LP 3 - Proteza de umăr

Mai rar întâlnită decât implantarea protezei de genunchi sau de șold, cea a protezei

de umăr este necesară în anumite situații, pentru ameliorarea durerilor articulate provocate de
diferite forme de artroza sau dobândite în urma unor accidentări soldate cu fractura de umăr,
dar și pentru îmbunătățirea funcționalității acesteia.
Prima intervenție chirurgicală de acest tip a fost realizată în urmă cu aproape 70 de
ani, însă tehnologia modernă și îmbunătățirea tehnicilor de operare fac ca în prezent această
intervenție să fie una destul frecvent utilizată pentru tratarea afecțiunilor dureroase în zona
umerilor.
Umărul sau articulația scapulo-humerală, care face legătura dintre trunchi și
membrele superioare, are în componență trei oase:
 Humerus sau osul lung al brațului
 Scapula sau omoplatul
 Clavicula
Suprafața oaselor este protejată de țesut articular, care le ușurează mișcarea. Pe lângă
acest țesut, cunoscut si drept cartilaj hialin, oasele sunt protejate în părțile interioare ale
articulației de membrana sinovială, care ajută la lubrifierea acestui cartilaj și reduce frecarea
dintre articulații. Umărul este stabilizat și sprijinit de țesut muscular (coiful rotatorilor -
format din patru mușchi scurți: subscapularul, supraspinosul, intraspinosul și rotundul mic - și
o serie de mușchi superficiali) și tendoane, printre care și tendonul bicepsului lung.
Cavitatea glenoidă a osului scapular și capul humeral sunt cele două fețe articulare
ale umărului. Pe lângă aceste componente, în articulația scapulo-humerală mai sunt prezente
și formațiuni menite să unească aceste elemente: capsula articulara, ligamentele gleno-
humerale (supragleno-suprahumeral sau gleno-humeral superior, supragleno-prehumeral sau
gleno-humeral mijlociu și pregleno-subhumeral sau gleno-humeral inferior) și ligamentul
coraco-humeral, aflat în zona superioară a articulației umărului.
Articulația umărului se află în apropiata vecinătate a nervilor plexului brahial (axilar,
suprascapular și musculocutanat) și este vascularizată, cuprinzând artera suprascapulară și
arterele circumflexe humerale.
Cele două articulații care asigură mobilitatea umărului se numesc articulația sterno-
claviculara și articulația acromio-claviculara. Pe lângă acestea, mai exista și cele două spații
de alunecare necartilaginoase: articulația scapulo-toracica și bursa subacromială.
 Indicațiile protezării umărului
Cel mai des întâlnite patologii asociate acestei zone sunt: luxațiile, tendinitele,
entorsele, bursitele (forme de reumatism local), fracturile si artrozele. Acestea se manifestă
prin durere, imobilitate sau prezintă ambele simptome simultan. În unele situații, intervenția
de implantare a unei proteze la umăr este soluția salvatoare pentru recăpătarea mobilității și
ameliorarea durerilor. Iată care sunt diagnosticele care pot fi tratate cu o astfel de intervenție
chirurgicală:
Artroza degenerativă sau primară
Artroza primară sau degenerativa apare, așa cum sugerează și denumirea, ca
urmare a uzurii articulației umărului, din cauza înaintării în vârstă. Afecțiunea se instalează de
obicei după vârsta de 50 de ani și vizează cartilajele umărului.
Cartilajele se deteriorează în timp, iar lubrifierea cu lichid sinovial nu mai este atât
de eficientă, așa că oasele ajung să se frece între ele. Durerile și impotența funcțională apar la
scurt timp, iar articulația își pierde din flexibilitate.

Artroza secundară sau posttraumatică

Artroza posttraumatică apare în urma unor traume fizice, precum fracturile osoase
din zona umărului, leziunile la nivelul coifului rotatorilor sau la nivelul ligamentelor gleno-
humerale sau al celui coraco-humeral.
Toate aceste traumatisme pot duce, în timp, la deteriorarea articulației scapulo-
humerale și a cartilajului articular, provocând dureri și disfuncționalitate la nivelul umărului.
Artrita reumatoidă
Afecțiunea care se manifestă prin inflamarea membranei articulației scapulo-
humerale și acumularea de lichid edematos la nivelul acesteia se numește artrita reumatoidă și
este o afecțiune cronică.
Artrita reumatoidă, cea mai comună dintre artritele inflamatoare, afectează și
cartilajele articulației umărului, care devin rigide și dureroase pe măsură ce se deteriorează.
Osteonecroza sau necroza osoasă aseptică
Osteonecroza este o afecțiune dureroasă care se manifestă prin perturbarea
alimentării sangvine a oaselor. Prezentă și în alte zone osoase ale corpului, osteonecroza
umărului poate duce la distrugerea articulației acestuia și la instalarea artrozei.
Factorii de risc pentru apariția osteonecrozei sunt: consumul de steroizi, practicarea
scufundărilor la mare adâncime și expunerea la cote exagerate de presiune, fracturile severe și
chiar consumul excesiv de alcool. Atunci când osteonecroza este descoperită și diagnosticată
într-un stadiu avansat, implantarea unei proteze de umăr este singura soluție care poate
ameliora această problema de sănătate.

Fracturile severe la nivelul umărului

Fracturile în urma cărora capul humerusului este grav afectat prezintă, pe lângă
durerile aferente, riscuri destul de mari pentru refacerea umărului. Medicii nu reușesc
întotdeauna să realizeze corespunzător osteosinteza în astfel de cazuri, iar alimentarea cu
sânge a oaselor poate fi împiedicată, ducând la apariția osteonecrozei.
De aceea, chirurgii specializați în ortopedie pot recomanda adesea artroplastia sau
protezarea umărului ca unica alternativă de a reface articulația și de a ameliora durerile și
rigiditatea acesteia.
Medicul ortoped va evalua întotdeauna starea pacienților înainte de a recomanda o
astfel de intervenție chirurgicală și va lua aceasta decizie în funcție de riscurile existente.
Pentru ca posibilitatea complicațiilor este destul de redusă, această soluție va fi luată în calcul
de câte ori recuperarea cu alte tratamente nu poate da rezultate, indiferent dacă este vorba
despre infiltrații intraarticulare cu corticosteroizi, tratamente cu medicamente antiinflamatoare
sau terapie fizică.
Iată câteva situații în care medicul poate recomanda protezarea umărului dacă
pacienților nu li se îmbunătățește considerabil starea de sănătate în urma celorlalte tratamente:
 Durere moderată sau severă care interferează cu activitățile zilnice ale
pacientului;
 Durere moderată sau severă în timpul repausului, inclusiv a celui nocturn;
 Pierderea mobilității și a funcționalității umărului.
Protezarea umărului presupune îndepărtarea capului humeral, a humerusului sau a
cavității glenei și înlocuirea acestora cu componente artificiale. Părțile care vor înlocui
articulația deteriorată formează endoproteza.
Proteza totală de umăr
O proteza totala de umăr înlocuiește toate cele două părți ale articulației umărului
(scapula, cap humeral) cu o endoproteză formată dintr-o bilă metalică, o tijă metalică și o
bucsa dintr-un plastic special, medical. Pentru ca dimensiunile corporale diferă de la un
pacient la altul, fiecare dintre cele trei componente va avea dimensiuni personalizate, potrivite
pentru purtătorul protezei.
Durata unei astfel de intervenții chirurgicale variază, de regulă, între două și trei ore.
Înainte de începerea efectivă a operației, pacientul va fi anesteziat. Nefiind o intervenție de
urgență, medicul anestezist va stabili anterior regimul alimentar pentru perioada care preceda
operația, iar specialistul se va asigura cu privire la eventualele alergii sau alte tipuri de
afecțiuni de care suferă pacientul și care ar putea impune restricții în ceea ce privește
realizarea anesteziei sau tratamentul postoperator.
După realizarea procedurii de artroplastie, pacientul va petrece câteva ore în blocul
postoperator, unde va fi ținut sub observație până la trecerea completă a efectului anesteziei.
Ulterior va fi mutat într-un salon de recuperare.

Posibile complicații ale artroplastiei

Pentru ca nervii aflați în vecinătatea protezei pot fi atinși în timpul intervenției
chirurgicale, unul dintre riscurile protezării de umăr este reprezentat de leziunile nervoase.
Această complicație are însă loc tot mai rar datorită modernizării tehnicilor chirurgicale.
O altă posibilă complicație este apariția infecțiilor. La fel ca în cazul oricărei alte
proceduri chirurgicale, pacienții sunt expuși și sensibili la prezenta germenilor bacterieni, iar
infecțiile își pot face apariția fie în camera protezei, fie la nivelul țesuturilor subcutanate.
Depistate la timp, infecțiile răspund bine la tratamentul cu antibiotic adecvat.
Eșuarea protezării este cea mai gravă eventuală complicație a acestei intervenții.
Astfel de cazuri au loc însă tot mai rar, datorită avansării tehnicilor medicale chirurgicale, dar
și a optimizării materialelor folosite pentru confecționarea protezelor de umăr.
Durerile de umăr, reducerea flexibilității acestei articulații și chiar incapacitatea
mobilității ei sunt simptome care nu trebuie ignorate. Medicul ortoped va stabili cauzele
disconfortului și va recomanda tratamentul adecvat, în funcție de gravitatea situației și de
particularitățile pacientului.