării sarcinilor instructiv-educative;
• corespund trăsăturilor somato-funcţionale şi psihologice ale copiilor;
• jocurile trebuie selectate în funcție de condițiile materiale, de mediul în care se desfășoară, și să le
adapteze la deficiențele copiilor, oferind sprijin pozitiv, încurajare și apreciere;
• să stimuleze spiritul de colaborare între participanţi şi să impună respectarea regulilor de jocul de
către toți copiii;
• să asigure valoarea echipelor și să asigure participarea activă a tuturor copiilor;
• să stimuleze încrederea în sine și motivația pentru învățare;
• să încurajeze sprijinul și cooperarea din partea colegilor, formând o atitudine pozitivă a colegilor;
• să folosească frecvent sistemul de recompense, laude, încurajare, întărire pozitivă, astfel încât cel
mai puțin progresul este încurajat și evidențiat;
• să adapteze metodele şi mijloacele de învăţare, evaluare;
• să sprijine elevul și să devină membru al grupului;
• să folosească un limbaj simplu, accesibil elevului și nivelului său de înțelegere;
• cadrul didactic este ferm, consistent, să folosească înțelegerea și calmul ca modalitate de stingere a
manifestarea agresivă a elevului.

„În orice moment, viaţa ar trebui să fie o creativitate neîntreruptă. Nu contează ceea ce
creaţi – pot fi simple castele de nisip pe malul mării – important e ca ceea ce
faceţi să se nască din spiritul vostru de joacă, din bucuria interioară pe care v-o provoacă
jocul vostru.”(Osho)

BIBLIOGRAFIE:

1 Elkonin, D. B., 1980, „Psihologia jocului", E. D. P., Bucureşti, p. 13.

2 Barbu H., Popescu E., Şerban F., 1993, Activităţi de joc şi recreativ-distractive",E. D. P., RA,
Bucureşti, p. 35.
3 Piaget, J., 1970, „Psihologia copilului”, E. D. P., Bucureşti, p. 50.
4 Bruner, Jerome, S„ 1970, „Pentru o teorie a instruirii”,E. D. P., Bucureşti, p. 18
5 Claparede, Edouard, 1975, “Psihologia copilului şi pedagogia experimentală”,E. D. P., Bucureşti,
p. 165
6 Chateau, Jean,1976, „Copilul şi jocul",E.D.P„ Bucureşti
7 Chateau, Jean,1976, „Copilul şi jocul",E.D.P„ Bucureşti
8 Huizinga, lohan, 1977 „Homo Ludens”,Ed. Univers, Bucureşti, p. 42-44.
9 Şchiopu, U., 1967, „Psihologia copilului",E. D. P., Bucureşti, p. 145.
10 Şchiopu, U., Verza, E., 1997, „Psihologia vârstelor ciclurile vieţii”,E. D. P., Bucureşti, p. 166.
11 Cerghit, I.,1980, „Metode de învăţământ'\E. D. P., Bucureşti, p. 216.
12 Şchiopu U., Op. cit., p. 145.
13 Cosmovici, Andrei, 1995, “Psihopedagogie”, Ed. Spini Haret, Iaşi, p. 97.
14 Pantelimon, G., Verzan, E., Zlate, M., 1992, “Psihologia copilului”, E. D. P., Bucureşti, pl95
15 Cosmovici, A., Iacob, L.,1999, “Psihologie şcolară”, Ed. Polirom, Iaşi, p. 121.
16 M. E. C. 2004, „Programa şcolara pentru clasele I şi a Ii-a “, Bucureşti, p.2
17 Păun, Emil, 2000, „Şcoala, abordare psiho-pedagogică”,Ed. Polirom, Iaşi, p. 65
18 Şchiopu,, U., Verza, E., Op. cit, p. 170.
19 Zlate, Mielu, 1999, „Psihologia mecanismelor cognitive”,Ed. Polirom, Iaşi, p. 131.
20 Şchiopii, U., Verza, E., Op. cit, p. 175.
21 Neagu, M., Patrovici, C.,2000, „Elemente de didactica matematicii în grădiniţă şi învăţământul
primar”, Ed.
Pim, Iaşi, p. 10.
22 Cosmovici, A., Iacob, L., 1999, „Psihologie şcolară”,Ed. Polirom, Iaşi, p. 36.
23 Vezi Şchiopu, U., Verza, E., Op. cit., p. 275
24. Nicola L, 2003, „Tratat de pedagogie şcolară”, Ed. Aramis, Bucureşti, p. 123.
25 Golu, P., şi colab., 1997, „Psihologia copilului”, E. D. P., RA, Bucureşti, p 39.
26 Stoica - Constantin, A., Creativitatea”, 2004, Institutul European, p. 166.
27 Neveanu, P. P., Zlate, M., Creţu, T., 1997, „Psihologie”, E. D. P., Bucureşti, p. 128.
28 Cosmovici, A., Iacob, L., 1999, „Psihologie şcolară”, Ed. Polirom, Iaşi, p. 131.
29 Nicola, I., 2003, „Tratat de pedagogie şcolară”, Ed. Aramis, Bucureşti, p. 127 - 128.
30 Mialaret, Gaston, 1981, „Introducere în pedagogie”, E. D. P., Bucureşti, p. 68
31 Nicola, I. Op. cit., p. 416.
32 Jinga, I., Istrate, E.,2001, „Manual de pedagogie”, Ed. AII, Bucureşti, p. 198.
33 Nicola, Ioan, Op. cit., p. 170.
34 Nicola Ioan, Op. cit, p. 172.
35 Cerghit, I., Op. cit, p. 224
36 Cerghit, I., Radu, I. T., Popescu, E„ Vlăsceanu, L., 1992, „Didactica”, E. D. P., Bucureşti, p. 87.
37 Vezi Neagu, M., Petrovici, C, Op. cit, p. 16
38 Neacşu, L, şi colab.,2001, „Didactica matematicii în învăţământul primar”, Ed. Aius, Craiova, p.
204.
39 Cristea, S., 1998, „Dicţionar de termeni pedagogici”, E. D. P„ RA, Bucureşti, p. 256.
40 Jinga, L, Negruţ, I., 1994, „învăţarea eficientă”, Ed. Editis, Bucureşti, p. 62.
41 Jinga, I., Istrate, E., Op. cit, p. 263.
42 Neagu, M., Petrovicvi, C, Op. cit., p. 92-93.
43 Cerghit, L, Op. cit., p. 106.
44 Neagu, M., Petrovici, C, Op. cit., p. 95-97.
45. Ungureanu D. Copiii cu dificultăţi de învăţare. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică,
1998.
46. Dragnea A., Bota A. (1999) Teoria activităților motrice. București: Ed. Didactică și Pedagogică
R.A.
47. Prescorniță A. (2004) Capacitatea motrică și capacitățile coordinative. Brașov: Ed. Universității
” Transilvania”.
48. Elconin D.B. Psihologia jocului. București: E.D.P., 1999.
49. Granaci L. Educaţia prin joc. Chişinău: Epigraf, 2010.
50. Arcan P., Ciumageanu D. (1980). Copilul deficient mintal. Timişoara: Editura Falca. 385p.
51. https://www.scritub.com/gradinita/JOCUL-DIDACTIC-IN-PROCESUL-INS45174.php
52. https://revistaprofesorului.ro/metode-si-procedee-folosite-in-jocul-didactic/
53. Landau, E. (1979). Psihologia creativităţii. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică.
54. Jocul – învăţare şi terapie/Coord. Beatrice Pălici, Laura Caia, Timişoara, 2004.
55. OSHO. Cartea despre copii, Ed. Mix, Braşov, 2002.
56. Piaget, J., Psihologia copilului,: Ed.Cartier, Ch., 2005.
57. Anexă la Ordinul nr. 5.573 din 7 octombrie 2011 privind aprobarea Regulamentului de
organizare și funcţionarea învăţământului special şi special integrat.
58. Chirazi, M. 2001 Optimizarea lecției de educație fizică prin jocuri de luptă. Iaşi: Academia
Altius Editura.
59. Chirazi, M., Petrea, R., 2015. Metode de cercetare științifică în educație fizică și sport. Iaşi:
Alexandru Editura Universităţii Ioan Cuza.
60. Gherasim, C., Gherasim, B., 2003. Jocuri în lecția de educație fizică – ciclul primar. Iaşi:
Editura Altfel Casa.
61. Gherguţ, A.,2016. Educație incluzivă și pedagogie a diversității. Iaşi: Editura Polirom.
62. Gherguţ, A., 2001. Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe speciale. Iasi: Editura Polirom.
63. Ungureanu, A., 2013. Predarea unităţilor de învăţare prin ediţia a II-a, revăzută şi adăugită.
Craiova: Editura Universitaria, Bucureşti: Editura Prouniversitaria.
64. Ungurenu, A., 2009. Metodologia Educației Fizice și Sportului. Craiova: Editura Universitaria.