UNIVERSITATEA ECOLOGICA DIN BUCURESTI

FACULTATEA DE EDUCATIE FIZICA SI SPORT

SPECIALIZAREA: KINETOTERAPIE SI MOTRICITATE

SPECIALA

REFERAT

TEMA: ECHIPAMENTE, APARATE SI INSTALATII

UTILIZATE PENTRU POSTURARE SI TRANSFER

STUDENT: MITRACHE M. AURELIA

ANUL: III
SEMESTRUL: I
ANUL: 2018
 Echipamente, aparate, instalatii utilizate pentru posturare si transfer

Tehnicile de manevrare cuprind modalitatile de mobilizare si de transport al pacientilor

realizate cu ajutorul fortei kinetoterapeutului, cu sau fara ajutorul echipamentului auxiliar, in
scopul schimbarii pozitiei, transferului de pe un plan pe altul, transportului pacientului si pentru
efectuarea kinetoterapiei.

In momentul actual in lume exista tendinta de a reduce la minim efortul depus de terapeut
in vederea manevrarii pacientului prin folosirea echipamentului auxiliar reprezentat de
dispozitive simple sau complexe, mecanice sau electrice de manevrare.

Unele institutii medicale sau de ingrijire chiar opteaza pentru reducerea la zero a
manevrelor de ridicare a pacientilor de catre terapeuti si personalul auxiliar instituind regula de
„zero lift” sau „no lift policy” ridicarea pacientilor si transferul realizandu-se cu ajutorul
dispozitivelor mecanice sau electrice. Echipamentul folosit pentru ridicare si transfer cuprinde un
set de chingi, curele, centuri, hamuri, hamace prevazute cu inchizatori sau carlige cu ajutorul
carora se suspenda de bratul dispozitivului de ridicare.

Pentru transferul pacientului se foloseste o saltea gonflabila prevazuta cu manere pe

marginile laterale care este introdusa sub pacient si apoi umflata cu aer sub presiune, fiind apoi
manevrata ca o targa.

Pentru a realiza o manevrare corecta si in siguranta trebuie luate o serie de masuri ce

prevad protectia pacientului, a kinetoterapeutului, precum si folosirea adecvata si
corespunzatoare a echipamentului auxiliar.

Kinetoterapeutul trebuie sa tina cont de urmatoarele aspecte referitoare la siguranta

proprie, a pacientului si a colegilor din echipa :

 pozitionarea cat mai aproape de pacient

 picioarele indepartate pentru o baza cat mai larga de sustinere, calcaiele pe sol, varfurile in
directia de actiune
 genunchii flectati, coloana vertebrala mentinuta in pozitie neutra
 evitarea miscarilor combinate: flexie si rotatie sau extensie si rotatie
 apucarea manerelor dispozitivelor auxiliare cu palma orientata in sus (in supinatie)
 in cazuri particulare( pacient bariatric, aparat gipsat, etc.) se poate apela la realizarea
manevrelor in echipa de doi sau mai multi terapeuti.

Pacientul trebuie sa fie evaluat complet, informat in legatura cu ceea ce i se va face si cu

ceea ce va avea de facut in cazul in care poate coopera si sa-si dea consimtamantul. In acest sens
se poate folosi fisa pacientului unde trebuie sa fie trecut rezultatul evaluarii, tehnicile de
manevrare folosite, echipamentul auxiliar si membrii echipei.

Evaluarea pacientului inainte de manevrare urmareste urmatoarele aspecte:

 varsta, greutatea, inaltimea

 afectiunea principala si alte afectiuni coexistente
 status psihic: intelegerea, comunicarea, cooperarea
 status fizic: independent, partial dependent, dependent
 existenta conditiilor agravante care pot influenta manevrarea: durere, afectiuni respiratorii,
cardiovasculare, hipotensiune ortostatica, epilepsie, prezenta escarelor, ranilor, edemelor,
amputatiilor, protezelor, ortezelor, aparatelor gipsate, redorilor articulare, osteoporoza
avansata, pareze, paralizii, parestezii, fragilitate vasculara, obezitate, incontinenta urinara,
fecala, colostomie, cicatrici operatorii, tuburi de dren.
 imbracamintea si incaltamintea corespunzatoare( talpa aderenta, etc.)
 verificarea prin inspectie si palpare a zonelor unde se vor aplica prizele si contraprizele,
respectiv echipamentul auxiliar( curele, hamuri, centuri)

Dispozitivele si echipamentul auxiliar trebuie verificate inainte de inceperea manevrarii

pacientului daca sunt integre, daca functioneaza si trebuie puse in pozitia corespunzatoare:
blocat/deblocat, inchis/deschis, pornit/oprit, etc.

1 Posturarea

 Posturarile corective sunt cele mai utilizate in kinetologia terapeutica sau de recuperare. In
multe cazuri se recomanda preventiv in boli a caror evolutie este previzibila, determinand mari
disfunctionalitati (de exemplu spondilita ankilopoietica). Din patologie amintim cateva afectiuni
in care posturarea reprezinta o tehnica de baza a kinetoterapiei: reumatismul inflamator cronic si
in general artritele, indiferent de etiologie, coxartroza, lombosacralgia cronica de cauza
mecanica, paraliziile de cauza centrala sau periferica, deviatiile de coloana sau ale altor segmente
etc.

Posturarile corective se adreseaza doar partilor moi, al caror tesut conjunctiv poate fi influentat.
Corectarea devierilor osoase nu este posibila decat la copii si adolescenti in crestere. Uneori se
recomanda ca postura (mai ales cea libera) sa fie adoptata dupa o incalzire prealabila a
respectivei zone sau, eventual, sa fie aplicata in apa calda.

Un mare interes in recuperarea functionala il reprezinta posturile seriate care se fixeaza cu orteze
amovibile, pe masura ce se castiga din deficitul de corectat. Se considera ca noaptea este cel mai
potrivit interval pentru posturi – imobilizari in diverse aparate, in scop corectiv sau de pastrare a
amplitudinilor de miscare castigate prin kinetoterapia din timpul zilei.
 Din punct de vedere tehnic, posturile corective pot fi:

- libere (posturi corective) sau autocorective; Acestea sunt atitudini impuse pacientului si
adoptate voluntar de acesta, pentru corectarea progresiva a limitarilor amplitudinilor articulare.
Sunt indicate, mai ales, in hipertonii reversibile. Posturarile autocorective folosesc greutatea unui
segment sau a intregului corp, realizand posturari segmentare, mentinute prin greutatea unui
membru sau a unui segment al acestuia.

- liber-ajutate (prin suluri, perne, chingi etc.) sau realizate manual;

- fixate (posturi exterocorective; instrumentale) cu ajutorul unor aparate sau instalatii. Acestea
restabilesc mobilitatea articulara utilizand greutati (incarcaturi): directe (saculeti de nisip, suluri,
perne) plasate proximal sau distal de articulatia mobilizata; indirecte, aplicate prin intermediul
montajelor cu scripeti.

Aceste posturari solicita intens articulatia, de aceea se folosesc mai ales pentru articulatiile mari :
genunchi si sold, pentru celelalte putand fi chiar nefaste. Mentinerea nu depaseste 15-20 de
minute.

Posturari de facilitare: Posturarile induc efecte de facilitare asupra organelor interne. In vederea
facilitarii unui proces fiziologic perturbat de boala, pozitionarea corpului intr-o anumita postura
poate reprezenta un tratament de mare valoare.

Posturarile cu efect asupra aparatului cardiovascular:

- Antideclive (proclive) faciliteaza circulatia de intoarcere venoasa si limfatica la nivelul

extremitatilor si au rol profilactic sau curativ in edemele de staza.

- Declive (antigravitationale) faciliteaza circulatia arteriala in capilare si se obtin prin mentinerea

extremitatilor in sens gravitational.

Posturarile cu efect asupra aparatului respirator:

- Profilactice – previn instalarea unor afectiuni pulmonare secundare scaderii ventilatiei bazelor
pulmonare si zonelor hilare.

- Terapeutice, de drenaj bronsic – favorizeaza eliminarea secretiilor bronsice din lobii si

segmentele pulmonare afectate in caz de: bronsite cronice, bronsiectazii, abces pulmonar etc.

2. Tehnici de transfer

Transferul este procedeul prin care pacientul i se modifica pozitia in spatiu sau se muta
de pe o suprafata pe alta. In sens mai larg notiunea include toate secventele de miscare ce se
impun atat inainte cat si dupa realizarea transferului propriu-zis: pretransferul; mobilizarea in
pat; pozitionarea in scaunul rulant (postransferul).

Clasificarea tipurilor de transfer se face in functie de posibilitatea si capacitatea

pacientului de a participa la actiune, de la dependent (in care practic pacientul nu participa la
transfer) pana la independent (in care terapeutul doar supravegheaza si observa transferul) si de
etapa de evolutie a bolii.

Exista trei tipuri de tehnici pentru transfer in functie de capacitatea pacientului de a

participa la actiune:

a. Transferurile independente in cazul realizarii lor de catre pacient, singur dupa indicatiile
prescrise si dupa o perioada de antrenament.

b. Transferurile asistate de una sau doua persoane care ajuta (intr-un mod anume) ca pacientul
sa se ridice din pat si sa se aseze in scaunul rulant sau de aici pe alte suprafete (ex. cada de baie,
saltea, etc.)

c. Transferurile prin liftare sau cu scripeti. Se utilizeaza instalatii mai simple sau mai complexe
pentru ridicarea pacientilor si reasezarea lor. Astfel de transferuri sunt pentru pacientii care nu au
nici un fel de participare la transfer, invaliditatea lor fiind totala. Astfel de transferuri se
realizeaza in sectiile de hidroterapie cand pacientul este liftat si apoi lasat in bazin sau cada de
kinetoterapie.

Tehnicile de transfer descrise isi propun sa fundamenteze cateva principii de baza,

urmand ca fiecare kinetoterapeut sa-si adapteze tehnica la nevoile specifice ale bolnavului pe
care il trateaza.

Cele mai comune tehnici de transfer sunt: pivot ortostatic (transfer prin pivotare din
pozitie ortostatica), transfer cu ajutorul scandurii de alunecare (scandurii de transfer); pivot
flectat (transfer prin pivotare cu genunchii flectati); transfer dependent de 2 persoane.

Alegerea uneia sau alteia din tehnicile de transfer va urmarii realizarea transferului in conditii de
maxima securitate atat pentru pacient cat si pentru terapeut.

Transferul pacientilor asistat/independent

Acesta poate fi: din scaun rulant in pat si invers; din scaun rulant pe masa, salteaua de
tratament in sala de kinetoterapie; din scaun pe toaleta/vana; in bazinul trefla; in bazine de
reeducare a mersului; pe cadru de mers; la barele de mers; pe carje de diferite tipuri.

Criteriile de selectie a tipului de transfer sunt urmatoarele: cunoasterea limitelor fizice ale
bolnavului; cunoasterea capacitatilor de comunicare si de intelegere a instructiunilor pe care
pacientul trebuie sa le urmeze in cursul transferului; cunoasterea de catre terapeut a miscarilor
corecte si a tehnicilor de lifting.
 Principii de utilizare a unei mecanici corecte a corpului pentru kinetoterapeut in timpul
transferului: stai cat mai aproape de pacient; stai fata in fata in fata cu pacientul; indoaie
genunchii, foloseste MI nu spatele!; tine coloana vertebrala intr-o pozitie neutra (nu flecta sau
arcui coloana vertebrala)!; mentine o baza larga de sprijin, calcaiele se mentin tot timpul pe sol;
nu ridica mai mult decat poti, solicita ajutorul cuiva; nu combina miscarile, evita rotatia in
acelasi timp cu inclinarea inainte sau inapoi.

a. Pregatiri in vederea transferului

Inainte de a incepe transferul se va tine cont de urmatoarele: ce contraindicatii de miscare are

pacientul; daca transferul se poate realiza de catre o singura persoana sau este nevoie de ajutor;
daca echipamentul din/sau in care pacientul urmeaza sa fie transferat este in stare de functionare
si in pozitie blocata; care este inaltimea patului/supafetei pe care se va transfera in raport cu
inaltimea scaunului rulant si daca inaltimea poate fi reglata.

Pregatirile in vederea transferului vor cuprinde: pozitionarea scaunului rulant (fata de suprafata
pe care se gaseste pacientul) si pregatirea lui (blocarea, indepartarea suportului pentru brate,
picioare, etc.); mobilizarea pacientului in pat ce cuprinde rostogolirea (rularea pe o parte) si
trecerea in asezat la marginea patului. Pozitionarea corporala corecta a pacientului inainte de
transfer va urmari:

● posturarea pelvisului

● aliniamentul trunchiului

● pozitionarea extremitatilor

b. Transferul prin pivotare ortostatica

Acest tip de transfer presupune ca pacientul sa fie capabil sa ajunga spre/in pozitie
ortostatica si sa pivoteze pe unul sau ambele MI. In general se poate aplica in:
hemiplegie/hemipareza; reducerea generalizata a fortei musculare; tulburari de echilibru.

c. Transferul cu ajutorul scandurii de transfer

Acest transfer se indica pentru acei pacienti care nu pot incarca MI, dar au o forta si
rezistenta suficienta la nivelul MS: amputatii ale membrelor inferioare; traumatisme
vertebromedulare (cu forta a membrelor superioare suficienta); hemiplegii (situatii particulare).

d. Transferul prin pivotare cu genunchii flectati

Aceasta tehnica de transfer se aplica numai atunci cand pacientul este incapabil sa
initieze sau sa mentina pozitia ortostatica. Se prefera mentinerea genunchilor flectati pentru a
mentine o incarcare egala si a asigura un suport optim pentru extremitatea inferioara si trunchi
pentru pivotare.
 Transferul pacientilor cu grad crescut de dependenta

Se adreseaza pacientilor cu capacitate functionala minima (ex. traumatism

vertebromedular C4) sau se aplica la persoane cu disabilitati si greutate corporala mare. Pentru
aceaste categorii de pacienti posibilitatile includ:

a. Transferul cu ajutorul scandurii de transfer

Asistenta oferita din partea kinetoterapeutului este maxima.

Modul in care kinetoterapeutul abordeaza pacientul in timpul transferului (de la nivelul

scapular, talie sau fesier) depind de inaltimea kinetoterapeutului/pacientului, greutatea
pacientului si experienta kinetoterapeutului. Variantele includ plasarea ambelor antebrate sau
maini in jurul taliei, a trunchiului sau sub fese sau un antebrat axilar cealalta mana la nivel
fesier/cureaua pantalonilor.

Este contraindicata apucarea si tractionarea de la nivelul bratului/bratelor paralizat,

putand cauza datorita musculaturii slabite din jurul centurii scapulare, leziuni, instabilitati,
subluxatii etc.

b. Transferul asistat de 2 persoane

Acest transfer este utilizat pentru pacientii neurologici cu grad crescut de dependenta sau
in cazul in care transferul nu se poate realiza in siguranta pentru pacient doar de catre o singura
persoana. Un kinetoterapeut se plaseaza inaintea pacientului iar celalalt inapoia acestuia.

c. Transferul la domiciliul pacientului

Transferul pe fotoliu sau sofa: este la fel ca transferul din scaunul rulant in pat cu
cateva specificari: fotoliul sau scaunul rulant sunt in general mai putin stabile. Este riscant sa se
sprijine pe spatarul sau suportul de brate cand se transfera pentru ca-l poate dezechilibra; cand
trece de pe scaun pe scaunul rulant pacientul poate folosi mana sanatoasa pentru a se sprijini pe
suprafata scaunului; asezarea pe un scaun este mai dificila daca acesta este mai jos si perna este
moale. In acest caz se ajusteaza inaltimea scaunului prin adaugarea unei perne tari care inalta si
asigura totodata o suprafata ferma de transfer.

Transferul pe toaleta

Transferul din scaunul rulant pe toaleta este in general greu datorita spatiului redus si neadecvat
din cele mai multe bai. Scaunul rulant se va aseza intr-o pozitie cat mai convenabila, chiar langa
sau in unghi ascutit fata de toaleta. Pentru a creste siguranta pacientului se pot adapta dispozitive
de asistare cum ar fi bara de sprijin. Inaltimea vasului de toaleta trebuie ajustata prin aplicarea pe
acesta a unor inaltatoare speciale.

Transferul in vana trebuie insotit cu multa atentie intrucat vana este una din cele mai
periculoase zone din casa (datorita riscului de alunecare). Transferul direct din scaunul de
transfer pe fundul vanei este dificil de realizat si necesita o functie buna la nivelul membrului
superior. Exista in acest sens o banca sau un scaun care se fixeaza in interiorul vanei cu doua
dintre picioare. In acest caz pivotarea se realizeaza cu genunchii flectati, pivotare ortostatica sau
cu scandura de alunecare.

Transferul cu ajutorul liftului mecanic

Unii pacienti din cauza marimii corporale, gradului mare de disabilitate necesita
utilizarea liftului mecanic pentru transfer. Exista o varietate de dispozitive mecanice de liftare
care pot fi utilizate pentru pacienti cu greutate corporala diferita cat si pentru situatii diferite:
transfer de pe o suprafata pe alta sau transferul in vana de baie sau in bazin.
BIBLIOGRAFIE:

 ALEXE DAN IULIAN – Echipamente, instalatii si aparatura specifica in kinetoterapie –

Editura Alma Mater Bacau - 2013;
 BANATAN, O. – Banca de gimnastica – Editura Sport Turism Bucuresti – 1983;
 MARZA DANILA DOINA – Kinetoterapia si motricitate speciala – Editura Alma Mater
Bacau – 2012;
 D. MOTET – Enciclopedia de kinetoterapie – Editura Semne, Bucuresti – 2009;
 SBENGHE T. – Kinesiologie, Stiinta Miscarii – Editura Medicala Bucuresti – 2002;