Ergonomie aplicată în medicina dentară

Organizarea actului operator

Asist. Univ. Dr. Cristina Pîrvu

 Principii ergonomice pentru organizarea
cabinetului si a actului operator

I. Selectarea - simplificare, eliminare

II. Aranjarea – frecvenţa folosirii, secvenţialitate

III. Economia de mişcare

 Principii ergonomice – I.

SELECTAREA (alegerea) – unitul, echipamentele, aparatura, mobilierul,

instrumentarul şi materialele se aleg din oferta foarte largă pe
considerente ergonomice.

Implică:
Simplificarea – selectarea elementelor de dotare după uşurinţa în folosire,
adaptabilitatea şi flexibilitatea în diferite condiţii de lucru

Eliminarea - selectarea doar a elementelor de dotare absolut necesare şi utile

evitând aglomerarea. Presupune stabilirea priorităţilor.

,, Mai puţin înseamnă mai mult ! “

 Principii ergonomice – II.

ARANJAREA -dispunerea în spaţiul cabinetului şi în mobilier a

echipamentelor/ aparaturii/ instrumentelor / materialelor

În acord cu :
Frecvenţa folosirii - elementele de dotare cel mai des folosite se aşează cât mai
convenabil pentru utilizare: aproape şi uşor accesibil

Secvenţialitate - elementele de dotare se aşează în ordinea folosirii lor

 Principii ergonomice – III.

ECONOMIA DE MIŞCARE

Efortul muscular dinamic specific profesiei : mişcări de amplitudine redusă,

complexe, efectuate în ritm intens , repetitive ce implică un numar limitat de
grupe musculare şi articulaţii şi predispun la suprasolicitare

Efortul muscular static specific profesiei : postura menţinută timp îndelungat ce

implică solicitarea unor grupe musculare mari şi predispune la oboseală

Prin cumularea în timp a efectelor lor şi prin lipsa recuperării corespunzătoare

(zilnic, săptămânal) ambele tipuri de solicitări predispun la afecţiuni musculo-
scheletale !
 Economia de mişcare
Economisirea energiei motrice e condiţionată de :

- respectarea principiilor selectării şi aranjării

- gradul rutinei, ritmicităţii şi automatismului obţinute prin exerciţiu şi

antrenament

- exigenţa organizatorie -,, instrumentul potrivit la locul potrivit , în

momentul potrivit”

- libertatea de mişcare - permite efectuarea mişcării celei mai uşoare, directe

şi de mică amplitudine
 Motto:

,, Ceea ce e greu să devină obişnuit,

Ceea ce e obişnuit să se facă simplu,
Ceea ce e simplu să fie făcut frumos ! “
 Definirea stilului de lucru

Elemente ale stilului de lucru:

-Configuraţia spaţiului de lucru şi funcţionalitatea lui

-Configuraţia unitului şi a altor echipamente
-Ajutorul asistentei
-Programul şi ritmul de lucru
-Postura de lucru a medicului şi relaţia medic-pacient
-Obişnuinţa şi rezistenţa la schimbare
 Cabinetul dentar, zona de tratament

Funcţiile : consultaţie, tratament, igienizare, imagistică

Obiective organizatorice: - condiţii tehnice optime (dotare)
- condiţii de funcţionalitate (spaţiu şi zone de lucru)
- acces din zona pacienţilor şi sterilizare
- condiţii ambientale (iluminat, cromatică, zgomot)

Punctul ,, zero “ al activităţii într-un cabinet dentar îl reprezintă cavitatea

orală a pacientului, în jurul lui trebuie să se organizeze aparatura,
instrumentarul, materialele şi mobilierul.
 Zonele de activitate ale cabinetului
Aranjamentul fizic al oamenilor şi al echipamentului influenţează
desfăşurarea activităţii, fiind demonstrat faptul că oamenii au anumite
necesităţi de spaţiu, atât în relaţiile statice, cât şi în dinamica activităţii zilnice.

● Spaţiul intim pacientului:

- zona circulară din jurul capului pacientului cu raza de 50 cm
-cuprinde capul pacientului, mâinile şi antebraţele medicului şi asistentei
-necesită iluminare mai bună decât restul cabinetului
- accesibil medicului din orice direcţie dorită
Poate fi privit ca un cadran de ceas şi subîmpărţit în : zona operatorului
zona statică
zona asistentei
zona de transfer
 Zonele de activitate ale cabinetului
Restul spaţiului cabinetului poate fi subîmpărţit astfel:
● Zona medicului:
- în dreapta şi în spatele fotoliului (lucrul la patru mâini)
- conţine: scaunul medicului, aparatură şi mobilier mobil
- cuprinde pasajul de trecere al pacientului : scurt şi direct
● Zona asistentei :
- în stânga şi în spatele fotoliului
- conţine: scaunul asitentei, aparatură şi mobilier fix şi mobil, chiuvetă

Încălcarea zonelor de activitate poate determina confuzie, distragerea

atenţiei şi chiar întreruperea unei manopere terapeutice. Pierderea controlului
asupra spaţiului personal de lucru şi discomfortul resimţit pot genera stres şi
reacţii comportamentale nedorite.
 Posturi şi poziţii corespunzătoare de lucru:

- Pacient
-Medic
-Asistentă
 Priorităţile ocupării poziţiilor de lucru :

● Priorităţile decurg din :

- Specificul activităţilor fiecărui membru al
echipei: mai dificilă pentru medic,mai simplă
pentru asistentă

- Necesitatea asigurării accesului, vizibilităţii,2

3
economiei şi libertăţii de mişcare pentru:
Medic, Asistentă, Pacient

Ordinea ocupării poziţiilor de lucru:

Pacient, Medic, Asistentă
1
 Postura şi poziţiile medicului şi asistentei :

Postura = modul în care diferitele segmente ale corpului sunt

aşezate pentru a permite efectuarea unei activităţi
- Postura medicului şi asistentei au ca reper postura echilibrată sau
neutrală descrisă în ISO Standard 11226 Ergonomics

Poziţia = aşezarea spaţială a membrilor echipei în jurul capului

pacientului (cercul de lucru)
- Poziţiile medicului şi asistentei sunt condiţionate de dimensiunile
spaţiului din jurul pacientului (cuprinde şi echipamentul, aparatura
şi mobilierul mobil) şi buna gestionare a acestuia.
 Postura echilibrată (neutrală) – semnificaţie:

Postura echilibrată- reprezintă un reper pentru postura

corectă de lucru şi trebuie menţinută, în limitele impuse de
practică, pe tot parcursul actului operator. Este o postură
naturală, neforţată, nestresantă şi simetrică care respectă
fiziologia loco-motorie a organismului uman, fiind rezultatul
studiilor de ergonomie generală adaptată nevoilor din practica
dentară.

Confortabilă - contracţii şi tensiuni musculare minime

Stabilă - stabilizează segmentele corpului şi articulaţiile

Asist. Univ. Dr. Cristina Pîrvu

 Postura echilibrată

Simetria posturală este o condiţie

pentru echilibrul postural!
 Postura echilibrată – caracteristici :
● Capul înclinat, contractură minimă la 32-44º
● Linia umerilor paralelă cu podeaua, umerii relaxaţi, coborâţi
● Spatele drept (respectarea curburilor fiziologice)
- se admite o înclinare anterioară, cu spatele drept, max. 20 ° , din articulaţia
şoldului
- nu se admite rotaţia trunchiului şi înclinările laterale
- sprijinul lombar pe spătar este folosit ocazional
● Braţele pe lângă corp, sprijinite de trunchi, orientate max. 10° anterior
● Antebraţele la orizontală sau max. 25° superior faţă de orizontală
● Coapsele paralele cu podeaua sau înclinate inferior max.15° faţă de
orizontală ; coapsele uşor depărtate, max. 45 °
● Unghiul dintre coapse şi gambe trebuie să fie de minim 90 ° pentru a evita
compresiunea pachetului vasculonervos din spaţiu popliteu, recomandat: 105
– 110 °
Postura echilibrată
Postura echilibrata
 Postura echilibrată
Folosirea sistemelor de mărire (lupe, telescoape, microscop) are implicaţii
asupra posturii.
Postura echilibrată nu impune operatorului o atitudine rigidă, el având
libertate de mişcare în anumite limite, astfel încât să nu apară solicitări
defectuoase. Sunt adesea efectuate mişcări uşoare de echilibrare.
PE activă : alternarea momentelor de susţinere a spatelui drept (respectarea
curburilor fiziologice) doar prin tonicitatea musculaturii paravertebrale cu cele
în care se apelează la sprijinul lombar
PE pasivă : folosirea permanentă a sprijinului lombar
Mod dinamic de lucru: PE activă
pauze între pacienţi, cu ridicare de pe scaun şi deplasare
alternare şedinţe lungi- şedinţe scurte
exerciţii simple între pacienţi şi la finalul programului
 Postura echilibrată – abateri frecvente :
Chiar când se cunoaşte şi se adoptă iniţial o postură echilibrată apar frecvent
abateri în timpul lucrului datorate :
-poziţionării incorecte faţă de pacient (ora de lucru)
-nivelului necorespunzător al planului de lucru (prea jos, cel mai adesea)
-poziţionării incorecte a capului pacientului
-evitarea lucrului în vizibilitate indirectă (oglindă)
Cel mai adesea vedem:
-aplecarea exagerată a capului şi întinderea gâtului, rotaţie şi înclinare a capului
-braţul drept fără sprijin
-ridicarea unui umăr sau a celor doi
-accentuarea curburii toracice şi reducerea celei lombare
-unghiul coapse-gambe sub 90 °
Abaterile nu pot fi evitate total, dar trebuie sa fie cât mai rare, de mică
amplitudine şi de scurtă durată.
 Posturi dezechilibrate :

Posturile dezechilibrate presupun solicitări defectuoase ale musculaturii şi

articulaţiilor şi, prin cumularea efectelor în timp, au consecinţe negative asupra
sănătăţii operatorului:
Frecvent întâlnim:
Ortostatismul - postură obositoare, cu instabilitate articulară şi suprasolicitare a
membrelor inferioare, cu afectarea întoarcerii venoase (risc varice)
- deformarea coloanei vertebrale (risc cifoză, scolioză)
- postură asimetrică cu sprijin preponderent pe dreapta şi
compresia organelor interne
Postura şezând cu înclinare pe dreapta- protejează membrele inferioare, dar
restul deficienţelor se manifestă ca la ortostatism
Posturi dezechilibrate - ortostatism
Posturi dezechilibrate – pe scaun
 Poziţia pacientului în fotoliul dentar anatomic

Variabile ce determină poziţia pacientului :

I. poziţionarea spătarului
II. înălţimea fotoliului
III. poziţionarea capului şi a tetierei

Asist. Univ. Dr. Cristina Pîrvu

 Poziţia pacientului – poziţia spătarului :

Orizontală : unghi de max. 20° a spătarului cu orizontală

Este indicată în majoritatea situaţiilor de lucru.
Este poziţia aleasă pentru toţi pacienţii sănătoşi deoarece oferă în
majoritatea cazurilor cele mai bune condiţii pentru acces , vizibilitate şi
respectarea posturii echilibrate.
Reper: linia ce uneşte vârful nasului cu genunchii paralelă cu podeaua

Oblică: - pacienţii cu afecţiuni cardio-vasculare şi respiratorii

- femei însărcinate – trim. I ( reflex vomă),
- trim. III (sdr. de compresie a venei cave inferioare)
- uneori lucrul pe hemiarcada dreaptă mandibulară

Verticală :-pacienţii cu reflux gastro-esofagian şi esofagită de reflux

- manopere ce impun această poziţie ( ex.: ampr.cu mat.fluide )
 Poziţia pacientului - Înălţimea fotoliului:

Reglabilă în funcţie de nivelul zonei de lucru :

30 - 40 cm. de ochii operatorului
aproximativ în dreptul inimii sau apendix-ului xifoid al medicului
 Poziţia pacientului –Poziţia capului:

Poziţionarea corectă a capului este deosebit de importantă pentru

asigurarea accesului şi vizibilităţii în condiţiile păstrării posturii echilibrate .
Tetiera susţine capul în poziţia aleasă.

Direcţii de orientare a capului din poziţia neutrală:

-Flexie - extensie
-Rotaţie dreapta-stânga
-Înclinare dreapta -stânga (lateroflexie)
Scop:
orientarea câmpului operator direct sub privirea medicului Asist. Univ. Dr. Cristina Pîrvu
 Lucrul la patru mâini
Stil de lucru în care medicul aşezat pe scaun este
asistat permanent de o asistentă specializată, aşezată
şi ea şi care urmăreşte actul operator, cunoaşte foarte
bine etapele de tratament şi poate anticipa toate
nevoile medicului, preluând mare parte din grijile
acestuia.

-Asistenta are responsabilităţi crescute

-Necesită exerciţiu şi antrenament pentru formarea echipei
medic-asistentă
 Lucrul la patru mâini- avantaje:

- Creşte eficienţa muncii echipei permiţând medicului să-şi

folosească la maxim abilităţile sale şi să se concentreze
exclusiv asupra calităţii actului operator, în timp ce asistenta
preia o parte din sarcinile mai simple

- Permite economia de timp şi mişcare în cursul actului

operator printr-o bună organizare

- Reduce oboseala fizică şi psihică a medicului

- Oferă mai mult comfort fizic şi psihic pacientului

 Lucrul la patru mâini-cerinţe de bază :

-Cabinet special conceput şi dotat corespunzător

-Asistentă bine instruită pentru lucrul în echipă
-Posturi şi poziţii corespunzătoare de lucru
-Planificarea şedinţelor de tratament
-Formarea unor stereotipii de lucru în echipă
 Poziţia medicului şi asistentei
Cercul de lucru : centrul la nivelul cavităţii orale şi raza de 50 cm.
cadran de ceas cu ora 12 la nivelul vertexului pacientului

Ora 9-13 – zona operatorului

Ora 13- 14- zona statică ( instrumentar)
Ora 14-16- zona asistentei
Ora 16- 9- zonă transfer între operator şi asistentă
 Responsabilităţile asistentei – pentru lucrul
la patru mâini:
Să cunoască protocolul de lucru pentru a putea anticipa
intenţiile medicului şi necesarul de instrumentar şi materiale.
- să aibă pregătite, să servească şi să schimbe instrumentele
- să aibă pregătite, să prepare şi să servească materialele
- să manevreze lampa unitului asigurând o iluminare
corespunzătore indiferent de poziţia medicului şi a capului
pacientului şi eventualele modificări ale acestora
- îndepărtarea părţilor moi (obraji, buze, limbă) pentru
protecţia lor, acces şi vizibilitate bună asupra câmpului
operator
- spălarea şi uscarea câmpului operator
- evacuarea fluidelor prin aspiraţie
- ajută medicul la toate solicitările acestuia
Responsabilităţile asistentei:
Responsabilităţile asistentei:
 Planificarea şedinţelor de tratament-
semnificaţie

Cea mai mare creştere a productivităţii în condiţii de stres şi

tensiune minimă pentru echipa operatorie se obţine printr-o
bună organizare a activiţăţii .

Organizarea este esenţială pentru succesul lucrului la patru

mâini, scopul ultim fiind de a lucra mai inteligent şi mai uşor,
nu neapărat mai repede.

Economia de timp, deosebit de importantă, este doar o

consecinţă directă a unei foarte bune organizări.
 Planificarea şedinţelor de tratament

Trebuie sa răspundă principiilor de organizare !

I. Selectarea - simplificare, eliminare

II. Aranjarea – frecvenţa folosirii, secvenţialitate

III. Economia de mişcare

Responsabilitate majoră a asistentei !

 Pregatirea actului operator

Protocolul de lucru : listă ca cuprinde toate cele necesare

manoperei ce urmează a fi efectuată.

Întocmit de medic, respectat de asistentă.

Dulăpiorul mobil
Setul de instrumente
Aparatura necesară
 Pregatirea actului operator-Setul de instrumente
Tavită cu capac , pregătită din timp si sterilizată ca întreg.
Are componenţă specifică unui act operator.
Conţine instrumente şi accesorii ce se pot steriliza împreună.

Caracteristici :
- conţine instrumentele strict necesare (selectare)
- instumentele se aşează în ordinea folosirii, de la stânga la
dreapta (aranjare)
-partea activă a instrumentelor este orientată spre asistentă
(economia de mişcare)
Formarea unor stereotipii de lucru în echipă

-Pregătirea pacientului
- Asigurarea accesului
-Asigurarea vizibilităţii
-Protecţia părţilor moi
-Protecţia pasajului faringian
-Controlul fluidelor
-Izolarea
-Manipularea instrumentarului
-Manipularea materialelor
 Pregătirea pacientului

1. Poziţionare în fotoliu- îndrumat şi ajutat de asistentă

Se avertizează pacientul când urmează a fi întins fotoliul.

2. Protecţia hainelor cu bavetă

3. Protecţia ochilor cu ochelari speciali
 Asigurarea accesului asupra câmpului operator

1. Deschiderea optimă a cavităţii bucale – limite individuale

2. Poziţionarea corectă a medicului
3. Poziţionarea adecvată a capului pacientului
4. Îndepărtarea părţilor moi: buze, obraji, limbă
Poate pune probleme în zonele laterale şi la pacienţii obezi
5. Instrumentar adecvat : dimensiune ( piese cu cap miniaturizat)
angulaţii ale gâtului
6. Diga

Uşor în zonele frontale, mai dificil în zonele laterale !

 Asigurarea vizibilităţii
1. Poziţionarea corectă a medicului
2. Poziţionarea adecvată a capului pacientului
3. Îndepărtarea părţilor moi
4. Iluminare corespunzătoare – directă/ indirectă, fibra optică
5. Folosirea oglinzii- vizibilitate directă / indirectă
6. Câmp operator curat – spălarea si uscarea suprafaţei de lucru
7. Controlul fluidelor prin aspiraţie
8. Izolarea - diga, izolare relativă- metoda absorbantă
9. Diga – contrast coloristic
10. Acuitatea vizuală a medicului
11. Sistemele de mărire a imaginii: lupe,telescoape şi microscop
 Asigurarea vizibilităţii

Vizibilitatea directă asupra câmpului operator este

recomandată ori de câte ori este posibil, fără a afecta postura
echilibrată.
Folosirea oglinzii pentru vizibilitate şi iluminare indirectă :
privirea medicului şi lumina cad în oglindă , ea reflectând atât
imaginea dintelui cât şi lumina.
Vizibilitatea indirectă necesită:
- poziţionarea corectă a oglinzii (nu sub piesa cu apă)
- dimensiune şi calitate adecvată a oglinzii
- oglindă curată : spălată şi uscată, eventual tratată cu o soluţie ce
scade tensiunea superficială a apei
 Protecţia părţilor moi
1. Îndepărtarea părţilor moi: buze, obraji, limbă
Poate pune probleme în zonele laterale şi la pacienţii obezi
Responsabilitate împărţită între medic şi asistentă, fiecare
îndepărtând părţile moi de partea sa, în raport cu zona de lucru!
Medicul poate folosi: oglinda, degetele de sprijin
Asistenta foloseşte: aspiratorul chirurgical, oglinda, departatoare,
seriga de apa-aer
Aplicarea rulourilor ajută îndepărtarea părţilor moi.

2. Diga
 Protecţia pasajului faringian

În poziţie orizontală cavitatea bucală este ,,închisă” posterior de

vălul palatin şi baza limbii, dar această barieră naturală poate fi
uşor depăşită de obiecte mici, resturi de materiale, soluţii folosite în
tratament şi apa neaspirată corespunzător,cu risc de a fi aspirate
sau înghiţite.

1. Diga – metoda ideală, oferă siguranţă maximă

2. Bariere mecanice, protecţie relativă: o compresă mare sau un
burete subţire
3. Aspirare eficientă a soluţiilor şi apei
 Controlul fluidelor - aspiraţia

Se folosesc două sisteme de aspiraţie, cu canule specifice :

Aspiratorul uzual: capacitate mai mică de aspiraţie, reglabilă
canule: subţiri, flexibile, de unică folosinţă
Aspiratorul chirurgical: capacitate mare
canule: groase, rigide – drepte /angulate , sterilizabile la autoclav
- îndepărtează şi parţile moi
- susţinute şi poziţionate de asistentă

Fluidele bucale: apă, salivă, soluţii de spălătură, sânge

 Izolarea – diga

Prin izolarea câmpului

operator se urmăreşte crearea
unor condiţii optime de lucru,
fiind vizată în mod deosebit
evitarea contaminării câmpului
operator şi menţinerea unui
control riguros asupra
condiţiilor de lucru pentru a
avea rezultate optime.
 Diga - avantaje ergonomice:
1. Asigură o bună izolare pe parcursul actului operator, oferind linişte operatorie,
atât pentru echipă, cât şi pentru pacient.
2. Îmbunătăţeşte accesul prin retracţia părţilor moi, menţinându-le într-o tensiune
neobositoare, controlabilă şi nu permite pacientului să închidă gura.
3. Îmbunătăţeşte vizibilitatea prin retracţia părţilor moi şi contrastul ce-l oferă
între culoarea foliei elastice şi culoarea ţesuturilor dentare.
4.Crează o barieră fizică între cavitatea oro-faringiană şi diversele substanţe cu
gust, miros neplăcut sau iritante folosite în practică. Prin această barieră fizică
previne aspirarea sau ingestia corpilor străini sau instrumentarului mic scăpat,
accidente ce pot avea consecinţe medicale grave.
5. Oferă un câmp uscat, evitând umezirea cu salivă a degetelor operatorului şi
facilitând astfel o bună priză a instrumentarului ( în special pentru
instrumentarul endodontic).
 Manipularea instrumentarului
Tipuri de priză:

1. Creion modificată – permite manopere de mare fineţe şi

precizie; condiţie obligatorie: sprijin ferm. E folosită în
majoritatea cazurilor pentru instrumentarul manual şi mecanic.

2. Palmară – permite manopere ce presupun mai multă forţă.

E folosită pentru aspiratorul chirurgical , instrumentarul
chirurgical, piesa dreaptă.

3. Palmară inversă – folosită pentru aspiratorul chirurgical

Consecinţele activităţii neergonomice
 Consecinţele activităţii ne-ergonomice:
Asupra membrilor echipei:
imediate: disconfort fizic- dureri acute, cu potenţial de cronicizare
disconfort psihic- stres
accidente : leziuni cu incapacitate temporară de lucru si
risc de contactare a unor boli infectioase
tardive : oboseală cronică (surmenaj, extenuare),
boli profesionale (boli determinate de condiţiile de muncă)
Asupra pacientului:
tratamente nesatisfacătoare
accidente
timp pierdut inutil
 Stres-ul in cabinetul dentar
Stres = Solicitare, presiune , apăsare
Profesia de medic dentist – solicitare complexă:
mentală, senzorială şi motorie
Stres-ul psihic e influenţat de oboseală.
Afecţiuni asociate cu stres-ul :
1. Boli cardiovasculare
2. Leziuni musculo-scheletale
3. Tulburări psihologice
4. Ulcer
5. Diabet
6. Scăderea imunităţii
 Oboseala profesională
Definiţie : Stare fiziologică, deci reversibilă, care apare după efectuarea unei
activităţi profesionale şi care se manifestă :
obiectiv prin scăderea capacităţii de muncă
subiectiv prin ,, senzaţia de oboseală”, cu diferite simptome: durere
musculară, cefalee, ameţeli, stare de indispoziţie. După un succes în muncă
oboseala se însoţeşte de o stare de euforie, subiectul este obosit, dar mulţumit
şi fericit.
Clasificare: O. datorită efortului intens musculo-osteo-articular (dinamic)
O. datorită poziţiei de lucru şi contracţiilor musculare statice
O. analizatorilor: vizual şi auditiv
Oboseala cronică ( patologică): formă stabilă şi complexă de dezadaptare la
condiţiile de viaţă şi de muncă. Se manifestă prin instabilitate psihică, cu
deficit motivaţional şi volitiv şi prin numeroase disfuncţii vegetative, dereglări
nervoase şi psihice.
 Bolile profesionale
Sunt rezultatul incapacităţii organismului uman de a se adapta unor
solicitări cantitative şi calitative ce depăşesc capacităţile fizice şi psihice
individuale.
Cauze:
1. condiţiile de muncă neergonomice (variabile profesionale)
2. stil de lucru neergonomic ( necunoaştere, rezistenţa la schimbare)
3. suprasolicitare (depăşirea capacităţii de muncă)
4. managementul neperformant al cabinetului
5. variabile personale ce conferă vulnerabilitate (vârstă, stare de sănătate,
stil de viaţă, temperamentul şi personalitatea )
Consecinţe: - scad performanţele în muncă
- pot duce la incapacitate de muncă - temporară / definitivă
- necesită costuri mari de recuperare
 Bolile profesionale - tablou clinic:
1. B. ale aparatului loco-motor: leziunile musculo-scheletale
2. B. psiho-senzoriale, ce afectează:
Analizatorul auditiv: otice – hipoacuzie sau surditate
extraotice: astenie, fatigabilitate, cefalee,iritabilitate,depresie
Analizatorul vizual: presbiopie, astenopatie de acomodare sau convergenţă
3. B. neuropsihice: dischinezii profesionale- nevroze de coordonare/dispraxii
( forme nevralgice, tremurătoare, spastice, paralitice)
neuropatii periferice- sdr. de tunel carpian
4. B. organo-metabolice:cardiovasculare ( HTA, sdr. Raynaud,varice)
biliare ( dischinezii, litiază)
genitale
5. B. infecto-contagioase: gripă, tuberculoză, hepatită,etc.
 Leziunile musculo-scheletale
Definiţie: Afectare a muşchilor, tendoanelor, articulaţiilor, discurilor
intervertebrale, nervilor periferici sau a sistemului vascular ce nu rezultă dintr-
un eveniment acut şi se instalează în mod gradual sau cronic.
Cauze: 1. factorii ocupaţionali specifici profesiei
2. factori medicali : afecţiuni fizice, predispoziţia genetică, vârstă
3. stilul de viată ( nivelul de activitate fizică, activităţile de recuperare)
Factorii ocupaţionali specifici profesiei :
- postură deficitară, menţinută mult timp, cu segmente nesusţinute, aplecări
( înainte ) şi torsiuni ale capului, umerilor,trunchiului şi articulaţiilor
- mişcări repetitive, de mică amplitudine , ritm intens
- vibraţia instrumentarului mecanic
- priza strânsă a instrumentelor şi folosirea forţei
- şedinţe lungi, epuizante
 Leziunile musculo-scheletale( LMS)
Mecanisme specifice :
Postura deficitară,asimetrică, timp îndelungat

Dezechilibre şi oboseală musculară, compresiuni nervoase şi vasculare

Ischemie musculară, necroză şi substituţie musculară segmentară

Durere şi oboseală accentuată (acumulare de acid lactic), puncte trigger

Contracţii musculare de protecţie

LMS- degenerarea discurilor intervertebrale, a elementelor articulare

(deformări ale coloanei, hipomobilitate articulară)
 Sindromul de tunel carpian ( STC)

Clasificat ca LMS datorată compresiunii nervoase şi neuropatie periferică.

Definiţie: compresia nervului median la nivelul canalului carpian
E cea mai frecventă neuropatie a mâinii.

În etiologia STC e incriminat dezechilibrul dintre flexorii şi extensorii mâinii

prin solicitare predominantă a flexorilor datorată mişcarilor repetate, în forţă şi /
sau posturilor în flexie. Acest dezechilibru duce la o modificare a relaţiilor oaselor
carpiene, inflamarea tendoanelor flexorilor şi în final la reducerea tunelului
carpian şi compresiune pe nervul median.
Sindromul de tunel carpian
 Sindromul de tunel carpian

Tablou clinic: manifestări în teritoriul de inervaţie al nervului median: police,

index, deget mijlociu şi 1 / 2 radială a inelarului; se agreavază pe măsura
îngustării tunelului carpian
- amorţeală şi reducerea sensibilităţii, parestezii ( furnicături)
- durere ce poate iradia spre antebraţ, poate ajunge foarte severă
- reducerea forţei de prindere a degetelor şi dificultatea aducerii policelui în
palmă
- dificultăţi de coordonare a mişcărilor şi limitarea lor
- manifestări inflamatorii ( umflare)
- paloare şi răceală a mâinii
- reducerea eminenţei tenare
Simptomele se manifestă mai agresiv în timpul nopţii şi dimineaţa.
 Sindromul de tunel carpian
Diagnostic: 2 teste: Phalen – se plasează feţele ventrale ale mâinilor una contra
celeilalte cu articulaţiile în flexie extremă; testul e pozitiv dacă după un minut
apare senzaţia de amorţeală sau durere.
Tinel – se loveşte zona carpiană a nervului median la nivelul
încheieturii mâinii; testul e pozitiv când apare durere ca un şoc electric în
degete sau amorţeală.
investigaţii paraclinice : electrodiagnostic, radiografie
Tratament:
- în stadiu precoce STC e reversibil si trebuie intervenit prin odihnă articulară,
exerciţii articulare, medicaţie antiinflamatoare, modificarea stilului de lucru
- stadiu mediu – se indică injecţii cu corticosteroizi
- stadiu avansat- tratament chirurgical ( tăierea ligamentului transvers)
Lasat netratat se poate ajunge la afectarea permanentă a nervului median!