Universitatea De Medicină şi Farmacie Victor Babeş- Timişoara

Facultatea de Medicină

Specializarea Balneo-Fiziokinetoterapie şi Recuperare

LUCRARE DE LICENŢĂ

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC:

Şef lucrări dr. AMĂRICĂI ELENA

CANDIDAT:

STOIANOV IASMINA SÎNZIANA

TIMIŞOARA 2012
Universitatea De Medicină şi Farmacie Victor Babeş- Timişoara

Facultatea de Medicină

Specializarea Balneo-Fiziokinetoterapie şi Recuperare

POSIBILITĂŢI DE TERAPIE RECUPERATORIE

LA PACIENŢII CU PERIARTRITA
SCAPULOHUMERALĂ

COORDONATOR ŞTIINŢIFIC:

Şef lucrări dr. AMĂRICĂI ELENA

CANDIDAT:

STOIANOV IASMINA SÎNZIANA

TIMIŞOARA 2012
 CUPRINS
PARTEA GENERALĂ

I. ANATOMIA UMĂRULUI----------------------------------------------------------------------------1

II. DEFINIŢIA---------------------------------------------------------------------------------------------3

III. FORME CLINICE-------------------------------------------------------------------------------------4

IV. SIMPTOME------------------------------------------------------------------------------------------10

V. CRITERII PENTRU SUSŢINEREA DIAGNOSTICULUI--------------------------------------11

VI. DIAGNOSTIC POZITIV ŞI DIFERENŢIAL ----------------------------------------------------14

VII. CATEGORII-SPROTIVI,PROFESIONAL-------------------------------------------------------16

VIII. TRATAMENT DE SPECIALITATE--------------------------------------------------------------19

PARTEA SPECIALĂ

IX. MOTIVAREA ALEGERII TEMEI-----------------------------------------------------------------23

X. PRINCIPIILE ŞI OBIECTIVELE TRATAMENTULUI DE RECUPERARE ÎN
PERIARTRITA SCAPULOHUMERALĂ ---------------------------------------------------------24
XI. METODE ŞI MIJOALCE DE RECUPERARE ÎN PERIARTRITA SCAPULOHUMERALĂ-
----------------------------------------------------------------------------------------------------------29
XII. EVALUAREA FUNCŢIONALITĂŢI ARTICULAŢIEI SCAPULOHUMERALĂ------------59
XIII. DATE STATISTICE ASUPRA CAZURILOR PREZENTATE----------------------------------64
XIV. REZULTATELE EVALUĂRILOR-----------------------------------------------------------------67
XV. CONCLUZII------------------------------------------------------------------------------------------69
BIBLIOGRAFIE------------------------------------------------------------------------------------------70
PARTEA GENERALĂ
I. ANATOMIA UMĂRULUI.
Umărul este o piesa anatomică foarte elegantă. Are un grad mare de
mobilitate,fiind articulaţia cu cea mai mare amplitudine de mişcare dintre toate
articulaţiile corpului. Această amplă mobilitate a articulaţiei umărului poate de
asemenea determina apariţia problemelor articulare. Construcţia umărului este făcută
în aşa fel încât cedează stabilitatea în favoarea mobilităţii.

Figura 1: Anatomia umărului (1)

Înţelegând felul în care sunt construite şi interconectate toate structurile

umărului, poate ajuta la înţelegerea funcţionării umărului, la înţelegerea modului cum
se produc traumatismele la acest nivel şi cât de dificilă poate fi recuperarea umărului
în urma leziunilor.

Cele mai importante structuri ale umărului pot fi împarţite în mai multe
categorii:
1. -oasele şi articulaţiile;
2. -ligamentele şi tendoanele;
3. -muşchi;
4. -nervi;
5. -vase de sânge;

1
 6. -bursele.
1.OASELE ŞI ARTICULAŢIILE
Oasele care alcătuiesc articulaţia umărului sunt humerusul (osul bratului),
scapula şi clavicula. Scapula prezintă o porţiune care formează un acoperiş al umărului
numit acromion.
Umărul este format de fapt din 4 articulaţii. Principala articulaţie este cea
glenohumerala. Este o enartroză care uneşte cavitatea glenoidală a scapulei cu capul
humeral. Articulaţia acromioclaviculară se găseşte între acromion şi calviculă fiind o
articulaţie plană cu un singur grad de libertate. Articulaţia sternoclaviculară care este o
diartoză şi realizează conexiunea dintre umăr, braţ şi scheletul principal al toracelui
anterior. Gilles descrie o a treia articulaţie, articulaţia scapulotoracică, care este
denumită de Latarjet joncţiunea scapulotoracică.
2.LIGAMENTE ŞI TENDOANE
La nivelul umărului se găsesc câteva ligamente importante. Acestea se
definesc ca fiind nişte structuri de ţesut moale care ajută la prinderea oaselor între ele.
Capsula articulară este un sac impermeabil care înconjoară articulaţia. La nivelul
umărului această capsulă articulară este formată dintr-un grup de ligamente care leagă
humerusul de glenoidă. Aceste ligamente sunt cele care dau stabilitatea umărului, îl ţin
în loc şi nu permit dislocarea sa. Ligamentele ataşează şi clavicula de acromion, două
ligamente fac legatura dintre claviculă şi scapulă prin ataşarea de procesele coracoide.

Un tip special de ligament formează o structură

unică în interiorul umărului, numit labrum. Acesta
este prins aproape complet în jurul marginii
cavităţi glenoide. Labrumul este cel care creează o
cupă profundă care ajută humerusul să se
potrivească în cavitatea glenoidă.
Figura 2:
Structura articulației umărului (2)
Tendoanele sunt asemănătoare cu ligamentele, deosebindu-se prin faptul că tendoanele
sunt prinse pe oase, iar prin intermediul lor muşchii acţioneaza asupra oaselor.

2
 Tendoanele coafei rotatorii reprezintă următorul strat al articulaţiei umărului.
Aceste tendoane fac legătura între stratul cel mai profund de muşchi şi humerus.

3.MUŞCHII
Muşchii umărului sunt în numar de 6 şi se dispun în forma unui con cu baza la
torace şi vârful la humerus. Aceşti muşchi sunt deltoidul, supraspinosul, infraspinosul,
rotund mic, rotund mare şi subscapularul. În afară de aceşti muşchi, la mişcările din
articulaţia umărului mai participă şi muşchii din regiunea spatelui, toracelui şi braţului.
Aceştia sunt trapezul, pectoralul mare, bicepsul brahial, marele dorsal.

4.NERVII ŞI VASELE DE SÂNGE

Umărul este o structură cu o puternică şi bogată vascularizaţie şi inervaţie. La
nivelul articulaţiei umărului se găseşte artera axilară mare care trece prin axilă şi se
ramifică astfel asigurând vascularizaţia diferitelor parţi ale umărului.
Asemenea arterei axilare, toţi nervii care traversează spre braţ trec prin axilă.
La acest nivel îşi au originea comună 3 nervi mari : nervul radial, nervul median şi
nervul cubital.

5.BURSELE
Bursa reprezintă un sac care conţine o mică cantitate de lichid lubrifiant, aflat
între două suprafeţe care se mişcă, permiţând acestor suprafeţe mişcarea fară frecare.
La nivelul umărului bursele sunt prinse între coafa rotatorie şi celălalt strat muscular al
umărului (3-5).

II. DEFINIŢIA PERIARTRITEI SCAPULOHUMERALE

Periartrita scapulohumerală este un sindrom clinic care se referă la tulburări ale
capsulei articulare şi a ţesutului moale, la entorse extinse, regresul şi fixaţia pe termen
lung cauzată de o fractură care duce la o mobilitate redusă a umărului şi inflamaţii
cronice ale ţesutului moale care înconjoară articulaţia. Se caracterizează prin debut
progresiv, durere, redoare şi tulburări funcţionale ale umărului.
La nivelul structurilor umărului şi în primul rând la nivelul tendoanelor, are loc
un proces de uzură a cărei accelerare şi agravare pot fi determinate de traumatisme,
microtraumatisme, expunerea la frig etc.

3
 Poate fi cauzată de inflamaţii ale tendoanelor la nivelul umărului care
acţionează muşchii rotatori, o inflamaţie a bursei seroase subacromiodeltoidiene sau a
capsulei articulaţiei scapulohumerală. Periartrita scapulohumerală este favorizată de
factori congenitali sau poate fi dobândită ( la sportivi , profesional).
Acest tip de afecţiune se întâlneşte mai frecvent după vârsta de 50 de ani la
ambele sexe, cu predispoziţie pentru barbaţi. De asemenea afectează des persoanele
care lucrează cu încărcătură excesivă şi exerciţii excesive asupra umărului. Se
întâlneşte şi la persoanele tinere, 20-30 de ani, şi mai ales la cele care practică sporturi
care solicită excesiv articulaţia umărului ( ex. baschet, handbal, aruncarea greutăţii
etc.) (6-8).

III. FORME CLINICE

Periartrita scapulohumerală este prezentată de reumatologii francezi sub forma
a 5 tablouri clinice:
1. -umărul dureros simplu;
2. -umărul deureros acut (hiperalgic);
3. -umărul mixt;
4. -umărul blocat;
5. –umărul pseudoparalitic;
1.Umărul dureros simplu.
Este o formă clinică particulară şi este consecinţa leziunilor degenerative ale
tendoanelor, mai ales cele ale supraspinosului şi bicepsului.
Este cea mai frecventă formă având o caracteristică, acea de conservare a
mobilităţii, rareori având o impotenţa funcţională din cauza durerii. Clinic se
manifestă prin durere de intensitate medie cu accentuare la mişcarea de rotaţie şi
abducţie; se pot intensifica nocturn daca pacientul se culca pe umărul dureros.
Evoluţia umărului dureros simplu este favorabilă, refacerea fiind în doar câteva
săptămâni fie spontan, fie în urma tratamentului. Uneori însă, durerea poate persista şi
se poate agrava, astfel devenind din umăr dureros simplu în umăr dureros hiperalgic.
-tratamentul constă în : menţinerea unui repaus articular, se aplică local gheaţă
şi electroterapie în scop antalgic şi antiinflamator, după scăderea durerii se poate
începe un tratament kinetoterapeutic în scopul prevenirii apariţiei fibrozei şi pentru
menţinerea mobilităţii articulare.

4
 Mişcările pot fi efectuate în apă caldă, aceasta având un efect calmant şi
decontracturant al musculaturii, în acelaş timp uşurând efectuarea mişcărilor. Se
asociază un masaj relaxant, sedativ, iniţial la nivelul coloanei cervicale şi toracale mai
apoi continuându-se la umăr. În cazul tratării necorespunzătoare umărul dureros
simplu poate da în umăr dureros acut.
2.Umărul dureros acut (hiperalgic).
Această formă poate debuta brusc, cu o durere atroce şi o impotenţa
funcţionala totală a membrului superior, sau poate fi continuarea unei evoluţii a
umărului dureros simplu. Durerea este de intensitate foarte mare, uneori chiar
insuportabilă, iradiază spre braţ şi impiedică mişcările braţului, doar o simplă atingere
determinând o durere; simptomatologia este datorată unei tendinite calcifiante sau
pătrunderii elementelor calcificante în bursa subacromiodeltoidiană.
-tratamentul constă în repaus articular în esarfă, perioada imobilizării fiind
progresiv înlăturată, crioterapie pentru scăderea inflamaţiei şi durerii, electroterapie în
scop antalgic şi sedativ iar după scăderea considerabilă a intensităţii durerii se poate
începe un tratament de kinetoterapie.

3. Umărul mixt.
Asociază umărul dureros de origine tendinoasă cu limitarea mobilităţii datorate
mai ales contracturii musculare antalgice. Limitarea mobilităţii nu se datorează numai
durerii, ci şi unei redori structurale, care nu dispare nici sub anestezie totală. Evoluţia
în umărul mixt poate să se facă fie spre umărul dureros, cu persistenţa durerii, dar
recuperarea mobilităţii, fie spre umărul blocat ca o formă evolutivă agravată.
-tratamentul-similar cu cel pentru umărul dureros simplu dar în faza
dureroasă, însă kinetoterapia joacă un rol foarte important în recuperare şi urmăreşte
creşterea mobilităţii articulare, creşterea rezistenţei şi forţei musculare mai ales a
musculaturii hipotone. Se folosesc curenţi terapeutici, masaj, termoterapie şi
hidrokinetoterapie.

5
 4.Umărul blocat.
Manifestat prin durere la debutul bolii şi reducerea marcată a mobilităţii
articulaţiei, realizând aşa numitul „umăr îngheţat”. Fiziopatologic fiind reprezentat
prin inflamarea capsulei articulaţiei glenohumerale care evoluează spre fibroza
(capsulită retractila).

-tratamentul cel mai important este cel

profilactic prin posturarea corectă a
umărului simplu dureros sau hiperalgic,
prin kinetoterapia corectă a umărului
simplu dureros, prin mobilizarea precoce
la cei predispusi. În cazul în care
tratamentul conservator nu dă rezultate, se
intervine chirurgical (artroscopie cu
mobilizare forţată). Figura 3: Umăr înghețat (9)
5.Umărul pseudoparalitic.
Are la bază, perforarea, de diverse grade ale tendoanelor muşchilor rotatori,
aparută de obicei pe un fond degenerativ (la peste 60 de ani) după traumatisme
minore.
Ruptura manşonului rotatorilor poate apărea de asemenea la tineri în urma unui
efort sau traumatism puternic, situaţie în care se evidenţiază o echimoză întinsă pe faţa
anterioară a braţului.
O altă clasificare este făcută de autorii de limba engleză care o redau astfel:
1) Sindromul de împingere;
2) Tendinita degenerativă (sindromul supraspinosului);
3) Tendinita calcifiantă şi bursita;
4) Tendinita bicipitală;
5) Capsulita adezivă (umărul „blocat”, umărul „înghetat”);
6) Ruptura manşonului rotatorilor.

6
 SINDROMUL DE „ÎMPINGERE” (impingement syndrome) este una din
cele mai frecvente forme de periartrită scapulohumerală,
care se poate manifesta sub forma unui proces inflamator al tendoanelor
umărului (la subiecţii de 20-30 ani) şi sub forma unui proces de rupere a manşonului
rotatorilor (la subiecţii vârstnici).

Clinic se caracterizează prin

prezenţa unor dureri recidivante la
nivelul umărului, la subiecţii tineri
care practică sporturi care solicită
articulaţia umărului cum ar fi
aruncările, având un debut insidios,
cu o creştere în intensitate,
accentuată în activitate, iradiază în
braţ şi este exacerbată noctur în
timpul somnului la schimbarea
poziţiei. Durerea este prezentă şi la
ridicarea braţului. Figura 4: Sindromul de împingere (10)
TENDINITA DEGENERATIVĂ este o afecţiune des întâlnită la subiecţii
de sex masculin de peste 50 de ani, care desfaşoară o activitate fizică intensă, suferinţa
apărând de partea mai solocitată. Poate fi asimptomatică multă vreme, până la
declanşarea durerii de către un traumatism sau o solocitare excesivă. Durerea este
imprecis localizată şi se resimte în profunzimea umărului, accentuându-se nocturn în
special când bolnavul stă culcat pe partea afectată, împiedicându-l să se odihnească.
Durerea maximă este percepută de bolnav la mişcarea de abducţie, prezentând şi o
limitare a mişcărilor articulaţiei, în special a abducţiei.
TENDINITA CALCIFIANTĂ ŞI BURSITA.
Tendinita calcifiantă se caracterizează prin depunerea de calciu la nivelul
tendoanelor umărului.
Sunt descrise două forme de tendinită calcifiantă:
a) Tendinita calcifiantă primitivă apare în absenţa unor leziuni
degenerative ale tendonului.

7
 b) Tendinita calcifiantă secundară se manifestă prin calcificarea care se
dezvoltă la nivelul unor leziuni degenerative intense sau al rupturilor tendoanelor
manşonului rotatorilor.
Tendinita calcifiantă este o afecţiune des întâlnită, mai ales la persoanele de
peste 50 de ani, care afectează ambele sexe şi fară preferinţe pentru anumite profesii,
deci pot fi afectaţi în egală masură şi sedentarii. O incidentă superioară se întâlneşte la
diabetici. Cele mai frecvente calcificări se găsesc la nivelul tendonului
supraspinosului, uni- sau bilateral. Unii bolnavi de tendinită calcifiantă pot fi
asimptomatici, caz în care depistarea se face printr-un examen radiologic, şi bolnavi
simptomatici, la care tabloul clinic poate fi acut sau cronic. Forma acuta este clinic
evidentiată prin durere de intensitate mare ce apare brusc dupa un mic traumatism,
prezintă impotenţa funcţională completă. Forma cronică se manifestă prin dureri de
intensitate moderată, evoluţia este cronică cu perioade de exacerbare, dar şi cu lungi
perioade de acalmie. Bursele umărului se pot inflama în asociere cu tendinita
degenerativă şi mai ales cu tendinita calcifiantă care afectează manşonul rotatorilor.
Cel mai des este afectată bursa subacromiodeltoidiană.
Clinic bursitele au anumite particularităţi, în afară de simptomele similare
celorlalte boli primare, care se caracterizează prin: durere extinsă şi în treimea
superioară a braţului, abducţie limitată şi dureroasă, mai ales cea activă. Bursitele sunt
o cauză rară a durerilor umărului fiind determinate de tendinite (calcifiante sau nu).
TENDINITA BICIPITALĂ.
Este una dintre cele mai frecvente cauze ale durerilor la nivelul umărului.
Procesul inflamator este favorizat de frecarea tendonului în culisa bicipitală.
Inflamaţia cronică poate fi însoţită de rupturi parţiale sau totale ale tendonului, la
efectuarea unui efor minim. O altă afecţiune a tendonului lungii porţiuni a bicepsului
este dislocarea sa. Bolnavii acuză dureri pe faţa anterioară a umărului, care iradiază
spre braţ de-a lungul bicepsului, durere care poate fi dată sau intensificată la ridicarea
de greutăţi sau la flexia antebraţului pe braţ cu rezistentă. De asemenea se constată
limitarea mişcărilor de abducţie şi de rotaţie internă şi o durere intensă la mişcarea de
supinaţie contra unei rezistenţe.

8
 CAPSULITA ADEZIVĂ SAU RETRACTILĂ.
Este o afecţiune des întâlnită la subiecţii în decada a cincea şi a şasea a vieţii,
cu predominanţă la femei. Debutul bolii se
prezintă cu dureri moderate ale umărului, cu
intensificări nocturne, însoţite de redoare.
Evoluţia bolii duce la o limitare progresivă a
mişcărilor. În timp durerea dispare aproape
complet, dar limitarea mişcărilor persistă,
mobilitatea umărului fiind total abolită,
realizându-se aspectul de umăr „blocat”.

Figura 5: Capsulita adezivă (11)

Evoluţia acestei afecţiuni prezintă 3 stadii:

Stadiul I se caracterizează prin dureri şi redoare tot mai pronunţate care
durează între 2 şi 9 luni.
Stadiul II – durerile scad în intensitate, redoare deosebit de accentuată iar
mişcările pasive şi active sunt suprimate. Durata acestui stadiu este între 4 şi 12 luni.
Stadiul III are o durată de 5-26 de luni cu reluarea treptată a mişcărilor şi
dispariţia totală a durerii.
RUPTURA MANŞONULUI considerată drept stadiul tardiv al sindromului
de împingere ce se explică prin tulburări trofice ale tendoanelor care formează acest
manşon. La tineri, manşonul rotatorilor este mai solid ceea ce explică incidenţa
scazută a rupturilor la acest nivel. La vârstnici, datorită leziunilor degenerative la care
se mai adaugă şi slaba vascularizaţie, ruptura manşonului se poate produce la un efort
sau traumatism minim. Ruptura manşonului rotatorilor poate fi parţială sau totală.
Cea totală, mai frecventă, se manifestă prin durere în umăr şi reducerea
mobilităţii ce durează mai multe săptămâni sau luni. Afectează mai ales tendonul
supraspinosului în aşa numita „zonă critică” descrisă de Codman (la 1-2 cm de la
inserţia tendonului pe marea tuberozitate).
Ruptura parţială se întâlneşte, mai frecvent , în unele profesii în care sunt
solicitate membrele superioare, cu ridicarea lor deasupra capului (ex. pictori,
infirmiere etc.). Un semn util pentru diagnostic este semnul „căderii braţului”(12, 13) .

9
 IV. SIMPTOMATOLOGIA
Periartrita scapulohumerală prezintă următoarele simptome:
DUREREA.
Durerile la nivelul umărului sunt foarte frecvente, şi se datorează existenţei a
numeroase tendoane şi burse, la care se mai adaugă şi o inervaţie bogată şi un grad
mare de mobilitate. Toate durerile sunt percepute a fi ascuţite, dar de asemenea
durerea poate fi decrisă şi ca o arsură, crampă, ca o durere surdă şi înţepătoare.
Durerea poate duce la un umăr rigid şi la limitarea sau scăderea mobilităţii articulaţiei.
În urma acestui simptom poate apare şi durerea de cap.
FRAGILITATE.
Acest simptom este adesea dat de dureri musculare severe cât şi de dureri
cauzate de mişcarea oaselor. De asemenea reţeaua nervoasă, ce alimentează
musculatura, poate fi afectată. Important însă, este distingerea unei adevărate
slăbiciuni (musculatura sau nervi afectaţi) de inabilitatea sau reticenţa mobilităţii din
cauza durerii sau inflamaţiei.
TULBURARI DE SENSIBILITATE.
Dacă nervii sunt loviţi, ciupiţi sau tăiaţi, lucrurile nu se vor simţi normal, acest
fapt cauzând o senzaţie de arsură, o pierdere a sensibilităţii sau o senzaţie modificată
asemănătoare cu cea în care îţi simţi braţul „adormit”.

Figura 6: Dislocare posterioară a umărului (14)

TULBURĂRI VASCULARE.
Un umăr sau un braţ rece sugerează faptul că arterele, venele sau ambele au
fost afectate sau blocate, cauzând o circulaţie deficitară la acest nivel.

10
 O tentă de culoare albastră sau albă pe tegumentul umărului sau braţului,
denotă o circulaţie deficitară, ceea ce înseamnă că vasele de sânge au fost afectate sau
blocate. Culoarea roşie indică o infecţie sau o inflamaţie. De asemenea se pot evidenţia
şi erupţii cât şi echimoze la nivelul tegumentului.
INFLAMAȚIE.
Poate fi localizată la nivelul întregului braţ sau doar la nivelul structurilor
implicate (de exemplu o bursită inflamată sau o zonă de fractură). Spasmul sau
rigiditatea musculară poate simula foarte bine inflamaţia.
Dislocarea sau deformarea pot cauza aspectul de inflamaţie sau, paradoxal, o
zonă de scufundare.
DEFORMARE.
Apare în cazul în care există o dislocare sau o fractură. Anumite rupturi de
ligamente pot cauza o poziţionare vicioasă sau anormală a structurii osoase (13, 15,
16).

V.CRITERII PENTRU SUSŢINEREA DIAGNOSTICULUI.

A) EXAMENUL CLINIC
În umărul dureros simplu la examneul obiectiv apreciem mobilitatea activă şi
pasivă a articulaţiei umărului şi zonele sau punctele dureroase. Executând noi înşine,
sau punând pe bolnav să efectueze mişcări de abducţie, rotaţie internă şi externă,
constatăm că aceste mişcări sunt posibile chiar dacă ele sunt efectuate cu o oarecere
reţinere din partea bolnavului datorită durerilor. Practic punem bolnavul să efectueze o
abducţie a braţului şi antebraţului flectat în unghi drept, să ducă mâna la ceafă şi la
spate. Uneori mişcarea de abducţie se face iniţial cu uşurinţă, dar când nu ajunge la un
unghi de 45 de grade bolnavul se opreşte din cauza durerii; susţinând membrul
superior, mişcarea poate fi continuă, este un semn al resortului ce traduce existenţa
unei leziuni a tendonului supraspinosului, care producând o proeminenţă, întâmpină
dificultăţi în trecerea prin defileul interacromiotuberozitar. La palpare deosebim mai
multe puncte dureroase, în funcţie de formaţiunea anatomică predominantă lezată.

Astfel, la bolnavii care au un semn al resortului în timpul abducţiei găsim şi un

punct subacromial (zona antero-externă), foarte sensibil la inserţia supraspinosului pe
marea tuberozitate humerală.

11
 La alţi bolnavi distingem o zonă dureroasă pe faţa anterioară a umărului,
corespunzatoare tendonului bicepsului; durerea se intensifică prin rotaţie externă
forţată în mâini, braţul atârnând pe lângă corp; în aceste leziuni ale tendonului
mişcările bicepsului sunt limitate, nu numai rotaţia externă ci şi abducţia. La examenul
obiectiv în umărul acut se constată o creştere a temperaturii locale la nivelul umărului,
uneori cu o uşoară tumefacţie sub forma unei bombări pe faţa antero-externă a
umărului. Orice mişcare activă este practic imposibilă, datorită durerii şi contracturii
musculare; se constată o oarecare mobilitate pasivă, dar de foarte mică amplitudine,
astfel încât articulaţia scapulo-humerală pare bogată. Mişcarea cea mai dureroasă şi în
acelaş timp cea mai limitată este abducţia care nu depăşeşte adesea 30-40 grade (în
acest caz realizarea acestui unghi se face mai degrabă prin bascularea omoplatului
decât prin mobilizarea propriu-zisă a articulaţiei scapulo-humerale). Abducţia
combinată cu retropulsia şi rotaţia externă sau internă este şi mai greu de realizat
(bolnavul nu poate duce mâna la ceafă sau în regiunea lombara). La examenul obiectiv
în umărul blocat se constată că toate mişcările articulaţiei sunt reduse, atât cele active
cât şi cele pasive; nu este vorba deci de o limitare a mişcărilor prin durere, ci prin
leziuni ale scapulei, care limitează în special abducţia şi rotaţia externă (este un blocaj
mecanic care nu este datorat unei contracturi musculare, ci unui obstacol material). La
umărul pseudoparalitic se constată clinic o impotenţă a braţului; ridicarea activa a
braţului este imposibilă, în contrast cu păstrarea mişcărilor pasive.

B) EXAMENUL IMAGISTIC

Diagnosticul periartritei scapulohumerale este un diagnostic clinic, examenul

radiologic neavând un raport esenţial din acest punct de vedere. Nu este mai puţin
adevărat că examenul radiologic trebuie efectuat oricărui bolnav cu periartrită
scapulohumerală; ar fi o mare greşeală să se înceapă un tratament şi să se efectueze
infiltraţii oricărui bolnav cu dureri ale umărului, înainte de a ne convinge, printr-un
examen radiologic, de integritatea extremitaţilor humerale.

Această integritate este necesară diagnosticului. În periartrita scapulohumerală,

examenul rediologic pune în evidenţă calcifieri periarticulare; mai frecvent întâlnindu-
se calcifierea tendonului supraspinosului, ce se observă imediat deasupra tuberozităţii
humerale mari. Aceste calcifieri sunt ovulare sau rotunde şi au un volum variabil
(unele sunt mici, altele sunt foarte voluminoase); ele nu au o semnificaţie fiziologică,

12
putând fi asimptomatice, atât timp cât nu sunt însoţite de procese inflamatorii. La unii
bolnavi examenul radiologic evidenţiază osteoporoza extremităţii superioare a
humerusului, acest lucru se constată în periartrite de lungă durată mai ales la cei cu
umăr blocat; uneori se recomandă prezenţa geodelor, în special în zona din vecinătatea
marii tuberozităţi. În umărul blocat examenul radiologic nu evidenţiază calcifierile
amintite. Artrografia este utilă pentru diagnosticul de ruptură a calotei rotatorilor-
prezenţa substanţei de contrast. În ţesuturile moi periarticulare, mai ales în bursa
subacromiodeltoidiană are semnificaţia unei soluţii de continuitate în capsulă şi în
calota rotatorilor.

Figura 7: Ruptura coafei rotatorilor RMN (17)

C) EXAMENUL DE LABORATOR

Principalele investigaţii paraclinice utile pentru diagnosticul fizic şi diferenţial

ale periartritei scapulohumerale sunt: examenul hematologic şi testele de inflamaţii
(VSH, fibrinogen, proteina C-reactivă, electroforeza proteinelor serice), testele
imunologice (testul Waller-Rose, testul latexului pentru factorul reumatoid), examenul
lichidului sinovial, biopsia musculară şi osoasă, examenul radiologic (radiografia
standard, tomografia, tomografia axială computerizată, artrografia, artroscanerul),
scintigrafia osoasă, electromiografia, artroscopia, ecografia, rezonanţa magnetică
nucleară (13).

13
VI.DIAGNOSTIC POZITIV ȘI DIFERENȚIAL

Diagnostic pozitiv – în funcţie de „sindromul de împingere” și „sindromul

supraspinosului”.

Clinic „sindromul de împingere” se caracterizează prin prezența unor dureri

recidivante la nivelul umărului, la subiecții tineri, în special la cei care practică
anumite sporturi (aruncări).

Durerea are un debut relativ insidios, cu o creștere gradată în intensitate,

accentuată de activitate, are un punct maxim la regiunea anterolaterală a umărului,
iradiază în braț și exacerbează noaptea în somn la schimbarea poziției.

Durerea este percepută la ridicarea brațului mai ales în unghiurile 90-120°

(ridicarea brațului deasupra capului). La examenul fizic se constată o limitare a flexiei
și a rotației interne. Semnul „împingerii” este pozitiv: se imobilizează scapula și se
ridică brațul în față și în sus, până deasupra capului; bolnavul resimte o durere imensă
în momentul în care marea tuberozitate a capului humeral vine în contact cu arcul
coracoacromial (la ultimile 10 grade ale ridicării pasive). Concomitent se poate auzi
un discret zgomot sau se pot percepe crepitații.

Durerea, determinată prin manevra de realizare a semnului „împingerii”, poate

fi evitată prin injectarea a 10 ml xilină 1%, imediat sub acromion, cea ce confirmă
diagnosticul de „sindrom de împingere”.

Bolnavii cu sindrom de împingere prezintă dureri și în timpul abducției pasive

(la 90°) și rotației interne. La palpare se produce o durere relativ intensă când se apasă
marginea anterioară a acromionului.

Diagnosticul pozitiv in „sindromul supraspinosului”

Clinic, tendinita degenerativă este întâlnită la barbați de peste 50 ani, cu
activitate fizică intensă, suferința apărând de partea mai intens solicitată. Ea poate fi
asimptomatică multă vreme până la momentul declanșării durerilor de către un
traumatism sau o silicitare excesivă.

Durerea este resimțită de obicei în profunzimea umărului, imprecis localizată;

se intensifică în timpul nopții mai ales când bolnavul este culcat pe partea afectată

14
împiedicându-l să se odihnească. La examenul obiectiv se constată o limitare a
mișcărilor umărului, mai ales a abducției. Durerea maximă este percepută de bolnav în
cursul mișcării de abducție între unghiul de 70° și cel de 100°, când solicitarea
supraspinosului este maximă. În suferințele cronice (cu o durată de peste 3 luni) sau în
rupturile manșonului rotatorilor, se constată hipotrofie și scăderea forței musculare. La
palpare se provoacă o sensibilitate deosebită sub acromion la 1-2 cm de marea
tuberozitate. În caz de alte tendinite (tendinita bicipitală), la nivelul micii tuberozități
(tendinita subscapularului) în zona inferolaterală a marii tuberozitati (tendinita
subspinosului sau micului rotund).

Diagnostic diferențial

Durerile umărului sunt determinate de 3 tipuri de suferințe cu care, de

asemenea se face și diagnosticul diferențial în periartrita scapulohumerală. Aceste 3
tipuri de suferințe sunt reprezentate de:

a) Afectarea structurilor umărului ( în exclusivitate) și de regulă unilaterală, unde

diagnosticul diferențial se face cu artroza glenohumerală, umărul
„Milwaukec”, osteonecroza aseptică a capului humeral, artrita septică, artrita
tuberculoasă, tumorile primitive (osteosarcomul, mielomul) sau secundare
(metastazele osoase), distrofia simpatică reflexă, traumatismele umărului, guta,
pseudoguta.

b) Afectarea umărului, în cadrul unor determinări poliarticulare, de regulă

bilaterale: poliartrita reumatoidă, spondilita anchilozantă, polimiozita, artrita
psoriazică, fibrozita.

c) Afectarea unor organe aflate la distanță: nevralgia cervicobrahială ( discopatii

cervicale), litiază biliară, afecțiuni cardiace (14).

15
 VII.CATEGORII SPORTIVE ȘI PROFESIONALE

1.Sport

Periartrita scapulohumerală este o afecțiune des întâlnită la sportivi care

practică aruncări dar și la cei care ridică greutăți. O dată cu creșterea dificultății
antrenamentului, a tuturor sportivilor, și la fel a creșterii popularității antrenamentului
fizic, durerea umărului a devenit un simptom comun. Articulația umărului are o
capacitate remarcabilă de a oferi o mobilitate amplă precum și abilitatea de a suspenda
cantități mari de greutăți. Totuși această mobilitate amplă îi oferă de asemenea un
caracter instabil și impune un set complex de ligamente pentru a permite acestă amplă
mobilitate în acelaș timp menținând stabilitatea umărului. În cazul în care aceste
ligamente sunt întinse brusc și viloent în urma activităților sportive sau a unui
antrenament necorespunzator, pot duce la instabilitatea umărului.

Mecanism de producere

Cu tehnicile corespunzatoare de antrenament, musculatura umărului poate fi

tonifiată astfel protejând capsula articulară fară a permite acesteia întinderea excesivă.
Antrenamentul necorespunzător întinde capsula rezultând astfel instabilitate și
cauzând durere în anumite mișcări cum ar fi aruncatul în baseball, serviciul la tenis
precum și presele la ceafă în antrenamentul cu greutăți.

În sporturile de aruncări cum ar fi baseball, volei și tenis, capsula articulară

poate fi ușor întinsă. Majoritatea sportivilor încearcă să câștige mai multă rotație
externă pentru a putea arunca cu viteză când servește sau aruncă. De obicei acest lucru
este facut de sportiv fară a menține un echilibru muscular prin exerciții, potrivit, acest
fapt având ca și consecință alunecarea capului humeral din glenoidă din cauza
întinderii capsulei în partea anterioară. Această mișcare anormală are ca rezultat
apariția durerii la aruncare, care poate duce la apariția tendinitei pe masură ce
sportivul încearcă să compenseze durere.

O întindere similară a capsulei articulare apare la ridicarea greutății când

sportivul permite greutății să întindă articulația umărului până la extremă.

16
 La înotători se vorbește de termenul de „umărul înotătorului” folosit la
descrierea problemelor la nivelul umărului a înotătorului de performanță.

Înotul este un sport în care umerii și membrele superioare sunt folosite ca

pentru locomoție, în acelaș timp impunând o felxibilitate și o arie de mobilitate a
umărului peste medie pentru o eficiență maximă. Acest fapt este adesea asociat cu o
creștere nedorită a laxității sau relaxării articulației umărului. Se știe că la înotători, de
foarte multe ori, este forțată articulația umărului pentru a obține un grad mai mare de
mobilitate, însă fără a-și îmbunătății stabilitatea funcțională. În plus, este un sport
practicat în mediul fluid ceea ce opune rezistență mișcării, mai mare decât în aer.
Această combinație de cereri poate duce la un spectru de leziuni excesive observate la
umărul înotătorului, cea mai comună fiind tendinita coafei rotatorilor.

Durerea cronică a umărului este consecința comună a repetării unei activități

suprasolicitante a sportivilor de performanță.

Durerea cronică la atleții suprasolicitați este, de regulă, rezultatul rupturii sau

întinderii excesive a mușchiilor ce formează coafa rotatorie.

De accea pentru o performanță desăvârșită a atlețiilor este nevoie de tonifierea

și creșterea stabilității mușchiilor coafei rotatoriilor. Coordonarea acțiunii acestui grup
muscular este necesar pentru a oferi o bază stabilă activitățiilor suprasolicitante, fără
apariția durerii.

Majoritatea leziunilor coafei rotatorilor cât și a articulației umărului în general,

pot fi prevenite printr-un mod simplu. Cel mai important aspect este să nu se
suprasolicite articulația umărului prin exerciții cu încarcare mare într-un timp relativ
scurt. Creșterea încărcării exercițiilor, pentru a preveni apariția durerii și leziunilor,
este de 10% pe săptămână. Un alt aspect foarte important este menținerea unui balans
între stabilitatea articulației și gradul de mișcare. Având în vedere că medicina este
spre o continuă evoluție, în ziua de azi este recomandat ca atleții să aibă acces la
medicina sportivă, unde supravegheați de un specialist, să beneficieze de o evaluare
dinamică a funcționalității umărului. De asemenea, antrenorii trebuie să întocmească
un program de exerciții accesibil, cu încărcare progresivă pentru reabilitarea atletului.

17
 2.Profesional

Periartrita scapulohumerală este o stare multifactorială, și sunt câțiva factori de

risc care contribuie la dezvoltarea acesteia.

Factorii etiologici care duc la simptome ale umărului și gâtului sunt în mare
parte profesionale, cum ar fi munca statică și postura cât și factorii psihosomatici. Una
din aceste categorii profesionale este reprezentată de dentiști. Unele studii arată că cei
mai mari factori de risc sunt posturile îndelungate în șezând, fără un suport la nivelul
spatelui, și o limitare a ariei de mișcare cât și contracția izometrică create de limitarea
spațiului de lucru, în cazul acesta fiind reprezentat de cavitatea bucală. Acuzele
musculo-scheletale sunt probleme comune, relaționate cu munca, printre dentiști. Un
studiu a arătat că 36% din 224 de dentiști acuză dureri frecvente la nivelul umărului,
uneori aceste dureri apărând zilnic. S-a observat de asemenea că predominanță
simptomelor musculo-scheletale la dentiști este o caracteristică comună a unei ocupații
vizibil dependente, unde cerințele impuse sunt adoptarea unei posturii fixe pentru o
perioadă lungă de timp. Prelungirea flexiei umărului și abducției brațului, la fel ca și
activitatea musculară statică crescută pe perioada lucrului, sunt factorii care duc la
apariția durerii la nivelul umărului cât și la nivelul gâtului la dentiști.

Figura 8: Poziție corectată a trunchiului (18)

Dentiștii acuză mai des simptome la nivelul umărului decât la nivelul coloanei
lombare.

18
 Simptomele umărului la nivel profesional pot cauza morbiditate și suferința
semnificantă printre dentiști. Dentiștii care folosesc posturi sedentare de lucru și
mișcări repetitive acompaniate de răsuciri și aplecări ale trunchiului în timp ce tratează
pacientul, prezintă un risc crescut de a dezvolta periartrită scapulohumerală. Această
problemă răspândită, durerea la nivelul umărului la practicanții dentiști, poate impune
un important tratament medical, cauza absența de la locul de munca cât și disabilitate.

Pentru a preveni apariția durerii la nielul umărului în urma lucrului, trebuie

impus un program de exerciții desfășurate la locul de muncă. Stresul și tensiunea
contribuie la starea de contracție cronică a musculaturii. Acest aspect determină
scăderea circulației sângelui și creșterea producției de toxine, cum ar fi acidul lactic și
ioni de potasiu. Pentru a combate acest aspect, s-au introdus 2 tipuri de exerciții pentru
relaxare. În primul rând, 5-10 minute de respirație profundă. La fiecare inspirație, se
simte cum tensiunea din umeri dispare. Următorul pas, se împreunează mâinile și se
flectează antebrațele pe brațe. Se inspiră, membrele ținând rezistență pe torace, se
menține după care se expiră și se relaxează.

Alte tipuri de exerciții sunt pentru mobilitatea umărului. Din când în când este
recomandat ca dentistul să se oprească din lucru și să facă stretching, să-și mobilizeze
articulațiile membrului superior și de asemenea exerciții pentru trunchi (19-22).

VIII. TRATAMENT DE SPECIALITATE

Tratamentul periartritei scapulohumerale urmăreşte în principal: ameliorarea

durerii, reducerea inflamaţiei şi recuperarea mobilităţii articulare.
Mijloacele folosite sunt: tratamentul medicamentos, kinetic şi chirurgical, de multe ori
în asociaţie, în funcţie de forma clinică şi evoluţie.

1.Tratament medicamentos.

Acesta este util din faza acută și va consta în antialgice, vitamine, infiltrații și
la nevoie antibiotice. La umărul dureros simplu ca medicație se aplică aspirina, se fac
infiltrații cu acetat de hidrocortizon. După cedarea durerilor, la umărul dureros acut se
administrează antiinflamatoare selective. De asemenea se fac mișcări pentru a se evita
anchiloza.

19
 Deci atât în umărul dureros simplu cât mai ales în umărul dureros acut,
mobilizarea (activă și pasivă) va fi prudentă, treptată. În umărul blocat în faza inițială
(de infiltrație activă, însoțită de dureri), este utilă corticoterapia generală. În fazele
tardive orice tratament medicamentos este inutil. Tratamentul esențial este
kinetoterapia sau balneo-kinetoterapia, razele infraroșii (IR), ultrasunetele (US). Unele
intervenții chirurgicale ( extirparea focarului calcifiat, secționarea tendonului bicipital,
denervația articulară) au indicații restrânse și rezultate greu de apreciat.

De asemenea există și așa numita Proloterapie care constă în stimularea

organismului de a repara zonele dureroase prin inducerea unei reacții inflamatorii în
ligamentele și tendoanele slăbite prin producerea de colagen.

2.Tratament kinetic.

Masajul este o combinație de manipulații, de prelucrări mecanice multiple,

aplicate sistematic asupra organismului, cu mâna sau cu aparate special construite, în
scopuri terapeutice sau igienice. Aceste prelucrări, care se execută în majoritatea
cazurilor cu ajutorul mâinilor (manipulații), constau din diferite forme de neteziri,
apăsări, frământări, stoarceri, fricțiuni, vibrații, scuturări sau lovituri ușoare sau
puternice, numite manevre de masaj. Masajul trebuie adaptat la caracteristica
anatomică a regiunii, evoluția bolii, starea generală a bolnavului, sexul, vârsta și starea
psihică a acestuia.

După masajul selectiv urmează kinetoterapia, care se face la început prin

mișcări pasive.

În cazul umărului dureros simplu, nefiind vorba de o limitare de mobilitate,

kinetoterapia are rol profilactic, împiedicând pierderea mobilităţii şi apariţia fibrozei.
Dacă în stadiul acut se recomandă doar posturări, în stadiul subacut sunt permise
mobilizări ale articulaţiei scapulohumerale. Stadiul terminal necesită refacerea forţei
musculare, a stabilităţii şi mişcării controlate a umărului.
În cazul umărului dureros acut, singura atitudine kinetică permisă este imobilizarea
absolută a braţului, cu o pernă în axilă şi cu eşarfă de susţinere a antebraţului şi mâinii.

După ameliorarea durerii se trece la contracţii izometrice şi chiar la mobilizări

precedate de aplicaţii calde. Hidrokinetoterapia poate fi aplicată chiar din fazele
iniţiale dureroase.

20
 Apa caldă, pe lângă efectul calmant antialgic, permite exerciţii complexe
pentru mobilizarea umărului.Kinetoterapia umărului blocat începe printr-un tratament
preventiv al capsulitei retractile. Aceasta presupune posturarea corectă a umărului
inflamat şi mobilizarea precoce a membrului superior. Se recomandă exerciţiile cu
bastonul, roata şi diverse instalaţii de scripeţi.

Terapia ocupațională.

Ergoterapia urmărește ca, prin muncă sau orice altă ocupație la care participă
bolnavul, să-i restaureze sau să-i mărească performanțele, să-i faciliteze învățarea
acelor sarcini și funcții esențiale pentru adaptarea sa socială, pentru a reduce sau a
corecta disfuncțiile, și pentru a promova sau menține starea de sănătate. La bolnavii cu
afecțiuni ale sistemului locomotor terapia ocupațională își propune să corecteze
disfuncțiile motorii determinate de boală și de inactivitate. La baza activității de
terapie ocupațională este evaluarea bolnavului, care cuprinde:

 Performanța activităților curente zilnice, de autoîngrijire;

 adaptările terapeutice necesare, de exemplu echipamentele ajutătoare,
orteze sau proteze;
 abilitatea senzoriomotorie și componentele sale – integrarea
neuromusculară și senzorială.

Prima etapă a evaluării stabilește deficitul funcțional prin bilanț articular și

testing muscular, în a doua etapă, evaluarea performanțelor bolnavului în activitățile
de fiecare zi, pe baza unei fișe cu posibilitatea de a stabili scoruri:

 modul de alimentare (cum mănâncă, cum bea);

 igiena personală (spălat pe mâini, pe fața, igiena gurii);
 toaleta personală (pieptănat, curățat unghiile, ras etc.);
 îmbrăcat – încălțat;
 comunicări funcțional;
 activitate casnică (planificarea și prepararea mișcării, deschiderea și
închiderea de containere, curățenie, spălat rufe, făcut patul);
 manipularea de obiecte (ceas, bani, chei);

21
  adaptarea la sarcini (inițiere, integrarea informațiilor, învățarea,
rezolvarea problemelor);
 accesibilitate/adaptare a mediului (accesibilitate, recomandarea
mutărilor, efectuarea modificărilor, controlul medilui modificat);
 prevenție (siguranță, conservarea energiei, protecție articulară,
ajutătoare mecanice).

3.Tratament chirurgical.

Acest tip de tratament poate fi recomandat în rezolvarea unor probleme la

nivelul umărului.

Totuși 90% din pacienții cu periartrită scapulohumerală raspund favorabil la

metode de tratament simple cum ar fi activități alternante, exerciții, repaus și
medicație.

Figura 9: Înlocuirea umărului (23)

În caz de dislocări repetate cît și de ruptură a coafei rotatorilor, unde exercițiile

și medicația nu mai dau rezultate benefice, se intervine chirurgical. O metoda
chirurgicală este artroscopia, folosită și ca metoda de evaluare, cu ajutorul căruia se
poate observa țesutul rupt sau cicatrizat și se reface sau se poate merge pe cale
tradițională, prin proceduri deschise pentru a putea face reconstrucții mai mari sau a
înlocui umărului (1, 24).

22
 Partea Specială

IX. MOTIVAREA ALEGERII TEMEI

„Sănătatea este un drept fundamental pentru fiinţa umană. Poate fi definit ca un triplu
echilibru, reprezentat de un triunghi echilateral în care fiecare latură reprezintă o
dimensiune.”

Chiar dacă în ziua de azi activitatea fizică nu mai este o preocupare de mare importanţă,
sportul şi mişcarea devenind o necesitate mai mult decât o modalitate de recreere, procesele
traumatice cât şi cele degenerative iau amploare, oamenii menajându-şi din ce în ce mai puţin
starea de sănătate.

Pe perioada activităţii de practică pe care am desfăşurat-o de-alungul celor 3 ani de

facultate, am întâlnit multe cazuri în care pacienţii acuzau dureri de diferite intensităţi la
nivelul umărului, discomfort şi dificultate în mişcare, fiind diagnosticaţi cu periartrită
scapulohumerală sub aspectul diferitelor forme.

Periartrita scapulohumerală se întâlneşte mai frecvent la persoanele active (sportivi,

profesional) dar mai ales la persoanele de peste 40 de ani. La tineri cauzele producerii
afecţiunii sunt accidentale.

Ceea ce mi-a atras atenţia asupra acestei teme a fost faptul că, fiind o afecţiune
invalidantă, care în majoritatea cazurilor determină limitarea activităţii normale a pacientului,
urmarea tratamentul de recuperare potrivit şi precoce în sistemele de specializare are rezultate
pozitive (creşterea amplitudinii de mobilizare, scăderea durerii şi inflamaţiei) indiferent de
vârstă.

Aşadar aplicarea şi dozarea efortului fizic zilnic duce la creşterea calităţii vieţii,
îmbunătăţirea sănătăţii fizice şi psihice şi desfăşurarea normală a activităţilor de zi cu zi.

23
 X. PRINCIPIILE ŞI OBIECTIVELE TRATAMENTULUI
DE RECUPERARE ÎN PERIARTRITA SCAPULOHUMERALĂ

Recuperarea medicală este considerată a fi o ramură a medicinii care se ocupă cu

diminuarea dizabilităţii şi reducerea deficitului funcţional folosind factori fizici cum ar fi:
kinetoterapia, electroterapia, hidroterapia, masajul etc. Pe langă aceste metode fizice este
utilizat de asemenea şi tratamentul medicamentos şi cel ortopedico-chirurgical (25).

Obiectivele tratamentului de recuperare:

1. Combaterea durerii –se realizează mai mult prin tratament

medicamentos asociat cu electroterapie antalgică, masaj antalgic şi decontracturant
periarticular.
2. Combaterea inflamaţiei –realizată prin tratament medicamentos,
crioterapie şi posturări antideclive.
3. Refacerea mobilităţii articulare –este realizată prin intermediul
mobilizărilor pasive (artromotoul pentru mişcările de flexie-extensie), celor
pasivo-active (exerciţiul Codman, scripetoterapie) şi celor active.
4. Recuperarea forţei musculare –exerciţii active cu rezistenţă care poate fi
cea opusă de kinetoterapeut sau cu ajutorul ganterelor, săculeţilor de nisip,
contracţii excentrice, şi de asemenea se pot folosi diagonalele Kabat cât şi tehnicile
de facilitare neuromusculară: Inversarea agonistă, Hold-Relax, Inversarea lentă,
Mişcarea activă de relaxare opunere.
5. Recuperarea rezistenţei musculare –crşterea duratei exerciţiului; se
lucrează la intensităţi mai joase de efort, dar prelungite în timp.

A. KINETOTERAPIA

Kinetoterapia este o formă terapeutică individualizată care, plecând de la programe de

exerciţii fizice statice şi dinamice, se poate folosi în programele terapeutice profilactice,
curative şi de recuperare.

24
 Această metodă urmareşte să redea bolnavului posibilitatea de a-şi recupera starea
fizică care a fost limitată de boală sau accidente şi în caz de deficit motor, să aducă
compensări. Prin exerciţiile fizice practicate, pacientul reuşeşte să creeze adaptări motrice de
înlocuire şi îşi recapătă funcţionalitatea normală.

Există o gamă largă de afecţiuni pentru care recuperarea medicală prin kinetoterapie
este specifică şi absolut necesară, printre care se numără:

- Afecţiunile aparatului locomotor;

- Afecţiunile reumatice;
- Afecţtiunile neurologice;
- Afecţiunile aparatului cardio-vascular;
- Afecţiunile aparatului respirator;
- Afecţiunile neuropsihice;
- Maladiile congenitale;

Kinetologia medicală cuprinde:

1. kinetologia profilactică =totalitatea metodelor şi mijloacelor

kinetologice, care se adresează menţinerii şi întăririi stării de sănătate, deci prevenirea
stării de boală.
Aceasta reprezintă doar o latură a profilaxiei, denumită profilaxie primară sau de
gradul I. Profilaxia secundară sau de gradul II presupune utilizarea tuturor mijloacelor
necesare pentru a preveni agravarea sau aparişia complicaţiilor sau recidivelor unor boli
cronice.

2. kinetologia de recuperare reprezintă totalitatea mijloacelor kinetologice

folosite pentru recuperarea deficitului funcţional din bolile cronice
3. kinetologia medicală (26)
Rolul şi conduita kinetoterapeutului
Terapia prin mişcare deserveşte pe deplin medicina fizică fiind considerată mijolc de
baza al ei. Această terapie are la bază tehnica numită kinesiologie, care se ocupă cu studiul
mişcării locomotorii.
Ca această terapie să dea rezultate vizibile şi mulţumitoare, este necesar ca între
pacient şi kinetoterapeut să existe o relaţie de încredere, înţelegere şi comunicare şi pacientul
să participe activ pe parcursul terapiei.

25
 Pe baza studiilor mişcării, legilor ei precum şi a altor noţiuni de terapie,
kinetoterapeutul va concepe şi aplica metodologia profilactică, terapeutică şi recuperatorie cu
scopul de a reda omului suferind, cât mai rapid, posibilitatea de desfăşurare a unei activităţi
familiale, sociale sau scopul profilactic de menţinere şi întărire a sănătăţii. În afara unei bune
pregătiri teoretice şi practice, activitatea kinetoterapeutului implică anumite trăsături morale,
o buna colaborare cu ceilalţi specialişti cât şi obligaţii.
Terapeutului îi revine responsabilitatea de a aplica terapia, iar succesul aplicării ei
rezultând din colaborarea armonioasă dintre medicul curant şi terapeut, primului revenindu-i
sarcina de a stabili diagnosticul clinic al bolnavului, iar terapeutului îi revine sarcina de a
stabili metodologia şi aplicarea corectă a mijloacelor specifice de tratament prin mişcare în
funcţie de diagnostic şi starea prezentă a bolnavului. Această relaţie trebuie sa fie permanent
bazată pe informarea reciprocă în vederea cunoaşterii bolnavului , individualizării
programului şi o urmărire atentă a evoluţiei acestuia în vederea optimizării actului de
recuperare (27).
Obiective generale urmărite în tratamentul kinetoterapeutic:
 creşterea mobilităţii articulare;
 refacerea forţei musculare şi creşterea rezistenţei musculare;
 creşterea şi adaptarea capacităţii de efort;
 ameliorarea funcţiei de coordonare, control şi echilibru a
corpului;
 formarea capacităţii de relaxare;
 corectarea posturii şi aliniamentului corpului;
 reeducarea sensibilităţii.
Principii de evaluare şi explorare în kinetoterapie.
Explorarea şi evaluarea aparatului neuro-musculo-artrokinetic reprezintă primul pas al
actului de recuperare medicală, fiind necesar în precizarea deficitului funcţional iniţial al
pacientului, în aprecierea rezultatelor terapiei aplicate, ce impun reevaluarea metodelor
terapeutice şi în determinarea rezultatelor finale obţinute. Ideea de explorare şi evaluare a
aparatului neuro-musculo-artrokinetic comportă mai multe aspecte în funcţie de punctul de
abordare:
a) apreciere (assesment, evaluare globală) –determină deficitul global,
funcţional şi socio-profesional;

26
 b) evaluarea (evaluation) –determinarea unui anumit tip de deficit printr-o
baterie de teste specifice elaborate special pentru defecte măsurabile.
Pentru obţinerea unor rezultate cât mai reale şi comparabile, se recomandă aplicarea
unor metode de explorare şi evaluare cât mai standardizate şi obiective posibile.

Aceste metode au rolul de a determina valoarea unui deficit / infirmitate / handicap

iniţial şi evoluţia acestuia sub tratament, în contextul posibilităţii de măsurare, cuantificare a
unei asemenea acţiuni. Această acţiune se poate adresa fie elementelor de bază ale aparatului
neuro-musculo-artrokinetic, fie unor funcţii generale ale organismului, fie ambelor (28).
B. Terapia manuală
Este o metodă de tratament în care complexul tehnicilor biomecanice se efectuează cu
mâinile, cu scopul de a elimina blocările funcţionale musculare şi eliberarea nervilor în mod
sigur şi eficient. O descriere mai potrivită a acestei metode este dată de Adrian Ionescu:
„Prelucrarea metodică a părţilor moi prin mijloace manuale sau mecanice, în scop fiziologic,
curativo-profilactic sau terapeutic.”
Metoda de terapie manuală influenţează în mod eficient, nu doar aparatul locomotor ci
şi funcţia organelor interne şi sistemelor.
Clasificare:
1. După persoana care efectuează masajul:
 Masaj efectuat de altă persoană;
 Automasaj.
2. După regiunea la care se aplică:
 Masaj somatic (asupra părţilor moi);
 Masaj profund (asupra organelor interne).
3. După origine, tehnică şi metodologie de aplicare:
 Masaj uscat:
- Masaj clasic;
- Masaj reflex;
- Masaj mecanic;
 Masaj umed:
- Masaj clasic;
- Masaj special (29).

27
 C. Fizioterapie
Este ştiinţa ce studiază mecanismele de acţiune a factorilor fizici (masaj, exerciţiul
fizic regulat, apa, lumina, caldura, electricitate) asupra organismului uman şi utilizarea lor cu
scop de tratare, recuperare şi profilatic.

Prin fizioterapia clinică obţinem recuperarea, îmbunătaţirea şi menţinerea mobilităţii

pierdute în urma unor afecţiuni de diferite etiologii şi reintegrarea în activitatea zilnică
normală, reducerea pâna la dispariţie a durerilor patologice musculare şi articulare cât şi
îmbunătăţitrea forţei şi tonicităţii musculare. Prin intermediul procedurilor de electroterapie,
fizioterapia are importante efecte antalgice, antiinflamatorii, decontracturante, miorelaxante şi
antiedematoase.

Figura 10: Prezentare laserterapie

Indicaţii ale fizioterapiei:

 Recuperarea ortopedică –beneficiaza cu eficienţă musculatura slabită a
spatelui, scolioze şi cifoze incipiente în care se realizează cu adevărat antrenamentul
muscular –entorse, luxaţii, contuzii, sindrom algoneurodostrofic post fracturi,

28
 accelerarea calusării, întinderi musculare, redori articulare, atrofii musculare de
inactivitate;
 În manifestări abarticulare –stiloidite, epicondilite, periartrite
scapulohumerale;
 Recuperarea reumatologică -degenerativă: artroze; inflamatorii cronice:
artrite, spondilite anchilopoetice;
 Neurologică –neuromialgii, nevrite, lombosciatică etc;
 Afectarii locale sau generale ale ţesutului de colagen –dermatomiozite,
fibrozite, Dupuytren;
 Oncologică;
 Dermatologică;
 Afecţiuni ale aparatului respirator;
 Afecţiuni ale aparatului urogenital (30).

XI. METODE ŞI MIJOALCE DE RECUPERARE ÎN

PERIARTRITA SCAPULOHUMERALĂ

Descrierea lotului de pacienţi

Acest studiu prospectiv se bazează pe evaluarea unui lot de 15 pacienţi de la secţia de

Ortopedie a Spitalului Judeţean Timişoara, Spitalul de Balneo-Fiziokinetoterapie Timişoara şi
Policlinica Reşiţa., diagnosticaţi cu diferite forme ale periartritei scapulohumerale, din care 6
pacienţi de sex feminin şi 9 pacienţi de sex masculin, cu vârsta cuprinsă între 20-71 de ani
(±16,44 valoarea medie), studiul fiind realizat pe perioada februarie-mai 2012.

Diagnosticul s-a bazat pe examinarea clinică, paraclinică şi evaluarea funcţională a

fiecărui pacient. În cadrul examinării clinice s-au folosit ca metode de evaluare anamneza,
inspecţia (la care s-a apreciat aliniamentul umerilor, scapulelor,existenţa edemelor sau
echimozelor), palparea (pentru evidenţierea punctelor dureroase), mobilitatea activă şi cea
pasivă în toate planurile de mişcare ale articulaţiei scapulohumerale şi bilanţul muscular
(coafa rotatorilor, bicepsul).

29
 În cazul evaluării funcţionale s-au aplicat următoarele teste: Testul O`Brien (pentru a
evidenţia o eventuală ruptură la nivelul labrumului), scala de apreciere a dureri VAS şi Scala
de evaluare funcţională a umărului.

După diagnosticarea completă a pacienţilor, s-au stabilit obiectivele tratamentului de

recuperare, metodele şi mijloacele optime fiind adaptate particularităţii fiecărui pacient.

Deoarece pacienţii sunt de diferite vârste şi prezintă diferite etiologii ale afecţiunii,
perioada de recuperare cât şi rezultatele sunt diferite.

Programul kinetic a fost desfăşurat zilnic de toţi pacienţii, 1 şedinţă / zi, timp de 2
săptămâni aceştia fiind internaţi, urmând alte 10 şedinţe în regim ambulator într-un centru de
recuperare. Toţi pacienţii au urmat un program de gimnastica medicală performat la
domiciliu.

Pacienţii au fost urmăriţi prin evaluări succesive: înaintea începerii tratamentului de

recuperare, la 2 săptămâni după încheierea primei cure de terapie şi la 4 săptămâni după
încheierea celei de a 2-a cure de recuperare. Rezultatele diferă în funcţie de vârstă, etiologie şi
începerea programului de recuperare urmând sa fie prezentate în capitolul următor.

Este prezentat în continuare cazul fiecărui pacient în parte împreună cu tratamentul de

recuperare urmat:

Pacientul 1.

Numele şi vârstă: V.Ş., 64 de ani, sex feminin

Localitatea: Timişoara

Diagnostic: Periartrită scapulohumerală stângă

Mecanism de producere: luxaţie umăr stâng, asociat unei fracturi de humerus în 1/3
proximală.

Alte informaţii: fractura fără deplasare, braţul nefiind imobilizat, a purtat o orteză timp
de trei săptămâni şi pentru durere a luat Vicodin, calus corect format.

30
 Scopul tratamentului de recuperare îl reprezintă creşterea mobilităţii articulaţiei
scapulohumerale şi diminuarea durerii.

Tratament de recuperare

Pacienta a urmat un tratament de recuperare timp de 12 zile. În urma evaluării

pacientei s-au constatat rezultate satisfăcătoare, având în vedere mobilitatea redusă din prima
sedinţă când mişcările de abducţie şi rotaţie externă erau limitate, urmând ca la sfârşitul
tratamentului să poate efectua cu un grad mai mare de mobilitate şi durere redusă aceste
mişcări. Tratamentul de recuperare l-a început la aproximativ 1 lună de la renunţarea la
orteză.

Electroterapie

- SHOCKWAVE umăr stâng, 4 şedinţe

- NEUROSTIMULARE (TENS) antero-posterior umăr stâng, intensitate-
vibraţie, durată 10 minute

Terapie manuală

- masaj de drenaj limfatic Leduc-Godard aplicat la nivelul antebraţului şi

braţului;
- masaj de relaxare prin următoarele tehnici: neteziri uşoare aplicate la
nivelul întregului membru superior, şi rulări aplicate la nivelul braţului;
- masaj decontracturant cervical şi al centurii scapulohumerale.

Kinetoterapie

- mobilizări pasive la începutul şedinţei de kinetoterapie cu ajutorul

artromotoului, pentru flexia mai mare de 90 de grade,
- scripetoterapie la fel pentru creştere amplitudinii de flexie şi abducţie,
- rulatul roţii pe perete,
- exerciţiile Codman de pendulare a braţului pe direcţia flexie-extensie,
abducţie-adducţie şi circumducţie,
- în faţa oglinzii, cu bastonul prins de capete, ridicat cât mai mult posibil
deasupra capului (facut in primele 10 sedinte)

31
 - după scăderea durerii şi creşterea amplitudinii de mişcare din articulaţia
scapulohumerală -pentru creşterea forţei musculare: exerciţii cu gantera de 0,5 kg pe
toate direcţiile de mişcare

Figura 11: Scripetoterapie

Terapie ocupaţională

- măturat
- spălatul vaselor
- rulatul sucitorului

Măsuri igieno-dietetice

- evitarea activităţiilor casnice care necesită caţărat pe scaun / mobilă

- se recomandă repaus articular după o activitate mai intensă
- evitarea încărcării cu greutăţi mari a membrului superior stâng

Pacientul 2.

Nume şi vârstă: S.V., 55 de ani, sex feminin

32
 Localitatea: Reşiţa

Diagnostic: Periartrită scapulohumerală stângă

Mecanism de producere: transport de greutăţii mari (aproximativ 6 kg) la nivelul

membrului superior stâng, zilnic timp de 2 ani.

Alte informaţii: tratament medicamentos (celebrex, fastum gel), 10 zile pe lună timp
de 3 luni.

Pacienta a urmat un tratament fiziokinetoterapeutic de 2 cure a câte 10 şedinţe, timp în

care s-a observat o îmbunătăţire a mobilităţii articulaţiei scapulohumerale cât şi o creştere a
forţei musculare.

Mobilizare Iniţial Final Forţa musculară iniţială Forţa musculară finală

Flexie 70o 95o 3 4
Extensie 40o 45o 3 4
Abducţie 65o 80o 3 4
Rotaţie internă 50o 70o 3 4
Rotaţie externă 35o 50o 3 4

În februarie 2012, pacienta acuza dureri la nivelul braţului cât şi al umărului, prezenta
limitarea mobilităţii din articulaţia scapulohumerală şi o atrofie a bicepsului brahial. După
diagnosticare, s-a început tratamentul de recuperare, prima cură de 10 şedinţe. La evaluarea
pacientei după cele 10 şedinţe s-a constatat o creştere a gradului de mobilitate, diminuarea
durerii şi reluarea unor mişcări din viaţa de zi cu zi. Evaluarea finală, după cele două cure de
tratament, denotă o îmbunătăţire majoră, pacienta fiind capabilă să-şi desfaşoare normal
activităţile casnice, creşterea semnificativă a gradului de mobilitate şi diminuarea durerii
considerabil.

Planul de tratament urmat de pacientă:

Electroterapie

- TRÄBERT : plasare electrozi antero-posterior scapulohumeral,

intensitate –vibraţie, 10 minute.
33
 - LASERTERAPIE umăr stâng, program periartrită

Terapie manuală

- masaj paravertebral cervical, relaxant 15 minute

- masaj scapulohumeral bilateral ce constă din neteziri uşoare, fricţiuni şi
vibraţii timp de 15 minute

Kinetoterapie

- exerciţii pentru creşterea mobilităţii articulare: din ortostatism, cu faţa

la oglindă, cu bastonul prins de capete, ridicare baston deasupra capului cat mai mult
posibil şi menţinerea lui cateva secunde, urmând să-l coboare; -scripetoterapie; -la
spalier, cu picioarele pe sol, apucă şipca care depăşeşte cu puţin capul, din această
poziţie executând genuflexinui până când se întind braţele; -ortostatism, cu bastonul
prins la spate, ridicarea lui cât de mul posibil cu menţinere şi spatele drept.

Figura 12: Extensii de umăr

- exerciţii pentru creşterea forţei musculare: exerciţii pe toate arcurile de

mişcare cu o ganteră de 0,5 kg în mâna (flexie-extensie, abducţie-adducţie, rotaţii); -
scripetoterapie cu greutăţi de 0,5 kg ataşate.

Program de recuperare la domiciliu:

34
 - s-au continuat exerciţiile învăţate de pacient la sala de kinetoterapie,
asistate de către un membru al familiei

Figura 13: Exerciţiul Codman (la domiciliu)

- terapie ocupaţională

Figura 14: Aranjarea bibelourilor

35
 - desfăşurarea activităţiilor casnice cu menajarea articulaţiei
scapulohumerale

Pacientul 3.

Nume şi vârstă: C.I., 70 de ani, sex masculin

Localitate: Mehedinţi

Diagnostic: Capsulită retractilă umăr drept

Mecanism de producere: în urma unei căzături pe braţul drept( in iunie 2011)

Alte informaţii: s-a prezentat la doctor în data de 26.03.2012 acuzând dureri la nivelul
umărului drept. La examenul obiectiv s-au constatat următoarele: redoare articulară, durere la
rotaţia internă, abducţie şi extensie. Drept urmare a fost internat la Spitalul Judeţean
Timişoara, secţia de Ortopedie, unde a beneficiat de tratamentul de recuperare necesar.
Asociat tratamentului de recuperare, pentru scăderea durerii, este tratamentul medicamentos
din care fac parte Diclofenacul şi Preductal.

Tratamentul de recuperare urmat:

Electroterapie

- ULTRASUNET câmp semimobil, cuplaj direct (cu gel), 4 minute,

intensitate -0,5 Hz, efect de micromasaj în profunzime, decontracturant prin încalzirea
zonei.

Figura 15: Ultrasunet umăr drept

36
 - CURENT DIADINAMIC –umăr drept antero-posterior, electrodul
negativ posterior, difazat -2minute, perioada scurtă -2 miunte, perioada lungă -4
minute, intensitate –vibraţie.
- TENS –electrozi plasaţi antero-posterior umăr drept, intensitate –
vibraţie, 10 minute.

Terapie manuală

- combinaţie de manipulaţii care constau din neteziri, apăsări, fricţiuni,

vibraţii, scuturături de intensitate medie aplicate periarticular (zona cervicală,
scapulohumeral bilateral, braţ), timp de 12 minute
- masajul Cyriax al capsulei articulare 5 minute

Kinetoterapie

- refacerea mobilităţii: mobilizări pasive efectuate de kinetoterapeut

pentru refacerea şi prevenirea redorii articulare, automobilizări cu ajutorul membrului
sănătos, scripetoterapie, automişcări pendulare –exerciţiul Codman: subiectul în
ortostatism, cu trunchiul aplecat, membrul sănătos sprijinit de marginea patului iar
membrul afectat fiind lăsat sa cadă pe lângă trunchi având o ganteră de 0,5 kg în
mână, se imprimă mişcări de flexie-extensie, abducţie-adducţie lasând membrul
afectat să penduleze.
- refacerea forţei musculare: mişcări de flexie, extensie, abducţie,
adducţie şi rotaţii la care se aplică rezistenţă maximală, crescând porgresiv, de către
kinetoterapeut; -exerciţii cu banda elastică şi cu gantera.

Terapie ocupaţională

- aruncatul mingii
- şlefuirea lemnului
- aranjatul hainelor în dulap

Măsuri igieno-dietetice

- evitarea stresului muscular şi articular

- activităţi casnice uşoare

37
 - Pacientul 4.

Nume şi vârstă: T.Gh., 71 de ani, sex masculin

Localitate: Timişoara

Diagnostic: Periartrită scapulohumerală dreaptă

Mecanism de producere: suprasolicitarea umărului la locul de muncă (padurar)

Alte informaţii: s-a prezentat la spital din cauza durerii la nivelul umărului drept, care
persistau de 7 săptămâni, acum 30 de ani a suferit o fractură la nivelul claviculei care a fost
tratată chirurgical.

La examenul obiectiv pacientul a acuzat durere la ridicarea obiectelor de greutate

medie, redoare articulară şi prezintă durere nocturnă. În urma tratamentului de recuperare,
pacientul a reuşit să-şi recapete un grad mai mare de funcţionalitate însă durerea persistă.

Scopul tratamentului îl reprezintă diminuarea durerii , refacerea şi prevenirea redorii

articulare şi recuperarea forţei musculare pentru ca pacientul să-şi poată desfăşura activităţiile
zilnice cu o mai mare uşurinţă.

Recuperare medicală:

Electroterapie

- BĂI GALVANICE bicelulare MS, electrodul pozitiv în dreapta,

intensitate –furnicătură, temperatura apei=36,5 grade.
- TENS: electrozi plasaţi antero-posterior, intensitate –vibraţie, 10
minute.
- INTERFERENŢIAL: 2 poli, antero-posterior scapulohumeral drept,
spectru 0-100 Hz, 10 minute.

38
 Terapie Manuală

- masaj relaxant care constă din următoarele tehnici: neteziri, fricţiuni,

vibraţii (regiunea cervicală şi braţ), scuturături de amplitudine mică (membrul superior
afectat) durată 20 minute

Kinetoterapie

- individuală lent prograsivă

- scripetoterapie pentru creşterea gradului de mobilitate
- mobilizări pasive cu ajutorul artromotoului
- kabat pentru refacerea schemelor de mişcare şi creşterea forţei
musculare

Terapie ocupaţională

- tunsul gardului
- aspiratul covoarelor

Măsuri igieno-dietetice

- se recomandă activităţi recreative, relaxante

- repaus articular mai des
- distribuirea egală a greutăţilor cărate

Pacientul 5.

Nume şi vârstă: I.D., 47 de ani, sex masculin

Diagnostic: Periartrită scapulohumerală dreapta stadiul III, spondiloză cervicală

Mecanism de producere: suprasolicitarea articulaţiei scapulohumerale

Alte informaţii: tratament medicamentos –Arcoxia, se trezeşte des noaptea din cauza
durerii.

39
 Pacientul a prezentat primele simptome în toamna anului 2011, iar în urma durerilor
agresive s-a prezentat la spital în martie, când a fost internat în vederea urmării unui tratament
fiziokinetoterapeutic. A urmat o cură de 10 şedinţe în martie, urmând ca în aprilie să mai facă
o cură de 10 şedinţe de fiziokinetoterapie. La evaluarea finală s-a constatat o creştere
considerabilă a gradului de mobilitate şi diminuarea durerii.

Tratamentul de care pacientul a beneficiat:

Electroterapie

- SHOCKWAVE: 8 şedinţe în cele 2 cure

- TRÄBERT: antero-posterior scapulohumeral drept, 10 minute
- TENS: paravertebral cervical, intensitate –vibraţie, 10 minute
- ULTRASUNET: intensitate =0,5 W/cm2, cervical (5 minute) şi
scapulohumeral (5 minute)

Terapie Manuală

- masaj manual cervico-humeral bilateral, relaxant 15 minute

- masaj Cyriax
- masajul braţului prin combinări de tehnici ce constau din scuturături,
vibraţii şi neteziri timp de 10 minute

Figura 16: Masaj cervico-humeral

40
 Kinetoterapie

- exerciţiul Codman de pendulare

- din ortostatism cu faţa la oglindă, flexii şi extensii de umăr
- exerciţii cu bastonul, din ortostatism, ridicări şi coborâri, abducţie în
lateral pentru facilitarea abducţiei umărului drept
- exerciţii de creştere a forţei musculare din decubit dorsal, ventral şi din
ortostatism cu rezistenţă pusă de kinetoterapeut pentru început, urmate de cele cu
ganteră de 0,5 kg crescând greutatea progresiv.

Terapie ocupaţională

- spălatul maşinii
- tăiatul ierbii
- biliard
- golf

Măsuri igieno-dietetice

- evitarea suprasolicitării umărului drept

- sa evite activităţiile care îi provoacă durere
- sa nu doarmă pe umărul afectat

Pacientul 6.

Nume şi vârsta: I.L., 27 de ani, sex masculin

Localitate: Reşiţa

Diagnostic: Periartrită scapulohumerală stângă

Mecanism de producere: stare postraumatică

Alte informaţii: pacientrul practică sport de performanţă –enduro, în urma căruia a

suferit un accident

Scopul tratamentului de recuperare îl reprezintă diminuarea durerii şi refacerea

mobilităţii şi forţei musculare în vederea reluării activităţii sportive într-un timp cât
41
mai scurt. Evoluţia pacientului e fost una foarte bună, reuşind ca numai după 5 zile de
tratament să-şi recapete amplitudinea maximă de mobilitate cu diminuarea
considerabilă a durerii.

Tratamentul de care pacientul a banaficiat a constat din:

Electroterapie

- TRÄBERT: umăr stâng cu plasare electrozi antero-posterior, intensitate

pana la senzaţia de vibraţie, timp de 10 minute.
- LASERTERAPIE umăr stâng program periartrită scapulohumerală.

Terapie manuală

- masaj manual periarticular compus din neteziri şi fricţiuni uşoare, 15

minute
- masaj trofic membrul superior stâng

Kinetoterapie

- refacerea mobilităţii prin mobilizări pasive a scapulei cât şi a

membrului superior stâng, imprimate de kinetoterapeut şi autopasive la începutul
sedinţei, scripetoterapie, urmând ca după creşterea gradului de mobilitate sa se
treacă la exerciţii active cu încărcare progresivă pentru creşterea forţei musculare
ca de exemplu exerciţii cu gantera de 0,5 kg, trecându-se prograsiv la greutăţi mai
mari, exerciţii cu banda elastică, cu scripete la capătul căruia să fie ataşate greutăţi.

Figura 17: Exerciţi de

pendulare Figura 18: Întărirea musculaturii cu banda elastică
42
 - urmează creşterea rezistenţei musculare

- prin exerciţii izometrice cu menţinere mai mult de 6 secunde, flotări,

ridicări la bară

Terapie ocupaţională

- aruncarea mingii
- aranjarea alimentelor pe rafturile de sus
- stoarcerea rufelor
- spalatul geamurilor

Măsuri igieno-dietetice

- evitarea activităţiilor suprasolicitante la nivelul articulaţiei

umărului
- evitarea încărcării cu greutăţi mari ale membrului superior stâng

Pacientul 7.

Nume şi vârsta: M.L., 38 de ani, sex feminin

Localitate: Timişoara

Diagnostic: Periartrită scapulohumerală dreaptă stadiul I

Mecanism de producere: postura vicioasă de la birou

Alte informaţii: afecţiuni asociate coxită stângă, spondilodiscartroză cervicală,

lombalgie cronică prin tasare vertebrală

În urma evaluării pacientei s-a constatat o scădere a mobilităţii articulare (98 o) şi

durere la mobilizarea activă.

Planul de tratament urmat de pacientă:

43
Electroterapie

- ULTRASUNET şold stâng, camp semimobil, cuplaj direct, intensitate

2,
0,5 W/ cm timp de 5 minute
- LASERTERAPIE zona lombară
- TRÄBERT umăr drept, cu plasare electrozi antero-posterior, intensitate
până la vibraţie, 10 minute
- CURENT INTERFERENŢIAL în 4 poli, plasaţi paravertebral lombar,
intensitate până la vibraţie, 10 minute

Terapie manuală

- masaj manual cervical humeral şi dorsolombar cu mişcări fine de

neteziri, fricţiuni, vibraţii şi presiuni timp de 20 minute

Kinetoterapie

- exerciţii active uşoare de creştere a mobilităţii cu bastonul

- scripetoterapie
- kabat pentru refacerea schemelor de mişcare
- codman de pendulare
- se trece progresiv la exerciţii cu încărcare pentru creşterea forţei
musculare
- se fac exerciţii cu gantera, cu banda elastică la aparate pentru tonifierea
muşchilor flexori, extensori şi rotatori ai braţului

Terapie ocupaţională

- ştergerea prafului de pe dulap

- lustruirea podelelor
- activităţi sportive: înot, badminton
- gradinărit
- calcat rufe

Masuri igeno-dietetice

- evitarea menţinerii aceleaşi poziţii timp îndelungat

44
 - relaxarea şi schimbarea poziţiei mai des la birou
- să nu care greutăţi mari

Pacientul 8.

Nume şi vârsta: M.I., 63 de ani, sex masculin

Localitatea: Timişoara

Diagnostic: Periartrită scapulohumerală stângă stadiul III (umăr mixt), redoare post
fractură redius şi ulnă operată (placă cu şuruburi)

Mecanism de producere: în urma unei căzături pe membrul superior stâng

Alte informaţii: boli asociate –Diabet zaharat tip II tratat cu ADO, hernie inghinală
operată

Programul de terapie recuperatorie:

Electroterapie

- ULTRASUNET cuplaj direct, câmp semimobil, umăr stâng, intensitate

0,6 W/cm2 timp de 5 minute
- LASERTERAPIE umăr stâng, program periartrită scapulohumerală
- TRÄBERT cu plasare electrozi antero-posterior, intensitate-vibraţie,
timp de 10 minute

Terapie manuală

- masaj manual cervico-humeral bilateral 15 minute

- masaj decontracturant a braţului prin neteziri, fricţiuni şi scuturături
uşoare 5 minute

Kinetoterapie

- iniţial se începe cu mobilizări pasive realizate cu ajutorul aparaturii:

artromotoul, scripetoterapie

45
 - mobilizări pasive ale scapulei realizate de kinetoterapeut cât şi a
articulaţiei cotului şi mâinii
- se trece progresiv la exerciţii active: flexii şi extensii de umăr
antigravitaţional
- exerciţii cu rezistenţă uşoară aplicată de kinetoteraput pe toate arcurile
de mişcare
- exerciţii izometrice pentru creşterea forţei musculare
- exerciţii globale apoi treptat analitice ale membrului superior stâng

Terapie ocupaţională

- pescuit
- bărbierit
- umflatul roţilor de bicicletă
- batutul covorului

Măsuri igieno-dietetice

- evitarea frigului şi umezelii

- evitarea mişcărilor bruşte ale membrului superior stâng
- evitarea încărcării excesive a membrului superior stâng

Pacientul 9.

Nume şi vârsta: O.R., 20 de ani, sex masculin

Localitate: Reşiţa

Diagnostic: Periartrită scapulohumerală dreaptă

Mecanism de producere: suprasolicitarea articulaţiei la sala de forţă

Pacientul s-a prezentat la spital acuzând dureri persistente, accentuate de mişcare, la

nivelul umărului drept. În urma evaluării s-a constata o scădere a gradului de flexie (135o),
abducţie (120o) şi rotaţie externă (70o), forţa musculară fiind păstrată.

46
 Mişcarea Evaluare iniţială (a doua zi) Evaluare finală (2 săptămâni)
Flexie 135o 180o
Abducţie 120o 170o
Rotaţie externă 70o 80o

Tratamentul de recuperare:

Electroterapie

- LASERTERAPIE umăr drept, program bursită

- TRÄBERT umăr drept cu plasare electrozi antero-posterior, intensitate-
vibraţie, timp de 10 minute
- ULTRASUNET umăr drept, câmp semimobil, cuplaj direct, intensitate-
0,6 W/cm2, timp de 5 minute

Terapie manuală

- combinaţii de tehnici neteziri, fricţiuni, vibraţii, tracţiuni, scuturături,

rulat aplicate blând pe musculatura periarticulară timp de 20 de minute
- masajul cyriax al capsulei articulare umăr drept, timp de 5 minute

Kinetoterapie

- mobilizări active uşoare pe toate arcurile de mişcare şi pe toată

amplitudinea posibilă
- atârnări la spalier
- exerciţii cu bastonul
- kabat activ d1 flexie şi extensie
- treptat exerciţii cu încărcare progresivă pentru menţinerea forţei
musculare

47
 - scripetoterapie cu încărcare progresivă

-
-
-

- Figura 19: Scripetoterapie

-
- se recomandă ca sporturi înotul

Terapie ocupaţională

- darts
- biliard
- freezbee
- aspiratul covoarelor
- agăţatul rufelor pe sârmă la uscat

Măsuri igieno-dietetice

- evitarea suprasolicitării umărului drept

- încărcare distribuită egal a membrelor superioare
- relaxarea şi încălzirea umărului înaintea depunerii unui efort mare

Pacientul 10.

Nume şi Vârsta: O.T., 67 de ani, sex masculin

Localitate: Timişoara

Diagnostic: Periartrită scapulohumerală stângă

Mecanism de producere: status post fractură claviculă

48
Tratament de recuperare:

Electroterapie

- LASERTERAPIE umăr stâng, program periartrită

- TENS cu aplicarea electrozilor antero-posterior, timp de 10 minute
- ULTRASUNET cuplaj direct, câmp semimobil, intensitate-0,5 W/cm2,
timp de 5 minute

Terapie manuală

- masaj manual tonifiant al musculaturii membrului superior stâng 10

minute
- masajul centurii scapulohumerale alcătuit din neteziri şi fricţiuni timp
de 7 minute
- tehnica Cyriax al capsulei articulare

Kinetoterapie

- primele 5 zile s-au facut mobilizări pasive cu ajutorul artromotoului

- s-a trecut progresiv la mobilizări active pentru creştere forţei musculare
- exerciţii codman de pendulare
- exerciţii cu rezistenţă pe diagonala kabat d1 flexie-extensie
- exerciţii de flexie-extensie cu bastonul sau gantera

Terapie ocupaţională

- golf
- gradinărit
- lustruit maşina
- traforaj

Măsuri igieno-dietetice

- evitarea efortului fizic excesiv

- evitarea supresolicitării articulaţiei scapulohumerale

49
Pacientul 11.

Nume şi vârstă: P.S., 41 de ani, sex masculin

Localitate: Timişoara

Diagonstic: Periartrită scapulohumerală dreaptă (umăr dureros simplu)

Mecanism de producere: încărcarea cu greutăţi mari a membrului superior

Tratament recuperator:

Electroterapie

- ULTRASUNET cuplaj direct, camp semimobil, intensitate-0,6 W/cm2,

durată- 5 minute
- TRÄBERT cervical, intensitate-vibraţie, durată 10 minute
- CURENT GALVANIC umăr drept, electrozi plasaţi antero-posterior,
cu salicilat de Na, durată 15 minute

Terapie manuală

- masaj cervico-humeral blând compus din neteziri combinat cu vibraţii,

15 minute
- masajul braţului –scuturături de amplitudine mică, rulări şi cernut timp
de 5 minute

Kinetoterapie

- creşterea mobilităţii articulare – mobilizări pasive şi autopasive

- creşterea tonusului muscular prin mobilizări active libere cât şi cu
rezistenţă, cu gantere, săculeţi de nisip ataşaţi de antebraţ

50
 Figura 20: Flexia braţului cu greutate ataşată

- exerciţii active pe toate direcţiile de mişcare: flexie, extensie, rotaţii,

abducţie, adducţie
- umblat prin sală cu mingea/ bastonul ţinut deasupra capului
- rulatul roţii pe perete

Figura 21: Rulatul roţii

- aparatură cu greutăţi
- atârnat la spalier

51
 Figura 22: Atârnat la spalier

Terapie ocupaţională

- olărit
- biliard
- ştergerea geamurilor
- înot
- vopsit uşa de la garaj
- tuns gardul

Măsuri igieno-dietetice

- evitarea activităţilor care suprasolicită umărul

- evitarea activităţiilor ce provoacă durere

Pacientul 12.

Nume şi vârstă: S.F., 53 de ani, sex feminin

Localitatea: Timişoara

52
Diagnostic: periartrită scapulohumerală stângă, stadiul I

Mecanism de producere: tendinită calcifiantă

Alte informaţii: pacienta mai prezintă şi spondilită cervicală C4-C6

Tratamentul de recuperare:

Electroterapie

- UNDE SCURTE cervico-humeral, intensitate-0,8 W/cm2, umăr stâng,

durată 5 minute
- TRÄBERT umăr stâng antero-posterior, intensitate-vibraţie, durată 10
minute
- SHOCKWAVE umăr stâng 4 şedinţe

Terapie manuală

- masaj de tip netezire, blând cervico-humeral timp de 10 minute

- aplicaţii fango

Kinetoterapie

- mobilizări pasive, pasivo-active urmate de cele active cu scopul

creşterii amplitudinii articulare
- contracţii izometrice mai puţin de 6 secunde pentru refacerea tonusului
muscular
- exerciţii de atârnat la spalier
- contracţii izotonice cu rezistenţă pe toată amplitudinea posibilă pentru
creşterea rezistenţei musculare
- forfecări de mâini în faţă şi deasupra capului
- folosirea benzilor elastice

53
 Figura 23: Scripetoterapie Figura 24: Flexie de umeri cu bastonul

Figura 25: Exerciţii cu gantere pentru tonifiere musculară

Terapie ocupaţională

- rularea sucitorului
- bătutul ouălelor cu telu
- calcatul hainelor

Măsuri igieno-dietetice

- evitarea utilizării exagerate a articulaţiei umărului

- se recomandă activităţi recreative mai relaxante
- efor fizic scăzut

Pacientul 13.

Nume şi vârstă: A.C., 42 de ani, sex feminin

Localitate: Timişoara

Diagnostic: periartrită scapulohumerală stângă, redoare articulară

Macanism de producere: post ruptură labrum

54
Tratamentul de recuperare:

Electroterapie

- LASERTERAPIE umăr stâng, program periartrită

- TRÄBERT umăr stâng antero-posterior, intensitate-vibraţie, durată 10
minute

Figura 26: Procedură Träbert Figura 27: Laserterapie umăr stâng

Terapie manuală

- masaj decontracturant scapulohumeral şi braţ 15 minute

- masaj trofic al membrulu superior stâng 5 minute

Kinetoterapie

- mobilizări uşoare ale articulaţiei umărului la începutul şedinţei

-
-
-
-
-
-
-
- Figura 28: Flexie braţ cu artromotoul
-

55
 - stretching al musculaturii umărului
- exerciţii de rotaţie ale umărului
- creşterea forţei musculare prin exerciţii cu rezistenţă
- scripetoterapie
- exerciţii în lanţ kinetic închis: flotări la perete, rulatul roţii pe perete

Figura 29: Kabat activ D1 Flexie Figura 30: Aparat pentru creşterea
forţei musculare

Terapie ocupaţională

- aranjatul hainelor în dulap

- spălatul covorului
- măturatul
- badminton

Măsuri igieno-dietetice

- evitarea utilizării unor greutăţi mari

- distribuirea încărcării în mod egal în cele două membre
- evitarea activităţii care amplifică durerea

Pacientul 14.

Numa şi vârstă: A.M., 63 de ani, sex masculin

Localitatea: Satchinez

Diagnostic: periartrită scapulohumerală bilaterală, predominant dreapta

56
 Mecanism de producere: muncă agricolă solicitantă

Alte informaţii: boli asociate- diabet zaharat tip II tratat cu ADO, hipertensiune
arterială stângă II, spondilodiscartroză cervicală şi nevralgie Arnold

Planul tratamentului de recuperare urmat de pacient:

Electroterapie

- LASERTERAPIE umeri bilateral, program periartrită

- TRÄBERT bilateral antero-posterior, intensitate-vibraţie, durată 10
minute umăr stâng, 10 minute umăr drept
- BAI GALVANICE membre superioare cu schimb de polaritate la 7
minute, temperatura 37o, intensitate-furnicătură

Terapie manuală

- masaj manual decontracturant paravertebral cervico-dorsal şi cervico-

humeral 15 minute

Kinetoterapie

- creşterea mobilităţi umărului prin exerciţii pasive, Codman, exerciţii cu

bastonul, scripetoterapie
- artromoto umăr drept
- asuplizarea coloanei cervico-dorsale

Terapie ocupaţională

- greblatul ierbii
- culesul prunelor

Măsuri igieno-dietetice

- Evitarea umezelii şi frigului

- Se recomandă repaus articular mai des
- Evitarea activităţii agricole excesive care provoacă durere

57
Pacientul 15.

Nume şi vârstă: C.C., 31 de ani, sex feminin

Localitatea: Timişoara

Diagnostic: periartrită scapulohumerală dreaptă, stadiul I

Pacienta prezintă dureri nocturne din cauza carora nu se poate odihni suficient.

Mecanism de producere: tendinită calcifiantă

Tratament de recuperare:

Electroterapie

- ULTRASUNET umăr drept, intensitate-0,5 W/cm2, cuplaj direct, câmp

semimobil, 10 minute
- LASERTERAPIE program tendinită
- TRÄBERT umăr antero-posterior, intensitate-vibraţie, durată 10 minute
- SHOCKWAVE umăr drept 4 şedinţe

Termoterapie cu scop antalgic umăr drept.

Terapie manuală

- masaj manual decontracturant cervico-humeral înalt 10 minute

- masajul membrului superior (neteziri, scuturături, vibraţii) 10 minute

Kinetoterapie

- individuală, lent progresivă

- se creşte mobilitatea prin scripetoterapie, mobilizări active şi pasive fără
încărcare
- exerciţii pentru relaxarea şi controlul muscular: musculatura
periarticulară, a membrului superior şi a regiunii scapulare
- contracţii izometrice musculatura umărului
- pentru creşterea tonusului muscular exerciţii cu rezistenţă

58
 - kabat cu rezistenţă
- secvenţialitatea pentru întărire
- inversarea agonistă

Terapie ocupaţională

- înotul- recomandat ca sport

- spalatul vaselor
- calcatul rufelor
- ştergerea prafului de pe dulap

Măsuri igieno-dietetice

- evitarea încărcării membrului superior drept

- desfăşurarea unor activităţi uşoare fără suprasolicitarea umărului

XII. EVALUAREA FUNCŢIONALITĂŢI ARTICULAŢIEI

SCAPULOHUMERALĂ

Pentru a determina gradul de durere şi de mobilitate a articulaţiei scapulohumerale, am

aplicat Scala de Evaluare Funcţională a Umărului şi scala VAS. Pacienţii au fost evaluaţi
înaintea începerii tratamentului de recuperare, la 2 săptămâni şi la 4 săptămâni.

Scala de evaluare funcţională a umărului

Membrul afectat: Dreptul __ ; Stângul __ ; Amândouă __

1. Din cauza durerii umărului îmi este greu sa îmbrac un tricou sau un palton.
2. Îmi piaptăn şi coafez părul cu dificultate.
3. Din cauza durerii umărului evit activităţile suprasolicitante.
4. Evit activităţile de tip împingere şi tragere din cauza durerii umărului.
5. Folosesc orteză pentru umăr ca durerea să scadă în intensitate.
6. Din cauza durerii trebuie să îmi ţin mâna lipită de trunchi.

59
7. Din cauza durerii nu pot ajunge în spate pentru a-mi închide sutienul sau să-mi pun
cureaua.
8. Din cauza durerii evit să caut în buzunarul din spate.
9. Din cauza durerii umărului nu sunt în stare sa lucrez.
10. Din cauza durerii umărului evit sau schimb activităţile recreaţionale.
11. Când ma doare umărul evit activităţile casnice.
12. Nu pot arunca o minge fără să se intensifice durerea.
13. Dacă mă odihnesc mai mult de 5 minute pe umăr, mă doare braţul.
14. Când stau aşezat, trebuie să am pernă sau cotiere pentru a-mi sprijinii membrul.
15. Când merg, balansul braţului îmi intensifică durerea.
16. Durerea de umăr ma trezeşte cel puţin o dată pe noapte.
17. Din cauza durerii umărului nu pot scrie.
18. Nu pot ridica obiecte peste nivelul umărului.
19. Durerea se intensifică atunci când îmi pun centura de siguranţă.
20. Îmi limitez munca prin curte din cauza durerii.
21. Nu pot ridica un litru de apă/lapte fără a-mi intensifica durerea.
22. Din cauza durerii umărului nu pot face nici o flotare.
23. Durerea se intensifică când lucrez la computer sau la maşina de scris.
24. Trebuie să iau medicamente pentru durerea umărului ca sa pot desfaşura activităţile
zilnice.
25. Cred ca utilizarea unui ciocan sau a unei pensule mi-ar intensifica durerea.

Scorul: ___/ 25 Limitări a funcţionalităţii (31).

S-a folosit scala VAS (scala de evaluare vizuală a durerii)

Marcaţi pe linie unde crede-ţi că se situează durerea ce aţi simţit-o în ultimele 24 de ore.

Membrul Drept
nici o durere 0_____________________________________________10 durere groaznică
Membrul Stâng
nici o durere 0_____________________________________________10 durere groaznică

60
 În următorul tabel este prezentat scorul obţinut de pacienţi la Scala de evaluare a
funcţionalităţii umărului.

Tabel 1.Scorul evindenţiat după cele 3 examinări

Pacienţi Evaluarea iniţială La 2 săptămâni La 4 săptămâni

V.Ş. 0,36 0,2 0,08

S.V. 0,4 0,32 0,24

C.I. 0,44 0,36 0,24

T.Gh. 0,48 0,4 0,32

I.D. 0,32 0,24 0,2

I.L. 0,2 0,08 0

M.L. 0,28 0,16 0,08

M.I. 0,36 0,28 0,16

O.R. 0,16 0,08 0

O.T. 0,4 0,28 0,2

P.S. 0,32 0,2 0,12

S.F. 0,36 0,28 0,24

A.C. 0,28 0,2 0,12

A.M. 0,4 0,28 0,16

C.C. 0,2 0,12 0

61
 Tabel 2.Scorul durerii (scala VAS)
Pacient Iniţial La 2 săptămâni La 4 săptămâni
V. Ş. 3 2 1
S. V. 6 5 2
C. I. 4 4 2
T. Gh. 5 4 3
I. D. 4 2 1
I. L. 2 0 0
M. L. 4 2 1
M. I. 6 5 4
O. R. 3 1 0
O. T. 6 5 3
P. S. 4 3 1
S. F. 3 2 1
A. C. 5 3 2
A. M. 6 5 4
C. C. 4 2 1

Valoarea medie 4,33 ± 3± 1,73±

Descrierea testului O`Brien: Pacientul în ortostatism, kinetoterapeutul de partea

homolaterală. Se flectează braţul la 90o cu cotul extins, addus peste linia mediană, antebraţul
pronat astfel încât policele să fie în jos. Kinetoterapeutul opune rezistenţă mişcării de flexie a
umărului. După se supinează antebraţul astfel încât policele priveşte în sus, la fel rezistenţă
opusă la felxie. Daca apare durere când este antebraţul pronat şi se ameliorează cu el supinat
rezultă test pozitiv (32).

62
 Figura 31: Testul O`Brien

Tabel 3. Interpretarea Testului O`Brien

Pacient Evaluarea cu braţul pronat Evaluarea cu braţul supinat Rezultate
S.V. durere absentă durere absentă negativ
C.I. durere absentă durere prezentă negativ

M.L. durere absentă durere absentă negativ

S.F. durere absentă durere absentă negativ

A.M. durere absentă durere prezentă negativ

A.C. durere prezentă durere absentă pozitiv

C.C. durere absentă durere absentă negativ
V.Ş. durere absentă durere absentă negativ

I.D. durere absentă durere absentă negativ

T.Gh. durere absentă durere absentă negativ

M.I. durere absentă durere absentă negativ

O.R. durere absentă durere absentă negativ

O.T. durere absentă durere absentă negativ

I.L. durere absentă durere absentă negativ

P.S. durere absentă durere absentă negativ

63
 Testul de mai sus a fost aplicat la toţi pacienţii pentru a evalua dacă aceştia prezintă
sau nu ruptură de labrum. În urma evaluării s-a constatat că din cei 15 pacienţi la care s-a
aplicat testul doar unul prezintă ruptură de labrum, restul rezultatelor fiind negative.

XIII. DATE STATISTICE ASUPRA CAZURILOR

PREZENTATE

Distribuţia cazurilor în funcţie de

modul de producere

Cauză
15 traumatică
5
10 Cauză
8 profesională
5 Cauză sportivă
2
0

Figura 32

În urma evaluării lotului de pacienţi s-a constatat ca cea mai frecventă cauză a
periartritei scapulohumerală este cea profesională, după cum arată statistica de mai sus, din 15
persoane, 13 fiind afectaţi în cadrul activităţiilor desfăşurate la locul de muncă.

64
 Distribuţia cazurilor în funcţie de sex

Feminin

Distribuţia cazurilor în
funcţie de sex
Masculin

0 5 10

Figura 33

Periartrita scapulohumerală este o afecţiune invalidantă care afectează în atît sexul feminin cât
şi cel masculin în egală masură. În graficul de mai sus este redată distribuţia în funcţie de sex
din lotul studiat, Din această statistică reiese faptul că din 15 pacienţi 6 sunt de sex feminin şi
9 de sex masculin.

Distribuţia cazurilor în funcţie de grupele de

vârstă

2
6 Grupa 20-30
5 Grupa 31-50
2 Grupa 50-60
˃60

Figura 34

65
În alcătuirea studiului au fost evaluaţi pacienţi din diferite grupe de vârstă, predominând
grupa ˃60 de ani, unde frecvenţa apariţiei afecţiunii este crescută.

Distribuţia cazurilor în funcţie de profesii

5
4,5
4
3,5
3
2,5
2
1,5
1
0,5
0
Pensionari Casnici Muncă la birou Construcţii

Figura 35

66
XIV.REZULTATELE EVALUĂRILOR

Distribuţia în funcţie de valorile obţinute la scala VAS

7

V. Ş.
6
S. V.
C. I.
5 T. Gh.
I. D.
I. L.
4
M. L.
M. I.
3 O. R.
O. T.
P. S.
2 S. F.
A. C.

1 A. M.
C. C.
Valoarea medie
0
Iniţial La 2 săptămâni La 4 săptămâni

Figura 36

Graficul de mai sus reprezintă rezultatele evaluării durerii pe parcursul perioadei

de recuperare cu ajutorul scalei VAS, care s-a evaluat în momentul prezentării pacientului
la doctor, la 2 săptămâni după începerea tratamentului de recuperare şi la 4 săptămâni.

Indiferent de vârsta pacientului şi modul de producere a afecţiunii, se observă o

diminuare a durerii pe parcursul tratamentului de recuperare.

67
 Evaluarea VAS
7

4
VAS iniţial
3 VAS intermediar

2 VAS final

Figura 37

În graficul de mai sus este prezentată evaluarea scalei VAS în ordine crescatoare, de
la pacienţii care au prezentat valori mici ale durerii, până la cei pentru care durerea devenea
deranjantă.

Scala de evaluare funcţională a umărului

1,4

1,2

0,8
La 4 săptămâni
0,6
La 2 săptămâni
0,4 Evaluarea iniţială

0,2

Figura 38

68
 La reprezentarea grafică a scalei de evaluare funcţională a umărului, constatăm o
îmbunătăţire considerabilă donândită pe parcursul tratamentului de recuperare, a tuturor
pacienţilor. Rezultatele testului diferă în funcţie de punctajul obţinut astfel: punctajul maxim
obţinut (1) reprezintă starea cea mai rea posibilă, iar cu cât scade punctajul starea afecţiunii
se ameliorează.

XV. CONCLUZII

În urma realizării studiului pe lotul de 15 pacienţi s-au putut formula următoarele

concluzii:

 Din graficele descrise în capitolul anterior observăm o îmbunătăţire a

funcţionalităţii articulaţiei umărului la fiecare pacient în urma aplicării tratamentului
terapeutic,

ceea ce a facut ca la majoritatea pacienţilor, la sfârşitul tratamentului de

recuperare, să-şi poată relua activităţiile casnice, recreative şi profesionale.

 La pacienţii la care a fost aplicat tratamentul terapeutic precoce s-au

observat rezultate mai bune şi mai rapide şi scăderea duratei de tratament
 Mijloacele şi metodele de terapie au fost individualizate pentru fiecare
pacient în parte
 Rezultatele obţinute diferă în funcţie de vârsta pacientului; la pacienţii
tineri progresul s-a observat la câteva zile după începerea tratamentului de
recuperare, iar la pacienţii mai învârstă progresul s-a putut observa după încheierea
primei cure de 10 zile de terapie
 Procedeele kinetice au fost alese în aşa fel încât să corespundă
îndeplinirii obiectelor propuse
 Programele de recuperare concepute au contribuit de asemenea la
refacerea mobilităţii articulare, forţei musculare, îmbunătăţirea stării fizice şi psihice,
îmbunătăţirea calităţilor de efort care au fost confirmate prin evaluarea bilanţului
muscular şi articular.

69
 Bibliografie

1. http://kinetohealth.wordpress.com/2011/12/21/periartrita-scapulohumerala-psh-umar-
dureros-umar-blocat-tratament-simptomatologie-recuperare/
2. http://www.fortcollinsnutrition.com/shoulderpain.html
3. http://www.sfatulmedicului.ro/Anatomia-membrelor-superioare/anatomia-
umarului_5677
4. http://www.medicinenet.com/shoulder_pain/symptoms.htm
5. Izabella Sargan, Silviu Brad, Horia Prundeanu, Alexandru Prundeanu, Vlad Epure,
Octavia Dressler, Aurel Bacean-Compendiu de biomecanica, Editura ARTPRESS 2009,
ISBN: 978-973-108-198-4
6. http://www.kinetomedica.ro/blog-articole-
medicale/Periartrita_scapulohumerala_%28PSH%29-131.html
7. http://www.romedic.ro/ecomedclinic/articol/8511
8. Iconia Borza – Patologia aparatului locomotor-noțiuni de ortopedie și traumatologie-,
Editura MIRTON, Timișoara, 2006
9. http://www.sportmedcenter.ro/articole/1261-periartrita-scapulo-humerala-forme-
clinice-si-tratament-fizical-kinetic.html
10. http://www.ukshouldersurgeon.co.uk/patient-info/Shoulder%20Impingement.html
11. http://doctortoddp.com/?page_id=294
12. http://www.drbanuls.com/shoulder-pain-article.html
13. Radu Paun, ST. Suteanu-Tratat de medicina interna, Reumatologie vol II, Editura
Medicala Bucuresti, 1999
14. http://doctortoddp.com/?page_id=294
15. http://www.medicinenet.com/shoulder_pain/symptoms.htm
16. http://www.orthoclinic.com.sg/shoulder_pain.html
17. http://lifeinthefastlane.com/2009/06/posterior-shoulder-dislocation/
18. http://www.dentistrytoday.com/ergonomics/1110
19. http://www.shoulderpainsolutions.com/commonproblems/sportsinjuries
20. http://www.ahealthiercharlotte.com/2011/02/shoulder-pain-in-sports-common-
sympton-can-be-avoided/
21. Practice dentistry pain-free -evidence-based strategies to prevent pain and extend
your career—Bethany Valachi, PT,MS, posturedontics press, Portland,Oregon,
ISBN:978-0-9800778-0-3.

70
22. http://www.livestrong.com/article/398860-dentists-neck-pain-exercise/
23. http://www.dentistrytoday.com/ergonomics/1110
24. http://orthoinfo.aaos.org/topic.cfm?topic=a00065
25. www.psychologies.ro
26. Tudor Sbenghe –Kinetologie profilactică, terapeutică şi de recuperare, Editura
Medicală, Bucureşti, 1987
27. www.scribd.com
28. Dan Nemeş, Armand Gogulescu –Kinesiologie funcţională, Timişoara 2010 (format
electronic)
29. Dan Nemeş, Amăricăi Elena –Terapie manuală, Timişoara 2007 (format electronic)
30. http://www.cdt-babes.ro/servicii/fizioterapie.php
31. Constant CR, Murley AH. A clinical method of functional assessment of the shoulder.
Clin Orthop Relat Res 1987;21:160-164
32. Stetson WB, Templin K. The crank test, the O’Brien test, and routine magnetic
resonance imaging scans in the diagnosis of labral tears. Am J Sports Med 2002;30:806-
809

71