Reabilitarea după un accident vascular cerebral reprezintă utilizarea combinată și coordonată a

măsurilor medicale, educaționale, sociale și profesionale pentru a readuce pacienții la potențialul fizic,
psihologic, social și profesional maxim, compatibil cu limitele psihologice și de mediu. Tratamentul de
reabilitare se recomandă a fi început imediat ce leziunea neuronală s-a stabilizat, la 24-48 de ore în cazul
accidentului vascular cerebral ischemic și la 2-3 săptămâni în cazul accidentului vascular cerebral
hemoragic, atunci când se consideră că nu există pericol de recidivă. Cea mai mare parte a recuperării
are loc în primele trei luni, cu îmbunătățiri suplimentare minore după 6 luni de la debutul AVC. Este
foarte important ca atunci când se începe tratamentul pacientul să atingă un nivel suficient de
conștientizare care să-i permită să-și amintească și să aplice astăzi ceea ce a învățat ieri.

O întârziere mai mare de 35 de zile la începerea tratamentului dublează perioada de recuperare.

Obiectivele tratamentului de reabilitare după accidentul vascular cerebral sunt:

- prevenirea, recunoașterea și gestionarea comorbidităților și a complicațiilor;

- restabilirea capacităților și abilităților pierdute;

- maximizarea independenței funcționale;

- îmbunătățirea calității vieții;

- optimizarea adaptării psihosociale a pacienților și a familiilor acestora;

- educația pentru prevenirea accidentelor vasculare cerebrale recurente;

- promovarea reintegrării în familie, la domiciliu, în comunitate și în vocație;

Echipa multidisciplinară care va interveni în recuperarea acestor pacienți va include: specialist

recuperare; kinetoterapeut, ergoterapeut; logoped; sociolog; psiholog; dietetician; terapeut recreativ;
neurofiziolog; ortezist; asistenți medicali. La domiciliu pacientului se pot face : kinetoterapie, masaj si
activitati specifice terapiei ocupationale.

Kinetoterapia, componenta principală a programului de reabilitare a accidentului vascular cerebral, este

terapia prin mișcare. Exercițiile trebuie să aibă o motivație legată de activitatea profesională, de
activitatea funcțională zilnică a pacientului. Pacientul trebuie să înțeleagă și să vadă logica exercițiilor.
Antrenamentul de dobândire a controlului motor se face înainte de instalarea sinergiilor, care sunt
scheme de mișcare greșite. Recuperarea va începe cu o postură de pat pentru a preveni apariția unor
poziții inadecvate, dureri și scări pe suprafețele de contact. În accidentul vascular cerebral - tratamentul
postural este foarte important și trebuie instituit precoce din faza acută, când pacientul își petrece cea
mai mare parte a timpului la pat.

Partea paralizată va fi la marginea de acces a patului, în sus și în jos de pe pat. Patul va fi așezat pe o
parte a camerei, astfel încât pacientul pentru a urmări activitatea din cameră sau pentru a se uita la
televizor să privească peste partea paralizată. Orice ajutor va fi dat pacientului de către alte persoane,
apropierea se va face dinspre partea paralizată. Plasarea pacientului în cameră urmează stimularea
permanentă a părții hemiplegice.

Patul trebuie să aibă o înălțime adecvată pentru a facilita transferul pacientului pe scaun sau ridicarea
din pat, pentru o poziționare corectă trebuie să existe 4-5 perne la îndemână. Repoziționarea
pacientului se va face la fiecare 2 ore pentru a preveni apariția escarelor. Ridicarea trebuie instituită cât
mai curând posibil pentru a preveni complicațiile imobilizării prelungite la pat: tromboza, hipotensiunea
arterială și pneumonia de decubit.

Pentru a asigura o poziție verticală corectă, se pot folosi perne în portbagajul din spate sau paturi
pliabile moderne, articulate în mai multe segmente. O masă de sprijin adaptată va fi plasată în fața
pacientului pentru a asigura susținerea membrului superior, care se flexează.

Poziționarea în scaunul cu rotile este importantă deoarece:

-asigură pacientului un confort sporit și este mai puțin obositor și o mai bună capacitate de interacțiune
a subiectului cu mediul înconjurător;

-promovează o postură care va reduce durerea, în special la nivelul centurii scapulo-umorale și al

spatelui;

-permite activități zilnice mai ușoare;

-redistribuie greutatea corporală, reducând riscul apariției scărilor;

permite pacientului o respirație mai ușoară și o digestie mai eficientă.

Înainte de a transfera pacientul cu accident vascular cerebral, trebuie să se țină cont de următoarele:

-ce contraindicații de mișcare are pacientul;

-dacă transferul poate fi făcut de o singură persoană sau nu;

-dacă echipamentul de la / sau unde urmează să fie transferat pacientul este operabil și în poziție de
blocare;

-care este înălțimea patului în raport cu înălțimea scaunului cu rotile (dacă este necesar, înălțimea
patului va fi ajustată);

-dacă scaunul cu rotile este poziționat corect.

În faza acută se vor folosi posturi, mobilizări pasive și progresiv pasiv-active, iar în faza post-acută se vor
efectua exerciții pentru îmbunătățirea controlului motor și a deficitului senzorial.

Mobilizările pasive îmbunătățesc circulația la nivelul membrelor paretice, contribuie la scăderea

tonusului muscular și stimulează apariția mișcărilor active datorită influenței impulsurilor
corespunzătoare care apar în mușchii și articulațiile membrelor paralizate.

Mobilizările pasive se fac atât pe partea bolnavă, cât și pe partea sănătoasă și pornesc de la articulațiile
mari ale membrelor, trecând apoi la cele mici pentru a diminua hipertonusul muscular și pentru a
preveni apariția sincoalelor musculare.

Pentru a se așeza pe marginea patului, pacientul se va rostogoli lateral pe partea sănătoasă, apoi se va
ridica la marginea patului prin flexia laterală a coloanei cervicale și a trunchiului, abducția brațului și
coborârea picioarelor. După exercițiile de echilibrare în șezut, va urma transferul din șezut în ortostatism
și invers, cu coordonarea fizioterapeutului.
În ortostatism, pacienții cu accident vascular cerebral au tendința de a se apleca lateral, trecând
greutatea corpului pe piciorul neafectat sau căzând pe spate; datorită acestor aspecte, este foarte
important ca aceștia să își îmbunătățească controlul asupra membrelor inferioare, bazinului și
trunchiului prin exerciții de echilibrare a echilibrului în ortostatism și de schimbare a centrului de
greutate de la un picior la altul. Pentru un hemiplegic, mersul este considerat principalul obiectiv al
recuperării, antrenamentul pentru mers începe atunci când pacientul poate sta în ortostatism fără să
obosească timp de 10-15 minute. Antrenamentul de mers va include exerciții pentru piciorul de sprijin
pe piciorul afectat și exerciții pentru faza de echilibru a membrului inferior afectat.

Etapele de reabilitare a mersului vor fi următoarele:

- etapa I: ortostatism între bare paralele;

- etapa II: mersul între barele paralele;

- etapa III: mersul fără bare paralele;

- etapa IV: urcarea și coborârea scărilor.

Reeducarea mersului este o problemă greu de rezolvat în cazul spasticității accentuate, rezolvarea ei
constă în primul rând în înlăturarea cauzelor care întrețin și agravează starea de spasticitate: durerea,
frica, frigul, emotivitatea, precum și orice disconfort organic intern.

Terapia ocupațională, ergoterapia sau terapia ocupațională, este o formă extinsă și specializată a
kinetoterapiei. Mijloace terapeutice complexe care îl ajută pe pacientul cu accident vascular cerebral să
reînvie activitățile zilnice - ADL, ergoterapia realizează puntea de legătură între terapia prin mișcare și
viața socială și stă la baza reeducării profesionale. Principalele obiective ale ergoterapiei sunt:

- contribuie la organizarea unui program zilnic, variat, de kinetoterapie dirijată, în condiții de muncă și
de recuperare aplicată a mișcărilor;

-stimulează încrederea în sine a pacienților și creează condiții optime pentru dezvoltarea personalității
lor; -constituie un test practic important asupra capacităților și înclinațiilor profesionale ale pacienților, a
viitoarei orientări profesionale;

- diminuează șocul psihic al pacienților la reintrarea lor în societate, ajutând astfel la depășirea mai
ușoară a momentului de criză care apare dacă se trece brusc din inactivitatea forțată direct în câmpul
muncii.

Masajul de relaxare este un mijloc terapeutic util, prin efectele sale pozitive asupra organismului. În
cazul accidentului vascular cerebral tehnicile de masaj folosite diferă în funcție de stadiul funcțional al
pacientului, masajul putând începe la câteva zile după accidentul vascular cerebral. Masajul începe de la
segmentele proximale și continuă spre membrele distale. În hemiplegia flască se efectuează masajul
tonic, trofic și trofic muscular la nivelul hemicorpului afectat. La nivelul zonelor predispuse la formarea
escarelor se efectuează netezirea circulară cu podul palmei în jurul zonei respective; se folosește pudra
de talc mentolată pentru creșterea vascularizației. În hemiplegia spastică, masajul se efectuează lent la
nivelul hemicorpului afectat, deoarece manevrele efectuate rapid cresc spasticitatea musculară.

Terapia ocupationala presupune activitati care sa creasca independenta pacientului prin cresterea
capacitatii de efectuare a ADL-lor si implicit a calitatii vietii pacientului. Implica modificarile adaptative la
domiciliu ( baie, dormitor, birou, bucatarie) precum si activitati specifice atat ptr dezvoltarea capacitatii
de efectuare a ADL-lor cu membru sanatos (daca este cazul) cat si ptr redobandirea abilitatii membrului
superior afectat.