UNITATEA DE ÎNVĂŢARE NR.

GENERALITĂȚI PRIVIND ECHIPAMENTE, INSTALAȚII ȘI APARATE UTILIZATE ÎN

KINETOTERAPIE

Cuprins
1.1. Introducere
1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare
1.3. Conţinutul unităţii de învăţare
1.3.1. Termeni și expresii generale folosite în kinetoterapie
1.3.2. Termeni și expresii specifice disciplinei
1.3.3. Articulații semimobile și mobile (fibrocartilaginoase și sinoviale)
1.3.4. Planele și axele de mișcare ale articulațiilor corpului. Direcții și pozitii de referință
1.3.5. Anamneza
1.3.6. Factori care influențeaază alegerea echipamentelor, instalațiilor și aparatelor în
kinetoterapie
1.3.7. Tipuri de echipamente, instalații și aparate folosite în kinetoterapie
1.4. Îndrumar pentru verificare/autoverificare

1.1. Introducere

În domeniul recuperării medicale echipamentele, aparatele și instalațiile

utilizate în kinetoterapie prezintă o evoluție paralelă și etapizată corespunzătoare
dezvoltării medicinei în general, dar mai ales a traumatologie și a medicinii
sportive, a dorinței de performanță sportivă, precum și a dezvoltării industriei.
Descoperirea unor materiale mai ușoare și mai rezistente, a unor tehnologii
avansate de dimensiuni mai reduse, face ca domeniul medical să beneficieze de
performanțele acestora prin conceperea unor aparate, echipamente și instalații
eficiente și moderne.
Schimburile de informații realizate prin participarea kinetoterapeuților,
medicilor și studenților la congrese, workshop-uri organizate în țară sau în
străinătate, fac să dispară barierele legate de cunoașterea ultimilor tehnici și
metode de tratament, iar recuperarea medicală să devină o problemă universală.
Astfel România dispune de centre moderne echipate cu aparate din ultima
generație, unde se fac cercetări în diferite patologii pentru a găsi variante sigure
și facile de recuperare a pacienților.

10
 1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

După parcurgerea acestei unităţi de învăţare, veţi descrie:
 termeni de bază cu care operează kinetoterapia
 termeni specifici legați de echipamente, instalații și aparate
 pașii/etapele de lucru în vederea abordării unei conduite
terapeutice adecvate
 contextul în care se impune operarea cu echipamente, instalații și
aparate

Competenţele unităţii de învăţare:

 dezvoltarea unor abilități de comunicare
 descrierea patologiei care face obiectul recuperării prin
programe de kinetoterapie
 evaluarea clinică primară (funcţională) şi diagnoza nevoilor de
intervenţie kinetoterapeutică
 realizarea programelor de intervenţie kinetoterapeutică, cu
caracter profilactic, curativ sau de recuperare

Timpul alocat unităţii: 2 ore

1.3. Conţinutul unităţii de învăţare

1.3.1. Termeni și expresii generale folosite în kinetoterapie

Termenii reprezintă “fiecare dintre cuvintele sau grupurile de cuvinte care

au o accepție specifică unei discipline sau unui anumit domeniu de activitate”
(Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, 1996).
Toate domeniile de activitate şi-au creat, de-a lungul dezvoltării istorice, o
terminologie proprie, specifică, care să ajute la o înţelegere unitară a
conţinuturilor acestora şi să poată servi ca mijloc de comunicare între oameni.

Kinetoterapie: kinetos - mobil, therapie - tratament; termen folosit pentru

terapia prin mișcare; folosește ca mijloace mișcările active și pasive, cu scopul
recuperării unei funcții cât mai complete (Moțet D., 2009), Enciclopedia de
11
kinetoterapie, Vol.1, 2, Ediţia I-a, Editura SemnE, Bucureşti, p.242;
Terapie: (gr. – therapeia = tratament, de la therapeuein = a îngriji) =
Ramură a medicinii dedicată aplicării unor remedii variate – îndeosebi
medicamentoase și chirurgicale – în scopul vindecării bolilor sau al ameliorării
simptomatologiei și a altor tulburări produse de acestea (Moţet, D., 2009),
Enciclopedia de kinetoterapie, Vol.1, 2, Ediţia I-a;
Traumatism: (gr. – trauma, - atos = rană; -ism) = ansamblul perturbărilor
locale sau generale, provocate de o traumă; termenul traumatism se aplică și
fenomenelor secundare care însoțesc o leziune;
Schemă corporală: imaginea, amintirea, experiența pe care fiecare subiect
o are în legatură cu propriul corp, în mișcare sau imobil, într-o pozitie de
echilibru, la un moment dat, raportat la mediul înconjurător;
Atonie: (gr. – a = lipsit de; tonos = tensiune) = Diminuarea stării de
tensiune relativ fiziologică, pe care o au în perioada de repaus unele organe
contractile (Moţet, D., 2009), Enciclopedia de kinetoterapie, Vol.1, 2, Ediţia I-
a;
Redoare: (fr. – raideur, din lat. – rigidus = rigid) reprezintă limitarea
mobilității unei articulații;
Postura: (fr. – posture = postură, atitudine) reprezintă atitudinea / poziția
corpului ca rezultat al acțiunii concomitente a mai multor aparate, sisteme;
Plan: (lat. – planus = plan) = Suprafață ce conține cel puțin trei puncte
necolineare și în care o linie trasată prin oricare două puncte se află complet în
suprafață.
Axul de mişcare: reprezintă o dreaptă (linie) imaginară și este situat într-un
anumit plan, în jurul căruia unul din segmentele osoase se deplasează în raport
cu celălalt segment.
Fractură: întreruperea continuității unui os; soluție de continuitate
completă sau incompletă, cu sau fară deplasare (Moţet, D., 2009), Enciclopedia
de kinetoterapie, Vol.1, 2, Ediţia I-a;
Unitatea motorie: motoneuronul împreună cu fibrele musculare pe care le
inervează (nr. fibrelor musculare dintr-o unitate = 3-2000);
Fibre musculare: elemente celulare din care este format mușchiul;
Tonusul muscular: reprezintă starea permanentă de tensiune ușoară a
musculaturii striate și netede, menținută ca urmare a contracției unor fibre
musculare;
Forța musculară: reprezintă capacitatea unui mușchi de a dezvolta efort de
învingere, menținere sau cedare în raport cu o rezistență internă sau externă;
- Forța maximă statică - cea mai mare forță pe care sistemul neuro-muscular o
poate dezvolta fară deplasarea elementelor articulare.
- Forța maximă dinamică - cea mai mare forță pe care sistemul neuro-
muscular o poate dezvolta pentru realizarea unei mișcări.

1.3.2. Termeni și expresii specifice disciplinei

Echipamentul: ansamblu de aparate, de dispozitive şi de mecanisme,

împreună cu elementele de legătură, aparţinând unei instalaţii, unei maşini etc. şi
îndeplinind o anumită funcţie în cadrul acestor sisteme tehnice;
Aparatul: reprezintă un angrenaj format dintr-un ansamblu de piese,
conectate specific pentru a permite un anumit fel de operație de o anumită
factură;
Instalația: ansamblu de obiecte, instrumente, dispozitive, maşini unelte,

12
montate astfel încât să formeze un tot unitar în scopul executării unei funcţii sau
operaţii în diferite activităţi sau procese (adaptare după Dex”98);
Dispozitiv: ansamblu de piese legate între ele într-un anumit fel (de obicei
imobil) şi care îndeplineşte o funcţie bine determinată într-un sistem tehnic;
(Moţet, D., (2009), Enciclopedia de kinetoterapie, Vol.1, 2, Ediţia I-a, Editura
SemnE, Bucureşti;
Instrument: unealtă, aparat cu ajutorul căruia se efectuează o anumită
operațiune (DEX Online);
Obiect: corp solid, de obicei prelucrat, care are o anumită întrebuințare;
Scripete: mecanism simplu al cărui element principal este o roată prevăzută
cu un canal periferic în care rulează un element flexibil (cablu, lanț) prin
intermediul căruia este transmisă o forță (Moţet, D., 2009), Enciclopedia de
kinetoterapie, Vol.1, 2, Ediţia I-a;
Elongație: (lat. – elongatio, -onis = îndepărtare, alungire) = Întindere în
scop terapeutic efectuată prin tracțiune;
Antropometrie: ,,reprezintă aplicarea biometriei la om și constă în
prelevarea de măsurători fizice și funcționale ale organismului uman, stabilirea
exactă și interpretarea dimensiunilor și a indicilor specifici, în funcție de sex,
vârstă, rasă, tip de activitate fizicăʼʼ; (Cordun, M., 2009) Kinantropometrie
Editura CD PRESS;
Atelă: (lat. – hastella = băț mic) = Dispozitiv ortopedic, de obicei în formă
de lamă subțire, din metal, material plastic, lemn, ghips, confecționat special și
utilizat pentru imobilizarea de urgență sau definitivă a fracturilor sau luxațiilor,
(Moţet, D., 2009), Enciclopedia de kinetoterapie, Vol.1, 2 Ediţia I-a;
Orteză: (gr. – orthosis = ceea ce îndreaptă) = Denumire pentru orice aparat
ortopedic destinat protejării, imobilizării sau susținerii corpului sau a unei părți a
acestuia, la nivelul căruia este fixat direct; ex.: atele, gutiere, corsete etc. (Moţet,
D., 2009), Enciclopedia de kinetoterapie, Vol.1, 2 Ediţia I-a;
Proteză: (gr. – prosthesis = adăugare, de la pro = înainte, thesis = punere)
= Structură artificială, dispozitiv sau aparat care reconstituie o parte a corpului
uman (organ, membru sau o parte dintr-un membru) absentă, afectată sau
distrusă;
Dinamometru: (gr. – dynamis = forță; metron = măsură) = Dispozitiv
pentru măsurarea forței diferiților mușchi sau grupe musculare, în condiții
fiziologice sau în cazuri patologice, pentru aprecierea atât a forței musculare, cât
și a integrității sistemului neuromuscular (Moţet, D., 2009), Enciclopedia de
kinetoterapie, Vol.1, 2 Ediţia I-a;

1.3.3. Articulații semimobile și mobile (fibrocartilaginoase și sinoviale)

Articulația este definită ca ,,ansamblul elementelor moi, prin care se unesc

două sau mai multe oase vecineʼʼ (Papilian, V. 1982), Anatomia omului, vol. 1,
Aparatul locomotor, Editura Didactică si Pedagogică, Bucuresti.
Din punct de vedere biomecanic articulațiile au rolul de a transmite
mișcarea de la segmentul prearticular la cel postarticular și totodată de a
transmite sarcinile mecanice. Aceste funcții specifice articulațiilor corpului
uman stau la baza procesului de recuperare medicală.
În funcție de structurile care asigură legătura dintre segmentele osoase,
articulațiile care permit un anumit grad de mobilitate se împart în:
- articulații fibrocartilaginoase (articulații semimobile)
- articulații sinoviale (articulații mobile)

13
 Articulațiile fibrocartilaginoase au ca element de legătură între suprafețele
osoase țesut fibrocartilaginos sau cartilaj hialin. Acesta permite o mișcare redusă
între cele două oase; articulațiile dintre oasele pubiene se realizează prin
intermediul țesutului cartilaginos hialin, iar articulațiile dintre corpurile
vertebrale se realizează prin țesut fibrocartilaginos.
Articulațiile sinoviale (fig.1.1) sunt formate din suprafețe articulare,
capsulă articulară, ligamente și cavitate articulară. În funcție de specificul
articulației se pot întâlni și alte elemente cu rol în creșterea congruenței dintre
suprafețe sau de amortizare și anume: meniscuri, corpuri adipoase... .
Articulațiile sinoviale sunt de mai multe tipuri:
- articulații plane (artrodii), au suprafețele articulare plane sau ușor curbate
și permit mișcări limitate de alunecare între ele; articulațiile dintre oasele
tarsiene;
- articulații cilindroide (trohleară și trohoidă), au suprafețele articulare
cilindroide și permit mișcări în jurul unui ax longitudinal sau transversal;
articulațiile humero-ulnară (trohleară) și radio-ulnară proximală și
atlanto-axială (trohoidă);
- articulații sferoide (enartroze) au o surprafață articulară de formă
sferoidală, iar cealaltă de formă concavă; articulațiile coxofemurală și
glenohumerală;
- articulații elipsoide au suprafețele articulare de formă ovală; articulația
gâtului mâinii;
- articulații șelare au una dintre suprafețele articulare convexă într-un sens
și cealaltă suprafață convexă în direcție perpendiculară; articulația dintre
osul trapez și primul metacarpian;

Fig. 1.1. Articulații sinoviale

14
 1.3.4. Planele şi axele de mişcare ale segmentelor corpului. Direcții și
pozitii de referință

Planele şi axele de mişcare ale segmentelor corpului

Mişcările corpului sau ale segmentelor sale se descriu în urma unor

convenții universal acceptate, pornind de la o pozitie de referință numită poziție
anatomică. Această poziție prezintă corpul într-un echilibru stabil cu membrele
inferioare apropiate, vârfurile orientate spre înainte, membrele superioare
atârnate pe lângă corp și cu palmele privind spre înainte (fig. 1.2).

Fig. 1.2. Poziția anatomică a corpului omenesc

Reperul la care se raportează pozițiile părților corpului, se numește sistem

de referință, iar mișcările se realizează într-un sistem de referință relativ. În
cazul corpurilor tridimensionale sistemul de referință este compus din trei plane
perpendiculare între ele (fig. 1.3).
 frontal – orientat vertical, paralel cu fruntea, împarte corpul într-o parte
anterioară şi una posterioară. Planul frontal care împarte corpul într-o jumătate
posterioară şi una anterioară se numeşte medio-frontal;
 sagital – dispus vertical, orientat anteroposterior, este perpendicular pe
planul frontal. Acest plan împarte corpul în două părți – stângă şi dreaptă. Planul
sagital care împarte corpul în două jumătăți se numeşte medio-sagital;
 transversal – este perpendicular pe cele două plane şi împarte corpul
într-o parte superioară şi alta inferioară. Planul transversal care împarte corpul
într-o jumătate superioară şi una inferioară se numeşte medio-transversal.

15
 Fig. 1.3. Plane și axe de referință

Planele care împart corpul în două părți egale sunt plane principale, iar
celelalte plane paralele sunt plane secundare.
Mișcările segmentelor corpului se realizează în jurul unor axe considerate
fixe sau mobile.
Axul de mişcare reprezintă o dreaptă (linie) imaginară și este situat într-un
anumit plan, în jurul căruia unul din segmentele osoase se deplasează în raport
cu celălalt segment. Axul nu este fix, ci se poate deplasa odată cu segmentul.
Axele de mișcare sunt:
 axul vertical – este situat la intersecţia planelor frontal și sagital şi este
considerat o linia imaginară ce străbate corpul cranio-caudal. Acesta permite
executarea mişcărilor în plan transversal (orizontal);
 axul sagital (sau axul anteroposterior) – situat în planul sagital şi
traversează imaginar corpul dinspre înainte-înapoi. Permite executarea
mişcărilor în plan frontal (lateral);
 axul transversal – străbate imaginar corpul de la stânga la dreapta şi
permite executarea mişcărilor în plan sagital.
Aprecierea direcției în care se realizează o mișcare sau a poziției unui
punct de pe suprafața corpului, se face în raport cu axul vertical al corpului, cu
planele principale de referință și cu punctul care stabilește poziția centrului de
greutate.

Direcții și poziții de referință

Mișcările segmentelor corpului realizate spre în sus au o direcție cranială,

iar cele care se realizează spre în jos, au o direcție caudală (fig. 1.4).
Mișcările segmentelor corpului realizate spre înainte au o direcție
16
anterioară, iar cele care se realizează spre înapoi, au o direcție posterioară.
Mișcările segmentelor corpului realizate spre lateral au o direcție laterală,
iar cele care se realizează spre mijlocul corpului dinspre lateral, au o direcție
medială.
Un segment sau punct situat pe un membru al corpului într-o poziție mai
depărtată de rădăcina membrului, se află într-o poziție distală, față de alt
segment sau punct situat într-o poziție mai apropiată de rădăcina membrului,
care este situat proximal.

Fig.
1.4. Direcții și poziții de referință

1.3.5. Anamneza

Acțiunea de investigare, fie directă a unui subiect care constituie un caz, fie
a persoanelor din anturajul acestuia, în scopul obținerii de informații referitoare
la antecedentele sale personale sau accidentele morbide precedente și care ajută
la realizarea unui raționament, se numește anamneză. Actul anamnezei cuprinde
informații legate de:
• Prima impresie
• Care este motivul vizitei?
• De stabilit:
- Cum a apărut problema?
- Cât este de grav, cât de mare este durerea VAS?
- De când este problema și în ce fază este?
- Cum se manifestă?
- Cedează noaptea, în ce poziții?
- Ce face să cedeze?
- Este continuă sau discontinuă?
- Ce medicamentație ia?
- Ce investigații a mai făcut?

17
 - Dacă a mai făcut terapie?
- Cum îi afectează viața?
- Ce așteptări are de la tratament?

Întrebările se stabilesc în funcție de diagnostic, de vârsta pacientului,

de nivelul de înțelegere a pacientului și urmăresc conturarea unui raționament
care să permită kinetoterapeutului să înțeleagă:
- mecanismul care a stat la baza apariției problemei pacientului (dacă este
posibil),
- cum se manifestă problema pacientului,
- cât este de gravă,
- dacă se impune consultarea unor specialiști din alte ramuri ale medicinei.
De asemeni, aceste informații, vor permite terapeutului să se găndească (în
anumite cazuri deoarece sunt patologii care au o manifestare clară) la un set de
teste care să confirme sau infirme raționamentul făcut.
În urma anamnezei și a testării se stabilește un program de recuperare
personalizat, fundamentat pe judecăți și raționamente clare.

1.3.6. Factori care influențeaază alegerea echipamentelor,

instalațiilor și aparatelor în kinetoterapie

Tratamentul de recuperare se stabilește în funcție de:

• Diagnosticul stabilit;
• Stadiul de evoluție al afecțiunii;
• Intensitatea durerii;
• Nivelul de iritabilitate;
• Steagurile sau afecțiunile asociate;
• Vârsta subiectului tratat;
• Starea de oboseală;
• Mediul ambient sau înconjurător;

1.3.7. Tipuri de echipamente, instalații și aparate folosite în

kinetoterapie

Programul de stimulare prin kinetoterapie conceput de către terapeut poate

avea structură diferită în funcție de mai mulți factori:
- natura intervenției prin kinetoterapie: profilactică, terapeutică și de recuperare;
- poate conține exerciții care să se realizeze liber, doar cu greutatea segmentelor
corpului, împotriva acțiunii gravitației sau eliminând gravitația;
- poate conține exerciții care pentru a scădea sau crește gradul de dificultate să
se realizeze cu diferite aparate, instalații sau echipamente de greutate, mărime și
complexitate variabilă.
Aceste dispozitive sunt confecționate din materiale diferite și au greutate
care să permită folosirea lor de către persoane de vărstă, stare de sănătate și
condiție fizică diferită.
Obiectivul urmărit în programul de kinetoterapie, face ca metodele și
procedeele alese să prezinte complexitate, nivel de înțelegere, intensitate și
durată adaptată fiecărui subiect în parte.
Obiectele, dispozitivele, materialele, instalațiile, aparatele și echipamentele
18
folosite în kinetoterapie, sunt prezentate în continuare, de la simplu spre
complex și cu o scurtă descriere.

Rastel pentru materiale, confecționat din lemn, cu rolul de a organiza locul de

desfășurare al terapiei poate conține (fig. 1.5):
- bastoane confecționate din lemn sau material plastic, având culori și
dimensiuni diferite;
- cercuri de gimnastică confecționate din lemn sau material plastic, având
culori și dimensiuni diferite;
- măciuci de gimnastică confecționate din lemn sau material plastic, având
culori, forme și dimensiuni diferite;
- coardă gimnastică confecționată din bumbac sau material sintetic de
lungime, grosime și culoare diferită;
- mingi pentru gimnastică și pentru terapie confecționate din burete, plastic
sau piele de dimensiuni și greutăți diferite;
- greutăți pentru articulații de mărimi și greutate diferită;

Fig.1.5. Rastel pentru bastoane, cercuri, mingi, greutăți

- greutăți pentru pumn de mărimi și greutate diferită (fig. 1.6);

Fig. 1.6. Greutăți pentru pumn

19
- mingi gomflabile pentru gimnastică și pentru terapie, de dimensiuni și
forme diferite (fig. 1.7);

Fig.1.7. a,b,c. Mingi pentru terapie

- mingi pentru gimnastică și pentru terapie confecționate din plastic sau

piele de dimensiuni și greutăți diferite (fig. 1.8);

Fig. 1.8. a,b,c,d,e Mingi pentru gimnastică și pentru terapie de diferite greutăți
20
- bancă pentru gimnastică și pentru terapie confecționată din lemn de
dimensiuni și greutate diferită (fig. 1.9);

Fig. 1.9. Bancă de gimnastică

- spalier standard sau de marime variabila confecționate din lemn

(fig. 1.10);

Fig. 1.10 a,b Spaliere standard sau de marimi diferite confecționate din
lemn

- dispozitive pentru educarea mersului confecționate din lemn de

dimensiuni și greutăți diferite (fig. 1.11);

Fig. 1.11. a.

21
 Fig. 1.11. b.
Fig. 1.11. a,b Dispozitive educarea mersului

Imagini preluate: https://www.artimex-sport.ro/ro/produse/plan-de-reeducare-a-

mersului-tip-bare-paralele-recuperare-pediatrica
- saltele pentru gimnastică și pentru terapie confecționate din burete de
dimensiuni, consistență, culori și greutăți diferite (fig. 1.12 a,b,c);

Fig.1.12. a,b,c Saltere pentru terapie

- masă Bobath pentru terapie cu cadru confecționat din lemn sau metal de
dimensiuni și culori diferite (fig. 1.13);

Fig.1.13. Masă Bobath pentru terapie

22
- masă pentru terapie cu cadru confecționat din lemn sau metal de
dimensiuni, formă și culori diferite (fig. 1.14 a,b);

fig. 1.14.a

fig. 1.14.b
Fig. 1.14. a,b Masă simplă și modulară pentru terapie și masaj

- dispozitive pentru locomoție asistată: cârje de mers reglabile, cadre de

mers și fotolii rulante confecționate din materiale ușoare (fig. 1.15);

Fig.1.15. Dispozitive pentru locomoție asistată

- corsete, orteze, gulere, susținători plantari și încălțăminte ortopedică
confecționate din materiale speciale (fig. 1.16 a,b);

23
Fig.1.16. a Corsete, gulere de tipuri diferite

Fig. 1.16. b Orteze, susținători plantari și încălțăminte ortopedică

24
 1.4. Îndrumar pentru verificare/ autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 1

În această unitate de învăţare, studenţii au posibilitatea cunoaşterii unor termeni cu care operează
kinetoterapia și a unor noțiuni de bază de anatomie a aparatului locomotor. Tot în această unitate de
învățare este prezentată poziția de referință la care sunt raportate mișcările segmentelor corpului unele
în raport cu celelalte și mișcările unor segmente raportate la întregul corp.
De asemenea, în cadrul acestei unităţi de învăţare sunt prezentate diferite obiecte, dispozitive si
aparate care reprezintă echipamentul de bază recomandat pentru dotarea cabinetelor de kinetoterapie și
pentru tratament în diferite patologii.

Concepte cheie:
Echipamente, aparate și instalații, plane și axe de mișcare, anamneza.
- Echipamentul: ansamblu de aparate, de dispozitive şi de mecanisme, împreună cu elementele de
legătură, aparţinând unei instalaţii, unei maşini etc. şi îndeplinind o anumită funcţie în cadrul acestor
sisteme tehnice;
- Aparatul: reprezintă un angrenaj format dintr-un ansamblu de piese, conectate specific pentru a
permite un anumit fel de operație de o anumită factură;
- Instalația: ansamblu de obiecte, instrumente, dispozitive, maşini unelte, montate astfel încât să
formeze un tot unitar în scopul executării unei funcţii sau operaţii în diferite activităţi sau procese;
- Plan: Suprafață ce conține cel puțin trei puncte necolineare și în care o linie trasată prin oricare
două puncte se află complet în suprafață.
- Axa de mișcare: reprezintă o dreaptă (linie) imaginară și este situat într-un anumit plan, în jurul
căruia unul din segmentele osoase se deplasează în raport cu celălalt segment.
- Anamneza: Acțiunea de investigare, fie directă a unui subiect care constituie un caz, fie a
persoanelor din anturajul acestuia, în scopul obținerii de informații referitoare la antecedentele sale
personale sau accidentele morbide precedente și care ajută la realizarea unui raționament, se numește
anamneză.

Întrebări de control şi teme de rezolvat

1. Ce este un plan de mișcare?
2. Ce este axa de mișcare?
3. În câte plane se realizează mișcările segmentelor corpului?
4. Care sunt planele în care segmentele corpului pot realiza mișcări?
5. Enumerați aparate din dotarea sălilor de kinetoterapie.
6. Explicați utilitatea lor.
7. Ce tipuri de articulații permit cele mai multe mișcări?
8. Ce dispozitive se folosesc pentru corectarea deviațiilor de coloană vertebrală?
9. Cu ce dispozitive se poate educa/reeduca mersul?
10. Pentru ce sunt folosite ortezele?

25
 Bibliografie obligatorie
- Alexe, D., Iulian., 2013, Echipamente, Instalații și Aparatură Specifică În Kinetoterapie,
Editura Alma Mater, Bacău
- Ciocoi-Pop, R., 2008, Metode de evaluare şi explorare în kinetoterapie, Editura Riso-Print,
Cluj-Napoca.
- Cordun, M., 2009, Kinantropometrie, Editura CD Press, Bucureşti.
- Cordun, M., 2011, Bioenergetică şi ergometrie în sport, Editura CD Press, Bucureşti.
- Dan, M., 2005, Introducere în terapia ocupaţională, Editura Universităţii din Oradea,
Oradea.
- Marcu, V., Dan, M., 2007, Kinetoterapie/Physiotherapy, Editura Universităţii din Oradea,
Oradea.
- Moțet, D., 2009, Enciclopedia de kinetoterapie vol. 1, vol. 2, Editura SEMNE București.

26