ACTIVITĂŢILE VIEŢII ZILNICE (ADL)

METODELE TERAPIEI OCUPAŢIONALE

Metode esenţiale, semnificative
–Activităţile vieţii zilnice (ADL) şi ADL instrumentate (I-ADL)
–Activităţile profesionale (vocaţionale)
–Activităţi recreative – jocuri, activităţi artistice, hobby-uri, activităţi sportive
Metode neesenţiale, nesemnificative
–Crează scheme practice de mişcare
–Antrenează abilităţi senzorio-motorii
–Dezvoltă capacităţi perceptuale şi cognitive
 Metode ajutătoare
–exerciţiile terapeutice
–ortezarea
–fizioterapia
ADL=activities of daily living=totalitatea acţiunilor unui individ legate de activităţile obişnuite cotidiene.
4 categorii de activităţi:
1.autoîngrijire (igiena, îmbrăcarea/dezbrăcarea, alimentarea etc.)
2.de mobilitate (mers, transferuri, deplasare)
3.de comunicare (vorbit, scris, citit)
4.de manipulare (obiecte casnice – chei, încuietoare, robinete, întrerupătoare)
11 categorii de ADL:
Igienă personală
Baie/duş
Control sfincterian
Igiena toaletei
Îmbrăcare/dezbrăcare
Alimentare
Mobilitate funcţională
Comunicare
Somn/odihnă
Activitate sexuală
Întreţinerea dispozitivelor personale (proteze, ochelari, aparate auditive etc.)
ADL instrumentate - I-ADL sunt activităţi complexe care necesită o participare mai mare a proceselor
cognitive, deprinderi sociale mai avansate şi interacţiuni cu mediul înconjurător.
5 categorii:
–casnice: cumpărături, îngrijirea copiilor, prepararea mâncării, reciclarea deşeurilor etc
–comunitare: conducerea autoturismului, utilizarea transportului în comun, utilizarea banilor şi
automatelor bancare, accesul la activităţi de recreere etc
–medicale: utilizarea medicamentelor, cunoaşterea riscurilor vitale, stabilirea programării la medic
–de securitate: noţiuni de protecţie contra incendiilor, identificarea situaţiilor periculoase şi sesizarea lor
–manipularea de aparatură electronică: aspirator, frigider, cuptor cu microunde, maşină de gătit etc.
11 categorii de I-ADL
Îngrijirea altor persoane
Îngrijirea animalelor de casă
Educaţia copiilor
Utilizarea dispozitivelor de comunicaţie
Mobilitate în comunitate
Administrarea finanţelor personale
Îngrijirea sănătăţii
Întreţinerea locuinţei
Prepararea mâncării
Securitate şi protecţie, reactivitate la urgenţe
Cumpărături
În terapia ocupaţională ADL au dublu rol: - mijloc de evaluare
- metodă terapeutică
Obiective terapeutice
Mijloace terapeutice
Importanţa ADL în evaluare
Precizează nivelul funcţional existent
Stabilesc nivelul de incapacitate, participând la formularea diagnosticului şi prognosticului
Ajută la încadrarea în grade de invaliditate în conformitate cu legislaţia
Sunt utile la elaborarea programului de recuperare
Permit aprecierea posibilităţilor şi nevoilor reale ale pacientului şi stabilirea priorităţilor acestuia
Metode de evaluare
-Interviul cu pacientul şi familia/anturajul acestuia
-Observaţia directă a evaluatorului
-Orarul zilnic/al doilea orar zilnic
-Scale funcţionale – Barthel Index, Katz Index
Clasificare funcţională
A. Grade de independenţă:
4 - performanţă normală
3 - performanţă adecvată dar dependentă de aparate, instalaţii, amenajări speciale
B. Grade de dependenţă:
2 - necesită supravegere pentru îndeplinirea activităţilor
1 - necesită asistare
0 - activitate imposibilă
Clasificare funcţională
1. Independent
2. Supravegheat - poate performa singur activităţile dar necesită o persoană de protecţie
3. Asistenţă minimă - necesită supraveghere şi asistenţă de aproximativ 20%
4. Asistenţă moderată - asistenţă 20-50%
5. Asistenţă maximală - asistenţă 50-80%
6. Dependent - poate performa unele activităţi dar lent, oboseşte uşor, are nevoie de echipamente,
instalaţii speciale şi de peste 80% asistenţă
Recuperarea ADL
Antrenarea gestualităţilor care compun diverse ADL până la obţinerea performării acestora
Interventia asupra mediului
- Modificări în mediul pacientului care să diminueze/elimine incapacitatea de a realiza o anumită
activitate
Folosirea de mijloace/instrumente ajutătoare:
 Ajustări ale obiectelor casnice, de îmbrăcat, de mâncat, de igienă personală etc
 Obiecte de ajutor - instrumente sau scule cu care pacienţii se pot ajuta în desfăşurarea anumitor
activităţi
Strategia de recuperare a ADL - ADL nu se antrenează având în vedere entităţile nosologice ci deficitele
existente
- Aspectele neimportante ale ADL sau cele care pot fi înlocuite se elimină de la început
- Se vor căuta metode alternative pentru ADL deficitare
- Se vor confecţiona piese ajutătoare
- Familia şi personalul de îngrijire vor fi învăţate să asiste pacientul.

- Se va începe cu recuperarea ADL-urilor mai uşor de restabilit pentru a creşte încrederea pacientului,
antrenamentul fiind gradat din punct de vedere al complexităţii
- În antrenamentul pentru autoîngrijire se recomandă secvenţialitatea de invăţare a acestor activităţi în
copilărie:
-alimentaţie
-continenţă sfincteriană
-transferurile
-toaleta personală
-dezbrăcatul/îmbrăcatul
-baia/duşul
Recuperarea ADL este unul din obiectivele primordiale ale terapiei ocupaţionale ajutând o persoană cu
disabilităţi să-şi câştige potenţialul maxim de independenţă, realizând astfel o optimizare fizică, psihică şi
socială.

TRANSFERUL
Transferul reprezintă procedeul prin care individul îşi schimbă poziţia în spaţiu sau
se mută de pe o suprafaţă pe alta
Tipuri de transfer: ►Independente ► Asistate ► Dependente
Transfer prin pivotare din poziţie ortostatică (pivot ortostatic) - clientul este
capabil să ajungă în poziţie ortostatică şi să pivoteze pe unul sau ambele membre
inferioare Indicatii: hemipareze, reducerea generalizată a forţei musculare,
tulburări de echilibru
Transferul cu ajutorul scândurii de alunecare (scândurii de transfer) - persoane
cu deficit motor important la nivelul membrelor inferioare, dar cu forţă suficientă
la nivelul membrelor superioare Indicaţii: paraplegici, leziuni vertebromedulare
sub nivelul C6 ASIA, amputaţii de membre inferioare
Transfer prin pivotare cu genunchii flectaţi (pivot flectat) - pacienţii care nu se
pot ridica şi menţine în ortostatism Sprijinul pe membrele inferioare flectate
asigură o încărcare egală a greutăţii şi un suport optim pentru trunchi
Transfer dependent de alte persoane - pacienţi cu funcţii alterate, capacitate
funcţională minimă Persoana care realizează transferul trebuie să aibă o
capacitate fizică adecvată La pacienţii voluminoşi, cu greutate mare este nevoie de
2 persoane pentru realizarea transferului
Măsuri de autoprotecţie pentru asistent - manevrele se execută după ce
asistentul adoptă poziţia cea mai adecvată situaţiei, din care poate să execute
corect şi eficient toate manevrele - baza de susţinere să fie cât mai largă pentru a
asigura stabilitatea în timpul manevrelor la aplecare flectează genunchii, coloana
vertebrală rămâne dreaptă - se va evita răsucirea coloanei în timpul manevrelor
corpul pacientului să fie apropiat de al asistentului, centrul de greutate al ambelor
corpuri proiectându-se în poligonul de susţinere al asistentului prizele să fie
ferme, să nu jeneze pacientul - dacă pacientul este dificil de manevrat de o singură
persoană se solicită ajutor

Noţiunea de transfer include şi secvenţele de mişcare necesare înainte şi după

transfer. Fazele transferului: - pretransfer - mobilizare - posttransfer (poziţionare
în noul plan).
Pretransferul: - pregatirea clientului - pozitionarea clientului: *ridicarea la
marginea patului *pozitionarea la marginea patului - pregatirea scaunului rulant
Pregătirea clientului pentru transferul pasiv se face în 2 etape: În prima etapă se
explică: - care sunt motivele execuţiei acestei acţiuni - ce poziţie va avea clientul în
timpul transferului -care sunt prizele folosite de asistent şi cum asigură acestea
siguranţa pacientului - cum va participa clientul la acţiune - ce elemente principale
trebuie să urmărească clientul - care sunt elementele de siguranţă ale transferului
şi de ce nu trebuie să se teamă În etapa a doua se va face o demonstraţie practică
pentru client: - se vor demonstra prizele folosite - se vor prezenta timpii
transferului: poziţia iniţială, timpii intermediari, poziţia finală Pentru persoanele
mai dificile demonstraţia se poate face de către mai multi asistenti Clientul trebuie
să fie îmbrăcat adecvat, pielea să fie protejată, uneori este necesar să se poată
ataşa o curea de susţinere la nivelul taliei.
Pregătirea scaunului rulant - scaunul trebuie să fie cât mai aproape de spaţiul de
transfer - şezutul scaunului să fie la nivelul planului de transfer - frânele scaunului
rulant să fie puse - dacă picioarele sunt sprijinite pe suporturi roţile mici din faţă
trebuie să fie drepte (asigură stabilitatea scaunului), dacă transferul se face cu
picioarele pe podea nu are importanţă poziţia roţilor (nu este risc ca fotoliul să
basculeze) - suporturile de braţe se ridică – obligatoriu cel din direcţia de transfer
a pacientului - suportul de şezut nu trebuie să fie înclinat
Transferuri, deplasare şi accesul la utilităţi Pentru facilitarea deplasării se vor
aduce următoarele modificări: - instalarea unor rampe în loc de trepte în locuinţă
pentru diferenţele de nivel care permit acest lucru - lărgirea uşilor pentru a
permite trecerea scaunului cu rotile îndepărtarea covoraşelor care alunecă sau se
adună lărgirea spaţiilor prin îndepărtarea obiectelor de mobilier inutile şi
rearanjarea celorlalte - adăugarea unor bare fixe pe pereţi mai ales în baie şi
bucătărie rearanjarea obiectelor pe rafturi - cele mai utilizate vor fi plasate în
locuri uşor accesibile - coborârea barei pentru umeraşe de la dulap - folosirea unor
scaune modificate şi a unor bastoane modificate la mers.
Mijloace ajutătoare pentru mers
Mijloace ajutătoare pentru mers
Scaun rulant
Cadru
Cârje – axilare
- “canadiene”
Baston
Orteze
Scop
Promovarea mobilităţii
Posibilitatea efectuării ADL şi a altor activităţi cotidiene
Creşterea independenţei funcţionale
Cerinţe
Forţă
Mobilitate
Coordonare
Capacitate cognitivă
Echilibru şi stabilitate
Redistribuirea greutăţii
Lărgirea bazei de susţinere
Promovează feedback-ul proprioceptiv
Promovează forţa de propulsie
Scad durerea în MI
Considerate ca o extensie a MS (forţă şi coordonare)
Funcţionalitate specifică
Baston – creşte stabilitatea intrinsecă, preia o mică parte din greutate (20-25%)
Cârje – necesită forţă de propulsie, cresc stabilitatea, preiau din greutate (axilare -
80%)
Cadru – sistem de stabilitate intrinsecă

Cadru –stabilitate maximă, baston, stabilitate minimă

Cheltuială energetică +18-36% cu baston, +41-61% cu cârje axilare
Evaluare
Factori fizici, psihosociali şi de mediu
Factori fizici
Ce problemă/diagnostic/condiţie limitează încărcarea
Vârsta şi starea fizică generală
Sistemul musculo-scheletal – articulaţii portante, membrele superioare
Factori neurologici – coordonare, echilibru, tonus
Factori psihosociali
Psihici: inteligenţă, motivaţie, anxietate
Atitudinea faţă de MA
Resurse financiare
Posibile accidente
Factori de mediu
Locuinţa şi adaptările acesteia
Mediul non domestic
Cerinţe de transport

Bastonul
Un singur punct de contact, cel mai mic suport

Mânerul la nivelul trohanterului mare

Pe partea neafectată – creşte baza de susţinere, reduce din încărcare pe partea
afectată, simulează mersul fiziologic
Previne bascularea pelvisului
Mută centrul de greutate pe partea neafectată
Creşte greutatea pe partea neafectată şi forţează fesierii (mare şi mijlociu)
Tipuri – clasic, în trei puncte
Materiale – lemn, aluminiu
Diferite tipuri de mânere
Tipuri de mers: cu un baston – B+Ma
cu 2 bastoane – mers în 4 puncte
Cârjele
Au două puncte de contact cu corpul – stabilitate mai mare, bază de susţinere mai
largă
Promovează dezvoltarea forţei de propulsie – necesită latissimus dorsi integru
funcţional!
Pacient ce poate extinde coatele, se poate ridica 4-5 cm de la sol
Cârje axilare
Suport mai bun
Se pot elibera temporar mainile prin sprijin în axile
Prescrise pe termen scurt!!!
Nu trebuie să se sprijine timp indelungat in axile (presiune pe nervul radial -
neuropatie)
Lungime: distanţa axila-călcâi + 4cm (pacient culcat), maximă
Canadiene
Suport bun pe termen lung
Suport la nivelul antebraţului (1/3 proximală)
Mânerul la nivelul trohanterului mare, să permită cotul la 20-30grd şi pumnul în
extensie
Mers cu cîrjele
Mers in 4 puncte
Mers în 3 puncte (fractura/amputaţie MI): 2C+Ma, MI
Mers în 2 puncte: Cdr+Mstg, Cstg+Mdr
Tripod (paraplegic): 2C, 2MI
Cadru Avantaje:
Relativ uşor de manipulat
Mai multe puncte de contact, stabilitate mare
Siguranţă crescută
În faze precoce de reeducare a mersului pentru reeducarea echilibrului şi
creşterea încrederii
Dezavantaje:
Mers încet şi dificil
Pacientul poate dezvolta o postură şi un mers incorecte la utilizarea pe termen
lung
Se limitează la activităţi de interior (dacă nu are forţă suficientă să coboare scările
cu cadrul)
Dimensiuni:
20 cm în jurul clientului, coate flectate la 15-20 grd
Reumatism
Reducerea încărcării in articulaţiile afectate
!!!să nu forţeze articulaţiile MS
Flexum cot mai mare de 40grd nu se pot folosi canadiene
Traumatisme genunchi
Suprimarea încărcării cu cârje axilare
Bastoane – iniţial 2 apoi 1 cu creşterea încărcării
Scaunul rulant reprezintă un mijloc principal de deplasare pentru o persoana cu
disfuncţie permanentă sau progresivă (paralizii infantile, traumatisme vertebro-
medulare sau cranio cerebrale, scleroză multiplă, distrofii musculare), respectiv un
mijloc de deplasare temporar pentru persoanele cu probleme ortopedice sau
deficienţe motorii reversibile.

TERAPIA VOCAŢIONALĂ

Activitățile esenţiale, semnificative

•Activităţile vieţii zilnice (ADL) şi ADL instrumentate (I-ADL)
•Activităţile profesionale (vocaţionale)
•Activităţi recreative – jocuri, activităţi artistice, hobby-uri, activităţi sportive
Activitățile profesionale
activități semnificative cu scopuri bine definite
MUNCA - orice activități care contribuie la obținerea de bunuri și servicii pentru
societate, plătite sau neplătite
Munca joacă un rol important în viața individului contribuind la dezvoltarea
încrederii in sine, voinței, sentimentului apartenenței și a simțului competenței
Pierderea capacităţii de muncă determină:
- Sentimente de dependenţă şi inutilitate, depresie
- Scăderea resurselor economice
- Modificarea stilului de viaţă
- Dezadaptare socială, izolare
- Decondiţionare fizică
Terapia vocaţională urmăreşte reintegrarea sau reorientarea profesională a
persoanelor cu disabilităţi care doresc să desfăşoare activităţi profesionale.
Terapia vocaţională oferă metode speciale de tratament pentru indivizi ale căror
abilităţi profesionale sunt restricţionate sau ale căror capacităţi sunt limitate
datorită unor afecţiuni fizice sau psihice.
Se antrenează/reabilitează:
- abilităţi profesionale de bază – concentrare, organizarea timpului de lucru şi a
sarcinilor
- abilităţi sociale – comunicare, adaptabilitate, autoafirmare
- capacităţi emoţionale – încredere în sine, abilitatea de a lua decizii
- abilităţi motorii – dexteritate, coordonare specifice muncii pe care o desfăşoară
- rezistenţă fizică
- abilităţi instrumentale – aritmetică, comunicare orală şi în scris
- capacitatea de a face faţă situaţiilor de zi cu zi
Antrenamentul prin muncă
Antrenamentul prin muncă (work hardening) reprezintă programul de tratament
bine structurat, cu scop precis, individualizat, având drept obiectiv maximalizarea
abilităţilor unei persoane pentru a se putea întoarce la muncă.
În SUA acest program de antrenament este obligatoriu după accidentele de
muncă şi bolile profesionale.
AOTA a editat "work-hardening guidlines" în care sunt descrise structurile de
bază ale diferitelor munci şi servicii ca şi programe multidisciplinare în cadrul TO.
Antrenamentul prin muncă pregăteşte pacientul pentru:
¤ Întoarcerea la munca avută anterior
¤ Întoarcerea la o muncă asemănătoare dar modificată cu unele elemente
¤ Începerea unei munci total diferite (reprofesionalizare)
Scopurile antrenamentului prin muncă:
- să realizeze o tranziţie netă şi rapidă, in deplină securitate, spre reluarea muncii
pacientului
- să dezvolte toleranţa fizică adecvată muncii respective (forţă, anduranţă,
coordonare)
- să garanteze performarea muncii în siguranţă, evitându-se traumatismele prin
muncă
- să furnizeze date asupra toleranţei fizice şi psihice a pacientului
- să întărească comportamentele adecvate pentru muncă
- să testeze aspectele ergonomice, valoarea modificărilor aduse locului şi
instrumentelor de muncă, ameliorând astfel performanţa pacientului cu deficienţe
fizice şi invalidităţi
- să promoveze responsabilitatea pacientului
Etapele antrenamentului prin muncă:
I.analiza muncii
II.stabilirea toleranţei la muncă
III. alcătuirea planului individual de antrenament prin muncă
IV. implementarea planului
I. Analiza muncii
Cerinţele locului de muncă: poziţie de lucru, manevre, urcat-coborât scări, tras-
împins obiecte etc.
Condiţiile senzoriale: văz, auz, miros
Capacitatea psihologică: potenţialul de acomodare la locul de muncă
Factorii de risc: efort, frig, poluare, postură, zgomot.
II. Stabilirea toleranţei la muncă:
TO evaluează abilitățile fizice, cognitive și perceptuale
Având în vedere diagnosticul TO ajustează schimbările necesare la nivelul stilului
de viață, mobilității, necesităților de autoîngrijire pentru a adapta rutina zilnică și a
o armoniza cu activitățile profesionale
Stabilirea toleranţei la muncă:
evaluarea capacităţii funcţionale a pacientului
evaluarea sechelelor lăsate de boală/accident
starea generală de sănătate a pacientului - comorbidităţi (diabetic, hipertensiv,
coronarian)
Evaluarea capacității funcționale ECF
ECF - testări fizice și profesionale standardizate
-terapeuți ocupaționali, fizioterapeuți special instruiți
-Durata 4 ore -2 zile
Parametrii:
1.Validitate și consecvență
2.Capacitate funcțională totală
3.Capacitatea de a îndeplini sarcinile pentru un post anume
Dicționarul meseriilor (Dictionary of Occupational Titles) – categorii de muncă
•Sedentară
•Ușoară
•Medie
•Foarte grea
Stabilirea toleranţei la muncă:
evaluarea capacităţii funcţionale a pacientului
evaluarea sechelelor lăsate de boală/accident
starea generală de sănătate a pacientului - comorbidităţi (diabetic, hipertensiv,
coronarian)
Evaluarea capacității funcționale ECF
ECF - testări fizice și profesionale standardizate
-terapeuți ocupaționali, fizioterapeuți special instruiți
-Durata 4 ore -2 zile
Parametrii:
1.Validitate și consecvență
2.Capacitate funcțională totală
3.Capacitatea de a îndeplini sarcinile pentru un post anume
Dicționarul meseriilor (Dictionary of Occupational Titles) – categorii de muncă
•Sedentară
•Ușoară
•Medie
•Foarte grea
Evaluarea capacității funcționale ECF
Uneori nu este suficientă pentru evaluarea capacității de muncă
Intervin și factori psihologici – capacitatea de adaptare la locul de muncă și
factori sociali – integrarea în colectivul de lucru
Se corelează cu analiza postului de lucru (condiții, factori de risc)
III. Planul individual de antrenament prin muncă
creşterea progresivă a duratei de lucru zilnice (se începe cu 2 ore) pe măsura
creşterii toleranţei
creşterea gradată a capacităţilor fizice deficiente
ameliorarea posturilor şi mecanicii corpului în cursul muncii
dezvoltarea unor strategii pentru controlul durerilor dacă acestea există
(medicaţie, poziţii) – conservarea energiei, protecţie articulară
dezvoltarea abilităţilor de autoîngrijire la locul de muncă, de a evita incidentele şi
accidentele, de a şti când trebuie să solicite ajutor pentru executarea unor
manopere
dezvoltarea unui comportament corect la locul de muncă: punctualitate,
productivitate, atitudine, respectarea standardelor
IV. Implementarea planului
aplicarea tuturor condiţiilor unei munci
aplicarea parţială a muncii
simularea muncii - work-simulation
Antrenamentul prin muncă se desfăşoară:
- în spital în ateliere special amenajate
- în centre de terapie ocupaţională
- în centre de recuperare
- la locul de muncă
Antrenamentul la locul de muncă poartă numele de muncă tranziţională.
Munca tranziţională
-urmează recuperării în centrele specializate, când pacientul a atins un nivel de
performanţă care îi permite întoarcerea la locul de muncă.
-diferă de munca propriu-zisă prin: durată, restricţii gestuale, scule modificate,
ajutoare, supraveghere continuă a instructorului/terapeutului.
Avantajele muncii tranziţionale:
grăbeşte reîntoarcerea la muncă, nu obişnuieşte pacientul cu ajutorul social
realizează o trecere gradată către activitatea completă
minimalizează importanţa deficitului fizic, crescând încrederea în sine a
pacientului
decongestionează bazele de TO, prelungind în acelaşi timp activităţile
terapeutice
nu se mai pierd zile de muncă şi nu se mai platesc compensări, angajatorul
beneficiază de munca pacientului pentru salariul pe care îl plateşte
medicul poate aprecia în mod real toleranţa la muncă.
TERAPII ALE CREATIVITĂŢII
Artterapia
un grup de metode terapeutice în care rolul central în recuperarea pacientului îl
deţine creativitatea artistică.
Se bazează pe tendinţa spontană a omului de a se exprima prin creaţie
Aceste metode sunt utilizate în special în tratamentul bolilor psihice sau la copiii
cu dificultăţi de limbaj.
Mijloacele de exprimare artistică se pot folosi şi în recuperarea unor deficienţe
fizice:
- la un pacient cu deficit de mobilitate şi forţă musculară desenul sau pictura se
pot folosi prin adaptarea unor planşete mari care să încurajeze mobilizările
- în leziunile cerebrale artterapia va acţiona şi prin stimularea senzorială
- modelajul în lut poate antrena musculatura mâinilor cu deficit de prehensiune.
Meloterapia este o metodă terapeutică ce foloseşte muzica datorită capacităţilor
acesteia de deconectare şi rearmonizare psihică.
Muzica îşi exercită acţiunea terapeutică prin melodie, ritm şi armonie. Poate fi
asociată cu dansul.
Efectele muzicii asupra omului se manifestă în plan complex:
Fizice: relaxare generală, scăderea tonusului muscular sau, din contră
promovarea mişcării ritmice
Psihice: influenţarea "dispoziţiei" în sens de deconectare sau stimulare
Cognitive: creşterea capacităţii intelectuale, a memoriei, ameliorarea
concentraţiei
Sociale: modificarea comportamentului social (imnurile, muzica religioasă)
În TO muzica este folosită urmărindu-se mai multe obiective precise:
- Creşterea schemelor ritmice de miscare, promovarea mişcării
- Obţinerea decontracturării/despasticizării
- Relaxarea generală psiho-somatică
- Socializarea individului în cadrul grupului de lucru
- Ameliorarea tulburărilor cognitive
- Reechilibrare psihică prin scaderea anxietăţii sau depresiei
Muzica poate fi folosită sub 3 forme:
-participare activă
-participarea pasivă sau audiţia
- mijloc ajutător
participarea activă – poate fi privită şi ca un exerciţiu fizic:
pian - pentru mişcarea degetelor
vioară – pentru mâini, degete şi umăr
pianină - pentru gleznă.

- solicită şi ameliorează coordonarea

-impact psihic deosebit
Această activitate necesită însă o instruire
deosebită, controlul mişcărilor este dificil, iar
amplitudinea şi forţa mişcărilor este redusă, de
aceea se foloseşte rar în terapie.
Meloterapia este adaptată individului, nestandardizată.
Rezultatele meloterapiei depind de particularităţile pacientului.
Este o terapie individuală care trebuie tatonată şi adaptată fiecărui pacient.
Nu există tehnici de lucru standard.
Şedinţa durează 10-60 minute (majoritatea serviciilor utilizează şedinţe de 30 de
minute), zilnic, se fac mai multe serii pe an.
Indicaţii:
patologie psihiatrică,
deficienţe psihomotorii
în special la copii şi bătrâni.

Terapia ocupaţională în sechelele traumatismelor

vertebro-medulare
Traumatismele vertebro-medulare reprezintă leziuni ale măduvei spinării având
drept consecinţe alterarea funcţiilor motorie, senzitivă şi autonomă.
Clasificarea TVM:
Tetraplegia = afectarea rahisului la nivel cervical cu deficit la nivelul celor 4
membre şi al trunchiului.

 Paraplegia = afectarea rahidiană la nivel toracic, lombar sau sacrat cu deficit la

nivelul membrelor inferioare şi al trunchiului inferior
Nivelul leziunii - precizează ultimul segment spinal cu funcţie normală (tabel) –
clasificare ASIA (American Spinal Injury Association)
Tipul de leziune medulară:
Completă – absenţa totală a funcţiilor motorii şi senzitive sub nivelul leziunii
Incompletă – se păstrează un oarecare grad de funcţionalitate senzitivă sau
motorie pe unele segmente de sub nivelul lezional
Tranzitorie (prin compresiune – fractură-edem) – funcţiile pierdute revin după
decompresie
TVM
1.Şoc spinal
2.Pierderea controlului motor-funcţiei senzitive
3.Alterarea tonusului muscular
ASIA (American Spinal Injury Association)
A - Completă: funcţii motorii şi senzitive abolite sub nivelul leziunii (inclusiv
segmentele sacrale S4-S5)
B - Incompletă: funcţia senzitivă este prezervată sub segmentul lezional, inclusiv
S4-S5
C - Incompletă: funcţia motorie este prezervată sub segmentul lezional, < 50%
din muşchii cheie F<3 (antigravitaţie)
D - Incompletă: funcţia motorie este prezervată sub segmentul lezional, ≥ 50%
din muşchii cheie F<3 (antigravitaţie)
E – Normală: funcţii motorii şi senzitive normale
Evaluarea iniţială
Evaluare motorie - Amplitudinea articulară - deformări şi contracturi (în leziunile
C4-7 umărul este dureros datorită imobilizării şi atrofiei musculare), Forţa şi
rezistenţa musculară – testare manuală, evaluarea prehensiunii mâinii
Evaluare senzorială – dermatoamele după clasificarea ASIA – sensibilitatea tactilă
fină şi grosieră, proprioceptivă şi kinestezică, stereognozie
Evaluare functionala - Observaţia clinică – evaluarea rezistenţei la efort,
controlului mimicii, al capului şi trunchiului, controlului şi coordonării motorii
Evaluarea cognitivă – capacitatea pacientului de a iniţia activităţii, de a le finaliza,
de a rezolva problemele zilnice, capacitatea de învăţare şi de comunicare
Istoricul ocupaţional şi vocaţional
Evaluare psihiatrică – impactul afecţiunii asupra pacientului
Reevaluări:
periodic
Bilanţ articular şi muscular (testing manual)
Alte forme de evaluare:
evaluare funcţională – evaluarea ADL
evaluare psiho-socială
evaluare vocaţională, evaluarea activităţilor recreaţionale, a mediului de viaţă
Identificarea problemelor:
Nivelul leziunii - clasificare ASIA
Tipul de leziune medulară:Completă /Incompletă
Obiectivele pe termen scurt şi lung ale tratamentului
(Pe termen scurt: antrenarea şederii cu coapsa la 90, folosirea mouse-ului la
computer)
Specificarea echipamentului necesar – orteze personalizate, echipamente de
susţinere standard Necesitatea echipamentelor de asistare
Necesitatea echipamentelor de asistare

Tetraplegie
C1- Paralizie
C3 -mm. faciali - -Comunicarea (poate da totală a -Depend
mestecatul, înghiţitul, indicaţii despre dureri, membrelor totală p
vorbirea, suflatul, zonele cu posibile escare, superioare şi ADL
-mm gâtului - necesităţi) inferioare şi -Depend
controlul gâtului -Comanda verbală a unor a trunchiului respirat
aparate (computer, -Necesit
jocuri, aparatură casnică, îngrijire
telefon) perman
-Utilizarea unui scaun
rulant electric prevăzut
cu aparat de respiraţie,
controlat cu bărbia
-Activităţi recreaţionale,
jocuri, computer, citit
-Activităţi vocaţionale
legate de computer
C4
 -diafragmul - -Autoalimentarea cu un Paralizie -Asisten
respiraţie pai lung totală a maximă
-mm.trapezi - -Propulsarea unui scaun membrelor ADL
ridicarea scapulei electric superioare şi -Utilizar
-mm.cervicali, -Folosirea unor orteze inferioare şi perman
mm.paravertebrali - electrice pentru membrul a trunchiului scaunul
mişcările gâtului superior sau suporturi -Asisten
pentru braţe electrice respirat
-Activităţi şcolare, parţială
profesionale (foloseşte totală
un reportofon adaptat -Necesit
pentru „notiţe”) asistenţ
perman

C5
-Mm umărului: biceps -Creşterea gradului de Deficit pe -Nivelul
brahial, brahioradial, independenţă cu ajutorul extensia şi rezisten
infra şi supraspinos, ortezelor pronaţia cardio-
deltoid – rotaţia -Autoalimentare cu cotului, respirat
externă a umărului, instrumente motilitatea extrem
abducţia orizontală adaptate/ajutătoare mâinii şi -Imposib
(cu dificultate)şi (tacâmuri cu mâner degetelor, rostogo
abducţia la 90, flexia încurbat, farfurie fixată trunchi şi MI şi de a s
cotului şi supinaţia pe suport, pahar cu fără spr
-Cu ajutorul gravitaţiei suport etc.) -Necesit
(forţă3) sunt -Îmbrăcarea trenului asistenţ
posibile: adducţia, superior cu asistenţă transfer
pronaţia, rotaţia parţială şi a trenului preveni
internă inferior cu asistenţă escarelo
maximală manage
-Efectuarea igienei vezicii u
personale (pieptănat, al colon
spălat pe dinţi, spălat pe
faţă, fardat) cu
instrumente adaptate şi
asistenţă parţială şi a băii
 (trenul superior cu
asistenţă parţială, trenul
inferior cu asistenţă
maximă)
-Activităţi cu mobilizarea
umărului şi cotului (cu
asistenţă parţială)
-Propulsarea scaunului rulant
electric chiar peste obstacole
cu asistenţă parţială şi
utilizarea scaunului rulant
manual pe distanţe mici
-Activităţi manuale cu ajutorul
ortezelor
- Condusul unei maşini cu
multiple adaptări

Paraplegie
T1-
T3 -mm. MS – toate -Independenţa -Paralizia a -Deficit moto
mişcările MS, pentru ADL, musculaturii şi control
prehensiunea, transferuri şi trunchiului şi parţial la
controlul şi utilizarea scaunului MI nivelul
coordonarea MS, rulant trunchiului
mişcări de fineţe -Toate activtăţile -Nivel redus
de comunicare, rezistenţă
recreative şi cardio-
profesionale de la respiratorie
C8, dar cu mai
multă uşurinţă

T4-
T9 -Parţial - Mm. -Independenţa -Paralizia -Deficit moto
intercostali şi mm. ADL, transferurilor, parţială a parţial la
lungi ai spatelui folosirii scanului trunchiului şi nivelul
 (sacrospinali şi rulant, activităţilor totală a trunchiului
semispinali) – sportive (adaptate), membrelor -Deficit moto
stabilizarea recreative şi inferioare total la nivelu
umărului şi parţial a profesionale membrelor
trunchiului -Rezistenţă cardio- inferioare
respiratorie mai
bună

T10-
L2 -mm. intercostali şi -Independenţa Paralizia totală -Deficit moto
parţial mm ADL, transferurilor, a membrelor total la nivelu
abdominali – folosirii scanului inferioare membrelor
mişcări respiratorii rulant, activităţilor inferioare
adecvate, stabilitate sportive (adaptate),
parţială a recreative şi
trunchiului profesionale
-Rezistenţă cardio-
respiratorie bună
-Deplasare cu
dificultate cu 2
cârje
-Condusul maşinii
cu control manual

L3-
L4 -Mm. lombari – -Deplasarea cu -Paralizie -Deficit moto
controlul şi cârje sau bastoane parţială a MI la extensia
stabilitatea canadiene coapsei, flexi
trunchiului gambei,
-Mm. flexori ai mişcările
coapsei, adductori – gleznei – deic
mişcările şoldului la mers
-Mm. cvadriceps –
extensia gambei

L5-
 S3 -Mm.extensori şi -Deplasarea cu -Paralizie -Deficit moto
abductori ai coapsei bastoane parţială a redus la nive
-Flexorii -Controlul voluntar gambei şi gambei şi
genunchiului al micţiunii, piciorului piciorului
-Mm. gambei – defecaţiei şi
controlul parţial al funcţiei sexuale
MI -Condusul unei
maşini normale

Obiective:
dezvoltarea independenţei maximale în toate aspectele ADL şi I-ADL
(autoîngrijire, mobilitate şi transferuri, activităţi casnice, îngrijirea copiilor)
desfăşurarea unor activităţi recreative şi potenţial productive (activităţi
vocaţionale şi educaţionale)
ameliorarea deficitului psihic
antrenamentul pentru folosirea scaunului cu rotile şi a echipamentelor de
asistare
asigurarea accesibilităţii şi siguranţei locuinţei prin adaptarea acesteia
instruirea persoanelor de însoţire
Tratamentul de reabilitare al TVM presupune mai multe faze de recuperare:
faza acută – pacientul este imobilizat la pat pentru stabilizarea leziunilor coloanei
vertebrale, necesitând îngrijire medicală continuă
faza de mobilizare sau faza de reabilitare activă, când pacientul poate sta în
scaunul rulant
faza de „externare” (discharge) – pacientul este pregătit pentru întoarcerea
acasă
faza postdischarge – la domiciliu
Faza acută :
pacientul este imobilizat la pat
sunt interzise mişcările coloanei vertebrale (flexie, extensie, rotaţie)
se poziţionează pacientul în pat
se execută mobilizări active şi active asistate la nivelul segmentelor la care forţa
musculară permite acest lucru
pacientul este încurajat să se alimenteze singur, să se spele pe dinţi, să se
pieptene, să scrie (pe măsura posibilităţilor)
se evaluează necesitatea unor orteze de mână
se începe educaţia pacientului şi familiei
pe măsură ce se stabilizează pacientul din punct de vedere medical, se
antrenează mâna şi ADL, precum şi toleranţa la ridicare
Faza de mobilizare sau faza de reabilitare activă
se antrenează ridicarea în şezut
pacientul poate sta în scaunul rulant
se iniţiază metodele de reducere a presiunii în poziţia şezând cu scopul prevenirii
escarelor în special la nivelul proeminenţelor osoase ischiatice, trohanteriene şi
sacrate
continuarea exerciţiilor ROM active şi pasive pentru a preveni contracturile la
nivelul membrelor superioare cu forţă musculară ce permite acest lucru
ortezarea coatelor pentru a preveni contracturile
tonifiere musculară prin exerciţii rezistive progresive şi activităţi rezistive
reeducare prin EMG biofeedback
stimulare electrică funcţională pentru creşterea masei musculare şi
îmbunătăţirea circulaţiei locale, cu rol de a preveni hipotensiunea ortostatică,
îmbunătăţi mersul şi prehensiunea
furnizarea şi antrenarea pacientului în utilizarea de instrumente ajutătoare
pentru desfăşurarea unor activităţi pe care nu poate să le realizeze independent.
(alimentaţie, îmbrăcare, transfer)
evaluarea, prescrierea, adaptarea şi instruirea pacientului să folosească scaunul
rulant.
câştigarea independenţei ADL
furnizarea suportului psihologic
educarea pacientului privind variate subiecte ca accesibilitatea în locuinţe, primul
ajutor în incendii,sexualitate etc.
educaţia familiei privind exerciţiile de mobilizareşi poziţionarea membrelor
superioare la pacient, prevenirea escarelor, alegerea scaunului rulant potrivit.
Faza de „externare” (discharge)
pacientul este pregătit pentru întoarcerea acasă
pacientul decide de ce abilităţi are nevoie şi pe care să le antreneze înainte de
întoarcerea acasă.
continuarea zilnică a exerciţiilor ROM pasive
abilităţi ADL complexe (exemplu: îmbrăcarea în scaun rulant)
exersarea unei rutine zilnice (ca la întoarcerea acasă, în mediul familial) dacă e
posibil
evaluarea pacientului pentru independenţă funcţională la locul de muncă şi
discutarea viitoarelor opţiuni de muncă incluzând serviciile de recuperare
vocaţională.
educarea pacientului privind societatea, asociaţiile şi persoanele cu aceeleaşi
probleme ca şi el, avantajele şi drepturile financiare şi legale pe carte i le oferă
societatea, suportul necesar.
Echipamente de asistare
Mijloace ajutătoare pentru mers: scaun rulant – cârje
Echipamente auxiliare: perne şi saltele pentru scăderea presiunii
Echipamente adaptate: computer cu tastaură specială (activată cu capul, bărbia,
degetul mare)
Aparatură auxiliară pentru scaunul rulant
Faza postdischarge – la domiciliu
pacientul este programat pentru terapie după externare
antrenarea forţei musculare care va creşte în următorii 2 ani post externare
antrenarea ADL intensivă
antrenarea vocaţională
accesul la tehnologia computerizată dacă este posibil în funcţie de pacient
reevaluarea activităţii musculare

Traumatismele craniocerebrale (TCC)

Definiție
•Traumatismele craniocerebrale (TCC) reprezintă leziuni apărute în urma unor
traumatisme care afectează creierul direct sau indirect.
•Cele mai frecvente cauze sunt traumatismele rutiere, căderile de la înălţime, acte
de violenţă şi traumatismele sportive.
•TCC sunt de 2 ori mai frecvente la bărbaţi decât la femei
LCT (leziunea traumatică cerebrală)
•este suspicionată dacă a existat o lovitură semnificativă la nivelul capului și/sau o
alterare sau pierdere a conștienței în momentul lezării (Braddom, 2011)
Scala Glasgow pentru comă
Ușoare
Moderate
Severe
Tipuri de TCC
•Contuzii craniene – traumatisme craniene fără afectarea conştienţei
•TCC propriu-zise – cu tulburări sau pierdere de conştienţă, vărsături, cefalee
intensă
–TCC benigne – comoţie cerebrală – pierderea de scurtă durată a conştienţei (mai
puţin de 6 ore), fără tulburări vegetative sau semne neurologice permanente
–TCC severe – hematoame cerebrale (necesită intervenţie neurochirurgicală),
coma poate dura câteva săptămâni
–TCC grave– coma şi tulburările vegetative majore se instalează de la început,
prognosticul vital este rezervat, coma este cronică, de durată imprevizibilă, cu risc
de complicaţii secundare majore
Consecinţele TCC
•sunt invaliditante, afectarea fiind de natură fizică, cognitivă şi psihosocială.
•Amploarea şi gravitatea afectării depind de:
–tipul de leziune craniocerebrală,
–localizarea şi mărimea leziunii,
–nivelul de conştienţă iniţial posttraumatic,
–durata comei dacă aceasta s-a instalat,
–vârsta pacientului (Willard&Spackman’s Occupational Therapy , 2003)

•Supraviețuitorii unui TCC grav tind să obțină cele mai mari câștiguri în mobilitate,
abilități funcționale și limbaj în primele 3 - 6 luni, la fel ca pacienții post AVC.
•Performanța optimă, cum ar fi capacitatea de a face o sarcină complexă, cu
desfășurare cronologică sau o sarcină nouă, se recuperează mai lent.
•Unii pacienți continuă să se îmbunătățească timp de câțiva ani în mod distinct
(Dobkin, 2003)
•Pacienții tineri cu deficiențe fixe învață probabil noi abilități și își fac adaptări cu
ajutor supravegheat și pe cont propriu la nesfârșit, pe măsură ce apare nevoia
Evaluarea şi intervenţia terapeutică ocupaţională
vor avea în vedere:
•tipul şi localizarea leziunii,
• gradul de conştienţă,
•tipurile de deficit,
•ariile ocupaţionale afectate,
•factorii contextuali.
Tipuri de deficit:
•Deficitul motor: afectare de tonus, scăderea amplitudinii de mişcare
•Deficit de control postural şi de coordonare
•Deficit senztiv
•Deficit cognitiv: de orientare, de atenţie, memorie, secvenţializare, organizare
•Deficit de percepţie vizuală - relaţii spaţiale, dimensiuni, poziţie în spaţiu
•Deficit de comunicare şi limbaj
•Deficit emoţional şi de comportament
•Toate ariile ocupaţionale sunt afectate: ADL, IADL, educaţie, profesie, activităţi
recreative şi participarea socială
Evaluare TO
•Nivelurile Rancho Los Amigos – Scala funcționării cognitive
•Stadiul acut
–Scala Glasgow pentru comă – nu o aplică TO dar este utilă pentru cuantificarea
stării de conștiență și prognostic
–Western NeuroSensory Stimulation Profile (WNSSP)
–Scala de recuperare pentru comă (Coma Recovery Scale - CRS)
•Stadiul intraspitalicesc
–Functional Independence Measure (FIM)
–Functional Assesment Measure (FAM)
–Assesment of Motor and Process Skills (AMPS)
–Loewenstein Occupational Therapy Cognitive Assesment (LOTCA)
–Kitchen Task Assesment (KTA)
•Stadiul postacut
–Canadian Occupational Performance Measure (COPM)
–Safety Assesment of Function and the Environment for Rehabilitation (SAFER)
–Inerest Checklist
Scala Glasgow pentru comă (GCS)
•Ochii
–Se deschid spontan 4
–Se deschid la comanda verbală 3
–Se deschid la stimuli dureroși 2
–Nicio reacție 1
•Răspunsul verbal
–Orientat și conversează 5
–Dezorientat și conversează 4
–Cuvinte nepotrivite 3
–Sunete neinteligibile 2
–Nicio reacție 1
•Răspunsul motor
–Execută comenzi verbale 6
–Răspunde la stimuli dureroși prin
•Localizare logică 5
•Retragere 4
•Poziționare în flexie 3
•Poziționare în extensie 2
•Nicio reacție 1
•Scor GCS 3-15
GCS
•Evaluare primară
•Severitatea leziunii
–Redusă - GCS 13-15 – evaluare UPU – nu necesită spitalizare/spitalizare minimă
–Moderată - GCS 9-12
–Severă - GCS 3-8
Nivelurile Rancho Los Amigos – Scala funcționării cognitive
•Nivelul I – nicio reacție (nu reacționează la stimuli externi și pare adormit)
•Nivelul II – răspuns generalizat (reacționează la stimuli externi într-o manieră
nespecifică, inconsecventă și ilogică, cu răspunsuri stereotipe și limitate)
•Nivelul III – răspuns localizat (reacționează la stimuli externi într-o manieră
nespecifică și inconsecventă, cu întârzieri, dar poate urma unele comenzi simple
pentru acțiunea motorie)
•Nivelul IV – răspuns confuz, agitat (prezintă comportamente bizare, ilogice,
incoerente sau inadecvate, nu are capacitate de rememorare pe termen scurt și
atenția este de scurtă durată și nonselectivă)
•Nivelul V – răspuns confuz, inadecvat (prezintă reacții aleatorii, inadecvate și
ilogice la stimuli complecși sau nestructurați. Comenzile simple sunt urmate
consecvent, memoria și atenția selectivă sunt deteriorate, informațiile noi nu sunt
reținute)
•Nivelul VI - răspuns confuz, adecvat (prezintă reacții adecvate contextual, logice,
dependente de stimulul extern pentru ghidare. Există o executare a sarcinilor
reînvățate dar nu și a celor noi, iar problemele cu memoria recentă persistă)
•Nivelul VII – răspuns automat, adecvat (se comportă adecvat în contexte
familiare, execută rutinele zilnice automat și prezintă capacitate de execuție a
noilor sarcini la rate mai mici decât cele normale. Inițiază interacțiuni sociale dar
judecata rămâne perturbată)
•Nivelul VIII – răspuns logic, adecvat (Este orientat și reacționează la mediu, dar
capacitățile de raționare abstractă sunt reduse, sub nivelurile premorbide)
Recuperarea în traumatismele cerebrale presupune mai multe stadii evolutive în
funcţie de statusul cognitiv al clientului
•Faza de comă
•Faza de trezire din comă
•Faza sechelară - de reabilitare propriu-zisă
Faza de comă
•Coma – stare de inconștiență patologică în care ochii rămân închiși și nu există
nici o dovadă de activitate motorie voluntară
•Starea vegetativă – urmează comei, există unele dovezi de trezire - deschiderea
ochilor fără răspunsuri continue sau reproductibile la mediu
•Starea minimă de conștiență – există dovezi clare, reproductibile de
autoconștiență sau conștientizare a mediului (urmează comenzile, verbalizează
inteligibil, răspunsuri tip da-nu, mișcări sau răspunsuri emoționale legate de
stimuli din mediu)
Faza de comă
•Durată imprevizibilă
•Evitarea complicațiilor ortopedice, respiratorii și cutanate
•În contextul evaluării terapeutul ocupaţional va obţine date de la familie referitor
la istoricul ocupaţional al clientului, va evalua mişcările active şi pasive şi răspunsul
la stimuli externi pentru a releva perioada de tranziţie de la stadiul comatos la cel
de trezire (Willard&Spackman’s Occupational Therapy , 2003)
•Intervenţia terapeutică ocupaţională se concentrează pe educaţia familiei,
strategii profilactice pentru menţinerea mobilităţii articulare, a integrităţii
cutanate şi a funcţiei respiratorii, managementul tonusului muscular, stimularea
răspunsului la stimuli externi.
Faza de trezire din comă
•Durată variabilă (chiar luni), se realizează progresiv
•Evaluare (Coma Recovery Scale – scala revenirii din comă) – spitalizare la
Reabilitare/Instituții de îngrijire pe termen lung
Faza de reabilitare intraspitalicească
•Echipă multidisciplinară
–Medic de recuperare
–Fizioterapeuți
–Terapeuți ocupaționali
–Specialiști în deficiențe de limbaj și deglutiție
–Neuropsihologi (relația creier-comportament)
–Asistente medicale
–Manageri de caz
Faza de reabilitare intraspitalicească
•Mediu favorabil cu stimuli pozitivi pentru reluarea relației cu mediul
•Înțelegerea și (re)învățarea mediului înconjurător – progresiv
•Selectarea stimulilor
–Mijloace audio – vizuale: comunicare verbală (precoce, abundentă), audiții
radiofonice permanente, televizor - ajută pacientul să realizeze derularea
temporară a zilei – fără suprastimulare!!!
–Schimbări frecvente de poziție
–Stimuli olfactivi, gustativi, tactili și afectivi (dar fără exagerare – capacitate de
”absorbție” limitată) – rol major al familiei!!!
•Mediul de viață:
–încă din faza de trezire se recomandă ca pacientul să fie plasat într-o cameră cu
libertate totală de mișcare – saltele chiar și pe sol, numeroase perne, fotolii
confortabile
–Puncte de referință – calendar, ceas de perete, poze cu familia, animalele de
companie, locurile preferate
•Program zilnic structurat, repetitiv – fazat
Faza de reabilitare intraspitalicească
•Îmbunătățirea funcțiilor motorii grosiere și fine și a abilităților prin sarcini și
activități semnificative
•Reeducarea deglutiției
•Reeducare respiratorie
•Reabilitarea progresivă a ADL și I ADL cu creșterea independenței
•Orteze statice și dinamice
•Mijloace ajutătoare pentru mers
•Alte dispozitive asistive – sisteme de asistență locomotorie care asigură
susținerea greutății corporale (artromot, lokomat), orteze de mers robotice etc.
•Educarea și suportul familiei
Faza de reabilitare intraspitalicească
•Adaptarea la ritmul circadian - trezire diurnă- somn nocturn
•Eliminarea utilizării de medicamente cu acțiune centrală pentru somn, agitație și
durere.
•Eliminarea surselor de durere
•Stimularea conștientizării mediului înconjurător și menținerii atenției
•Găsirea de indicii și strategii care cresc atenția selectivă și distributivă
•Formarea și consolidarea comportamentelor acceptabile și reducerea
comportamentelor dezinhibate.
•Încurajarea conștientizării de sine și responsabilizarea pentru aspectele legate de
îngrijire.
•Evitarea supraîncărcării capacității de memorie și atenție în timpul sarcinilor de
lucru
•Creșterea vitezei și preciziei sarcinilor
•Dezvoltarea de strategii compensatorii pentru memorie și funcțiile executive
(capacitatea de a organiza, planifica, executa și modifica funcțiile cognitive,
control cognitiv)
•Încurajarea și monitorizarea interacțiunilor sociale cu personalul, familia și
prietenii
Faza de reabilitare post-acută
•Durează luni-ani
•Rezultate mai bune pentru come sub 2 luni (Xhardez, 2004)
•Evaluare analitică – bilanț funcțional, tulburări fizice și psihice
•Se ține cont de capacitatea de înțelegere, de atenție, de dificultățile de
coordonare, de spasticitate și de pragul de oboseală
•Colaborare interdisciplinară strânsă – fiziokinetoterapeut, psiholog, logoped,
terapeut ocupațional
Faza de reabilitare
•Maximizarea abilităților pentru ADL și IADL
•Modificări în mediul casnic
•Echipamente adaptative
Faza de reabilitare
•Readaptarea la mediul familial
•Mediul exterior fizic și social
•Reintegrare profesională
•Participarea la activități recreative (hobby-uri vechi sau noi)
•Sporturi adaptate
–Ameliorarea funcției motrice și cardio-respiratorii
–Stimularea atenției – spațiale, senzoriale, corporale, temporale
–Stimularea memoriei – pe termen scurt, orientată pe activitate, pe termen lung
–Stimularea gesturilor și praxiilor
–Resocializare
Reintegrare profesională – factori predictivi
•Status intelectual și profesional favorabil prelezional
•Durată scurtă a comei și amneziei posttraumatice
•Imbunătățire rapidă a stării cognitive - în special pentru memoria verbală, viteza
de procesare a informațiilor și comunicarea pragmatică
•Autocontrol comportamental
•Capacitate crescută de învățare
•Fără depresie și anxietate (semnificative clinic)
•Suport familial adecvat

Terapia ocupațională în politraumatisme

Definiție
•Două sau mai multe leziuni de regiuni anatomice sau organe, una dintre el
putând fi cu risc vital, care determină incapacitate fizică, cognitivă, psihologică sau
dizabilitate funcțională și psihosocială
Din definiție trebuie retinute doua elemente:
•Termenul de leziuni traumatice asociate și simultane
•Termenul de risc vital primar.
Generalități
•cauză de deces şi invaliditate în toate ţările din lume, la toate grupele de vârstă,
în special la tineri
•în topul primelor trei cauze importante de mortalitate
• una dintre primele cauze de invaliditate definitivă, implicând astfel costuri
sociale şi economice uriaşe.
Cauze
•Căderi
•Accidente rutiere
•Violență
•Incendii
Abordare terapeutică
•Urgență – salvarea vieții
•Stabilizarea fizică
•Reabilitare funcțională
Rolul TO în politraumatisme
•Servicii de terapie ocupațională intensive pe termen lung
•Intervenție în toate etapele terapeutice de la faza intraspitalicească, faza de
recuperare și până la reintegrarea socială și profesională
•Completarea reabilitării fizice și cognitive prin suport psihologic și emoțional
adresat efectelor dizabilitării atât pe termen scurt cât și pe termen lung, inclusiv
ale sindromului de stres posttraumatic
Abordare terapeutică ocupațională
•Identificarea nivelului de independență care poate fi obținut
•Identificarea strategiilor pentru obținerea performanței funcționale
•Identificarea impreună cu pacientul a activităților importante și necesare pentru
acesta
Evaluarea TO
•Evaluarea factorilor fizici, cognitivi și psihosociali cu impact asupra performanței
ocupaționale
•Evaluarea activităților - analiza sarcinilor ocupaționale
•Evaluarea mediului fizic, familial și social
•Identificarea barierelor
Intervenția TO - Obiective
•Optimizarea sau reabilitarea performanței funcționale și abilitățlor de participare
la activități semnificative sau necesare vieții în conformitate cu rolurile
ocupaționale
Faza post-acută – intraspitalicească
•Intervenție precoce când pacientul este stabilizat din punct de vedere medical
•Activități de autoîngrijire – spălare pe dinți, pe față, pieptănat, alimentare
•Transferuri - schimbări de poziție în pat (dacă starea medicală permite!)
•Îngrijirea rănilor
•Prevenirea escarelor
•Aplicarea de orteze statice și dinamice
•Terapie manuală și exerciții terapeutice pentru creșterea mobilității, forței, și
toleranței la activitate în ADL
•Antrenarea oculomotorie și a vederii binoculare și antrenarea percepției vizuale
•Educația familiei
Faza de reabilitare la domiciliu
•Antrenarea coordonării motorii fine și grosiere, activități de dexteritate cum ar fi
închiderea nasturilor la cămașă, utilizarea computerului, deplasarea cu aranjarea
veselei pe rafturi
•Adaptări și modificări cum ar fi indicarea și fabricarea ortezelor necesare
performării ADL sau pentru activitățile recreaționale (proteze cu dispozitive
terminale utilizabile la înot)
•Educarea pacientului și familiei și învățarea incorporării noilor strategii în
obiceiuri, rutine și stil de viață
Faza de reabilitare la domiciliu
•Dezvoltarea unor strategii de autocontrol și motivație intrinsecă pentru a
diminua efectele adverse comportamentale (de exemplu în sindromul de stres
posttraumatic )
•Antrenament cognitiv pentru creșterea funcțiilor executive - strategii de
rezolvare a problemelor și îmbunătățirea memoriei, atenției și stimei de sine
Reintegrare în comunitate
•Antrenamentul activitățlor pentru progresarea spre independență în familie și
societate cât și în rolurile profesionale pentru reluarea veniturilor și stabilității
economice
• Reabilitarea conducerii vehiculelor (managementul anxietății și siguranța
circulației când pacientul este expus la circumstanțe percepute ca amenințătoare
cum ar fi lovirea (being boxed) cu alte mașini, zgomote mari și obiecte/elemente
neașteptate în trafic sau pe marginea drumului

AMPUTAŢII ŞI PROTEZE

AMPUTAŢIA
•actul chirurgical prin care se îndepărtează un segment de membru lezat sau
nociv pentru existenţă (traumatisme, arsuri, infecţii, diabet, boli vasculare etc.)
•Obiectiv: obţinerea unui organ funcţional în vederea protezării (chirurgie
reconstructivă)
AMPUTAŢII “CONGENITALE”
•Individul se naşte fără unul sau mai multe membre (amelie)/segmente de
membru (meromelie)/mână atașată direct de trunchi (focomelie)
•Cauze genetice, teratogene etc.
Principii generale pentru amputații
• bontul să fie acoperit de tegumente şi de muşchi tonici (mm. au rol protector,
mecanic, asigură troficitatea ţesuturilor), să aibă lungime adecvată şi mobilitate
amplă
• bontul să aibă formă regulată (cilindrică)
• bontul să nu fie dureros, să nu aibă tulburări circulatorii, cicatrici vicioase,
procidenţe dureroase, nevroame
Procedee (după forma anatomo-clinică)
1. Amputaţia tipică cu bont închis
- în traumatisme necomplicate, arteriopatii, neoplasme
- tehnica raportată la nivelul anatomic, proteză şi vârstă (mm. tinerilor se retractă
mai mult)
- evoluţia post-operatorie a bontului - modificări morfofiziologice:
 bontul tânăr - tumefiat, sensibil
 bontul matur - la câteva luni, după resorbţia edemului
- mm. hipotrofici, hipovascularizație, osteoporoză
protezare în etape
 program de KT
proteza definitivă se aplică pe bontul matur
2. Amputaţia atipică cu bont deschis
- în urgenţe - zdrobiri, gangrene difuze, osteomielite şi artrite septice grave,
arterite suprainfectate
- se operează în focarul de distrucţie celulară (se practica secţionarea părţilor moi
distruse)  bont primar
- se reintervine chir. pt. corectarea bontului în vederea protezării
PROTEZAREA
•urmăreşte realizarea unei unităţi funcţionale prin adaptarea reciprocă dintre
bont şi proteză (fitting) în scopul recuperării pacienților cu amputaţii ale
membrelor
•reconstituirea formei şi fiziologiei segmentului (obţinerea funcţionalităţii)
Indicaţii generale
•tipul de proteză - după nivelul amputaţiei, evoluţia bontului, vârstă, sex, profesie
•2etape
 provizorie - de spital
–se începe reeducarea funcțională
–accelerează maturarea bontului
 definitivă - după 6-12 luni
RECUPERAREA ÎN AMPUTAŢII ŞI PROTEZE
•Obiectivul major al recuperării este obţinerea funcţionalităţii prin utilizarea la
capacitate maximă a membrelor restante şi a bontului cu o coordonare optimă cu
proteza.
Amputațiile și protezările de membru superior
Abordarea în stadiul acut
•Preamputarea
•Postamputarea acută
Preamputarea
–Echipă multidisciplinară chirurgie + recuperare
–Educare, consiliere pacient și familie
–”Vizitator pereche” – voluntar amputat
Postamputarea acută
•Impact emoțional major!!!
•Obiective
–Stimularea vindecării plăgii – prevenirea și controlul infecțiilor
–Controlul durerii
–Controlul edemului
–Prevenirea contracturilor
–Instruirea preprotetică
–Antrenamentul cu proteză
Controlul durerii
•Durere postoperatorie de bont /durere în membrul fantomă
•Tehnici de desensibilizare – compresiune, tapotare, masaj, TENS, termoterapie
•Folosirea oglinzii pentru a păcăli vizual creierul – pentru durerea în mebrul
fantomă (Ramachandran, Rogers-Ramachandran 1996)
•!!! Durere psihologică
Controlul edemului
•Pe tot restul vieții
•Fără complicații
–pansament rigid postoperator (material special – IPORD immediate
postoperative rigid dressing)
–Se înlocuiește după 5-7 zile
–Se pot monta articulații și dispozitive terminale – proteză postoperatorie
imediată
•Defecte tisulare mari, arsuri, infecții postoperatorii
–Drenaj, pansamente cu presiune negativă, pansament compresiv moale
–Se urmărește forma regulată a bontului
–După vindecarea pielii – dispozitive de retractare și/sau garnituri siliconate
Prevenirea contracturilor
•Mobilizări precoce
•Mobilizări în cadrul ADL
•!!! Osificări heterotopice la nivelul bontului – abordare chirurgicală
Antrenamentul cu proteză
•Instruire preprotetică
•Instruire protetică
•Instruire protetică avansată
Instruirea preprotetică
•Ideal – cât mai precoce, fabricarea și adaptarea protezei în 4-8 săptămâni
•Asimetrie corp (ridicare umăr, rotație scapulară)
–Poziționare neutră a bontului
–Corectare posturală în oglindă
–Recunoașterea pozițiilor și posturilor anormale în ADL
Antrenamentul cu proteză
•Învățarea componentelor protezei
•Învățarea îmbrăcării și scoaterii protezei
•Învățarea întreținerii protezei
•Învățarea inspectării și îngrijirii zilnice a membrului restant (eventuale iritații)
•Instruire premioelectrică în cazul utilizării protezei mioelectrice – învățarea
controlului muscular
Antrenamentul cu proteză
•Familiarizare cu proteza - Purtare progresivă (8 ore/zi)
•Antrenamentul controlului componentelor protezei
–Elemente de mișcare posibile: întindere, prindere, mutare, poziționare, eliberare
(antrenamente cu cuburi, bureți, tampoane de vată etc)
Antrenamentul cu proteză
•Antrenament ADL
•Înțelegerea rolului estetic al protezei
•Activități realizate cu o mână - Utilizarea mâinii dominante = mâna
reală/sănătoasă
•Membrul protezat este pentru ajutor (rol funcțional minor)
•Sarcini grosiere – stabilizare obiecte, împingere, asistare
•Învățarea sarcinilor repetitive (tastat)
•Antrenament I-ADL
•Recreere și sport
•Activități profesionale
Tehnologie avansată Mâna bionică
•Motoare (pentru fiecare deget) și senzori
Tehnologie avansată
•Neuroproteze
–Proteze inteligente cu feedback senzorial
–Redirijarea nervilor neutilizați pe mușchii funcționali (pectoral) – reinervație
musculară orientată
–Electrozi implantați atât în mușchi cât și în creier – pot sesiza impulsurile
nervoase, algoritmi de prelucrare a semnalului
–Program de recuperare și TO în realitatea virtuală

TERAPIA OCUPAȚIONALĂ LA PACIENȚII CU AMPUTAŢII ŞI

PROTEZE DE MEMBRU INFERIOR
AMPUTAŢIA
•actul chirurgical prin care se îndepărtează un segment devenit nefuncțional și
nociv pt. existenţă (traumatisme, infecţii, diabet, boli vasculare etc.)
•Obiectiv: obţinerea unui organ funcţional în vederea protezării (chirurgie
reconstructivă)
Tipuri de amputaţii
•amputaţia coapsei
• interilioabdominal - excepţional, în neoplasme de bazin
•dezarticulaţia şoldului şi amputaţia la 5cm de la trohanterul mic
•la unirea 1/3 medie cu 1/3 distală - de elecţie
•osteomioplastică – 4 lambouri situate în cruce peste os - prin contracţie mm. se
combate atrofia mm. şi tulb. vasc
•supracondiliană - ca I etapă la copii pe considerente de creştere scheletală
•amputaţia gambei
•la 1/2 gambă - de elecţie
•la extremit. proximală -se evită, este dificil de protezat
•amputaţia piciorului  interepifizară Syme - permite sprijinul bontului pe sol
•Tarsometatarsiană
•Lisfranc
•transmetatarsiană Sharp-McKittrick - păstează inserţia gambierului ant. şi un braţ
de pârghie mai lung; se foloseşte gheată ortopedică pt. mers
•amputaţia degetelor
• în rachetă
• bivalv - nu necesită gheată ortopedică
PROTEZAREA
•urmăreşte realizarea unei unităţi funcţionale prin adaptarea reciprocă dintre
bont şi proteză (fitting) în scopul recuperării invalizilor cu amputaţii ale membrelor
•reconstituirea formei şi fiziologiei segmentului (obţinerea funcţionalităţii)
→crește calitatea vieții
•Potențial funcțional maxim (Oscar Pistorius (amputații transtibiale bilaterale)
100msprint – record 10.91sec. (aprilie 2007), Usain Bolt 9.69sec (J.O. 2008) )
Tipuri de amputații
•Închise (boli arteriale)
•Deschise (traumatisme severe, infecții necontrolabile)
•În ghilotină – deschisă , transversală – circulară – pentru pacienții în stare foarte
gravă (infecție masivă, necontrolabilă, gangrenă gazoasă)
Elementele componente ale unei proteze
•manşonul
•segmentul de înlocuit şi sistemul de susţinere
•dispozitive de suspendare a protezei la corp
Indicaţii generale
•Șansele de protezare depind de:
•etiologia amputației (rate mici pentru diabet și boli vasculare)
•nivelul de amputație (rate mici pt amputații proximale)
•vârsta pacientului (rate mici la vârste înaintate)

•Tipul de proteză
• după nivelul amputaţiei,
•evoluţia bontului,
•vârstă,
•sex,
•profesie
Particularităţi legate de vârsta pacientului:
•La copii – corecţia şi adaptarea protezei cu vârsta şi dezvoltarea somatică
•Adultul la 40 de ani – în cazul amputaţiei de coapsă cheltuiala energetică pentru
deplasare este cu 65% mai mare decât la un adult normal care se deplasează cu
aceeaşi viteză
•Persoanele vârstnice pot beneficia de proteză numai dacă starea generală şi cea
vasculară permite creşterea capacităţii de efort fizic. Se pot deplasa pe distanţe
scurte cu ajutorul cârjelor
RECUPERAREA ÎN AMPUTAŢII ŞI PROTEZE
•Obiectivul major al recuperării este obţinerea funcţionalităţii prin utilizarea la
capacitate maximă a membrelor restante şi a bontului cu o coordonare optimă cu
proteza.
•Reabilitarea funcțională - 1+2etape
 preamputație
 protezare provizorie - de spital
–se începe reeducarea mersului
–accelerează maturarea bontului
 protezare definitivă - după 6-12 luni

Faza de preamputație
•Obiective:
•Stabilizarea medicală
•Evaluarea nivelului de amputație
•Controlul durerii
•Sprijinul psihologic
Nivelul amputației
•Chopart (transtarsiană cu dezarticulare), Lisfranc (transometatarsiană cu
dezarticulare) – deplasarea pe distanță scurtă fără proteză/braț de pârghie scurt -
dificultăți în montarea protezei, deformare în varus equin
•amputația transtibială și Syme –performanță bună a protezei, mers stabil

•Program de reabilitare funcțională

•Mobilizări
•Întinderi
•Tonifierea viitoarelor segmentelor restante
•Instruirea pentru mers
Controlul durerii
Sprijinul psihologic – educația pacientului, discuții cu pacienți protezați
Recuperarea postoperatorie se desfăşoară în 3 etape:
•perioada imediat postoperatorie - zilele 1-25 (sfârşitul primei luni)
•folosirea unei proteze de antrenament – 2-6 luni
•după montarea protezei definitive
Complicaţii:
•Edemul prelungit anormal al bontului
•Tulburări circulatorii la nivelul bontului
•Escare la nivelul bontului
•Neadaptarea corectă a protezei cu bontul
•Tulburări circulatorii
•Atrofii musculare
•Contracturi
•Posturi incorecte
Perioada imediat postoperatorie - zilele 1-25 (sfârşitul primei luni)
•pacientul este la pat, perioadele de ridicare sunt scurte – progresive
•Poziționarea corectă!!!
•Prevenirea contracturilor de șold și genunchi (NU perne sub genunchi, NU pernă
de abducție CF între MI)
•Mobilizare precoce - schimbări de poziție, transferuri
•se pune accent pe exerciţii respiratorii, circulatorii, exerciţii generale pentru
membrele restante
•după cicatrizarea bontului (zilele 15-20): exerciţii de tonifiere a musculaturii
bontului – izometrice şi izotonice
•antrenarea ADL (autoîngrijire)
Perioada imediat postoperatorie - zilele 1-25 (sfârşitul primei luni)
•Învăţarea îngrijirii bontului
•Controlul edemului
•Bandaje elastice compresive
•Șosete tubulare elastice
•Pansamente rigide fixe/detașabile la amputațiile transtibiale
Perioada imediat postoperatorie - zilele 1-25 (sfârşitul primei luni)
•Când devine posibil: ridicarea progresivă a pacientului, antrenarea mersului între
bare paralele ( ! nu se ridică pacientul fără bandajul elastic compresiv, iar ulterior
fără proteza de antrenament)
•Antrenarea ortostatismului și echilibrului – bare paralele, țopăit, cadru, cârje
•Prescriere și antrenament pentru scaunul cu rotile
•Scaune cu rotile cu prelungire pentru sprijinul bontului, mecanisme
antirăsturnare (centrul de greutate e deplasat în sus și posterior!!!, mai ales la cei
cu amputații bilaterale))
•Sprijin parțial la nivelul mulajului
Folosirea unei proteze de antrenament ziua 25 - sfârşitul lunii a 2-a (a 6-a)
•învăţarea montării protezei
•învăţarea igienei bontului
•ridicarea cu proteză – verificarea stării acesteia
•exerciţii de echilibru static şi dinamic cu şi fără proteză, reacţii anticădere
(antrenament proprioceptiv)
Folosirea unei proteze de antrenament ziua 25 - sfârşitul lunii a 2-a (a 6-a)
•antrenarea mersului – trecere progresivă de la mersul între bare paralele la mers
în afara barelor
•antrenarea unor situaţii curente – scări, mers pe teren accidentat
•exerciţii de creştere a forţei şi rezistenţei pentru membrele restante sănătoase
cât şi pentru musculatura restantă a bontului, atât cu proteză cât şi fără
•reantrenament progresiv la efort
•reeducarea ADL,
•antrenament cu echipamente adaptative
•activităţi recreative
•terapie acvatică – înot, jocuri acvatice, exerciţii de tonifiere musculară contra
rezistenţei apei
După montarea protezei definitive:
•Instalarea/ dezinstalarea protezei
•corecţia mersului
•exerciţii funcţionale
•exerciţii generale de recuperare (ca şi în etapa a 2-a dar progresând în
intensitate, durată, complexitate)
•! Consumul de energie în timpul mersului – oboseală
•Scaun cu rotile pentru distanțe lungi
•Modificări în mediul domestic pentru independența funcțională – adaptare
mobilier (scaun toaletă, duș/cadă)
•(Re)integrare profesională
•Sport adaptat

Activitatea fizică adaptată

Activitatea motrică adaptată (AMA)

Activitatea fizică, mişcarea şi sportul pentru persoanele cu nevoi speciale
Adaptarea unor activităţi fizice şi sportive la persoane a căror condiţie fizică şi
psihică necesită modificări speciale
Adaptare=modificare,ajustare şi acomodare în concordanţăcu datele obţinute la
evaluare

-la nivel de organ sau aparat > infirmitate (impairment) = orice pierdere sau
anormalitate a unei structuri sau funcţii psihologice, fiziologice sau anatomice
-la nivelul individului ca întreg > incapacitate (disability) = restricţia sau pierderea
aptitudinii de a executa o activitate considerată ca normală (obişnuită) pentru
individ
-la nivelul integrării sociale a individului > handicap (handicap)= dificultatea de a
realiza relaţii normale cu mediul de viaţă, în concordanţă cu vârsta, sexul,
condiţiile sociale şi culturale ale individului
Fractura col femural
Mers dificil
Incapacitate de deplasare/mobilitate domestică și socială
Nu poate lucra pe schele (muncitor în construcții), nu poate alerga la maraton
AMA - obiective
Terapeutic: ameliorarea sau menţinerea capacităţilor fizice şi psihice ale
pacientului
Educativ: educaţia fizică în şcoli
Recreativ: divertisment şi ocuparea plăcută a timpului liber ("sportul pentru toţi")
Competitiv: performanţă sportivă
AMA
Sport de recuperare/reabilitare
Educaţie fizică şi sport în şcoli
Sport recreativ sau/şi de grup
Sport de performanţă
AFA
Recuperare medicală: kinetoterapie şi terapie ocupaţională
Educaţia fizică terapeutică (educaţia fizică adaptată, gimnastica terapeutică)
Recreerea
Sportul terapeutic
Sportul la persoanele cu handicap
Efecte fizice:
–Controlul mişcării, al echilibrului şi amplitudinii articulare
–O mai bună rezistenţă fizică şi creşterea capitalului de sănătate

Sportul la persoanele cu handicap

Efecte psihologice:
–Încredere în sine şi valorizarea propriei persoane
–Schimbarea atitudinii familiei şi persoanelor din jurul celei cu handicap datorită
performanţelor acesteia
la persoanele cu handicap
Efecte sociale:
–integrarea în echipă
–dezvoltarea autonomiei
Alegerea sportului practicat se stabileşte în funcţie de posibilităţi dar şi de
elementele care trebuie reeducate şi dezvoltate la fiecare pacient. Pentru
orientare este necesar un consult medico sportiv care urmăreşte:
orientarea sportivului
determinarea aptitudinilor şi contraindicaţiilor
evaluarea funcţiilor cardio-respiratorii
evaluarea funcţiilor articulare şi musculare
evaluarea stării generale
clasarea persoanei cu handicap într-una din cele cinci categorii: amputat,
ambliop/nevăzător, cardio - respirator, paralizat în fotoliul rulant şi diverse
(clasificare franceză, Xharadez, 2004)
fixarea coeficientului necesar pentru clasamente în timpul competiţiilor
Clasificare generală a claselor de discipline sportive:
•sporturi de îndemânare: tir cu arcul, tir cu aer comprimat, aruncatul suliţei, tenis
de masă, scrimă, popice
•sporturi de echilibru: echitaţie, ciclism, yachting
•sporturi de locomoţie: marş, curse atletice, nataţie, schi, ciclism
•sporturi mixte: baschet în fotoliul rulant
•sporturi de forţă: haltere, aruncarea greutăţii (disc, suliţă, ciocan), gimnastică,
yachting.
Principii generale
Conştientizarea faptului că există mai multe asemănări decât deosebiri între
indivizii cu handicap si cei fără:
1. musculatură ce trebuie tonifiată
2. un sistem cardiovascular şi respirator ce trebuie să opereze la parametrii
optimali
3. un corp ce poate răspunde la multiplele necesităţi implicate în activităţile
sportive
Tipul de exerciţii sau activitate, durata, intensitatea, frecvenţa au o importanţă
deosebită:
1. se adaptează tipului de handicap şi fiecărui individ în parte
2. pleacă, în general, de la un nivel mai scăzut, dar parcurge acelaşi principii de
progresivitate
Programele de exerciţii trebuie să fie placute şi să se adreseze indivizilor cu
aceleaşi condiţii handicapante
Este mult mai simplă implicarea indivizilor în exerciţii cu un partener sau care se
desfăşoară într-un grup mai mic.
Obiectivele activităţilor fizice adaptate la pacienţii cu amputaţii:
-creşterea mobilităţii, forţei şi rezistenţei musculare la nivelul membrelor
neafectate
-menţinerea funcţionalităţii bontului şi adaptarea funcţională optimă a protezei
-ameliorarea echilibrului şi coordonării, integrarea protezei – optimizarea mersului
-antrenarea independenţei funcţionale (activităţi de tip curse cu obstacole,
activităţi în circuit)
-dezvoltarea şi menţinerea rezistenţei cardio-respiratorii
-performarea activităţilor în siguranţă
-învăţarea căderilor
Consideraţii speciale privind activităţile fizice adaptate la pacienţii cu amputaţii:
-sporturile de contact necesită scoaterea protezelor de membru superior
-protezele de membru superior au rol în menţinerea echilibrului în unele sporturi
-distanţele (suprafaţa terenului) sunt mai scurte ca la sporturile pentru persoane
sănătoase, viteza este mai scăzută în special la cei cu amputaţii de membru
inferior
-pacienţii cu amputaţii de membru inferior necesită pentru unele sporturi scaun
rulant adaptat
Exemple de sporturi pentru persoanele cu amputaţii:
Atletism: curse în fotoliu rulant, curse libere, sărituri, aruncări de greutăţi
(greutate, disc, suliţă, ciocan)
Baschet: în fotoliul rulant
Ciclism
Scrimă : în fotoliul rulant
Ridicări de haltere din poziţia culcat
Nataţie
Ski
Tenis de masă: în fotoliul rulant
Tir cu arcul
Yachting
Alergat și sărituri
Sisteme de suspensie de tip aspirație
Labele picioarelor robuste cu răspuns dinamic
Genunchi de înaltă performanță cu cadență variabilă (hidraulic)
”Picior de ghepard” – fără călcâi
Ciclism
Fixarea piciorului pe pedală – cuști, pantofi cu crampoane - !!! Decuplare
Performanță – proteze rigide cu crampoane încorporate în partea de jos a labei
piciorului
Înotul la amputaţi:
Sunt necesare adaptări (stâlpi pe margine, platformă de sărituri) pentru a permite
intrarea şi ieşirea din bazin – se încurajează acţiunile independente (orice
adaptare proprie trebuie încurajată)
Marginea bazinului şi podeaua sălii de înot trebuie să fie uscate pentru evitarea
căderilor
Greutăţile necesare echilibrului se adaugă progresiv
Înotul la amputaţi:
se poate înota cu sau fără proteză
obţinerea unei poziţii stabile pentru plutire şi deplasare în apă: adaptarea unor
dispozitive flotoare, proteze rezistente la apă (găsirea echilibrului în funcţie de
proteză)
Înotul la amputaţi:
amputaţie sub genunchi: modificări minime – înclinarea uşoară a capului în
direcţia membrului amputat ameliorează stabilitatea laterală pentru stilul crawl şi
spate; se poate adauga o „labă de înot” la piciorul sănătos pentru ameliorarea
poziţiei şi vitezei
amputaţie bilaterală sub genunchi: pentru îmbunătăţirea vitezei înotătorul se
afundă mai mult cu capul în apă, cu bărbia în piept. Se pot adaugă greutăţi la
membrele inferioare pentru echilibru. Stilul crawl este cel mai eficient, prin
tracţiunea constantă
amputaţiile de coapsă, uni- sau bilaterale – necesită dispozitive de plutire pentru a
putea menţine capul deasupra apei; acestea se pot combina cu o centură cu
greutăţi pentru a menţine trunchiul la suprafaţa apei. Stilul crawl este cel mai
eficient, prin tracţiunea constantă
Înotul la amputaţi:
amputaţie unilaterală de braţ sub cot – nu necesită modificări, eventual modificări
minime
amputaţiile bilaterale de braţ sub cot – mai eficient este înotul pe spate
amputaţiile bilaterale de braţ deasupra cotului – utilizează stilul fluture (delfin)
servindu-se de bonturi ca de nişte aripioare

Terapia ocupațională în osteoporoză Terapia ocupațională

post endoprotezare

Osteoporoza
•Osteoporoza este o afecțiune sistemică a scheletului, caracterizată de reducerea
masei osoase și deteriorarea microarhitecturii țesutului osos având ca rezultat
fragilitatea crescută a osului și creșterea riscurilor de fractură.
Clasificarea osteoporozei
OP primară
•tipul I: osteoporoza de menopauză (modificări hormonale)
– grupa de vârstă afectată: între 51 și 70 de ani.
•tipul II: osteoporoză senilă
-după vârsta de 70 de ani atât la bărbați cât și la femei
OP secundară
–Malabsorbție
–DZ
–artrite
–postimobilizare
Diagnostic
•Osteodensitometrie DEXA – scor T
–Normal între (-1) și 1
–Osteopenie (-1)-(-2,5)
–Osteoporoză sub (-2,5)
Fracturile osteoporotice
•Cele mai grave complicații ale osteoporozei
•Pot apărea la traumatisme minore (căderi ușoare, de la același nivel)
•Localizare
– Vertebrală – ”tasări” ale corpurilor vertebrale →cifoză, scădere în înălțime
–Col femural
–Altele – distală de radius
Profilaxie primară
•cea mai importantă metodă pentru prevenirea fragilității osoase
•alimentație corespunzătoare – aport de Ca și vitamina D
•activitate fizică – evitarea sedentarismului
•expunere la soare pentru sinteza de vitamina D
•evitarea fumatului și a consumului excesiv de alcool și cofeină
Profilaxie secundară= prevenirea căderilor
•Pentru prevenirea fracturilor osteoporotice
•Prevenirea căderilor
• 2-5% din căderile pe care le suferă bătrânii se soldează cu fracturi
•peste 90% din fracturile non-vertebrale sunt cauzate de cădere
•dacă la vârsta de 60 de ani, un procent de 20% din femei vor fi suferit o cădere, la
vârsta de 85 de ani procentul va crește la 30%, iar aproximativ jumătate dintre ele
vor cădea de două sau de mai multe ori pe an
Factori de risc pentru căderi/fracturi
•Extrinseci
– de mediu: obstacole, denivelări, iluminat deficitar, podele alunecoase, scări
defecte, trotuare cu denivelări, gropi, polei, animale de companie
–Extrascheletici: încălțăminte largă, cu talpă alunecoasă, îmbrăcăminte prea largă
și lungă sau prea strâmtă care nu permite mobilitatea adecvată
•Intrinseci
–Tulburări de echilibru de cauză vestibulară sau neurologică
–Deficite motorii
–Deficit de vedere
–Modificări posturale cu schimbarea centrului de greutate
–Hipotensiune ortostatică
–Tulburări de mers de diferite cauze
–Iatrogeni: medicație (sedative, antihipertensive dozate inadecvat, miorelaxante)
Abordare terapeutică la femei post menopauză, vârstnici – scor T normal (>-1)
•Fără tratament medicamentos
•Prevenție
•Activitate fizică – alergări ușoare, antrenament aerobic, tonifiere abdomen și
erectori spinali
•Învățarea ridicării corecte de greutăți
Abordare terapeutică – osteopenie
•Fără fracturi – prevenție, ca la normal
•Cu fracturi/ factori de risc prezenți
–Tratament medicamentos – bifosfonați sau substituție hormonală
–Măsuri de prevenție pentru căderi
–Terapia durerii
–Limitarea ridicării de greutăți la 4,5-9.7kg
–Mers pe jos 40minute/zi
–Exerciții posturale
–Orteze pentru cifoză cu corectarea centrului de greutate limitate temporar (2 -3
ore/zi, în timpul activităților din ortostatism și mers)
–Exerciții de coordonare Frenkel
–Tai Chi
–Terapie ocupațională cu conservarea energiei și protecție articulară
Abordare terapeutică - osteoporoză
–Tratament medicamentos – bifosfonați sau substituție hormonală
–Măsuri de prevenție pentru căderi
–Terapia durerii
–Limitarea ridicării de greutăți la 2,2-4,5kg
–Mers pe jos 40minute/zi
–Exerciții posturale – program de antrenare a posturii
–Învățarea posturilor corecte în timpul activităților
–Orteze pentru cifoză cu corectarea centrului de greutate
–Dispozitive ajutătoare pentru mers
–Dispozitive de amortizare (pernițe) pentru șold pentru prevenirea fracturilor CF
–Exerciții de coordonare Frenkel
–Exerciții acvatice pentru tonifierea musculaturii trunchiului
–Terapie ocupațională cu conservarea energiei și protecție articulară
–Măsuri de siguranța locuinței – adaptări ale băii, bucătăriei, îndepărtarea
obstacolelor
Fracturile la vârstnici
În caz de cădere, cel mai important lucru este modul în care individul cade.
În momentul în care cad, cei mai tineri cad înainte, sprijinindu-se în primul rând pe
mâini.
În schimb, atunci când cei bătrâni suferă o cădere, aceștia au tendința să cadă în
lateral fără sprijin în mâini rezultând fracturi CF
Endoprotezarea coxofemurală
Artroplastia soldului este o procedura specifica chirurgiei ortopedice ce are ca
scop refacerea integritatii si functiei articulatiei coxo-femurale ce a fost
deteriorata, prin inlocuirea partiala sau totata a cartilajului degradat sau prin
inlocuirea acesteia cu o proteza de sold.
• ‍coxartroză avansată
•fracturi col femural
•tumori maligne
•displazie de sold
•spondilită anchilozantă

Endoproteza de genunchi
•Artroplastia de genunchi reprezintă procedura de implantare a protezei de
genunchi.
•Indicații
–Gonartroza
–patologia tumorală a genunchiului.

Terapia ocupațională - Obiective

•Ameliorarea funcțională cu creșterea performanței in realizarea ADL si IADL și
obținerea independenței funcționale
•Reintegrarea psiho-sociala, profesională
•Creșterea calității vieții

Evaluare
•FIM – Functional Independence Measure
•Assesment of Motor and Process Skills (AMPS)
•Teste de echilibru Berg
•Evaluarea calității vieții
–Canadian Occupational Performance Measure (COPM)
–SF -36
•Liste de roluri/interese
•Inventarul rolurilor profesionale
•Evaluare psihosocială
•Evaluarea locuinței

Intervenție
•ADL
•Tehnici de conservarea energiei
•Terapia durerii
•Dispozitive de asistare
•Adaptări ale mediului
•IADL
•Siguranță, alte precauții, prevenirea căderilor
•Educarea familiei