LUCRARE DE DIPLOMĂ

PROFESORI COORDONATORI:

ABSOLVENT:

2012-2013
 TRATAMENTUL
BALNEOFIZIOKINETOTERAPEUTIC ÎN
PERIARTRITA SCAPULO-HUMERALĂ

PROFESORI COORDONATORI:

ABSOLVENT:

2012-2013
“ Un organism sănătos este camera de oaspeţi a sufletului ,
un organism bolnav o închisoare.”

Francis Bacon
 CUPRINS

INTRODUCERE......................................................................................................................4
CAPITOLUL I
DATE ANATOMICE SI FIZIOLOGICE....................................................................................5
I.1. Osteologia...........................................................................................................................5
I.2. Artrologia..........................................................................................................................10
I.2.1. Articulaţia sternoclaviculară.........................................................................................10
I.2.2. Articulaţia scapulohumerală..........................................................................................14
I.3. Miologia............................................................................................................................17
I.4. Biomecanica......................................................................................................................21
I.4.1.Biomecanica membrelor superioare...............................................................................21
CAPITOLUL II
DATE ANATOMO- PATOLOGICE.........................................................................................28
II.1. Definiţie :.........................................................................................................................28
II.2. Incidenţă..........................................................................................................................28
II.3. Clasificare........................................................................................................................29
II.4. Etiologie...........................................................................................................................31
II.5. Simptomatologie..............................................................................................................32
II.6. Diagnostic........................................................................................................................33
II.6.1. Diagnostic diferenţial...................................................................................................34
II.7. Evoluţie şi pronostic.........................................................................................................35
II.8.Complicaţii în periartrita scapulohumerală.....................................................................36
II.9.Metode de diagnosticare în periartrita scapulohumerală................................................37
II.10. Forme de manifestare în PSH........................................................................................38
CAPITOLUL III
METODE DE TRATAMENT...................................................................................................42
III.1. Tratamentul profilactic şi curativ...................................................................................42
III.2. Tratamentul medicamentos.............................................................................................44
III.3. Tratamentul ortopedico-chirurgical...............................................................................44
III.4. Tratamentul balneofizioterapeutic..................................................................................45
III.4.2. Tratamentul prin hidro-termoterapie..........................................................................46
III.4.3. Tratamentul prin electroterapie...................................................................................49
III.4.4. Tratamentul prin masaj...............................................................................................61
III.4.5. Tratamentul prin kinetoterapie....................................................................................64
III.4.6. Terapia ocupaţională (ergoterapie).............................................................................68
CAPITOLUL IV
STUDIU DE CAZ....................................................................................................................71
BIBLIOGRAFIE
 INTRODUCERE

Umărul este o piesă anatomică foarte elegantă, având cea mai mare
amplitudine a mişcării dintre toate articulaţiile corpului. Însă această amplitudine a
mişcării poate determina apariţia problemelor articulare. Înţelegerea felului în care
sunt interconectate şi construite diferitele structuri ale umărului poate ajuta la modul
în care se pot produce leziunile, la inţelegerea modului în care funcţionează umărul
şi la cât de dificilă poate fi recuperarea umărului după traumatisme. Structurile cele
mai profunde ale umărului includ oasele şi articulaţia, urmate de ligamente şi
capsula articulară. Muşchii şi tendoanele sunt situaţi la nivel superficial.
Periartrita scapulo-humerală este una dintre suferinţele cele mai frecvente
pentru care bolnavul se adresează medicului.
Prima descriere a periartritei scapulo-humerale apartine lui Duplay care, în
1874, atribuia toate suferinţele umărului bursitei subacromiodeltoidiene; la o mai
bună cunoaştere a sindromului au contribuit Codman şi de Seze.

4
 CAPITOLUL I
DATE ANATOMICE SI FIZIOLOGICE

Periartrita scapulo-humerală este un sindrom clinic dureros, însoţit de

redoare şi de limitarea mişcărilor, datorită afectării structurilor periarticulare prin
leziuni degenerative şi/sau inflamatorii.

I.1. Osteologia

Centura membrului superior formează

scheletul umărului şi asigură legătura dintre
oasele membrului liber şi toracele osos. Ea
este constituită din două oase , clavicula şi
scapula iar acoperişul umărului este format
dintr-o porţiune a scapulei numita acromion.

Fig. 1- Centura membrului superior

Fig.2- Clavicula
CLAVICULA este un os lung şi
pereche situat la limita dintre torace şi gât; este orientată transversal, fiind cuprinsă
între manubriul sternului şi acromion.Clavicula prezintă două curburi inegale, care îi
dau forma literei S. Din aceste două curburi una este medială, cu concavitatea
posterioară, şi alta laterală, cu concavitatea anterioară.

5
 Osul poate fi explorat prin palpare aproape pe toată întinderea lui, fiind astfel
un reper important pentru delimitarea unor regiuni ale corpului şi pentru localizarea
eventualelor afecţiuni. Clavicula prezintă două feţe, două margini şi două
extremităţi.
Orientare Se asează lateral extremitatea turtită, anterior marginea concavă a
acestei extremităti, iar în jos faţa osului, prevăzută cu un şanţ.
Faţa superioară este netedă în porţiunea ei mijlocie şi se poate palpa sub
piele. La cele două extremităţi, faţa superioară este rugoasă şi dă inserţii musculare.
La partea medială a acestei feţe, rugozităţile dau inserţie muşchiului
sternocleidomastoidian, iar la partea laterală, muşchilor deltoid şi trapez.
Faţa inferioară raspunde primei coaste. Prezintă în porţiunea ei mijlocie gaura
nutritivă şi sanţul care ne-a servit la orientarea osului. Pe acest sanţ se inseră
muşchiul subclavicular. Medial de şanţ se găseşte impresiunea ligamentului
costoclavicular pe care se inseră ligamentul cu acelaşi nume.
Marginea anterioară. Este concavă în treimea laterală, unde dă inserţie
muşchiului deltoid; ea este convexă în treimea medială, unde dă inserţie muşchiului
pectoral mare.
Marginea posterioară. Este şi ea concav-convexă, dar în sens invers decât
marginea anterioară.
În porţiunea laterală a marginii se inseră muşchiul trapez. În porţiunea
mijlocie are raporturi cu muşchiul omohioidian, cu muşchii scaleni, cu artera şi vena
subclavie şi cu trunchiurile plexului brahial. Aceste raporturi sunt deosebit de
importante, deoarece în căderile pe umăr, clavicula poate fi fracturată în porţiunea ei
mijlocie. Fragmentele fracturate pot leza vasele subclavii şi trunchiurile plexului
brahial; de asemenea, calusul poate comprima sau chiar include aceste formaţiuni,
determinînd complicaţii vasculare şi nervoase.
Extremitatea medială sau sternală este voluminoasă, prezintă o faţă sternală
destinată articulării cu manubriul sternului.
Extremitatea laterală sau acromială este turtită; prezintă o faţa acromială
destinată articulării cu acromionul.

6
Fig. 3- Scapula SCAPULA sau omoplatul este un os lat,
de formă triunghiulară, situat la partea postero-
superioară a toracelui. Pe schelet acest os se
întinde între primul spaţiu intercostal şi coasta a
VIII-a. Osul este aplicat pe torace, pe care-l
depăşeşte însa lateral, luând astfel parte la
formarea umărului şi la delimitarea axilei.

Prezintă două feţe, trei margini şi trei unghiuri.

Orientare Se asează posterior faţa prevăzută cu o puternică spină, în sus
marginea cea mai mică şi subţire, lateral (şi puţin înainte) unghiul cel mai voluminos
(prevăzut cu o cavitate articulară).
Faţa dorsală. Priveşte posterior şi lateral; de pe ea
se desprinde transversal o puternică lamă, numită spina
scapulei. Această spină împarte faţa dorsală într-o fosă
situată deasupra şi alta situată dedesubtul ei.
1. Spina scapulei Aderenţa de faţa dorsală a
scapulei. Se continuă în porţiunea ei laterală cu o
prelungire liberă, neaderentă de faţa dorsală a scapulei, Fig.4- Spina scapulei

numită acromion.
Spina scapulei are o formă triunghiulară, prezentând o faţă superioară şi alta
inferioră. Ea are trei margini, dintre care una anterioară, prin care spina aderă de faţa
dorsală a scapulei; alta laterală concavă; a treia dorsală. Marginea dorsală este groasă
şi rugoasă şi dă inserţie prin buza superioară
muşchiului trapez, iar prin cea inferioară
muşchiului deltoid.
2. Acromionul Este o proeminenţă turtită
de sus în jos şi palpabilă sub piele. Prezintă faţa

Fig.5- Acromion
articulară a acromionului pentru extremitatea laterală a claviculei cu care se
articulează.
La unirea acromionului cu buza inferioară a spinei scapulei se formează
unghiul acromionului.
Spina scapulei şi acromionul se pot palpa sub piele.Unghiul acromionului,
situat la unirea celor două formaţiuni, are deosebită importanţă practică:pornind de
la el se pot face măsurătorile pentru stabilirea eventualelor luxaţii ale centurii
scapulare.
3. Fosa supraspinoasa Dă inserţie
pentru muşchiul supraspinos.
4. Fosa subspinoasă sau infraspinoasă .
Dă inserţie pentru mai mulţi muşchi: subspinos, rotund
mare, rotund mic.
Faţa costală sau anterioară. Prezintă o
concavitate, fosa subscapulară (fossa
Fig.6- Fosa supraspinoasă
subscapularis) străbătută de creste oblice. Pe
fosă, ca şi pe crestele oblice, se inseră muşchiul subscapular. Pe porţiunea medială a
feţei se mai inseră şi muşchiul dinţat anterior.
Marginea superioară .Este subţire şi prezintă scobitura sau incizura scapulei
.Prin scobitură trece nervul suprascapular. Medial de scobitură, marginea superioară
dă inserţie muşchiului omohioidian.
Marginea medială .Poate fi explorată sub piele. Ea este orientată spre coloana
vertebrală. Pe ea se insera numeroşi muşchi dintre care amintim muşchiul romboid.
Marginea laterală . Este orientată spre axilă; se poate explora parţial.
Unghiul inferior .Este ascuţit şi uşor de explorat sub piele.
Unghiul superior .Este uşor rotunjit. Aici se inseră muşchiul ridicător al
scapulei.
Unghiul lateral. Este cel mai voluminos. Prezintă de studiat două elemente:
1. Cavitatea glenoidală este legată de restul scapulei printr-o porţiune mai
îngustă, numită gâtul sau colul scapulei .

8
 Cavitatea este puţin profundă, de formă ovoidă. La cele două extremităţi ale
cavităţii se găsesc rugozităţi: cea inferioară este tuberculul subglenoidian sau
infraglenoidian pentru inserţia muşchiului triceps, iar cea superioară este tuberculul
supraglenoidian pentru inserţia muşchiului biceps brahial.
2. Procesul coracoidian Este o prelungire recurbată, a carei bază ocupă
spaţiul dintre cavitatea glenoidală şi scobitura scapulei.
Procesul coracoidian poate fi explorat prin spaţiul deltopectoral. Pe el se
inseră muşchi (capul scurt al bicepsului brahial, coracobrahialul şi pectoralul mic) şi
ligamente (ligamentul conoidian şi trapezoidian).
Scapula are mai
multe găuri nutritive:
în fosa supraspinoasă,
în fosa subspinoasă,
la nivelul
acromionului şi la
nivelul procesului co-

Fig.7- HUMERUS racoidian.

HUMERUSUL
Este un os lung şi pereche. Prezintă o
diafiză si două epifize.
Orientare. Se aşază în sus extremitatea
prevăzută cu un cap sferic, medial suprafaţa ei
articulară, anterior şanţul profund, pe care această extremitate îl prezintă.
Corpul este aproape cilindric în porţiunea superioară , prismatic triunghiular
în cea inferioară . Prezintă trei feţe şi trei margini, bine diferenţiate în porţiunea in-
ferioară, cu mult mai slab în porţiunea superioară.
Faţa anterolaterală prezintă ceva mai sus de mijlocul ei o rugozitate în forma
de V, numită tuberozitatea deltoidiană pe care se inseră muşchiul deltoid şi muşchiul
brahial. Sub tuberozitate se află un şanţ puţin pronunţat, care pleacă de pe faţa
posterioară; este şanţul nervului radial prin care trec nervul radial şi artera branhială

9
profundă. Deasupra tuberozitatii, faţa anterolaterală este inconjurată de nervul axilar.
Acest nerv poate fi interesat de fracturile osului.
Faţa anteromedială prezintă: 1)gaură nutritivă a osului;2)şanţul intertubercular
care descinde de la epifiza superioară; 3)o impresiune rugoasă pentru inserţia
muşchiului coraco-brahial.
Faţa posterioară este străbătută oblic de şanţul nervului radial; deasupra
şanţului se inseră capul lateral, iar dedesubtul lui se inseră capul medial al
muşchiului triceps brahial.
Marginea anterioară este bine pronunţată.
Marginea laterală şi marginea medială sunt adevărate creste în jumatatea lor
inferioară, dar mai puţin conturate în partea lor superioară.

I.2. Artrologia

I.2.1. Articulaţia sternoclaviculară

Uneşte extremitatea sternală a claviculei
cu sternul şi primul cartilaj costal. Este o
articulaţie în şa.
Suprafeţele articulare. Sunt inegale ca
formă şi dimensiuni. De partea toracelui se
prezintă marginea laterală a manubriului
sternal şi primul cartilaj costal. De partea
claviculei există două feţişoare articulare, una
Fig.8- Articulaţia verticală şi alta orizontală. Cele două suprafeţe
sternoclaviculară
articulare sunt acoperite de un fibrocartilaj.
Sub claviculă, între ea şi coasta I se găsesc vasele subclaviculare şi plexul brahial. În
cazul unor traumatisme asupra regiunii respective aceste elemente pot fi
comprimate. Tot astfel se pot explica paraliziile plexului brahial în urma ridicării
exagerate a braţelor în timpul narcozei.
Între suprafeţele articulare nu există o concordanţă perfectă. Suprafaţa sternală
este concavă în sens frontal şi usor convexă în sens sagital. Suprafaţa claviculară

10
este invers conformată; convexă în sens frontal şi plană (cel mai adesea) în sens
sagital.
Discul articular este un fibrocartilaj situat între cele două suprafeţe
articulare. Prin feţele sale răspunde suprafeţelor articulare, iar prin periferie aderă de
aparatul ligamentar periferic. Acest disc împarte articulaţia în două compartimente:
unul medial, menisco-sternal, şi altul lateral, meniscoclavicular.
Mijloacele de unire Sunt reprezentate de o capsulă şi un număr de ligamente.
Capsula articulară este formată din două straturi: unul extern, fibros, şi altul intern,
sinovial. Stratul fibros se inseră prin cele două circumferinţe (medială şi laterală) pe
marginile suprafeţelor articulare. Partea anterioară şi posterioară a capsulei este mai
puternică decât partea superioară şi inferioară.
Ligamentele care întăresc capsula sunt:
1)Ligamentul sternoclavicular anterior Se inseră pe faţa anterioară a
extremitaţii interne a claviculei şi pe faţa anterioară a manubriului sternal.

Fig.9- Ligamentul
sternoclavicular

2 ) Ligamentul sternoclavicular posterior Este situat pe faţa posterioară a

articulaţiei. Acest ligament este mai puternic decît precedentul, ceea ce explica şi
posibilitatea mai rară a luxaţiilor sternoclaviculare posterioare. În cazurile unor
asemenea luxaţii pot fi lezaţi nervii frenic sau vag, pot fi comprimate vasele mari
(cianoza, diminuarea pulsului radial).

11
 3) Ligamentul interclavicular ÎI găsim
pe faţa superioară a articulaţiei. El este
constituit din două feluri de fibre: unele
superficiale care unesc extremitaţile sternale
ale celor două clavicule (ligamentul
interclavicular propriu-zis), altele profunde,
mai scurte, care unesc, de fiecare parte,
extremitatea sternală a claviculei cu manubriul
Fig.10- Ligamentul
interclavicular sternal.

4) Ligamentul costoclavicular Ocupă unghiul format de claviculă şi primul

cartilaj costal. Se inşiră în jos pe acest cartilaj, iar în sus pe impresiunea ligamentului
costoclavicular (impressio lig. costo-clavicularis). Ligamentul este foarte puternic;
deşi scurt, el permite ridicarea primei coaste deasupra planului orizontal.
Sinoviala sau stratul intern al capsulei este subdivizată de discul
fibrocartilaginos într-o porţiune medială (meniscosternală) şi una laterală
(meniscoclaviculară). Ea trimite mici prelungiri între fibrele capsulei şi ale
ligamentelor.
Mişcările În această articulaţie sunt posibile mai multe feluri de mişcari, ca în
orice articulaţie sferoidală cu trei axe. Clavicula, împreuna cu membrul superior, se
poate mişca pe stern; ea poate fi dusă înainte şi înapoi, în sus şi în jos. Totodata, ea
execută şi mişcări de circumducţie. În toate aceste mişcări cele două extremităţi ale
claviculei se deplasează în mod invers.
Mişcarea de ridicare şi coborâre se execută împrejurul unui ax orizontal şi
sagital care trece prin ligamentul costoclavicular, prin ex-tremitatea sternală a
claviculei (nu prin articulaţie). În mişcarea de ridicare, extremitatea acromială a
claviculei se ridică, pe când cea sternală coboară. În mişcarea de coborâre se petrece
un fenomen invers. Mişcarea de ridicare este limitată de ligamentul costoclavicular,

12
pe când aceea de coborâre este oprită de coasta I, ligamentul sternoclavicular şi
interclavicular.
Mişcarea de proiecţie înainte şi înapoi a claviculei. Aceasta se execută
împrejurul unui ax vertical care trece, ca şi la mişcările precedente, prin extremitatea
sternală a claviculei (nu prin articulaţie). Când extremitatea acromială e dusă înainte,
cea sternală este dusă înapoi. Aceste mişcări sunt oprite prin ligamentele
sternoclaviculare. Distanţa dintre punctele extreme ale acestei miscări este de 7—10
cm.
Mişcarea de circumducţie provine din succesiunea alternativă a mişcărilor
precedente. În această mişcare, clavicula descrie prin extremitatea ei acromială un
con a cărui bază este o elipsă cu axa cea mică orientată dinainte înapoi (7 cm) şi axa
mare, verticală, orientată de sus în jos (8—9 cm).

Articulaţia acromioclaviculară
Face parte din grupul articulaţiilor plane.
Suprafeţele articulare.
Pe extremitatea acromială a
claviculei se află o feţişoară articulară
ovalară uşor convexă, în timp ce pe
extremitatea acromionului se află o
feţişoară similară, uşor concavă.
Fig.11- Articulaţia
acromioclaviculară

Mijloacele de unire
Sunt reprezentate de o capsulă întărită de un ligament acromioclavicular (lig.
acromioclatnculare) care se află pe faţa superioară a acesteia. Capsula este formată
dintr-un strat extern fibros şi altul intern.Între cele două suprafeţe articulare se
găseşte un disc (fibrocartilaj) de dimensiuni variabile.

13
 Mişcările. În aceasta articulaţie se produc mişcări de alunecare. Scapula
urmează deplasările claviculei în articulaţia sternoclaviculară, dar ramâne alipită de
torace.
Sindesmoza coracoclaviculară
Clavicula este unită cu procesul coracoid prin ligamentul coraco-clavicular,
format din două porţiuni: ligamentul trapezoid şi ligamentul conoid:
1) Ligamentul trapezoid Este o lamă fibroasă de formă patrulateră. Printr-o
extremitate se inseră pe faţa superioară a procesului coracoid, iar prin cealaltă se
prinde pe faţa inferioară a claviculei.
2) Ligamentul conoid Este de formă triunghiulară şi prin vârful său se inseră
pe baza procesului coracoid, iar prin bază, pe tuberculul conoidian.

Rolul ligamentelor coracoclaviculare.

Prin faptul că aceste ligamente
unesc clavicula cu procesul coracoid,ele
fac ca greutatea membrului superior sa fie
suportată în mai mare masură de claviculă
şi în mai mică masură de acromion. În
acelaşi timp, aceste ligamente au rolul de a
limita mişcările dintre scapulă şi claviculă.

Fig.12- Ligamente
claviculare

I.2.2. Articulaţia scapulohumerală

Această articulaţie uneşte capul humeral

şi cavitatea glenoidală a scapulei, formând o
articulaţie sferoidală.

14
 Suprafeţele articulate De partea humerusului există capul humeral, studiat
în osteologie. El este acoperit de un cartilaj hialin care se întinde pâna la buza
medială a colului anatomic şi are o grosime uniformă (2 mm). De partea scapulei
găsim cavitatea glenoidă care are o formă ovală şi este limitată de o sprânceană
osoasă glenoidală. În centrul cavităţii se gaseşte un tubercul glenoidal. Ea este
acoperită de cartilaj hialin, mai gros la periferie şi mai subţire în porţiunea sa
centrală.
Cadrul glenoidal Pentru stabilirea unei mai bune concordanţe între
suprafeţele articulare, la periferia cavităţii glenoidale s-a dezvoltat un cadru
constituit dintr-un fibrocartilaj care nu impiedică totuşi amplitudinea şi varietatea
mişcarilor. Cadrul glenoidal este un inel fibrocartilaginos, care pe secţiune are o
forma prismatică triunghiulară. El prezintă trei feţe: una care aderă de periferia
cavităţii glenoidale, alta externă, ce continuă suprafaţa colului scapulei şi o a treia,
faţa internă care se gaseşte în continuarea suprafeţei glenoidale.
Mijloacele de unire
La menţinerea în contact a suprafeţelor articulare contribuie: capsula, o serie
de ligamente şi muşchii periarticulari.
Capsula articulară (capsula articularis) are forma unui manson şi este
constituită din două straturi: unul extern, fibros şi altul intern, sinovial. Stratul fibros
al capsulei se inseră printr-o extremitate pe periferia cavitaţii glenoidale, iar prin cea
opusă, pe colul humeral. Inserţia glenoidală se face pe faţa externă a cadrului
glenoidal şi pe colul scapulei.. Inserţia humerală este mai complicată. Ea nu se face
strict pe colul anatomic, ci coboară şi pe cel chirurgical.
În porţiunea superioară, stratul fibros al capsulei se inseră la limita cartilajului
hialin, lăsând în afară cei doi tuberculi (mare şi mic).La nivelul şanţului
intertubercular,stratul fibros al capsulei trece ca o punte peste acesta, transformându-
l în canal. În porţiunea inferioară, pe partea ei medială, capsula coboară şi se
îndepărtează de cartilajul articular, spre a se insera pe colul chirurgical. În partea
inferioară inserţia stratului fibros al capsulei prezintă o dispoziţie deosebită. Fibrele
cele mai superficiale coboară pe osul humerus în timp ce fibrele mai profunde se

15
întorc înspre suprafaţa articulară.Acestea din urmă ridică stratul intern sinovial al
capsulei, determinînd formarea de frâuri proeminente în interiorul articulaţiei. Ele
sunt denumite ”frenula capsulae”.
Prin acest caracter structural ea favorizează producerea unor mişcări mai
ample, dar în acelaşi timp face posibilă producerea mai frecventă a luxaţiilor.
Ligamentul coracohumeral Este cel mai important ligament al acestei
articulaţii. Se inseră pe baza şi pe marginea externă a procesului coracoid cu un
capăt, iar cu celălalt se fixează pe tuberculul mare
al humerusului şi capsula articulară, dupa ce a
trecut ca o punte peste şanţul intertubercular.
Ligamentele glenohumerale sunt trei fascicule
fibroase care întăresc capsula. Aceste ligamente
ocupă partea anterosuperioară a capsulei. Între
Fig.14- Ligamentul coracohumeral
ligamentul superior şi cel mijlociu există un spaţiu
pe unde tendonul muşchiului subscapular vine în raport nemijlocit cu capsula. La
acest nivel se găseşte şi o prelungire a sinovialei articulare. Aceste ligamente se
inseră cu un capăt pe cadrul glenoidal, iar cu celălalt pe colul anatomic al
humerusului. Ele au rolul de a limita mişcările de extensie, rotaţie internă şi
abducţie.
Capsula articulară indeplineşte un rol minor în menţinerea suprafeţelor
articulare. Un rol mai important se atribue în această acţiune presiunii atmosferice şi
muşchilor periarticulari. Aceştia sunt dispuşi asemenea unui con, cu baza înspre
scapulă şi vârful înspre humerus (muşchii: subscapular, supraspinos, rotundul mic).
Sinoviala
Stratul intern,sinovial,tapetează capsula articulară. Sinoviala trimite în afară
două prelungiri constante care străbat prin orificiile caspulei:prima poartă denumirea
de prelungirea sau bursa subscapularului,deoarece trecând prin spaţiul dintre
ligamentele glenohumerale superior şi mijlociu merge sub muşchiul subscapular;a
doua poartă numele de prelungirea sau bursa bicipitală,deoarece însoţeşte tendonul
corpului lung al bicepsului.Mai exista unele burse inconstante.

16
 Raporturile articulaţiei scapulohumerale
1) Conul musculotendinos format: înainte de muşchiul subscapular, înapoi de
muşchiul subspinos si rotundul mic, în sus de muşchiul supraspinos, iar în jos de
lunga porţiune a tricepsului.
2) Deasupra articulaţiei se află bolta acromiocoracoidi-ană,acoperită, la rândul
ei, de muşchiul deltoid.
3) Medial, articulaţia prezintă raporturi cu organele din cavitatea axilară. Vom
reţine, de asemenea, faptul că articulaţia este străbătută de tendonul muşchiului
biceps.

I.3. Miologia
Formează o masă musculară, care dă reliefurile umărului şi acoperă articulaţia
scapulohumerală. Muşchii se dispun sub forma unui con cu baza la torace şi vârful la
humerus. Ei sunt în număr de şase: deltoidul, supraspinosul, infraspinosul, rotundul
mare, rotundul mic şi
subscapularul.
1. Muşchiul deltoid . Este
cel mai superficial şi mai
voluminos dintre muşchii
umărului. Are forma triunghiulară
şi înveleşte articulaţia
Fig.15- Muşchiul deltoid
scapulohumerală.
Inserţii Inserţia superioară se face corespunzător celor trei porţiuni ale sale:
— pe treimea laterală a marginii anterioare a claviculei (prin fibre
tendinoase şi fibre musculare);
— pe marginea laterală a acromionului (prin mici aponevroze);
— pe buza inferioară a marginii posterioare a spinei scapulei (printr-o
aponevroza triunghiulară).
Inserţia deltoidului pe humerus se face sub cea a pectoralului mare, fapt cu
importanţă în deplasarea capetelor osoase într-o fractură a diafizei situate deasupra

17
 tuberozităţii.Fragmentul inferior al osului se va deplasa în sus, tras de muşchiul
deltoid, iar fragmentul superior, medial, tras de pectoralul mare.
Acţiune Cele trei grupe de fascicule realizeaza următoarele mişcări:
a)fasciculele anterioare execută proiecţia înainte şi rotaţia internă a braţului;
b) cele posterioare, proiecţia înapoi şi rotaţia externa a braţului;
c) fasciculul mijlociu este exclusiv abductor. Acţiunea sinergică a celor trei
fascicule produce abducţia braţului până la orizontală.

2. Muşchiul supraspinos ocupă fosa

supraspinoasă.
Inserţii. Are originea în fosa supraspinoasă a
scapulei şi pe fascia cu caracter de aponevroză ce
acoperă muşchiul. Fibrele musculare se îndreaptă
anterior şi lateral trecînd peste articulaţia
scapulohumerală şi se adună într-un tendon ce se inseră
pe feţişoara de inserţie superioară de pe tubrculul mare
Fig.16- Muşchiul supraspinos
al humerusului.
Acţiune:este abductor al braţului, ajutând deltoidul în acţiunea sa. În paralizia
acestuia îl poate înlocui parţial; are rolul unui ligament activ mentinînd capul
humeral în cavitatea glenoidă. Inserîndu-se şi pe capsulă, o fereşte să fie prinsă între
suprafeţele articulare în mişcările din articulaţia umărului.

3. Muşchiul infraspinos ocupă cea mai

mare parte a fosei infraspinoase.
Inserţii Originea se face în fosa
infraspinoasă prin fibre tendinoase, şi pe fascia
infraspinoasă ce-l acoperă. Fibrele converg într-un
tendon ce trece posterior de articulaţia umărului şi
se inseră pe feţişoara mijlocie a tuberculului mare
Fig.17- Muşchiul infraspinos al humerusului.

18
Acţiune Muşchiul este un rotator în afară al humerusului, cu eficienţă mai mare
atunci când braţul a fost, în prealabil, rotat înăuntru.
Este un tensor al capsulei articulare şi menţine în acelaşi timp în contact
oasele în articulaţia scapulohumerală.

4. Muşchiul rotund mic este situat lateral de muşchiul infraspinos, cu care se

confundă la prima vedere.
Inserţii Are originea pe faţa posterioară a scapulei, în vecinătatea marginii
laterale a acesteia şi pe faţa profundă a fasciei infraspinoase. Muşchiul se îndreaptă
lateral şi în sus, trecînd înapoia articulaţiei scapulohumerale, de a cărei capsulă aderă
şi se termină printr-un tendon pe feţişoara inferioară a tuberculului mare al
humerusului.
Acţiune Este un rotator în afară al braţului.
5. Muşchiul rotund mare este alungit, voluminos şi puternic, întins de la
unghiul inferior al scapulei, la creasta tuberculului mic al humerusului.
Inserţii. Medial porneşte de pe unghiul inferior al scapulei şi jumatatea
inferioară a fâşiei osoase situate de-a lungul
marginii laterale a osului, având fibre inserate şi pe
faţa profundă a fasciei infraspinoase. Fasciculele
musculare se îndreaptă în sus, anterior şi lateral şi
se termină printr-un tendon pe creasta tuberculului
mic al humerusului; tendonul muşchiului rotund
mare este situat înapoia tendonului muşchiului
latissim, de care este despărţit printr-o bursă
sinovială (bursa m. latissimi dorsi subtendinea).
Marginile lor inferioare sunt unite.

Acţiune Când muşchiul ia punctul fix pe

Fig.18- Muşchii rotund mare şi torace, este adductor şi rotator înauntru al braţului
rotund mic
(deci sinergic cu latissimul şi antagonist cu

19
deltoidul); în acelaşi timp imprimă braţului şi o usoară mişcare de retropulsie. Este
mişcarea de “a pune mâinile la spate”. Când ia punctul fix pe humerus, duce scapula
în sus şi înainte.

6. Muşchiul subscapular este un muşchi triunghiular situat în fosa sub-

scapulară.
Inserţii. Are originea în fosa subscapulară;de
aici toate fibrele converg lateral într-un tendon ce
aderă strâns de capsula articulaţiei
scapulohumerale şi se inseră pe tuberculul mic, al
humerusului.
Acţiune. Este un rotator înauntru al
humerusului şi Fig.18- Muşchiul subscapular deci antagonist al
infraspinosului, rotundului mic şi porţiunii
scapulare a deltoidului; de asemenea şi adductor, când braţul este ridicat. În plus,
menţine capul humeral în cavitatea glenoidă, având şi acţiune protectoare asupra
capsulei.

Centurile musculare ale umărului

Muşchii dispuşi în jurul articulaţiei
scapulohumerale formează mai multe centuri, care
menţin prin tonicitatea lor scapula. Sunt în număr de
trei:
a) Centura descendentă, formată de muşchii
ridicători ai scapulei: trapez, romboid, ridicătorul
scapulei şi porţiunea superioară a dinţatului anterior;
ea susţine scapula şi este întinsă când o povară apasă
umărul;

Fig.19- Centurile
musculare ale umărului

20
 b) Centura orizontală, formată din muşchii dinţat anterior, porţiunea mijlocie
a trapezului, romboid şi pectoral mare; ea mişcă scapula înainte şi înapoi;
c) Centura ascendentă, formată din muşchii pectoral mic,porţi-unea
inferioară a dinţatului anterior, trapez, pectoral mare şi latissim;ea se întinde când
corpul este suspendat de braţe sau când corpul este ridicat în mâini.

I.4. Biomecanica

I.4.1.Biomecanica membrelor superioare

Biomecanica centurii scapulare

La nivelul centurii distingem articulaţia claviculei cu sternul şi cu acromionul

omoplatului cât şi articulaţia scapulotoracală de la nivelul omoplatului. Cele două
oase ale centurii sunt solidare între ele în executarea mişcărilor de ridicare şi
coborâre, proiecţia înainte şi înapoi a umărului. Sumarea acestor mişcări dă mişcarea
de circumducţie a umărului. Solidarizarea este asigurată de legătura de la nivelul
articulaţiei acromioclaviculare cât şi prin ligamentele coracoclaviculare. Omoplatul
poate executa pe lângă mişcările de mai sus, în mod independent mişcări de basculă
care se produc în jurul articulaţiei acromioclaviculare. Aceste mişcări au loc datorită
existenţei articulaţiei false scapulotoracale, omolplatul putându-se deplasa pe
planurile musculare. Mişcările de la nivelul centurii scapulare sunt mişcări ale
umărului şi cel mai des se asociază cu mişcările pe care .le execută membrul
propriu-zis la nivelul articulaţiei scapulo-humerală.

a)Mişcările de ridicare şi coborâre

În mişcarea de ridicare a umărului, clavicula se
va deplasa astfel în sus, făcând cu orizontala un
unghi de 30-40°, extremitatea sa distală urcând cam
cu 8-10 cm şi va antrena prin intermediul articulaţiei
acromioclaviculare şi scapula, care va executa o
mişcare de translaţie în sus, omoplatul lunecând pe

21
planurile musculare. Limitarea acestei mişcări este făcută de către ligamentul
sternoclavicular superior.
La coborârea umărului extremitatea distală a claviculei descinde antrenând de
asemenea şi scapula. Mişcarea de coborâre este redusă, clavicula făcând cu
orizontala un unghi de maxim 10°, limitată de faptul că clavicula se sprijină în
coborâre de coasta 1.
Astfel, muşchii ridicători ai umărului sunt pentru claviculă - trapezul şi
sternocleidimastoidianul (capătul său clavicular), iar pentru scapula - tot trapezul
(fascicolele superioare) şi ridicătorul unghiului omoplatului; cei coborâtori sunt
pentru claviculă – subclaviculară, marele pectoral şi deltoidul, iar pentru omoplat -
micul pectoral, trapezul (fascicolele sale inferioare), marele dorsal etc.

b)Mişcarea de proiecţie înainte

Are loc în actul de împingere înainte, de forţare

şi de izbire, însoţită de obicei cu un oarecare
grad de rotaţie înainte. Extremitatea laterală a
claviculei este dusă anterior şi odată cu ea şi
omoplatul va fi proiectat înainte. Mişcarea este
limitată. de ligamentul sternoclavicular anterior.
Mişcarea spre anterior a claviculei este executată
de marele pectoral şi deltoidul, iar pentru
omoplat dinţatul anterior şi micul pectoral.
Mişcarea de proiecţie înapoi este mişcarea
inversă când umerii sunt traşi înapoi, clavicula şi
omoplatul sunt trase înapoi de muşchiul trapez şi stenocleidomastoidian, respectiv
de trapez şi romboizi. Mişcarea este limitată de ligamentul sternoclavicular posterior.
In mişcarea de circumducţie, se succed cele precedente, braţul de pârghie reprezentat
de porţiunea de la ligamentul costoclavicular până la extremitatea distală a
claviculei, va descrie un con cu vârful dat de ligamentul costoclavicular şi cu baza în

22
articulaţia acromioclaviculară. Conul are forma ovală sau de cerc, întrucât
deplasarea în sus este mult mai mare decât deplasarea în jos.
c)Mişcările de basculare ale scapulei
Sunt nişte mişcări de rotaţie ce se produc în jurul unui ax anteroposterior ce trece
prin articulaţia acromioclaviculară. Ele au loc de fapt la nivelul articulaţiei scapulo-
toracale. Prin mişcarea de rotaţie înainte şi în sus a omoplatului (basculare laterală),
unghiul superoextern împreună cu cavitatea glenoidă se îndreaptă în sus, unghiul
superointern în jos, iar unghiul inferior înainte, descriind un arc de cerc de 45°.
Revenirea (bascularea medială ) se face prin revenirea înapoi, unghiul superoextern
se deplasează în jos, cel superior în sus şi cel inferior înapoi. Rotaţia înainte şi în sus
se execută de muşchii trapez şi dinţatul anerior. Revenirea se face datorită gravitaţiei
şi relaxării trapezului, iar când este activă este dată de acţiunea romboizilor
ridicătorului unghiului omoplatului, micului pectoral şi coracobrahialului.

1.4.2. Biomecanica articulaţiei scapulohumerale

Articulaţia umărului este cea mai mobilă dintre toate articulaţiile corpului. Braţul
execută o serie de mişcări ample, la care se adaugă posibilităţile de mobilizare ale
omoplatului şi astfel, la nivelul celor trei articulaţii ale centurii scapulare conferă
mobilitatea întregului membru superior. La acest nivel au loc mişcările în toate cele
trei planuri.

a)Abducţia şi adducţia

Acest gen de mişcare se execută în

plan frontal, în jurul unei axe
sagitale ce trece prin capul
humeral. In abducţie extremitatea
inferioară a humerusului poate fi

23
dusă pâna aproape de linia orizontală (cea. 75%). Când trohiterul se atinge de
acromion şi loveşte porţiunea superioară a bureletului glenoidian, capul humeral
aproape părăseşte cavitatea glenoidă şi intră în contact cu porţiunea inferioară a
capsulei articulare. Mişcarea va fi astfel blocată, iar ducerea braţului în continuare
până la verticală se datorează schimbării orientării cavităţii glenoide prin bascularea
laterală a scapulei. Aducerea este mişcarea inversă, de revenire a braţului şi este, în
plan strict frontal, limitată de trunchi, trecut în plan oblic anterior se poate continua
ducerea braţului prin faţa pieptului.
Muşchii abductori sunt reprezentaţi de deltoid cu toate fascicolele sale, dar iniţial
de supraspinos care este în acelaşi timp şi un tensor al capsulei articulare. O slabă
contribuţie în abducere o are şi lunga porţiune a bicepsului.
Muşchii adductori sunt mai numeroşi, dintre care mai importanţi sunt marele
pectoral, marele dorsal, rotundul mare şi mic, subscapularul, infraspinosul, coraco-
brahialul şi bicepsul brahial cu porţiiunea lui scurtă care adăugat gravitaţiei,
contribuie la această manevră.

b)Anteducţia şi retroducţie
Sunt mişcări de proiecţie înainte şi înapoi sau flexia şi extensia braţului şi care se
execută în plan sagital, în jurul unei axe transversale, ce trece prin centrul cavităţii
glenoide.
Anteducţia poate fi efectuată până la orizontală (cea 95°), dar retroducţia este
mult mai redusă (cea 20°), în total 115°.
Flexia este limitată de ligamentul coracohumeral, de triceps şi porţiunea
posterioară a capsulei articulare. Extensia este limitată de de muşchii situaţi pe faţa
anterioară articulaţiei, ligamentele glenohumerale şi partea anterioară a capsulei
articulare. Dacă participă şi scapula (prin schimbarea direcţiei de orientare a glenei)
şi coloana vertebrală, aceste mişcări pot ajunge până la 180° în anteducţie (elevaţia
braţului) şi 55° în retroducţie.
Muşchii anteductori sunt: deltoidul prin fascicolele claviculare şi acromial;
marele pectoral prin fascicolul clavicular, coracobrahial şi bicepsul brahial (capătul

24
scurt). Muşchii retroductori sunt: deltoidul, prin fascicolul spinal, marele dorasl,
rotundul mare, tricepsul (capătul lung).

c)Rotaţia
Are loc în plan transversal, în jurul unei axe verticale. Amplitudinea este de 85°
pentru rotaţia externă (laterală), limitarea fiind dată de tensiunea porţiunii anterioare
a capsulei, ligamentele glenohumerale şi de muşchi. Amplitudinea internă este de
90°, limitarea sa datorându-se tensiunii porţiunii posterioare a capsulei, ligamentelor
glenohumerale şi muşchilor. Muşchii rotatori externi sunt situaţi în afară şi posterior
de axa longitudinală şi sunt supraspinosul şi micul rotund, iar rotatorii interni,
înăuntru şi anterior de axă sunt reprezentaţi de subscapular, deltoid, marele pectoral,
marele rotund şi marele dorsal. Circumducţia însumează mişcările precedente.
Humerusul descrie în mişcare un con, capul humeral (vârful conului), învârtindu-se
în glenă, iar extremitatea inferioară trasează un oval care reprezintă baza conului.

25
 TABEL BIOMECANICA MIŞCĂRII CENTURII SCAPULARE
Tipul mişcării Muşchii care execută mişcarea
Pentru claviculă Pentru omoplat

Ridicarea umărului Trapezul , Trapezul (fasciculele superioare),

sternocleidomastoidianul (capătul ridicătorul unghiului omoplatului
clavicular)
Coborârea umărului Subclavicularul Micul pectoral
Marele pectoral Trapezul (fasciculele inferioare),
Deltoidul Marele dorsal
Proiecţia Înainte Trapezul Dinţatul anterior
Umărului sternocleidomastoidianul Micul pectoral
Înapoi Trapezul
Romboizii
Bascularea umărului Laterală Trapez
Dinţatul anterior
Medială Romboidul
Ridicătorul unghiului omoplatului
Micul pectoral
Coracobrahialul
Tabelul nr. 1

26
 TABEL BIOMECANICA MIŞCĂRII ARTICULAŢIEI SCAPULOHUMERALE
Tipul mişcării Amplitudi Amplitudinea totală Muşchii care execută mişcarea Formaţiunile care limitează
nea rezultată prin mişcarea
intervenţia
articulaţiilor centurii
scapulare şi chiar a
coloanei vertebrale
Abducţia braţului 75 º 180 º Deltoidul, supraspinosul, bicepsul Lovirea trohiterului de
(capătul lung) buretelul glenoidian şi de
acromion
Adducţia Mişcarea Mişcarea inversă Pasiv: greutatea braţului şi gravitaţia ; Atingerea braţului de trunchi
inversă Activ: marele pectoral, marele dorsal ,
marele şi micul rotund, subscapularul,
infraspinosul, coracobrahialul şi chiar
bicepsul (capătul scurt) şi tricepsul
(capătul lung)
Anteducţia braţului 95 º 180 º Deltoidul(fasc.clavicular şi acromial) , Lig. Coracohumeral,
marele pectoral (fasc.clavicular), m.triceps, partea post. a
coracobrahialul, bicepsul (capătul scurt) capsulei articulare
Retroducţia 20 º 55 º Deltoidul (fasc.spinal) marele dorsal, m. de pe faţa anter.a
marele rotund, tricepsul (capătul lung) artic.lig.glenohumeral, partea
anter. a caps.artic.
Rotaţia Externă 85 º Infraspinosul, micul rotund Partea ant. a capsulei art., lig.
braţului Glenohumerale, m. antag.
Internă 90 º Subscapularul, dar şi deltoidul (fasc. Partea post. a capsulei art.,
clavicular) marele pectoral, marele lig. Glenohumerale, m. antag.
rotund, largul dorsal

Tabelul nr. 2

27
 CAPITOLUL II
DATE ANATOMO- PATOLOGICE

II.1. Definiţie :
Periartrita scapulo-humerală (PSH) este un sindrom clinic, caracterizat prin
durere, redoare şi impotenţă funcţională a umărului, asociate în diverse grade,
determinate de procese patologice, care interesează ţesuturile periarticulare
(tendoane, burse) şi – în unele cazuri – capsula articulară.

II.2. Incidenţă

O periartrită a umărului este cauzată de o inflamaţie a tendoanelor care

acţionează muşchii rotatori (responsabili de mişcarea de rotaţie a umărului, cel mai
frecvent atins fiind muschiul supraspinos), a bursei seroase subacromiodeltoidiene
(spaţiul de alunecare dintre muşchiul deltoid şi acromiom, pe de o parte, şi muşchii
rotatori, pe de altă parte) şi/sau a capsulei articulaţiei scapulohumerale (dintre
omoplat şi humerus). Ea este favorizată de factori congenitali (spaţiu prea strâmt
între tendoanele rotatorilor şi bolta osoasă subacromială, de exemplu) sau este
dobândită (utilizarea profesională sau sportivă excesivă a articulaţiei umărului).
Prima descriere a periartritei scapulo-humerale apartine lui Duplay care, în
1874, atribuia toate suferinţele umărului bursitei subacromio-deltoidiene; la o mai
bună cunoaştere a sindromului au contribuit Codman şi de Seze.
Periartrita scapulo-humerală este una dintre suferinţele cele mai frecvente,
pentru care bolnavul se adresează medicului. Este întalnită la ambele sexe, la subiecţi
în vârstă activă, cu incidenţa maxima la cei peste 40 de ani.

28
 Termenul de periartrită, care subliniază faptul că sunt interesate structurile
periarticulare este în unele cazuri, necorespunzător realităţii, nefiind vorba de un
proces inflamator.

II.3. Clasificare

a) Reumatismul inflamator în care intra:

 reumatismul Socolski Bouillaud
 poliartrita reumatoidă
 spondilita anchilozantă
 reumatismul secundar infectios
b) Reumatismul degenerativ în care intra:
 artroza
 poliartroza
 spondiloza
c) Reumatismul articular în care intra:
 tendinite

 bursite
 periartrite
 nevralgii si nevrite.

În afara manifestarilor articulare ale reumatismului inflamator sau degenerativ,

în practica zilnică întâlnim adesea bolnavi cu suferinţe determinate de procese
patologice articulare în cursul cărora sunt afectate tendoane, teci sinoviale, burse,
fascii, aponevroze.
Cele mai frecvente şi cele mai supărătoare uneori invalidante sunt : tendinitele
şi bursitele umărului (cunoscute generic sub numele de periartrită scapulo-humerală);

29
mai rar întâlnite sunt sindromul umar-mână, retracţia aponevrozei palmare (Boala
Dupuytren), periartrita coxo-femurală.
La nivelul structurilor umărului si în primul rând la nivelul tendoanelor, are loc
un proces de uzură a carei accelerare şi agravare pot fi determinate de traumatisme,
microtraumatisme (în special cele de ordin profesional) expuneri la frig etc.
Un rol deosebit în accelerarea proceselor de uzură şi în apariţia inflamaţiei; un
argument în acest sens îl constituie frecvenţa mare a acestui sindrom, atât în afectiuni
ale sistemului nervos periferic (nevralgia cervico-brahiala)

Fig.20- Umăr dureros

Periartrita scapulohumerală are patru forme clinico-anatomice-funcţionale

relativ bine conturate.
Acestea sunt :
 umărul dureros simplu ;
 umărul acut hiperalgic
 umărul blocat ;
 umărul pseudoparalitic.

30
 II.4. Etiologie

Periartrita scapulohumerală este o boală des întalnită mai ales la indivizi de

peste 40 de ani când procesele de uzură sunt frecvente,dar boala poate rămâne latentă
clinic. Repartiţia pe sexe este aproximativ egală.
În accelerarea leziunilor degenerative şi în producerea inflmaţiei sunt implicaţi
o serie de factori favorizanţi care contribuie la generarea tabloului clinic caracteristic.
Dintre aceştia amintim:
 traumatismul,care determină o PSH ce se manifestă ca o algo-
neurodistrofie a umărului;
 microtraumatismele profesionale generatoare de uzură locală precoce;
 afecţiunile cardiace şi pulmonare care, pe cale reflexă, determină PSH
(coronarieni după infarct miocardic acut, sau tuberculoză pulmonară
apicală);
 afecţiuni ale sistemului nervos periferic (nevralgia cervico-brahială, zona
Zoster), sau afecţiuni ale sistemului nervos central (boala Parkinson,
traumatisme cerebrale accidente vasculare cerebrale) după care apare
frecvent periartrita scapulohumerală determinată de perturbări simpatice;
 agresiunea psihică şi terenul nevrotic în special la femei.
Afectarea articulară propriu-zisă se limitează mai ales la nivelul articulaţiilor
acromioclaviculară şi sternoclaviculară , deoarece articulaţia scapulohumerală are cea
mai imperfectă coaptare şi, din acest motiv nu ajunge de obicei, prin ea însăşi, să
determine disfuncţionalităţi.

Simptomele pot fi mai mult sau mai puţin accentuate:

 durere a umărului, fără ca mişcările acestuia să fie limitate, din cauza unei tendinite

a muşchiului supraspinos sau a muşchiului lung al bicepsului

31
 durere acută a umărului, cu limitarea totală a mişcărilor acestuia, legată de o

bursită (inflamaţie a bursei seroase);

 blocarea umărului sau algodistrofia, cauzată de o capsulită retractilă (retracţia şi
îngroşarea capsulei articulare a umărului); în cursul acestei afecţiuni foarte
dureroase, mişcările umărului sunt aproape imposibile (umăr înţepenit).
 umăr pseudoparalitic, provocat de o ruptură tendinoasă, frecventă la sportivi;

durerea este slaba, dar subiectul se afla în incapacitate de a mişca umărul.

II.5. Simptomatologie

Patologic, PSH are drept substrat - în primul rând - leziunile degenerative ale
tendoanelor, în special ale bicepsului, caracterizate prin necroze care duc la rupturi
partiale si prin calcificari, aceste procese de uzura sunt frecvente la subiecti de peste
40-50 de ani, fiind multa vreme asimptomatice. În privinta anumitor factori, cum ar fi
unele traumatisme, o suprasolicitare sau o expunere la frig, leziunilor degenerative li
se adauga un proces inflamator, în primul rând al tendoanelor, care pune capat latentei
clinice amintite mai sus, bolnavii acuzând dureri de intensitate medie si un grad
variabil de impotenta functionala. În unele cazuri migrarea materialului calcic cu
patrunderea lui în interiorul unei burse (în primul rând în bursa
subacromiodeltoidiană) determină un proces inflamator deosebit de intens, responsabil
de prezenţa unor dureri extrem de apăsătoare.
O formă particulară de PSH este cea determinată de inflamaţia capsulei
articulaţiei greno-humerale, a cărei evoluţie către fibroză este responsabilă de
diminuarea importantă a muşcărilor la acest nivel (aşa-zisul « umăr blocat » sau
« umăr îngheţat »).
În sfârsit, leziunile trofice ale tendoanelor manşetei rotatorilor pot duce, în urma
unor solicitări mari (la tineri) sau relativ mici (la vârstnici), la rupturi întinse care sunt
responsabile de umărul “pseudoparalitic”.

32
 II.6. Diagnostic

Diagnostic pozitiv – în funcţie de “sindromul de împingere” şi “sindromul

supraspinosului”.
Clinic “sindromul de împingere” se caracterizează prin prezenţa unor dureri
recidivante la nivelul umărului, la subiecţi tineri, în special la cei care practică
anumite sporturi (aruncări).
Durerea are un debut relativ insidios, cu o creştere gradată în intensitate,
accentuată de activitate, are un punct maxim la regiunea anterolaterală a umărului,
iradiaza în braţ şi exacerbează noaptea în somn la schimbarea poziţiei. Durerea este
percepută la ridicarea braţului mai ales în unghiurile 90-120° (ridicarea braţului
deasupra capului). La examenul fizic se constată o limitare a flexiei şi a rotaţiei
interne.
Semnul “împingerii” este pozitiv: se imobilizează scapula şi se ridică braţul în
faţă şi în sus, până deasupra capului; bolnavul resimte o durere imensă în momentul în
care marea tuberozitate a capului humeral vine în contact cu arcul coracoacromial (la
ultimile 10 grade ale ridicării pasive). Concomitent se poate auzi un discret zgomot
sau se pot percepe crepitaţii.
Durerea, determinată prin manevra de realizare a semnului “împingerii”, poate
fi evitată prin injectarea a 10 ml xilina 1%, imediat sub acromion, ceea ce confirmă
diagnosticul de “sindrom de împingere”.
Bolnavii cu sindrom de împingere prezintă dureri şi in timpul abducţiei pasive
(la 90°) şi rotaţiei interne. La palpare se produce o durere relativ intensă când se apasă
marginea anterioară a acromionului.

Diagnosticul pozitiv în “sindromul supraspinosului”

Clinic, tendinita degenerativă este întâlnită la bărbaţi de peste 50 ani, cu
activitate fizică intensă, suferinţa apărând de partea mai intens solicitată. Ea poate fi

33
asimptomatică multa vreme până la momentul declanşării durerilor de către un
traumatism sau o solicitare excesivă. Durerea este resimţită de obicei în profunzimea
umărului, imprecis localizată; se intensifică în timpul nopţii mai ales când bolnavul
este culcat pe partea afectată împiedicându-l să se odihnească. La examenul obiectiv
se constată o limitare a mişcărilor umărului, mai ales a abducţiei. Durerea maximă
este percepută de bolnav în cursul mişcării de abducţie între unghiul de 70° şi cel de
100°, când solicitarea supraspinosului este maximă.
În suferinţele cronice (cu o durată de peste 3 luni) sau în rupturile manşonului
rotatorilor, se constată hipotrofie şi scăderea forţei musculare.
La palpare se provoacă o sensibilitate deosebită sub acromion la 1-2 cm de
marea tuberozitate. În caz de alte tendinite (tendinita bicipitală), la nivelul micii
tuberozităţi (tendinita subscapularului) în zona inferolaterală a marii tuberozităţi
(tendinita subspinosului sau micului rotund).

II.6.1. Diagnostic diferenţial

Durerile umărului sunt determinate de 3 tipuri de suferinţe:
a) afecţiuni ale structurilor umărului (în exclusivitate), de regula unilaterale;
b) afecţiuni ale umărului, în cadrul unor determinări poliarticulare, de regulă
bilaterale;
c) afecţiuni ale unor organe situate la distanţă, durerea fiind referată la nivelul
umărului. Primele două tipuri de suferinţe sunt determinate de leziuni intrinseci ale
umărului, iar cel de-al doilea tip de leziuni extrinseci.
În PSH durerea este generată de afectarea structurilor umărului (grupa a).
Diagnosticul diferenţial trebuie făcut cu celelalte afectiuni din grupa a, ca şi cu
afecţiunile din grupele b şi c.

34
a) Afectarea structurilor umărului – in exclusivitate – de regula unilaterală, în afara
formelor clinice ale PSH: artroza glenohumerală, umărul “Milwaukec”,
osteonecroza aseptică a capului humeral, artrita septică, artrita tuberculoasă,
tumorile primitive (osteosarcomul, mielomul) sau secundare (metastazele osoase),
distrofia simpatică reflexă, traumatismele umărului, guta, pseudoguta.
b) Afectarea umărului, în cadrul unor determinări poliarticulare: poliartrita
reumatoidă, spondilita anchilozantă (forma rizomelică), polimiozita, artrita
psoriazică, fibrozita.
c) Afectarea unor organe situate la distanţă (dureri referate): nevralgia cervicobrahială
(discopatii cervicale), sindromul Pancoast-Tobias, afecţiuni biliare (litiaza) şi
afectiuni cardiace (coronariene).
Diagnosticul se pune după examen clinic local şi investigaţii paraclinice.
Împingerea marginii anterioare a acromionului produce dureri intense, iar dacă se
injectează xilină sub acromion, durerea se reduce.

II.7. Evoluţie şi pronostic

Evoluţia poate fi de multe ori îndelungată (câteva luni), prognosticul este în

general favorabil, obţinându-se în urma unui tratament precoce, complet şi susţinut de
recuperarea totală a acestei articulaţii şi realizarea mişcărilor mai complexe şi dificile.
Alteori evoluţia spontană spre vindecare necesită 1-2 ani. La umărul blocat
evoluţia este îndelungată; în lipsa unui tratament adecvat, blocajul umărului poate
persista câteva luni; cu timpul însă, uneori după 6 luni, umărul începe să se elibereze
şi majoritatea bolnavilor îşi recuperează în intregime mobilitatea.
Perioadele de exacerbare a durerilor pot să dureze de la câteva zile până la
câteva săptămâni. La umărul dureros acut evoluţia este uneori trenantă, durerile acute
durând mai multe luni şi nevrozând bolnavul; cel mai adesea, după câteva săptămâni
durerile diminuă treptat în intensitate, până ce dispar complet. Subliniem caracterul

35
recidivant al umărului dureros acut. Evoluţia PSH de cele mai multe ori se termină
obişnuit în câteva săptămâni, după care bolnavul îşi poate relua ocupaţiile. Uneori
rămane o senzaţie de jena deşteptată de oboseală sau de frig şi umezeala.

II.8.Complicaţii în periartrita scapulohumerală

Totuşi prognosticul poate fi nefavorabil în următoarele situaţii:
1) sunt afectate mai multe elemente anatomice ale articulaţiei (rupturi musculare,
tendoane, bure, filete nervoase);
2) afectarea simultană a ambelor articulaţii scapulo-humerale bolnave
3) vârsta înaintată la care:
- modificările degenerative sunt importante
- riscul rupturii manşonului rotatorilor este mai mare
- pot exista leziuni similare şi la alte articulaţii (şold, genunchi)
- se asociază de multe ori o patologie multiplă (caracteristica vârstnicului) se impune
o politerapie (existenţa ulcerului peptic împiedică administrarea de
antiinflamatoare nesteroidiene orale, complicaţii cardiovasculare contraindică
fizioterapia etc.)
4) anumite forme clinice de periartită scapulo-humerală; exemplu: tendinita
calcifiantă (datorită preintei
microcalcifierilor insensibile)
evoluează cronic, cu numeroase
perioade de exacerbare;
5) administrarea tardiva a tratamentului;
în formele evoluate de PSH, diversele
mijloace terapeutice nu sunt
suficiente.

Fig.21- Radiografie
36
 II.9.Metode de diagnosticare în periartrita scapulohumerală

Radiografia umărului decelează prezenţa de chisturi, necroza marii tuberozităţi

a capului humeral, osteofite pe marginea anterioară şi faţa inferioară a acromionului
(artroza secundară), dar o imagine radiologică normală a umărului nu exclude
diagnosticul de PSH.

Examenul RMN detectează un spectru larg de afecţiuni, de la degenerare până

la ruptura parţială sau totală. Poate
evidenţia leziuni ale ţesuturilor moi şi
este deosebit de util în urmărirea
evoluţiei postoperatorii. Ecografia de
părţi moi sau mio-entezo-osteoarticulară
poate fi şi ea utilă, decelând rupturi medii
la nivelul coafei rotatorilor.
Fig.22- Examen RMN

Examenul electromiografic (EMG)

şi studierea vitezei de conducere a
influxului nervos (VCN) sunt obligatorii
când dorim excluderea unei afectări
neurologice, precum neuropatia
cervicobrahială.
Fig.23- Examen electromiografic

37
38
 II.10. Forme de manifestare în PSH

a) Umărul dureros simplu

Este o formă clinică particulară, cunoscută şi
sub numele de periartrita dureroasă simplă
neanchilozantă. Această forma de PSH este
consecinţa leziunilor degenerative (uneori
calcificate) ale tendoanelor celei de-a doua
articulaţii, mai ales tendoanele supraspinosului şi
bicepsului.
Fig.24- Umăr dureros
simplu

Este forma clinică cea mai frecventă. Bolnavul acuză dureri moderate în umar
când se îmbracă, se piaptană, sau când solicită membrul superior respectiv prin
purtatea unor greutăţi. Durerile pot stânjeni bolnavul în timpul somnului,
intensificîndu-se în anumite poziţii.
Caracteristica acestei forme clinice este conservarea mobilităţii, rareori existând
o impotenţă funcţională datorită durerii.
La examenul clinic apreciem mobilitatea activă şi pasivă a articulaţiei umărului
şi localizăm zonele dureroase.
Bolnavul este pus să efectueze mişcări de abducţie, rotaţie internă şi externă.
Practic bolnavul efectuează o abducţie a braţului şi cu antebraţul flectat în unghi drept
duce mâna la ceafă şi la spate.
În cazul localizării leziunilor în tendonul supraspinosului mişcarea se face
iniţial cu usurinţa, apoi între 45° şi 90° apare durerea ce stânjeneşte mişcarea ; după
90° mişcarea putând fi continuată fără durere. Este sensul «resortului» datorat
dificultăţii trecerii supraspi-nosului prin defileul interacromio-tuberozitar.

39
 La palpare, în cazul leziunilor de supraspinos se indentifică în timpul abducţiei,
în zona antero-externă, un punct subacromial foarte sensibil (la inserţia
supraspinosului pe marea tuberozitate humerală).
În cazul leziunilor lungii porţiuni a bicepsului durerea se intensifică prin rotaţia
externă forţată a mâinii, braţul atarnând pe lângă corp. Se limiteaza dureros rotaţia
externă şi abducţia, şi apare durere în flexie contrată.
La palpare se decelează durere pe faţa anterioară a umărului, corespunzatoare
tendonului bicepsului.
Evoluţia umărului dureros simplu este în general favorabilă trecând din stadiul
acut, în stadiul subacut, urmat de un stadiu terminal. Vindecarea se produce în câteva
săptămâni (cel mult câteva luni), fie spontan, fie în urma tratamentului.
Uneori însă durerea se poate agrava, umărul dureros simplu devenind umăr dureros
acut hiperalgic

b) Umărul acut hiperalgic

De obicei are ca substrat o tendinită

Fig.25- Umăr acut hiperalgic
intensifică noaptea impiedicând bolnavul să se odihnească. De asemenea durerea se
calcifiantă în puseu inflamator; sau o migrare de
elemente calcifiante în bursita subacromio-
deltoidiană, determinănd o bursită acută la acest
nivel; sau o bursită seroasă fără calcifieri.
Umărul acut hiperalgic poate debuta în mod
brutal, cu o durere atroce şi o impotenţa totală a
membrului superior, alteori această formă clinică
este continuarea evoluţiei unui umăr dureros
simplu.
Durerile sunt violente, insuportabile ; ele se

40
intensifică la orice tentativă de mobilizare a umărului, limitarea mobilităţii nefiind
deci mecanică ci antalgică.
Durerea iradiază către ceafă sau către
fosa supraclaviculară, dar mai ales pe
marginea laterală a membrului superior, către
mână.

c) Umărul blocat
Este o suferinţă frecvent întâlnită, care
Fig.26- Umăr blocat
debutează cu dureri moderate ale umărului,
exarcerbate nocturn, pretând la confuzia de umăr dureros simplu.
În timp însă, evoluând lent se instalează o limitare marcată a mobilitaţii umărului
realizând asa numitul « umăr ingheţat ».

Durerea, prezentă la debut, poate să persiste cu o intensitate scăzută, sau poate

să dispară şi să reapară periodic pe parcursul bolii.

Substratul anatomic îl reprezintă leziunile inflamatorii ale capsulei

glenohumerale, determinând îngroşare fibroasă şi constituind în timp capsula
retractilă. Retracţia capsulei articulare se opune special ab-ducţiei şi rotaţiei (externe
sau interne) a umărului şi impiedică bolnavul în efectuarea unor gesturi uzuale (ca
imbrăcatul sau pieptănatul), sau profesionale, când se solicita o buna mobilitate a
membrului superior.

41
 d) Umărul pseudoparalitic

Are la bază, perforarea, de diverse grade a tendoanelor muşchilor rotatori,

apărută de obicei pe un fond degenerativ (la peste 60 de ani) după traumatisme
minore.
Ruptura calotei rotatorilor poate apare însa şi la tineri în urma unui traumatism
puternic, situaţie în care se evidenţiază o echimoză întinsă pe faţa anterioară a
braţului.

Fig.27- Umăr pseudoparalitic

42
 CAPITOLUL III

METODE DE TRATAMENT

Tratamentul periartritei scapulo-humerale are ca obiectiv să calmeze durerea, să

combată inflamaţia şi tendinita în fibroză, să amelioreze mobilitatea articulară.
Intensitatea şi complexitatea tratamentului depind de forma clinică a bolii. Astfel în
umărul dureros simplu acut se recomandă repaus absolut al articulaţiei (braţul este
susţinut într-o eşarfă). La umărul pseudoparalitic tratamentul este cel chirurgical.
În general în toate fazele de PSH tratamentul se împarte în:
 medicamentos
 balneofizical
 masaj
 kinetoterapie
 terapie ocupaţională

III.1. Tratamentul profilactic şi curativ

În terapia periartritei scapulo-humerale se poate

vorbi despre un tratament profilactic şi unul curativ.
III.1.1. Tratamentul profilactic
Profilaxia PSH prevede îndepărtarea focarelor
de infecţie mai ales din sferele otorino-laringologice
care alături de alte măsuri sunt foarte preţioase:
înotul, hidro-terapia şi masajul tonifică musculatura şi aparatul ligamentar prevenind
în felul acesta apariţia bolii.

43
 III.1.2. Tratamentul curativ
Este complex în funcţie de faza evolutivă în care se află bolnavul.
Se aplică:
III.1.2.1. Tratamentul igieno-dietetic – în faza iniţială în care predomină
leziunile inflamatorii , se recomandă repausul membrului afectat până ce fenomenele
dureroase se atenuează.
Dieta este bine să fie hiposodată, alcalină, cu multe fructe şi legume proaspete,
în special legume cu frunze verzi (salată, broccoli, pătrunjel), bogate în vitamina C şi
clorofilă şi uleiuri vegetale presate la rece (uleiuri de in, cânepă, dovleac, nucă) bogate
în vitamina E (puternic antioxidantă) şi în acizi graşi omega-3 și omega-6, care
protejează ţesuturile afectate şi scad inflamaţia locală. Suplimentarea dietei se poate
face cu produsul Omega-3 & Omega-6 vegetal (3x2caps/zi).
III.1.2.2. Tratamentul antiinflamator (natural şi fără efecte adverse): în umărul
dureros simplu se administrează Salicilol natural (3 x 2-3 compr./zi, după masă) sau
Gemoderivat de scoarţă de salcie (3-4 fiole/zi, diluate în 50ml apă plată cu 20 min
înainte de masă şi seara înainte de culcare). În umărul acut hiperalgic pe lângă
tratamentul anterior se recurge şi la Gemoderivat din muguri de coacăz negru (3x1
fiolă/zi, diluate în 50 ml apă plată, cu 20 min înainte de mese) datorită efectului
cortison-like.
Umărul blocat beneficiază numai la început, când este prezentă durerea, de
tratamentul antiinflamator prezentat mai sus. Ulterior, în vederea recuperării
mişcărilor la nivelul umărului, mai importantă este fizioterapia şi mai ales
kinetoterapia, dar se recomandă pe toată durata tratamentului asocierea de Spirulină cu
extract total de cătină (2x2 compr/zi), Omega-3 & Omega-6 vegetal (3x2caps/zi),
Coenzima Q10 Forte Plus (2x1caps/zi), Flavovit C (3x1compr/zi), Complet

44
antioxidant (3x1compr/zi) și Gemoderivat din muguri de viţă-de-vie (2x1 fiolă/zi,
diluat în 50ml apă plată cu 20min înainte de masă).

III.2. Tratamentul medicamentos

Acesta este util din faza acută şi va consta în antalgice, vitamine, infiltraţii şi la
nevoie antibiotice. La umărul dureros simplu ca medicaţie se aplică aspirina, se fac
infiltraţii cu acetat de hidrocortizon. După cedarea durerilor, la umărul dureros acut se
administrează fenilbutazonă sau indometacinul.
În umărul blocat în faza iniţială (de infiltraţie activă, însoţită de du-reri), este
utilă corticoterapia generală. În fazele tardive orice tratament medicamentos este
inutil.

III.3. Tratamentul ortopedico-chirurgical

Tratamentul ortopedico-chirurgical al afecţiunilor aparatului locomotor ia în

consideraţie factori care ţin de rezistenţa mecanică a osului şi procesele de reparare a
ţesuturilor, mijloacele folosite fiind diverse, în funcţie de tipul leziunii şi gravitatea
acesteia, urmărindu-se o cât mai bună fixare a ţesuturilor lezate şi o realiniere a
acestora, respectându-le axele anatomice.
Kinetoterapia în afecţiunile ortopedico-traumatice ale aparatului locomotor este
un proces complex condus în funcţie de tipul afecţiunii, caracteristicile morfo-
funcţionale individuale, gradul de afectare a ţesuturilor.
Tratamentul ortopedico - chirurgical se aplică în artrozele deformate, cu
invalidităţi. Se pot folosi diverse tehnici, de la artrodeze si osteotomii până la proteze
articulare. Se poate face rezecţia marilor osteofite, atunci când este cazul.

45
 III.4. Tratamentul balneofizioterapeutic

Tratamentul balneologic

Staţiunile de tratament
pentru aceste afecţiuni
suntrecomandate de către
medicul specialist cu prescripţia
necesară. În staţiunile de
tratament se aplică o gamă largă
de proceduri balneofizioterapice.
Pe lângă aceste proceduri cel mai
important factor îl constituie
climatoterapia ce are un deosebitrol asupra psihicului bolnavului. Reeducarea şi
readaptarea la viaţa cotidiană presupune însuşirea de către deficientul neuromotor a
tuturor deprinderilor motrice, pe care viaţa cotidiană le reclamă.

III.4.1. Principiile şi obiectivele tratamentului balneofizioterapeutic

În terapia periartritei scapulo-humerale se poate vorbi despre un tratament

profilactic şi unul curativ.
Obiectivele acestui tratament sunt următoarele:
 combaterea fenomenelor inflamatorii
 calmarea durerii
 refacerea troficităţii ţesuturilor
 recuperarea funcţionalităţii umărului.

46
 Tratamentul profilactic
Profilaxia PSH prevede îndepărtarea focarelor de infecţie mai ales din sfere
oterino-laringologice şi în acest fel se fac iradierile faringelui cu ultraviolete care
alături de alte măsuri sunt foarte preţioase (hidroterapia şi masajul tonifică
musculatura şi aparatul ligamentar prevenind în feul acesta apariţia bolii.
Tratamentul curativ
Este complex în funcţie de faza evolutivă în care se află bolnavul. Se aplică:
-tratamentul igieno-dietetic – în faza iniţială în care predomină leziunile
inflamatoare se recomandă repausul membrului afectat până ce fenomenele dureroase
se atenuează.
Dieta: fără să ridice un regim special, este bine să se prefere un regim
hiposodat.

III.4.2. Tratamentul prin hidro-termoterapie

Definiţia şi domeniul hidroterapiei au

variat atât în epoca empirismului cât şi în
perioada studiilor stiinţifice. S-a luat de la
început în considerare numai factorul apa şi
s-a definit hidroterapia ca fiind acea
parte a fizioterapiei care întrebuinţează apa
la diferite temperaturi şi stări de agregare, în
aplicaţii interne şi externe.
Studiul aplicaţiei interne a apei
privind toate procesele vitale a trecut mai
târziu în domeniul terapiei balneare, iar
hidroterapia s-a mărginit mai mult în
aplicaţia externă. Hidroterapia în aplicaţia

47
externă actionează nu numai prin temperatura apei şi manipulaţiile mecanice cu care
se asociază aproape întotdeauna.

III.4.2.1. Procedurile de hidroterapie aplicată în PSH

Procedurile care se aplică au

rolul să recupereze funcţionalitatea
umărului şi sunt:
– comprese reci – cu acţiune
antiinflamatoare, la 15°, pe loc
dureros, schimbate din 5 în 5 minute
sau cu hidrofor cu o durată de o oră
repetate de 2-3 ori pe zi;
– comprese Priessnitz – au
acţiune resorbtivă, aplicate dupa amendarea fenomenelor pe regiunea afectată şi
zonele apropiate, câte o oră în timpul zilei şi în mod permanent noaptea;
– duşul cu aer cald – aplicat după ce dispar fenomenele inflamatorii, procedura
din cadrul termoterapiei cu o durată de 6-8 minute;
– băile ascendente de măini – 35-39°C, timp de 15-20 minute;
– băile cu plante medicinale – timp de 10-15 minute;
– împachetările cu parafină sau nămol;
– kinetoterapia – de 38°, timp de 20 minute;
– duşul subacval–cu o presiune de 1,5-2 atmosfere şi durata de 6-8 minute;
– băi de aburi – timp de 10 minute.

48
 Toate aceste
proceduri sunt urmate
de masaj. Tot în PSH
mai sunt indicate
proceduri termale ca:
aerul cald, lumina,
nămolul, proceduri a
căror tehnică de
aplicare, este în
strânsă legătură cu
procedurile hidrice,
intră deasemenea în
cadrul hidroterapiei, căpătând denumirea corectă de hidrotermoterapie.

49
 III.4.3. Tratamentul prin electroterapie

Electroterapia este o formă de

terapie care utilizează
stimularea electrică pentru a
ajuta organismul să se vindece
şi să se recupereze după ce a
fost vătămat.
Mulţi specialişti consideră
că electroterapia poate menţine
durerea sub control şi contribuie la accelerarea procesului de vindecare.
Cea mai comună formă de electrostimulare transcutanată este stimularea
electrica transcutanată a nervilor sau TENS. TENS foloseşte electrozi mici care sunt
fixaţi la nivelul pielii.
Terapeutul care administrează tratamentul poate ajusta intensitatea energiei
electice care curge prin elelectrozi în funcţie de nivelul de confort şi tipul de tratament
adecvat pentru pacient, prin intermediul unui ecran al aparatului TENS.
TENS acţioneaza prin blocarea
semnalelor care străbat nervii. Mesajele
nervoase sunt de natură electrică şi
curentul electric care provine de la unitatea
TENS perturba semnalul neurologic.
Un alt beneficiu al folosirii unitătii
TENS, este că electricitatea stimulează
eliberarea de endorfine care sunt calmante
naturale produse de organism.

50
 Terapia electrică este foarte controversată şi există destul de puţine dovezi că
aceasta funcţionează. Indiferent de situaţie, stimularea nervoasă electrică transcutanată
rămâne o tehnică frecvent utilizată pentru controlul durerilor de umar şi se bucură de
utilizare pe scară largă.
Unii bolnavi susţin că acest tip de tratament face minuni pentru ei, dar de multe
ori oamenii de ştiinţă speculează că această reacţie ar putea fi un răspuns condiţionat
sau placebo.
În general, tratamentul prin stimulare electrică furnizează un curent de joasă
intensitate, perceput de bolnav sub forma unor pulsaţii, care acţionează asupra
muşchilor şi terminaţiilor nervoase.
Acest curent electric determină în mod constant contractarea şi relaxarea
muşchilor. Stimularea repetată poate determina consolidarea şi relaxarea muşchilor,
fapt ce duce la diminuarea durerii.
Există mai multe tipuri de electroterapie, utilizate în prezent. Cea mai comună
este, însă, cea transcutanată. Unul dintre avantajele stimulării electrice transcutanate
este că aparatul cu ajutorul căruia poate fi aplicată electroterapia poate fi utilizat la
domiciliu (în general pentru durerile de umar sau alte dureri musculare), fapt ce
permite bolnavului să-şi trateze problemele, destul de simplu.
Frecvenţa semnalului electric este reglabilă, permitand potrivirea intensităţii şi
timpului tratamentului. Semnalul de frecvenţă poate fi perceput ore în şir fiind
suportabil de către bolnav, iar disconfortul este redus.
Oricum, tratamentul care implică utilizarea de frecvenţe înalte are o durată
destul de scurtă de timp. Tratamentul TENS cu frecvenţă joasă este mai inconfortabil
şi poate dura între 20-30 de minute, dar efectele sale au o persistenţă mai lungă în
timp.

51
 Un alt tip de electroterapie se numeşte curent interfereţial şi este în esenţă, o
forma mai profundă de TENS, in cadrul căruia curentul pătrunde mai profund în piele
decât în cazul tratamentului TENS.
Stimularea galvanică este un alt tip comun de electroterapie, fiind utilizată mai
ales în tratarea leziunilor acute, însotite de sângerări sau umflături. În acest caz,
curentul electric se aplică direct pe zonă şi poate fi folosit pentru a opri inflamaţia şi a
grăbi vindecarea.
Din procedurile de electroterapie sunt foarte utile în această boală curenţii
diadinamici, curentul galvanic asociat, ionoterapia medicamentoasă (novocaina ,
calciu) ,băi galvanice bicelulare, ultraviolete în doza eritem.
Tot din electroterapie mai folosim:
-băi de lumină parţială 10-15 minute
-diatermia cu unde scurte în doze medii 8-
10 ms
-ultrasunete.

a. Curentul galvanic toate formele sale, galvanizări simple, băi galvanice şi

ionongalvanizări.
Galvanizarile simple in PSH se realizeaza prin folosirea curentului continuu in
scop terapeutic.Curentul continuu este un curent electric cu o intensitate constanta si
la care sensul de deplasare al electronilor este acelasi.
Se folosesc aparate numite pantostate sau galvanostate care furnizeaza curentul
continuu. Se aplica cu ajutorul electrozilor metalici, de dimensiuni diferite in functie
de efectele de polaritate.

52
 Electrozii utilizaţi pentru galvanizarea simplă pot fi de aceeaşi mărime, ceea ce
constituie metoda bipolară . Sunt confectionaţi din plăci metalice (plumb), pot avea
forme şi dimensiuni diferite în funcţie de regiunea pe care se aplică şi de efectele
urmărite. Cel mai adesea se folosesc plăci dreptunghiulare de mărime egală sau cu
diferenţă între ele de 6/8, 8/10, 10/15 cm. Electrozii se aplică ferm pe tegument prin
intermediul unor învelişuri hidrofile din tifon îmbibate în soluţii fiziologice sau apă
simplă.
Dacă se urmăreşte obţinerea unui efect analgetic, electrodul activ este cel
pozitiv, iar dacă se urmăreşte obţinerea unui efect excitant, electrodul activ este cel
negativ.
Se utilizeaza două modalităţi de aşezare a electrozilor:

 transversal, de o parte şi de alta a regiunii afectate pe care o încadreaza astfel -

faţă în faţă umăr- anterior posterior.

 longitudinal, cu electrozii plasaţi la distanţă, la extremităţile segmentului tratat

braţ, distal şi proximal.

Intensitatea curentului aplicat se dozează de la potenţiometru în funcţie de

toleranţa pacientului şi de toleranţa la locul de aplicare, senzaţia corectă fiind cea de
furnicătură plăcută. Aceasta corespunde unei intensităţi a curentului de 0,1-0,2 mA pe
cm2 de electrod.

Durata tratamentului trebuie să fie suficient de lungă, în general 20-30 minute.

Numărul şedinţelor necesare este de 8-10 în formele acute şi 12-15 sau mai mult în
cele cronice.

Pacientul trebuie avizat în prealabil asupra senzaţiei pe care o va simţi. Va fi

aşezat pe canapeaua de tratament în poziţia cea mai antalgică, în decubit dorsal,
aplicându-se electrodul activ pe locul dureros pentru efect analgezic.

53
 Ca incidente posibile menţionăm arsurile tegumentare. Acestea se pot produce
la pacienţi cu afectare a sensibilităţii cutanate. La trecerea curentului continuu, apa din
învelişurile hidrofile disociază în H+ şi OH-. Pe tegument se găsesc în mod obişnuit
ioni paraziţi (Na, Cl, K) care se combină cu H+ şi OH- rezultând acidul sau baza
respectivă, cu producere de arsură tegumentara. Pentru prevenire se folosesc soluţii de
protecţie cu următoarele formule:

Pentru polul pozitiv:

- NaCl 5 g
- NaOH 1 g
- Apă distilată ad. 1000 ml (pentru neutralizarea HCl)

Pentru polul negativ:

- NaCl 6 g
- HCl diluat 6,5 g
- Apă distilată ad. 1000 ml (pentru neutralizarea NaOH)

În cadrul băilor galvanice este acumulat şi efectul termic al apei iar în cadrul
ionogalvanizării proprietăţile substanţelor farmacologice active introduse cu ajutorul
curentului galvanic .
Băile galvanice:
Sunt indicate pentru tratarea unor regiuni întinse sau chiar a intregului corp. În
aceasta modalitate se combina atât actiunea curentului continuu cât si efectul termic al
apei, fiind mijlocitoare între electrod si tegument.
Densitatea curentului-este redusă, micşorându-se riscul de arsură la intensitatea
aplicată.

54
 Băile galvanice se împart în:
 Parţiale sau 4-celulare
 Generale sau stenger.

Băile parţiale
Sunt alcătuite din: 4 cădiţe de porţelan conectate la electrozi , cu reprezentare pe
un tablou de comandă.
4-celulare sunt 2 pentru membrele superioare şi 2 pentru membrele inferioare.
De pe tabloul de comandă putem realiza combinaţii diferite ale electrozilor în
funcţie de efectele urmărite.
ex: pozitiv pentru membrele superioare şi negativ la membrele inferioare rezultă
curentul descendent.
Durata unei şedinte-este între 10-30 min şi ritmul de aplicare este zilnic sau la 2
zile.
Numărul de şedinţe-este de 10-15 şedinţe.
Băile generale
Sunt formate dintr-o cada prevăzută cu 8 electrozi fixaţi în pereţiă căzii.
Sensul curentului-este dirijat de la un panou de comandă în multiple variante:
 Descendent
 Ascendent
 Transversal
 Sau chiar în diagonala.
Intensitatea curentului-este mai mare decât cea de la băile parţiale .
Durata-15-30 min. Ritmul una la 2-3 zile totalizând 6-12 şedinţe.
Acţiunea: se bazeza pe efectul termomecanic al apei, pe efectul curentului
continuu cât şi pe efectul chimic când se foloseşte ionizarea.

55
 b. Curentul de joasă frecvenţă
Vor avea frecvenţa cuprinsă între 500 impulsuri/sec.-5 impulsuri/min.
Curenţii de joasă frecvenţă se obţin prin întreruperea curentului continuu cu
ajutorul unor metode de reglare manuală sau electrică obţinându-se impulsuri electrice
ce se succed ritmic având în general un efect excitator.
Aceste inpulsuri pot fi:
 Singulare,
 Sau în serie
În general curenţii cu impulsuri de joasă frecvenţă se caracterizeaza prin:
1. Forma şi amplitudinea impulsului;
2. Prin frecvenţa impulsurilor;
3. Durata impulsurilor;
Durata pauzei dintre impulsuri;
1. Din punct de vedere al formei impulsurile pot fi:
 Dreptunghiulare,
 Triunghiulare,
 Trapezoidale,
 ] Sinusoidale,
 Derivate din cele de mai sus.
Din curentul cu impulsuri dreptunghiulare se pot obtine formele derivate prin:
 Modificarea platoului superior sau inferior;
 Prin creşterea sau descreşterea intensităţi;
 Variaţia duratei impulsului şi a pauzei

a) Impulsul dreptunghiular-se caracterizeaza prin:

 Frontul ascendent-care este perpendicular pe linia izoelectrică,

 Platoul orizontal-care este paralel cu linia izoelectrică

56
  Frontul descendent-care este perpendicular pe linia izoelectrică

Frontul ascendent-corespunde creşterii bruşte a intensităţii curentului.

Frontul descendent-corespunde scăderii bruşte a intensităţii curentului.

b) Impulsurile triunghiulare-se caracterizează prin:

 Anularea platoului,
 Fronturile ascendente,
 Fronturile descendente,

Pot avea o durata mai mare sau mai mica formând un unghi mai mare sau mai mic
faţă de linia orizontală a timpului. Cu cât durata impulsului este mai lungă, cu atât
panta este mai plină. Cu cât durata impulsului este mai scurtă, panta este mai abruptă.

c) Impulsurile trapezoidale-rezultă din combinarea impulsurilor triunghiulare şi

dreptunghiulare. Pantele ascendente şi descendente pot fi mai line sau abrupte, liniare
sau curbe.

d) Impulsurile sinusoidale-pot avea panta ascendentă de formă convexa putând

corespunde unei funcţii matematice exponenţiale.

Cu o frecvenţă până la 100 Hz este utilizat în procesul analgezic. Astfel vom

utiliza în cadrul curenţilor următoarele forme de curent:
- difazatul fix cu acţiune analgezică;
- lunga perioadă;
- scurta perioadă.
Tot în acest scop sunt folosiţi şi curenţii Tabert cu fregvenţa de 40 Hz şi
impulsuri de 2 m/s tot cu acţiune analgetică.

57
 c. Curenţii de medie frecvenţă sunt curenţi sinusoidali cu frecvenţă cuprinsă
între 3.000 şi 10.000 Hz. Din rândul lor se folosesc curenţii interferenţiali ce au un
efect antialgic cu frecvenţa de 80 – 100 Hz ; se recomandă 10-12 şedinţe.
d. Curenţii de înaltă frecvenţă
In rândul acestora vom avea undele scurte, care au un important efect antialgic
şi miorelaxant. Ei produc efect termic de profunzime. Tot în această categorie se
întâlnesc şi undele diadinamice, ultrasunetele şi ultravioletele.
Din procedurile de electroterapie sunt foarte utile în această boală curenţii
diadinamici, curentul galvanic asociat, ionoterapia medicamentoasă (novocaină,
calciu), băi galvanice bicelulare, ultraviolete în doza eritem.Tot din electroterapie mai
folosim:
 băi de lumină parţială 10-15 minute

 diatermia cu unde scurte în doze medii 8-10 ms

 ultrasunete
Curentul galvanic
În raport cu localizarea proceselor patologice şi de faza lor de evoluţie,
procedăm la felul de aplicare a curentului continuu. În sindroamele de umăr dureros
utilizăm o aplicare transversală cu doi electrozi egali,unul anterior, altul posterior, iar
intensitatea curentului va fi mică, 15-20 minute. Această procedură este preferată faţă
de oricare alta , mai ales în PSH, unde se poate aplica şi în faza acută. Aplicarea unui
electrod pe umăr se poate face în cazurile în care dorim să face o galvanizare
longitudinală de-a lungul traiectoriei unui vas sau nerv. În cazul acesta, electrodul al
doilea va fi pus pe antebraţ, palmă sau vom utiliza o vană de mâini.
Ionoterapia medicamentoasă (novocaină, calciu).
Pentru a face o ionizare avem nevoie de toată aparatura şi utilajele necesare
pentru o galvanizare. Avem deci un pantostat cu toate anexele lui (cabluri, electrozi,
cordon, legatură cu pământul, ţesătură hidrofilă).Ceea ce diferenţiază ionizarea de

58
galvanizare este numai inhibarea tesutului hidrofil cu o soluţie medicamentoasă în loc
de apă. Pentru o eficacitate maximă vom folosi electrozi activi ceva mai mici decât în
cazul galvanizarilor. Polul activ va fi dependent de încărcarea electrică a soluţiei
medicamentoase. Substanţele încărcate pozitiv (novocaină,calciu) adică cationii, se
vor pune totdeauna la polul pozitiv (anod), iar substanţele încărcate negativ, adică
anionii se vor pune totdeauna la polul negativ (catod). Luăm o bucată de ţesătură
hidrofilă, o îmbibăm în soluţia de ionizat şi apoi o aplicăm pe tegument pe locul dorit.
Lucrăm cu apă distilată pentru a înlătura prezenţa ionilor paraziţi din apa de la
robinet. Poziţia electrozilor este de preferinţă cea transversală. După aplicare fixăm
electrozii cu benzi de cauciuc, faşă elastică sau săculeţi de nisip şi controlăm încă o
dată toate contactele. Mai departe se procedează la manevrarea obişnuită a
pantostatului.
Curentul diadinamic:
a)În mod obişnuit, dacă medicul nu prescrie altă indicaţie vom începe cu DF de
100, timp de 15-20”, durata necesară pentru adaptare, după care conductibilitatea
electrică a tegumentului ajunge la un maxim;
b)Reducem cu 1-2 mA intensitatea şi trecem la un curent MF de 50, timp de 15-
20”. În acest interval de timp creştem intensitatea cât se poate de mult, până aproape
de pragul senzaţiei neplăcute. Este faza de adaptare a sensibilităţii.
c)La sfârşitul celor 30-40” se poate trece la CDD modulat cu lungă perioadă
fără să mai fie nevoie să acordam o atenţie deosebită intensităţii curentului.
Durata tratamentului este un factor important în terapia cu diadinamici. În
general nu este nevoie să se prelungească o şedinţă peste 4-5 minute. De obicei, facem
o singura şedinţă pe zi, la nevoie putem să facem chiar două şedinte pe zi.
În aplicaţiile curente obişnuite se fac 6-8 şedinţe, urmate de pauză de 6-10 zile,
după care eventual se poate începe cu a doua serie de 6-8 şedinţe.

59
 Undele ultrascurte (UUS)
Pentru ca rezultatele să fie cât mai bune în terapia cu UUS trebuie să
efectuăm procedura cu multă atenţie. La aplicarea UUS trebuie să se urmareasca:
bolnavul, electrozii şi aparatul.
Bolnavul este culcat pe o canapea de lemn cu o saltea de burete de cauciuc.
Canapeaua sau patul să nu aibă piese metalice, deci evităm canapelele cu arcuri, cele
cu somiere sau paturile de fier.Trebuie înlăturate toate obiectele metalice de pe bolnav,
deoarece ele concentrează câmpul electric şi ar putea provoca arsuri la locul de
contact al metalului cu tegumentul (ceas, chei, inele, brăţări, etc.). Aparatele gipsate
pot să rămână pe bolnav ţinând seama de faptul că razele trec prin ele. Bolnavul este
rugat să păstreze aceeaşi poziţie în tot timpul procedurii, deoarece la fiecare miscare
se modifică rezonanţa, aparatul se dezacordează şi scade intensitatea curentului,
eliminându-se astfel efectul.
Pentru procedurile locale preferăm electrozii din sticla Scliophake.În periartrită
se folosesc monodele şi minodele.
Diatermia cu unde scurte
Nu sunt necesari doi electrozi, nu este nevoie să se facă acordarea aparatului, nu
trebuie să avem grija că se poate modifica rezonanţa prin mişcarea cât de mică
a bolnavului în timpul şedinţei. Bolnavul va fi dezbrăcat parţial, culcat pe o canapea
sau va sta pe un scaun într-o poziţie comodă ca să permită iradierea regiunii.
Apropiem emiţătorul prin mobilizarea braţului de susţinere. Alegem un localizator
circular când dorim o încălzire maximă la periferia suprafeţei iradiate, unul
dreptunghiular când dorim o încălzire maximă la centrul zonei iradiate sau unul
cilindric atunci când urmărim o încălzire uniformă. Distanţa de la faţa inferioară a
localizatorului până la tegument va fi de cca. 2-5-10cm în raport cu mărimea
suprafeţei pe care o iradiem. Direcţia localizatorului va fi de preferinţă perpendiculară

60
pe suprafaţa tegumentului. După ce am aşezat şi emiţătorul cu localizatorul pe
regiunea de tratat, procedăm la manevrarea aparatului.
Dozarea intensităţii este în funcţie de tensiunea curentului aplicat pe magnetron,
de suprafaţa secţiunii şi dimensiunea localizatorului, de distanţa faţă de tegument, de
direcţia fasciculului de unde, de grosimea stratului celulo-adipos al regiunii. Dozele
obişnuite cu care se lucrează sunt cuprinse între 40-150 W, respectiv 20-74mA. Durata
iradierii variază în limite destul de largi, de 5-30 minute, media fiind între 10 şi 15
minute. Se pot face aplicaţii pe o singură regiune sau aplicaţii succesive pe mai multe
locuri. Şedinţele se fac zilnic sau la două zile. Numărul total de şedinţe pe serie va fi
de 7-15, după care urmează o pauză de 2-3 săptămâni; apoi se poate începe o nouă
serie de şedinţe.

e. Ultravioletele – determinarea faptului că sensibilitatea la razele

ultraviolete este foarte diferită, în funcţie de individ, de regiunea corpului, de vârstă şi
de alţi factori, se recomandă o atenţie deosebită în alegerea dozei.
Biodozimetria reprezintă măsurarea dozei de radiaţii primită în urma expunerii
la o sursă sau în urma contaminării interne. Biodozimetria reflectă radiaţia absorbită
de un individ şi nu este măsurarea exactă în timpi reali a dozei primite, cum este cu un
detector de radiaţii.
Măsurarea dozei primite:
 În urma expunerii externe: gray (Gy), rad.
 În urma contaminării interne: alte unităţi (rem)
 Contaminare externă şi internă: alte unităţi
Biodozimetria reprezintă măsurarea timpului necesar pentru obţinerea celui mai
slab“eritem” pe tegument şi precedă în mod obligatoriu orice tratament cu
ultraviolete.

61
 Datorită faptului că sensibilitatea la radiaţii ultraviolete este foarte diferită, în
funcţie de individ, de regiunea corpului, de vârstă şi de alţi factori, se recomandă o
atenţie deosebită în alegerea dozei.

Tehnica de aplicare.
Bolnavul fiind culcat, se aşează biodozimetrul pe tegumentul regiunii umărului,
toate orificiile fiind acoperite, restul tegumentului precum şi faţa bolnavului se
protejează cu cerceafuri şi ochelari. Se aşează lampa la o distanţă de 50 de centimetri
de tegument, se aprinde şi după ce se lasă să funcţioneze 5 minute, se descoperă pe
rând, la interval de câte unminut, cele 6 orificii ale biodozimetrului. În felul acesta
durata de iradiere va fi de 6 minute pentru primul pătrat de tegument, 5 minute pentru
al doilea etc. , ultimul pătrat fiind expus un minut. Se citeşte eritemul apărut dupa 48
de ore şi se ia în consideraţie primul pătrat la care a apărut cel mai slab eritem, durata
lui de expunere fiind biodoza pentru acel bolnav.

III.4.4. Tratamentul prin masaj

Efecte locale ale tratamentului prin masaj in periartritascapulohumerala

a)calmarea durerilor (mialgii, nevralgii, altralgii);
b)hiperemia locală (reflectată prin ridicarea temperaturii locale, colorarea
tegumentului);
c)accelerarea circulaţiei locale;
d)îndepărtarea stazelor locale;
e)accelerarea proceselor de resorbţie;

62
 Tehnica masajului în periartrita scapulohumerală.
În primul rând, înainte de începerea masajului ne vom asigura că nu există
contraindicaţii. În acest caz recomandăm bolnavului să se adreseze unui medic pentru
precizarea diagnosticului.
Înainte de efectuarea masajului maseurul se va spăla pe mâini şi va avea grija sa
execute masajul numai pe o piele îngrijită.
Pentru executarea masajului la umăr, bolnavul va fi asezat pe pat sau pe un
scaun cu mâna în şold dacă poate, iar daca nu sprijinită pe pat. Partea inferioară a
corpului este învelită într-un cearceaf.
Masajul acestei regiuni cuprinde:
 masajul regional
 masajul zonal
 masajul selectiv
Se începe masajul la umăr cu cel regional care începe cu netezirea cu amandouă
palmele întinse, începând de la vârful deltoidului cu o mâna alunecând pe trapez, iar
cu cealaltă pe pectoral.
După această manevră la masajul umărului urmează frământarea care se
execută mai întâi cu o mână, începând cu regiunea axilară pe muşchiul trapez, spinos
şi subspinos în 2-3 straturi tot de 2-3 ori, apoi se trece pe partea anterioară a
muşchiului deltoid şi pe partea mediană a acestuia, după care se execută netezirea de
întrerupere, urmată de frământarea cu două mâini şi cea contratimp, tot de 2-3 ori,
executându-se tot pe aceleaşi direcţii ca la frământarea cu o mână. După această
manevră urmează altă manevră numită fricţiune care se execută mai întâi în jurul
articulaţiei omoplatului făcându-se cu două degete, apoi pe muşchiul subclavicular şi
pe deltoidian. Se face apoi fricţiunea la articulaţia propriu-zisă cu mişcări excitante
deget peste deget, de sus în jos, stânga-dreapta, circular dreapta, circular stânga,
pornindu-se de la acromion până sub axilă. Fricţiunea este o manevră strictă şi

63
importantă a articulaţiei şi are ca scop îndepărtarea proceselor inflamatorii din
interiorul articulaţiei, a burselor seroase şi este o manevră profundă, excitantă,
executându-se de 3-4 ori.
După această manevră importantă urmează o altă manevră numită baterea sau
tapotamentul, care se poate execută cubital, cu pumnii pe muşchiul deltoid şi pe
trapez, iar pe muşchiul pectoral se face doar cu partea cubitala. Baterea este cea mai
excitantă manevră şi se adresează maselor de muşchi mai dezvoltate. Ea se realizează
prin lovituri ritmice, uşoare, cu mâna foarte relaxată, fie din articulaţia pumnului,
cotului sau umărului. Ea se face transversal pe fibrele musculare şi actionează prin
contraexcitarea lor. Are influenţă asupra terminaţiilor nervoase periferice, reduce
sensibilitatea, produce un aflux de sânge în regiunea masată, produce hiperemie şi
ridică temperatura locală, stimulând activitatea pielii, glandelor şi ţesuturilor.
Urmează apoi ultima manevră a masajului şi anume vibraţia, manevră sedativă
de calmare a regiunii, în urma celorlalte manevre excitante. Vibraţia influenţează
nervii senzitivi şi motori, astfel calmând durerea,ridică temperatura locala şi produce
hiperemia.
Masajul regional depăşeşte limitele regiunii
de masat. Deci prin acest masaj, masăm în afara
regiunii scapulohumerale şi regiunea pectorală şi
cea a spatelui, precum şi muşchiul deltoid. Masajul
general dureaza 7-8 minute.

Masajul zonal
După masajul regional ne axăm pe
masajul zonal – adică masajul articulaţiei
propriu-zise – care se face prin netezirea
articulaţiei punând policele sub axilă şi

64
indexul se pune pe acromion pornind cu netezirea până la subaxilă sau ducem mâna
bolnavului în antepulsie şi cu cealaltă mână facem netezirea cu partea cubitală a
mâinii mulând articulaţia pe partea ei posterioară de 2-3 ori, începând imediat şi
fricţiunea tot pe aceeaşi direcţie, pornind de la acromion cu deget peste deget, cu
mişcări circulare până sub axilă. Apoi ducem mâna bolnavului în retropulsie, după
care facem netezirea pe partea anterioară articulaţiei umărului tot cu partea cubitală a
mâinii şi cu mişcări circulare de fricţiune până sub axilă. Acest masaj durează 3-4
minute.

Masajul selectiv
Urmează masajul selectiv care se adresează
punctelor dureroase sau unui muşchi afectat.
În cazul periartritei poate fi afectat muşchiul
deltoid, căruia îi atribuim un masaj cu
netezire, frământare şi batere. Acest masaj
poate dura 1-2 minute.

III.4.5. Tratamentul prin kinetoterapie

Kinetoterapia se defineşte ca un complex de

metode care folosesc mişcarea în scop terapeutic,
urmărind creşterea mobilităţii articulare, creşterea
forţei musculare, creşterea rezistenţei musculare,
îmbunătăţirea coordonării mişcărilor şi înlăturarea
unor deficite motorii.

65
 Kinetoterapia utilizează două tipuri de recuperare funcţionala care se aplică în
funcţie de intensitatea durerii şi de gravitatea rupturii tendinoase (după Sbenghe):
a)recuperare fără atelă;
b)recuperare pe atelă;

a) Recuperarea fără atelă se utilizează când

durerile sunt moderate şi se conservă o
oarecare mobilitate activă,ceea ce sugerează
o ruptură parţială tendinoasă.
Kinetoterapia se realizează din poziţie joasă
a braţului, în patru etape.

Etapa 1 durează 10-15 zile şi cuprinde exerciţii care nu sunt foarte solicitante
pentru bolnav:
 exercitii pentru mobilizarea globală a umărului, cu controlul mişcării în
oglindă;
 exerciţii dinamice de alungire axială a coloanei vertebrale cervicale cu
coborârea umerilor şi izometrie pentru tonifiere musculară;
 exerciţii de relaxare a membrului superior,cefei,umărului;
 exerciţii pasive de mobilizare a braţului;
 orice tip de exerciţii pentru cot şi mână;
 exerciţii izometrice pentru deltoid.

66
 Etapa 2 durează alte două săptămâni,iar exerciţiile devin mai solicitante şi mai
complexe:
 exerciţii de alunecare în jos a braţului în uşoară abducţie şi exerciţii de
alunecare anterioară a braţului,executate pasiv şi fără basculare;
 exerciţii pendulare de tip Codman,dar fără greutate în mână;
 mişcări activo-pasive şi autopasive cu ajutorul unui scripete sau al celuilalt
mebru superior;
 mişcări active asistate pe flexie cu rotaţie internă şi în abducţie cu rotaţie
externă.
Etapa 3 de recuperare se instalează la aproximativ o lună şi este recomandabil
să folosească din plin hidroterapia.Caracteristice acestei etape sunt exerciţiile active
asistate,importantă fiind mişcarea activă.Mişcarea activă liberă se face până la punctul
de insuficienţă, numit „punct de trecere”( unde are loc conflictul de frecare) după care
se face coborârea cât mai lentă a braţului asistată de kinetoterapeut.Cele mai utile sunt
exerciţiile din zona înaltă, de deasupra punctului de trecere. Se vor executa
extensii,flexii,abducţii,adducţii.
Etapa 4 este etapa de refacere funcţională,când toate mişcările sunt posibile.În
această etapă se urmăreşte:
- tonifierea musculară prin exerciţii statice şi dinamice cu rezistenţă, evitând pe
cât posibil punctul de trecere;
- stabilitatea umărului şi mobilitatea controlată, folosind în special tehnici
specifice terapiei ocupaţionale.

b) Recuperarea pe atelă se foloseşte în cazuri grave cu rupturi tendinoase mari,

când durerile sunt intense şi impotenţa funcţională marcată.Se lucrează din poziţie
înaltă a braţului (70° abducţie şi 40-50° flexie).

67
 În acest caz se disting tot patru
etape distincte,dar trecerea de la o etapă
la alta este mai lentă.
Etapa 1: 10-14 zile nu se solicită
articulaţia scapulohumerală afectată.
Se recomandă:
o exerciţii ale cotului şi mâinii pe
atelă;
o exerciţii pentru coloana cervicală
(dinamice şi statice-izmotrice)
o exerciţii de mobilizare a intregului membru superior, cu braţul pe atelă
o exerciţiile izometrice de deltoid
o exerciţii respiratorii
Etapa 2 cuprinde urmatoarele patru săptămâni şi, fără să se solicite zona
lezionată, se începe o perioada de întreţinere funcţională a umărului cu exerciţii
progresive:
 se execută exerciţii de mobilizare pasivă de abducţie şi flexie de la nivelul
atelei spre zenit;
 exerciţii fără atelă,dar cu braţul susţinut de către kt.;exerciţii spre zenit şi
caudal cu braţul pe lângă corp;
 exerciţii pendulare tip Codman ,fără greutate;
 exerciţii active asistate cu execuţia unor mişcări uzuale ( duce-rea mâinii la
gură, pe cap, la ceafă, la spate, etc.)
 Etapa 3 se instaleză când se scoate atela şi acest lucru se realizează când
bolnavul este capabil să ridice o greutate de 1kg de la nivelul atelei până la
zenit.

68
 În etapa 3 se începe solicitarea zonei lezionale.Această perioadă durează
aproximativ 6 săptămâni, iar exerciţiile recomandate alcătuiesc un program kinetic
similar ca metodologie cu programul etapei a III-a din recuperarea fără atelă.
Etapa 4 este etapa de refacere funcţională a umărului şi are aceleaşi obiective şi
acelaşi mod de realizare ca în cazul etapei a IV-a din recuperarea fără atelă.

III.4.6. Terapia ocupaţională (ergoterapie)

Terapia Ocupationala (T.O.) reprezintă metoda terapeutică în care se includ

activităţi variate, a căror scop nu este cel de realizare a unor bunuri materiale ( ex:
citit, dans-muzica).
Obiectivele principale în aceste ramuri urmăresc înlăturarea tulburărilor
funcţionale , reeducarea mijloacelor de exprimare ( vorbire , atitudine ,
comportament), restabilirea independentei pacientului sub aspect psihomotric.
Pentru îndeplinirea acestor obiective trebuie evaluat complet si obiectiv fiecare
caz si sa evite stagnarea, regresiunea sau eşecul.
Obiectvele Ergoterapiei sunt legate de solicitarea si obţinerea cat mai rapida a
colaborării active a pacientului, apoi pacientul din convingere cu voinţa si din propiul
lui interes incearca sa se adapteze unei noi situaţii legate de boala dar si sa se
reintegreze in societate
Pentru recuperarea artrozelor umerilor T.O. si E. recomanda exerciţii:
 Strângerea repetata a unor obiecte elastice în mâna
 Manevrarea unor obiecte mici
Mişcări folosite în T.O. si E. pentru recuperarea umărului şi cotului :
 Jocuri si activităţi care antrenează concomitent mana, cotul si umărul:
 periatul unor obiecte

69
  lustruirea unor suprafeţe orizontale si verticale
 taiatul cu ferăstrăul
 înşurubarea unor becuri
 lovirea de sol a unei mingi si prinderea ei
Aproape toate gesturile cotidiene ale vieţii şi activităţile casnice, precum şi
numeroase profesii solicită intens articulaţia scapulo-humerală în cadrul deplasării
membrelor superioare.
În cadrul terapiei ocupaţionale se pot efectua activităţi care solicită în mod
particular umerii:
 depănatul
 ţesutul la război şi cu cadru
 aplicarea de tapet cu ruloul pe pereţi
 scris şi desenat pe tablă
 lustruirea unei suprafeţe plane
 cusutul la maşina manuală
 călcatul rufelor
 întinsul rufelor de uscat
 folosirea fierăstrăului şi a unor instalaţii cu manivele
 Activităţile de grădinărit precum săpatul, prăşitul, culesul fructelor din pom.
Dintre jocurile sportive se recomandă:
 voleiul,
 baschetul,
 tenisul de câmp şi de masă

70
 Este indicat şi înotul terapeutic
în PSH.

71
 CAPITOLUL IV

STUDIU DE CAZ
Fişa de tratament nr. 1.
Nume şi prenume: NR
Vârsta: 31 ani
Sex: masculin
Motivele internării: Pacientul a suferit un accident de circulaţie care s-a soldat cu
o fractură de humerus stâng în 1/3 inferioară operată, apoi a fost imobilizat în aparat
gipsat 4 săptămâni. Datorită imobilizării îndelungate a apărut durere la nivelul umărului
stâng şi limitare de mişcări
Diagnostic: PSH – umăr stâng dureros simplu.
Examen clinico – funcţional

testare bilant articular Perimetre(cm)

anteductie retroductie abductie brat drept brat stang
initiala 60 25 50 33 31
intermediara 85 35 80 33 32
finala 115 45 110 33 33

Bilanţ muscular
testare forta forta forta
globala globala globala
anteductie retroductie abductie
initiala 3+ 3+ 3
intermediara 4 4 3+
finala 5 5 4+

71
 ANALIZA SATISFACERII NEVOILOR FUNDAMENTALE

Nr. Nevoia Manifestări de Manifestări de Sursa de dificultate

crt. fundamentală independenţa dependenţa
1. a respira şi a avea 16 -18 tegumente normal colorate, circulaţie sangvină inadecvată
o bună circulaţie respiraţii/min hiperemie locală membru superior la membrul superior stâng;
T.A. =130/75 stâng anxietate.
mmHg;
P = 68b/min; G
=82kg;
H = 170 cm.
2. a bea şi a mânca mese regulate, - -
deprinderi
alimentare corecte,
consum de lichide
la nevoie.
3. a elimina autonomă - -
4. a se mişca şi a avea o - imobilitatea membrului superior durere, anxietate,
postură corectă stâng, constrângeri fizice,

5. a dormi şi a se odihni - Insomnie ,oboseală mediu nefamiliar,

incomoditate,
anxietate, iritabilitate, durere
6. a se îmbrăca şi - dificultate în a se îmbrăca şi redoare articulară,
a se dezbrăca dezbrăca, diminuarea mobilităţii şi
stângăcie forţei
modificări în a se îmbrăca şi musculare,
dezbrăca imobilitate, durere
7. a-şi menţine temperatura 37,5°C uşoară hiperemie locală traumatism
corpului normală
8. a fi curat, îngrijit şi a proteja - igienă personală afectată, constrângeri fizice,

72
 mucoasele şi tegumentele nu poate să-şi acorde îngrijiri de imobilitate, durere
curate igienă
9. a evita pericolele - neatenţie la mişcare, sentiment de dependenţă,
neobişnuinţa de a avea probleme durere la nivelul fracturii,
de sănătate frică, teamă
10. a comunica - expresia sentimentelor de singurătate spitalizare, mediu neadecvat,
şi boală, singurătate
respingere
11. a acţiona conform propriilor acţionează incapacitatea de a desfăşura practici redoare articulară,
convingeri şi nevoi şi a conform religioase fatigabilitate
practica propriei credinţe
religia
12. a fi preocupat în vederea - incapacitatea de a răspunde aşteptării lipsa de cunoştinţe legate de
realizării altora boală.
sentimentul de incompetenţă,
devalorizare
13. a se recrea - incapacitatea de a se recrea dificultate în a îndeplini
activităţi
recreative,
spitalizare, imobilizare,
anxietate
14. a învăţa cum să-şi păstreze - lipsa de informaţii şi de cunoştinţe insuficienţa cunoştinţelor,
sănătatea necesare menţinerii sănătăţii, pacientul cunoaşte într-o
teama de necunoscut oarecare
măsură starea lui de sănătate.

73
 PLAN DE RECUPERARE BALNEO-FIZIO-KINETOTERAPIC

TERAPIA OBIECTIVE METODE ŞI DESCRIERE PARAMETRII INTERVENŢIA

TEHNICI DE ASISTENTEI
EXECUŢIE
Psiho-terapie Îmbunătăţirea Explicaţie I se vor explica Discuţii cu Se va asigura confortul
stării psihice bolnavului toate pacientul fizic şi psihic al
procedurile pe pacientului, astfel încât
care le va face relaţia dintre pacient şi
încurajându-l să asistent să se bazeze pe
participle active la încredere.
procesul de
recuperare
Tratament Antiinflamatoare, Algocalmin, Administrare La nevoie Administrare conform
medicamentos decontracturante, diclofenac, locală Seara prescripţiei medicului.
si igieno antialgice midocalm Masaj local 3 tablete/zi
dietetic Administrare
locală
Crio-terapie Relaxare Masaj cu gheaţă Se înfasoara un 5-10 min, de Asistentul va avea grijă
musculară cub de gheaţă de mai multe ori pe ca pacientul să aiba o
dimensiunile zi poziţie antalgică,
10/5/3 în material relaxantă, pentru că
textile şi se orice postură incomodă

74
 masează corpul anulează efectul prin
muscular stimularea
contracturat şi nociceptorilor.
inserţiile sale

Electro- -combarerea - ultrasunete - se execută cu -forma continuă - pacientul trebuie să se

terapie durerilor; traductorul, pe 0,6-0,8 W/cm ²/ aşeze cât mai comod.
-combaterea musculatura 5-6 min. Asistentul pregăteşte
anchilozelor; umarului 6 şedinţe US la aparatul, fixează durata
- combaterea 2 zile şi doza prescrisă, apoi
contracturilor aplică gelul cu
musculare, hidrocortizoni şi începe
procedura manevrând
traductorul cu mişcări
lente, circulare,
păstrând ritmul
constant şi menţinând
în permanenţă
contactul traductorului
cu pielea.

75
combaterea -galvanizări -anodul este I=10mA/cm - după este ajutat să să
inflamaţiilor, electrodul T=30 min se aşeze într-o poziţie
-combaterea analgetic, şi că 8-12 şedinţe pe comodă pe pat, se
durerii, este de obicei mai serie verifică integritatea
-îmbunătăţirea mic; catodul este 1 şedinţă/zi tegumentelor şi se
troficităţii electrodul mai aplică electrozii pe
mare, negativ, care stratul hidrofil. Este
va fi amplasat foarte important să se
distal de anod.Vor respecte normele
fi plasati metodologiece:
transversal sau compresă personala,
longitudinal apă distilată, soluţie
medicamentoasă
adecvată, soluţii de
protecţie, postură
relaxantă în timpul
procedurii.

- ionizări - este aceeaşi I=10mA/cm - după este ajutat să să

tehnică ca la T=30 min se aşeze într-o poziţie
galvnizări, cu 8-12 şedinţe pe comodă pe pat, se
diferenţa că stratul serie verifică integritatea
hidrofil va fi 1 şedinţă/zi tegumentelor şi se
îmbibat în soluţie aplică electrozii pe
de iodură de stratul hidrofil. Este
potasiu 4-5% foarte important să se
respecte normele
metodologiece:
compresă personal, apă
distilată, soluţie
medicamentoasă

76
 adecvată, soluţii de
protecţie, postură
relaxantă în timpul
procedurii.

-curenţi - se aşează un PL, 5 min - după este ajutat să să

diadinamici electrod RS, 10 min se aşeze într-o poziţie
paravertebral comodă pe pat, se
cervical (-), şi un verifică integritatea
altul distal pe tegumentelor şi se
antebrat (+) aplică electrozii pe
stratul hidrofil. Este
foarte important să se
respecte normele
metodologiece:
compresă personal, apă
distilată, soluţie
medicamentoasă
adecvată, soluţii de
protecţie, postură
relaxantă în timpul
procedurii.
Termo-terapie - combaterea -cataplasme cu - se aplică -cataplasma la - asistentul pregăteşte
durerii, relaxarea muştar, parafină cataplasma la o temperature de cataplasma, ajută
musculară, sau sare caldă temperatură de 37- 37-38°, pacientul să se aşeze
îmbunătăţirea 38°, apoi se durată=30 min într-o poziţie cât mai
metabolismului acoperă pacientul comodă. După
local şi general pentru 20 min. terminarea procedurii

77
 pacientul va fi ajutat să
se cureţe şi să se
îmbrace.

Maso-terapie - relaxarea şi - masajul - efleuraj, fricţiuni - 15 minute -asistentul aseaza

decontracturarea membrului uşoare, framantat pacientul l în DD sau
musculară superior usor aşezat, descoperă zona
de tratat, se asigură
asupra integrităţii
tegumentare şi
efectuează masajul în
sensul întoarcerii
venoase trecând prin
toate manevrele
prescrise, folosind ulei
sau talc. Comunică cu
bolnavul asupra
reacţiilor subiective.
Kineto-terapie - Rearmonizarea -necesita - flexii-extensii ale -De 2-4 ori/zi, - asistentul explica
echilibrului între imobilizarea in capului şi gâtului 15-20 min; pacientului importanţa
musculatura conditii de fără rezistenţă; - se întrerup şi efectele posturărilor
flexoare şi repaos pentru - exerciţii pentru dacă durerea se şi exerciţiilor incluse în
extensoare, detensionarea controlul posturii intensifică planul de tratament. Va
- recuperarea tendonului diurn şi nocturn; poziţiona şi va ajuta
rezistenţei la afectat - exerciţii pentru -stadiul acut pacientul să menţină
efort, menţinerea postura propusă; va
- readaptarea mobilităţii explica şi exemplifica
postural normale în exerciţiile şi va aplica
-mentinerea articulaţiile presiunile necesare
tonusului segmentelor realizării exerciţiilor de

78
muscularsi a învecinate respiraţie. Se va urmări
starii -ridicarea si menţinerea unui
vasculotrofice a coborarea,rotatii anumit grad de confort
umarului bolnav interne si externe psihic şi fizic şi
umarului evitarea intensificării
sanatos,contractii durerii prin exerciţiile
izometrice in MS sau posturările
afectat realizate.
-asistentul va pozitiona
pacientul cu bratul in
abductie la 35-45*cu o
perna mica sub axila si
-inceperea sustinut de o esarfa
mobilizarii pentru a crea o usoara
scapulohumeral flexie.Ii va arata
e -stadiul subacut pacientului cum sa
aseze bratul , abductia
-miscari pasive, va fi sprijinita cu o
apoi pasivo-active perna iar pe o alta se va
si active asistate aseza pentru a crea o
usoara flexie
-asistentul face priza
-exercitii distala pe antebrat sau
autopasive de tip chiar pe mana,
Codman mentinand MS
Miscari active,prin nemiscat realizandu-se
-realizarea cu realizarea D1si astfel contractia
usurinta a flexiei, D2Kabat izometrica a diversilor
abductie,adductie muschi ai MS, cu
i si rotatiei usoara rezistenta din
internesi externe partea asistentului

79
a M.S -asistentul va executa
primele miscari pasive
si va incepe cu
tractiune cu
decoaptare,ii va explica
pacientului cum sa faca
-refacerea fortei -stadiul terminal ridicarea si coborarea
musculare, a de umar, usoara rotatie
stabilitatii si cu bratul flectat
miscarii lateral,invitandu-l apoi
controlate a Exercitii active cu sa faca si singur , fiind
umarului rezistenta supravegheat si
-abductii si corectat de aceasta
adductii de brat cu -asistenta ii va explica
saculeti usori de pacientului exercitiul
nisip in maini de .pendulare a
-ridicari de brate bratului..din Dd pe o
cu un baston de masa de masaj, avand
gimnastica de in mana, gradual,
capete apucat greutati de diferite
Inscrie cercuri marimi
imaginare cu -asistenta ii va
mingea de exemplifica exercitiul
gimnastica in care consta intr-o
maini, coatele miscare de ridicare prin
extinse, bratele inainte , oblic si
spre inainte, spre coborarea bratului pe
lateral alternative aceeasi traiectorie-
iar dupa un timp scoaterea mainii din
de executie buzunarul opus-
alternand pozitia,

80
decubit ventral, -asistenta ii va explica
decubit lateral, pacientului ca acest
decubit dorsal,din exercitiu va fi dozat in
–pe genunchi- din functie de
–pe genunchi si suportabilitatea
calcaie asezat din acestuia la durere si nu
asezat , mai mult.
ortostatism, -asistenta se va asigura
ca pacientul este
pregatit fizic pentru
exercitii active apoi va
incepe sa –l invete
exercitii usoare, in
oglinda, pentru a se
autocorecta
executandu-le ea insasi
intai apoi facandu-le
sub supraveghere,
singur

81
 - relaxare, -factori naturali - staţiuni balneo- Balneo şi
Balneo- de cură climaterice climatoterapia au rolul
climato- precum: de a întregi efectele
terapia Herculane, benefice ale
Sovata, Felix, fizioterapiei utilizând
Amara, Lacu factorii naturali de
Sarat, Olăneşti cură.

Integrare - reluarea - prin activităţi - se vor simula -30 min, zilnic - se vor recomanda
socio- activităţii socio- specifice activităţile zilnice exerciţii care să imite
profesio-nală profesionale Terapiei afectate de gesturile uzuale.
Ocupaţionale impotenţa Asistenta va explica
funcţională a necesitatea implicării
umarului, pacientului în
Pentru persoanele programul de
care au locuri de recuperare, realizării
muncă ce solicită corecte a exerciţiilor şi
coloana cervicală, respectării indicaţiilor
centura date de asistent şi în
scapulohumerala afara şedinţelor de
si bratele se vor recuperare.,
explica metodele - se va discuta despre
de contracarare a frecvenţa pauzelor la
efectelor nocive locul de muncă şi
ale acestor posturi depre ce se poate face
pentru momentul ca să nu mai fie
dat si faptul ca resimţit efectul
schimbarea sau activităţilor

82
pauza va fi desfăşurate.
temporara, pana la
vindecarea
definitiva.
-pacientului ii va fi
recomandat pentru o
mai rapida refacere si
relaxare totodata inotul
therapeutic.

83
 Fişa de tratament nr. 2.
Nume şi prenume: DF
Vârsta: 58 ani
Sex: feminin
Motivele internării: Pacienta în vârstă de 58 de ani se prezintă la medic cu dureri
foarte puternice la nivelul articulaţiei scapulo-humerale drepte. Boala apare pe fond de
menopauză cu osteoporoză evidenţiată radiologic, în urma unei mişcări bruşte de ridicare a
braţelor pentru o activitate casnică, soldându-se cu o ruptură parţială a coifului rotatorilor.
Ridicarea la verticală este aproape imposibilă în schimb sunt posibile mişcările active.
Diagnostic: PSH – umăr pseudoparalitic drept.
Examen clinico – funcţional

testare bilant articular Perimetre(cm)

anteductie retroductie abductie brat drept brat stang
initiala 25 10 25 31 34
intermediara 45 20 50 32 34
finala 70 25 70 32,2 34

Bilanţ muscular

testare forta forta forta

globala globala globala
anteductie retroductie abductie
initiala 2 2- 2+
intermediara 3 3 3
finala 4 3+ 4

78
 ANALIZA SATISFACERII NEVOILOR FUNDAMENTALE

NEVOIA MANIFESTĂRI DE MANIFESTĂRI DE SURSA DE DIFICULTATE

FUNDAMENTALĂ INDEPENDENŢĂ DEPENDENŢĂ
1. Nevoia de a respira şi - 20-22 resp/min - funcţia respiratorie parţial - funcţia respiratorie.perturbata
de a avea o bună - 60 puls/min perturbată din cauza durerilor mari de umar
circulaţie - TA = 146/80 - incomoditate
- tegumente normal colorate
2. Nevoia de a se - se hrăneşte cu dificultate Impotenta functionala
alimenta şi hidrata - -neobisnuinta de a se hrani cu
mana stanga
3. nevoia de a elimina - diureză şi activitate
intestinală normală - -
4. Nevoia de a se mişca, a - postură vicioasă în ortostatism
- postură incorectă a spatelui
păstra o bună postură - datorită durerii provocate de
umar
5. Nevoia de a adormi, - postură antalgică în timpul - somn necorespunzător din
de a se odihni -oboseala somnului cauza durerii cauzate de acest
accident
6. Nevoia de a se - se îmbracă şi
îmbrăca şi dezbrăca dezbracăsingur cu dificultate -potenta membrului superior -neputinta de a ridica bratul
afectata
7. Nevoia de a-şi menţine - afebrilă
temperatura corpului în - nu prezintă puseuri de - -
limite normale temperatură
8. Nevoia de a fi curat, a- - dependentă în a face baie şi
şi proteja tegumentele a-şi menţine igiena corporală Membrul superior drept dureros- Incapacitatea de a se folosi doar
de mana stanga
9. Nevoia de a evita - independentă, orientată -
pericolele spaţio- temporal
79
10. Nevoia de a - - singuratică - parţial afectată, se izolează de
comunica - tăcută copil, dialogul se suprimă
11. Nevoia de a acţiona - nu poate menţine cu usurinta - consideră afectarea bratului ca
după credinţele sale şi - mult timp poziţia de ortostatism fiind o pedeapsă
valorile sale
12. Nevoia de a se realiza - dependentă de ajutor neobişnuinţa de a avea probleme sentiment de dependenţă,
de sănătate durere la nivelul fracturii,
frică, teamă
13. Nevoia de a se - - anxietate provocată de - devine retrasă, preferă activităţi
recreea accidentul bratului statice ca urmare a durerii pe
- fire interiorizată care o resimte
14. Nevoia de a învăţa - lipsa de informaţii şi de insuficienţa cunoştinţelor,
cunoştinţe necesare menţinerii pacientul cunoaşte într-o
sănătăţii, oarecare
teama de necunoscut măsură starea lui de sănătate.

80
 PLAN DE RECUPERARE BALNEO-FIZIO-KINETOTERAPIC
TRATAMENT OBIECTIVE METODE DESCRIEREA PARAMETRII DE INTERVENŢIILE
TERAPIE TEHNICI DE PROCEDURII LUCRU ASISTENTEI
APLICARE
Psihoterapie Îndepărtarea Dialog, jocuri Se vor purta Dialog pe tema Asistenta va dialoga cu
temerilor, tematice discuţii libere cu afecţiunii sale şi pacienta înainte de
recăpătarea pacienta necesitatea începerea procedurilor,
încrederii în cei corectării acesteia dar şi în timpul lor,
din jur şi în sine explicându-i ceea ce
urmează să se întâmple
şi necesitatea efectuării
lor.
Tratament Antiinflamatoare, Algocalmin, Administrare La nevoie Administrare conform
medicamentos si decontracturante, diclofenac, locală Seara prescripţiei medicului.
igieno dietetic antialgice midocalm Masaj local 3 tablete/zi
Administrare
locală
Hidrotermoterapie Relaxare Duş subacval Coloana de apă Duş cu apă la Asistenta explică
musculară, este dirijată oblic presiune de 1,5 procedura, invită
creşterea pe tegument, atm., 36-370, 5-15 pacienta să se dezbrace
metabolismului circular pe min. şi să intre în cadă, apoi
tisular local, articulaţii. execută procedura.
vasodilataţie Baie
cutanată şi kinetoterapeutic Baie
musculară ă caldă+mişcări În bazin cu apă la Pacienta este invitată să
executate în apă 37-38o, 20-30 min. intre în bazin, este
din toate lăsată în repaos 5 min.,
articulaţiile apoi asistenta execută
mişcări de mobilizare a
tuturor articulaţiilor,
81
 ulterior invită pacienta
să execute aceste
mişcări.
Electroterapie Efect analgetic, Curenţi Se folosesc 4 8 şedinţe/serie Se folosesc electrozi
decontracturant interferenţiali electrozi aşezaţi 15 min/şedinţă plaţi, ţesut hidrofil bine
încrucişaţi, stors şi întins.
paravertebral
dosal, 2 superior + stânga
hiperemie locală, Galvanizarea şi 2 inferior - dreapta
relaxare umarului Se foloseşte20 min./şedinţă
musculară. soluţie de clorură 10x1 şedinţă/zi
de calciu. În doză progresivă
de la 1-2
-electrozii se min./şedinţă la 10
aseaza min./şedinţă
longitudinal,
Raze ultraviolete proximal si distal Se face întâi testarea
Efect antialgic, sau antero tegumentului, apoi se
resorbtiv posterior execută procedura.
antibactericid umarului

Aplicaţii locale în
doză eritem.
Masoterapie Ameliorarea Netezire, Manevre uşoare Se execută până la Asistenta invită
durerilor de tip frământare, executate în sens pragul dureros, pe pacienta să se dezbrace
nevralgic, fricţiune, vibraţii ascendent. toată suprafaâa şi să se întindă pe pat;
musculare şi paravertebral şi Netezirea poate fi spatelui şi de-a explică procedura
articulare pe tot spatele simplă sau lungul coloanei aplicată , execută
pieptene; vertebrale. manevrele de masaj
frământarea Fricţiunea se face enumerate. În timpul

82
 simplă sau în deoparte şi de alta a efectuării masajului se
contratimp coloanei vertebrale asigură confortul
cu două degete pacientei.
depărtate, de jos în
sus, stânga-dreapta

Kinetoterapie Recuperarea Posturi de Din ortostatism, Exerciţiile de Pacientei îi va fi

funcţiei bratului relaxare şi cu mana relaxare se execută descrisă tehnica de
facilitare a sprijinita, bratul în sala de relaxare şi facilitare a
respiraţiei din in pozitie joasa, gimnastică respiraţiei. Asistenta
pozitii joase ale inspira si expira recuperatorie zilnic exemplifică şi
bratului, profund timp de 10 zile apoi încurajează pacienta, îi
invatarea unor pacienta le va arată poziţiile corecte
miscari executa la de relaxare.
compensatoare domiciliu. Pacienta va învăţa
tehnica şi va executa
fiecare exerciţiu sub
supravegherea atentă a
Ridicari asistentei.
invatarea unor antesiretropulsii
miscari de umar
compensatoare
In primele 10 -15

83
 zile

Asistenta va invata
pacientul ca exercitiile
nu trebuie sa fie
solicitante, le va
Coordonarea executa aratandu-i apoi
poziţiei corpului va supraveghea si
în acţiunile statice corecta
şi dinamice Alungire in axa
Exercitii gatului si
dinamice pe coborarea
coloana umerilor
cervicala si -rotatii,flexii, Pacienta învaţă să-şi
umeri extensii de cot sicontroleze singură
ma- poziţia corectă sau
na cu ajutor din partea
asistentei. Se Pacienta învaţă
recomandă ca în menţinerea corectă a
Posturi corective timpul zilei să stea poziţiei.
în timpul zilei pe un scaun cu
spătar înalt iar masa
să fie la nivelul
pieptului pentru a-si
Tonifierea Strange mana in putea spijini bratul
musculaturii pumn si contracta
bratului prin Exerciţii active bratul, mentine si
izometrie de mobilizarea revine la pozitia
bratului initiala repetand
de cinci ori in trei
serii

84
 Se urmăreşte
acomodarea
pacientei cu
programul de Asistenta explică şi
exerciţii pentru execută exerciţiile,
-exercitii de tonifierea ajută pacienta în
alunecare caudala musculaturii. execuţia acestora,
cu bratul in indică fazele de inspir
usoara abductie şi expir, numără timpii
-exercitii de de execuţie.
alunecare Asistenta aminteşte
Tonifierea ventrala pacientei necesitatea
bratului prin -exercitii de efectuării zilnice a
cresterea alunecare programului şi o
solicitarii circumferentiala încurajează în execuţia
In urmatoarele 14 acestuia atât la sala de
zile gimnastică cât şi în
Exercitii de continuare la domiciliu.
Stabilitate si pendulare fara Deasemenea ii
mobilitate greutate si mici aminteste si arata cum
controlata a circumductii din se fac exercitiile pasiv
bratului pozitie joasa, si fara basculare
ducerea mainii la
gura, pe cap, la
ceafa
Flexii abductii si
adductii Dupa aproximativ 4
saptamani
Balneoterapie: Creşterea Băi de soare
helioterapie imunităţii,

85
 îmbunătăţiarea
circulaţiei
sângelui
Integrare socio- - reluarea - prin activităţi - se vor simula -30 min, zilnic - se vor recomanda
profesio-nală activităţii socio- specifice activităţile zilnice exerciţii care să imite
profesionale Terapiei afectate de gesturile uzuale.
Ocupaţionale impotenţa Asistenta va explica
funcţională a necesitatea implicării
umarului, pacientului în
Pentru persoanele programul de
care au locuri de recuperare, realizării
muncă ce solicită corecte a exerciţiilor şi
coloana respectării indicaţiilor
cervicală, centura date de asistent şi în
scapulohumerala afara şedinţelor de
si bratele se vor recuperare.,
explica metodele - se va discuta despre
de contracarare a frecvenţa pauzelor la
efectelor nocive locul de muncă şi depre
ale acestor ce se poate face ca să
posturi pentru nu mai fie resimţit
momentul dat si efectul activităţilor
faptul ca desfăşurate.
schimbarea sau
pauza va fi
temporara, pana
la vindecarea -pacientului ii va fi
definitiva. recomandat pentru o
mai rapida refacere si
relaxare totodata inotul
therapeutic.

86
87
 BIBLIOGRAFIE

 ALBU Constantin, ALBU Adriana, "Kinetoterapia pasivă" - Ed. Polirom, Bucureşti, 2004
 BACIU Clement, "Aparatul locomotor" - Ed. Medicală, Bucureşti, 1981
 BACIU Clement, "Anatomia funcţională a aparatului locomotor" - Ed. Stadion, Bucureşti,
1972
 CIUCUREL Constantin , "Fiziologie" - Editura Universitaria, Craiova, 2005
 CREŢU Antoaneta, BOBOC Florin, "Ghid de kinetoterapie în bolile reumatice" - Ed.
Bren, Bucureşti, 2003
 CREŢU Antoaneta, "Afecţiuni reumatice care beneficiază de kinetoterapie" - Editura
Romfel, Bucureşti, 1996
 CORDUN Mariana, "Kinetologie medicală" - Editura Axa, Bucureşti, 1999
 DRAGNEA Adrian, "Teoria activităţilor motrice" - Ed. Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1999
 DRAGNEA Adrian, "Măsurarea şi evaluarea în educaţie fizica şi sport" - Editura Sport
-Turism, Bucureşti, 1984
 EPURAN Mihai, "Metodologia cercetarii activitatiilor corporale”, Editia A II - A" - Ed.
Fest, Bucuresti, 2005
 FLORA Dorina, "Tehnici de baza în kinetoterapie, Oradea" - Editura Universitatii Din
Oradea, 2002
 IONESCU Adrian, “Gimnastica medicală" - Editura Big All, Bucureşti, 1994
 KISS Jaroslav, "Fiziokinetoterapia şi recuperarea medicală în afecţiunile aparatului
Locomotor" - Editura Medicală, Bucureşti, 2004
 MARCU Vasile, "Bazele teoretice şi practice ale exerciţiilor fizice în kinetoterapie" -
Editura Universităţii din Oradea
 NICA Sarah Adriana, "Compendiu de medicină fizică şi recuperare" - Editura Universitară
Carol Davila, Bucureşti, 1992
 PAPILIAN Victor, "Anatomia omului Vol. I "Aparatul Locomotor" - Ed. Medicală,
Bucureşti, 1992
 SBENGHE Tudor, "Recuperarea medicală a sechelelor post - traumatice ale membrelor" -
Editura Medicală, Bucureşti, 1981
 SBENGHE Tudor , "Bazele teoretice şi practice ale kinetoterapiei" - Editura Medicală,
Bucureşti, 1999
 SBENGHE Tudor, "Kinetologie profilactică, terapeutica şi de recuperare" - Editura
Medicală, Bucureşti, 1987
 SBENGHE Tudor, "Recuperarea medicală la domiciliul bolnavului" - Editura Medicală,
Bucureşti, 1996
 TOMA ST. "Tehnici de manevrare a bolnavului" - Editura Universitaria Craiova, 2006
 ZAHARIA Corneliu, “Elemente de patologie a aparatului locomotor" - Editura Paideia,
Bucureşti, 1994