PREVENIREA INCENDIILOR LA SPITALE

Probleme de tratat:

1.Consideratii generale

2.Stari de pericol si cauze de incemdiu

3.Incendii la spitale

4.Concluzii de la unele incendii izbucnite la spitale

Bibliografie

"Prevenirea incendiilor", P. Balulescu, V. Macris, Ed. Tehnica, 1979, p.

390¸392.

"Prevenirea incendiilor în cladiri cu aglomerari de persoane"; P. Balulescu,

Ed. Tehnica, Bucuresti, 1988, p.180÷205.

Consideratii generale

Spitalele sunt unitati curativ profilactice care asigura populatiei asistenta

medicala. Ele adapostesc un mare numar de persoane, si bunuri de mari
valori.

Cele mai moderne spitale sunt construite cu multe niveluri, amenajate si

dotate cu saloane pentru bolnavi, cabinete de tratament, sali de operatii,
cabinete de radiologie si încaperi de pastrarea filmelor Röntgen, farmacii,
încaperi auxiliare cu profil diferit, bloc alimentar, depozite de lenjerie,
garderoba etc.

La cabinetele de radiologie, la încă 20120w224u ;perile de depozitare a

filmelor Röntgen, la depozitele de medicamente si farmacii, în cazul arderii
diferitelor materiale si substante combustibile se degaja mari cantitati de
caldura, de fum, produse de ardere si gaze toxice.

Un mare pericol exista la constructiile vechi ale spitalelor, deoarece în

compunerea lor intra cantitati apreciabile de materiale combustibile, iar
cladirile nu sunt compartimentate.
Un incendiu izbucnit la un spital se dezvolta rapid, mai ales la constructiile
vechi, cu poduri întinse pe mari suprafete, caracterizat si prin degajare de
fum dens, temperatura ridicata în jur de 1000°C, precum si gaze toxice. La
spitalele care folosesc surse radioactive sub forma de izotopi radioactivi
apare si pericolul radiatiei. Pe timpul incendiului acest pericol poate apare
din cauza ruperii containerelor si ecranelor de protectie, a revarsarii sau
împrastierii izotopilor radioactivi, a topirii stratului protector de plumb etc.

Temperatura ridicata a incendiului duce, de asemenea, la modificarea starii

de agregare a diferitelor substante radioactive, care, dupa trecerea, de
exemplu, în stare gazoasa pot polua atmosfera.

Incendiile de spitale sunt dificile având în vedere complexul de probleme

care trebuie rezolvat si nu oricum, tinând seama de marele numar de
persoane care exista la un moment dat în saloane. În spitale avem de a face
cu copii care nu pot merge, bolnavi în stare grava, transportabili numai pe
brate, sau cu ajutorul targilor, cu bolnavi psihici, cu lipsa de personal în
anumite situatii pentru a se putea aplica planul de evacuare.

Pot sa apara situatii si mai nefericite, cum ar fi, de exemplu, gasirea unor
persoane sub operatie sau la reanimare si în acest caz un incendiu ar creia
probleme câteodata în conditii neasteptate, greu de rezolvat. Panica care se
creeaza, categoriile diverse de bolnavi, suferintele acestora, greutatile de
evacuare si salvare pe caile interioare invadate de fum, precum si pe cele
exterioare pe care unii bolnavi nu pot fi transportati sau miscarea lor se face
cu dificultati, toate acestea impun un înalt grad de organizare, de calm, da-
ruire, abnegatie si chiar sacrificiu din partea conducatorilor unor astfel de
actiuni, de o notabila noblete. De aceea, în spitale disciplina personalului, a
pacientilor, existenta si buna întretinere a mijloacelor de evacuare si salvare,
de interventie sunt considerate de o deosebita importanta în depasirea unor
situatii ivite dintr-o cauza oarecare, necunoscuta si neprevenita la timp.

Exemplelele de incendii izbucnite la spitale confirma pe deplin afirmatiile de

mai sus. Pentru a nu se produce astfel de evenimente se impune cu stringenta
ca regulile si masurile de prevenire a incendiilor sa fie respectate întocmai,
ordinea si disciplina sa fie întronata si sa capete un caracter permanent.
Acestea nu pot fi posibile fara un înalt grad de instruire si pregatire a
întregului personal, fara îndeplinirea cu responsabilitate sporita de catre con-
ducerea institutiilor respective a obligatiilor legale ce le revin.
În spitale, respectul si dragostea de om se impun a contribui, la cea mai
înalta permanetizare si reflectare palpabila a unui sentiment moral, care ar
confirma înaltul nivel de umanitate pe care trebuie sa-1 dovedeasca
permanent personalul de specialitate medicala.

Stari de pericol si cauze de incemdiu

Dupa cum se cunoaste, in orice spital se gasesc instalatii electrice si de

incalzire, magazii cu medicamente, laboratoare, farmacii, salii de operatii,
sectii de urgenta si saloane care adapostesc bolnavi; in toate acestea se pot
produce incendii daca nu se respecta regulile si masurile de prevenire a
incendiilor.

Instalatiile electrice de forta si iluminat constituie surse de pericol, in

principal datorita eventualelor suprasolicitari de catre un numar foarte mare
de aparate electrice folosite in diferite sectii ca cele de fizioterapie, operatii
etc.

Pentru inlaturarea aparitiei defectiunilor a unor eventuale incendii se

interzice folosirea improvizatiilor si tablourile de distributie, prize,
intrerupatoare, conductoare, imbinari etc. Fiecare sectie (cabinet) de electro
si helioterapie trebuie sa aiba independent racordul de intrare a
conductoarelor de la tabloul electric principal. Aparatele electrice pentru
tratamente medicale trebuie sa fie permanent in buna stare, sa fie puse la
pamant corect, si sa aiba schema electrica de functionare.

Ele trebuie conectate la retea printr-un principal cablu elastic de

cauciuc sau cordon, protejat de un tub de cauciuc. Folosirea conductoarelor
electrice cu izolatia uscata si degradata, cu defecte la locurile de fixare a
clemelor si de cuplare nu este admisa.

Pentru fierberea instrumentelor si a altor piese trebuie folosite

sterilizatoare cu elemente de incalzit (izolatiile) protejate. Incalzirea
parafinei la foc deschis este interzisa.

Instalatiile si aparatele electrice trebuie verificate periodic, iar

defectiunile constatate remediate imediat.

In laboratoare si farmacii o atentie deosebita trebuie acordata

manipularii lichidelor si substantelor care prezinta pericol de incendiu.
Aceasta trebuie depozitate in vase lichide, etichetate, in cantitati strict
necesare lucrarilor de laborator si departe de sursele de aprindere. Incalzirea
lor, daca este necesar, este recomandabil sa se faca cu ajutorul aburului si a
apei calde. Reactivii se pastreaza in magazii, numai in dulapuri inchise.

Operatiile cu substante care intra in reactie cu degajare de fum si gaze

toxice se vor efectua numai in locuri special amenajate (nise) cu asigurarea
unor bune conditii de ventilatie a incaperii. Vasele de sticla si flacoanele cu
lichide combustibile se protejeaza cu ambalaje incombustibile ermetice, care
sa impiedice imprastierea continutului. Retelele trebuie respectate intocmai;
manipularea lichidelor inflamabile se va face cu grija si cu asigurarea
etansarii recipientelor, focul deschis folosindu-se numai acolo unde este
strict necesar, luandu-se toate masurile de evitarea producerii vreunui
incendiu.

Alcoolul, eterul si alte lichide cu pericol de incendiu trebuie pastrate

numai in incaperi incombustibile separate sau in dulapuri metalice.

Reactivii si alte substante si materilae a caror pastrare la un loc poate

sa provoace acumularea de caldura, formarea concentratiilor explozive,
initierea autoaprinderii, trebuie pastrati separat in ambalaje corespunzatoare
si in dulapuri incombustibile.

Blocul operatoriu (sala de operatie si anexele ei - sala de pregatire a

bolnavilor, sala de reanimare, sala de sterilizare, sala aparaturii tehnice) prin
importanta pe care o are intr-un spital trebuie sa i se acorde o atentie
deosebita pentru a inlatura orice pericol de incendiu. In salile operatorii un
deosebit pericol in prezinta aparatul de narcoza, care trebuie manuit numai
de personal specializat. Unele anestezice ca ciclopropanul, clorura de etil,
trilenul, floromanul etc., combinate cu oxigenul in diferite concentratii sunt
inflamabile si explozive. De aceea in salonul in care este adus bolnavul
pentru operatie este interzisa aprinderea lampilor de spirt sau folosirea
aparatelor electrice, care nu prezinta siguranta in functionare.

Se poate spune ca intr-o sala de operatie cel mai mare pericol poate
sa-l produca elementele care nu se vad si anume scanteia electrica, oxigenul
si "penele de curent electric".

De aceea trebuie luate toate masurile pentru evitarea formarii arcului

electric si a electricitatii statice.
 Acumularea de electricitate statica poate fi evitata prin: . eliminarea
materialelor prea izolante; . amenajarea pardoselilor antistatice; . folosirea
imbracamintei antistatice.

Personalul medical trebuie sa foloseasca cu atentie aparatele

chirurgicale.

In salile de operatie trebuie asigurata o perfecta ventilatie, care se

verifica cu atentie inainte de inceperea operatiilor.

Depozitarea si manipularea recipientelor de oxigen se va face conform

normelor specifice.

Arhiva si cliseele radiografice trebuie depozitate in cladiri separate si

in incaperi speciale. Radiografiile se vor pastra in dulapuri (rafturi) metalice
sau lazi inchise etans, la distanta de cel putin 1,00 m de aparatele de incalzit.

In incaperea in care se depoziteaza cliseele radiografice, fumatul si

folosirea focului deschis sunt interzise.

Evacuarea bolnavilor din spitale este una din problemele de baza care
trebuie efectuata rapid si in deplina siguranta. Aceasta nu este posibila fara a
exista un plan de evacuare, care trebuie cunoscut de catre tot personalul
muncitor. Faptul ca starea fizica a bolnavilor este diferita, unii dintre ei fiind
netransportabili, necesita luarea tuturor masurilor ce se impun pentru a se
asigura la nevoie salvarea lor, fara pericole. Pentru fiecare incapere in parte
trebuie stabilite traseel de evacuare, locul unde vor fi adapostiti, mijloacele
cu care sunt evacuati cei ce nu se pot deplasa singuri. O atentie deosebita
trebuie acordata evacuarii persoanelor din spitale neuro-psihiatrice, precum
si a celor de pediatrie, unde problema evacuarii trebuie rezolvata in
conformitate cu conditiile specifice.

Un rol deosebit in desfasurarea evacuarii il are calmul si autoritatea

personalului insarcinat cu anuntarea si salvarea bolnavilor.

Dupa evacuare se impune un control atent al tuturor incaperilor, in

special la spitalele de copii si la cele de neuro-psihiatrie.

Personalul care raspunde de aplicarea planului de evacuare va fi instruit cu

regularitate.
3. Incendii la spitale

a. Incendiul de la spitalul de adulti din Roman (30 noiembrie 1957).

Constructia spitalului data de aproximativ 100 de ani si înca din anul 1873 i
s-au adaugat unele anexe. Ea se afla la 100-150 m de subunitatea de
pompieri si se compunea din parter si etaj în lungime de 111 m, suprafata
de 2 677 m2 cu ziduri portante din caramida de 60 cm grosime, planseu de
beton peste parter de lemn tencuit peste etaje; sarpanta de lemn neprotejat,
astereala de lemn, de asemenea neprotejata.

Întregul pod al spitalului era necompartimentat, ceea ce usura foarte mult

propagarea unui eventual incendiu.

Începând din primavara anului 1957 cladirea a intrat partial (aripa de vest) în
reparatie capitala fara a i se aduce transformari functionale radicale.

La data producerii incendiilor aripa de vest era complet terminata urmând ca

peste o zi sa fie receptionata pentru a fi data în folosinta spitalului.

Incendiul s-a propagat cu repeziciune fiind favorizat de prezenta materialului

combustibil în mari cantitati si de lipsa de compartimentare, (focul neavând
în calea sa pe lungimea de peste 100 m de la o extremitate la alta a podului
nici un obstacol), precum si de vântul extrem de puternic, care batea cu 72
km/h (fig.1). Cauza tehnica a incendiului nu a putut fi stabilita, dat fiind ca
prin arderea intensa si distrugerea completa a podului au disparut si
eventualii indici care ar fi putut duce la concluzii precise.

Raspunderea izbucnirii incendiului a revenit conducerii spitalului si a

santierului care nu s-au preocupat suficient de organizarea apararii împotriva
incendiilor si a pazei obiectivului.

Incendiul s-a produs în jurul orei 13 si a fost observat aproape concomitent

de personalul spitalului si de santinela subunitatii de pompieri, în jur de
14,10. În momentul observarii incendiului pe sub cornise iesea fum foarte
des, propagându-se catre spatele constructiei pe directia vântului.

Incendiul a fost lichidat în ziua de 01.12.1957, ora 10,40 cu mari greutati,

lucrându-se pe timp de frig, apa înghetata, care a îngreuiat întinderea
dispozitivelor de interventie, deplasarea autoscariior, lucrul cu tevile la
înaltime (fig. 2).
 Fig.1. Fatada principala si intrarea
în cladire. Se observa schelele
instalate pentru reparatii

Fig.2. Racordurile de tip B,C si

tuburi de absorbtie înghetate.
Depunerea ghetii în mod
concentric, depuneri ce s-au format
ori de câte ori s-a întrerupt
pomparea apei.

Invelitoarea s-a prabusit (fig. 3).

fig. 3. Învelitoare prabusita peste o parte din planseu

b. Incendiul de la spitalul din Hartford - Anglia (1961). Incendiul s-a produs

la turnul colector de gunoi, a ars o usa la etajul al IX-lea si s-a propagat în
culoarul central al acestui etaj. Un oarecare numar de persoane de la etajul al
IX-lea s-a salvat pe scara, în timp ce altele au fost blocate în camere. Dintre
acestea din urma au supravietuit numai 5 si anume acei care au tinut usile
camerelor închise si au astupat interspatiile cu lenjerie de pat udata.

Spitalul din Hartford era considerat de catre constructori, în special de catre

arhitecti, ca fiind "invulnerabil la incendiu" si ca "una din constructiile cele
mai sigure din lume". Acest incendiu a fost descris ca ceva care se întâmpla
o data la o generatie.

Privind etajul al noulea înainte de incendiu, fiecare ar fi socotit ca este

absurd sa se admita faptul ca s-ar putea declara aici un incendiu. O astfel de
posibilitate era exclusa în aceasta cladire de caramida si beton, conceputa si
realizata dupa regulile de siguranta cele mai recente, prevazuta cu sprinklere
în sectoarele cele mai vulnerabile, cu usi etanse la fum la fiecare etaj, cu
casele scarilor izolate, cu un sistem de alarma si un personal bine instruit în
probleme de prevenire si stingere a incendiilor. si totusi evenimentul s-a
întîmplat.

Punctele slabe au devenit evidente dupa declansarea incendiului.

Dintre acestea se enumera întârzierea la alarmare, deficientele existente în

tubul colector de gunoi, prezenta unor elemente combustibile pe culoare,
plafoane false fara compartimentare, protectia incompleta cu sprinklere,
punerea normala în functiune a trapelor.

Aceasta cladire construita în 1948, avea 13 etaje si doua subsoluri.

Subsolurile si etajul al XVI-lea (încaperi de serviciu) erau protejate cu
sprinklere, niveluri considerate mai vulnerabile decât celelalte.

Tubul colector de gunoi, metalic, în care s-a produs incendiul avea un

diametru aproximativ de 55 cm si se întindea de la subsol la etajul al XVI-
lea. La partea superioara era montat un sprinkler cu temperatura de
functionare de 165°C. În culoar, la fiecare etaj exista câte o usa de aluminiu
pentru deservire.

Colectorul de gunoi forma un cot de 90° la nivelul subsolului, cu o usita de

aluminiu pe unde gunoiul era evacuat manual si transportat cu vagonetele la
un crematoriu din apropiere. În intervalul dintre arderi, gunoiul se aduna la
partea de jos a crematoriului si nu rareori se aprinde ca urmare a imprudentei
fumatorilor. Aceste începuturi de incendiu erau, în general, stinse de catre
personalul spitalului. Pompierii nu erau chemati decât daca se degaja o
cantitate importanta de fum sau daca era un focar cu un proces de ardere
intens.

La partea centrala a cladirii existau doua grupe a patru ascensoare fiecare, o

casa a scarii larga si câte un hidrant de incendiu la fiecare etaj. Plafonul
culoarelor de la toate etajele era din panouri de ipsos cu goluri, suspendate.
Acest fals plafon, cu latime de 3 m si grosime de 45 cm se întindea de-a
lungul culoarului, iar la fiecare extremitate exista o usa etansa la fum, cu
latimea totala de 3 m, din lemn acoperit în exterior cu tabla fara închidere
automata. Eficacitatea usilor fata de fum era compromisa datorita prezentei
acestui fals plafon. Zilnic, aproximativ trei tone de gunoi se acumulau în
tubul colectorului printre care se aflau sticle, cîrpe impregnate în eter, mînusi
de cauciuc, îmbracaminte etc.

Un început de incendiu s-a descoperit la partea de jos a tubului colector,

printre gunoi gasindu-se si parti incandescente, pentru a caror stingere s-a
folosit un jet de apa.

Între timp la etajele superioare un fum negru a început sa apara la marginile

usilor tubului colector; fumul era mai abundent decât la începuturile de
incendiu precedente.
La ora 12,30 o infirmiera a anuntat pompierii printr-un buton de avertizare
de la etajul al XII-lea si a luat masuri sa se închida trapa tubului colector
pentru a stavili fumul. S-a dat alarma, s-a închis usa etansa la fum pe latura
de sud si toate camerele bolnavilor.

Din totalul de 793 bolnavi din spital, 108 se aflau la etajul al IX-lea. La acest
nivel se mai afla un numar de functionari si vizitatori. Un functionar ce se
gasea la vreo 10 m de tubul colectorului a vazut usa acestuia deschizându-se
brusc sub presiunea unor limbi de flacari care au rabufnit. Nu se va cunoaste,
probabil, niciodata modul exact cum s-au desfasurat faptele în acest
moment, precum nici situatia exacta în tubul colectorului, care a dat nastere
la limbile de flacari. Poate s-a produs o tasare în colectorul de gunoi
deasupra etajului al IX-lea în tot cazul, pare sigur ca gazele de distilare s-au
acumulat în tub, poate ca ele au ars si au smuls usa de la etajul al IX-lea. De
ce s-a produs acest fenomen la etajul al IX-lea si nu la alt nivel? A fost
imposibil la acea data sa se dea un raspuns. Poate ca usa nu era zavorita,
poate ca aceasta era mai slaba fata de celelalte usi ale colectorului de gunoi.

Declansarea sprinklerului de la partea de sus a tubului colector de gunoi a

dat alarma la. ora 14,41, semnalizând acest incendiu la cazarma pompierilor.
Oricare ar fi fost conditiile în colectorul de gunoi, cert este ca limbile de
flacari propagate prin usa acestei instalatii a transmis incendiul la stratul de
acoperire combustibil de pe plafonul culoarului, iar flacarile s-au propagat
foarte repede prin culoare, precum si prin plafon, catre aripa de nord si cea
de sud. La nord usa etansa la fum a rezistat, iar persoanele de pe partea
cealalta nu au avut nimic de suferit. La sud lucrurile s-au petrecut astfel.
Infirmiera care trebuia sa închida usa etansa la fum pe latura de sud, a
afirmat ca usa era închisa, fumul trecând pe deasupra acestei usi prin golul
de plafon fals. Imediat aripa de sud a fost cuprinsa de flacari si de fum
inclusiv încaperile în care se gaseau bolnavi, functionari si vizitatori.

La sosirea pompierilor situatia era extrem de dificila; la etajul al IX-lea

oamenii cereau ajutor de la ferestre.

Scarile automecanice de 30 m nu ajungeau decât la etajul al VIII-lea. Totusi

pompierii care au ajuns în vîrful scarilor au dat indicatii persoanelor aflate la
ferestrele de la etajul al IX-lea sa tina usile închise, sa puna tesaturi umede în
jurul acestora si sa ramînâ calmi asteptând evacuarea lor. Cei care au tinut
cont de aceste re comandari au scapat neatinse. Acolo unde usile camerelor
nu au fost închise, persoanele au pierit. De fapt în acest incendiu au murit 16
persoane (4 bolnavi, 4 functionari, 5 vizitatori si alte persoane).

Putin fum s-a strecurat la etajele superioare, prin casele ascensoarelor si prin
usile colectorului de gunoi.

Din cauza incendiului s-au oprit 6 ascensoare din cele 8, de pe partea

centrala a cladirii. Un grup de persoane blocate la etajul al IX-lea a trebuit sa
treaca prin trapa de ajutor din plafonul cabinei si prin usa de la etajul al X-
lea.

Personalul spitalului, pompierii si politia au evacuat bolnavii de la etajul al

VIII-lea pâna la al Xll-lea. Pompierii au ventilat etajele superioare si au stins
repede ultimele focare partiale de la etajul al IX-lea.

Incendiul din colectorul de gunoi, întârzierea la chemarea pompierilor au

fost factorii importanti ai propagarii incendiului de la etajul al IX-lea. Totusi
cauza esentiala a acestui numar important de victime a fost prezenta de
goluri în plafonul fals, care a permis incendiului sa se propage de-a lungul
culoarului, fara sa fie observat.

c. Incendiu la un spital de psihiatrie (iulie 1972). Într-o noapte din luna iulie
a anului 1972 la spitalul de psihiatrie din Scher-borne - Anglia a izbucnit un
incendiu în care si-au pierdut viata 30 pacienti. Acest eveniment tragic a
rascolit opinia publica din tara respectiva.

Incendiul a izbucnit în pavilionul în care se gaseau 36 pacienti - bolnavi

periculosi.

Spitalul functiona într-o cladire cu parter, construita la începutul celui de al

doilea razboi mondial, cu destinatia de spital militar al marinei de razboi
engleze.

În fiecare pavilion gen baraca se gasea o sala mare de 30x9 m. Pentru a crea
bolnavilor conditii mai bune de spitalizare, sala a fost împartita în 13 camere
fiecare pentru 1-4 pacienti. Peretii despartitori din lemn nu ajungeau pâna la
tavan, ei fiind acoperiti pe ambele parti cu placi aglomerate ignifugate.
Paturile si dulapurile erau din lemn. Din dormitor trei usi duceau în gradina,
celelalte pe coridorul de legatura între sala de mese si sala de lectura.
Incendiul a izbucnit în jurul orei 2,30 în una din camerele de dormit si în
timp de 20 min s-a dezvoltat lent. Mari cantitati de fum si gaze s-au
acumulat sub tavan, iar în camera bioxid de carbon.

La ora 2,52 unul din pacienti a strigat, alarmând 2 sanitari de serviciu, care
beau ceai în bucatarie. Unul din ei a dat alarma si a încercat sa stinga
incendiul cu stingatorul manual. Din cauza cantitatii mari de fum a trebuit sa
se retraga. Au venit însa în ajutor doi sanitari din sectiile vecine, care
deschizând usa s-a produs o intensificare puternica a arderii din cauza
afluirii brusce a aerului. Din acest moment incendiul nu a mai putut fi
stapânit. Întreaga constructie a fost cuprinsa de flacari. Majoritatea
pacientilor a devenit aproape inconstienta.

Personalul spitalului a reusit sa salveze numai 6 pacienti.

Propagarea rapida a incendiului a facut imposibila orice continuare a actiunii

de salvare.

Interventia pompierilor a fost târzie, la 3,10 din cauza ca au fost anuntati cu

întârziere, reteaua telefonica prezentând defectiuni.

Daca alarmarea si anuntarea pompierilor s-ar fi facut la 5 min. dupa

observarea incendiului, nu s-ar fi ajuns la un numar atât de mare de victime
omenesti. Cauza principala a dezvoltarii rapide a incendiului a fost
acumularea unor mari cantitati de materiale combustibile, ca pereti
despartitori, mobilier, lenjerie, draperii, perdele si covoare. Lipsa unei
supravegheri directe, din partea sanitarilor, care au parasit serviciul ducându-
se sa bea ceai, a facut ca incendiul sa se propage neobservat timp de 20 min.

Dupa cuprinderea de flacari a constructiei, reactia personalului a fost

corecta, deoarece s-a dat alarma la pompieri, s-a încercat cu spirit de
sacrificiu sa se salveze bolnavii si sa se stinga incendiul cu mijloacele
initiale existente. Dupa sosirea la fata locului pompierii au lichidat incendiul
în 10 min, însa era prea tîrziu pentru salvarea oamenilor.

d. Incendiul de la o clinica din S.U.A. (1972). Ridicata în anii 1971-1972

constructia în forma de T are 3 niveluri si face parte dintr-o extindere a unei
clinici moderne. Incendiul s-a produs în aceasta extindere.

Acoperisul si planseele sunt formate din beton armat, pe stâlpi din acelasi
material. Peretii exteriori sunt constituiti din blocuri de beton de 25 cm
grosime placata cu caramizi de 10 cm. Izolatia este realizata din placi de
polistiren rigid de 2,5 cm, placate pe blocuri de beton si acoperite cu ipsos.
Peretii interiori sunt formati din placi de ipsos, fixate de o parte si de alta pe
stâlpi din otel cu o izolatie din fibre de sticla. Plafoanele sunt consitituite din
placi necombustibile fixate pe cadre metalice.

Usile camerelor pentru bolnavi erau din lemn de 4,5 cm grosime, fara
sisteme de închidere automata.

Mobilierul este realizat din lemn, saltelele din latex, iar scaunele capitonate
cu un amestec de 35o/o bumbac si 65o/0 poliuretan,

Fiecare camera este echipata cu o instalatie de încalzire, ventilatie si

conditionare a aerului, utilizând apa calda sau rece.

La fiecare etaj, culoarele sunt prevazute cu usi antifoc pe o treime din

lungimea lor, începând de la camera infirmierilor situata la intersectia
ramificatiilor T-ului. Usile sunt mentinute deschise prin sisteme
electromagnetice comandate de detectoare optice de fum, amplasate pe
plafon, de o parte si de alta a usii.

În locul în care conductele de ventilatie traverseaza peretii despartitori

antifoc, catre culoare sunt montate clapete a caror functionare este
comandata de detectoare cu camera de ionizare, prevazute pentru detectarea
fumului în conducte. În acoperis, în dreptul fiecarei case a scarilor se gaseste
o trapa de evacuare a fumului care se deschide automat, comandata fiind de
un detector de fum, în imediata apropiere a trapei. în apropierea fiecarei
scari sunt montate butoane de avertizare. Prin declansarea sistemului de
alarma si intrarea în functiune a detectoarelor se alarmeaza automat pom-
pierii.

Constructia nu avea prevazuta instalatie de stingere automata cu apa a

incendiilor.

În fiecare zi unul din bolnavi avea obiceiul de a parasi camera (nr. 314),
catre orele 3,40 dimineata pentru a fuma o tigara, în timp ce colegul dormea.
Catre orele 6,15, bolnavul care fuma se gasea în camera infirmierilor, unde
se gasea si o sora medicala. În acel moment un pacient din camera 305 a
anuntat în camera infirmierelor prin interfon ca simte miros neobisnuit. Sora
i-a comunicat ca va veni sa vada despre ce este vorba. În timp ce ea se
îndrepta catre culoarul dinspre est, pacientul care anuntase se apropia de
camera infirmierelor. Sora a vazut în acel moment un fum dens, negru care
se propaga spre ea. Dupa ce a solicitat celor doi pacienti sa se îndrepte spre
salon, sora s-a întors în camera infirmierelor si a chemat infirmierul sef de
garda, care se afla la primul etaj. Acesta a luat hotarârea sa se actioneze
butonul de avertizare, deoarece sistemul de alarmare nu intrase în functiune.

Sora nu a stiut sau nu a putut sa foloseasca butonul caci ulterior s-a constatat
ca acesta nu fusese actionat, ea deplasându-se spre aripa de vest pentru a
închide usile camerelor, apoi s-a hotarît sa evacueze bolnavii. In acel
moment s-a declansat si alarma.

În tot acest timp, cealalta sora de pe etaj a evacuat trei pacienti din aripa de
est si a închis usile antifoc ale aripei respective.

Infirmierul de garda a folosit ascensorul pîna la etajul al treiles si a deschis

usile antifoc ale aripii de est, dar nu a putut patrunde în interior din cauza
fumului prea dens. în continuare a solicitat fortele de interventie la ora16,23.

Politia si personalul au încercat sa salveze pe bolnavi dar au fost împiedicati

de fum. Deoarece operatiunile de salvare necesitau deschiderea usilor
antifoc, o mare cantitate de fum s-a propagat 1a etajul al treilea. La orele
6,29, ca urmare a spargerii geamului de la camera în care a început
incendiul, din cauza caldurii s-a produs ventilarea zonei. Au fost amplasate
exhaustoare pentru evacuare; fumului la deschiderile de ventilare ale casei
scarilor. Incendiul a
fost stins cu rapiditate la ora 7,00, fiind localizat la camera 314, unde de fapt
a izbucnit, acolo fiind gasita o victima; cel de al doilea mort fost gasit în
camera 306. Din cauza intoxicarii cu fum 7 pacienti, 8 pompieri si 7 politisti
au fost supusi unui tratament de dezintoxicare.

4. Concluzii de la unele incendii izbucnite la spitale

Din cele câteva incendii descrise, izbucnite la spitale de diferite categorii se

desprind concluzii si învataminte, care pot conduce la înlaturarea unor
neajunsuri ce mai dainuie la aceste importante institutii pentru viata
oamenilor.

Cele mai multe incendii izbucnesc în laboratoare, depozite, încaperi

neocupate, saloane cu bolnavi, laboratoare de cercetare, birouri, spalatorii,
uscatorii, locuri de depozitare a gunoaielor, sali de masini si ateliere de
întretinere. Nu rare au fost cazurile când incendiile au izbucnit în cosurile de
hârtii, de unde s-au propagat în saloane, de asemenea, datorita fumatului,
defectiunilor ivite la instalatiile si aparatele electrice, instalatiile de încalzire
în ceea ce priveste cauza "fumat", aceasta actioneaza si din vina vizitatorilor,
care nu sunt supravegheati si nu respecta regulile stabilite. Exista o frecventa
mai mare de incendii la spitalele urbane cu mai mult de 300 paturi.

În unele spitale incendiile se produc în paturi din cauza fumatului în

principal, si ca urmare acolo unde exista saltele de latex se degaja o mare
cantitate de caldura si fum dens, care îngreuiaza atât evacuarea si salvarea
persoanelor, cât si interventia pentru stingere.

De o mare importanta în oprirea propagarii incendiilor este existenta în

cladiri a elementelor incombustibile de compartimentare, încetinirea
dezvoltarii incendiului sau limitarea efectelor sale se ponte obtine prin
folosirea unor cantitati reduse de materiale combustibile.

La boxele, pentru gunoi se interzice utilizarea materialelor sintetice, de

asemenea la placarea peretilor. Tavanele false si cele duble
mecompartimentate favorizeaza propagarea incendiilor pe orizontala si chiar
pe verticala. La unele incendii, de exemplu, dupa topirea materialului folosit
la fixarea tavanelor care, de regula, este format dintr-un aliaj de aluminiu,
acestea s-au prabusit. Puturile, în special cele supradimensionate sau
prevazute cu deschideri pentru instalatiile electrice (cabluri, conductoare) si
alte feluri de instalatii s-au dovedit cai propice de propagare a incendiilor. Pe
acelasi considerent se impune ca si canalele de aerisire, de evacuare a aerului
sa fie bine obturate pentru a nu permite propagarea fumului, în special în
camerele sau saloanele pacientilor.

De o deosebita utilitate s-a dovedit a fi trapele de evacuare a fumului si alte

deschideri practicate în elementele de constructie. Functionarea ireprosabila
a acestor sisteme permite ca actiunea de levacuare sa se realizeze în mai
bune conditiuni si chiar sa se intervina fara a se utiliza aparate izolante,
atunci când acestea lipsesc sau sunt insuficiente.

si usile rezistente la foc din casa scarilor de pe culoare sau din diversele
încaperi si-au dovedit utilitatea. În marea majoritate a cazurilor au oprit
propagarea incendiilor, cu conditia sa fie complet închise; unde au ramas
interdeschise, prin acestea fumul si incendiul s-au propagat.

Instalatiile de detectare, semnalizare si stingere a incendiilor au contribuit la

sesizarea din timp a acestora, precum si la stingerea lor. Acolo unde anumite
cladiri au fost dotate cu astfel de instalatii numarul victimelor a fost mai
redus. Practica a dovedit ca incendiile de spitale urmeaza acelasi proces de
desfasurare ca si în oricare cladire cu aglomerari de persoane, de aceea
trebuie respectate aceleasi principii, reguli, masuri atât în ceea ce priveste
prevenirea cât si stingerea.

Desi cerintele normelor sunt severe la astfel de obiective, planurile de

aparare sau de interventie nu sunt atât de eficiente, tocmai pentru ca nu se
tine seama de realitatile concrete, de situatiile petrecute la unele spitale.

Evacuarea bolnavilor din spitale este una din problemele de baza, care
trebuie efectuate rapid si în deplina siguranta. Aceasta nu este posibila fara a
exista un plan de evacuare judicios întocmit, bine cunoscut de catre întregul
personal muncitor. Faptul ca starea fizica a bolnavilor este diferita, unii
dintre ei fiind netransportabili,

Necesita luarea tuturor masurilor ce se impun pentru a se asigura la nevoie

salvarea lor, fara pericole.

O atentie deosebita trebuie acordata evacuarii persoanelor din spitalele

neuropsihiatrice si cele de pediatrie, unde problema evacuarii trebuie
rezolvata în conformitate cu conditiile specifice.

Problema evacuarii persoanelor din spitale nu este usoara. Practica a dovedit

ca situatia desfasurarii actiunii de evacuare nu s-a putut aprecia în mod
corespunzator.

Daca în conditiile incendiilor bolnavii nu se pot evacua pe casa scarii sau pe

scarile de incendiu exterioare, atunci este nevoie sa se foloseasca autoscarile
si corzile de salvare, cu respectarea masurilor de securitate care se impun în
functie de conditiile locale. Un rol de seama în organizarea si desfasurarea
evacuarii îl are calmul si autoritatea personalului însarcinat cu anuntarea si
salvarea bolnavilor. Dupa evacuare se impune un control amanuntit al
tuturor încaperilor, în mod deosebit la spitalele de copii si la cele de
neuropsihiatrie.

Daca în ultimii ani incendiile la spitale sunt urmate de morti si raniti, aceasta
se datoreaza în mare masura personalului din spital, care nu a pus în aplicare
planurile stabilite. Greseala cea mai mare care se comite consta în faptul ca
nu se solicita sprijin operativ la specialisti înainte de a se trece la actiune.
De fapt unul din motivele pentru care incendiile din spitale devin grave este
insuficienta pregatire a personalului, mai ales a celor care lucreaza în
schimbul de noapte, pentru a putea tine sub control situatia în cazul când nu
se poate conta pe un ajutor competent, cât de redus ar fi în situatia bolnavilor
gravi, se impune supravegherea atenta a acestora, pentru a nu comite miscari
care sa le înrautateasca sanatatea, mai ales atunci când se executa salvarea.