Ruptura de tendon ahilean

Coordonator: Lector Dr. Puni Alexandru Rares

Student: Chirila George Alexandru

2021
 Definiție:
Ruptura de tendon ahilean este o leziune ce afectează partea din spate a
piciorului. Aceasta apare cel mai frecvent în cazul persoanelor care practică
sporturi de performanță, aerobice, dar nu numai. Practic, orice discontinuitate a
tendonului ahilean, ce survine în urma unor contracții bruște sau a unor
activități sportive, poartă numele de ruptură de tendon ahilean.

În unele cazuri, ruptura poate fi precedată de o perioadă de tendinită, ceea

ce are ca efect slăbirea tendonului.

Rupturile de tendon ahilean pot fi și parțiale – tendonul este încă unitar – și

complete – se prezintă ca două bucăți separate. Atunci când tendonul este rupt
complet, în articulația gleznei nu mai are loc flexia plantară. Rupturile complete
sunt însă mai des întâlnite decât rupturile parțiale.

Cauze:
Pentru ca ruptura de tendon ahilean să apară, este necesară o forță
traumatică extrem de mare:
 La o împingere puternică în picior, în timpul unei sărituri sau la începutul
unui sprint, cu genunchiul întins;
 În timpul unei alunecări sau căzături, atunci când piciorul este dus în față
pentru echilibrare;
 În timpul unei căzături de la o înălțime apreciabilă;
Un tendon slabit se rupe mai ușor. Există cateva situații în care tendonul
poate fi slăbit:

 Tendinita. Inflamația tendonului ahilean, numită tendinita ahileană,

slăbește tendonul. Poate de asemenea să producă leziuni structurale mici.
Tendinita ahileană este mai frecventă la cei care aleargă sau practică sporturi ce
implică salturi.
 Bolile cronice. Tendoanele slăbite pot fi de asemenea cauza unor boli
care întrerup aportul sangvin. Astfel de boli cronice sunt: insuficiența renală
cronică, condiții asociate cu dializa renală, hiperparatiroidismul, guta, leucemia,
 artrita reumatoidă, lupusul eritematos sistemic, diabetul zaharat, infecțiile și
bolile metabolice.
 Utilizarea steroizilor. A fost asociat cu slabireă tendoanelor.

Simptome:
 Durere bruscă și severă în regiunea posterioară a gleznei sau gambei;
 Zgomot asemănător unui trosnet;
 Apariția unei incizuri la câțiva cm de călcâi;
 Durerea și inflamația inițială pot fi urmate de deformarea regiunii;
 Durerea poate dispărea rapid și tendoanele mai mici pot menține flexia
plantară, dar fără tendonul ahilean acest lucru este foarte dificil;
 Sprijinul în varful degetelor și folosirea mușchilor gambei în timpul
mersului sunt imposibile.

Tratament:
Tratamentul inițial trebuie început cât mai curand posibil. (ETAPA 1)
Protocolul RICE este eficient pentru pentru majoritatea leziunilor întalnite în
sport. Protocolul RICE (Rest, Ice, Compression, Elevation) cuprinde:

 Repaus fizic: activitatea care a cauzat leziunea trebuie întreruptă.

Medicul ortoped poate recomanda folosirea unei cârje pentru a evita încărcarea
membrului afectat.
 Gheața: masaj folosind pungi cu gheață timp de 20 de minute, de câteva
ori pe zi, dar care nu se aplică direct pe piele.
 Compresie: bandaj elastic care previne inflamația suplimentară.
 Ridicarea membrului afectat deasupra nivelului inimii, tot pentru
reducerea inflamației.
Medicamentele anti-inflamatoare și antialgice sunt de asemenea folosite pentru
reducerea durerii și a inflamației.

Imobilizarea. Medicul ortoped vă poate recomanda purtarea unei orteze sau a

unui aparat gipsat. În felul acesta glezna rămâne imobilizată în extensie și
tendonul se poate vindeca. Cel mai probabil veți purta cârje pentru a evita
încărcarea piciorului afectat. Imobilizarea poate dura între 3 și 6 săptămâni.
Kinetoterapie. Odată ce durerea și inflamatia dispar, poate fi începută
kinetoterapia. Exercițiile specifice pot restabili forța și gradul de mișcare.
 Terapie manuală
 Masaj
 Fizioterapie
Deoarece în majoritatea cazurilor de ruptură de tendon ahilean aceasta este
completă, aceasta necesită intervenție chirurgicală.
 Intervenția chirurgicală, efectuată de un medic chirurg ortoped:

 Presupune incizie la piele și sutura capetelor libere ale tendonului rupt

 Are o incidență de reruptura mai mică decat tratamentul conservator.
 Permite reluarea mai rapidă a activităților anterioare accidentului decat în
cazul tratamentului conservator.
 Presupune riscuri asociate chirurgiei: anestezia, infecția, sângerarea
 Este tratamentul de preferat pentru sportivii de performanță și pentru
pacienții cu activități fizice intense, pentru cei cu întârziere de diagnostic și
pentru cei care au suferit o reruptură.

Plan de recuperare:
- Terapie manual
- Masaj
- Mobilizare pasivă, activă și activă cu rezistență
Programul de exercitii:
Etapa 2: Se scoate imobilizarea pentru a se efectua aceste exercitii, pacientul
aflandu-se in decubit dorsal. Atentie: miscarile blande ale gleznei ajuta la
vindecare, miscarile agresive putand duce la ruptura suturilor chirurgicale.

1. Mobilizarea prin flexie-extensie blanda a gleznei( 30 de repetari)

2. Miscari blande de rotatie stanga si dreapta( 20 repetari).
3. Ridicarea membrului operat, cu genunchiul in extensie, fara a renunta la
imobilizare: se ridica membrul inferior aproximativ pana la 45 de grade fata de
plan ( 20 de repetari).
4. Abductia soldului (pacientul pastreaza mobilizarea gleznei): consta in
abductia membrului inferior la 45 de grade si mentinerea ei pentru 2 secunde
(20 de repetari).
5. Pacientul cu piciorul imobilizat, in ortostatism, cu sustinere in fata (la
marginea mesei), flecteaza genunchiul piciorului afectat, cat de mult posibil.
Pastreaza flexia doua secunde. Se executa acest exercitiu o data pe zi (20 de
repetari).                                                                                                                  
   

A treia etapa (zilele 31-60):  incepe la 4 saptamani postoperator si tine 4

saptamani.
Se reduce din echin prin scoaterea unei fise din clapar, dar incarcarea se
face tot pe calcai. La exercitiile din faza a doua se adauga:
6. Eversia gleznei cu pacientul in sezut (cu un garou lung, de preferat din
cauciuc, se leaga usor antepiciorul sanatos si se trece pe sub talpa piciorului
afectat, pacientul tinand garoul in mana). Pacientul trage de garou de 30 de ori
pe zi, piciorul afectat fiind punct de sprijin (scripete).
7. Flexie si dorsoflexie plantara. Antepiciorul este legat usor cu garou si este
tinut la celalalt capat de catre pacient, antepiciorul urmand sa faca miscari de
flexie plantara, 30 pe zi (apasare pe pedala). In cazul dorsoflexiei, garoul este
legat de antepicior la un capat, iar la celalalt capat, de un obiect fix, pacientul
urmand sa faca miscari de dorsoflexie, 30 de repetari pe zi. Practic aceste
miscari se efectueaza impotriva unei forte moderate data de garoul din cauciuc.

    
A patra etapa (zilele 61-90):Aceasta etapa incepe la 8 saptamani de la
interventia chirurgicala. Acum se renunta la clapar, dar se monteaza pentru 4
saptamani una dintre fisele din clapar, in incaltamintea purtata zilnic (pentru a
da un grad de echin).
Exercitiile din aceasta etapa sunt:
8. Cu planta piciorului afectat in totalitate pe sol, pacientul incearca sa impinga
peretele fara prea mare efort . Impingerea trebuie mentinuta 15-20 de secunde.
9. Acelasi exercitiu, dar cu genunchii usor flectati.
10. Cu sprijin, pacientul se ridica pe varfurile picioarelor, mentinand aceasta
pozitie pentru una-doua secunde, lasandu-se apoi usor pe intreaga talpa (20-30
de repetari pe zi). In aproximativ o luna, pacientul poate sa coboare de pe
varfuri, doar cu piciorul afectat, celalalt mentinandu-l pe varf.

   
La doisprezece saptamani se renunta si la fisa de la calcai. Acest program de
recuperare este ideal a fi executat sub control medical de specialitate.