MINISTERUL EDUCȚIEI CULTURII ȘI CERCETĂRII AL REPUBLICII

MOLDOVA

UNIVERSITATEA PEDAGOGICĂ DE STAT ”ION CREANGĂ” DIN

CHIȘINĂU

Facultatea Psihologie și Psihopedagogie Specială

Catedra psihopedagogie specială

Haldurdîev Anastasia

PARTICULARITĂȚILE JOCULUI

LA COPIII CU TULBURARE DIN SPECTRULAUTIST

Teză de licență

Coordonator științific:
Rotaru Maria
Conferențiar universitar
Doctor în științe pedagogice

1
 Chișinău, 2021

Declarația privind asumarea răspunderii

Subsemnata, Haldurdîev Anastasia, studenta Facultății de Psihologie și

Psihopedagogie Specială a Universitații Pedagogice de Stat ”Ion Creangă” din mun.
Chișinău, specialitatea Psihopedagogie Specială, declar pe propria răspundere că
teza de licență cu tema ”Particularitățile jocului la copii cu deficiențe senzorială
auditivă si tulburări de spectru autism” a fost elaborată de mine și nu a mai fost
prezentată niciodată la o altă facultate sau instituție de învățământ superior din țară
sau din străinătate.

De asemenea, declar că sursele utilizate în teză, inclusiv cele din Internet, sunt
indicate cu respectarea regulilor de evitare a plagiatului:

-fragmentele de text sunt reproduse întocmai și sunt scrise în ghilimele,

deținând referința precisă a sursei;

-redare / reformularea în cuvinte proprii a textelor altor autori conține referință

precisă;

-rezumarea ideilor altor autori conține referința precisă.

Haldurdîev Anastasia

2
 CUPRINS

INTRODUCERE...................................................................................................4

I.LITERATURA DE SPECIALITATE DESPRE ACTIVITATEA DE JOC ÎN

AUTISM............................................................................................................6

1.1.Jocul – activitatea de bază în dezvoltarea copilului.....................................6

1.2.Influiența jocului asupra copilului cu tulburare a spectrului autist…….13

1.3.Metode de intervenție in TSA……………………………………………...22

II.CERCETAREA ACTIVITĂȚII DE JOC A COPIILOR

CU TULBURARE DIN SPECTRU AUTIST………………………………27
2.1. Scopul și metodologia de cercetare aplicată………………………………28
2.2. Tipologia jocurilor………………………………………………………….29
2.3. Rezultatele obținute………………………………………………………...37
2.4. Concluzii la Capitolul 2……………………………………………………38
2.5. Sugestii și recomandări……………………………………………………..42
ÎNCHEIERE……………………………………………………………………..47
BIBLIOGRAFIE………………………………………………………………...49
Abrevieri………………………………………………………………………….50

3
 INTRODUCERE

Actualitatea cercetării. Jocul este activitatea principală a unui copil preșcolar,

care determină principalele schimbări ale psihicului. În interiorul său are loc
dezvoltarea proceselor mentale, pregătind trecerea copilului la o nouă etapă
superioară a formării sale ca persoană.
Activitatea de frunte în vârsta preșcolară este jocul. Aceasta este prima
activitate care are un rol deosebit de important în dezvoltarea personală. Calitățile
mentale și caracteristicile personale ale copilului sunt formate cel mai intens în
activitatea jocului. Alte tipuri de activități se conturează în joc, care dobândesc apoi
o semnificație independentă. Jocul se referă la o metodă indirectă de influență:
copilul nu se simte el însuși obiectul de influență al unui adult, ci este un subiect de
activitate cu drepturi depline. Mulți oameni de știință si-au consacrat cercetările
problemei jocului: K. Gross, P. P. Blonsky, D. B. Elkonin, L. S. Vygotsky ,J. Piaget
etc
L. S. Vâgotskya acordat o mare atenție rolului jocului în dezvoltarea mentală a
unui copil. „Esența jocului este că aceasta este împlinirea dorințelor, dar nu a
dorințelor individuale, ci a afectelor generalizate”, a scris L. S. Vâgotsky[1, p. 64].
La vârsta preșcolară apar diverse nevoi și motivații, care sunt foarte importante
pentru întreaga dezvoltare a copilului. Un copil la această vârstă are dorințe
nerealizabile care duc direct la joc. Copilul se joacă fără să-și dea seama de motivele
activității de joc. Acest lucru distinge în mod semnificativ jocul de forța de muncă
și alte activități. Motive, acțiuni, motive devin complet accesibile conștiinței doar la
o vârstă de tranzițiePrin joc, copiii cu tulburare senzorială auditivă și copiii cu
tulburare a spectrului autism, iși pot antrena capacitățile creativității, istețimii,
inventivității, a răbdării etc. Există câteva lucruri de remarcat: în primul rând, jocul
fortifică un copil din punct de vedere fizic, îi imprimă gustul pentru obţinerea
performanţelor, precum şi mijloacele de a le realiza. În al doilea rând, jocul creează
deprinderi pentru lucrul în echipă, pentru sincronizarea acţiunilor proprii cu ale
altora, în vederea atingerii unui scop comun. În al treilea rând, jocul provoacă o stare

4
de bună dispoziţie, de voie bună, oferindu-i omului posibilitatea de a uita, pentru un
timp, de toate celelalte şi de a se distra, dându-i parcă mai multă poftă de viaţă.

Unele jocuri sunt complicate, altele sunt mai simple. În funcţie de vârstă şi de
capacitatea de înţelegere şi acţiune, copilul manifestă preferinţe diferite pentru joc,
pe măsura trecerii de la o etapă la alta a dezvoltării psihice. Copilul mic tinde să
participe la jocurile celor mari, dar de multe ori nu reuşeşte să se integreze condiţiilor
impuse de joc. Un copil cu o personalitate puternică nu se resemnează, ci depune
eforturi pentru a face faţă. Ceilalţi, cu o personalitate mai slabă, renunţă, spunându-
şi „Ei sunt mai mari…eu sunt mic…”. Pentru copiii mai mari jocurile uşoare nu
prezintă interes pentru că nu le oferă posibilitatea de a se antrena, de a-şi etala
puterile în faţa colegilor lor de joc.
Astfel, vedem că jocul nu este inițial inerent copilului. El însăși este un produs
al dezvoltării societății. Jocul nu se produce spontan, ci se dezvoltă în procesul de
educare, fiind astfel un mijloc puternic de educare și dezvoltare a copilului.

Scopul cercetăriieste studierea particularitățile de joc la copiii cu tulburare a

spectrului autist.
Metodologia cercetării:

1. Studiul literaturii de specialitatecu referință la subiectul abordat

2. Observarea specificului activității de joc a copiilor cuautism;
3. Analiza și generalizarea observărilor efectuate
4. Elaborarea sugestiilor și recomandărilor pentru părinți și educatori

Baza experimentală a cercetării:: Fundația Donează pentru Copii, director

executiv Sanduța Ana, str. Alexandru Donici 7.

I. LITERATURA DE SPECIALITATE DESPRE ACTIVITATE DE

JOC ÎN AUTISM
5
 1.1. JOCUL – ACTIVITATEA DE BAZĂ ÎN DEZVOLTAREA
COPILULUI
In literatura de specialitate , jocul este definit si explicat in moduri foarte
diferite ; tot atat de diferite sunt si functiile si sensurile care i se atribuie . Asa cum
il defineste J. Huizinga in 'Homo Pudes' , jocul este o actiune specifica , incărcata de
sensuri si tensiuni intotdeauna desfașurată dupa reguli acceptate de buna voie si in
afara sferei utilitatii sau necesitatii materiale, insotita de simtaminte de invatare ti de
incordare , de voiosie si destindere [1,p 214-215] .
„Jocul ca desfasurare libera si ca placere a individului, constituie una din
modalitatile esentiale de manifestare a spiritului uman. Un fenomen antropologic
complex, care in forme si continuturi specifice se afirma la toate varstele, in toate
civilizatiile.” [3]
În psihologie se disting două mari grupuri de jocuri. Primul grup include cele
în care un adult ia o parte indirectă în pregătire și conduită. Rolul copiilor în joc este
creativ în acest caz. Acest grup include povești și jocuri cognitive. Acestea creează
anumite condiții pentru ca copiii să-și afișeze propria inițiativă. Al doilea grup
include jocuri educaționale în care adultul oferă copilului un program specific de
acțiune pentru a obține un rezultat. Acest grup include mobil, didactic, muzical,
jocuri - dramatizare, jocuri - divertisment. Acestea sunt orientate spre rezolvarea
problemelor specifice de educare și formare, asimilarea anumitor materiale. În acest
caz, rolul copiilor este reproductiv, când soluția sarcinilor este realizată în timpul
reproducerii unui program de acțiune.
Jocul este o parte integrantă, cea mai importantă a vieții umane, care se
realizează atât sub formă de activități separate, cât și sub formă de componente ale
diferitelor domenii ale vieții: muncă, studiu, creativ, familie etc. În plus, jocul este
principala activitate a copiilor mici. S. L. Rubinstein (1976) a menționat că jocurile
depozitează și dezvoltă copilăria copiilor, că este școala lor de viață și practică de
dezvoltare. Potrivit lui D. B. Elkonin (1978), „în joc nu se dezvoltă sau se formează
doar operații intelectuale separate, dar poziția copilului în raport cu lumea este
6
modificată radical și se formează un mecanism pentru o posibilă schimbare de
poziție și coordonarea punctului de vedere cu alte posibile puncte de vedere. "[2]
Particularitățile activității de joc
Jocul pune în aplicare potențialul personalității copilului, primele manifestări
creative, ca urmare, personalitatea copilului este formată. Funcțiile jocului depind
direct de caracteristicile psihologice dezvăluite în studiile S. L. Rubinshtein, L. S.
Vygotsky și alții.
K. Ushinsky a menționat că copiii învață materialul mai ușor în timpul jocului
și a recomandat profesorilor să încerce să facă cursuri mai distractiv, deoarece
aceasta este una dintre principalele sarcini de predare și creștere a copiilor. Potrivit
autorului, ea nu ar trebui să estompeze linia dintre joc și antrenament. Vorbim despre
utilizarea mai largă în clasă a jocurilor didactice și a tehnicilor de joc. Mulți oameni
de știință notează rolul important al jocurilor educaționale, care permit profesorului
să extindă experiența practică a copilului, să-și consolideze cunoștințele despre
lume.
Jocul se caracterizează prin tensiune emoțională și volitivă. Tensiunea este
cauzată de incertitudine, instabilitate, o anumită șansă sau oportunitate. Pentru ca
ceva să „reușească”, sunt necesare eforturi. Tensiunea este deja prezentă în mișcările
de apucare a sugarului, într-un pisoi care alungă o bobină de fir, într-o fetiță care
joacă minge. Prevalează în jocurile individuale de dexteritate și ingeniozitate -
puzzle, mozaic, solitar, fotografiere la o țintă - și semnificația lui crește pe măsură
ce jocul devine din ce în ce mai competitiv. În jocuri de noroc și în sport, ajunge la
un punct extrem. Tensiunea jocului testează jucătorul: forța sa fizică, rezistența și
tenacitatea, resursa, îndrăzneala și curajul, rezistența și, în același timp, forța
spirituală a jucătorului, atât timp cât este obsedat de dorința de a câștiga.
Fiecare joc are propriile reguli. Ei dictează că vor avea putere în lumea
temporară delimitată de joc. Regulile jocului sunt obligatorii și nu sunt supuse
îndoielii. Merită să încalci regulile și toată clădirea jocului se prăbușește. Jocul
încetează să mai existe. Fluierul unui judecător sportiv distruge vraja și restabilește
temporar „lumea obișnuită” în drepturi.
7
 În joc, copilul dezvăluie acele capacități care nu sunt încă realizate în viața
reală. Este ca o privire spre viitor. Într-un joc, un copil este mai puternic, mai bun,
mai rezistent, mai inteligent decât în multe alte situații. Și acest lucru este firesc.
Copilul trebuie să coreleze neapărat dorințele sale cu dorințele celorlalți copii, altfel
pur și simplu nu va fi acceptat în joc. El poate fi încăpățânat cu părinții, cu educatorii,
dar nu cu partenerii din joc. Jocul formează abilitățile de comunicare ale copilului,
capacitatea de a stabili anumite relații cu semenii.
Dar jocul afectează nu numai dezvoltarea personalității în ansamblu, ci
formează, de asemenea, procese cognitive individuale și vorbire și comportament
arbitrar. De fapt, știm cu toții cât de dificil este pentru un copil să se controleze pe
sine, în special mișcările sale, atunci când este necesar, de exemplu, să stea liniștit
sau să stea cel puțin câteva minute, menținând aceeași postură. S-a dovedit că în joc,
jucând rolul unui santinel, copiii pot menține aceeași poză până la 9-10 minute. De
multe ori este suficient să-i spui unui copil stângaci și încăpățânat care nu dorește să
se miște cu ușurință că acum este iepuras și trebuie să sară astfel încât vulpea să nu
audă cum toate mișcările lui devin ușoare, moi, liniștite.
Jocul, mai ales colectiv, cere copilului să-și mobilizeze toate puterile și
capacitățile sale: atât fizice, cât și mentale. Jocul cere cerințe mari în ceea ce privește
dezvoltarea discursului copilului: el trebuie să explice ce și cum ar dori să joace, să
fie de acord cu alți copii, care pot juca rol, să poată pronunța textul său, astfel încât
ceilalți să-l înțeleagă etc.
Imaginația copilului se dezvoltă rapid în joc: el ar trebui să poată vedea o
lingură în loc de baghetă, un avion în loc de 3 scaune, un perete al unei case în loc
de cuburi. Copilul gândește și creează, planificând linia generală a jocului și
improvizând în cursul implementării sale.
Astfel, vedem că jocul nu este inițial inerent copilului. El însăși este un produs
al dezvoltării societății. Jocul nu se produce spontan, ci se dezvoltă în procesul de
educare, fiind astfel un mijloc puternic de educare și dezvoltare a copilului.

8
 Jocurile şi distracţiile sunt mai intense la vârstele copilăriei şi tinereţii. Copiii
de vârstă preşcolară se joacă tot timpul. Aceasta le conferă conduitei lor multă
flexibilitate şi, mai ales, le dezvoltă imaginaţia şi creativitatea; tot prin joc este
exprimat şi gradul de dezvoltare psihică. Spunem de multe ori: „Se comportă ca un
copil” sau „Parcă nu e maturizat”; aceasta datorită unei exagerate antrenări în
distracţii care conduce la o personalitate nematură, puerilă.
Jocul presupune un plan, stabilirea unui scop şi a anumitor reguli pentru a
realiza în final o anumită acţiune ce produce satisfacţie. Prin joc se afirmă eul
copilului, personalitatea sa. Adultul se afirmă prin intermediul activităţilor pe care
le desfăşoară, dar copilul nu are altă posibilitate de afirmare decât prin joc. Mai
târziu, el se poate afirma şi prin activitatea şcolară valorificată prin note, acestea se
sumează în medii, rezultatul final al învăţării fiind tardiv din punctul de vedere al
evaluării, pe când jocul se consumă ca activitate creând bucuria şi satisfacţia acţiunii
ce o cuprinde. Copiii care sunt lipsiţi de posibilitatea de a se juca cu alţi copii de
vârstă asemănătoare fie din cauză că nu sunt obişnuiţi, fie din cauză că nu au cu cine,
rămân nedezvoltaţi din punct de vedere al personalităţii. Jocul oferă copiilor o sumă
de impresii care contribuie la îmbogăţirea cunoştinţelor despre lume şi viaţă,
totodată îi măreşte capacitatea de înţelegere a unor situaţii complexe, creează
capacităţi de reţinere stimulând memoria, capacităţi de concentrare, de supunere la
Jocul şi rolul lui în dezvoltarea copilului anumite reguli, capacităţi de a lua decizii
rapide, de a rezolva situaţii-problemă, într-un cuvânt îi dezvoltă creativitatea.
Fiecare joc are reguli. Atunci când un copil vrea să se joace cu un alt grup de copii,
el acceptă regulile în mod deliberat, voit. Cu alte cuvinte, acesta va accepta normele
stabilite, adoptate şi respectate de grupul respectiv înainte ca el să intre în joc.
Există câteva lucruri de remarcat: în primul rând, jocul fortifică un copil din
punct de vedere fizic, îi imprimă gustul pentru obţinerea performanţelor, precum şi
mijloacele de a le realiza. În al doilea rând, jocul creează deprinderi pentru lucrul în
echipă, pentru sincronizarea acţiunilor proprii cu ale altora, în vederea atingerii unui
scop comun. În al treilea rând, jocul provoacă o stare de bună dispoziţie, de voie

9
bună, oferindu-i omului posibilitatea de a uita, pentru un timp, de toate celelalte şi
de a se distra, dându-i parcă mai multă poftă de viaţă.

Unele jocuri sunt complicate, altele sunt mai simple. În funcţie de vârstă şi de
capacitatea de înţelegere şi acţiune, copilul manifestă preferinţe diferite pentru joc,
pe măsura trecerii de la o etapă la alta a dezvoltării psihice. Copilul mic tinde să
participe la jocurile celor mari, dar de multe ori nu reuşeşte să se integreze condiţiilor
impuse de joc. Un copil cu o personalitate puternică nu se resemnează, ci depune
eforturi pentru a face faţă. Ceilalţi, cu o personalitate mai slabă, renunţă, spunându-
şi „Ei sunt mai mari…eu sunt mic…”. Pentru copiii mai mari jocurile uşoare nu
prezintă interes pentru că nu le oferă posibilitatea de a se antrena, de a-şi etala
puterile în faţa colegilor lor de joc.
Leontiev susţine că jocul este o modalitate de exprimare a vieţii psihice, mai
ales la vârsta preşcolară, de exercitare a personalităţii: originea jocului rezultă din
decalajul dintre cerinţele mediului extern şi posibilităţile copilului.
Jocul, ca activitate didactică specifică, îndeplineşte multiple funcţii: de
Marathon distracţie, de creativitate în conformitate cu vârsta, în final – de modelare
şi formare a personalităţii copiilor. Încorporate în activităţile didactice, elementele
de joc imprimă un caracter mai viu şi mai atrăgător, aduc varietate şi o stare de bună
dispoziţie, de veselie, de destindere, prevenind apariţia oboselii. În procesele de
interacţiune din cadrul jocului au loc procese de învăţare, importante pentru
dezvoltarea socială, cognitivă şi psihomotorie. Jocul pleacă de la ideea că are un
scop, dar este deschis modificărilor, finalul său nefiind previzibil. Nivelul jocului
exprimă nivelul dezvoltării psihice a copilului, dar jocul este şi un stimulator
principal al dezvoltării psihice, confirmând, şi prin aceasta, locul lui fundamental în
viaţa preşcolarului.
Conţinutul psihologic al jocului poate fi abordat din două perspective
complementare:
1) ca manifestare a unei imaginaţii evoluate;
2) ca formă naturală, dar şi socială de conduită [3 p. 5-9].

10
 Problematica jocului este analizată de L. S.Vîgotsky, care evidenţiază
următoarele aspecte:
A) calitatea jocului de resursă situată în centrul dezvoltării psihice la vîrsta
preşcolară;
B) specificitatea jocului predominant socială, deosebită radical de viziunea
naturalistă, biologicăpromovată de alţi autori;
C) consistenţa jocului, conferită de unitatea dintre situaţia imaginară-regula
implicată-imitaţia adultului.
A. N. Leontiev evidenţiază trei caracteristici ale jocului care vizează:
a) relaţia dintre imaginaţia stimulată şi rolul social exersat;
b) conexiunea dintre ”situaţiaimaginară şi însuşirea relaţiilor sociale”;
c) preistoria acestei activităţi identificată între 1 şi 3 ani.
D. B. Elkonin subliniază rădăcinile istorice ale jocului, condiţionate psihologic
şi comunitar, relevă conţinutul social al acestei activităţi recreative, tipice vîrstei
preşcolare, marchează resursele simbolismului la nivelul relaţiei obiect al acţiunii-
limbaj-operaţie. Conceptul de joc poate fi definit, înţeles şi analizat pedagogic în
sens tradiţional, modern şi postmodern. În sens tradiţional, în pedagogia
premodernă, jocul reprezintă un set de ”acţiuni proprii copilului”. Este limitat la
nivelul activităţii copilului care imită prin joc rolurile adultului. Este promovată
spontan ca metodă de instruire, utilizată în familie şi în instituţii specializate în
educaţia copilului. În pedagogia modernă, jocul reprezintă o activitate psihosocială
cu finalitate recreativă prezentă în toate etapele vieţii, nu numai în copilărie. Este
asociată cu vîrsta adultului la nivelul interacţiunii dintre scopul recreativ al jocului
şi cel productiv al muncii. Implică elemente proprii activităţii estetice şi sportive,
reflectate specific în raport de relaţiile sociale existente în anumite etape de evoluţie
istorică. În pedagogia postmodernă, jocul reprezintă ”acea formă de activitate umană
în care relaţiile sociale dintre oameni se recreează” într-o modalitate specifică,
diferită de condiţiile utilitare proprii muncii nemijlocite” [4, p. 20].

11
 Este diferit şi de condiţiile didactice, intrinseci învăţării şcolare, formale.
Efectul psihosocial angajat este determinat de procesul de convertire pedagogicăa
scopului util, tehnologic în scop plăcut, estetic. La acest nivel, jocul constituie nu
numai o activitate psihosocială (cu scop specific recreativ), relevantă, alături de
învăţare (cu scop specific didactic), muncă (dominată de un scop specific productiv)
şi creaţie (cu scop inventiv, inovator).
Jocul are un caracter universal, fiind o manifestare la care este evidentă o luptă
a contrariilor, un efort de depăşire, având rol de propulsare în procesul obiectiv al
dezvoltării; jocul este o realitate permanentă, cu mare mobilitate pe scara vârstelor.
Evoluţia sa în raport cu dezvoltarea preşcolarităţii sau şcolarităţii mici, cu alte
activităţi umane, cu unele mecanisme ale vieţii sociale, îi determină, în diverse
momente, locuri şi roluri diferite, dar este cert faptul că nu lipseşte, indiferent de
vârsta omului. Jocul din cadrul perioadei preşcolare se schimbă în perioada şcolară
mică şi se transformă în joc didactic. El este cel care îmbină elementele distractive
cu cele de muncă, de învăţare. Rolul şi importanţa jocului didactic constă în faptul
că el facilitează procesul de asimilare, fixare şi consolidare a cunoştinţelor, iar
datorită caracterului său formativ influenţează dezvoltarea personalităţii copilului.
Jocul didactic este un important mijloc de educaţie intelectuală care pune în
valoare şi antrenează capacităţile creatoare ale şcolarului. El este folosit pentru
cunoaşterea realităţii pe o cale mai accesibilă, deoarece copiii descoperă unele
adevăruri noi pentru ei, angajându-se în eforturi de gândire ce le oferă satisfacţii. Ei
sunt participanţi nemijlociţi la propria formare şi, antrenaţi în joc, sunt capabili să
depună eforturi mari pentru îndeplinirea sarcinilor date. Totodată, jocul didactic
contribuie la dezvoltarea judecăţii, memoriei, atenţiei, spiritului de observaţie, la
cultivarea obişnuinţei cu munca intelectuală şi cea independentă. El constituie un
mijloc şi un procedeu deosebit de valoros de acumulare de noi cunoştinţe, de
echilibrare a procesului de învăţare şi a activităţii de joc, putându-se desfăşura atât
în cadrul activităţilor libere, cât şi în cadrul celor comune. Este un prilej de a
completa unele lacune, de a asimila şi de a folosi cunoştinţe noi, de a-şi dezvolta
limbajul fonetic, lexical, gramatical.
12
 1.2. Influiența jocului asupra copilului cu tulburare a spectrului autist

Autismul este o stare patologică caracterizată prin scăderea capacității de a

interacționa pe plan social și de a comunica, de comportament stereotip și repetitiv,
cu simptome ce se manifestă de obicei înaintea vîrstei de 3 ani.
Termenul de "autism" este derivat din cuvîntul grec "autos", ce înseamnă "sine
însuşi". El a fost introdus pentru prima oară în psihiatrie în 1911 de către E.
Bleuler, în lucrarea sa "Grupa schizofrenicilor", care îl defineşte ca o detaşare de
realitate însoţită de o predominare a vieţii interioare.
Leo Kanner (1943) defineşte autismul ca o inaptitudine de a stabili relaţii
normale cu persoanele apropiate, izolarea și detașarea de lumea înconjurătoare încă
de la începutul vieţii.
E posibil să fi auzit şi termeni precum Autism Clasic sau Autismul Kanner
(după primul psihiatru care a descris autismul), folosiți în descrierea celor mai severe
forme ale tulburării.
Din nefericire autismul este pe cît se poate de real și poate lovi pe oricine fără
milă, neținînd cont de rasă, vîrstă sau statut social. Există, totuși un criteriu că
frecvența aparitiei acestui sindrom este de patru ori mai mare la băieți decît la fete.
Mulţi dintre savanţii ruşi printre care Lebedinscaia C.S., Nicolscaia O.S.,
Baenscaia E.R., susţin că autismul este în primul rînd singurătatea copilului,
dereglarea contactului emoţional chiar şi cu persoanele cele mai apropiate; în al
doilea rînd o steriotipie în comportament ce se manifestă prin conservatism faţă de
lumea înconjurătoare, frică de schimbări în ea, precum şi abilitatea în activităţile
afective şi interese; în al treilea rînd este o subdezvoltare a vorbirii şi intelectului
care este ca o piedică pentru formarea şi diferenţierea relaţiilor cu ambianţa, redată
prin scăderea pragului de disconfort afectiv, predominarea retrăirilor negative,
stările de alarmă, frica de mediul înconjurător
Autismul s-ar datora unei tulburări psihice a percepţiei senzoriale: incapabil să
decodeze sunetul, imaginile ceea ce atinge, copilul nu se poate adapta mediului şi
13
sfîrşeşte prin a replia asupra lumii pe care şi-o creează. Contactul cu persoanele şi
obiectele este sursa de angoasă şi, deci, este evitat. Pe lîngă tulburarea majoră de
comunicare mai sunt şi alte semne de conduite ritualizate, mişcări repetate,
steriotipe, tulburări de atenţie etc
Bernard Rimland este un cercetător și un părinte, care s-a preocupat de studiul
cauzelor autismului, așteptîndu-se să găsească cauze de ordin psihologic, însă a
ajuns la concluzia că sunt cauze biologice. A scris o carte în 1964 despre acest
subiect, care în timp a influențat mult cercetările de mai departe.
Bruno Bettelheime − un psihanalist freudian, care a scris o serie de topice
privind autismul, din care ar rezulta cauze psihiatrice ale sindromului.
Catherine Maurice − autoarea cărții "Lasă-mă să-ţi aud glasul" care a făcut
înconjorul lumii, descrie povestea unei familii care care a luptat și a învins autismul.
O carte memorabilă, pe cît de precis documentată, pe atît de bine scrisă.
Este important să avem în vedere faptul ca autismul nu este o tulburare cu o
singură cauză. Mai degrabă este vorba de un grup de tulburări înrudite, cu multiple
cauze diferite. În majoritatea cazurilor, autismul este cauzat, probabil, de o
combinație de factori de risc genetici, care interacţionează cu factori de risc de
mediu. Au fost identificate anumite gene de vulnerabilitate, de susceptibilitate la
autism, ceea ce înseamnă că un individ este mai predispus să dezvolte autism dacă
are o variaţie specifică a acestei gene sau în unele cazuri o mutaţie rară în ceea ce
privește acea genă. Multe gene pot contribui la autism. Se crede că aceste gene
specifice interacţionează cu anumiţi factori din mediu. Multe cercetări se
concentrează la momentul actual pe identificarea felului în care factorii de risc
genetici şi cei de mediu contribuie la dezvoltarea autismului. Deşi unii factori
genetici au fost identificaţi, despre factorii specifici de mediu care contribuie la
autism se ştiu mai puţine lucruri. Expunerea la agenţi din mediu, precum agenţi
infecţioşi (rubeolă sau citomegalovirus la mamă) sau agenţi chimiciîn timpul
sarcinii, pot să conducă la autism.
Deși au multe tipuri de dificultăți, persoanele cu autism prezintă și puncte forte
distinctive. Iatăcâteva din punctele forte pe care le pot avea persoanele cu autism:
14
 - Abilitatea de a înţelege noțiuni concrete, reguli şi succesiuni
- O foarte bună memorie de lungă durată
- Abilităţi matematice
- Abilităţi în folosirea computerului
- Abilităţi muzicale
- Abilităţi artistice
- Abilitatea de a gândi într-un mod vizual
- Abilitatea de a decoda limbajul scris de la o vârstă fragedă (această abilitate
se numeşte
hiperlexie, unii copii cu autism pot decoda limbajul scris mai înainte să-l poată
înțelege)
- Onestitatea, câteodată în exces
- Abilitatea de a fi extrem de concentrat - dacă face o activitate care îi place
- Un excelent simţ al orientării[2, p.11]
Există un interes crescut printre cercetători cu privire la rolul funcţionării şi
reglării sistemului imunitar atât în corp, cât şi în creier, în autism. Dovezi
fragmentare din ultimii 30 de ani sugerează că persoanele cu autism pot prezenta
inflamaţii la nivelul sistemului nervos central. Există şi dovezi mai noi, provenind
de la cercetările efectuate pe animale, care ilustrează felul în care sistemul imunitar
poate influenţa comportamente legate de autism. Autism Speaks este preocupată să
crească nivelul de conștientizare și de investigare a potențialelor cauze imunologice
de către cercetătorii dinalte domenii, precum şi din cadrul comunităţii care studiază
problema autismului.
Cauzele autismului sunt complexe, dar este clar că acesta nu e cauzat de o
creștere și educare necorespunzătoare de către părinți. Dr. Leo Kanner, psihiatrul
care a descris pentru prima dată autismul drept o afecţiune de sine stătătoare, în 1943,
credea că acesta era cauzat de mame reci, neiubitoare. Bruno Bettelheim, un renumit
profesor specialist în dezvoltarea copilului a perpetua această interpretare greşită a
autismului. Promovarea ideii că mamele neiubitoare cauzau autismul copilului lor a
creat o generaţie de părinţi care au purtat povara unui sentiment apăsător de
15
vinovăție pentru dizabilitatea copiilor lor. În anii ’60- ’70, Dr. Bernard Rimland,
tatăl unui băiat cu autism, care a fondat mai târziu Societatea de Autism din America
şi Institutul de Cercetare aAutismului, a ajutat comunitatea medicală să înţeleagă că
autismul este o afecţiune biologică, nefiind cauzată de părinţi indiferenți.[5]
Clasificarea autismului:
În diagnoza autismului se vehiculează două tipuri de autism:
− autism înalt funcțional − copilul nu prezintă carențe foarte mari și afecțiunea
este mai puțin severă. Subiectul prezintă caracteristici, simptome clare care
determină înscrierea acestuia in tabloul clinic al autismului, însă nu sunt foarte multe
ca numar și nici extrem de grave.
− autism sever asociat și cu o formă de retard congenital, și de asemenea se
regăsesc mult mai multe simptome din tabloul clinic al autismului in moduri mult
mai accentuate. Prognosticul în cel de-al doilea tip este cu mult mai sumbru decît în
primul.

Pentru fiecare copil, jocul poate avea mai multe funcții: învățare,
distracțieexerciții, stimularea abilităților însușite. Cu ajutorul jocului se testează
funcționalitatea obiectelor, explorarea mediului dezvoltarea curiozității ,
imaginației.
Învârtitul roții unei mașini poate să pară plictisitor pentru unii copii și fără sens,
însă pentru cei cu tulburare din spectru autist reprezintă un lucru interesant, un mod
de a se bucura.
Jocul, în cazul copiilor cu tulburare din spectru autist, se realizează în etape. Se
trece la etapa următoare , după ce etapa anterioară a fost însușită . De exemplu, “
suntem bucatari”: prima etapă este aceea de a spăla legumele și fructele, apoi etapa
următoare este tăiatul acestora.
Jocurile potrivite pentru copiii cu autism sunt: jocuri pentru dezvoltarea
senzorio-motorie, jocuri de rol, jocuri pentru dezvoltarea motricității, jocuri pentru
dezvoltarea cognitivă, jocuri pentru dezvoltarea manipulării și dexterității., jocuri de
asociere și cele de grup.În jocul copiilor cu tulburare din spectru autist, tind să

16
predomine activități și comportamente repetitive, senzoriomotorii persistente. De
exemplu: un copil poate aranjează repetitiv mașinile pentru a imită jocul. Modul în
care copilul se joacă poate oferi indicii privind abilitățile însușite și cele neînsușite.
Jocul simbolic include utilizarea de obiecte și activități pentru a reprezenta alte
obiecte sau acțiuni, învățarea de a înlocui un obiect cu altul sau a aduce o nouă
funcție pentru un obiect.
Scopul terapeutului și implicit al familiei este de a-l ajută pe copil cu tulburare
a spectrului autist să-și dezvolte abilitatiile de joc și de a găsi modalități de stimulare
și funcționalitate ale acestora.Cele mai importante componente ale jocului sunt
acelea de învățare și punere în practică a abilităților sociale : cooperarea, schimbul,
participarea la grup. Astfel, prezența comportamentelor repetitive duce la lipsa de
manipulare a obiectelor pentru a le descoperi funcția acestora iar gândirea rigidă ,
fixațiile pot constitui o barieră în a găsi noi modalități de utilizare a obiectelor.
Copiii cu tulburare din spectru autist își pot exersa abilitățile însușite în cadrul
sesiunilor de terapie cu ajutorul jocurilor de interacțiune socială, cognitive,
respectarea regulilor.
Un prim pas pentru a fi partenerul de joc este acela de a ne alătura , stăm pe
covor și ne jucăm împreună cu ei ( ex: cu masina, cuburile). Îi învățăm natural care
este funcția obiectelor ( de exemplu: facem o cursă cu mașini) iar activitățile zilnice
pot fi incluse și ele în timpul jocului.. Copiii cu tulburare din spectru autist au nevoie
de încurajare și sprijin pentru a progresa și a dezvolta abilități mai complexe. Ca și
în cazul celorlate tipuri de învățare, pentru dezvoltarea abilităților de joc ( imitativ,
de rol, de grup) este nevoie pentru început de structură. Pentru alegerea jocurilor
potrivite este necesar să știm nivelul și abilitățile de dezvoltare ale fiecărui copil.În
timp ce se joacă , copiii vocalizează mai mult și se simt în largul lor iar activitățile
sunt mai distractive. Ei pot imita verbal sau gestual pe partenerul de joacă .
În alegerea jocurilor se ține cont de următorii factori : vârsta copilului,
abilitățile acestuia, preferințele copilului. Copiii cu tulburare din spectru autist se pot
juca atât cu ceilalți copii cât și singuri.
Ludoterapia
17
 Ludoterapia este o metodă de tratare a bolilor mintale cu ajutorul jocului. Ea
se mai numește si terapie prin joc. În epoca modernă ludoterapia este principalul
mijloc terapuetic folosit în tratarea problemelor emotionale la copii. Jocul este
fundamental in viața copiilor.[15]
Ludoterapia sau terapia prin joc este o formă de terapie demonstrată științific
cu eficiență în multe tulburări psihologice. Terapia prin joc foloseste o serie de
tehnici si precum: terapia prin miscare și dans, jocuri de societate, jocuri strategice,
povesti terapeutice, jocul cu papusi, desenatul, pictura si modelajul, jocul cu nisip,
vizualizarea creativa, jocurile de rol, etc.[16]
Este un instrument de comunicare adecvat pentru orice varsta. Jocul si joaca
sunt de obicei considerate ca facand parte din contextul social sau individual in care
traieste copilul. Daca pana acum avea rolul de intretine, amuza si de a contribui la
dezvoltarea copilului, medicii sustin ca acesta este un instrument terapeutic valoros.
Conceptul de corecție psihologică (din care face parte și ludoterapia) este
diferențiat de concepte precum corecția pedagogică, psihoterapia și educația
corelativă pentru dezvoltare. În ceea ce privește corecția psihologică, acesta are ca
scop corectarea comportamentului, răspunsul emoțional, interacțiunea
interpersonală.
Diverse tehnici care descriu acest concept recunosc că activitatea de joc are o
influență puternică asupra dezvoltării personalității. În faza inițială, ca mijloc de
corecție, jocul a fost folosit ca parte a unei abordări psihanalitice, apoi ca parte a
unei abordări umaniste.

Psihocorecția folosește jocul în psihoterapia de grup și antrenamentul socio-

psihologic. Jocul are loc sub formă de exerciții speciale, sarcini pentru comunicări
non-verbale, diverse jocuri situaționale.
Pentru un copil, jocul este o formă de autoterapie. Structura unui joc pentru
copii are propriile componente: rolurile celor care se joacă; acțiuni de joc care
implementează aceste roluri; utilizarea jocurilui cu obiecte; relația dintre jucători.
Unitatea jocului este rolul, complotul jocului este aria reproductibilă a realității, iar

18
conținutul este ceea ce copilul reproduce ca principal moment de activitate și relații
între adulți. Jocul contribuie la formarea comportamentului și socializării arbitrare a
copilului.
În terapia jocului se disting anumite domenii, de exemplu, G.L. Landret,
subliniază:

• terapia parentală, în cadrul unui program structurat de părinți, învață abilități

pentru realizarea acesteia acasă;
• terapia de joc cu adulții;
• metode de terapie a jocului în terapia familială, când toți membrii familiei sunt
incluși în joc;
• terapie de jocuri de grup;
• terapie de joc într-un cadru de spital.

Scopul metodelor de joc poate fi furnizarea asistenței psihologice primare,

intervievarea, în psihoterapia de scurtă durată, în procesul de intervenție
psihoterapeutică reconstructivă pe termen lung, efect terapeutic și corector
reconstructiv în prezența tulburărilor nevrotice comportamentale. Într-o serie de alte
cazuri, acționează ca un instrument auxiliar, ceea ce face posibilă stimularea unui
copil, dezvoltarea abilităților senzorimotoare, reducerea stresului emoțional și a
gradului de privațiune socială.
Terapia jocului ca metodă se bazează pe teoria dezvoltării mentale a copilului
și este o activitate de frunte dezvoltată în lucrările L.S. Vygotsky, A.N. Leontiev,
D.B. Elkonin și alți oameni de știință.
Ca metodă de corecție, jocul a început să fie folosit în 1920. A fost folosit de
A. Freud, M. Klein, G. Gut - terapeuți în direcția psihanalitică.
Întrucât copilul nu își poate exprima îngrijorarea cu cuvintele și nu este
interesat de propriul său trecut și de cercetările sale, ei au determinat oamenii de
știință să se gândească la posibilitatea de a folosi jocul ca înlocuitor al metodei de
asocieri verbale libere. Orice acțiune de joc, potrivit lui M. Klein, are un anumit sens
simbolic, care trebuie interpretat pentru a aduce copilul în conștiință. Ea a fost cea
19
care a propus termenul de „terapie de joc” și A. Freud a fost unul dintre primii care
l-a folosit, lucrând cu copii care au supraviețuit bombardamentului de la Londra în
timpul celui de-al doilea război mondial. Ea credea că copilul este eliberat de frică
atunci când are ocazia să-și exprime sentimentele într-un mod jucăuș și să nu obțină
traume psihologice. Jocul, potrivit lui G. Gut, este un moment crucial în psihanaliza
copilului.
Copiii cu care a fost realizată psihoterapia jocului au folosit jucării propuse de
G. Gut cu scopul de a se putea exprima. Rezultatul psihanalizei a fost metode atât
de importante de studiere a sferei mentale precum „Casa-copac-om”, „Desenul
cinetic al familiei” etc.[12]
Metodologic modern abordările orientate spre dezvoltare a sferei emoționale,
consideră terapia jocului ca una dintre metodele principale de lucru cu copiii cu TSA
și sunt utilizate pe scară largă [9, 12, 13, 6].
După cum a menționat I. B. Karvasar (2011), „Utilizarea acupuncturii ca
metodă de efect terapeutic rezultă logic care sunt principalele tulburări la copiii cu
autism. În primul rând, se atrage atenția asupra încălcărilor activității de joc ... ”[10]
În general este acceptat că Corecția TSA ar trebui să fie cuprinzătoare și
folosind interdisciplinare componente pedagogice psihologice și medico-sociale.
Anterior în activitatea corecțională psihologică și pedagogică s-a considerat necesară
selectarea uneia dintre abordările metodologice existente ca principală pentru fiecare
copil cu autism. Cu toate acestea, autorii de curând și adepții diferitelor abordări nu
o fac considerând metoda lor ca fiind singura corectă și permiteți utilizarea mai
multor tehnologii în corecție unui copil atât în perioade diferite ale dezvoltării sale,
cât și în același timp [8, 9, 11, 14].
Terapia de joc este interacțiunea unui adult cu un copil în condițiile acestuia
din urmă, când i se oferă posibilitatea de a se exprima liber în timp ce adulții acceptă
sentimentele sale. În prezent, domeniul terapiei de joc s-a extins semnificativ. Există
experiență în efectuarea terapiei de joc pe termen scurt și lung, precum și organizarea
terapiei de joc la un grup mic de copii din instituțiile de învățământ.

20
 Terapia de joc s-a dovedit a fi eficientă atunci când lucrați cu copii din diferite
categorii de diagnostic, cu excepția autismului complet și a schizofreniei fără
contact.
Procesul de corectare nu are loc automat în joc. Este posibil numai cu condiția
ca un psiholog sensibil la sentimentele copilului să-și accepte atitudinile și să-și
exprime credința sinceră în capacitatea copilului de a-și asuma responsabilitatea
pentru rezolvarea problemei. Dialogul unui copil cu un adult prin adoptarea, reflecția
și verbalizarea sentimentelor exprimate în mod liber în cadrul jocului devine
principalul mecanism de acțiune corectivă în terapia jocului.[7]
1.3.Metode de intervenție in TSA

De la începutul anilor ’60, analiza comportamentală aplicată sau ABA a fost

folosită de sute de terapeuţi pentru a dezvolta abilităţile de comunicare, de joc,
abilităţile sociale, academice, deautoîngrijire, de muncă şi de trai în comunitate şi
pentru a reduce comportamente-problemăla persoanele cu autism. Există multe
cercetări care au demonstrat că ABA este eficientă pentruîmbunătăţirea rezultatelor
copiilor, în special pentru abilităţile lor cognitive şi de limbaj. Îndecursul ultimelor
decenii au apărut mai multe modele care folosesc ABA, toate folosind
învățareacomportamentală. Totodată, toate folosesc strategii care se bazează pe
principiile lui Skinner. ABAeste adeseori dificil de înţeles dacă nu este văzută atunci
când este aplicată. Poate că este mai utilsă începem prin a descrie ceea ce au în
comun toate aceste modele de ABA. În predare, metodele
ABA folosesc următorul proces în 3 paşi:
- Un antecedent, care este un stimul verbal sau fizic, precum o comandă sau o
cerere. Acesta poate veni din mediu sau de la o altă persoană sau poate fi un stimul
intern;
- Un comportament rezultat, care este răspunsul sau lipsa răspunsului la
antecedent a subiectului (în cazul nostru, subiectul este copilul),.
- O consecinţă, care depinde de comportament. Consecinţa poate include
întărirea pozitivă a comportamentului dorit sau nici o reacţie, în cazul răspunsurilor

21
greşite. ABA vizează învăţareade abilităţi şi reducerea comportamentelor
problematice.[2, p.30]
Metoda ABA ajută copilul cu autism în următoarele arii:
• Crește frecvenţa apariţiei comportamentelor dezirabile prin recompensare;
• Învaţă copilul abilităţi noi (prin învăţare sistematică și recompensare predă
abilităţi de autoservire,
comunicare, relaţionare socială);
• Menţine anumite comportamente necesare adaptării la mediul social;
• Generalizează sau transferă comportamentele dintr-o situaţie în alta sau de la
un anumit mod de răspuns la altul, mai complex (scopul este de a generaliza și
transfera tot ceea ce învaţă în camera de
lucrul – la grădiniţă, școală, mediul social);
• Reduce comportamentele interferente, care pot îngreuna învăţarea și
relaţionarea;
• Modifică mediul de învăţare pentru ca aceasta să
se realizeze cât mai efi cient, însă pe termen lung se
urmărește ca persoana să se poată descurca în orice
situaţie.[17, p.62]
2.Metoda selectată pentru cercetare este studiul de caz, aplicat pe trei
subiecţi pe o perioadă îndelungată, prin colectarea sistematică și permanentă de date
și observaţie directă. Am considerat că această metodă este cea mai relevantă în
această cercetare, deoarece este vorba despre o terapie comportamentală individuală
și pe termen lung, iar numărul subiecţilor pe care se poate aplica terapia, din motive
obiective (spaţiul fi zic limitat și intensitatea mare a aplicării pe fi ecare subiect în
parte ) este de aproximativ 4 ore pe zi.[17, p.63]
3.Metoda VML (Verbal Motor Learning – Învăţare verbală motorie) elaborată
de dr. Elad Vashdi din Israel pe parcursul ultimilor 20 de ani și folosită pentru
tratarea copiilor cu autism şi apraxie. Metoda VML folosește o tehnică unică de
analiză și intervenție, prin promt manual și principii de învățare motorie pentru a-l

22
ajuta pe copil să pronunțe consoanele, vocalele, silabele și, nu în ultimul rând,
cuvintele.
VML este o metodă structurată care implică:
- O evaluare pe baza unui protocol şi a unui formular de evaluare specific;
- O analiză a stării copilului pe baza unui formular de analiză specific;
- Tehnici manuale;
- Principii de învăţare motorie aplicate la diferite niveluri şi dimensiuni ale
metodei.
Metoda VML se foloseşte de principii de învăţare motorie care consideră că
problemele de planificare motorie sunt componenta principală a apraxiei. Totuşi,
obiectivele în planul limbajului şi al comunicării au o pondere importantă în
evaluare, în analiză şi în planul de intervenţie. În plus, pentru fiecare vocală,
consoană, silabă şi cuvânt, există tehnici speciale care ajută copilul să înveţe cum să
imite sunetul dorit. Deşi a fost concepută iniţial în ebraică, în ultimii ani metoda a
fost folosită şi pentru a trata copii vorbitori de engleză. Recent, metoda VML a fost
transpusă în engleză şi este practicată în prezent în Melbourne (Australia).[18]
.4.Metoda TEACCH (Treatment and Education of Autistic and Related
Communication Handicapped Children) adică „tratamentul şi educaţia copiilor cu
autism şi handicapuri de comunicare asociate” a apărut în anul 1964 la Universitatea
din Carolina de Nord și este datorată profesorilor Schopler şi Reicher. Metoda se
bazează pe principiul structurării și are scopul de a contribui la dezvoltarea nivelului
de comunicare și autonomie ale copiilor cu tulburări ale spectrurui autist.
Metoda TEACCH a fost dezvoltată de cercetătorii care au căutat o abordare
mai eficientă și mai cuprinzătoare pentru a ajuta persoanele cu tulburări ale
spectrului de autist (TSA). TEACCH este un program academic științific bazat pe
ideea că persoanele autiste sunt în mare parte vizuale. În acest sens, profesioniștii
care lucrează cu persoane cu autism ar trebui să își adapteze stilul de învățare și
strategia de comportament în consecință. Metoda TEACCH este un program
structurat care ajută persoanele cu tulburare de spectru autist să învețe, să trăiască în
societate și să își atingă obiectivele.[19]
23
 5.Ce este Floortime? (DIR)
Floortime este o tehnică terapeutică specifică bazată pe Modelul DIR
(Developmental IndividualDifference Relationship Model), creat în anii ’80 de Dr.
Stanley Greenspan. Premisa tehniciiFloortime este că un adult poate să ajute un copil
să-şi extindă cercul de comunicare dacă secoboară la nivelul său de dezvoltare şi îi
formează noi abilități pornind de la punctele sale forte.
Terapia este adeseori inclusă în activităţile de joc, realizate direct pe podea.
Scopul Floortime este să ajute copilul să atingă 6 praguri de dezvoltare care
contribuie la dezvoltarea emoţională şiintelectuală:
• Auto-reglarea şi interesul faţă de lumea înconjurătoare
• Intimitatea sau o iubire specială pentru lumea relaţiilor umane
• Comunicarea bilaterală
• Comunicarea complexă
• Ideile emoţionale
• Gândirea emoţională
În Floortime terapeutul sau părintele îl implică pe copil la un nivel pe care
copilul îl consideră plăcut, devine parte din activităţile copilului şi se lasă condus de
copil. De la nivelul acesteiimplicări comun împărtășite, părintele este instruit să
îndrepte copilul spre interacţiuni din ce în cemai complexe, un proces cunoscut drept
“deschiderea şi închiderea cercurilor de comunicare”.
Floortime nu se concentrează separat pe vorbire, abilităţi motorii sau cognitive,
ci mai degrabă abordează aceste domenii punând accent în mod sintetic pe
dezvoltarea emoțională. Intervenţiase numeşte Floortime deoarece părintele se aşază
la propriu pe podea cu copilul, pentru a-l implicala nivelul său de înțelegere.
Floortime este considerat o alternativă la terapiile ABA, fiind uneorioferit în
combinaţie cu acestea.[2, p.34]
6.Logopedia
Logopedia cuprinde o serie de tehnici ce vizează o gamă foarte variată de
probleme ale copiilor cu autism. De exemplu, unele persoane cu autism nu pot să

24
vorbească, altele par că adorăsă vorbească. Pot avea dificultăţi în a înţelege
informaţia sau pot face eforturi să se exprime.
Logopedia este menită să coordoneze mecanismele vorbirii cu sensul şi
valoarea socială alimbajului. Un program de logopedie începe cu o evaluare
individuală de către un patologlogoped. După aceea, terapia poate fi efectuată
individual, într-un grup restrâns sau în cadrul uneiclase. Terapia poate avea scopuri
diferite de la un copil la altul. În funcţie de aptitudinile verbaleale fiecăruia, scopul
poate fi să stăpânească limbajul vorbit sau să înveţe semne sau gesturi pentrua
comunica. În fiecare caz, scopul este să ajute persoana să înveţe să realizeze o
comunicarefolositoare şi funcţională. Logopedia este oferită de către logopezi
specializaţi în copii cu autism.Majoritatea programelor intensive de terapie au în
vedere şi logopedia.[2, p. 38]
7.Terapia ocupaţională
Terapia ocupaţională aduce la un loc abilităţile cognitive, fizice şi motorii.
Scopul Terapiei ocupaţionale este să ajute persoana cu autism să dobândească
independență şi să participemai activ la viaţa socială. Pentru un copil cu autism,
terapia poate fi îndreptată spre joc adecvat,învăţare şi abilităţi de viaţă elementare.
Un terapeut ocupaţional va evalua dezvoltarea copilului,precum şi factorii
psihologici, sociali şi de mediu care pot fi implicaţi. Apoi terapeutul va
pregătistrategiile şi tacticile necesare pentru învăţarea unor sarcini-cheie de exersat
acasă, la şcoală sauîn alte contexte. Terapia ocupaţională este de obicei oferită în
şedinţe de 30 minute până la o ora,cu o frecvenţă determinată de nevoile copilului.
Scopurile unui program de Terapie ocupaţionalăpot include dobândirea
independenței în îmbrăcare, hrănire, îngrijire, folosirea toaletei, dar şiîmbunătăţirea
abilităţilor sociale, motorii fine şi perceptiv-vizuale. Terapia ocupaţională este
oferităde către terapeuţi ocupaţionali acreditaţi.[2, p.38]

Concluzii la Capitolul I.

25
 Astfel, jocul este activitatea principală a copiilor, iar această activitate este
destul de diversă. La cererea lor, copiii sunt liberi să aleagă orice joc, fie că este
vorba despre un joc de rol bazat pe poveste, fie un joc cu material de construcție, fie
un joc de dramatizare, un joc distractiv, un joc în aer liber, un adult va oferi un joc
didactic - ce varietate de tipuri de jocuri! Dar acest soi nu este doar răsfăț pentru
copil - ci este o muncă plăcută și distractivă, de predare, educație.
Concluzionând descrierea unor aspecte ale terapiei de joc cu copii cu autism,
trebuie menționat faptul că materialul prezentat, desigur, nu epuizează potențialul
psihoterapeutic al activităților de joc.
Prin urmare, munca psihoterapeutică ar trebui, în primul rând, să se bazeze pe
studiul formelor deja existente de activitate a jocului și a tulburărilor sale. Și pe
această bază, este necesar să se găsească metode adecvate pentru formarea unui joc
cu drepturi depline, ca și cum ar ocoli simptomele nucleare ale dezvoltării anormale.
Pe baza rezultatelor studiilor asupra jocului copiilor cu autism, putem indica
sarcinile generale ale muncii psihoterapeutice. Ceea ce este necesar, în primul rând,
este dezvoltarea tehnicilor pentru stabilirea contactului constant, a comunicării între
un copil și un adult în timpul jocului; formarea de activități comune durabile;
extinderea unor sfere de realitate semnificative emoțional pentru copil; formarea
ideilor adecvate despre proprietățile funcționale ale obiectelor, dezvoltarea
acțiunilor cu obiecte din joc.
Putem concluziona că într-un joc, un copil cu tulburare de spectru autist învață
să respecte ordinea, să imite, să aleagă parteneri, a face contact vizual, a împărtăși
emoții pozitive, ameliorează stresul psihologic.

II. CERCETAREA ACTIVITĂȚII DE JOC

A COPIILOR CU TULBURARE DIN SPECTRU AUTIST
Jocul este important pentru dezvoltarea imaginației și creativității oricărui copil.
Copiii cu tulburare din spectru autist se pot juca repetitiv cu o singură jucărie sau un
element( ex: roata unei mașini).Pentru fiecare copil, jocul poate avea mai multe

26
funcții: învățare, distracție, exerciții, stimularea abilităților însușite. Cu ajutorul
jocului se testează funcționalitatea obiectelor, explorarea mediului dezvoltarea
curiozității , imaginației.Învârtitul roții unei mașini poate să pară plictisitor pentru
unii copii și fără sens, însă pentru cei cu tulburare din spectru autist reprezintă un
lucru interesant, un mod de a se bucura.
Jocul, în cazul copiilor cu tulburare din spectru autist, se realizează în etape. Se trece
la etapa următoare , după ce etapa anterioară a fost însușită. De exemplu, “ suntem
bucatari”: prima etapă este aceea de a spăla legumele și fructele, apoi etapa
următoare este tăiatul acestora.
Jocurile potrivite pentru copiii cu autism sunt: jocuri pentru dezvoltarea senzorio-
motorie, jocuri de rol, jocuri pentru dezvoltarea motricității, jocuri pentru
dezvoltarea cognitivă, jocuri pentru dezvoltarea manipulării și dexterității., jocuri de
asociere și cele de grup.În jocul copiilor cu tulburare din spectru autist, tind să
predomine activități și comportamente repetitive, senzoriomotorii persistente. De
exemplu: un copil poate aranjează repetitiv mașinile pentru a imită jocul. Modul în
care copilul se joacă poate oferi indicii privind abilitățile însușite și cele neînsușite.

2.1. Scopul și metodologia de cercetare aplicată

Scopul nostru a fost dea utiliza jocul pentru a-i ajută pe copil cu TSA să-și
dezvolte abilitatiile de joc și de a găsi modalități de stimulare a contactului precum
și a limbajului.
Cele mai importante componente ale jocului sunt acelea de învățare și punere în
practică a abilităților sociale : cooperarea, schimbul, participarea la grup. Astfel,
prezența comportamentelor repetitive duce la lipsa de manipulare a obiectelor pentru
a le descoperi funcția acestora iar gândirea rigidă , fixațiile pot constitui o barieră în
a găsi noi modalități de utilizare a obiectelor.
Copiii cu tulburare din spectru autist își pot exersa abilitățile însușite în cadrul
sesiunilor de terapie cu ajutorul jocurilor de interacțiune socială, cognitive,
respectarea regulilor.
27
Un prim pasîn elaborarea metodologiei de joc propuse de noi pentru a fi cooperanți
în activitatea de joc a fost acela de a ne alătura. Am stat pe covor și ne-am jucat
împreună cu ei ( ex: cu masina, cuburile). Îi învățm natural care este funcția
obiectelor ( de exemplu: facem o cursă cu mașini) iar activitățile zilnice au fost
incluse și ele în timpul jocului.
Copiii cu tulburare din spectru autist au nevoie de încurajare și sprijin pentru a
progresa și a-și dezvolta abilități mai complexe. Ca și în cazul celorlate tipuri de
învățare, pentru dezvoltarea abilităților de joc ( imitativ, de rol, de grup) a fost nevoie
pentru început de structură.
Pentru alegerea jocurilor potrivite a fost necesar să știm nivelul și abilitățile de
dezvoltare ale fiecărui copil. Am ținut cont că în jocuri copiii vocalizează mai mult
și se simt în largul lor iar activitățile sunt mai distractive. Ei pot imita verbal sau
gestual pe partenerul de joacă .
În alegerea jocurilor am ținut contdeasemenea și de alți factori : vârsta copilului,
abilitățile acestuia, preferințele copilului. Copiii cu tulburare din spectru autist se pot
juca atât cu ceilalți copii cât și singuri.Unul dintre obiective a fost acela de a se juca
independent.Totul s-a făcut într-o manieră plăcută, distractivă chiar dacă știam că
aceasta abilitate este în curs de învățare.
Am luat în considerare și faptul că marea majoritate a copiilor cu autism au
un mod aparte de a se juca, lucru care poate parea deseori ciudat celorlalti copii,
deoarece pot efectua o activitate monotona ore in sir sau li se poate parea interesant
un lucru aparent banal. De aceea jocurile au fost adaptate in functie de nivelul de
dezvoltare al fiecarui copil in parte si de abilitatile specifice acestuia. Am avut
intenția ca jocul să fie o placere pentru fiecare copil, indiferent de problemele cu
care se confrunta acesta.
Pentru Studiul de caz din cercetarea noastră am selectat 3 copii (A. -3,6 ani, D. –
4 ani, E.- 4 ani.) din Fundația Donează pentru Copii, director executiv Sanduța
Ana, str. Alexandru Donici 7.
2.2. Tipologia jocurilor applicate în experiment

28
 Am ales jocuri cu obiecte cunoscute, urmărind și scopul evaluării în același
timp a capacității de a înțelege și de a pronunța cuvinte (vorbirea impresivă și
expresivă). Am ținut cont de constatările din literatură, că prin joc și cu ajutorul
jocului se testează limbajul, comportamentul, emoțiile, precum și modalitatea prin
care copiii încearcă funcționalitatea obiectelor, modul în care explorează mediul
dezvoltarea curiozității, imaginației.
Jocul simbolic include utilizarea de obiecte și activități pentru a reprezenta alte
obiecte sau acțiuni, învățarea de a înlocui un obiect cu altul sau a aduce o nouă
funcție pentru un obiect, deaceea ppentru început am utilizat jocul cu obiecte
cunoscute copiilor.

1.Jocul cu obiecte cunoscutea fost aplicat pentru a evalua nivelului de dezvoltare

a limbajului. În momentul evaluării la proba Abilități la nivelul cuvintelor, la
solicitarea mea de a pune în coș câte un obiect de pe masă care au fost șapte la număr
( păpușă, pieptene, mașină, lingură, cană, oglindă, creion) cei trei copii au reușit să
pună în coș între 2 și 3 obiecte, și aici ghidați fiind de mine. Au existat însă blocaje
de exprimare la explicarea cuvântului, ce semnifică obiectul dat?

Spre exemplu copilul A, și-a ales păpușa, și ca explicație a repetat de două ori
“păpușa, păpușa”, ținând-o la piept și legănându-și corpul, a luat lingura și imita
procesul alimentației, nu a vorbit mai mult nimic, zâmbetul a fost cel mai sincer și
neforțat.

Copilul D și E, și-au ales ambii mașina pe care au pus-o pe masă și repetau ”mașina
”, au devenit de îndată agitați și emoționați. Am cerut să repete după mine / aceasta
este o mașină/ acesta este un pieptene/ eu îmi pieptăn părul/ împreună cu mine
lucrurile s-au mișcat un pic altfel, doar că toate cuvintele erau mai mult șoptite și
rostite cu teamă, și neapărat au silabisit cuvintele..

La proba Abilități la nivelul frazei,am cerut să execute ordinea: Ridică-te!

Vino la mine!Pune creionul în cutie!Du-te la ușă și inchide-o!, au existat careva
perturbări și anume, au prezentat dificultăți în înțelegerea unor termeni spațiali

29
precum și incapacitatea de a menține suficient contactul vizual și auditiv.În timpul
comunicării, unii copii au fost extrem de tăcuți, aptitudinile conversaționale au fost
reduse, sau chiar aveam impresia că nu sunt auzită de unii, că sunt confuzi și nu îmi
acordă atenție când le vorbesc. Timpul pentru proba dată mi-a luat mai mult de 20
minute. S-a evidențiat prin comportament copilul D/care suferă și de Retard mintal
/Retard grav de limbaj/Autism, Imita mișcările copiilor în joc, și imita simple
obiceiuri ale adulților. Este dominat de autostimulari și stereotipii specifice copiilor
autiști, Astfel chiar în timpul socializării cu semenii săi, făcea mișcări stereotipice
care îi speria pe ceilalți copii.

Copiii nu s-au descurcat fără implicarea și ghidarea mea, voi pune accentul aici
și pe sinchiseala copiilor, emoțiile care i-au ținut, din cauza că e o persoană mai puțin
cunoscută în fața lor, Rezultatele nu au fost tocmai unele așteptate.Tot ce puteam
obține de la ei fără prea mare efort, era zâmbetul în gol, lipsit de sinceritate.

Am ținut să îi încurajez de fiecare dată și la fiecare succes cât de mic și neînsemnat

le spuneam bravo și le ofeream aplauze, asta le lumina chipul. Cel puțin am învățat
să ne susținem reciproc între noi, oferindu-ne unii altora aplauze. Copiii A, D,E s-
au bucurat doar de laudative, Ca rezultat nu am putut să obțin nimic, a fost prea
dificil pentru ei proba respectivă.

Concluzie:în ceea ce privește Limbajul receptiv,în urma testului aplicat am

putut observa la unii incapacitatea de a înțelege vocabularul de bază sau a
propozițiilor simple, incapacitatea de a menține suficient contactul vizual și auditiv
în timpul comunicării. Aptitudinile conversaționale au fost reduse total, copila care
prezintă un retard mintal plus Hiperactivitate a fost destul de gălăgioasă, plimbându-
se toată sala de clasă, prezentând o lipsă totală de concentrare.

La proba limbajul expresiv,am constatatimposibilitatea de a reproduce cuvintele,

aceștia au încercat mai mult să imite, o ecolalie întârziată, și asta s-a observat în
cazul când își doreau obiectul de pe masă pentru ei personal, nici atunci nu au folosit
noțiuni de limbaj, Vocabular pasiv este foarte limitat.

30
2. Jocul independent Copiii cu autism au dificultati in a-si gasi singuri ocupatie
functionala. De obicei nu isi iau singuri un joc pe care sa-l joace intr-un mod adecvat,
si in timpul in care nu sunt ghidati intr-o activitate nu-si pot gasi jocuri cu care sa-si
ocupe timpul.Jocul independent este un program ABA, special creat pentru a-i ajuta
pe copii sa-si organizeze timpul si sa-si gaseasca ocupatii functionale.

Pentru a introduce un astfel de joc, camera a fost foarte bine organizata, iar jocurile
au avut un loc bine stabilit. Copiii stiau de unde sa-si ia un joc și unde să-l pună la
sfărșit.

Metodica jocului:

1. Copilul să se ducă la dulapul cu jucării și să iși aleagă un joc de pe raft.

2. Ia jocul și il pune pe masă sau pe covor.
3. Scoate piesele din cutie.
4. Se joaca cu jocul respectiv.
5. Pune toate piesele la loc (in cutia lor) la sfarsit.
6. Pune jocul la loc pe raft, de unde l-a luat inițial.
7. Vine la adult și anunță că a terminat jocul (făcând contact vizual, sau prin
cuvinte, daca vorbește).

3. Jocul “Ia-ti un joc si joaca-te!”

Pentru a demara un astfel de program , copilul trebuie sa stie sa se joace cu cateva

jucarii, in mod funtional. Nu se face programul cu jocuri noi. Daca se doreste
introducerea unui joc nou in acest program, jocul se va lucra inainte pana va deveni
independent impreuna cu terapeutul (in ceea ce priveste constructia jocului, jocul in
sine) apoi va intra in program.
Jocul trebuie sa aiba un numar clar de piese, un inceput si un final clar. Nu se face
de ex. cu o masinuta cu care copilul nu va stii exact cat sa se joace.

31
4. Jocul ”Prefa-te ca ești…”Prin acest joc, copilul învață să cunoască lumea
nconjuratoare și să o înteleagă. Imitati pe rand cate un animal, un personaj,
un lucru sau o stare emotionala.
5. Joc pentru stimularea vorbirii la copii cu autism grad leger. În jocul dat
scopul meu este sa stimulez copilul sa ceară ceea ce dorește.In momentul
jocului cu jucării, de exemplu animelele, eu mai întâi mă joc cu ele, în timp
ce copilul se uită la activitatea dată, ca mai apoi să o imită. În momentul
jocului spun cuvintele pe care vreau ca copilul să le repete, de exemplu,
vreau bomboană. Deci, i-au un cățeluș (jucăria), pe care o duc la ciocolată și
spun din numele cățelușului: vreau ciocolată, și cățelușul primește ciocolată,
după întreb: - ce vrea Matei? – ciocolată, și copilul primelște ciocolată, și
astfel jocul re repetă minim de 10 ori in timp ce lucrez cu copilul. Jocul dat
a durat timp de două săptămâni pînă cand copilul la cerere a ”dă-mi mie” a
mai adăugat cuvâmntul ”ciocolată”. După ce a fost învățat cererea dată, am
trecut la alte cuvinte ( cereri ).
6. Un alt tip de joc este ”Puzzle” Puzzle este mare, de lemn, din 15 bucăți. Am
scos câteva piese din puzzle, aproximativ 5 și i-am dat copilului să le pună
în imagine. Primele cinci ori cînd făceam jocul dat, copilul amplasa piesele
promtat. După o săptămînă de lucru asupra jocului dat, am scos aceleași 5
pise din puzzle, și am lăsat copilul să le pună singur fără ajutorul meu.
Copilul a început sa amplaseze piesele care s-au memorat visual mai bine, și
la un moment dat, când a intâmpinat greutate la am plasarea piselor, a cerut
ajutorul meu, luînd-umi mâna mea și punând-o pe puzzle ca să-l ajut (
copiluleste nevorbitor, dar are sunete și poate pronunța careva silabe și
cuvinte scurte așa ca: apa, tati, tata, nana, nu etc. ), atunci eu i-am cerut să-
mi spună cuvântul ”ajutor„ . Până copilul nu spune cuvântul ”ajutor„ sau o
silabă din cuvântl dat, sau măcar o literă din cuvântul acesta, nu primește
ajutorul meu. Atunci la cererea mea de a pronunța cuvântul ”ajutor„ el a emis
sunetul a si atunci eu l-am ajutat.

32
 În așa mod, copilul învață nu doar să facă puzzle, să ceară ajutor, dar și să
verbalizeze cerințele sale. Deoarece copilul are abilități de dezvoltare și
învățare rapidă. Astfel, copilul având, nevoie strigent de ajutorul meu, el o
să facă orice cer ca să-l primească.

În toate aceste jocuri copiii au avut la început un comportament verbal foarte limitat,
lipsit de oarecare expresivitate. Practicarea jocurilor pe o perioadă de timp de mai
bine de 2 luni, a contribuit la dezvoltarea, desi lentă a limbajului copiilor. Se pot
constata anumite schimbări, atât în dezvoltarea verbală, cât și în comportamentul
copiilor, în modalitatea de a manipula jucăriile, de a face mișcări cu ele etc..
Iată un exemplu de succes: Mama lui Dănuţ, spune: „Când am început terapia
Dănuţ nu putea sta pe loc. Era permanent antrenat într -o mişcare
dezordonată, fără sens. Îi era teamă să stea la masă. Nu stătea nici trei
secunde, iar dacă, totuşi, era aşezat, bătea mereu din picioare nervos şi
speriat. Aveam probleme mari la grădiniţ ă din cauza asta. După 3 luni de
terapie prin joc Dănuț a reuşit să depăşească frica. Acum stă la masă, cât
durează terapia, este liniştit şi cooperant”.

În cazul celorlalți copii, trebuie să menționez, că la multe dinjocuri pur și simplu nu

s-a dorit o implicare, nici măcar o privire aruncată.Copilul E. își fixa atenția într-un
punct și rămânea pasiv o perioadă scurtă de timp după care se mobiliza din nou.
În activitățile de joc s-a făcut simțită lipsa abilităților de comunicare asupra
cărora va trebui să lucrăm mai intens, la fel lipsa capacității de înțelegere a cuvintelor
și mesajelor, formarea unei pronunții corecte, formarea abilităților conversaționale,
înțelegerea limbajului limitată și confuză, exprimarea deficitară, chiar dacă am cerut
doar să mi se arate imaginea, unii încercau să repete după mine din cuvinte: copac,
trenul, pădure,etc.
Deoarece comunicarea este unul din aspectele cele mai dificile pentru retardații
mintal, anume aici trebuie să le acordăm ajutorul nostru. Dar pentru a ne atinge
obiectivul pe termen lung, care constă în crearea unei capacități de comunicare
retardatului mintal, trebuie să efectuăm o evaluare a abilităților de comunicare. Doar
33
după aceea vom putea planifica corect obiectivele pe termen scurt pentru a putea
ajuta copilul să le atingă pe cele pe termen lung.
Mi-am propus să testez fiecare elev în parte și în baza unei liste de control, ajutată
și de părinți lor după caz, am putut să urmăresc ușor pe ce trebuie să pun accentul și
cum să-mi contruiesc planul de lucru pentru fiecare copil în parte. Mi-a trebuit să
depistez punctele forte a fiecăruia și necesitățile asupra cărora să-mi centrez atenția.
Cum arată evaluarea despre care am vorbit mai sus,cuprinde o listă de întrebări care
te ajută să vezi adevăratul profil al copilului și problemele cu care acesta se
confruntă.
În cadrul evaluării am avut nevoie să aflu cât mai multă informație despre copil
• Familia lui, situația în familie
• Dezvoltarea sa, inclusive dereglări sau incapacități de orice fel
• Orice contact anterior cu serviciile de reabilitare
• Educația, de exemplu, dacă frecventează grădinița, școala, școala specială
Apoi la această informație generală a trebuit să adăug detalii specifice privind
abilitățile de comunicare ale copilului.
Pe parcursul realizării probelor de joc am ținut să realizez un profil al limbajului
fiecărui subiect în parte, am fost atentă la Perturbările limbajului receptiv,am stat să
notez dacă subiectul prezintă tulburări,precum:

- incapacitatea de a înțelege vocabularul de bază sau a propozițiilor simple

- dificultăți în înțelegerea cuvintelor și a propozițiilor simple
- dificultăți în înțelegerea anumitor tipuri de cuvinte(ex. a termenilor spațiali)
- incapacitatea de a menține suficient contactul vizual și auditiv în timpul
comuinicării
- pare că nu aude, că este confuz că nu acordă atenție când i se vorbește.
- denumirea sau imitarea unor acțiuni
- executarea unor instrucțiuni
- poate efectua incorrect comenzile ori poate să nu le efectueze deloc
- observarea vorbirii spontane

34
În așa mod, am putut constata dificultăți întâmpinate de copii în aria limbajului
receptiv, expresiv sau în ambele.

Domeniile care le-am luat spre cercetare au fost:

• Vorbirea- abilitatea de a produce sunete și de a le îmbina în cuvinte, iar mai
târziu, în propoziții.
• Înțelegerea- abilitatea de a înțelege oamenii, situațiile și limbajul.
• Gesturile- abilitatea de a folosi mișcările corpului, semnele și expresia feței
pentru comunicarea mesajului.
• Jocul- anume prin joc copilul își dezvoltă concepțiile despre lume și își
formează abilitățile esențiale pentru comunicare.
• Atenția- abilitatea de a-și concentra asupra oamenilor și lucrurilor din jurul
său.
• Ascultarea- abilitatea de a asculta atent sunetele și vorbirea oamenilor
• Alternarea și imitarea- abilitatea de a participa la rândul său în joc și de a
imita acțiunile, sunetele și cuvintele altor persoane.
• Activități zilnice- abilitatea de a fi independent în timpul mesei, îmbrăcării,
spălării și folosirii toaletei.
• Abilități motorii de bază- abilitatea de a-și controla mișcările esențiale ale
corpului.
Ne-am propus să facem o Planificarea Obiectivelor. Iată un plan al obiectivelor
pentru a ajuta un copil cu autism. Obiectivele se stabilesc pe termen lung și pe
termen scurt. Cele pe termen lung sunt pentru a-i îmbunătăți comunicarea prin
acordarea de asistență în toate aspectele de dificultate maximă, iar cele pe
domeniu scurt ne permit să determinăm care activități sunt potrivite pentru aceste
aspecte de necesitate.

Să privim cu atenție fig.1.

35
 ---- 7.Jocul ---
4.Alternarea
2.Ascultarea
5.Gesturile
1.Atenția

3.Imitarea 6.Înțelegerea

Aruncând o privire asupra acestei figuri ne putem orienta care abilități trebuie
formate prin activități de joc, în primul rând și care pot fi formate mai târziu.
După cum observăm că atenția, ascultarea, imitarea și alternarea sunt abilitățile
de bază ale comunicării, deci anume asupra lor trebuie să ne concentrăm.
Chiar dacă un copil cu autism are mai multe zone de necesitate, trebuie mai întâi
să ne concentrăm asupra formării abilităților de comunicare de bază, înainte de a
trece la alte abilități.
Ca urmare, vom observa că atunci când lucrăm asupra abilităților de
comunicare de bază prin activități de joc, celelalte abilități vor căpăta și ele o
îmbunătățire. Este important de știut că necesitățile copilului se vor schimba cu
timpul și trebuie să fim întotdeauna gata a modifica planul obiectivelor în
corespundere cu aceste schimbări.

2.4. Rezultatele obținute la nivelul cuvintelor

36
 100%
90%
80%
70%
60%
50% Abilități la nivelul cuvintelor.

40%
30%
20%
10%
0%
A D E

În timpul activităților de joc cu copiii A, D, E, i-am văzut mult prea izolați și

suferinzi, de aceea mi-am centart atenția anume pe ei și mi-am dorit să realizez un
progres în dezvoltarea limbajului cât de mic posibil, totodată să îmi demonstrez mie,
că se poate. Sunt copii care necesită o mai mare atenție și ajutor din partea cadrului
didactic, al familiei și a noastră a oamenilor de rând, În momentul evaluării la proba
Abilități la nivelul cuvintelor, copiii au întâlnit dificultăți ”pronunțate”.

Astfel, copiii A, D, E, la solicitarea mea de a pune în coș câte un obiect de pe

masă care au fost șapte la număr (cană, păpușă, pieptene, mașină, lingură, oglindă,
creion) cei trei elevi cu retard mintal sever au reușit să pună în coș între 2 și 3 obiecte,
și aici ghidați fiind de mine. Au existat însă blocaje de exprimare la explicarea
cuvântului, ce semnifică obiectul dat?

Spre exemplu copilul A, și-a ales păpușa, și ca explicație a repetat de două ori
“păpușa, păpușa”, ținând-o la piept și legănându-și corpul, a luat lingura și imita
procesul alimentației, nu a vorbit mai mult nimic, zâmbetul a fost cel mai sincer și
neforțat.

Copiii D și E, și-au ales ambii mașina pe care au pus-o pe masă și repetau

”mașina merge, bi-bipp”, au devenit de îndată agitați și emoționați. Am cerut să
repete după mine / aceasta este o mașină/ acesta este un pieptene/ eu îmi pieptăn
37
părul/ împreună cu mine lucrurile s-au mișcat un pic altfel, doar că toate cuvintele
erau m-ai mult șoptite și rostite cu teamă, și neapărat au silabisit cuvintele.

Concluzii la Capitolul 2

Autismul este definit ca o tulburare pe viaţă, care afectează modul în care

o persoană comunică şi se poziționează în raport cu alte persoane.
Autismul afectează și modul în care o persoană vede lumea din jur.
Dificultățile persoanelor cu autism sunt comunicarea socială, cum ar fi
probleme de utilizare şi de înţelegere a gesturilor, expresiilor feței şi
tonalității vocii; interacţiunea socială (probleme în recunoaşterea şi
înţelegerea sentimentelor altor oameni); imaginaţia socială (probleme de
înţelegere a intențiilor altor oameni).
În ultima perioadă, numărul persoanelor afectate de autism creşte.
Conform datelor CDC (Centre of Disease Control and Prevention), în SUA,
în 2002 se năştea cu autism un copil din 150, iar în 2014, un copil din 68.
În prezent, în lume, 48 mln de oameni suferă de autism, iar cifra este în
creştere. În R. Moldova, datele din 2014 arătau că există 247 de persoane
cu autism. Realitatea, însă, este alta. Galina Basistai a, administratoarea
Centrului de Resurse şi Abilitare SOS Autism, afirmă că dacă raportăm
acest fenomen la situaţia internaţională, atunci numărul copiilor care se
nasc anual cu autism în R. Moldova se ridică la 400.
Unica șansă – terapia comportamentală (ABA)
Specialiștii susțin că nu există un tratament care să vindece această
tulburare, dar pot exista îmbunătăţiri dacă terapia comportamentală e
începută la o vârstă fragedă. În astfel de cazuri, unii copii reuşesc să ajungă
să trăiscă un mod de viaţă normal sau aproape normal.
De-a lungul anilor, familiile au încercat diferite tipuri de tratamente
tradiţionale şi non-tradiţionale pentru a reduce tulburările de autism. Nu
există niciun medicament eficace în tratarea simptomelor de autism.
38
Medicii prescriu uneori diverse preparate stimulatorii sau de calmare. Cu
toate acestea, nu există studii care ar demonstra eficiența acestora în cazul
persoanelor cu autism. Singura terapie empirică este Analiza
Comportamentală Aplicată (ABA – modificarea comportamentului), care
implică o varietate de strategii de dezvoltare comportamentală adecvată,
cum ar fi comunicarea, comportamentul social, diminuarea
comportamentelor inadecvate.
Statul nu va putea ignora la nesfârşit copiii cu autism
Marina Calac, medic pediatru, coordonatoare de proiect în cadrul centrului
de intervenţie precoce „Voinicel”, membru FEDRA, afirmă că, datorită
specificului acestei tulburări, persoana cu autism are nevoie de terapie pe
parcursul întregii vieţi. Închipuiţi -vă că unui diabetic i s-ar lua insulina,
consecințele ar fi fatale. La fel şi o persoană cu autism, care încetează să
mai facă terapie, va pieri, poate nu fizic, dar social cu siguranţă. Cei care
beneficiază de suficiente ore de terapie (cel puţin de 25  — 30 pe
săptămână), devin nu doar acceptabili pentru societate, dar pot excela în
diferite domenii: muzică, matematică, pictură, sport etc. Deci, dintr -o
povară pentru stat, cu ajutorul terapiei ABA, aceştia ar putea deveni
persoane integre, care nu doar se pot întreţine, dar ar aduce și profit
statului.
Potrivit statisticilor, numărul copiilor care se nasc cu autism creşte cu 13%
anual, deci, statul nu va putea să-i ignore la nesfârşit, dar nici să-i
întreţină. Singura soluție este recunoaşterea terapiei AB A ca metodă de
tratament a autismului şi în R. Moldova, şi introducerea acestei terapii în
asigurarea medicală.
Practici internaţionale
În România, din 2014, decontarea pentru asemenea tratamente se face prin
medicul psihiatru, contractat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate.
La recomandarea acestuia se decontează terapia pentru un număr de
maximum 10 psihologi/medic specialist. Psihologii semnează un contract
39
de prestări de servicii cu medicul psihiatru. Fiecare psiholog are dreptul
să lucreze cu 1 copil/zi câte o oră. Numărul psihiatrilor care pot recomanda
terapie, adică cei care au contract cu Casa Națională de Asigurări de
Sănătate, este de 128×10 psihologi/specialist = 1.280 copii care pot
beneficia de 1 oră/zi terapie, psihologul primind 69 ron/ ora (aproximativ
345 MDL /ora).
Totuşi, decontarea serviciilor în cazul copiilor cu autism de către Casa
Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) este redusă, deoarece numărul
de medici psihiatri care pot recomanda terapia și care au un contract cu
CNAS este foarte mic, susține psihologul Raluca Nica.
În 2016, și SUA, după lungi dezbateri, au aprobat decontarea orelor de
terapie ABA în toate statele. Costurile pe durata vieții fiecărei persoane
cu autism sunt estimate la 3,2 milioane USD, inclusiv costuril e medicale
și de tratament pentru familiile care întreţin persoana cu autism, precum și
costurile pentru societate, cum ar fi pierderea productivității. Terapia ABA
poate reduce aceste costuri, deoarece copiii care primesc tratament
timpuriu au mai puţine probleme de adaptare, acest lucru permițându -le să
dețină un potențial loc de muncă și să plătească taxe în viitor. În prezent
statul California acordă fiecărei familii care are un copil cu autism 100 mii
USD anual.
Investiția în copiii cu autism și bunăst area statului
Jana Chihai, doctor în medicină, amintește că R. Moldova a ratificat
Declaraţia ONU asupra Drepturilor Persoanelor cu Retard Mental (1971)
şi cea asupra Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi (1975), dar şi alte
declaraţii legate de drepturile omului, care trebuie luate în considerare. În
plus, statul trebuie să trateze introducerea terapiei ABA în asigurarea
medicală ca pe o investiţie pe termen lung în bunăstarea acestor persoane,
dar şi a sa proprie, deoarece povara acestor persoane, în li psa investițiilor,
ar fi enormă pentru stat.

40
Doina-Elena Losetchi, director executiv AO „Copiii Ploii”, membru
FEDRA, afirmă că decontarea terapiei ABA prin asigurarea medicală, cu
siguranţă, ar aduce beneficii statului și ar ușura povara materială care
apasă cu greutate asupra părinților copiilor cu autism. Dacă statul ar
susţine situaţia copiilor cu autism, părinţii şi -ar permite un număr mai
mare de ore de terapie, iar recuperarea copiilor ar fi mai eficientă. Pe
viitor, statul nu ar suporta cheltuieli d e întreținere a persoanelor cu grad
de invaliditate, în neputință să-și asigure un trai decent. În cazul asigurării
unei terapii eficiente şansele de recuperare sunt foarte mari.
În prezent, în R. Moldova, părinţii plătesc din resurse proprii aproximativ
10000 de lei lunar pentru achitarea celor 80 de ore de terapie, care
constituie minimul de terapie după care rezultatele sunt vizibile. Dacă
statul şi-ar asuma jumătate din cheltuieli, atunci cu 60.000 de lei pe an,
timp de 3 ani, statul şi-ar creşte propriul savant, sportiv de performanţă,
muzician sau, pur şi simplu, o persoană care ar reuşi să se integreze în
câmpul muncii şi să achite impozite statului.
Aliona Dumitraş, director executiv al AO FEDRA, spune că, în acest an,
cu ajutorul suportului organizaţiei SOIR Moldova, prin intermediul
proiectului „FEDRA-Federaţia Asociaţiilor din domeniul autismului”, va
fi efectuată o analiză a politicilor publice ce vizează persoanele cu TSA,
fiind elaborat și un document analitic ce ar include paşi concreţi. Totoda tă,
va fi elaborată și o strategie de decontare a terapiei ABA, singura terapie,
demonstrat ştiinţific la nivel internaţional, care poate ajuta copiii cu
autism, ţinând cont de faptul că tratament medicamentos nuexistă.

2.5. SUGESTII ȘI RECOMANDĂRI

• Copiii cu autism pot învăța ceva, în cazul în care li se acordă ajutor și
popsibilitatea de a o face.

41
 • Copiilor cu autism trebuie să li se acorde asistență în direcția deprinderii
abilităților de învățare începând cu o vârstă cât mai fragedă.
• Copiii care au deficiențe cât mai grave de învățare pot fi foarte înceți la
însuțirea noilor abilități. Pentru acești copii, în particular, este necesară de o
planificare pe etape foarte mici.
• Este de o importanță vitală ca un copil cu autism să fie învățat să devină cât
mai independent posibil.
• Situațiile cotidiene gen baia, îmbrăcarea, mesele și lucrul casnic sunt cele mai
bune ocazii pentru ca un copil cu autism să deprindă noile abilități.
• Unii copii cu autism grav pot, de asemenea, avea dificultăți grave de ordin
comportamental.
Trebuie să reținem că fiecare poate totuși învăța ceva, în cazul când i se acordă un
ajutor adecvat.
Deprinderea cuvintelor.
Deprinderea de a înțelege și de a folosi limba vorbită este cea mai dificilă dintre
toate aptitudinile comunicării. Și totuși cum învățăm cuvintele?
Pentru ca copilul să învețe cu adevărat un cuvânt, nu este de ajuns doar să-i
auzi pronunțarea. Copilul nu poate învăța sensul unui cuvânt doar auzindu-l. Pentru
ca cuvintele să aibă sens și să fie utile, trebuie prezentate în raport cu un obiect sau
o situație. Pentru ca copilul să învețe cu adevărat un cuvânt el trebuie:
• să asculte cuvântul
• să vadă obiectul la care se referă cuvântul
• să vadă obiectul în utilizare
• să țină obiectul
• să folosească obiectul
• să simtă obiectul
• să aplice în practică situația/ obiectul.
Sunt cunoscute trei etape în procesul de însușire a cuvintelor
Etapa Copilul Adultul Rețineți!

42
Cană *ascultă cuvântul *accentuează *copilul nu are
Eu am o cană folosit în diferite cuvântul și îl nevoie să
situații folosește în vorbească
*potrivește diferite situații *copilul trebuie să
cuvântul auzit *repetă cuvântul și fie cât mai activ
1.Înțelegerea sensului corect îi găsește sensul implicat în situașia
sensului *începe să potrivit respectivă
înțeleagă cuvîntul *folosește același *fiți răbdători-
cuvânt pentru un pentru această
anumit obiect etapă este nevoie
de timp
Eu spăl cana *încearcă să imite *îi oferă copilului *fiți răbdători cu
cuvântul pe care îl timp suficient copilul-acesta nu
aduce în situație pentru ca acesta să poate fi forțat să
2.Imitarea *este încurajat de încerce cuvântul vorbească
adultului răspunsul *laudă orice *nu vorbiți prea
adultului încercare a mult
*continuă să copilului de a *acordați-i
încerce spune un cuvânt copilului mai mult
*continuă să timp pentru
folosească această etapă-nu-l
cuvântul în grăbiți la etapa
context următoare
Cana *se gândește ce *continuă aceeași *nu treceți prea
sens vrea să activitate, repede la cuvinte
transmită oferindu-i și activități noi-
3.Folosirea *ține minte copilului timp să copilul are nevoie
corectă a cuvântul care se gândească și să să practice
cuvântului

43
 corespunde acestui folosească *fiți întotdeauna
sens cuvântul un exemplu demn
*reține cum să *laudă și acceptă de urmat pentru
rostească cuvântul orice încercare a copil
copilului de a
folosi cuvântul
într-o situație
corespunzătoare

Sugestii de jocuri pentru a stârni curiozitatea copiilor și a-i ajuta în dezvoltare

1. Creeaza o masa senzoriala

Orice material poate deveni o resursa pentru a crea o masa de joaca special conceputa
pentru dezvoltarea simturilor motrice. Exemple de materiale: apa, pietricele, hartie,
bilute, piese de lego, nasturi, materiale textile etc.

2. Picteaza cu degetele – activitate pentru a-l ajuta sa invete culorile si pentru

dezvoltarea motricitatii fine

Cutia cu boabe de fasole

Umple o cutie de plastic cu boabe uscate de fasole, apoi asaza inauntru jucariile
preferate ale copilului, lasandu-l pe acesta sa sorteze din cutie jucariile. Activitatea
dezvolta capacitatea de a selecta obiecte si simturile tactile.

3.Deseneaza-mi fata!
Prin desen, copilul isi dezvolta imaginatia si capacitatea de a reprezenta realitatea
din jur. Rugandu-l sa iti deseneze expresia fetei, il ajuti sa invete sa reprezinte
expresiile emotionale si sa se familiarizeze cu acestea.
44
4.Sticlute senzoriale
Amestecati colorant lichid in sticlute transparente, adaugati sclipici, gel de par si apa
putin fierbinte pentru a mixa compozitia. Sticluta magica este extrem de utila pentru
a le starni copiilor curiozitatea si a le mentine atentia asupra unui lucru pentru mult
timp, avand efect de calmare si de stimulare a imaginatiei.

5.Dansati!
Dansul il ajuta sa invete ritmul, sa numere si sa isi dezvolte coordonarea fizica. In
plus, este o terapie excelenta pentru oricine si o modalitate de distractie si de
relaxare.

6. Sa pregatim micul dejun din plastilina!

O sugestie ar fi sa incercati sa modelati impreuna din plastilina alimentele pe care le
consuma copilul dimineata, activitate care, pe langa efectele de calmare si de
dezvoltare a motricitatii fine, va va amuza pe amandoi.
7. Gaseste jumatatea!
Pentru acest joc aveti nevoie de foi de hartie si creioane colorate. Desenati forme
geometrice, una pe cate o bucata de hartie, colorati-le, apoi taiati formele in jumatati
si amestecati-le. Jocul presupune asocierea corecta a jumatatilor.
Sugestii pentru părințiProgramul de toaleta . Scosul pampersului este recomandat să
se facă in jurul varstei de 2 ani, și mai ales să se facă vara (cand este mai cald afară,
copilul are mai puține haine pe el și mai ușor de scos, și accidentele (scutecele ude)
nu provoaca raceală atât de des cum ar face-o iarna, sau chiar deloc).Bunicii in viata
copilului cu autism. Dupa ce s-a stabilit un plan de lucru, viata membrilor familiei
se reorganizeaza si ea astfel incat sa raspunda cat mai bine noilor nevoi ale copilului.
Pe langa orele de terapie, raman multe ore in care parintii sunt la serviciu si cel mic
are nevoie de supraveghere si de stimulare adecvata. Persoana care sta cu copilul in
orele respective trebuie sa cunoasca modul potrivit de a aborda copilul si obiectivele
pe care echipa terapeutica le-a stabilit impreuna cu familia. Dupa cum stim, in cazul
copilului cu autism este nevoie ca toata lumea sa actioneze in aceeasi directie si sa
mearga intr-un ritm similar pentru ca rezultatele sa fie optime si durabile.
45
Alegerea terapeutului ABAMama este de obicei prima care intelege ca dezvoltarea
copilului ei nu este tocmai in regula si ajunge la medic pentru a afla care este
problema. Dupa ce primeste primul diagnostic, pentru a-l confirma sau infirma
merge si cere o a doua parere, o a treia. Atunci cand devine o certitudine ca copilul
nu se dezvolta normal, ca are autism, sau intarziere in dezvoltarea psihica, sau
intarziere in dezvoltarea limbajului, sau ADHD, ori tulburare din spectrul PDD sau
altceva.

ÎNCHEIERE

Teza de licență a fost elaborată în urma studierii aprofundate a literaturii de

specialitate, precum și în urma activității didactice desfășurate în cadrul Centrului
de recuperare în autism, numit Fundația Donează pentru Copii, director executiv
Sanduța Ana, str. Alexandru Donici 7. din mun. Chișinău unde în prezent sunt
instruiți 35 copii cu diferite grade de autism.
Desigur că prima observație care se impune este aceea a dificultății de cercetare sub
toate aspectele precum și a unui mod de comunicare, care luat în ansamblu este vast.
Am structurat în mai multe componente cercetarea de față pentru a putea urmări
câteva unghiuri clare de aplicabilitate a metodelor de comunicare în sfera achizițiilor
sociale la copiii cu autism pri și cu ajutorul jocului și terapiilor prin joc.

Activitatea de terapie prin joc include trei mari domenii generale, care include altele
particulare și anume:

• Formarea deprinderilor de viață cotidiană (inclusiv artistice);

• Formarea capacităților și aptitudinilor pentru muncă;
• Educarea abilităților pentru diverse jocuri și petrecerea timpului liber;
• Dezvoltarea limbajului la copiii cu autism;
Procesul de terapie prin joc are drept scop rezolvarea problemelor specifice ale
subiectului pentru a-l ajuta să realizeze o adaptare optimă la mediul său de viață.
Pentru organizarea unor procese de recuperare eficiente terapeutul educator sau
46
profesor , trebuie să cunoască, în primul rând principalele caracteristici ale mediului
de viață în care copilul urmează să trăiască.
Programele de intervenție trebuie începute cât mai timpuriu , când sistemul nervos
este mai plastic și funcțiile și procesele psihice sunt în plin proces de formare.
Una dintre cele mai cunoscute caracteristici ale copiilor cu autism o reprezintă
întârzierea în dezvoltarea limbajului. Să nu uităm că între limbaj și inteligență există
o relație reciprocă, de interinfluență, conform căreia dezvoltarea inteligenței
afectează nivelul comunicării și, la rândul lui, nivelul comunicării afectează
dezvoltarea intelectuală.Vocabularul pe care îl deţine copilul are un rol major şi în
formarea personalităţii acestuia. Dacă părinţii lui folosesc un vocabular bogat şi
corect, copilul îşi va exprima mai bine gândurile şi sentimentele, va găsi mult mai
uşor cuvintele necesare. Datorită vocabularului va avea încredere în propriile forţe,
va putea conversa alcătuind chiar fraze, va face compoziţii bune, toate acestea
constituind o latură pozitivă a personalităţii sale. Astfel, în cazul copiilor cu autism,
se pune în primul rând problema integrării lui în societate prin formarea unor
deprinderi de viață cotidiană adecvate.
Nivelul performanțelor, obținute în cadrul deprinderilor respective, depinde la
rândul său și de profunzimea afecțiunii. Orice copil cu autism poate însuși totuși
niște deprinderi elementare care i-ar permite să se orienteze în condițiile de trai, să-
și pregătească cele mai simple bucate, să facă ordine în odaie, să-și coase un nasture,
să lucreze cu ciocanul ori șurubelnița, să efectueze niște lucrări simple în grădină,
curte, atelier etc. esențial este ca cei care educă, instruiesc, îndrumă acești copii să
creadă în posibilitățile lor. Fiecare copil este unic în felul lui, iar ritmul său și stilul
de a învăța sunt diferite. Orice copil trebuie să-și dezvolte o serie de abilități pentru
a comunica, cum sunt: atenția, ascultarea, imitarea, alternarea rolului, jocul,
înțelegerea, gesturile, vorbirea.
Jocul este important pentru dezvoltarea imaginației și creativității oricărui copil.
Acesta este o parte importantă din dezvoltarea copilului, una naturală. Copilul se
bucură atunci când se joacă alături de ceilalți copii și își găsește modalități noi de
comunicare, atât verbală cât și nonverbală.Modul de a se juca al copiilor cu TSA
47
după cum au arătat și observările noastre, este uneori stângaci, adesea neobișnuit,
diferit, existând un joc de rol absent sau puțin dezvoltat.
Copiii cu autism pot învăța ceva, în cazul în care li se acordă ajutor și popsibilitatea
de a o face.
Copiilor cu autism trebuie să li se acorde asistență în direcția deprinderii abilităților
de învățare începând cu o vârstă cât mai fragedă.

BIBLIOGRAFIE:
1. Aurelia Racu, Doru Vlad Popovici, A. Danii, Verginia Crețu - Intervenția
recuperativ-terapeutică pentru copiii cu dizabiliotăți multiple- Pontos,
Chișinău, 2006
2. Rotaru, Maria –Elevii cu autism în școala incluzivă: sugestii metodologice:-
în lucrarea: Metodologii de sprijin în educația incluzivă, p.270-292,-
Tipografia UPSC”Ion Creangă”, 2013
3. J. Huizinga in 'Homo Pudes' (48, p 214-215)
4. GHIDUL PRIMELOR 100 DE ZILE 2013, România
5. Ursula Schiopu - „Psihologia copilului” - E.D.P. Bucuresti 1967
6. D.B.Elkonin, Psihologia jocului, Ed. Didactică şi Pedagogică, Buc., 1980
7. Шор С. За стеной. Личный опыт: аутизм и синдром Аспергера. Пер. с
англ. А. Смолян. М. 2014. 224 с.
8. Янушко Е.А. Игры с аутичным ребенком. Установление контакта,
способы взаимодействия, развитие речи, психотерапия. М.: Теревинф.
2007. 136 с.
9. ОСИПОВА А.А. ОБЩАЯ ПСИХОКОРРЕКЦИЯ. УЧЕБНОЕ
ПОСОБИЕ. М.:СФЕРА, 2002 Г. 510 С.
10. Аппе Ф. Введение в психологическую теорию аутизма. Пер. с англ.
Д.В. Ермолаева. М.: Теревинф. 2013. 216 с.
11. Гринспен С. На ты с аутизмом: использование методики FLOORTIME
для развития отношений, общения и мышления / С. Гринспен, С. Уидер.
М.: Теревинф. 2013. 512 с.

48
 12. Карвасарская И.Б. Комплексная коррекция расстройств аутистического
спектра // Под одной крышей. Опыт работы с аутичными детьми в
Санкт-Петербурге. 20 лет. СПб. 2011. С. 42—50
13. Морозов С.А. Современные подходы к коррекции детского аутизма
(обзор и комментарии). М. 2010. 102 с.
14. Никольская О.С., Баенская Е.Р., Либлинг М.М. Аутичный ребенок: пути
помощи. М.: Теревинф. 2010. 288 с.
15. Тюлина В.Б. Игротерапия в коррекционной работе с особенными
малышами // Организация коррекционно-педагогического воздействия в
специальной образовательной среде / Сб. материалов Всероссийской
научно практической конференции с международным участием.
Владимир. 2013. С. 89—92.
16. https://spravochnick.ru/psihologiya/metody_prikladnoy_psihologii/igra_v_p
sihologii/ 2020
17. http://www.psihologploiesti.info/blogs/post/Ludoterapia-terapia-prin-
joc/May 07, 2016
18. https://autismartaadhd.ro/ludoterapie/ 2018
19. https://ibn.idsi.md/sites/default/files/imag_file/56_65_Caracteristicile%20so
cial-psihologice%20ale%20copiilor%20cu%20autism.pdf
20. 18.https://www.revistadeautism.ro/30-09-2013-metoda-vml-verbal-motor-
learning-invatare-verbala-motorie/© 2020 • 2 Elefanţi – Revistă de Autism
21. 19.https://medical-group.ru/metod-teacch-byl-razrabotan-issledovatelyami-
kotorye-iskali-bolee-effektivnyj-i-kompleksnyj-podhod-k-okazaniyu-
pomoshhi-litsam-s-rasstrojstvami-autisticheskogo-spektra-ras/Сенсорная
комната © Медикал-групп 2009 – 2020

Abrevieri:

TSA – tulburare a spectrului autist

ABA - Applied behavior analysis (Analiza Aplicatã a Comportamentului)

VML - Verbal Motor Learning (Învăţare verbală motorie)

49
TEACCH - Treatment and Education of Autistic and Related Communication
Handicapped Children (Tratamentul şi educaţia copiilor cu autism şi dizabilități de
comunicare asociate)

DIR - Developmental Individual Difference Relationship Model (Dezvoltarea

modelului diferențelor individuale)

50