PUPĂZĂ PETRONELA TANIA

2022
Data. 28.04.2022 Semnătura solicitantului:

cc

UNIVERSITATEA DE VEST „VASILE GOLDIŞ" DIN ARAD

DEPARTAMENTUL PENTRU PREGĂTIREA PERSONALULUI
DIDACTIC

PROGRAMUL DE STUDIU POST UNIVERSITAR:

PSIHOPEDAGOGIE SPECIALĂ ȘCOLARĂ

LUCRARE DE DIPLOMĂ

LUCRARE DE DIPLOMĂ

JOCUL ȘI
DEZVOLTAREA PSIHICĂ
A COPILULUI CU CES

COORDONATOR ŞTINŢIFIC:
Bogluț Angela
PROF. UNIV. DR
TEODOR PĂTRĂUȚĂ

COORDONATOR ŞTINŢIFIC:
BOGLUȚ ANGELA

ABSOLVENT:
ABSOLVENT:
PUPĂZĂ PETRONELA TANIA

2022
 Cuprins

Cuprins..................................................................................................................................................1
Introducere. Punctarea problematicii studiului.................................................................................2
Obiectivele proiectului de cercetare................................................................................................3
Semnificația studiului.......................................................................................................................3
Întrebări de cercetare.......................................................................................................................4
Literatura de specialitate relevantă................................................................................................5
Metodologia cercetării.........................................................................................................................6
Procedura de cercetare. Metodele alese..........................................................................................6
Instrumente de cercetare.................................................................................................................7
Rezultate aşteptate...............................................................................................................................7
Bibliografie............................................................................................................................................9

1
Introducere. Punctarea problematicii studiului

Jocul reprezintă pentru copii modalitatea prin care aceștia desfășoară diferite activități
ce îi implică atât afectiv cât și intelectual și este principala modalitate prin care aceștia se
exteriorizează și își consumă energia. Fiind o acțiune recreativă, ei se simt bine atunci când se
joacă și își pun mintea la contribuție.
Jocul este expresia stărilor intenționale, reprezentările din conștiință construite din
ceea ce copiii știu și învață din evenimente în curs și constă în activități spontane, care apar în
mod natural, cu obiecte care atrag atenția și interesul. (Barbu 2012, Neagu 2001). Această
definiție consideră jocul, în primul rând, ca o demonstrație a ceea ce știu copiii și, în al doilea
rând, o demonstrație a ceea ce se gândesc în prezent. Prin joc, copiii construiesc în mod activ
noi cunoștințe despre obiecte, oameni și evenimente, integrând experiențe noi cu ceea ce știu
deja. Dacă jocul este o expresie a ceea ce știu copiii, atunci o evaluare a comportamentelor de
joc ale copiilor poate fi folosită pentru evaluarea cunoștințelor. Dacă jocul este o activitate de
învățare, atunci intervențiile în joacă pot fi folosite pentru a ajuta copiii să învețe. (Moteț
2011).
Prin joc copilul se implică mai mult într-o acțiune ce trebuie realizată și de aceea jocul
contribuie la stimularea și dezvoltarea capacităților cognitive ale acestuia. Prin joc copilul cu
CES, poate să se dezvolte din punct de vedere cognitiv, să devină mai atent și din punct de
vedere emoțional, să interacționeze cu ceilalți copii și foarte important să poată să se dezvolte
atât psihic cât și fizic, deoarece pe lângă situația în care se află pot exista și anumite deficiențe
fizice precum scolioza, cifoza, lordoza, parezele, afecțiuni care necesită kinetoterapie,
exerciții de reeducare posturală, corectare a asimetriilor, prevenirea accentuării acestora,
precum și recuperarea deviațiilor coloanei vertebrale, ceea ce necesită atenție, exerciții
executate corect, iar pentru ca un copil să le execute corect în funcție de vârstă, dar și de
deficiență se recurge la joc pentru a acapara atenția acestora (Uren 2009, Neagu 2001).
Jocul are însemnătăți psihologice deoarece‚ îl pregătește pentru viitor, ,,satisfăcând nevoi
prezente’’și deasemenea din punct de vedere cognitiv, îl ajută pe copil să își dezvolte atenția,
prehensiunea, dexteritatea, lucrul în echipă,de asemenea se realizează și interacțiunea cu
realitatea, se realizează funcții psihomotrice și sociale (Barbu 2012).
Prin joc copilul se simte mai bine, se desprinde cumva de realitate și își crează o lume a
lui, de aceea jocul fiind o activitate plăcută pentru el îl stimulează în multe feluri și desigur că
îl poate ajuta să se dezvolte psihic, în multe feluri în funcție de fiecare joc propus în parte.
Piaget a descris jocul ca o „ afișare fericită a acțiunilor cunoscute ” ( Piaget, 1962 p.93),

2
derivat din conceptul său de joc ca asimilare, prin care copiii încorporează noi experiențe în
cadrele existente de înțelegere. Vygotsky a considerat jocul ca „ un mecanism adaptativ care
promovează creșterea cognitivă ”( Rubin și colab., 1983, p. 709).
Tulburările în plan intelectual cât și comportamental se influențează și se intensifică
reciproc, ducând la neadaptarea copilului la școală și societate. Mulți copii sunt sau devin
turbulenți în mediul familial sau școlar pentru că sunt permanent nemulțumiți în ambianța
socială în care trăiesc, datorită eforturilor la care sunt solicitași, acasă sau la școală, eforturi
care depasesc deseori posibilitățile de care ei dispun. Asa cum copilul cu hipoacuzie nu poate
întelege întrebarea pusă de învățător, cel cu deficiențe de vedere nu vede bine ce scrie la tablă,
sau cel cu hemipareză nu poate folosi eficient mâna afectată ca să scrie caligrafic și corect, tot
așa copilul cu deficit intelectual nu poate să țină pasul cu restul clasei în asimilarea
cunoștințelor predate, fie că ritmul lui de învățare este lent, fie că are dificultăți de înțelegere
sau de citire-scriere etc. Acestor copii li se accentuează nemulțumirea și starea de disconfort
psihic, de neliniște permanentă, pentru că situațiile de inferioritate continuă în care se află
conduc la insuccese, datorate în primul rând incapacității de a-și însuși materiile predate.
Starea de tensiune în care trăiesc acești copii dă naștere la reacții de comportament care
îngreuiază exersarea funcțiilor intelectuale și, în același timp înrăutățește relațiile sociale
dintre copil și familie, pe de o parte, dintre copil și școală, pe de altă parte.
Obiectivele proiectului de cercetare
Cercetarea are ca obiective principale demostrarea importanței jocului la copiii cu CES
pentru dezvoltarea proceselor cognitive primare precum: senzațiile, percepțiile, reprezentările,
și cele cognitive superioare: gândirea, memoria, imaginația, atenția, activitatea de comunicare.
Semnificația studiului
Prin intermediul jocului crește sfera cognitivă și afectivă a vieții psihice a copilului, astfel
am decis să dezvolt acest subiect tocmai pentru ca un copil cu nevoi speciale să se dezvolte
cât mai mult cu putință din acest punct de vedere, cât și fizic pentru că unele jocuri implică
copiii nu doar psihic, prin dezvoltarea atenției, concentrării, ci și fizic prin mișcările pe care le
execută, sau pe care sunt învățați să le execute. Jocul are o eficiență foarte mare prin diferitele
lui forme de a se juca, astfel poate contribui la dezvoltarea fizică (stimularea propriocepției,
formarea depirnderilor motrice grosiere), dezvoltarea personalității ( îmbunătățirea încrederii
în forțele proprii, stimularea abilităților comunicaționale și relaționale, stimularea capacităților
de învățare din experiența mișcării). (2)
Aptitudinile și capacitățile copilului din perioada preșcolară, cât și formarea și dezvoltarea
personalității copilului se pot evidenția cu ajutorul jocului. Acesta implică și experimentarea

3
unor acțiuni care pot fi transformate prin exersare într-un gest complex sau într-o deprindere.
Acest lucru a fost evidențiat de Montessori (1977) și Bruner (1976), autori ce consideră jocul
o modalitate de obținere a deprinderilor motrice, cognitive și sociale la copii.
Copilul cu deficiențe neuromotorii, prin jocul cu alți copii își formează și dezvoltă funcțiie
cognitive, cât și cele motrice, comportamentele sociale, devine conștient de propriile lui
sentimente, emoții. Un exemplu bun este dezvoltarea atenției la copiii cu ADHD, care prin
exeutarea succesivă a unor activități de diferite tipuri, jocuri interactive, creative, ei încep să
se concentreze din ce în ce mai mult pe ceea ce au de făcut. Acest fapt demonstrează că
impicarea în orice tip de activitate, cât mai des a copiilor cu deficit de atenție, hiperactivitate,
dar și a altor tipuri de deficiențe, le dezvoltă capacitatea de concentrare.
În cazul copiilor cu autism, implicarea în joc este restricționată de conduitele și interesele
restrânse. Acesta nu se va implica prea mult, scopul lui fiind mai mult acela de a observa și de
a extrage acele aspecte care intră în sfera lui de interes, ca de exemplu o jucărie mai deosebită,
de aceea rolul nostru este să găsim modalități de a lucra cu ei prin joacă, de a le stimula
interesul.
Joaca promovează abilități cheie care le permit copiilor să învețe cu succes. În jocul
dramatic de nivel înalt, planificarea în colaborare a rolurilor și scenariilor și controlul
impulsurilor necesare pentru a rămâne în limitele piesei dezvoltă autoreglarea copiilor,
gândirea simbolică, memoria și limbajul, capacități esențiale pentru învățarea ulterioară,
competența socială, și succesul școlar. Pe lângă faptul că încorporează învățarea semnificativă
în jocuri, rutine și domenii de interes, programele puternice oferă de asemenea, un curriculum
atent planificat, care concentrează atenția copiilor asupra unui anumit concept sau subiect.

Întrebări de cercetare
Întrebările sunt direct corelate cu obiectivele cercetării:
1. Cum poate influența jocul, dezvoltarea psihică a copilului cu CES?
2. Care sunt modalitățile utilizate pentru captarea atenției copiilor?
3. Cât de des trebuie insistat pe joc pentru a stimula copilul?
4. Care este valoarea jocului?

4
Literatura de specialitate relevantă
Piaget 1962 a propus o secvență de dezvoltare în activități de joc, dar în termeni
globali. Copiii încep cu „jocuri de exersare”, descrise și ca „joc senzoriomotor” sau „joc
manipulativ”. „Jocul simbolic”, cunoscut și sub denumirea de „jocul de simulare”, se dezvoltă
spre sfârșitul celui de-al doilea an și continuă în perioada preșcolară. Etapa finală, „jocuri cu
reguli”, apare în general spre sfârșitul perioadei preșcolare și continuă prin etapa operațiunilor
concrete.
În încercarea de a clarifica literatura despre joc în intervenția timpurie și educația
specială se pune un accent deosebit pe distingerea a două utilizări divergente ale jocului: jocul
ca domeniu de dezvoltare și jocul ca bază de activitate în serviciul altor scopuri.
S-au găsit corelații între joc și dezvoltarea limbajului. Copiii cu dizabilități care au
demonstrat niveluri mai ridicate de abilități de comunicare s-au implicat și descurcat mai bine
în joc decât copiii care au arătat un nivel mai scăzut de abilități de comunicare. Pizzo, Bruce
(2010), Barton, Wolery (2010) au descoperit că, pe măsură ce copiii preșcolari au progresat
printr-o intervenție pentru a-și dezvolta abilitățile de joc, vocalizările lor au crescut și
ele. Avântul de vocabular a avut loc atunci când copiii învățau relații specifice între obiectele
din joc, cum ar fi folosirea unei linguri de jucărie pentru a hrăni o păpușă. Mai mult, ei au
descoperit că aceste evoluții au avut loc simultan, în ciuda variabilității vârstelor cronologice
la care copiii au atins aceste puncte de dezvoltare. Aceste constatări ale unor traiectorii de
dezvoltare similare între joc și limbaj au fost susținute și de alte studii (McCune 1981,1995),
care a indicat că reperele limbajului și ale jocului simbolic au reflectat evoluții similare în
reprezentarea mentală.
Progresia de dezvoltare demonstrată de Lifter și Bloom (1989) sugerează, de asemenea,
că jocul și cunoașterea se dezvoltă cu o relație sistematică. Mai exact, pe măsură ce copiii
învață mai multe despre obiecte (de exemplu, permanența obiectelor), ei demonstrează
abilități de joc mai sofisticate. Dezvoltarea jocului a fost, de asemenea, comparată cu
dezvoltarea altor abilități cognitive, cum ar fi autoreglementarea, metacogniția și rezolvarea
problemelor (Whitebread, Coltman, Jameson, Lander, 2009). Mai exact, jocul simbolic sau de
simulare s-a dovedit a fi legat de planificare, creativitate și reprezentare simbolică.
Studiile au susținut, de asemenea, o corelație între joc și dezvoltarea socială. De fapt,
stilul de atașament al unui copil a fost corelat cu abilitățile de joc simbolic. Mai exact, băieții
de vârstă preșcolară cu tulburări din spectrul autist care aveau atașamente organizate față de
părinți au demonstrat scoruri mai mari la măsurile de joc simbolic decât cei care aveau
atașamente dezorganizate (Marcu, Oppenheim, Koren-Karie, Dolev, Yirmiya 2009).

5
 Mulți cercetători și practicieni s-au concentrat pe modalități de a facilita și de a sprijini
copiii să învețe noi abilități de joacă. Cercetătorii au arătat că jocul pentru copiilor cu autism
poate duce la creșterea semnificativă a abilităților de joacă, precum și a abilităților în alte
domenii (Ingersoll B., Schreibman L. (2006 Kasari și colab. 2006,Lifter și colab. 2005,Wong
și colab. 2007). Alte studii s-au concentrat pe creșterea abilităților de joc de simulare, abilități
de imitare spontană, verbalizare și joc de cooperare (Mcdonald,Sacramone, 2009).
Nu toți copiii cu autism vor răspunde pozitiv la aceleași tipuri de intervenții, sugerând
necesitatea unor programe de intervenție individualizate. De exemplu, Ingersoll și
Schreibman (2006) au demonstrat că, deși au reușit să îmbunătățească abilitățile de joc ale
unor copii, nu toți copiii au beneficiat de aceste metode. Wong și colab. (2007) au sugerat că,
din cauza legăturilor demonstrate în studiile descriptive între abilitățile de joc și aceste
domenii, practicienii ar trebui să ia în considerare „vârsta mentală”, „vârsta limbajului
receptiv” și „vârsta cronologică” a copiilor cu autism la conceperea intervențiilor de abilități
(p. 104). Curriculum-urile care privesc jocul ca pe o bază naturală de activitate sunt clasificate
ca (a) joc generat de curriculum și (b) programe de studiu generate de joacă sau bazate pe
joacă (Johnson).
Cu jocul generat de curriculum, profesorii organizează experiențe de joacă pentru a preda
concepte și abilități din domenii precum alfabetizare, matematică și științe. De exemplu,
copiii pot exersa abilități timpurii de calcul, cum ar fi numărarea sau adunarea cu o singură
cifră în timp ce se joacă la un centru de joacă din supermarket. În contrast, cu curriculumul
generat de joacă, profesorii organizează experiențe de învățare în jurul temelor și intereselor
pe care copiii le demonstrează în jocul lor. De exemplu, ei pot proiecta o unitate curriculară
pe subiecte în jurul interesului elevilor pentru animalele de fermă. Aceste tipuri de programe
mențin utilizarea jocului pentru a sprijini o varietate de obiective de învățare.

Metodologia cercetării.
Procedura de cercetare. Metodele alese
Metoda pe care am ales să o folosesc este analiza detaliată, descriptivă a aspectelor
referitoare la orice tip de joc care poate să stimuleze și să dezvolte cognitiv pe un copil cu
nevoi speciale, cât și un studiu de caz. Pentru studiul de caz am avut în vedere doi subiecți,
băieți, gemeni de 13 ani cu adhd. Copiii au venit la mine pentru kinetoterpie, la un cabinet
medical care nu are la baza recuperarea copiilor cu nevoi speciale, dar vin copii cu diverse
deficiențe fizice, cel mai des scolioze, cifoze, platfus. Oricum pentru a putea lucra cu orice

6
copil, totul trebuie să înceapă ca o joacă, iar apoi încet, încet să conștientizeze și ei despre ce
este vorba.
Revenind la studiul de caz, acesti doi băieți, gemeni, de 13 ani, cu adhd, agitație
psihomotorie, tulburare de comportament, hiperactivitate având și cifoscolioze, au venit la
cabinet timp de 10 zile. La început foarte neatenți, curioși de tot ceea ce era în sala de
kinetoterapie, de tot ceea ce îi înconjura, pentru ca pe finalul ședințelor să intre singuri în sala
de kinetoterapie și să înceapă singuri să își facă exercițiile, mult mai atenți și concentrați pe
ceea ce fac față de primele ședințe. Bineînțeles că primele 2 ședințe au fost mai mult de
acomodare, de ,,joacă’’, dar o joacă prin care ei să fie stimulați să facă unele exerciții ce
trebuiau făcute pentru cifoscoliozele lor.
Atenția și stabilitatea atenției erau slabe spre medii la început, în funcție de interesul pentru
activitate. Finalizau cu precadere activitățile de durată mică, dar trebuiau atenționați atunci
când li se vorbea. La primele ședințe a trebuit să descopere toate lucrurile, obiectele, aparatele
ce erau în încăpere, apoi la următoarele când deja știau tot ce era în cabinet au reușit să se
concentreze mai mult pe activități.
La orice activitate atribuită cereau recompensă, făceau cu neatenție exercițiile, fără
coordonare.

Instrumente de cercetare
Am avut ca scop valorificarea potențialului fizic si psihic al copilului în vederea integrării lui
în activitatea de tip școlar cât și în grupul de copii. Ca urmare, am folosit metode de
cunoaștere, individuale și de grup: observația, analiza activităților la care a participat,
convorbirea.

Rezultate aşteptate
În urma instrumentelor de cercetare utilizate, subiecții din studiul de caz, deși cu o
afecțiune complexă, adhd-ul care implică forte multe necesități și care are nevoie de foarte
multă răbdare, s-a dovedit prin joacă o modalitate bună de a acapara atenția copiilor, printr-o
activitate de joacă ce implică concentrare, atenție. În urma ședințelor, copiii au memorat
exercițiile făcute în sala de kinetoterapie, și astfel și-au dezvoltat capacitatea de memorare și
concentrare, după ce au realizat zilnic exercițiile și au fost atenți. Astfel, prin învățarea
exercițiilor, după câteva tipuri de joc învățate, dar și o modalitate prin care ei realizau
exercițiile ca o joacă, ei au obținut două mari beneficii. Primul beneficiu este acela de a

7
realiza exercițiile cât de cât corect, cu coordonare, stabilitate, cel de-al doilea est acela că și-
au dezvoltat capacitatea intelectuală, cognitivă de percepție, memorare.
Folosirea jocului didactic in procesul instructiv-educativ face ca elevul să învețe cu
plăcere, să devină interesat față de activitatea ce se desfășoară, face ca cei timizi să devină
mai volubili, mai activi, mai curajosi, să capete mai multă încredere în capacitățile lor, mai
multă siguranță și tenacitate în răspunsuri. Și în activitatea școlară se pleacă de la principiul
potrivit căruia copilul nu face bine decât ceea ce îi place să facă.

Prin joc, copilul deficient își lărgește și își îmbogățește sfera cognitivă, își conturează
interesele, se îndreaptă spre o activitate socio-profesională, sporind afectivitatea și câmpul
acțional, fantezia și investigatia, lucruri ce au fost evidențiate și în articolele studiate.

8
 Bibliografie

1.Claparide Eduard, Psihologia copilului și pedagogie experimentală, Editura ‚Didactică și

Pedagogică’’,București, 1975
2. Barbu Gabriela, Copilul și motricitatea, Editura Nomina, Pitești, 2012
3. Moteț Dumitru, Kinetoterapia în beneficiul copilului, Editura Semne, București 2011
4. Barkley R.A., (2002), Psychological treatments for attention-deficit/hyperactivity disorder,
Journal of clinical psychiatry, 63 (suppl), 36-43
5. Yahle A.K., Wambold, Clark (1998), An ADHD succes story: strategies for teachers and
students. Teaching Exceptional Children, vV30 no 6, p 8-13
6. Neagu Maria-Ramona (2001), Jocul didactic- cale de acces spre sufletul copilului, Editura
Vladimed-Rovimed, Bacău
7. Vig S. (2007). Jocul cu obiecte pentru copii mici: o fereastră asupra dezvoltării. Journal of
Developmental and Physical Disabilities, 19, 201–215.
8. Uren N., Stagnitti K. (2009). Jocul de simulare, competența socială și implicarea la copiii
cu vârsta cuprinsă între 5 și 7 ani: Valabilitatea concomitentă a evaluării jocului de simulare
inițiat de copii. Australian Occupational Therapy Journal, 56, 33–40.
9.Ungerer JA, Sigman M. (1981). Jocul simbolic și înțelegerea limbajului la copiii cu
autism. Academia Americană de Psihiatrie a Copilului, 20, 318–337
10. Barton EE, Wolery M. (2008). Predarea jocului de simulare copiilor cu dizabilități: o
revizuire a literaturii. Topics in Early Childhood Special Education, 28(2), 109–125
11. Piaget J. (1962). Joacă, vise și imitație în copilărie